Esența, tipurile și semnificația mișcării internaționale a capitalului. Curs: Mișcarea internațională de capital Formele de mișcare internațională de capital includ

Principiile de bază ale mișcării internaționale a capitalului sunt în general similare cu modelele de circulație a mărfurilor și a forței de muncă. Totuși, mișcarea capitalului prezintă și diferențe semnificative, legate în primul rând de faptul că, în primul rând, mișcarea capitalului este în principal mișcarea activelor financiare și nu necesită mișcarea fizică a acestuia, iar în al doilea rând, capitalul este o resursă pe termen lung. utilizarea, deci analiza trebuie să țină cont de factorul timp; în al treilea rând, capitalul se mișcă în două forme principale - capitalul antreprenorial și capitalul de împrumut, care au caracteristici proprii și, prin urmare, sunt analizate separat.

Esența, factorii, formele, indicatorii și trăsăturile moderne ale mișcării internaționale a capitalului

Mișcarea internațională de capital este o mișcare interstatală a activelor financiare și corporale în scopul obținerii unui profit mai mare decât în ​​țara de origine.

Ca și în cazul mișcării forței de muncă, principalul motiv al mișcării internaționale a capitalului este furnizarea diferită a țărilor lumii cu acesta. Excedentul relativ de capital în unele țări, precum și lipsa relativă a acestuia în altele, afectează nivelul ratelor dobânzilor și al randamentului capitalului. Odată cu dezvoltarea economiei mondiale, capitalul care maximizează profitul începe să caute zone mai profitabile de investiții în străinătate.

Principal factor endogen circulaţia interstatală a capitalului este niveluri relative ale ratelor dobânzii, care cauzează diferențe în rentabilitatea sa.

factori exogeni Mișcarea internațională a capitalului poate fi reprezentată de numeroși factori economici și non-economici, dintre care cei mai importanți sunt:

- diferențe interstatale în cererea de capital și oferta acestuia; din cauza diferenţelor de ritm, amploare şi structură a acumulării de capital;

- anulări interstatale ale mediului instituțional (domeniul juridic, sarcina fiscală, standardele de mediu etc.);

- diferențe interstatale ale prețurilor altor factori de producție și costuri de producție; posibilitatea reducerii costurilor prin mutarea capitalului în țări cu forță de muncă, materii prime, energie mai ieftine etc.;

- necesitatea atragerii de capital suplimentar pentru reechiparea tehnica si modernizarea economiei nationale, restructurarea acesteia, cresterea nivelului productiei si ocuparii fortei de munca;

- dorința de a evita barierele tarifare și netarifare, disponibil în exporturi de mărfuri, prin mutarea producției în străinătate;

- dorința de a aduce producția mai aproape de piețele de vânzare, care vă permite să economisiți costurile de transport, să îmbunătățiți serviciul post-vânzare datorită prezenței directe a producătorului pe piață;

- dorinta de a creste puterea de negociere a firmei, extinderea acestuia nu numai la segmentul de piață național, ci și extern;

- dorinta de a reduce riscul de a investi capital datorită diversificării portofoliului de active financiare şi diversificării geografice a producţiei, care, datorită asincronizării crizelor economice din diferite ţări, reduce posibilitatea influenţei acestora.

Mișcarea internațională a capitalului acoperă fluxuri financiare care diferă în funcție de funcționalitate, surse de origine și intervale de timp. Conform caracteristicii de clasificare, există mai multe forme de circulaţie internaţională a capitalului.

După funcție distinge:

- capital antreprenorial (investiții internaționale) - fonduri care sunt investite direct sau indirect în producția din străinătate în scopul realizării de profit; aceste investiții iau două forme: investitie directa - investiții în active corporale și necorporale ale firmelor străine noi sau existente și Investiții de portofoliu - investiții în active financiare (acțiuni și obligațiuni ale companiilor străine);

- capital de imprumut (credit international) - fonduri care sunt transferate de la creditorii unei țări către alți debitori pentru a primi venituri din dobânzi.

După sursa de origine fluxurile internaționale de capital sunt împărțite în:

- capitalul oficial - fonduri de la bugetul de stat transferate în străinătate prin hotărâre guvernamentală (împrumuturi și credite de stat, granturi, asistență internațională) și fonduri ale organizațiilor internaționale (împrumuturi FMI, BIRD, cheltuieli ONU pentru menținerea păcii etc.);

capital privat - Fondurile persoanelor juridice private (firme, bănci, CTN-uri etc.) mutate în străinătate prin decizia proprietarilor acestora (investiții de către firme private, acordare de împrumuturi comerciale, împrumuturi interbancare etc.).

După perioada de investiție distinge:

- capital pe termen scurt - investiții de capital de până la un an (în principal capital de împrumut sub formă de credite comerciale);

- capital pe termen mediu si lung - investiții de capital pe o perioadă mai mare de un an (împrumuturi guvernamentale, investiții în orice forme organizatorice de afaceri în străinătate).

Indicatori de flux de capital pot servi ca valori absolute și relative.

indicatori absoluti Indicatorii balanței de plăți includ:

- volumele de export şi import de capital țări pentru o anumită perioadă

- valoarea activelor externe nete ale tarii - exportul net de capital ca diferență între exporturi și importuri.

Indicatorii absoluti ai circulației capitalului reflectă relația acestuia cu circulația mărfurilor. O țară în care exporturile de mărfuri depășesc importurile câștigă mai mult în străinătate decât cheltuiește pentru achiziționarea de produse străine. Excesul de venit pe care îl poate împrumuta străinilor. Atunci când cheltuielile unei țări depășesc veniturile sale, aceasta poate împrumuta fondurile necesare pentru a acoperi costurile de la bănci străine, guverne, organizații internaționale, poate vinde acțiuni ale întreprinderilor sale. În consecință, mișcarea internațională a capitalului rezolvă problema echilibrării contului curent, iar țările, în funcție de raportul dintre exporturi și importuri de capital, se împart în exportatori neți (creditori) și importatori neți (debitori).

Indicatori relativi circulația internațională a capitalului poate servi ca:

Procentul de export/import de capital în PIB-ul țării;

Procentul din volumul investițiilor străine față de PIB-ul țării;

Raportul dintre volumul investițiilor unei țări date în străinătate și volumul investițiilor străine pe teritoriul acesteia;

Procentul datoriei externe a unei țări față de PIB-ul său. Indicatorii relativi caracterizează dependența economiei naționale de exportul și importul de capital, atractivitatea climatului său investițional pentru investitorii străini, iar acesta din urmă reflectă nivelul de dependență a economiei țării de împrumuturile externe.

