tribul african Tubu. Tub. Cei mai rezistenți oameni de pe pământ. Tubu în Libia: politicile și revoltele lui Gaddafi

Femeie Tubu

💥 Centenari ai deșertului Sahara: oamenii acestui popor i-au nedumerit pe cercetătorii europeni. 💥

Rezistența poporului Tubu este legendară.

Tubu trăiește în inima Saharei, la joncțiunea dintre Ciad, Niger și Libia, pe platoul înalt fără apă al Tibești.

Tolerează foarte bine căldura de 50 de grade.
pot rămâne fără mâncare pentru o perioadă lungă de timp, în timp ce fac tranziții lungi prin deșert.

Acest popor are o speranță de viață destul de lungă și o rată scăzută a mortalității infantile.

Toamna trecută, o expediție internațională a pornit pentru a studia oamenii misterioși.

Această excursie, organizată de trei universități belgiene, nu a fost deloc ca o plimbare.

Peisajul din jur semăna cu imagini ale suprafeței lunare - cratere fără viață, pietre, nimic.

Cea mai apropiată oază cu trei duzini de curmali este la trei sute de kilometri distanță.

Împreună cu oamenii nomazi, oamenii de știință au parcurs o potecă de 2,5 km și s-au asigurat că condițiile de viață ale tubei sunt cu adevărat extreme.

Niciunul din grup nu ar fi putut petrece mai mult de câteva zile acolo,
dacă echipamentul de expediție nu includea corturi special echipate, frigidere portabile autoalimentate și vehicule de teren cu aer condiționat.

Oamenii de știință au fost interesați de modul în care tuba rezistă la deshidratare? Ce mănâncă?

Ceea ce le asigură rezistența fantastică - nomazii fac tranziții de 80-90 de kilometri prin deșertul stâncos, unde temperatura scade rar sub 45 de grade la umbră, dacă această umbră poate fi găsită.

În același timp, tubele se remarcă prin longevitatea de invidiat pentru Africa, păstrând dinții până la bătrânețe.

Tuba este frumos pliată.

Au trăsături delicate ale feței - un nas drept, buze chiar, ochi vioi. Adevărat, din cauza muscurilor enervante, care nu dau odihnă nici ziua, nici noaptea, albul ochilor, mai ales la copii, este în permanență roșu.

Tabăra de bază a fost înființată de către expediția în orașul Bilma;
tuburi vin acolo pentru sare, apoi pentru a o transporta pe cămile în țările situate la sud de Sahara.

Contactele cu tuba s-au stabilit rapid.

Și când pilotul expediției i-a invitat pe cei patru bătrâni să călătorească într-o mașină cu aripi, relația a devenit destul de prietenoasă.

Medicii au luat sânge pentru analiză - aproximativ patru sute de probe, puse imediat în frigider.

Nutriționiștii au încercat să studieze dieta. Aici i-au așteptat primele surprize.

Un proverb local spune: „Tubu se mulțumește cu o întâlnire pe zi – dimineața mănâncă coaja, după-amiaza – pulpa, iar seara – piatra”. Vorba s-a dovedit a fi departe de adevăr.

Meniul tubu, care nu se schimbă pe tot parcursul anului, constă într-un ceai gros de plante pe care îl beau la micul dejun,
câteva curmale la prânz și o mână de mei fiert,
la care se adaugă uneori ulei de palmier sau un sos de rădăcini ras – la cină. Tot.

Expediția s-a deplasat prin deșert cu „jeep-uri”.

„Din cauza oboselii, nu am putut să stăm la volan”, își amintește unul dintre medici, „și tuba a înaintat cu un pas măsurat.

Până la sfârșitul drumului de 40 de kilometri, ritmul cardiac și tensiunea arterială erau aceleași ca la început. Eram în stare de șoc”.

La popas s-a oferit familiei de tuba sa guste bulion de carne preparat european.

După ce l-au gustat, nomazii au început să scuipe cu dezgust.

Gustul cărnii le este necunoscut.

Cum se pot descurca fără proteine ​​animale? Oamenii de știință s-au gândit mult timp.

Toate datele obținute în urma unei călătorii în Sahara vor fi studiate cu atenție.

Dar microscopul și analizele chimice vor dezvălui secretul uimitoarei rezistențe a locuitorilor din deșert?

