Pavel Fitin. Cine a fost „Schellenbergul sovietic”? Extras care îl caracterizează pe Fitin, Pavel Mihailovici

Anul trecut, datorită inițiativei biroului de presă al Serviciului rus de informații externe și a șefului acestuia, Serghei Ivanov, numele locotenentului general Pavel Mihailovici Fitin a fost returnat din uitare. "Cine este aceasta?" - m-au întrebat adesea când lucram la cartea biografică „Fitin” pentru populara serie ZhZL. „Schellenberg sovietic”, i-am răspuns și toată lumea m-a înțeles imediat. Nu pentru că cunoaștem atât de bine istoria serviciilor de informații ale celui de-al Treilea Reich și numele liderilor acestora, ci din cauza rolului șefului informațiilor politice a lui Hitler în serialul popular „Șaptesprezece momente de primăvară”, interpretat genial de Oleg. Tabakov. Fitin - fără nume, desemnat în credite drept „șeful informațiilor sovietice” - a apărut și el în acest film, dar nu a lăsat prea multă impresie asupra publicului... Ce păcat! La urma urmei, acest om a fost din toate punctele de vedere mai interesant decât Walter Schellenberg și a lucrat cu mult mai mult succes și mai eficient.

Text: Alexandru Bondarenko

Totuși, ce știm cu adevărat despre șeful Direcției VI a RSHA - adică serviciul de informații străine al Direcției Principale a Securității Imperiale?

S-a născut în 1911, în familia unui „producător de piane”, a studiat la Universitatea din Bonn, mai întâi ca medic, apoi ca avocat și, ca urmare, nu a dobândit cu adevărat nicio specialitate. Dar avea un simț politic foarte dezvoltat, iar când naziștii au ajuns la putere în Germania, Schellenberg s-a orientat imediat și s-a alăturat partidului nazist, precum și SS - noua elită germană - și SD. Apropo, el a colaborat cu serviciul de securitate în timpul studenției - pentru a spune simplu, a „apăsat” pe colegii săi studenți și profesori, adunând informații „despre sentimentele personale și politice din diferite cercuri universitare”, pe care le-a scris mai târziu cu sinceritate. despre în memoriile sale intitulate „Labirint”.

În ziua semnificativă de 20 aprilie 1937 - ziua de naștere a lui Adolf Hitler - Schellenberg a primit gradul de prim ofițer al SS Untersturmführer, adică locotenent, și deja în ianuarie 1939 a crescut la gradul de SS Sturmbannführer, maior, iar în noiembrie 1 al aceluiași an a condus departamentul „E” în ​​managementul IV al RSHA. Direcția a patra era poliția politică secretă - Gestapo, iar Departamentul „E” era angajat în activități de contrainformații. Imediat după atacul german asupra Uniunii Sovietice, Walter Schellenberg a devenit șef adjunct al Direcției VI. Deși, de fapt, Schellenberg a condus activitatea de informații politice, el a fost confirmat oficial ca șef al acesteia, promovat la gradul de SS Standartenführer, colonel, din nou în ziua „aniversară” - 22 iunie 1942. Doi ani mai târziu va primi gradul de general - Brigadeführer SS.

Dar care este diferența? Din prima zi a războiului, Walter Schellenberg nu ne mai interesează, pentru că pentru Pavel Fitin este acum - nu vă mirați! - colega. Dar acest lucru trebuie explicat.

Anul trecut, postul de televiziune Rossiya a difuzat filmul „Fitin vs. Schellenberg”, în care totul este bine, cu excepția titlului. Stampila „confruntare a informațiilor” a intrat ferm în conștiința noastră, în timp ce o astfel de luptă este posibilă doar pe teritoriul țărilor terțe, ale căror secrete sunt accesate de serviciile de informații ale altor state. Nu este un alt serviciu de informații care luptă cu informațiile inamicului, ci contrainformații, așa că filmul s-ar numi mai exact „Fitin împotriva lui Müller”, adică șeful Gestapo-ului, sau „... împotriva Canaris”, șeful. a Abwehrului - informații militare și contrainformații. Deși, pentru a fi și mai precis, ofițerii de informații nu lucrează „împotriva cuiva”, ci, așa cum se spune în acest mediu, pentru cineva sau pentru o țară... Așa că se dovedește că Fitin și Schellenberg au făcut aceeași treabă - fiecare , desigur, din partea lui.

Cu toate acestea, să ne întoarcem în sfârșit la personalitatea lui Pavel Mihailovici Fitin. Informațiile externe sovietice - apoi a fost numită departamentul 5 al Direcției Principale pentru Securitatea Statului a Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne (GUGB NKVD) al URSS - a condus-o la 13 mai 1939, având în spate exact un an de experiență în serviciul de securitate. l.

Spre deosebire de același Schellenberg, Fitin nu întreținuse anterior nicio „relație de încredere” cu autoritățile. Cu toate acestea, acest om, care a condus ulterior serviciile de informații până în 1946, a reușit nu numai să asigure rezolvarea tuturor sarcinilor care i-au fost încredințate, ceea ce a adus într-adevăr mai aproape Victoria noastră în Marele Război Patriotic și a asigurat paritatea nucleară postbelică, dar de asemenea, a determinat în mare măsură aspectul modern al Serviciului rus de informații externe...

Fitin s-a născut în satul Ozhogino (pe atunci regiunea Chelyabinsk, acum parte a regiunii Kurgan) în familia unui țăran sărac. A fost implicat activ în pionier, Komsomol și apoi în munca de partid. În 1928 a intrat la Academia Agricolă numită după K.A. Timiryazev, la Facultatea de Inginerie, dar la absolvire, în locul gospodăriei, a fost trimis la Selhozgiz, editura de stat de literatură agricolă, unde a preluat redacția industrializării. În șase ani de muncă - excludem din ei anul de serviciu în rîndurile Armatei Roșii - a reușit să urce la gradul de redactor-șef adjunct al editurii. Apoi Pavel a fost dus la NKVD.

Au luat-o, să spunem, într-un mod amiabil. Când conducerea sovietică a văzut că după represiunile lui Iezhov serviciile speciale au fost literalmente paralizate, Comitetul Central al Partidului a luat o decizie: mobilizarea a circa 800 de comuniști cu studii superioare din economia națională către agențiile de securitate a statului, care aveau experiență în activitatea de partid și conducere. . După șase luni de pregătire la Școala Centrală a NKVD, aceștia au fost trimiși la aparatul central și la autoritățile periferice.

Așa că Pavel Fitin a devenit cercetaș. În cele șase luni de serviciu după absolvirea școlii, a ocupat mai multe funcții operaționale, a urcat la gradul de adjunct al șefului de informații, iar apoi Beria, Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne, l-a numit șef al Departamentului de Externe - Departamentul de Externe, ca inteligența era numită în mod tradițional.

Apoi încep legendele, care se reflectă în multe publicații. Primul este că Lavrenty Pavlovici a arătat cu degetul către Fitin ca fiind prima persoană care a intrat în birou: se spune, tu vei conduce serviciile de informații; a doua este că l-a urât pe Fitin pentru că i-a spus lui Stalin adevărul despre pregătirile Germaniei pentru război... Lista acestor prostii poate fi continuată destul de mult timp, dar este mai bine să spunem cum s-a întâmplat cu adevărat.

Alegerea Comisarului Poporului a fost inconfundabilă, pentru că a fost atent gândită. Beria poate fi criticat pentru multe lucruri, dar nu se poate nega că a fost un om inteligent și, fără îndoială, un patriot.

Pavel Fitin a scris despre tipul de „management” pe care a trebuit să-l asume în memoriile sale de dimensiuni mici și doar parțial desecretizate:

„În anii 30 s-a dezvoltat un climat de neîncredere și suspiciune față de mulți ofițeri de securitate, în principal înalți funcționari, nu doar din aparatul central, ci și din posturile Departamentului de Externe din afara cordonului. Au fost acuzați de trădare și supuși represiunii. În perioada 1938-1939, aproape toți rezidenții INO din afara cordonului au fost rechemați la Moscova și mulți dintre ei au fost reprimați.”

Fitin avea nevoie nu doar să restabilească sistemul distrus, ci și să stabilească relații atât cu veteranii de informații, pentru care era un băiat fără experiență venit de nicăieri, cât și cu colegii săi de la Școala Centrală - își vedeau în el tovarășul lor care era pur și simplu. norocos. Dar a reușit să le facă pe amândouă! În perioada în care Fitin a condus informații străine, „vecinii” - adică informații militare - aveau cinci lideri. Pavel Mihailovici a rămas la postul său pe tot parcursul războiului - ceea ce înseamnă că era pe deplin calificat pentru această funcție. În memoriile pe care ofițerii de informații pensionați au început să le scrie cu atenție zeci de ani mai târziu, se vorbea despre Fitin ca fiind un lider cu autoritate, inteligent, tact și experimentat.

Între timp, Europa intra în cea mai teribilă perioadă a istoriei sale. Radioul suna literalmente cu mesaje, care apoi au fost transmise imediat Kremlinului:

„Conform datelor de informații pe care le avem, din decembrie 1940 și până în prezent a existat un avans crescut al trupelor germane către granița noastră...”

„La sediul aviației germane, pregătirile pentru operațiunea împotriva URSS se desfășoară în cel mai intens ritm. Toate datele sugerează că performanța este programată pentru viitorul apropiat...”

„Potrivit informațiilor primite de la ofițerul de legătură între Ministerul Afacerilor Externe german și sediul aviației germane, Gregor, problema acțiunii Germaniei împotriva Uniunii Sovietice a fost în sfârșit rezolvată, iar începutul ei ar trebui așteptat în orice zi. ..”

Sub fiecare dintre mesaje era o semnătură: „Șeful Direcției I a NKGB a URSS, maior major al Securității Statului Fitin”. (În continuare - materiale din arhivele Serviciului rus de informații externe.)

Acest grad special, corespunzător gradului de general-maior al armatei, a fost acordat lui Pavel Mihailovici la 14 martie 1940. Și la 3 februarie 1941, după împărțirea NKVD-ului URSS în Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne și Securitate de Stat, departamentul 5 al GUGB a fost transformat în Direcția I a NKGB al URSS. Fitin, în consecință, a devenit șeful lui.

Trebuie clarificat faptul că toate rapoartele lui Fitin către Kremlin au fost aprobate de Comisarul Poporului, care a semnat în colțul din stânga sus al paginii de titlu. La început a fost L.P. Beria, după divizarea Comisariatelor Poporului - V.N. Merkulov. Apropo, numai în 1941, cel puțin 120 de astfel de mesaje au fost trimise la Kremlin - conducerea de vârf a țării a cerut ca toate rapoartele de informații să fie transmise acestuia.

Din aceasta rezultă: Beria nu putea să-l urască pe Fitin pentru mesajele despre începutul iminent al războiului, pentru că el însuși a semnat aceste mesaje, iar Stalin știa despre inevitabilitatea războiului. Și faptul că nu a crezut rapoartele de informații este, cred, de asemenea, o prostie, pentru că de ce să ceară serviciului să furnizeze materiale de dezinformare în fiecare zi? Din păcate, este puțin probabil să aflăm vreodată despre motivele comportamentului liderului și despre posibilele înțelegeri secrete dintre Stalin și Hitler - la fel cum propunerile pe care adjunctul lui Hitler în partidul nazist, Rudolf Hess, le-a adus în Marea Britanie, rămân un mister.

Deși șefii unor servicii speciale - în URSS nu existau doar informații ale NKGB (tot străine sau politice), ci și informații militare, informații navale și informații ale trupelor de frontieră și informații ale Comintern... în general, lista continuă - au surprins în mod clar „stările” Kremlin” și au furnizat materialelor de informații cu note uimitoare precum: „Cred că informația este falsă și a fost trimisă în mod special în această direcție pentru a verifica cum ar reacționa URSS la asta.” sau „Zvonurile și documentele care vorbesc despre inevitabilitatea războiului împotriva URSS în această primăvară trebuie privite ca dezinformare care emană de la serviciile de informații britanice și chiar, poate, germane.” Pe de o parte - raportul, pe de altă parte - „politețe”.