Mișcarea internațională a capitalului a apărut în timpul formării economiei mondiale ca o mișcare complementară, intermediară și echilibrată a fluxului financiar de bunuri. În procesul dezvoltării istorice, ea capătă treptat un sens independent și se transformă într-o formă definitorie a relațiilor economice internaționale.

în secolele XVII - XIX. circulatia capitalului era sporadica, iar fluxurile acestuia erau in principal directionate din tarile mame catre colonii. Principalul investitor a fost Marea Britanie, care a primit astfel resurse naturale suplimentare. O trăsătură caracteristică a mișcării internaționale a capitalului la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX. a fost predominanța investițiilor de portofoliu – active financiare sub formă de acțiuni și obligațiuni. Aceste investiții au fost făcute prin bănci și fonduri de investiții, iar proprietarii de acțiuni și obligațiuni pretindeau doar venitul net al firmelor străine. În perioada de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, volumul investițiilor de portofoliu, ca urmare a revoltelor economice și politice globale, a scăzut semnificativ. Investițiile străine directe înainte de al Doilea Război Mondial s-au dezvoltat lent și au fost realizate în principal între Europa și America. În special, după Primul Război Mondial, corporațiile americane Ford și General Motors și-au înființat primele filiale în Europa. Investițiile directe britanice au fost direcționate în principal către industriile extractive din Asia, Africa și America Latină.

După al Doilea Război Mondial, mișcarea internațională a capitalului sub toate formele ei s-a intensificat, iar volumele sale au crescut constant. Principalul exportator de capital a fost Statele Unite, care în anii 1950 și 60. a deținut 53% din investițiile străine directe ale lumii și ale căror active străine pentru 1950-1985. a crescut de peste 30 de ori. Țările din Europa de Vest și Japonia au fost principalii importatori de capital. În această perioadă începe o creștere rapidă a volumului investițiilor directe, în primul rând între țările dezvoltate.

În anii 1970-1980. Japonia, Franța, Germania, Marea Britanie au devenit principalii investitori alături de SUA. Exportul de capital a început să fie efectuat nu numai de țările industrializate, ci și de alte state, incl. „lumea a treia". Majoritatea statelor au devenit simultan exportatoare și importatoare de capital. În această perioadă se înregistrează o creștere fără precedent a investițiilor străine directe, care au stat la baza răspândirii corporațiilor transnaționale și o creștere bruscă a creditării internaționale, în primul rând prin împrumuturi de la organizațiile financiare internaționale - FMI și BIRD.

La începutul secolului XXI. volumul total al pieţei mondiale de capital aproape a atins volumul PIB-ului mondial

scena modernă circulația internațională a capitalurilor, care se numără de la începutul anilor 1990, se caracterizează prin următoarele particularitati:

Depășirea ratelor de creștere a exporturilor de capital în comparație cu exporturile de bunuri și ratele de creștere a PIB-ului țărilor industrializate (până la mijlocul anilor 1980, ratele de creștere ale exporturilor de bunuri și capitaluri au fost aproximativ aceleași, de la sfârșitul anilor 1990, ratele de creștere ale exporturilor de capital). au fost de aproape 2 ori mai mari decât creșterea exporturilor de mărfuri);

Realizarea parității în fluxurile de capital de export între țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare și țările cu economii în tranziție (înainte de al Doilea Război Mondial predominau exporturile de capital către colonii și alte țări înapoiate, după care fluxul de investiții străine către țările dezvoltate începe să crească );

Transformarea majorității țărilor lumii în exportatori și importatori de capital simultan;

Intensificarea fluxurilor de capital investițional în cadrul asociațiilor de integrare;

Predominanța structurală a investițiilor străine în industriile primare și servicii;

Predominanța investițiilor de portofoliu față de investițiile străine directe pentru evoluția ponderii investițiilor directe în creștere;

Creșterea rolului corporațiilor transnaționale în economia internațională și influența acestora asupra dezvoltării lumii globalizate;

Creșterea ponderii capacităților de producție a principalilor exportatori de capital exportat în străinătate (în SUA este de 20% în SUA, în Europa de Vest - 30-40%);

Dinamica ciclică a investițiilor străine ca reacție la fluctuațiile ciclice ale activității economice mondiale;

Creșterea rolului statului și crearea unui sistem de reglementare internațională a investițiilor străine.

Departamentul de Economie și Management

Lucru de curs

la disciplina „Teoria economică”

„Mișcarea internațională a capitalului”

Tula 2009

Introducere

Concluzie

Bibliografie

De la începutul secolului al XX-lea, expansiunea externă a capitalului financiar al principalelor țări capitaliste a devenit principala metodă de dominare economică a oligarhiei financiare. Sub expansiunea externă a capitalului, se obișnuiește să se înțeleagă exportul acestuia în altă țară, în plus, exportul înlocuind comerțul exterior, sau exportul de mărfuri.

Posibilitatea de a exporta capital este determinată de neuniformitatea dezvoltării capitaliste. Din acest motiv, în unele țări există un deficit de capital pentru dezvoltarea materiilor prime și a resurselor energetice neatinse, pentru implicarea în producerea de forță de muncă slab calificată și relativ ieftină din aceste țări înapoiate. Dezvoltarea mijloacelor de comunicare în această perioadă transformă transportul unor mase mari de materii prime și energie într-o afacere profitabilă. Dominarea monopolurilor și a oligarhiei financiare mărește masa capitalului monetar liber și pentru că ridică bariere la intrarea în producție a unor noi concurenți (sfera uriașă a capitalului angajat în industrie în sine împiedică pătrunderea capitalului străin în industria monopolizată). De aceea există un exces relativ de capital și, în consecință, necesitatea de a-l exporta și de a-l folosi în alte țări.

Ca urmare, se dezvoltă o formă specială de mișcare interstatală a excedentului de capital, menită să extragă superprofituri monopoliste de către oligarhia financiară, a cărei sursă este exploatarea proletariatului țărilor înapoiate - exportul de capital. Capitalul este exportat în acest caz ca sub formă de capital funcțional, adică. sub formă de mărfuri, mijloace de producție și forță de muncă și sub formă de capital împrumutat.

Relevanța acestui subiect constă în faptul că, ca urmare a unui astfel de debordare de capital, se dezvoltă diviziunea internațională a muncii, comerțul exterior și relațiile economice internaționale în general, are loc o creștere a interconexiunii și interdependenței economiilor naționale. Datorită faptului că Rusia trece la o economie de piață, dezvoltarea relațiilor economice internaționale, care au lipsit sub regimul socialist, este cea mai relevantă pentru aceasta. De asemenea, în lume există o tendință generală de internaționalizare a relațiilor economice.