________________________________________

DESPRE OAMENII TUBU

Tubu man

TUBU (“locuitor al Tibestiului” in limba kanuri), tebu, tibbu, teda, Goran, oameni din Ciad, Niger și Libia . Trăiesc în Sahara Centrală, în munții Tibești și teritoriile învecinate (de la oaza Murzuk în nord până la regiunea Bahr el-Ghazal în sud și de la platoul Air în vest până la oaza Kufra în est). Număr în Ciad 430 de mii de oameni, în Niger 20 de mii de oameni, în Libia 5 mii de oameni. Zagawa și Kanuri sunt rude. Ei vorbesc limba Tubu (Tebu, Goran sau Daza) din grupul saharian din familia Nilo-Sahariana. Dialecte: Dazaga, Tedaga. Tubu sunt musulmani suniți. Se păstrează împărțirea în subetnice: theda (tubu-tu) în munții Tibești și daza (annakaza) la sud de theda.

Theda cresc cămile și capre, în zonele mici irigate se ocupă cu agricultura manuală (grâu, orz, mei), precum și cu vânătoarea și culegerea fructelor de palmieri sălbatici. Daza, care trăiește la granița cu zona agricolă a savanelor, îmbină pastoritul (bovine și vite mici) cu agricultura irigată (palmier de curmal, cereale, legume). Dintre meșteșugurile tubei se dezvoltă țesutul, prelucrarea pielii (șei, genți, pantofi, vase) și metal. Stilul de viață este semi-sedentar sau semi-nomadic.

Păstorii nomazi locuiesc în locuințe portabile realizate dintr-un cadru de lemn ușor acoperit cu rogojini. Așezările permanente ale fermierilor constau în locuințe rotunde din chirpici cu un acoperiș conic din stuf.

Baza organizării sociale tradiționale este comunitățile cu familii mari și patronimici. Contul de rudenie patriliniară. Reglementarea căsătoriei este virilocală. Se practică poliginia și căsătoriile între veri încrucișați; căsătoriile între veri încrucișați sunt interzise. Societatea este stratificată în nobil (m „bang), liber (n” gar) și dependent (bere). Consiliile sub conducători (ngarta) joacă un rol important.

Dintre principalele genuri de folclor, basmele, proverbele și cântecele sunt cele mai comune.

Îmbrăcămintea bărbătească este o cămașă albă sau galbenă (arragi) foarte largă și lungă, cu decolteu pătrat și pantaloni strâmți (surual), sandale și o pălărie sau un turban mic, îmbrăcămintea pentru femei este o rochie sau o fustă lungă colorată, o eșarfă.

Posibilitățile omului sunt nesfârșite. Acest lucru este determinat de oamenii incredibili ai poporului Tubu, care trăiesc în condițiile crude ale deșertului Sahara. Sunt lipsiți de suficientă apă, fețele lor sunt pârjolite de aerul fierbinte din deșert, iar hrana lor este rară și lipsită de varietate. Dar pot sta la soare toată ziua, iar cetățenii celor mai dezvoltate țări ale lumii își pot invidia sănătatea și speranța de viață.

Toată lumea știe că Sahara nu este cel mai confortabil loc de locuit de pe planeta noastră. Dar acea parte a acesteia, unde s-a instalat tuba, se distinge prin condiții deosebit de dure. Acest popor trăiește pe teritoriul a trei țări: Ciad, Libia și Niger. Dar majoritatea reprezentanților acestui popor, al cărui număr este de 300-350 de mii de oameni, trăiesc în nord-vestul Ciadului. În centrul regiunii se află platoul stâncos deșertic Tibești, cu altitudini de la 1000 la 3000 de metri deasupra nivelului mării. Ploile în acest loc sunt foarte rare, iar cantitatea medie de precipitații pe an nu depășește 50 mm. Pentru comparație: în Astrakhan însorit, această cifră este de aproximativ 220 de milimetri pe an. Dincolo de hotarele zonelor înalte, precipitațiile sunt ceva mai mari, iar aici curg chiar și râuri de câteva săptămâni, care însă se transformă rapid în goluri uscate. În condiții atât de aride și pe un sol nisipos sărac, doar palmierii curmale cresc bine, ale căror fructe sunt o parte importantă din dieta poporului Tubu.

Poporul Tubu este împărțit în două grupuri etnice: teda, care trăiește în sudul Libiei, și daza, care trăiește în principal în nordul Ciadului și în Niger. Aceste ramuri ale poporului Tubu vorbesc limbi diferite, dar strâns înrudite, aparținând aceleiași familii de limbi sahariene. Modul de viață al acestui popor nu este cu mult diferit de cel pe care l-au condus strămoșii lor cu sute de ani în urmă. Acolo unde condițiile naturale permit, tuba este cultivată de-a lungul cursurilor de apă temporare cu culturi precum mei, orz și grâu. În oaze, unde există surse de apă, tuba este plantată cu smochine și curmale, care sunt aproape preparatul lor național. Există chiar și un proverb popular pe această temă: „Tubu se mulțumește cu o întâlnire pe zi: dimineața mănâncă coaja, după-amiaza - pulpa și seara - osul”.