Fitin a făcut fără „politețe”, care în sine a necesitat un curaj considerabil, precum și încredere în munca camarazilor săi (să definim ofițerii de informații și asistenții lor din străinătate cu acest cuvânt frumos). În plus, nu numai că i-a scris lui Stalin despre atacul german iminent asupra URSS, ci a raportat și personal - acest lucru s-a întâmplat la 17 iunie 1941, la Kremlin, în prezența comisarului poporului Vsevolod Merkulov. Pavel Mihailovici a vorbit despre această întâlnire în memoriile sale:

„Apropiindu-mă de masa mare... I.V. Stalin spuse fără să ridice capul:

- Ți-am citit raportul... Se dovedește că Germania va ataca Uniunea Sovietică?

Tacem. La urma urmei, în urmă cu doar trei zile - pe 14 iunie - ziarele au publicat o declarație TASS, care spunea că și Germania respectă în mod constant termenii Pactului de neagresiune sovieto-german, la fel ca Uniunea Sovietică. I.V. Stalin a continuat să se plimbe prin birou, pufând din când în când în pipă. În cele din urmă, oprindu-se în fața noastră, a întrebat:

-Cine este persoana care a furnizat aceste informații?

Eram gata să răspundem la această întrebare și am dat o descriere detaliată a sursei noastre.

După ce mi-am terminat raportul, a urmat o altă pauză lungă. Stalin, apropiindu-se de birou și întorcându-se către noi, a spus:

‒ Dezinformare! Poți fi liber.

Am plecat alarmați...”

Chiar și din acest fragment se poate înțelege că Iosif Vissarionovici deținea unele, să spunem, „cunoștințe secrete”, dar, cel mai probabil, această „cunoaștere” a mers în mormânt cu câțiva dintre proprietarii săi.

Inteligența și-a îndeplinit cu sinceritate datoria, informând, așa cum ar trebui să fie, conducerea de vârf - o discuție atât de inutilă încât a „adormit” atacul german este o altă falsificare, în care istoriografia noastră modernă este atât de bogată. Din păcate, ei vin adesea „de sus”, majoritatea revenind la vremurile „dezghețului” lui Hrușciov, când Nikita Sergheevici trebuia să-l denigreze nu numai pe concurentul său în lupta pentru „tronul Kremlinului”, Lavrentiy Beria, ci și pe fostul său. patronul Iosif Stalin, pentru ca acest fundal negru pare, după cum se spune, „alb și pufos”.

Putem vorbi mult timp despre ceea ce a făcut informațiile sovietice sub conducerea lui Pavel Fitin în timpul Marelui Război Patriotic. Ea a reușit să afle despre planurile principalelor operațiuni și direcții ale principalelor atacuri ale Wehrmacht-ului pe Frontul de Est, să stabilească contacte de lucru cu serviciile de informații occidentale, să asigure securitatea întâlnirilor liderilor țărilor coaliției Anti-Hitler. și opriți negocierile separate între aliații noștri și reprezentanții Germaniei. Și aceasta este doar o parte din munca depusă.

Poate că operațiunea Enormoz ocupă un loc special în ea, în urma căreia informațiile sovietice au reușit să pătrundă în secretul creării armelor nucleare. Această poveste este, de asemenea, înconjurată nu numai de secrete, ci și de falsificări.

Pe 25 septembrie 1941, de la stația din Londra a venit un mesaj special despre ședința Comitetului de Uraniu care a avut loc pe 16 septembrie. De aici rezultă că „o bombă cu uraniu ar putea fi creată în doi ani”, că „Comitetul șefilor de stat major a decis să înceapă imediat construcția unei fabrici pentru producerea de bombe atomice cu uraniu în Marea Britanie”.

Apropo, dacă Fitin nu ar fi fost atent la acest mesaj, pur și simplu s-ar fi pierdut în grămada de radiograme primite și trimise la arhivă.

Bineînțeles, această informație a fost raportată comisarului poporului Beria - și apoi legenda rătăcește din publicare în publicare că sinistruul Lavrenty Pavlovich „a respins aceste date ca dezinformare”. De altfel, Beria a dispus ca informațiile primite să fie trimise spre examinare către Departamentul 4 Special al NKVD, un mare centru departamental de cercetare, unde, nu fără rezerve, s-a confirmat perspectiva... Între timp, au început să sosească și alte mesaje.

În martie 1942, conducerea serviciilor de informații a pregătit un mesaj special pentru Stalin, care nu numai că a evaluat perspectiva reală a aliaților noștri de a crea arme atomice, dar a propus și formarea unui consiliu consultativ științific în subordinea Comitetului de Apărare a Statului pentru a coordona activitatea, precum și crearea unui institut special de cercetare.

Se crede că Beria i-a prezentat această scrisoare lui Stalin abia pe 6 octombrie 1942 - dar deja în martie, fizicienii au început să scrie Kremlinului că era necesar să se întoarcă la cercetările privind utilizarea energiei atomice începute înainte de război; în septembrie, Stalin a ținut o întâlnire la care au fost convocați academicienii A.F. din Kazan. Ioffe, N.N. Semenov, V.G. Khlopin și P.L. Kapitsa, după care a fost adoptată Rezoluția GKO nr. 2352 „Cu privire la organizarea lucrărilor privind uraniul”, care a întruchipat aceleași propuneri de explorare menționate mai sus.

Nu există nicio îndoială că intensificarea lucrărilor la „proiectul atomic” a fost acoperită de inițiativa oamenilor de știință - altfel aliații noștri, care se bazau atunci pe monopolul lor atomic, puteau înțelege că scurg informații. Și astfel, materialele primite din străinătate în cantități considerabile au mers direct către oamenii de știință nucleari sovietici, ajutându-i foarte mult în munca lor. În martie 1943, academicianul Igor Vasilyevich Kurchatov, cunoscut drept părintele bombei atomice sovietice, i-a scris comisarului poporului Lavrentiy Pavlovich Beria: „Examinarea mea a materialelor a arătat că primirea lor este de o importanță enormă, de neprețuit pentru statul și știința noastră... Materialul a făcut posibilă obținerea unor linii directoare foarte importante pentru cercetarea noastră științifică, ocolind multe faze de dezvoltare a problemei care necesită multă muncă. și să învețe despre noi modalități științifice și tehnice de a o rezolva.”

Desigur, ofițerii de informații nu au creat bomba atomică sovietică - au făcut-o oamenii de știință, inginerii și muncitorii noștri. Dar inteligența – și în special Pavel Mihailovici Fitin – a atras atenția conducerii superioare asupra problemei atomice; Informațiile care au permis URSS să creeze în cel mai scurt timp posibil și la cel mai mic cost ceea ce va primi în curând denumirea tare „scutul nuclear al patriei mame” a fost informațiile care au obținut informațiile care au permis URSS.

Soarta lui ulterioară este din nou învăluită în falsificări. S-a scris în mod repetat că a fost „mâncat” fie de Beria, fie de Hrușciov. De fapt, Pavel Mihailovici și-a părăsit postul după ce a schimbat „echipele” când V.S. Abakumov a fost înlocuit de V.N. Merkulov ca ministru al Securității Statului. Se crede că, după aceasta, Fitin „căzut de dizgrație” a vegetat în poziții secundare și, din anumite motive, nimeni nu a apelat la notițele lui Pavel Mihailovici însuși: „În anii postbelici, timp de aproape cinci ani a trebuit să mă ocup de probleme legate de producția specială și punerea în funcțiune a uzinelor de uraniu...

Arestarea lui Beria i-a scurtat cariera strălucitoare. Deoarece Pavel Mihailovici nu a luat parte la represiuni și nu a încălcat „legalitatea socialistă”, el nu a trebuit să împărtășească soarta tristă a celor mai apropiați asociați ai lui Lavrenty Pavlovici, care au fost împușcați. Deși au încercat să-l facă „dușman al poporului”, nu a ieșit... Fitin a fost pur și simplu trimis la pensie - la 45 de ani, cu gradul de general locotenent, fără pensie, ceea ce era. neputând să câștige timp de 15 ani din serviciul său conștiincios, deoarece pentru o pensie trebuia să servească 25. Toate aceste necazuri au avut un impact foarte negativ asupra sănătății sale.

Apoi a fost muncă în posturi destul de modeste, întâlniri secrete cu veterani ai serviciilor de informații... A plecat la 64 de ani, chiar la sfârșitul anului 1971. Numele său, odată clasificat și închis, a fost uitat de multe decenii...

...Walter Schellenberg, după o scurtă „închisoare” prin verdictul Tribunalului de la Nürnberg, a murit în 1952 în Italia. Avea 42 de ani...

Cum ți-ar plăcea să răspunzi într-o zi la întrebarea: „Cine este Walter Schellenberg?” - compatrioții noștri au răspuns așa: „După cum știți, l-am avut pe Pavel Fitin; Serviciul de informații german la acea vreme era condus de Schellenberg...”

În 1932 a absolvit Facultatea de Inginerie a Academiei Agricole. Timiryazeva. Din iulie până în octombrie 1932 a lucrat ca inginer la laboratorul de mașini agricole de la Institutul de Mecanizare și Electrificare a Agriculturii din Moscova. Din octombrie 1932 până în octombrie 1934 - la editura „Selkhozgiz” ca șef al redacției literaturii industriale. Din octombrie 1934 până în noiembrie 1935 a servit în Armata Roșie, privat în unitatea militară 1266 Districtul militar Moscova. În noiembrie 1935 revine la editură, iar din noiembrie 1936 devine redactor-șef adjunct.

Pavel Mihailovici Fitin a arătat abilități organizatorice remarcabile în timpul Marelui Război Patriotic. În scurt timp, a restabilit majoritatea rezidențialelor din străinătate, a supravegheat școlile cu destinație specială în care erau instruiți lideri de detașamente de partizani și a creat un departament de informare și analiză în care erau analizate datele primite de la agenții din străinătate.

În fruntea informațiilor străine, a făcut eforturi mari pentru a oferi conducerii țării informații despre planurile comandamentului german, informații despre posibilitatea deschiderii unui „al doilea front”.

Serviciile de informații au primit un plan pentru ofensiva germană de pe Bulge Kursk, au fost primite informații despre negocieri separate între americani și naziști din Elveția, au fost organizate „jocuri radio” și a fost oferită asistență mișcării partizane.

Serviciul condus de Pavel Fitin a adus o contribuție neprețuită la crearea armelor nucleare în URSS. Cercetătorii cred că sub conducerea lui Fitin, informațiile sovietice au obținut cele mai remarcabile rezultate.

Perioada postbelică

Se crede că Lavrentiy Beria, care a avut o atitudine proastă față de Fitin încă din perioada anterăzboiului, și-a obținut eliberarea din post în iunie 1946, transferul la departamentul de personal al Ministerului Securității Statului URSS și atribuirea sa în ocupația sovietică. zona Germaniei (SVAG) în calitate de comisar adjunct al MGB în Germania (septembrie 1946 - 1 aprilie 1947). Potrivit unei alte versiuni, inițiatorul demisiei lui Fitin a fost N. S. Hrușciov.

La 1 aprilie 1947, Fitin a fost numit în funcția de adjunct al șefului Departamentului Securității Statului pentru regiunea Sverdlovsk, iar la 27 septembrie 1951 a fost transferat la ministrul securității de stat al RSS Kazahului. Din 16 martie până în 16 iulie 1953 - șef al Ministerului Afacerilor Interne pentru regiunea Sverdlovsk.

La 29 noiembrie 1953, după arestarea lui Lavrentiy Beria, Pavel Fitin a fost demis din agențiile de securitate cu mențiunea „din neconcordanță oficială”, fără

Capitolul 1. FITIN PAVEL MIHAILOVICH

Era mai 1939. „Epurările” agențiilor de securitate de stat, cunoscute în mod popular sub numele de „Yezhovshchina” și însoțite de un val de represiuni nejustificate, au început să scadă. Ca urmare a represiunilor, ale căror victime au fost peste 20 de mii de ofițeri de securitate, informațiile străine au fost decapitate, aparatul său străin a fost distrus și nu a mai funcționat timp de câteva luni. Prin decizia Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Bolșevicilor din întreaga Uniune, Pavel Fitin, un tânăr absolvent de cursuri accelerate la Școala cu scopuri speciale, a fost numit în funcția de șef al departamentului 5 al Principalului Direcția Securității Statului a NKVD.