Internaționalizarea activității economice este consolidarea interconexiunii și interdependenței economiilor țărilor individuale, influența relațiilor economice internaționale asupra economiilor naționale, participarea țărilor la economia mondială.

Cooperarea economică internațională înseamnă dezvoltarea unor legături economice stabile între țări și popoare, extinderea procesului de reproducere dincolo de granițele naționale.

Scopul acestei lucrări este de a lua în considerare caracteristicile formării capitalului internațional în diferite stadii de dezvoltare. În legătură cu acest obiectiv, au fost stabilite următoarele sarcini:

Luați în considerare conceptele de bază ale mișcării internaționale a capitalului;

Luați în considerare modelele istorice ale mișcării capitalului;

Identificați principalele direcții de globalizare a conceptului luat în considerare.

Primul capitol examinează esența mișcării internaționale a capitalului, clasificarea formelor de capital, teoria IBC și scara, dinamica și geografia IBC. Al doilea capitol tratează participarea Rusiei la mișcarea internațională a capitalului. Al treilea capitol caracterizează analiza structurală a mișcării internaționale a capitalului. Pe baza acesteia sunt descrise principalele tendințe în circulația capitalului.

Mișcarea internațională a capitalului se realizează prin exportul și importul acestuia direct între țări, prin piețele financiare internaționale sau instituțiile financiare internaționale.

Capital este cel mai important factor de producție; stocul de fonduri necesar pentru a crea beneficii materiale și nemateriale; valoare care generează venituri sub formă de dobândă, dividend, profit.

Esența exportului de capital se rezumă la retragerea unei părți din resursele financiare și materiale din procesul cifrei de afaceri economice naționale într-o țară și includerea lor în procesul de producție în alte țări.

Motivul principal al exportului de capital este avansul dezvoltării economice interne a țării exportatoare în comparație cu creșterea comerțului exterior al acesteia. Exportul de capital este cauzat de formarea unui exces de capital în țările industrializate, care se datorează supraacumulării acestuia, adică atunci când scăderea ratei profitului în economia națională nu este compensată de o creștere a masei acestuia.

Fondurile irevocabile și fără dobândă furnizate altor țări nu sunt capital sau nu aduc venituri proprietarilor săi. Cu toate acestea, în țara gazdă, aceste fonduri pot fi folosite ca capital. În schimb, fondurile exportate ca capital pot fi cheltuite pentru consum în țara de aplicare. Creșterea cantității de capital străin în economia națională poate să nu fie asociată cu un nou aflux de resurse. Poate fi realizat prin împrumuturi de către un nerezident din surse publice și private locale, precum și prin transformarea unei părți din profit în capitalul întreprinderilor cu participare străină.

Apariția și dezvoltarea procesului de mișcare internațională a capitalului a avut loc în următoarele etape:

I - etapa apariției exportului de capital (de la sfârșitul secolului al XVII-lea - începutul secolului al XVIII-lea până la sfârșitul secolului al XVIII-lea

secolul al 19-lea). Acest proces a fost limitat și aleatoriu și, de asemenea, exclusiv unilateral (de la zone metropolitane la colonii).

II - etapa exportului de capital (de la sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea până la mijlocul secolului al XX-lea). Odată cu stabilirea relațiilor de producție capitaliste în economia mondială, procesul de export de capital a început să se desfășoare atât între țările industrializate, cât și între țările industrializate și cele în curs de dezvoltare. Acest proces a devenit un fenomen tipic, repetitiv și caracteristic.

III - etapa migrației internaționale a capitalului (de la mijlocul anilor 1950-60 până în prezent). Exportul de capital este realizat nu numai de țările industrializate, ci și de multe țări în curs de dezvoltare și foste socialiste. Țările devin simultan atât exportatoare, cât și importatoare de capital. Exportul de capital determină mișcări inverse semnificative ale capitalului sub formă de dobânzi la împrumuturi, profituri de afaceri, dividende pe acțiuni.

Exportatorii și importatorii de capital sunt structuri de stat și private, inclusiv autoritățile centrale și locale, alte organizații ale statului; firme private, bănci, organizații internaționale și regionale, persoane fizice.

Statul este responsabil față de creditori pentru împrumuturile de stat și împrumuturile private cu garanție de stat. Obligațiile suverane sunt prioritare, adică. obligaţiile autorităţilor centrale.

Principalele motive care provoacă și stimulează migrația internațională a capitalului sunt:

dezvoltarea neuniformă a economiilor naționale: capitalul părăsește economiile stagnante și este atras de economii stabile, cu rate mari de creștere și marje de profit mai mari;

dezechilibrul soldurilor curente determină mișcarea capitalului din țările cu excedent către țările cu deficit de cont curent;

migrația de capital între țări este stimulată de liberalizarea piețelor naționale de capital, i.e. eliminarea restricțiilor privind afluxul, operarea și exportul de investiții străine;

dezvoltarea și extinderea piețelor internaționale de credit, valută și acțiuni contribuie la o creștere pe scară largă a mișcării internaționale a capitalului;

migrația internațională a capitalului este strâns legată de revitalizarea activităților corporațiilor și băncilor transnaționale; cu includerea în activitățile financiare a organizațiilor nebancare și nefinanciare; cu o creștere a numărului și resurselor investitorilor instituționali și individuali;

politica economica a tarilor care atrag capital strain, creand conditii favorabile pentru ca acesta sa realizeze investitii interne, sa serveasca datoriile externe si interne ale statului.

Capitalul, care este în mișcare în sistemul economiei mondiale, ia diferite forme.

1. Mișcarea capitalului se poate efectua în sub formă de bani și mărfuri . Exportul de capital poate fi mașini și echipamente, brevete și know-how, dacă sunt investite în capitalul autorizat al unei companii create în străinătate, sau pot exista împrumuturi de mărfuri.

2. După scadență, capitalul se întâmplă pe termen scurt si pe termen lung .

Fig.1. Împărțirea importului și exportului de capital în pe termen scurt și pe termen lung

Capitalul pe termen scurt include investițiile pe o perioadă mai mică de un an. Acestea sunt credite comerciale, depozite bancare, fonduri în conturile altor instituții financiare, titluri comerciale pe termen scurt și alte forme de capital. Pe termen lung sunt investițiile de capital antreprenorial, împrumuturile de la bănci comerciale, state străine și organizații internaționale. Acestea includ investiții de peste 15 ani.