Dar cei mai mulți dintre reprezentanții poporului Tubu sunt angajați în păstoritul nomad și comerțul cu caravane, care este o ocupație mai onorabilă decât agricultura. În condiții de vegetație rară și absența pășunilor cu drepturi depline, tuba reușește să crească cămile și capre, al căror lapte le completează alimentația slabă. Cămilele în general sunt o parte esențială a vieții tubului. Ei transportă sare și alte mărfuri, așa cum făceau cu mii de ani în urmă, pentru că nu există autostrăzi cu drepturi depline în această parte a Saharei. În plus, cămilele oferă piele de tubă pentru a face diverse articole de uz casnic, lână și carne, așa că fără ele oamenii din Sahara pur și simplu nu pot supraviețui în condiții atât de dificile.

Deși tubu sunt musulmani, unii dintre ei urmează credințe tradiționale, iar multe dintre obiceiurile lor nu sunt la fel de stricte ca în unele țări islamice. Acest lucru este valabil mai ales pentru femei, care joacă un rol la fel de important în familie ca și bărbații. Femeile tubu nu sunt obligate să-și acopere capul cu basma, iar atunci când decid probleme importante de familie, vocea lor este adesea decisivă.

Interesant este că bărbații cu tubă sunt capabili să depășească 80-90 de kilometri pe zi, urmând împreună cu caravanele de cămile sub soarele arzător fără milă. Mâncând curmale și spălând toată această „abundență de mâncare” cu ceai puternic din plante, tuba este capabilă să facă multe zile de traversare a deșertului și să se simtă grozav în același timp. Oamenii de știință belgieni care i-au însoțit pe nomazi într-una dintre campaniile lor au monitorizat sănătatea acestor oameni rezistenți. Întreaga expediție științifică aproape că a eșuat din cauza faptului că europenii, care călătoreau în jeep-uri confortabile dotate cu tot ce este necesar pentru o călătorie confortabilă, s-au simțit foarte rău până în seara primei zile. Dar tubele care au parcurs călătoria de 80 de kilometri arătau la fel ca la începutul zilei, iar tensiunea arterială, pulsul și alți indicatori ai sistemului cardiovascular erau în ordine absolută. În plus, conform studiilor, tuba menține o sănătate excelentă până la bătrânețe, iar ratele mortalității infantile în rândul acestor oameni sunt cele mai scăzute din Africa.

Peisajul platourilor Tibesti si Tenere, situat in centrul Saharei, seamana mai mult cu o suprafata lunara decat cu un loc propice locuirii umane. Vântul fierbinte al deșertului nu a lăsat nici măcar nisip aici. Suprafața este acoperită cu roci și cratere. Dar acesta a fost locul pe care unul dintre cele mai misterioase popoare ale Africii l-a ales pentru viață. Aceștia sunt oamenii Tubu.

Tubu este un trib negroid care profesează islamul. Viața economică a tubului este axată pe cultivarea meiului, curmalelor și creșterea vitelor nomade. Nomazii ocupă o poziție superioară în ierarhia tribală. În plus, tuba comercializează sare cu triburile vecine, pe care o poartă pe cămile.

În ciuda islamului mărturisit, femeile din tribul Tubu joacă o poziție foarte proeminentă în viața publică. În plus, sunt extrem de războinici. Majoritatea femeilor poartă întotdeauna un cuțit special care arată ca o sabie, un corn ascuțit de antilopă sau un băț. Cert este că, conform tradiției străvechi, orice bărbat poate încerca să fure o femeie singură dacă nu este familiarizat cu familia ei. Deci femeile tuba trebuie să lupte cu străinii. Cu toate acestea, în cursul certurilor cu compatrioții lor, aceștia pot folosi și arme.

Dacă unui tip tuba îi place o fată și vrea să se căsătorească cu ea, atunci pentru a-și arăta seriozitatea intențiilor, trebuie să-i fure una dintre bijuterii. După aceea, cadourile sunt trimise ei și familiei ei. Urmează potrivirea și se desemnează o răscumpărare. Și răscumpărarea poate fi rezolvată. În spatele tuturor acestor necazuri, între logodnă și nuntă trec cel puțin doi ani. Dacă considerați că fetele sunt potrivite la vârsta de aproximativ cincisprezece ani, atunci acest lucru nu este chiar atât de rău.