Șeful informațiilor externe al agențiilor de securitate la acea vreme avea doar 32 de ani și nu știa încă că va trebui să-l conducă în anii grei de război.

Pavel Mihailovici Fitin s-a născut la 28 decembrie 1907 în satul Ozhogino, districtul Yalutorovsky, provincia Tobolsk, într-o familie de țărani. Mai târziu, satul său a fost transferat în regiunea Kurgan. După ce a absolvit școala primară în 1920, la mai puțin de treisprezece ani, a plecat să lucreze în comuna agricolă creată în satul natal. Acolo a fost acceptat în Komsomol. Țara avea nevoie de personal competent, iar în curând Pavel a fost trimis să studieze la liceu. După ce a absolvit studii medii, Pavel a intrat la facultatea de inginerie a Academiei Agricole numită după K.A. Timiryazev. După absolvirea academiei în 1932, Fitin a lucrat ca șef al redacției Editurii de Stat Agricol până în 1934. În 1934–1935 a servit în Armata Roșie. După demobilizare, a lucrat din nou până în 1938 la aceeași editură ca redactor-șef adjunct, producând cărți despre agricultură și tehnologie agricolă.

Represiunile masive care au lovit țara la sfârșitul anilor 1930 au afectat și personalul străin de informații. Conducerea țării s-a confruntat cu problema urgentă a reumplerii informațiilor străine cu tineri angajați cu studii superioare. În martie 1938, Pavel Fitin a fost recrutat de partid pentru a studia la Școala Centrală a NKVD. După ce a absolvit cursuri accelerate speciale la Școala cu scop special (SHON) a NKVD, care a pregătit personal pentru informații străine, în octombrie același an a fost numit stagiar în departamentul 5 (informații) al GUGB NKVD al URSS. . În decurs de o lună, Fitin a devenit comisarul operațional al departamentului pentru dezvoltarea troțchiștilor și a „dreaptelor” în străinătate. Din cauza lipsei acute de personal de informații, când filialele departamentului 5 nu aveau uneori nici un singur angajat, în decembrie 1938 aspirantul ofițer de securitate a fost numit șef adjunct al acestui departament. Și în mai 1939, a urmat o nouă numire: Pavel Mihailovici Fitin a devenit șeful informațiilor străine.

A moștenit o moștenire dificilă. În 1938, Germania lui Hitler, cu conivența Angliei și Franței, care erau garanții punerii în aplicare a acordurilor de la Versailles, a anexat Austria, a anexat Sudeții din Cehoslovacia la posesiunile sale, iar în martie 1939 l-a ocupat complet, călcând în picioare Munchenul. acorduri. Aerul mirosea a fumul de praf de pușcă al unui conflict european major, puterile occidentale au vrut în mod clar să-l pună pe Hitler împotriva Uniunii Sovietice și, pe cheltuiala ei, să satisfacă pretențiile teritoriale ale Germaniei. Moscova trebuia să cunoască intențiile reale ale lui Hitler și ale partenerilor săi europeni, dar aproape nicio informație în această privință nu a venit de la aparatele de informații străine.

În mai 1938, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Bolșevicilor din întreaga Uniune a examinat problema îmbunătățirii activității informațiilor externe ale agențiilor de securitate de stat. Personalul său total s-a dublat și a ajuns la 210 de persoane. În structura sa au fost create treisprezece departamente, dintre care șapte au fost construite pe o bază geografică și au fost implicate în gestionarea rezidențelor străine. Având în vedere lipsa acută de personal, a fost organizată o școală de informații NKVD - Școala cu scopuri speciale (SHON). Primii săi absolvenți au venit la informații străine - oameni cu studii superioare, cu experiență în munca de partid și organizatoric, dintre care unul a fost însuși Fitin. Cu toate acestea, acest lucru nu a rezolvat problema, deoarece, de regulă, nu aveau experiență de lucru în străinătate. A fost necesară reorganizarea radicală a activităților de informații externe în ansamblu, ținând cont de situația extrem de dificilă din Europa.

Noul șef al informațiilor externe și-a început activitățile prin restabilirea eficienței de luptă a rezidențelor în străinătate, atât „legale”, cât și ilegale. În cursul anului 1939, ofițerii de informații cu experiență Vasily Zarubin, Dmitri Fedichkin, Boris Rybkin, Mihail Allahverdov, Alexander Korotkov și mulți alții au fost trimiși dincolo de cordon pentru a restabili contactul cu agenții năpădiți.

Ca urmare a măsurilor luate, a fost posibilă recrearea a 40 de rezidențe străine, trimiterea a peste 200 de ofițeri de informații la acestea și, de asemenea, restabilirea multor rezidențe ilegale. Acest lucru a afectat imediat rezultatele activității de informații străine.

În 1940, un ofițer de informații ilegale cu experiență Elizaveta Zarubina (Vardo) a fost trimis la Berlin la o rezidență „legală”. Pe 10 decembrie, s-a întâlnit cu soția unui diplomat nazist proeminent, „Augusta”, cu care ofițerul ilegal de informații Fiodor Parparov menținuse anterior legătura. A adus cu ea o scrisoare de la ofițerul de informații. La început, „Augusta” nu a crezut-o pe Elizabeth, care vorbea o germană excelentă, considerând această întâlnire o „provocare a Gestapo”. Cu toate acestea, Vardo a reușit s-o convingă să continue contactul cu informațiile sovietice, iar un filtru de informații secrete importante au curgeat de la Augusta către Centru.

În aprilie 1941, Vardo a restabilit contactul cu o altă sursă valoroasă de informații străine, soția unui important diplomat nazist, recrutat de autoritățile de securitate a statului în timp ce lucra la ambasada Germaniei la Moscova. Această femeie a fost de acord să continue cooperarea cu serviciile secrete sovietice la Berlin și, în curând, au fost primite de la ea informații importante despre iminenta invazie nazistă a țării noastre.

În iulie 1940, un tânăr ofițer de informații a sosit la Berlin pentru a restabili contactul cu cele mai valoroase surse ale rezidenței - un angajat al departamentului de informații Luftwaffe, Oberleutnant Harro Schulze-Boysen ("sergent-major") și consilierul guvernamental superior al Reichului. Ministerul Economiei, Dr. Arvid Harnack („Corsic”) Alexander Korotkov. Durata călătoriei sale de afaceri a fost stabilită a fi de o lună, dar călătoria de afaceri a durat șase luni.

Korotkov a restabilit contactul cu corsicanul în septembrie 1940. Agentul i-a oferit agentului o serie de materiale valoroase de informații, inclusiv informații despre planurile militare ale Germaniei împotriva Uniunii Sovietice. Curând, prin intermediul lui, s-a stabilit o legătură cu „Starshina”, precum și cu alți membri ai organizației antifasciste clandestine, care a primit ulterior numele de „Capela roșie”. Eroii antifasciști au lucrat până în august 1942, când au fost arestați de Gestapo.

În septembrie, Korotkov a restabilit contactul cu o altă sursă cea mai valoroasă a stației NKVD din Berlin, șeful departamentului „sovietic” al Gestapo-ului, Willy Lehmann („Breitenbach”), de la care au fost primite materiale documentare importante în ajunul războiului. . Printre acestea se numără și un raport pregătit la 10 iunie 1941 de Gestapo pentru Himmler și intitulat: „Despre activitățile subversive sovietice”. Din document rezultă că conducerea nazistă nu știa nimic serios despre activitățile operaționale ale rezidenților NKVD și GRU din Germania.

Munca aparatelor de recunoaștere de peste mări se îmbunătățește treptat, deși informațiile externe ale agențiilor de securitate de stat au putut funcționa cu putere maximă abia în aprilie 1941. În ianuarie 1939, serviciile de informații au raportat despre negocierile anglo-franceze pentru a dezvolta planuri de acțiune comună în cazul unui război cu Germania și Italia. Pe 15 martie, când trupele lui Hitler au intrat în Praga, Centrul a primit un mesaj de la stația NKVD din Paris, potrivit căruia Anglia intenționa să încurajeze agresiunea lui Hitler în Est.

În mai 1939, Fitin a raportat lui Stalin informații rezumate de informații despre planul Weiss aprobat de Hitler, care prevedea ocuparea Poloniei de către Germania. Informațiile au luat cunoștință și de termenul limită pentru un posibil atac asupra Poloniei – 1 septembrie 1939, care a însemnat începutul unui nou război mondial. Când o delegație comună anglo-franceză a mers la Moscova pe mare în august 1939 pentru a negocia acțiuni comune de prevenire a agresiunii lui Hitler, stațiile din Londra și Paris ale NKVD au raportat Centrului conținutul instrucțiunilor secrete primite de aceste delegații. În același timp, s-au primit informații de la Cambridge Five că Germania și Anglia duc negocieri secrete pentru a încheia un pact de neagresiune. Au mai rămas mai puțin de două săptămâni până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Războiul a început la 1 septembrie 1939 cu o provocare pusă în scenă de naziști în apropierea orașului polonez Gleiwice. Un grup de criminali, special eliberați din închisorile germane și îmbrăcați în uniforme militare poloneze, au pus mâna pe postul de radio și au cerut radioului să declanșeze un război cu Germania. Ca răspuns, Hitler a dat ordinul de a ataca Polonia. Faptul însuși al provocării care a dus la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial a făcut o impresie profundă asupra conducerii sovietice și a lui Stalin însuși, care mai ales a început să se teamă de astfel de provocări din partea naziștilor și era suspicios de rapoartele de informații care îl avertizează asupra unei iminente. Atacul german.

Cu toate acestea, prăbușirea informațiilor străine în anii 1930 a fost încă prea vizibil. În ciuda măsurilor active luate de Fitin pentru restabilirea aparatului străin, serviciile de informații nu au putut avertiza Centrul despre atacul Germaniei asupra Franței din 10 mai 1940 și despre ocuparea simultană a țărilor Benelux. Războiul a devenit o catastrofă națională pentru Franța, care și-a pierdut independența națională ca urmare a Blitzkrieg-ului german. Numai în primele zile ale războiului, germanii au capturat 700 de mii de soldați francezi. Pe 22 iunie, Franța a capitulat. Alți 1 milion 400 de mii de soldați și ofițeri francezi au fost capturați. Rezultatele înfrângerii celei mai mari armate din Europa au făcut o impresie uimitoare asupra lumii întregi.

Informațiile externe ale agențiilor de securitate a statului, conduse de tânărul șef Pavel Fitin, au putut să lucreze din plin abia atunci când Hitler a început să-și transfere trupele la granițele noastre. La o lună de la capitularea Franței, pe 22 iulie 1940, Hitler a semnat o directivă de elaborare a unui plan de atac asupra Uniunii Sovietice, numit Plan Barbarossa. Până la sfârșitul anului, pregătirea planului de război împotriva URSS a fost finalizată, iar la 18 decembrie 1940, Hitler a semnat Directiva extrem de secretă nr. 21. Aceasta afirma că forțele armate germane trebuie să învingă Rusia sovietică într-un scurt timp. -campanie pe termen chiar înainte de încheierea războiului împotriva Angliei. Pregătirile pentru punerea în aplicare a Planului Barbarossa erau planificate să înceapă imediat și să fie finalizate până la 15 mai 1941. S-a acordat o importanță decisivă dezinformării inamicului și păstrării secrete a pregătirilor militare ale Germaniei.

Trebuie să recunoaștem că niciun serviciu de informații din lume, inclusiv cel sovietic, nu a reușit să obțină planul Barbarossa. Cu toate acestea, ofițerii de informații sovietici au reușit să afle conținutul său principal înainte de începerea războiului. Așadar, imediat după înfrângerea Franței, la 4 iulie 1940, informațiile au informat Kremlinul despre transferul primelor divizii germane la granița sovietică. În total, din iulie 1940 până în iunie 1941, informațiile de politică externă au trimis peste 120 de mesaje detaliate Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Bolșevicilor din întreaga Uniune. Aceștia urmăreau nu numai pregătirile militare ale Germaniei, ci conțineau și informații despre pregătirile militare și economice pentru exploatarea teritoriilor sovietice care urmau să fie capturate de Wehrmacht.