3. După sursa de origine, capitalul este împărțit în publice (oficiale) și private . Capitalul public include fonduri de la guvernul federal, autoritățile locale și alte instituții guvernamentale, precum și capitalul organizațiilor internaționale interguvernamentale, inclusiv Fondul Monetar Internațional (FMI). Fondurile oficiale sunt de obicei acordate sub formă de împrumuturi - împrumuturi guvernamentale, împrumuturi, granturi, asistență, împrumuturi de la organizații internaționale.

Împrumuturile și granturile nerambursabile nu sunt capital; în acest caz, statele străine acționează mai degrabă ca donator decât ca creditor. Împrumuturile de la FMI și de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), care face parte din sistemul Băncii Mondiale, sunt acordate guvernelor gazdă și sunt alocate. Împrumuturile FMI vin în țara beneficiară în rate. Prevederea următoarei părți depinde de dacă țara beneficiară își îndeplinește obligațiile în temeiul cărora a fost acordat împrumutul.

Sursa capitalului oficial o constituie fondurile bugetare, adică. fondurile contribuabililor. Deciziile privind circulația capitalului oficial în străinătate sunt luate în comun de guvern și autoritățile reprezentative, pe baza acordurilor interguvernamentale.

Predominanța fondurilor oficiale în afluxul de resurse financiare indică situația economică nefavorabilă a țării, ceea ce limitează capacitatea acesteia de a atrage resurse private.

Capitalul privat este fonduri din surse nestatale, adică fonduri proprii sau împrumutate ale firmelor private, băncilor, în principal transnaționale, precum și fondurilor și altor instituții nestatale. Ei se deplasează în străinătate în condițiile pieței prin decizie a organelor de conducere ale organizațiilor relevante.

Fondurile private vin în țări străine și prin organizații internaționale precum Corporația Financiară Internațională (IFC), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în baza acordurilor încheiate de aceste organizații cu firme private. Principala sursă de obținere a fondurilor private sub formă de împrumut este piața financiară internațională, care transformă fondurile de schimb valutar inactiv în capital și îl redistribuie între emitenți și debitori din diferite țări.

În structura împrumuturilor țărilor defavorizate predomină resursele oficiale. Economiile avansate și alte țări fără probleme de plată adună capital de împrumut în primul rând din surse private.

4. Capitalul se întâmplă împrumutat , adică crearea de datorii și nu împrumutat , sau neformarea datoriilor. Fondurile neîmprumutate includ investiții directe și investiții de portofoliu. Fondurile împrumutate includ forme de credit de strângere de capital - împrumuturi, credite, titluri de creanță.

În funcție de soldul intrărilor și ieșirilor de capital, țările sunt împărțite în importatori neți și exportatori neți de capital. Conform soldului activelor și pasivelor internaționale, i.e. in functie de capitalul strain acumulat in economia tarii (pasive) si in functie de capitalul national acumulat in strainatate (activ) se determina soldul datoriei externe a tarii. Excesul de active asupra pasivului caracterizează țara drept creditor net; excesul pasivului asupra activului – ca debitor net. Țările debitoare sunt solvabile, își îndeplinesc la timp obligațiile de datorie față de creditorii străini și insolvabile, de exemplu. încălcându-și obligațiile și acumulând întârzieri la plăți. Conform clasificării FMI, țările neplătitoare sau cele cu dificultăți în serviciul datoriei includ țările care au avut datorii restante în ultimii 5 ani și ale căror datorii au fost reeșalonate.

5. După scopul sau natura utilizării, capitalul este împărțit în împrumut și afaceri .

Fig.2. Împărțirea importului și exportului de capital în împrumut și antreprenorial

Capitalul împrumutat este un capital returnabil, împrumutat pentru o anumită perioadă de timp pentru a primi dobânzi la depozite, împrumuturi și credite.

Capitalul împrumutat este asigurat pe o perioadă convenită, timp în care întreaga sumă împrumutată cu dobândă trebuie restituită treptat, în rate, creditorului. Plățile integrale (amortizare plus dobândă) se primesc după încheierea perioadei de grație, timp în care se plătește doar dobânda. Țările în curs de dezvoltare și cu economii în tranziție cu dificultăți de plată apelează, în primul rând, la împrumuturile FMI, acord cu care este o condiție prealabilă pentru obținerea de resurse din alte surse.

Capitalul antreprenorial reprezintă fonduri investite direct sau indirect în producția de bunuri sau servicii, în afaceri în general, cu scopul de a genera venituri în principal sub formă de profit. Fluxul internațional de capital antreprenorial este dominat de fondurile CTN; ei sunt principalii exportatori şi importatori de capital. Fondurile de la instituțiile statului și organizațiile internaționale pot fi folosite și ca capital antreprenorial în străinătate.

Capitalul antreprenorial este reprezentat de:

investitie directa;

investiții de portofoliu.

Diferențele caracteristice între investițiile directe și cele de portofoliu:

În ultimele decenii, în sistemul relațiilor economice mondiale, mișcarea investițiilor directe a devenit din ce în ce mai importantă - investiții de capital cu scopul de a dobândi interes economic pe termen lung în țara în care este investit capitalul. Investitorul în acest caz își asigură controlul deplin asupra obiectului plasării capitalului său. Investițiile directe sunt aproape în întregime asociate cu exportul de capital antreprenorial privat, fără a lua în calcul investițiile străine relativ mici ale firmelor de stat.

De la mijlocul anilor 1980, rata de creștere a investițiilor directe în economia mondială a fost de 4 ori mai mare decât rata de creștere a PIB-ului mondial și există explicații pentru aceasta. În special, atunci când se utilizează investiții străine directe:

se activează activitatea sectorului privat;

extinderea accesului pe piața externă;

acces facilitat la noi tehnologii și metode de management;

probabilitatea de a reinvesti profiturile în interiorul țării crește și de a nu-l exporta în țara în care se află capitalul;

nu crește datoria externă a țării gazdă.

Pozițiile de frunte atât la exporturi, cât și la importuri de capital antreprenorial sunt ocupate de țările industrializate, care reprezintă 97-98% din volumul global al investițiilor străine directe. Dintre acestea, se remarcă 3 centre ale economiei mondiale: SUA, Europa de Vest și Japonia.

Să analizăm consecințele economice ale migrației de capital, atât pentru țările exportatoare, cât și pentru țările primitoare. Să fie, ca și înainte, să existe două țări în lume - A și B.

Fig. 3. Producția agregată în absența oportunităților de investiții străine

Considerând că principalul și singurul motiv pentru mișcarea internațională a capitalului este rentabilitatea diferită a investiției sale în diferite țări, să presupunem că în țara A există un exces relativ de capital cu oportunități limitate de investiții din cauza, de exemplu, lipsei resurse, potenţial ştiinţific şi tehnic etc. Țara B, dimpotrivă, are puțin capital, dar are resurse naturale semnificative.