În viața de familie, o femeie are drepturi egale cu soțul ei. Soțul ia cele mai multe decizii, dar în același timp se consultă mereu cu soția sa. Soția, la cea mai mică ofensă, fuge la părinți și o poți recupera doar cheltuind mult pe cadouri de conciliere. În general, pentru primul an, tinerii căsătoriți locuiesc cu părinții soției și monitorizează cu atenție dacă fiica lor este bine tratată. Interacțiune familială interesantă. Soțul și soția vorbesc adesea stând cu spatele unul la altul și se împrăștie fără să se uite măcar peste umeri.

Împărțirea responsabilităților este, de asemenea, deosebită. Femeia este proprietara casei, este și paznicul acesteia. Femeia este cea care ridică cortul pentru tabăra nomadă. Ea adună mei și curmale și mulge caprele. Omul are grijă de vite, mulge cămile, cutreieră zonele muntoase și întreprinde excursii comerciale.

Tubu se deosebește de alte popoare prin rezistența, sănătatea și longevitatea lor extraordinară. În plus, ei nu cunosc stomatologi. Nu pentru că nu există, ci pentru că nu sunt necesare. Până și bătrânii tribului au toți dinții la locul lor. Pare deosebit de ciudat când afli dieta locuitorilor acestor locuri. Un proverb african spune: „Tubu mănâncă curmale. La micul dejun se mănâncă coaja, la prânz se mănâncă pulpa, iar la cină se mănâncă groapa.” Zicala, desigur, exagerează oarecum, dar nu este foarte diferită de realitate.

Din punctul de vedere al unui european, dieta cu tubu este absolut insuficientă. La micul dejun, acești nomazi beau o băutură groasă din ierburi locale, care amintește de ceaiurile noastre din plante. La prânz, mănâncă câteva curmale. Pentru cină - o mână de mei. Uneori, meiul este aromatizat cu un sos de ierburi și rădăcini sau stropit cu ulei vegetal. Și e tot. Carnea de tubu nu se mănâncă. Și, fiind la o astfel de „dietă” zi de zi, reușesc să facă zilnic tranziții de 80-90 de kilometri sub soarele arzător al deșertului, la temperaturi care ajung la cincizeci de grade Celsius.

Există adevărate legende despre rezistența tubei. Într-o zi, o expediție științifică de la trei universități belgiene a venit să studieze acest popor ciudat. Oamenii de știință, desigur, s-au aprovizionat cu tot ce era necesar. Aveau corturi cu aer condiționat, frigidere portabile, o varietate de băuturi și conserve. Și totuși, erau epuizați de căldura Saharei. Tuba, care nu avea nimic de acest fel, s-a simțit grozav.

Oamenii de știință au reușit să ceară o călătorie comercială pe distanțe lungi cu o rulotă care transporta sare. Tranziția a fost obișnuită pentru o tubă: 80 de kilometri, dar pentru belgieni acest drum prin impracticabilitatea stâncoasă a deșertului părea un adevărat iad. S-a făcut o oprire în mijlocul potecii. Oamenii de știință, epuizați de tremurături și căldură, au coborât cu mare dificultate din jeep-urile cu aer condiționat și s-au străduit să efectueze cercetări. Când s-au convins că tuba care mergea pe jos nu avea puls sau presiune care să difere în vreun fel de indicatorii luați înainte de a începe călătoria, starea oamenilor de știință a fost aproape de șoc. De asemenea, nu existau semne exterioare de oboseală. După ce au mâncat câteva curmale, nomazii au trecut cu calm mai departe.

În timpul evenimentelor din Libia, tribul Tubu s-a alăturat lui Gaddafi și a participat activ la ostilități. Cu toate acestea, după moartea colonelului, relațiile cu Consiliul Național de Tranziție nu au funcționat. Liderii tribului au vorbit în favoarea secesiunii de Libia. Deci, poate, vom vedea în curând un nou stat chiar în inima Saharei, locuit de un popor misterios, dar foarte sănătos și rezistent.

Acești oameni supraviețuiesc aproape fără hrană și apă și sunt faimoși pentru longevitatea lor.