Pavel Fitin a lucrat intens, neobosit. Suflarea arzătoare a războiului a devenit din ce în ce mai vizibilă, informații alarmante despre inevitabilitatea lui veneau de la stații în fiecare zi. Cu toate acestea, Lavrentiy Beria, care știa că Stalin nu vrea război și încerca să-l prevină, a amenințat că va „șterge în praful de lagăr” pe oricine vorbește despre inevitabilitatea lui.

Nu a fost ușor pentru șeful informațiilor: mesajele de la aparatele străine au devenit din ce în ce mai alarmante, indicau că toate pregătirile lui Hitler pentru un atac asupra URSS au fost finalizate și războiul putea începe în orice zi. Acest lucru a fost raportat în special de rezidențele de informații străine din Berlin, Roma, Praga, Helsinki și Shanghai. Ofițerul de informații ilegale cu experiență Vasily Zarubin, care s-a întâlnit la Shanghai cu consilierul militar al lui Chiang Kai-shek, Walter Stennes („Prieten”), a raportat Moscovei că, potrivit unei surse, atacul lui Hitler va avea loc în mai 1941. La următoarea întâlnire, „Prieten”, referindu-se la un diplomat german de rang înalt, i-a spus lui Zarubin că Hitler a stabilit 24 iunie ca termen limită pentru începerea războiului.

Făcând cunoștință cu criptarea de la Zarubin, Pavel Fitin și-a amintit involuntar că serviciile de informații au menționat deja opt date pentru invazia lui Hitler. În mai, după cum sugerau multe rapoarte de informații, atacul nu a avut loc: Hitler a invadat Iugoslavia și a ocupat, de asemenea, insula Creta. Și acum vin informații despre a noua întâlnire. Ce este acesta: adevărul suprem sau o altă cacealma a fuhrerului posedat? La urma urmei, el și-a îndurat atacul asupra Franței sub diferite pretexte de treizeci și opt de ori! Cu toate acestea, o voce interioară i-a spus că de data aceasta sursele de informații nu s-au înșelat.

Pe 12 aprilie 1941, Centrul a primit un mesaj de la Londra de la Kim Philby, care lucra în acel moment în serviciile britanice de informații. A spus că „127 de divizii germane sunt desfășurate în apropierea granițelor sovietice, inclusiv 58 în Polonia, în total, există 223 de divizii în forțele armate germane”. Aceste informații au confirmat informațiile obținute de serviciile de informații din Bulgaria. Totuși, sunt ele adevărate? Abia după război se va ști că Hitler avea de fapt încă 50 de divizii.

Până în mai 1941, informațiile de la stații deveniseră atât de detaliate încât conducerea informațiilor străine cunoștea locațiile diviziilor, locația batalioanelor, cazărmii individuale și cartierul general al unităților. În aprilie - mai, serviciile de informații au raportat conducerii țării cele mai recente informații despre pregătirile Germaniei pentru o grevă. În document, informațiile au raportat despre finalizarea construcției de drumuri stâncoase, consolidarea podurilor, concentrarea secretă a instalațiilor de trecere, descărcarea muniției direct pe sol, restricționarea circulației civililor în zona de frontieră și conversia școlilor în spitale și introducerea întreruperii parțiale.

În cele din urmă, la 16 iunie 1941, de la stația din Berlin a NKGB a fost primit un mesaj urgent primit de la „Sergent-major” cu următorul conținut:

„Toate pregătirile militare ale Germaniei pentru o ofensivă armată împotriva URSS sunt complet finalizate și se poate aștepta o lovitură în orice moment.”

Această informație a fost imediat raportată Comisarului Poporului pentru Securitatea Statului Vsevolod Merkulov. La instrucțiunile sale, șeful informațiilor Pavel Fitin i-a ordonat șefului departamentului german, Pavel Zhuravlev, să pregătească de urgență informații generalizate pentru Stalin. Am vorbit deja despre reacția lui Stalin la aceste informații mai sus.

După raport, la Kremlin au trecut câteva zile îngrijorătoare. În zorii zilei de 22 iunie, Fitin, care lucrase noaptea așa cum a cerut liderul, și-a părăsit biroul din Lubyanka. După o întâlnire recentă cu Stalin, el a fost constant chinuit de o întrebare: mesajul „Starshina” a fost cu adevărat dezinformare? Cu aceste gânduri grele, a venit acasă și s-a întins, dar nu a putut să se odihnească: telefonul a sunat. Era ora cinci dimineața pe 22 iunie 1941.

Tovarăşe general, comisarul poporului vă cheamă urgent.

Pavel Fitin a înțeles motivul unui apel atât de urgent către Comisarul Poporului: informațiile de informații au fost confirmate. Angajații Comisariatului Poporului, care au ajuns la chemarea lui Merkulov, au fost invitați în biroul acestuia. Comisarul Poporului părea deprimat. El a spus că luptele au loc de-a lungul graniței de vest - de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Este necesar să se gândească la un plan de acțiune pentru agențiile de securitate a statului, ținând cont de situația actuală. Întorcându-se către Fitin, el a spus:

Și trebuie să pregătiți instrucțiuni adecvate pentru rezidențele de peste mări. Te sun peste o oră și jumătate până la două ore.

Posturile au primit telegrame semnate de șeful serviciilor de informații, în care își precizau sarcinile în legătură cu izbucnirea războiului. Sarcina principală este identificarea planurilor politico-militar reale ale Germaniei naziste și ale aliaților săi cu privire la URSS. Cu toate acestea, din cauza avansării rapide a armatei germane în adâncimea pe teritoriul URSS, nu a fost imediat posibilă organizarea completă a activității de informații străine în străinătate, în conformitate cu cerințele din timpul războiului.

Stația de informații străine din Berlin s-a aflat într-o situație deosebit de dificilă. Chiar în prima zi de război, Gestapo a blocat ambasada sovietică din capitala Germaniei, interzicând intrarea oricărui personal în oraș. Adevărat, adjunctul rezident Korotkov a reușit să se întâlnească cu „Corsican” și „Starshina” și să le dea postul de radio și instrucțiuni pentru perioada ostilităților. Cu toate acestea, chiar în primele zile ale războiului, comunicarea cu undergroundul antifascist din Germania a fost întreruptă. Înainte de război, se presupunea că membrii Capelei Roșii își vor transmite mesajele criptate prin radio către un punct de recepție de recunoaștere situat în apropiere de Brest. Cu toate acestea, din cauza ocupării Brest, a fost evacuat în spate, iar contactul cu subteranul din Germania s-a pierdut.

În legătură cu înaintarea cu succes a Wehrmacht-ului spre Est, Comitetul Central al Partidului Comunist al Bolșevicilor din întreaga Uniune a adoptat la 18 iulie 1941 o rezoluție specială „Cu privire la organizarea luptei în spatele trupelor germane”. Totodată, se ia o decizie privind următoarea reorganizare a serviciilor de informații externe ale agențiilor de securitate a statului. Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului a fost lichidat, iar informațiile străine au revenit la NKVD, care era condus de Beria.

Pavel Fitin devine șef al Primei Direcții (Intelligence) a NKVD. Sarcina principală a departamentului său este desfășurarea activității de informații active în străinătate. În același timp, a fost creată a patra direcție (recunoaștere și sabotaj) a NKVD, a cărei sarcină principală a fost să efectueze lucrări de recunoaștere și sabotaj în spatele trupelor germane. Adjunctul lui Fitin, generalul Sudoplatov, este numit șef al Direcției a IV-a.

Odată cu începutul invaziei lui Hitler, serviciul de informații străin condus de Fitin s-a confruntat cu întrebarea acută dacă Japonia va intra în război de partea Germaniei. Această problemă a fost monitorizată în mod regulat de stațiile de informații din Japonia, China și alte țări. Deja în primele luni de război, au primit informații de încredere care indică faptul că Japonia va adopta o atitudine de așteptare și nu va ataca URSS în viitorul apropiat. Aceste informații de informații politice, susținute de date de informații militare și alte surse, i-au permis lui Stalin, în timpul bătăliei de la Moscova, să îndepărteze diviziile siberiene din Orientul Îndepărtat și să le transfere pe Frontul de Vest, care a decis rezultatul acestei bătălii și a apărat sovieticul. capital. Cu toate acestea, problema posibilei intrări a Japoniei în războiul împotriva URSS nu a fost eliminată de pe agenda informațiilor până în 1943, când bătălia de la Stalingrad s-a încheiat cu înfrângerea armatei naziste.

Deja primele luni de agresiune germană au arătat că Hitler ducea un război de exterminare împotriva URSS și urmărea scopul de a distruge statul sovietic. Cu toate acestea, treptat, războiul a început să se prelungească, ceea ce a necesitat efortul tuturor forțelor, inclusiv a forțelor de informații străine. Stațiile sale „legale”, care funcționau în Germania și un număr de țări europene ocupate de Hitler, au încetat să mai existe odată cu izbucnirea războiului. Iar desfășurarea stațiilor ilegale create în timpul războiului a întâmpinat anumite dificultăți. La sfârșitul lunii august 1942, Gestapo a arestat membri ai grupărilor underground „Starshina” și „Corsican”. În total, peste 200 de persoane au fost arestate în Germania în dosarul Capela Roșie, iar ținând cont de țările pe care le ocupa, 600 de persoane, dintre care majoritatea au fost executate. În același an, un valoros agent de informații străine din Germania, „Breitenbach”, a fost executat.

În ciuda perioadei scurte de muncă din perioada războiului, grupurile conduse de „Corsican” și „Starshina” au reușit să transfere o serie de informații valoroase la Moscova.

De la ei, în special, s-au primit informații proactive că în 1942 Hitler va da lovitura principală Caucazului, abandonând atacul asupra Moscovei. Stalin, totuși, a ignorat aceste informații, ceea ce a dus la descoperirea Grupului de armate al lui Paulus la Stalingrad în vara anului 1942.

Odată cu pierderea capacităților de informații direct în Germania, Pavel Fitin s-a bazat pe intensificarea activității de rezidențe „legale” în țări precum Anglia, SUA, Bulgaria, Turcia, China, Iran, Afganistan, Suedia, Japonia și o serie de altele. Informațiile străine sub conducerea lui Fitin au obținut cele mai semnificative rezultate în Anglia, unde au activat faimoșii „Cambridge Five” format din Kim Philby, John Cairncross, Anthony Blunt, Donald Maclean și Guy Burgess. Datorită acestora, serviciile de informații externe ale țării noastre pe tot parcursul războiului au avut acces la documente secrete ale Cabinetului și Departamentului de Război britanic, la corespondența primului ministru Churchill cu președintele SUA Roosevelt și alți șefi de stat, precum și ministrul de externe Eden cu ambasadorii britanici. în străinătate.

Un loc special revine rezidenților de informații străine din Anglia și Statele Unite în obținerea secretelor armelor atomice. Prima informație că se lucrează în Marea Britanie pentru a crea o „super-arme” a venit de la un agent al gării din Londra, Cairncross. Comisarul Poporului Beria a reacționat inițial negativ la această informație, considerând-o ca pe o încercare a cercurilor conducătoare ale Marii Britanii de a deturna forțele și resursele Uniunii Sovietice în scopuri secundare. Cu toate acestea, datorită persistenței lui Fitin, în iulie 1943, Comitetul de Stat de Apărare al URSS a adoptat o rezoluție specială privind începerea lucrărilor privind armele atomice în țara noastră și a definit sarcinile informațiilor străine în această problemă.

În legătură cu momentul de cotitură în cursul războiului, în aprilie 1943 a avut loc o nouă reorganizare a agențiilor de securitate a statului: a fost recreat Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului al URSS.