Să presupunem că din anumite motive nu există nicio mișcare de capital între țări. Această situație poate fi ilustrată clar folosind un model grafic (Fig. 3). În modelul luat în considerare, țara A are capital în valoare de K A, țara B - K B ; suma totală de capital în sistemul economic mondial este: (K A + K B). În absența fluxurilor internaționale de capital, surplusul relativ din țara A va fi investit integral în producția națională.

În conformitate cu funcția produsului marginal (productivitatea marginală) a capitalului MRA K, rata dobânzii la capital în țara A va fi stabilită la nivelul corespunzător punctului C și va fi de 2% pentru exemplul luat în considerare. În ceea ce privește țara B, lipsa relativă de capital în contextul ofertei sale limitate va atrage după sine formarea unei rate mai mari a dobânzii corespunzătoare punctului D (8%).

Figura umbrită de sub linia MP AK (OA GCM) denotă valoarea produsului național produs în țara A folosind capital în valoare de K A. În acest caz, profitul deținătorilor de capital este valoarea corespunzătoare zonei a dreptunghiului OAFCM, iar aria triunghiului FGC corespunde veniturilor proprietarilor altor factori de producție, cum ar fi pământul și munca.

În mod similar, figura umbrită de sub linia MP A K (MONB B) reflectă valoarea produsului național produs în țara B folosind capital în valoare de K B . Profitul proprietarilor de capital este valoarea corespunzătoare zonei cifrei MDLO B, iar restul (DHL) este venitul proprietarilor altor factori de producție.

Întreaga zonă umbrită a modelului luat în considerare caracterizează astfel valoarea totală a producției în ambele țări în absența posibilității de a investi în străinătate.

Să presupunem acum că toate restricțiile și interdicțiile privind fluxurile financiare internaționale sunt complet abolite. Există stimulente puternice pentru proprietarii de capital din țara A și potențialii împrumutați din țara B pentru a-și pune în comun abilitățile antreprenoriale. Creditorii din țara A vor căuta să acorde împrumuturi antreprenorilor din țara B, unde rata dobânzii este mai mare. Competiția lor între ei va duce la stabilirea unui nou echilibru în punctul E (Fig. 4), unde rata dobânzii va fi egală, de exemplu, cu 5%. În același timp, proprietarii de capital din țara A investesc în structurile antreprenoriale ale investițiilor din țara B W.

În ceea ce privește țara B, afluxul de capital în ea din țara A (în cantitate de W) a condus la o scădere a profitabilității investiției de capital în țara B de la 8 la 5%. Totuși, în același timp, datorită investiției atât a capitalului propriu, cât și împrumutat din țara A, țara B a cunoscut o expansiune a producției naționale de la (6 + 7 + 8) la (6 + 7 + 8 + 9 + 10 + 4 + 5). Adevărat, segmentele (4 + 5 + 10) sunt un produs produs cu capital străin, iar acesta trebuie dat țării A sub formă de profituri pentru investitorii din țara A. Astfel, creșterea netă a producției interne în țară va fi o valoare echivalentă cu aria segmentului 9 Datorită scăderii profitabilității investițiilor de capital în țara B, venitul proprietarilor de capital din această țară va scădea de la (6 + 7) la 6, iar veniturile proprietarilor de alți factori de producție vor crește de la 8 la (7 + 8 + 9).

Fig.4. Producția agregată în termeni de investiții străine

În țara A, volumul producției folosind capitalul rămas acolo (K A - W) va corespunde cu suma suprafețelor din figurile 1, 2, 3. În plus, țara A va primi o remunerație de împrumut în valoare corespunzătoare zonei dreptunghiului (4+5+10).

Astfel, în țara A, ca urmare a unei utilizări mai productive a capitalului datorită investiției sale în economia țării B, produsul total produs folosind aceeași cantitate de capital s-a dovedit a fi mai mare decât cel inițial cu valoarea de segmentul 1 0. Venitul deținătorilor de capital crește la o valoare corespunzătoare zonei figurii (1+2+4+5+10), în timp ce venitul proprietarilor altor factori de producție scade la segmentul 5.

Din punctul de vedere al economiei mondiale în ansamblu, ca urmare a mișcării capitalului din țara A în țara B, producția totală a crescut cu o sumă corespunzătoare zonei cifrei (9 + 10). ), din care segmentul 10 aparține țării A, iar segmentul 9 aparține țării B. Câștigul țării A este determinat de o utilizare mai eficientă a capitalului acestei țări ca urmare a investiției acesteia în țara B și câștigul țării. B se datorează unei creșteri a investițiilor în economia națională a acestei țări.

Astfel, mișcarea internațională a capitalului, ca și mișcarea internațională a mărfurilor, conduce la o creștere a volumului producției mondiale totale datorită unei redistribuiri și utilizări mai eficiente a factorilor de producție.

Rețineți că aici structura beneficiilor și pierderilor se dovedește a fi identică cu structura beneficiilor și pierderilor stabilită de noi în analiza comerțului internațional și a migrației forței de muncă: eliminarea barierelor aduce beneficii economiei mondiale în ansamblu și acele grupuri pentru care libertatea înseamnă oportunități suplimentare, dar dăunează grupurilor pentru care libertatea înseamnă o competiție mai dură. Totuși, acest lucru nu epuizează importanța migrației de capital, atât pentru țările exportatoare, cât și pentru țările importatoare.

Pe lângă efectul direct, există și un efect secundar (indirect), care se manifestă în dezvoltarea industriilor conexe. Mărimea acestui efect, în conformitate cu teoria multiplicatorului lui J. Keynes, poate depăși de câteva ori dimensiunea efectului direct direct.

ÎNÎn același timp, la importul de capital, țara trebuie să rezolve multe probleme dificile de utilizare eficientă a acestuia. Eficacitatea utilizării sale este foarte strâns legată de structura și specializarea producției, de starea piețelor financiare, de nivelul concurenței, de situația din sfera socială, de mișcarea monedei naționale etc.

În funcţie de anumite condiţii, importul de capital poate fi fie o formă eficientă de cooperare internaţională, fie un factor de agravare a contradicţiilor economice acute între state, în special cele aflate în diferite stadii de dezvoltare economică.

Modelul grafic al mișcării internaționale a capitalului discutat mai sus poate fi folosit și pentru a analiza consecințele unei variante mai complexe de migrație a capitalului - migrația în condițiile impozitării acesteia.

Dacă puterea financiară a unei țări este suficient de mare pentru a influența rata dobânzii pe piața internațională de capital, acea putere poate și va fi cu siguranță folosită în avantajul ei. Această situație este prezentată pe modelul grafic (Fig. 5).