Poporul Tubu trăiește în condițiile dure ale deșertului Sahara. Aproape că nu au apă, fețele lor sunt arse de aerul fierbinte din deșert, iar hrana lor este rară și lipsită de varietate. În același timp, oamenii din trib pot sta la soare toată ziua fără a se face rău, iar cetățenii celor mai dezvoltate țări ale lumii își pot invidia sănătatea și speranța de viață.

Toată lumea știe că Sahara nu este cel mai confortabil loc de locuit de pe planetă. Dar acea parte a acesteia, unde s-a instalat tuba, se distinge prin condiții deosebit de dure. Acest popor trăiește pe teritoriul a trei țări: Ciad, Libia și Niger. Majoritatea reprezentanților acestui popor, al cărui număr este de 300-350 de mii de oameni, trăiesc în nord-vestul Ciadului. În centrul regiunii se află platoul stâncos deșertic Tibești cu altitudini de la 1000 la 3000 m deasupra nivelului mării. Ploile în acest loc sunt foarte rare, iar cantitatea medie de precipitații pe an nu depășește 50 mm. Dincolo de hotarele zonelor înalte, precipitațiile sunt ceva mai mari, iar aici curg chiar și râuri de câteva săptămâni, care însă se transformă rapid în goluri uscate. În condiții atât de aride și pe un sol nisipos sărac, doar palmierii curmale cresc bine, ale căror fructe sunt o parte importantă din dieta poporului Tubu.
Poporul Tubu este împărțit în două grupuri etnice: teda, care trăiește în sudul Libiei, și daza, care trăiește în principal în nordul Ciadului și în Niger. Aceste ramuri vorbesc limbi diferite, dar înrudite. Modul de viață al acestui popor nu este cu mult diferit de cel pe care l-au condus strămoșii lor cu sute de ani în urmă. Acolo unde condițiile naturale permit, tuba este cultivată de-a lungul cursurilor de apă temporare cu culturi precum mei, orz și grâu. În oaze, unde există surse de apă, tuba este plantată cu smochine și curmale.
Dar cei mai mulți dintre reprezentanții poporului Tubu sunt angajați în păstoritul nomad și comerțul cu caravane, care este o ocupație mai onorabilă decât agricultura. În condiții de vegetație rară și absența pășunilor cu drepturi depline, tuba reușește să crească cămile și capre, al căror lapte le completează alimentația slabă. Cămilele în general sunt o parte esențială a vieții tubului. Pe aceste animale se transportă sare și alte mărfuri, așa cum făceau cu mii de ani în urmă, deoarece nu există drumuri în această parte a Saharei. În plus, cămilele oferă piele de tubă pentru a face diverse articole de uz casnic, lână și carne, așa că fără ele oamenii din Sahara pur și simplu nu pot supraviețui în condiții atât de dificile.
Deși tubu sunt musulmani, unii dintre ei urmează credințe tradiționale, iar multe dintre obiceiurile lor nu sunt la fel de stricte ca în unele țări islamice. Acest lucru este valabil mai ales pentru femei, care joacă un rol la fel de important în familie ca și bărbații. Femeile tubu nu sunt obligate să-și acopere capul cu basma, iar atunci când decid probleme importante de familie, vocea lor este adesea decisivă.
Interesant este că bărbații cu tubă sunt capabili să depășească 80-90 de km pe zi, urmând împreună cu rulotele de cămile sub soarele arzător fără milă. Mâncând curmale și spălând toată această „abundență de mâncare” cu ceai puternic din plante, tuba este capabilă să facă multe zile de traversare a deșertului și să se simtă grozav în același timp. Oamenii de știință belgieni care i-au însoțit pe nomazi într-una dintre campaniile lor au monitorizat sănătatea acestor oameni rezistenți. Expediția științifică aproape că a eșuat din cauza faptului că europenii, care călătoreau în jeep-uri confortabile dotate cu tot ce este necesar pentru o călătorie confortabilă, s-au simțit foarte rău până în seara primei zile. Dar tubele care au parcurs călătoria de 80 de kilometri arătau la fel ca la începutul zilei, iar tensiunea arterială, pulsul și alți indicatori ai sistemului cardiovascular erau în ordine absolută. În plus, conform studiilor, tuba menține o sănătate excelentă până la bătrânețe, iar ratele mortalității infantile în rândul acestor oameni sunt cele mai scăzute din Africa.

Olga Frolova,
Travelask.ru

Triburi Tubu și Zuwaya între Ciad și Libia

Deșertul Sahara nu este doar tuaregi. Este, de asemenea, periferia de sud-est a Libiei. Odată, în a doua jumătate a secolului XX, M. Gaddafi, purtat de lupta împotriva Occidentului, și-a deschis „frontul african al luptei împotriva imperialismului”, aruncând o parte din trupe în sudul și sud-estul țării în pentru a-i înlătura pe „coloniștii occidentali”, în principal francezi și americani.