Pavel Fitin devine șeful Primei Direcții și pledează cu încăpățânare pentru necesitatea de a lucra la proiectul atomic. Persistența șefului informațiilor străine găsește în mod neașteptat sprijin din partea lui Stalin. Tânărul om de știință Kurchatov este numit șef al proiectului atomic sovietic, iar Beria este numit curator al acestui subiect. Informațiile agențiilor de securitate a statului, conduse de Fitin, au făcut față cu succes sarcinilor care i-au fost atribuite. Nu fără motiv, munca la „proiectul atomic” este una dintre cele mai importante realizări ale informațiilor externe sovietice din întreaga istorie a existenței sale.

În 1944–1945, Feklisov, un agent la stația din New York, care a lucrat cu omul de știință german Klaus Fuchs, care a emigrat la Londra înainte de război și care a lucrat în Statele Unite pentru a crea o bombă atomică ca parte a unui grup de englezi. oamenii de știință, au primit de la el toate calculele și desenele necesare. În perioada postbelică, au fost primite materiale de la Klaus Fuchs despre lucrările din Statele Unite privind crearea armelor cu hidrogen. Informațiile primite de la sursă au permis URSS nu numai să economisească bani semnificativi și să câștige timp, ci și să treacă înaintea Statelor Unite în crearea unei bombe cu hidrogen.

Pe lângă problema atomică, inteligența în anii de război a rezolvat o mulțime de alte probleme importante.

Așadar, la 27 noiembrie 1941, în SUA, rezidentului Zarubin i-a fost trimisă o telegramă semnată de șeful informațiilor străine, care specifica sarcinile stației. Prioritatea a fost găsirea oportunităților de a obține informații politice, economice și militare despre Germania și aliații săi. O atenție deosebită a fost acordată și identificării în timp util a planurilor și intențiilor SUA cu privire la URSS, precum și țările Axei. În ajunul plecării sale în SUA, Zarubin a fost primit de Stalin, care i-a dat sarcina de a se asigura că cercurile conducătoare ale SUA nu ajung la un acord cu Germania lui Hitler pe spatele URSS și nu pun capăt război cu o pace separată.

În august 1941, ambasadorul britanic la Moscova Cripps a transmis propunerea guvernului său de a stabili cooperarea între serviciile de informații ale celor două țări în lupta împotriva Germaniei naziste. Curând, un reprezentant al informațiilor britanice, generalul George Hill, care a lucrat anterior în țara noastră și chiar a participat la „conspirația ambasadorului” împotriva Republicii Sovietice, a sosit la Moscova. În luna septembrie a aceluiași an, experimentatul ofițer de informații sovietic Ivan Cichaev a fost trimis la Londra în septembrie același an pentru a menține contacte. Cea mai reușită cooperare între serviciile de informații ale celor două țări a fost în Iran și Afganistan, ceea ce, fără îndoială, a fost meritul însuși J. Hill, care avea anumite simpatii pentru țara noastră.

Astfel, prin eforturile comune ale serviciilor de informații ale URSS și ale Marii Britanii în cadrul Conferinței celor Trei Mari de la Teheran, desfășurată în capitala Iranului în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 1943, o tentativă de asasinat asupra șefilor de stat ai -Coaliția Hitler a fost împiedicată și rețeaua de informații a serviciilor speciale germane a fost distrusă. În Afganistan, serviciile de informații ale celor două țări au lichidat o rețea de informații a țărilor Axei, numită „Marauders”. Până la jumătatea anului 1943, informațiile sovietice din Afganistan controlaseră deja complet toată activitatea stației germane în această țară, în India, precum și în zonele de graniță sovietice.

Șeful serviciilor de informații externe, Fitin, a sugerat ca Comisarul Poporului pentru Securitatea Statului Merkulov să încerce să-l recruteze pe Rasmus, un rezident al informațiilor germane în Afganistan, folosind materiale incontestabile despre eșecul rețelei sale. În decembrie 1943, Korotkov a zburat la Kabul pentru a conduce o conversație de recrutare cu Rasmus. S-a întâlnit cu rezidentul german și, într-o conversație cu acesta, i-a prezentat cifrurile și codurile obținute de informațiile sovietice, care au făcut posibilă descifrarea întregii corespondențe sale cu Berlinul și arestarea agenților germani. Germanului i s-au prezentat documente pentru banii pe care agenții recrutați i-au transferat pe partea sovietică și care au mers la fondul de apărare. Korotkov l-a invitat pe Rasmus să coopereze cu serviciile secrete sovietice. Germanul a promis că se va gândi la propunerea cercetașului și va da un răspuns într-o zi. Cu toate acestea, el nu s-a prezentat la întâlnirea programată și a părăsit în secret Kabul câteva zile mai târziu. S-a dovedit că a raportat la Berlin despre abordarea de recrutare față de el și a fost rechemat din țară.

După înfrângerea trupelor lui Hitler la Stalingrad, serviciile de informații s-au confruntat cu chestiunea planurilor strategice ulterioare ale lui Hitler pe Frontul de Est. La 25 aprilie 1943, britanicii, care primiseră mașina de criptare germană Enigma înainte de război și citiseră corespondența Statului Major al lui Hitler, au interceptat și descifrat o telegramă de la grupul de trupe sudic adresată lui Hitler. Acesta a raportat că în vară trupele germane intenționau să lanseze o ofensivă în regiunea Kursk. Conținutul telegramei decriptate a fost transferat de J. Cairncross curatorului său de la gara din Londra și trimis imediat la Centru. Fitin a raportat acest mesaj comandantului suprem suprem. De data aceasta, Stalin a crezut că raportul de informații străine, comandamentul sovietic a luat măsurile necesare, care au jucat un rol decisiv în înfrângerea trupelor naziste pe Bulge Kursk și transferul inițiativei strategice în mâinile armatei sovietice.

După ce a avut loc o schimbare radicală în favoarea Uniunii Sovietice în Marele Război Patriotic, problemele legate de momentul deschiderii unui al doilea front și negocierile separate pe care Anglia și Statele Unite au încercat să le ducă cu Germania nazistă pe spatele URSS. a început să ocupe un loc important în activitatea serviciilor de informații străine în străinătate. Chiar mai devreme, Stalin, în scrisorile către Churchill, a pus problema unui al doilea front, dar Anglia, sub diverse pretexte, a evitat să-și îndeplinească obligațiile. Informațiile străine au informat în mod regulat Centrul despre toate nuanțele politicii cabinetului lui Churchill în această problemă. Din materialele documentare pe care le-a obținut, a reieșit că primul ministru britanic, sub diverse pretexte, evita să-și îndeplinească obligațiile, sperând că un război prelungit între Germania și URSS va epuiza aceste țări, iar acest lucru ar fi benefic pentru Anglia. .

Se știe că problema deschiderii unui al doilea front a fost în cele din urmă rezolvată la Conferința de la Teheran, când a devenit clar că Uniunea Sovietică poate învinge singură Germania nazistă. În efortul de a preveni o astfel de dezvoltare a evenimentelor, Statele Unite și Anglia au deschis un al doilea front în Europa abia pe 6 iulie 1944. Mai mult, Churchill a insistat inițial pe debarcarea trupelor aliate în Balcani pentru a preveni eliberarea țărilor europene ocupate de Hitler de către armata sovietică și întărirea influenței URSS în Europa.

Informațiile străine, conduse de Fitin, au monitorizat îndeaproape negocierile separate ale aliaților noștri din coaliția anti-Hitler. În mai 1942, postul de informații străine din Stockholm a raportat Centrului că un angajat al ambasadei germane a zburat în secret la Londra pentru a negocia cu partea britanică condițiile retragerii Germaniei din război. Raportul menționează că în spatele cercurilor care se opun regimului hitlerist se află cancelarul german de dinainte de război von Pappen și o serie de personalități militare și politice de rang înalt ale țării. Fitin i-a raportat lui Stalin această informație, precum și date de la gara din Londra că de data aceasta Anglia a respins propunerile germane și l-a internat pe diplomatul nazist. Ulterior, stațiile de informații au informat în mod regulat Centrul despre încercările părții germane de a stabili contacte cu britanicii la Ankara, Berna și Vatican. Contacte separate între britanici și germani au avut loc și în 1943 la Madrid și Lisabona.

În februarie 1943, un reprezentant proeminent al aristocrației germane, Prințul Hohenlohe, a sosit în Elveția și a stabilit contact cu șeful regional al Oficiului SUA pentru Servicii Strategice (Intelligence) în Europa, Allen Dulles. În 1944, generalul nazist în retragere von Brauchitsch sa întâlnit cu un ofițer american de informații la Berna. În timpul negocierilor s-au discutat problemele înlăturării lui Hitler de la putere și creării unui guvern militar în Germania, care să fie susținut de Anglia și Statele Unite. Contacte similare au avut loc în 1945.

După cum vedem, în vremurile grele ale războiului, Pavel Fitin a raportat regulat guvernului sovietic informații de informații externe despre negocieri separate între reprezentanții Germaniei și aliații noștri occidentali. La 7 aprilie 1945, în timp ce trupele sovietice se apropiau de Berlin, Stalin a trimis un mesaj personal președintelui american Roosevelt, în care sublinia inadmisibilitatea negocierilor separate cu Germania în ajunul înfrângerii acesteia. El a cerut de urgență participarea părții sovietice la toate negocierile aflate în desfășurare cu privire la condițiile capitulării Germaniei. La instrucțiunile lui Roosevelt, Dulles a întrerupt negocierile cu germanii, iar Germania nu a reușit să despartă coaliția anti-Hitler.

Proeminentul ofițer american de informații Allen Dulles, care a condus CIA americană în anii postbelici, a descris informațiile obținute de informațiile sovietice în timpul războiului ca fiind visul suprem al oricărui serviciu de informații din lume. Acesta a fost, fără îndoială, meritul conducătorului său, general-locotenent Fitin.

În ajunul pregătirilor pentru Conferința de la Ialta, informațiile au primit o copie a telegramei criptate pe care Churchill a trimis-o lui Roosevelt și în care s-a discutat despre cum să-l învingă cel mai bine pe Stalin la întâlnirea din Crimeea. Fitin a informat guvernul sovietic despre această telegramă, precum și că Anglia și Statele Unite intenționează să sprijine guvernul polonez în exil la conferință. La 23 și 28 ianuarie 1945, șeful informațiilor i-a raportat lui Stalin principalele documente ale guvernelor americane și britanice pregătite pentru Conferința din Crimeea. Ei au examinat probleme ale sistemului postbelic din Europa, inclusiv propuneri pentru dezmembrarea Germaniei, transferul populației germane din teritoriile pe care le capturase și tratamentul majorilor criminali de război.

Documentele obținute de informații au permis guvernului sovietic să determine Statele Unite și Anglia să ia decizii la Ialta care să țină cont de interesele reale ale URSS cu privire la toate problemele majore ale sistemului postbelic din Europa și să apere interesele Polonia și alte țări din Europa de Est. În iunie 1945, când Germania nazistă a fost învinsă de trupele sovietice și s-a predat necondiționat, informațiile străine i-au trimis lui Stalin un raport de la șefii de stat major britanici primului ministru Churchill, intitulat „Securitatea Imperiului Britanic”. În acest document, Uniunea Sovietică, datorită sprijinului său pentru mișcările de eliberare națională din țările din Lumea a Treia, a fost declarată „principalul dușman al Marii Britanii și al întregii lumi occidentale”. Autorii documentului au recomandat guvernului britanic să implementeze o serie de măsuri de politică externă și militare pentru a preveni restabilirea economiei distruse a URSS.

Al Doilea Război Mondial s-a încheiat în august 1945 cu înfrângerea Japoniei militariste. Înfrângerea armatei Kwantung puternic înarmate, care a ocupat Manciuria, a contribuit la victoria revoluției populare din China. În acești ani P.M. Fitin a informat constant Kremlinul despre planurile occidentale de a contracara revoluția chineză, încercările Marii Britanii și Franței de a menține ordinele coloniale în China și Asia de Sud-Est, India, Pakistan, la est de Suez. Informațiile secrete sovietice, raportate de generalul locotenent Fitin conducerii politice a țării, au fost evaluate pozitiv de Stalin și i-au influențat deciziile în acest domeniu.