Fig.5. Analiza impozitării creditării internaționale

Să introducă țara A o taxă de 2% pe an pe volumul (valoarea) activelor rezidenților săi exportate în străinătate. Acest lucru va crește rata dobânzii pe care debitorii străini vor trebui să o plătească și va reduce rata pentru debitorii locali (naționali). Echilibrul va fi restabilit în punctul în care diferența dintre dobânzile plătite de debitorii străini și cei locali va fi de exact 2 puncte procentuale. Aceasta corespunde segmentului GF.

Este evident că aici țara creditoare a obținut beneficii unilaterale nete prin impozitare. A forțat țara împrumutată să plătească 6% pe an în loc de 5% pentru toate datoriile în curs. Acest efect al creșterii comisioanelor de împrumut, corespunzător grafic zonei dreptunghiului LNMF, este suficient de semnificativ pentru a depăși pierderile din împrumuturile externe profitabile anterior (triunghiul ELG).

De asemenea, este clar că o țară care împrumută capital poate recurge la impozitare dacă are puterea de piață corespunzătoare. În modelul luat în considerare, țara B, limitându-și împrumuturile, îi poate obliga pe creditorii țării A să accepte o rată de rentabilitate mai mică.

Ce se întâmplă dacă țara împrumutată impune un impozit de 2 puncte procentuale asupra acelorași active internaționale? Atunci toate rezultatele descrise anterior vor fi aceleași ca și în cazul introducerii impozitului pe țara A, cu excepția faptului că țara B în acest caz va primi un câștig egal cu diferența dintre zonele cifrelor GLNZ și ELF (la cheltuielile țării A și ale economiei mondiale în ansamblu). Dacă ambele țări încearcă să impună taxe asupra aceluiași capital internațional, economia internațională va aluneca în autarhie financiară, adică. înapoi la punctele C și D, ceea ce înseamnă pierderi pentru toată lumea (pentru întreaga economie mondială).

Sub investiții străine de portofoliu se referă la investiții de capital în valori mobiliare străine, care, deși nu dau investitorului dreptul la control real asupra obiectului investițional, oferă în același timp o lichiditate suficient de mare a activelor. Astfel, scopul principal al investițiilor străine de portofoliu este obținerea unui profit maxim din investiții cu nivelul minim acceptabil de risc din investiții.

Cel mai adesea, investițiile de portofoliu sunt considerate un mijloc de a proteja activele monetare de inflație și de a obține venituri speculative. În același timp, dacă investițiile de portofoliu dau rezultatul dorit (datorită creșterii valorii de piață și a dividendelor plătite), atunci nici industria și nici tipurile de titluri nu au o importanță fundamentală pentru speculator. Volumul investițiilor internaționale de portofoliu a crescut în special în ultimii douăzeci de ani. Dacă la mijlocul anilor 80 tranzacțiile internaționale cu titluri de valoare nu depășeau 10% din PNB în țările cele mai dezvoltate ale lumii, atunci până la mijlocul anilor 90 volumele lor au crescut la 100% sau mai mult din PIB-ul acestor țări. Trebuie remarcat faptul că peste 90% din investițiile străine de portofoliu sunt realizate între țările dezvoltate și cresc într-un ritm care este semnificativ înaintea investițiilor directe.

La formarea unui portofoliu de investitii, investitorul trebuie, evident, sa detina aparatul de evaluare a calitatii acestuia, care este determinat de nivelul de rentabilitate si gradul de risc al portofoliului. randamentul portofoliului. Să presupunem că investitorii își măsoară randamentul titlurilor de valoare ca procent din cheltuiala lor inițială. Atunci randamentul așteptat (rata de rentabilitate) a titlului i-a poate fi determinat prin formula:

unde r i - rata de rentabilitate a titlului i-a, %; R i - prognoza valorii viitoare de piata a titlului de valoare la sfarsitul perioadei analizate, tinand cont de dividende; I i - mărimea investiției inițiale.

Randamentul așteptat al portofoliului în acest caz poate fi calculat ca medie ponderată din estimări individuale ale randamentului titlurilor (activelor) incluse în portofoliu:

unde r p este randamentul așteptat al portofoliului;

f i - ponderea costurilor investite în titlul i-a;

n este numărul de titluri (active) din portofoliu.

teoria neoclasică.

Teoria neoclasică dezvoltată în cadrul teoriei clasice a comerțului internațional. Astfel, unul dintre fundamentele sale este principiul ricardian al avantajului comparativ în comerțul internațional. Pe acest principiu, unul dintre clasicii economiei, englezul J.S. Moara in secolul al XIX-lea. pentru prima dată în lume au început să se dezvolte întrebări privind circulația capitalului între țări. În urma lui D. Riccardo, acesta a arătat că capitalul se mișcă între țări datorită diferenței de rata profitului, care tinde să scadă în țările cele mai bogate în capital. Mai mult, Mill a subliniat că diferența de rate de profit între țări trebuie să fie semnificativă pentru a acoperi și riscul pe care un investitor străin îl are într-o țară străină.

Teoria finală neoclasică a mișcării internaționale a capitalului a fost formulată în primele decenii ale secolului XX. Heckscher și B. Ohlin, R. Nurkse și K. Iversen.

Astfel, E. Heckscher, în cadrul conceptului său, bazat pe teoria utilităţii marginale, a formulat teza despre tendinţa spre echilibrul internaţional al preţurilor la factorii de producţie. Această tendință își croiește drum, atât prin comerțul internațional, cât și prin mișcarea internațională a factorilor de producție, a căror valoare și raport cantitativ în diferite țări nu sunt aceleași.

B. Olin, în conceptul său de comerț internațional, a arătat că mișcarea factorilor de producție se explică prin cererea diferită pentru aceștia în diferite țări: ei se deplasează de unde productivitatea lor marginală este scăzută până acolo unde este ridicată. Pentru capital, productivitatea marginală este determinată în primul rând de rata dobânzii. Dar, în același timp, s-a subliniat puncte suplimentare (pe lângă diferența dintre ratele dobânzilor) care afectează circulația internațională a capitalului: barierele vamale (împiedica importul de mărfuri și, prin urmare, încurajează furnizorii străini să importe capital pentru a intra pe piață), dorința firmelor de a diversifica geografic investițiile de capital, dezacordurile politice dintre țări, riscul investițiilor străine și împărțirea lor pe această bază în sigur și riscant.

R. Nurkse a creat diverse modele ale mișcării internaționale a capitalului și a ajuns la concluzia că într-o țară cu un export de mărfuri în creștere rapidă, cererea de capital crește rapid și îl importă în principal (și invers).