Din punctul de vedere al lui Tripoli, cel mai mare pericol pentru Africa a fost faptul că țările din Sahara de Sud au fost declarate o sferă a „intereselor vitale” ale Statelor Unite, unde au fost construite baze militare și amestecul SUA și Franței în treburile interne ale „Prilivian”. „Africa a fost observată. În același timp, M. Gaddafi s-a bazat nu atât pe măsuri politice, cât pe forța militară, care nu a găsit înțelegere în rândul africanilor. Libia, de exemplu, a început să revendice o parte din teritoriul Ciadului, declarându-și „proprii” 114 mii de metri pătrați. km din zona Aozu, care a fost capturată de armata libiană în 1973. Până în 1987, pe teritoriul Libiei au existat baze pentru acei militanți ciadieni cărora libienii le-au oferit sprijin militar și politic. În 1979, când un guvern de unitate națională a venit la putere în N'Djamena, condus de Gukuni Oueddei, liderul tribului Tubu care s-a convertit la islam. Libia a fost de acord cu propunerea sa de a delimita granița. Dar în interiorul Ciadului, nu toată lumea a fost de acord cu această decizie.

În perioada anilor 80-90. în interiorul Ciadului a început o luptă între liderii de frunte G. Oueddey și H. Habré, pe ale căror interese au jucat Franța și Statele Unite, ceea ce a dus la intervenția lor în conflict, la care M. Gaddafi a reacționat negativ, întrucât este imposibil de distingeți un tuba-libian de un tuba-Chad , mai ales că tribul Tubu, în număr de aproximativ 400 de mii de oameni, controla o parte a teritoriului Libiei, Ciadului, Nigerului și chiar Sudanului, ceea ce a dat Libiei un motiv de a revendica terenurile învecinate. Însă în problema graniței dintre Libia și Ciad, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, au fost încheiate mai multe acorduri de către foștii colonialiști, care încă stârnesc controverse.

De atunci, triburile libiene și ciadiene s-au luptat între ele de mai multe ori. Tribul Tubu și tribul Zuwaya sunt în dușmănie de multă vreme. Tubu a suferit hărțuiri deosebit de severe până când Libia și Ciad au semnat Tratatul de prietenie și cooperare la sfârșitul lunii mai 1994 și au restabilit treptat relațiile de bună vecinătate.

Și acum, după moartea lui M. Gaddafi, întreaga problemă complexă a relațiilor libio-africane a apărut din nou brusc. De asemenea pericolul războiului. Și nu numai cu tuaregii. La sfârșitul lunii februarie 2012, bătrânii tribali din diferite părți ale Libiei au început negocierile pentru a pune capăt ciocnirilor armate pe motive etnice din sud-estul țării, adunându-se în orașul Kufra. Din 12 februarie 2012, când au început ciocniri armate în zona orașului Kufra, cu 40.000 de oameni, unde trăiesc cele mai mari două colonii ale triburilor Tubu (afro-negri) și Zuwaya (arabi), peste 100 de persoane. oameni au murit de ambele părți, sute au fost răniți. Vărsarea de sânge nu a putut fi oprită nici măcar de unitățile armatei trimise acolo de Consiliul Național de Tranziție, adică noul guvern al Libiei, pentru a rezolva situația.

În martie 2012, acolo au ajuns și experți ONU și, se pare, s-a ajuns la un acord de încetare a focului. Un reprezentant al tribului Tubu, Abu Bakr Sadiq, a declarat reprezentanților presei, printre care se afla și un corespondent. ITAR-TASS P. Myltsev că un nou acord va fi semnat în luna martie, care va „rezolva problema odată pentru totdeauna”. Totuși, situația din Kufra, chiar și la momentul în care au fost scrise aceste rânduri, a rămas tensionată, după cum au afirmat experții ONU cu care s-a menținut contactul.

Observatorii occidentali sunt unanimi în concluzia că ciocnirile etnice din sud-estul Libiei, unde numărul de triburi depășește cincizeci, reprezintă o provocare serioasă pentru guvernul de tranziție al țării. S-a confruntat cu problema insecurității în perioada post-Gaddafi din cauza numărului mare de grupuri armate care operează în întinderile nesfârșite ale deșertului Sahara și se războiesc între ele.