După război, grijile lui Fitin nu s-au diminuat. Aliații noștri de ieri, care stăpâniseră secretul armelor atomice, elaborau planuri pentru un atac asupra URSS. Informațiile străine informau regulat guvernul sovietic despre toate nuanțele politicii occidentale față de țara noastră. Nu a rămas nici o urmă din fosta neîncredere a lui Stalin în rapoartele de informații. A fost întărită autoritatea șefului de informații însuși, ale cărui informații prebelice despre atacul lui Hitler asupra Uniunii Sovietice au fost confirmate, contrar prognozelor lui Beria.

Cu toate acestea, după război, Beria și-a aranjat complet conturile cu șeful de informații obstinat. La sfârşitul lunii iunie 1946, din ordinul său personal, generalul locotenent Fitin a fost eliberat din funcţia sa, în care se dovedise atât de strălucit în anii războiului. Până în decembrie a stat la dispoziția departamentului de personal fără nicio programare.

În decembrie 1946 P.M. Fitin a fost trimis ca adjunct al comisarului MTB în Germania, unde a lucrat până în 1947. Ulterior, Beria îl retrogradează din nou: Fitin este numit în postul de șef adjunct al departamentului de securitate de stat pentru regiunea Sverdlovsk. Apoi este transferat la Alma-Ata în funcția de șef al MTB al republicii unionale, iar în curând este înapoiat la Sverdlovsk din nou ca șef al departamentului regional al MGB.

Lavrenty Beria, însă, nu a îndrăznit să ia măsuri fizice directe împotriva lui Fitin, știind că Stalin i-a ascultat părerea în timpul războiului și a apreciat contribuția serviciului de informații pe care l-a condus la asigurarea unei victorii comune asupra inamicului.

În iulie 1953 P.M. Fitin a fost eliberat din funcție, iar în noiembrie același an a fost demis din agențiile de securitate a statului. De menționat că generalul-locotenent în vârstă de 46 de ani a fost privat de pensia militară pentru că nu avea vechimea corespunzătoare. Până în 1959, a ocupat funcții de conducere în Ministerul Controlului de Stat al URSS, iar apoi a condus fabrica de fotografii a Uniunii Societăților Sovietice pentru prietenie și relații culturale cu țările străine, unde a lucrat până la sfârșitul zilelor sale.

La 24 decembrie 1971, a murit Pavel Mihailovici Fitin, organizatorul remarcabil al activităților sovietice de informații externe în timpul Marelui Război Patriotic.

Pentru serviciile sale de asigurare a securității statului a țării noastre, generalul locotenent Fitin a fost distins cu două Ordine Steagul Roșu, Ordinul Steaua Roșie și Steagul Roșu din Tuva, numeroase medalii, precum și „Lucrătorul Onorat al NKVD”. ” insigna. Munca sa a primit, de asemenea, premii înalte din mai multe țări străine.

E X L I B R I S „MI”

FITIN: ȘEFUL INTELIGENTEI

A.Yu.Bondarenko

Capitolul I. Poziția de „execuție”.

Cel mai important eveniment petrecut în URSS la 13 mai 1939, nu a găsit nicio reflecție pe paginile ziarelor sovietice (și cu atât mai mult străine). Deși în acele zile, începând cu 12 mai, un subiect trist domina în general în presa noastră: în a unsprezecea, așa cum era scris, „în îndeplinirea datoriei ca urmare a unui dezastru aerian” - un zbor de noapte „orb” a fost exersat - piloți minunați, Eroi ai Uniunii Sovietice, au murit Uniunea Anatoli Serov și Polina Osipenko, iar în toate ziarele, din număr în număr, mai multe pagini înconjurate de un cadru de doliu erau pline de condoleanțe și amintiri...

Dar ce au scris ziarele din 14 mai 1939 despre evenimentele din ziua precedentă? În principiu, toți au scris același lucru despre evenimentele internaționale și majore din interiorul Uniunii, nu existau informații „exclusive”. Prin urmare, să luăm ziarul Pravda, organul Comitetelor Centrale și Moscove ale Partidului Comunist al Bolșevicilor din întreaga Uniune, care a fost considerat atunci oficial „ziarul cotidian de conducere al Partidului Bolșevic”. Pagina 1 și a 2-a apăreau sub titlul: „Astăzi Moscova îngroapă piloți viteji...”, a treia pagină era, după cum se spune, „țintită”: „Regiunea Novosibirsk în al treilea plan cincinal stalinist” și trei ultimele pagini ale ziarului au fost dedicate evenimentelor din viața de partid, din interiorul sindicatului și din viața internațională.

La prima vedere, nimic deosebit de remarcabil nu s-a întâmplat în țara noastră și în lume pe data de treisprezecea. Pe paginile a 4-a și a 5-a din Pravda există, în special, un raport de la avanpostul de frontieră de la granița de sud-est și informații despre pregătirea pentru absolvirea cadeților Școlii de inginerie navală din Leningrad. Dzerzhinsky - textele sunt scrise conform principiului „noi suntem oameni pașnici, dar trenul nostru blindat este pe o margine”, adică antrenamentul de luptă merge bine peste tot. De remarcată este scrisoarea lui I. Zolotarev din orașul Tuapse „De ce am fost exclus din partid?” - o poveste amară despre cum, în ultimul an 1937, un comunist a fost expulzat din PCUS (b) din 1926 „pentru legături cu dușmanii poporului și ca fiu al unui kulak”. În comentariul editorial care însoțește această scrisoare, corespondentul Pravda V. Klimov demonstrează că tovarășul Zolotarev a fost calomniat cu răutate...

Pe pagina 6, „internațional”, evenimentele sunt deja militare, dar încă nu ne-au afectat în niciun fel țara. Iată, pe 13 mai, un corespondent TASS de la Varșovia: „Senatul de la Danzig a interzis organizațiilor poloneze din Danzig să sărbătorească aniversarea morții mareșalului Pilsudski (12 mai). Autoritățile de la Danzig l-au informat pe comisarul polonez că nu își asumă responsabilitatea pentru siguranța polonezilor dacă organizează vreo întâlnire cu ocazia acestei aniversări... Ziarele poloneze relatează despre teroarea antipoloneză care se desfășoară în Danzig. Pe 11 mai, naziștii au distrus o librărie poloneză și au spart vitrine în alte magazine poloneze. Ieri toate ziarele poloneze din Danzig au fost confiscate...” Tassistul din Varșovia își face ecou și din Polonia informațiile sale: „După cum relatează corespondentul Le Figaro la Varșovia, fasciștii germani au livrat în secret o mare cantitate de arme din Germania la Danzig. Unele arme vin la Danzig din Prusia de Est. În ultimele 10 zile, aproximativ 30 de mii de avioane de atac germane au intrat în Danzig sub masca turiștilor...”

Aceste evenimente pot fi numite preludiul celui de-al Doilea Război Mondial, dar puțini oameni știau încă despre el. Dar înainte de război, care va începe la 1 septembrie odată cu atacul Germaniei naziste asupra Poloniei, au mai rămas doar trei luni și jumătate.

Mesaje alarmante au venit și din Orientul Îndepărtat, unde agresorii japonezi încercau să cucerească nordul Chinei: „În partea de sud-est a provinciei Hubei, trupele chineze au efectuat o serie de atacuri asupra pozițiilor inamice în ultimele zile. Japonezii au pierdut peste 1.000 de oameni în lupte.” „Pe 11 mai, a avut loc o luptă aeriană în zona de sud-vest de Canton între forțele aeriene japoneze și chineze. 32 de avioane chineze și 24 de japonezi au luat parte la această bătălie.” (Mă întreb câți chinezi erau printre cei 32 de piloți, sau erau doar piloți voluntari sovietici care au luptat cu japonezii în aer?) Și un alt mesaj TASS, de data aceasta din Shanghai, din 13 mai: „Agenții lui Wang Jing-wei încercând să mituiască ziarele chineze. Astfel, ziarul Wenweibao relatează că unul dintre agenții lui Wang Jing-wei a venit la redacția acestui ziar pe 11 mai și i-a oferit o subvenție lunară de câteva mii de dolari. Conducerea ziarului a respins hotărât această propunere”.

În general, tot ce s-a întâmplat nu ne-a afectat direct țara... Deși, pe 11 mai - această informație nu a ajuns încă la redactorii ziarelor - japonezii l-au atacat pe cel mai apropiat aliat al URSS, Republica Populară Mongolă. Trupele sovietice vor veni în curând în ajutorul prietenilor lor mongoli, iar agresorul va suferi mai multe înfrângeri zdrobitoare. Atunci steaua militară a lui Georgy Konstantinovich Jukov avea să strălucească pentru prima dată...

Dar nu această ultimă agresiune japoneză am numit-o la începutul povestirii noastre cel mai important eveniment al zilei de 13 mai 1939. Cel mai important eveniment a avut loc la Moscova, unde Pavel Mihailovici Fitin, care la acea vreme nu avea încă treizeci și doi de ani, a fost numit în funcția de șef al departamentului 5 al Direcției Principale pentru Securitatea Statului a Comisariatului Poporului din Afacerile interne (GUGB NKVD) ale URSS.

O astfel de afirmație este greu de înțeles pentru cititorul modern și chiar și atunci, în 1939, fără îndoială, puțini ar fi fost de acord cu ea. Dar în acest caz, istoricul știe mai bine – și putem demonstra cu ușurință că avem dreptate.

În primul rând, ce este al 5-lea departament? Să explicăm că până la sfârșitul lunii septembrie 1938 a fost numit Departamentul 5 al Direcției I a NKVD a URSS, înainte de aceasta - Departamentul 7 al GUGB NKVD al URSS, iar până în iulie 1934 - Departamentul de Externe al Direcția Principală a Securității Statului a NKVD a URSS. (Anterior avea mai multe alte nume).

„Totul este clar! – va exclama cititorul luminat. „Acesta este legendarul Serviciu de Informații Externe!”

Asta este! Dar de ce nu a făcut această numire o impresie deosebită asupra contemporanilor lui Fitin (vorbim, desigur, despre cei puțini care au știut despre ea)? Da, pentru că, cel puțin, nimeni nu și-a închipuit atunci că odată cu venirea lui la post se va încheia „săritul” șefilor de informații străine.

La urma urmei, cum a fost?

La 17 februarie 1938, Abram Aronovich Slutsky, care conducea serviciile de informații din mai 1935, a murit în urma unui atac de cord în biroul său; care l-a înlocuit ca șef interimar al departamentului, Serghei Mihailovici Shpigelglas, a rămas în funcție până în iunie, iar în noiembrie 1938 a fost arestat și executat în ianuarie 1941; Zelman Isaevici Passov a gestionat informații până la 2 noiembrie 1938, după care a fost și el înlăturat, arestat și executat la trei zile după Shpigelglas; recunoașterea timp de exact o lună - de la 2 noiembrie până la 2 decembrie a aceluiași an teribil 1938 - a fost condusă de Pavel Anatolievici Sudoplatov, care a fost în curând declarat „dușman al poporului” și exclus din partid... Cu toate acestea, a fost foarte norocos, pentru că la 25 noiembrie 1938, a fost înlocuit Lavrentiy Pavlovich Beria a venit la Nikolai Ivanovici Yezhov să conducă Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS și valul de represiuni a început să se potolească - deși, desigur, o mulțime de Iezhov " hinderies” au fost împușcați în acel moment. Deoarece Sudoplatov nu era unul dintre aceștia, a fost pur și simplu înlăturat din postul său, dar nu reprimat; În schimb, informațiile erau conduse de Vladimir Georgievici Dekanozov, care șase luni mai târziu, în mai 1939, a devenit comisar adjunct al poporului pentru afaceri externe - și a fost împușcat abia la sfârșitul anului 1953, în „cazul Beria”, deja în calitate de „asistent său”. ”.