K. Iversen a arătat că diferitele tipuri de capital au mobilitate internațională diferită (în primul rând din cauza costurilor de transfer de capital, adică costurilor de tranzacție) și aceasta explică faptul că aceeași țară poate exporta și importa în mod activ capital. Iversen a formulat, de asemenea, concluzia că transferul de capital dintr-o țară în care productivitatea sa marginală este scăzută către o țară cu productivitate mai mare înseamnă o combinație mai eficientă a factorilor de producție în ambele țări și o creștere a venitului național total al acestora.

Teoria neo-keynesiană.

Această teorie, ca și cea neoclasică, se bazează pe analiza macroeconomică. Acesta este principalul dezavantaj al ambelor teorii, deoarece acestea nu examinează comportamentul investitorilor individuali.

Teoria neo-keynesiană prezintă un interes deosebit pentru relația dintre mișcarea capitalului și starea balanței de plăți a țării. Keynes însuși a pornit de la faptul că mișcarea capitalului în general provine din dezechilibrul balanței de plăți a diferitelor țări. Într-o discuție cu Olin, acesta a subliniat că exportul de capital din țară se realizează atunci când exportul de bunuri și servicii depășește importul acestora, iar dacă această regulă este încălcată este necesară intervenția statului.

R. Harrod în modelul său de „dinamică economică” subliniază că cu cât rata de creştere economică a unei ţări bogate în capital este mai mică, cu atât este mai puternică tendinţa de a exporta pe acesta din urmă din aceasta.

Teoria neo-keynesiană a devenit unul dintre fundamentele așa-numitei politici de asistență la dezvoltarea statelor din Africa, Asia și America Latină de către țările cu economii de piață. Într-adevăr, conform acestei teorii, exportul de capital către țările în curs de dezvoltare stimulează activitatea de afaceri, atât în ​​țările exportatoare, cât și în țările importatoare. Cu toate acestea, deoarece acest export este îngreunat de riscuri puternice și de alte obstacole în multe țări în curs de dezvoltare, guvernele occidentale trebuie să încurajeze acest export de capital, inclusiv prin exportul de capital de stat.

Teoria marxistă.

K. Marx a justificat exportul de capital prin excesul său în țara exportatoare de capital. Sub excesul de capital, el (urmând clasicii economiei) a înțeles un astfel de capital, a cărui utilizare în țară ar duce la o scădere a ratei profitului. Surplusul de capital apare sub trei forme: marfă, productiv (excedent de capacitate de producție și forță de muncă) și bani. Prin exporturile de mărfuri și de capital, acest surplus (real sau potențial) este exportat în străinătate. O astfel de oportunitate apare după ce majoritatea țărilor sunt atrase în orbita capitalismului mondial și în ele sunt create precondițiile (mai presus de toate, infrastructura de producție, deși adesea capitalul străin însuși creează această infrastructură). Creșterea activă a monopolurilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea. a stimulat exportul de capital și, prin urmare, V.I. Lenin a numit chiar exportul de capital una dintre principalele trăsături ale stadiului actual al capitalismului, trăsătura sa tipică.

Generațiile ulterioare de economiști marxisti, fără a se abate de la postulatul excesului de capital, au mai scos în evidență câteva motive pentru exportul acestuia (uneori numindu-le condiții): internaționalizarea în creștere a producției, rivalitatea tot mai mare a monopolurilor, creșterea ritmului de dezvoltare ( ceea ce duce la o creştere a cererii externe de capital atât din ţările în curs de dezvoltare). cât şi din ţările dezvoltate economic). O serie de economişti marxişti au subliniat că accelerarea dezvoltării după cel de-al Doilea Război Mondial în ţările industriale a sporit capacitatea financiară şi organizatorică a monopolurilor de a exporta capital din aceste ţări, în ciuda absenţei unei tendinţe de scădere a ratei profitului. Cu toate acestea, ideea lui Marx despre motivul principal al exportului de capital a rămas fundamentală în teoria marxistă.

Teorii ale investițiilor de portofoliu.

Aceste teorii sunt determinate în mare măsură de faptul că investitorii de portofoliu din străinătate sunt interesați în primul rând de patru puncte: a) nivelul de rentabilitate al titlurilor de valoare străine; b) gradul de risc pentru aceste investiții; c) nivelul de lichiditate al acestor titluri; d) dorinta de a-si diversifica portofoliul de valori mobiliare in detrimentul valorilor mobiliare de origine straina. Combinația acestor patru factori face investițiile de portofoliu deosebit de vulnerabile la fluctuațiile condițiilor economice și politice.

Teoria fuga de capital.

Această teorie este slab dezvoltată. Acest lucru se poate vedea cel puțin din faptul că însuși termenul „fuga de capital” este interpretat diferit. Și acest lucru afectează rezultatele evaluării amplorii acestui fenomen. Deci, D. Cuddington reduce fuga de capital la importul și exportul ilegal de capital pe termen scurt. Cu toate acestea, majoritatea cercetătorilor, în urma lui Ch.P. Kindleberger consideră că fuga de capital este o astfel de mișcare de capital dintr-o țară care este contrară intereselor sale naționale și are loc din cauza climatului investițional din țară, care este nefavorabil pentru mulți proprietari de capital intern. Unii adaugă că capitala „fuge” și pentru că are adesea o origine ilegală.

Cantitatea de capital străin care operează în străinătate este enormă. Doar volumul investițiilor directe acumulate în lume până în 1997 se ridica la aproximativ 3,5 trilioane. dolari Potrivit ONU, întreprinderile cu capital străin în 1997 au produs bunuri și servicii în valoare de 9,5 trilioane. dolari Mai mult de o treime din exporturile mondiale de bunuri și servicii (în 1997 se ridicau la 6,4 trilioane de dolari) au reprezentat comerțul intra-companii (adică comerțul dintre filialele străine și companiile-mamă ale acestora). În consecință, volumul unei astfel de producții străine este de o ori și jumătate mai mare decât volumul exporturilor intra-societate.

În lume, în 1997, existau aproape 450.000 de filiale străine deținute de 54.000 de companii-mamă. Numărul acestora este în continuă creștere, în principal datorită intrării pe piața mondială a companiilor mijlocii și chiar mici. Dar baza CTN-urilor este încă formată din mari corporații cu zeci de sucursale străine. Astfel, cele mai mari 100 de corporații transnaționale reprezintă o șesime din investițiile străine directe acumulate din lume. Aceste corporații sunt aproape toate din țări dezvoltate, tocmai în aceste țări se află sediul companiilor-mamă. Cu toate acestea, numărul de CTN din țările în curs de dezvoltare și cele cu economii în tranziție crește rapid, în principal datorită firmelor din țările nou industrializate (Mexic, Brazilia, Malaezia etc.), precum și China și Rusia.