Așa cum am spus, acest tip de „săritură” - din păcate, în cele mai multe cazuri „cu un rezultat fatal” - se întâmpla în acel moment în jurul poziției șefului informațiilor externe al NKVD al URSS. În general, poziția în sensul deplin al cuvântului a fost „execuție”. Deci, se pare că aproape nimeni nu a invidiat cariera rapidă a „băiatului” născut în 1907, care în martie 1938 a ajuns să servească în NKVD ca locotenent sub rezerva armată (cu toate acestea, acest grad nu i-a fost încă acordat oficial), iar în mai În 1939, cu gradul de maior securitatea statului, preia deja unul dintre cele mai importante departamente ale GUGB... Mai mult, aproape nimeni nu se gândea că Pavel Fitin va conduce serviciile de informații nu doar pentru câteva luni, ca și predecesorii săi, dar timp de șapte ani întregi, - și aceștia se vor dovedi a fi cei mai grei ani din istoria Serviciului, pentru că vor cădea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și al Marelui Război Patriotic. În plus, tot ceea ce a fost făcut de ofițerii de informații străini sub conducerea lui Pavel Mihailovici în această perioadă cea mai dificilă nu poate fi supraestimat, deoarece informațiile nu numai că au avut o contribuție uriașă la obținerea Marii Victorii asupra nazismului, ci au creat și o fundație uriașă pentru viitor. De aceea credem că numirea lui Fitin în funcția de șef al departamentului 5 al GUGB NKVD al URSS a fost cel mai important eveniment petrecut la 13 mai 1939 - și poate în tot acel an... Sperăm că ai noștri vor fi de acord cu acesti cititori.

Și pentru a ne face imediat o idee certă despre Pavel Fitin, vom cita acum un mic, dar foarte important și caracteristic episod din biografia lui.

După cum ne amintim, în decembrie 1938, șeful interimar al departamentului 5 al GUGB, Sudoplatov, a fost demis din funcție și exclus din partid. Iată ce a scris Pavel Anatolyevich despre aceasta în cartea „Intelligence and the Kremlin”:

„Biroul partidului a luat această decizie cu o abținere. Fitin, numit recent în funcția de adjunct al șefului Departamentului de Externe, s-a abținut pentru că, potrivit lui, îi eram complet necunoscut. Onestitatea și integritatea lui, destul de neobișnuite în acele circumstanțe, nu i-au afectat cariera...”

Un alt cititor de principii poate spune că Fitin ar fi trebuit să se opună în general deciziei biroului de partid, să-l apere pe Sudoplatov, dar el nu a fost un sinucigaș nesăbuit, iar un discurs atât de disperat al său nu ar fi schimbat absolut nimic în decizia generală „programată” al biroului de partid. La urma urmei, faptul că s-a abținut, în cele din urmă, nu a însemnat nimic, dar Pavel Mihailovici s-a arătat a fi un om cinstit și curajos, iar acest lucru, despre care nu există nicio îndoială, a fost remarcat de toată lumea, iar oamenii demni l-au apreciat. . Este clar că, ca răspuns la cuvintele lui Fitin, că Sudoplatov îi era „absolut necunoscut”, a fost foarte posibil să se facă acuzația că a trecut cu vederea „dușmanul poporului”, ceea ce înseamnă că îi lipsește complet „vigilenta revoluționară” necesară. pentru un angajat al autorităților. Se pare că atunci autorităților nu le-a plăcut poziția lui Fitin - dar e în regulă, au înghițit-o...

Ei bine, acum, înainte de a începe povestea despre soarta eroului nostru, vom încerca să introducem cititorii în realitățile acelei perioade dificile și controversate. Să începem cu cel mai important lucru: ce este, un serviciu de informații și de ce este nevoie de el? Vom da răspunsul din perspectiva acelor ani.

În ianuarie 1940, la Moscova, cu un tiraj de 300 de mii de exemplare - fantastic pentru zilele noastre - a fost publicat „Dicționarul politic”, care a orientat cetățenii sovietici în realitățile lumii moderne și le-a explicat fundalul multor evenimente istorice. În acest caz, suntem foarte interesați de modul în care a fost interpretat conceptul de „inteligență”. Articolul corespunzător din dicționar spunea (sărim începutul articolului referitor la informațiile militare):

„Inteligența politică este colecția de informații secrete despre viața politică și activitățile diplomatice ale statelor străine, partidelor politice, agențiilor guvernamentale etc.<...>

Ofițerii burghezi de informații sunt spioni care lucrează în favoarea serviciilor de informații ale țărilor capitaliste. Activitățile lor de spionaj sunt combinate cu sabotaj, sabotaj și teroare. Atunci când selectează ofițerii de informații, serviciile de informații străine folosesc pe scară largă inamicii înverșunați ai poporului sovietic: bandiți troțkiști-buharin, fragmente de partide contrarevoluționare - revoluționari socialiști, menșevici, naționaliști burghezi, precum și criminali. Poporul sovietic, cu ajutorul inteligenței sale, a distrus cuiburile acestor agenți de informații străini. Pentru a pune în aplicare sarcinile celui de-al treilea plan cincinal, este necesar să se elimine complet consecințele sabotajului contrarevoluționar, ale agenților spion-troțkist-buharin ai capitalului străin, să ridice vigilența bolșevică în toate lucrările de construire a comunismului și să ne amintim mereu de partid. instrucțiuni că atâta timp cât va exista încercuirea capitalistă externă, serviciile de informații ale statelor străine ne vor trimite sabotori, sabotori, spioni și ucigași pentru a ne strica, murdări și slăbi țara, pentru a interfera cu creșterea comunismului în URSS. .”

Acestea au fost sarcinile cu care se confruntă oficial serviciile de informații externe sovietice, conduse de Pavel Fitin.

Și iată ce se mai spune - dar acest lucru este deja în articolul „Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne (NKVD)”:

„Inteligența sovietică se bucură de dragostea și ajutorul constant al tuturor oamenilor muncii în lupta împotriva dușmanilor poporului.”

(Nu are rost să explicăm că ceea ce a fost scris este o prostie de-a dreptul - iar inteligența nu se luptă cu „dușmanii poporului”, iar „toți oamenii care lucrează” cu greu se pot ajuta în vreun fel - dar sună mândru și convingător!)

În general, este caracteristic că, dacă astăzi tot ceea ce știm este că ne cerem scuze tuturor pentru păcatele noastre reale sau, mult mai des, imaginare din trecut, aici este indicată clar poziția unei mari puteri: sunt rele, suntem bine, parerea lor ne este indiferenta. Prin urmare, doar „ofițerii burghezi de informații” sunt cei care își combină activitățile de spionaj „cu sabotaj, sabotaj și teroare”. Și noi - nu, nu, suntem, ca să spunem așa, „albi și pufoși”... Deși, într-adevăr, când pe 23 mai 1938, de pe pereții și tavanul restaurantului din Rotterdam „Atlanta” au curățat rămășițele. al liderului OUN, Yevgen Konovalets, „lichidat „Pavel Sudoplatov, cunoscut de noi, toată lumea era sigură că aici a avut loc o „confruntare” naționalistă, fie ei înșiși „maeștrii” naziști și-au înlăturat lacheul înfățișat... Și când în august 20, 1940, în îndepărtatul oraș fierbinte de la Mexico, „demonul” a primit o lovitură fatală în cap cu o revoluție de gheață” Leon Trotsky, nimeni nu a putut conecta acest lucru cu informațiile sovietice - deși spaniolul Ramon Mercader, direct autorul acțiunii, a fost reținut și a petrecut două decenii întregi în închisoare fără să recunoască nimic!

Băieții au făcut o treabă genială, nu poți spune nimic! Și „occidentalii”, prin urmare, au greșit mai des atunci, motiv pentru care a fost posibil să fie atârnați oficial toți câinii de ei - chiar și în „Dicționarul politic”. Cu toate acestea, vom reveni la această publicație foarte curioasă și informativă, care transmite respirația foarte rapidă a timpului său, de mai multe ori, dar deocamdată, cu toate acestea, vom explica în mod specific care era inteligența externă a NKVD-ului URSS la mijlocul -1939, ce sarcini a rezolvat.

La 20 decembrie 1920 s-a înființat Departamentul de Externe al Ceka (Comisia Extraordinară Atot-Rusească), iar în februarie 1922 a devenit parte a Direcției Operaționale Secrete a Direcției Politice de Stat din subordinea NKVD, apoi, ceva mai târziu, Statele Unite. Direcția politică din cadrul Consiliului Comisarilor Poporului din URSS (OGPU NKVD URSS). Sarcina principală a INO a fost considerată a fi „identificarea organizațiilor contrarevoluționare de pe teritoriul statelor străine care desfășoară activități subversive împotriva țării noastre”. Este clar că doar organizațiile formate din Gărzi Albe, emigranți ruși și altele asemenea care pregăteau răsturnarea puterii sovietice puteau fi „contrarevoluționare”, așa că această sarcină aparținea acelor funcții care au fost ulterior îndeplinite de contrainformații externe - structurale. unități de informații care protejează Serviciul însuși, precum și reprezentarea sovietică în străinătate, de pătrunderea serviciilor de informații străine. Sarcinile de aceeași natură includ „Obținerea de materiale documentare în toate domeniile de activitate, inclusiv materiale care ar putea fi utilizate pentru a discredita atât liderii grupurilor contrarevoluționare, cât și organizații întregi”, „Înființarea în străinătate a organizațiilor guvernamentale și private implicate în activități militare, politice și spionaj economic”, precum și „sprijin de contrainformații pentru instituțiile sovietice și cetățenii din străinătate”. Ca direcție pur de informații a activității INO, poate fi numită „Acoperirea liniei politice a fiecărui stat și a guvernului său asupra principalelor probleme ale politicii internaționale, identificarea intențiilor lor față de Rusia, obținerea de informații despre situația lor economică”.

Aparatul central de informații era alcătuit din aproximativ șaptezeci de persoane, pentru gestionarea rezidențelor străine, care apoi erau denumite greoi „aparate de informații” - apropo, aceste „aparate” angajau de la doi până la patru angajați care erau înscriși oficial ca angajați ai diplomatiei sau misiuni comerciale – s-au format șase sectoare. „Nord” s-a ocupat de țările baltice și Scandinavia; „Polonez”, în consecință, a lucrat pentru „prietenul nostru jurat” - Polonia, care, dobândind în cele din urmă independența după toate „partițiile poloneze” din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea, a simțit din nou ambiții la nivelul aproape „Rzeczpospolita” din al XVI-lea, când teritoriul său se întindea de la Marea Baltică aproape până la Marea Neagră și a început să-și enerveze vecinul de est; Departamentul „Central European” avea rezidențe la Berlin și Londra, ocupându-se de marile state ale Europei; departamentul „Țări din Europa de Sud și Balcani” a lucrat pe acele state în care mulți emigranți ai Gărzii Albe s-au stabilit inițial în apropierea granițelor ruse; Departamentul „Est” a „capturat” un teritoriu geografic imens din Turcia și Iran până în Japonia și China; Interesele departamentului „american” s-au limitat la America de Nord - rezidențele sale erau situate la New York și Montreal.

În 1930, personalul INO OGPU era format din 122 de persoane, dintre care jumătate lucrau în străinătate. Putem spune că nu este mult, dar să nu uităm că orice serviciu de informații este, în primul rând, puternic în asistenții săi, care determină nivelul capacităților sale de informații.

Până în acel moment, sarcinile și direcțiile de lucru ale informațiilor sovietice s-au schimbat semnificativ. În primul rând, au fost identificate clar obiectele de cel mai mare interes de informații: Anglia, Franța, Germania, Polonia, România și Japonia, iar din nord-vest - cele trei state baltice și Finlanda. În al doilea rând, informațiilor, printre altele, au primit acum o serie de sarcini complet noi: „Dezvăluirea planurilor intervenționiste elaborate de cercurile de conducere din Anglia, Germania, Franța, Polonia, România, Japonia și clarificarea momentului de implementare a acestora. planuri”; „Identificarea planurilor cercurilor de conducere ale țărilor listate pentru blocarea financiară și economică a statului nostru”; „Obținerea de documente privind acordurile și tratatele militar-politice secrete între aceste țări”; „Obținerea pentru industria noastră de informații despre invenții, desene și diagrame de proiectare și producție, inovații tehnice care nu pot fi obținute în mod obișnuit.”

Se poate înțelege că inteligența noastră în toate privințele a devenit o adevărată inteligență strategică. Totuși, ce înseamnă un astfel de concept?

„Informațiile strategice oferă cunoștințe pe care ar trebui să se bazeze politica externă a țării noastre atât în ​​timpul războiului, cât și pe timp de pace”, a scris specialistul american în informații S. Kent.

Se pare că informațiile pe care le-au primit angajații INO au ajutat conducerea sovietică în determinarea liniei politicii externe a URSS - cu excepția cazurilor, desigur, când „liderii” se considerau mai deștepți și mai perspicaci decât toți ceilalți (aceasta, ca este cunoscut, s-a întâmplat în istoria noastră destul de des și cu o frecvență înspăimântătoare) și au făcut cum au vrut. Ei bine, acum nu vorbim despre „lideri”...

Din a doua jumătate a anilor 1920, informațiile străine prezintă un interes deosebit pentru Germania - mai precis, pentru procesele care au avut loc în această țară, o sursă de lungă durată și permanentă de preocupare europeană. S-ar părea că, după ce a suferit o înfrângere zdrobitoare în Războiul Mondial din 1914 - 1918, ar fi trebuit să se liniștească oarecum, să-și modereze ardoarea militantă, să uite ambițiile trecute și să vindece rănile primite. Dar nu, acest lucru nu s-a întâmplat și din motivul că după înfrângerea militară, Germania a fost supusă unei umilințe naționale cu adevărat provocatoare.

Un acord de încetare a ostilităților dintre Antanta și Germania a fost încheiat la 11 noiembrie 1918 în regiunea franceză Picardia, lângă orașul Compiegne, în vagonul de cale ferată a mareșalului Ferdinand Foch. Acest detaliu trebuie reținut!

La 28 iunie 1919, la Versailles a fost semnat un tratat care punea capăt oficial războiului dintre Anglia, Franța și Italia cu Germania. În conformitate cu acest acord umilitor, Germania a returnat Franței Alsacia și Lorena, provincii confiscate francezilor ca urmare a războiului franco-prusac din 1870-1871. Ei bine, totul aici este destul de clar și corect. Dar din anumite motive Polonia a primit acces la Marea Baltică - așa-numitul „Coridorul polonez”, care a tăiat Prusia de Est, numită „leagănul militarismului prusac”, din Germania; vechiul port german Danzig a fost transformat într-un „oraș liber” sub protecția Societății Națiunilor, iar bazinul de cărbune din Saar, care alimenta industria grea a Germaniei, a intrat sub controlul aceleiași organizații timp de un deceniu și jumătate. ; Trei districte au fost smulse din Germania și anexate Belgiei, o parte din Schleswig german a mers în Danemarca, iar Memel a fost transferat în curând în Lituania... În plus, puținele colonii germane au fost împărțite între Anglia, Franța și Japonia - aceasta din urmă a luat și ele. o anumită parte în războiul mondial de partea Antantei.

Dar nici asta nu este suficient! După ce au dezrădăcinat aproape teritoriile germane și au jefuit complet Germania, anglo-francezii au luat de la germani „jucăriile” lor preferate - echipamente și arme militare și au tăiat aproape armata germană. Conform tratatului de pace, Germania trebuia să transfere țărilor Antantei 5.000 de piese de artilerie, 30.000 de mitraliere, 3.000 de mortare, 5.000 de locomotive și 150.000 de vagoane, 2.000 de avioane, 10.000 de camioane, 106 de vase de luptă grele și 10. distrugătoare și 160 de submarine. Toate celelalte nave ale marinei germane au fost dezarmate... Delegația germană a rezistat cu disperare și, fără a apăra un centimetru de pământ german, a reușit să negocieze pentru ei înșiși cinci mii de mitraliere, trei sute de avioane și cinci mii de camioane... Aliații de asemenea a pus cele mai severe condiții: dimensiunea armatei - Reichswehr - să nu depășească o sută de mii de oameni, uniți în șapte divizii de infanterie și trei de cavalerie, fără tancuri, fără artilerie grea și aviație. Pentru nemți a fost umilitor!

Ei bine, ei nici nu și-au iertat și nici nu și-au uitat nemulțumirile. Nu fără motiv, douăzeci de ani mai târziu, la 22 iunie 1940, când Germania zdrobise acum Franța în cel de-al Doilea Război Mondial, Hitler nu numai că a ales aceeași pădure Compiègne ca loc pentru semnarea armistițiului, dar a ordonat și livrarea acolo a o trăsură comemorativă a mareșalului Foch decedat de mult, care fusese depozitată într-unul dintre muzeele franceze - în această trăsură francezii au capitulat...

Între timp, Germania a trăit în așteptarea răzbunării. Dar industriașii și politicienii germani au înțeles că, dacă era posibil doar să ia din țările occidentale - sau să se întoarcă înapoi ceea ce a fost luat anterior, atunci urmând spre Est, era posibil nu numai să se extindă serios spațiul de locuit, ci și să se dobândească. noi surse de materii prime, care era nevoie urgentă pentru industria în curs de dezvoltare.

Acest lucru a fost înțeles clar de „Führerul națiunii germane” Adolf Hitler, care a devenit cancelar al Reichului la 30 ianuarie 1933 și a primit atribuțiile șefului statului pe baza rezultatelor referendumului desfășurat la 19 august a anului următor. După ce a preluat puterea, Fuhrer-ul a început cu încredere pregătirile pentru un nou război mondial. Hitler nu avea nicio intenție să ascundă împotriva cui va fi acest război. În cartea sa „Program de lucru” „Mein Kampf”, a cărei primă ediție a fost publicată în 1925, el a scris cu cea mai mare sinceritate:

«<...>Noi, național-socialiștii, am pus destul de deliberat capăt întregii politici externe germane din perioada antebelică. Vrem să revenim la punctul în care vechea noastră dezvoltare a fost întreruptă acum 600 de ani. Vrem să oprim veșnica călătorie germană către sudul și vestul Europei și cu siguranță să arătăm cu degetul spre teritoriile situate în est. În cele din urmă, rupem cu politicile coloniale și comerciale ale epocii de dinainte de război și ne îndreptăm în mod conștient către o politică de cucerire a unor noi pământuri în Europa.

Când vorbim despre cucerirea de noi pământuri în Europa, desigur, ne putem referi în primul rând doar la Rusia și acele state periferice care îi sunt subordonate.<...>

Conducătorii moderni ai Rusiei nu se gândesc deloc la încheierea unei alianțe oneste cu Germania, cu atât mai puțin la îndeplinirea ei dacă au încheiat-o.<...>» .

De asemenea, serviciile de informații sovietice au mărturisit că prioritățile Germaniei naziste nu s-au schimbat. Semnalele lor au devenit deosebit de alarmante puțin mai târziu - când, după înfrângerea Poloniei, Germania a primit o graniță comună cu Uniunea Sovietică:

„Conform informațiilor noastre, Gestapo se pregătește să transfere pe teritoriul URSS un grup de agenți ai săi care au absolvit o școală specială de informații din Linz. Dintre aceștia îi știm: Johann Wagner, Franz Schwartzel - din Viena, Tologoibel, Datzshek, Goering, Oleschau, Rangantiner.<...>

Este posibil ca persoanele enumerate să fie aruncate în URSS sub masca dezertorilor din armata germană care au fugit din cauza persecuției pentru activități revoluționare.<...>„- a raportat la 4 decembrie 1939, comisarul adjunct al Poporului pentru Afaceri Interne al RSS Ucrainene, căpitanul Securității Statului Gorlinsky.

«<...>Potrivit trupelor de frontieră ale RSS Ucrainene, se constată sosirea unităților de infanterie și tancuri germane în fâșia de graniță în direcția orașului Przemysl și transferul de trupe din această zonă în direcția nord, - raportat pe 14 iulie , 1940, însuși Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS Lavrenty Pavlovich Beria, precizând cele spuse . - Recent, s-au remarcat unități nou sosite ale armatei germane: în orașul Krosno (65 km sud-est de Przemysl) - cinci regimente de infanterie; în orașul Yaroslav (20 km nord de Przemysl) - regimentele 39 infanterie și 116 artilerie; în Rzeszow (60 km nord-vest de Przemysl - regimentele 129 de infanterie, antiaeriană și artilerie...

La 7 iulie 1940, trei eșaloane de trupe germane cu 70 de tancuri au ajuns la Iaroslav. S-a remarcat sosirea unei unități de tancuri în orașul Lublin (la 100 km sud-vest de Brest-Litovsk).<...>» .

Apropo, acest document este mare, așa că sunt foarte, foarte multe unități naziste care s-au apropiat de granițele Uniunii Sovietice.

„La 5 septembrie 1940, șeful trupelor de frontieră ale NKVD al RSS Ucrainei a raportat:
„La 31 august a acestui an, la locul celui de-al 92-lea detașament de frontieră (Przemysl, RSS Ucraineană), a fost reținut în timpul interogatoriului un contravenient al frontierei din Germania, Joseph Prokopyevich Pinchuk, născut în 1917, rezident al orașului Drohobych. Deținutul a recunoscut că era un agent al informațiilor germane și un emisar al OUN, Pinchuk a fost recrutat de informațiile germane în septembrie 1939 în orașul Drohobych sub porecla „Brandeburg”. polițist, a fugit în Germania și s-a întors în URSS cu sarcina serviciilor de informații germane de a colecta informații despre el și despre organizarea celulelor OUN”.<...>„- a raportat generalul locotenent Ivan Ivanovici Maslennikov, comisarul adjunct al Poporului pentru Afaceri Interne al URSS.

Dar a ascultat Kremlinul și a vrut să audă aceste avertismente? Se pare că nu.

Când trupele lui Hitler, așa cum ar fi trebuit să se întâmple, au atacat... URSS, vicepreședintele Consiliului Comisarilor Poporului, Comisarul Poporului pentru Afaceri Externe Viaceslav Mihailovici Molotov a vorbit cu sinceră indignare la radio, adresându-se poporului sovietic:

„Acest atac nemaiauzit asupra țării noastre este o trădare fără egal în istoria popoarelor civilizate. Atacul asupra țării noastre a fost efectuat în ciuda faptului că a fost încheiat un tratat de neagresiune între URSS și Germania și guvernul sovietic a îndeplinit cu toată bună-credința toate condițiile acestui tratat. Atacul asupra țării noastre a fost efectuat în ciuda faptului că, pe toată durata acestui tratat, guvernul german nu a putut niciodată să facă o singură pretenție împotriva URSS cu privire la punerea în aplicare a tratatului. Toată responsabilitatea pentru acest atac prădător asupra Uniunii Sovietice revine în totalitate conducătorilor fasciști germani.<...>» .

Comisarul Poporului a spus totul corect, deși nu a fost nevoie să fim surprinși aici, să nu fie indignați de trădarea, care, în general, nu s-a întâmplat niciodată - Fuhrer-ul a scris că toate aceste tratate erau o ficțiune și înainte de a trebui să facem cum trebuie. pregătiți-vă de război! „Învățați treburile militare într-un mod real”, a recomandat odată fondatorul statului sovietic, V.I Lenin, un politician foarte dur și pragmatic, iar acest slogan a fost postat în locația aproape a tuturor unităților armatei sovietice (vom vom. nu spun nimic despre Armata Roșie, totul este acolo mai des atârnau afișe cu citate din I.V.). Dar se pare că toată lumea ar fi trebuit să studieze atunci, la toate nivelurile absolut, de la un soldat obișnuit la comandantul districtului militar, la șeful Statului Major și Comisarul Poporului de Apărare, și poate chiar cineva mai înalt. Atunci informațiile primite de informații - când va începe războiul, unde și cu ce forțe va acționa inamicul - nu ar fi dispărut în zadar... „Praemonitus praemunitus” - „Cine este prevenit este prearmat”, spuneau vechii romani. . Așa este, dar pentru a te înarma, trebuie să ții cont de avertismentele primite și să nu le dai deoparte!

Cu toate acestea, avem încă o conversație despre informațiile primite de informații, precum și despre multe alte evenimente legate de acest subiect, dar deocamdată ne vom întoarce la biografia eroului cărții noastre - Pavel Mihailovici Fitin.

Încărcare...