Drept urmare, imaginea vieții economice internaționale moderne este creată, în primul rând, de acele companii care nu numai că fac comerț activ cu țări străine, ci și investesc activ acolo. Managerii din țările dezvoltate și din multe țări în curs de dezvoltare cred că piața lor este întreaga lume (în primul rând țările din regiunea lor), iar pentru a lucra pe această piață nu se mai poate limita la comerț singur, este necesar să investești din ce în ce mai mult activ în străinătate, creându-și acolo filiale, filiale și asociați.firme. Din punctul lor de vedere, aceasta este o modalitate fiabilă de a pătrunde și extinde prezența firmelor lor pe piața externă.

Pentru companiile din multe țări, producția de bunuri și servicii în străinătate a devenit deja cel mai important mod de lucru pe piața externă. TNC-urile din SUA și Japonia au vândut în acest mod, respectiv, 1/2 și, respectiv, 1/4 din toate produsele vândute de acestea în străinătate.

Tabelul 2 prezintă date care caracterizează amploarea fluxurilor internaționale de capital.

Tabel 2. Amploarea și geografia fluxurilor internaționale de capital (conform datelor balanței de plăți), miliarde de dolari

Participarea Rusiei la mișcarea internațională a capitalului este vizibilă, dar foarte specifică. Ca țară importatoare de capital, Rusia este o țintă semnificativă pentru capitalul de împrumut, în principal din partea organizațiilor de stat și internaționale. În anii 90. Rusia a primit împrumuturi în valoare de câteva zeci de miliarde de dolari. Cu toate acestea, un aflux anual mare de capital de împrumut crește datoria Rusiei față de comunitatea mondială cu toate consecințele care decurg: creșterea plăților anuale a datoriilor, „conectarea” multor împrumuturi cu achiziționarea de bunuri în țările creditoare etc. Până la începutul anului 1999, datoria externă a Rusiei se ridica la 141,5 miliarde de dolari, iar plățile anuale pentru aceasta au început să atingă o cifră de două cifre.

În ceea ce privește capitalul antreprenorial, în ciuda tuturor eforturilor (sau, mai degrabă, a apelurilor) organismelor de stat, prezența acestuia în Rusia este mică: în anii 1990. În țară au fost investite aproximativ 10 miliarde de dolari din investiții antreprenoriale străine, în mare parte directe.

Rusia este interesată în special de afluxul de investiții directe, deoarece acestea nu cresc datoria externă (dimpotrivă, contribuie la obținerea de fonduri pentru rambursarea acesteia); asigura integrarea efectivă a economiei naționale în economia mondială prin cooperare industrială și științifică și tehnică; servesc ca sursă de investiții și sub formă de mijloace moderne de producție; introducerea antreprenorilor autohtoni la experiența economică avansată.

Potenţial, Rusia poate fi una dintre principalele economii în tranziţie în ceea ce priveşte investiţiile directe. Acest lucru este facilitat de marea sa piață internă, forța de muncă relativ calificată și în același timp ieftină, potențialul științific și tehnic semnificativ, resursele naturale și infrastructura uriașe, deși nu foarte dezvoltate. Situația social-politică din țară este însă instabilă. Legile economice sunt contradictorii, adesea supuse modificărilor. Incriminarea ridicată și birocratizarea economiei. Nu există claritate cu drepturile de proprietate (pentru obiecte privatizate, terenuri), există o mare probabilitate de schimbări puternice în politica economică în general. Economia țării se află într-o stare de criză prelungită, persistă o inflație ridicată, iar nivelul impozitelor și stimulentelor pentru investiții nu este în mod clar favorabil activității antreprenoriale.

Toate aceste motive afectează climatul investițional din țara noastră, care este apreciat ca nu foarte favorabil.

Volumul investiţiilor străine directe acumulate a fost estimat la începutul anului 1998. în China (excluzând Hong Kong) la 217 miliarde de dolari, în Ungaria și Polonia - 16 miliarde fiecare, iar în Rusia - aproximativ 10 miliarde de dolari.

Rusia nu doar importă, ci și exportă capital, în principal ca parte a zborului său. Fuga legală a capitalului are loc în principal sub forma creșterii activelor străine ale băncilor comerciale rusești, achiziționării de titluri străine și afluxului de numerar străin în Rusia pentru vânzarea acestora către cei care doresc. Fuga ilegală de capital constă în venituri din export netransferate din străinătate și plăți anticipate pentru importuri neprimite, exporturi de contrabandă, precum și profituri pierdute în mod oficial din tranzacțiile de barter. Exportul anual de capital din Rusia se ridică la câteva zeci de miliarde de dolari, depășind semnificativ importul de capital în țară.

Principala formă de export de capital din Rusia în perioada 1991 - 1993. a fost exportul de capital împrumutat către fostele republici sovietice. Rusia le-a subvenționat în valoare de aproximativ 8% din PIB-ul Rusiei, oferindu-le așa-numitele împrumuturi tehnice pentru a cumpăra mărfuri rusești și scăzând prețurile lor față de prețurile mondiale. Cu toate acestea, în ultimii ani, împrumuturile de stat sunt mici, rolul lor a fost preluat de creditele de export ale întreprinderilor, precum și de acele livrări de mărfuri către țările membre CSI, care de multe ori nu sunt plătite integral și se transformă în datorii acestor țări față de Rusia. .

Exportul de capital antreprenorial din Rusia este relativ mic. Aceste investiții sunt plasate în principal în Europa de Vest pentru a crea o rețea de distribuție de bunuri și servicii și iau adesea forma unor companii offshore.

Se pare că în viitor fostele republici sovietice ar putea deveni cea mai importantă regiune pentru plasarea capitalului rus, ceea ce este asociat cu rolul lor deosebit în relațiile economice externe ale țării. Acest lucru poate fi facilitat și de valorificarea datoriei fostelor republici sovietice ale Rusiei, i.e. schimbul obligațiilor lor de datorie cu proprietatea lor. Cu toate acestea, în prezent, alte țări CSI nu sunt un astfel de obiect al investițiilor de capital rusesc ca centrele offshore ale lumii, unde, conform estimărilor, se află câteva zeci de miliarde de dolari din investiții rusești. Toate investițiile rusești în străinătate sunt estimate la 200-300 de miliarde de dolari.

DESPRE Aflux mare de capital străin în economia internă în 2005-2006 în mod natural a dat naștere la întrebări despre esența economică a acestui fenomen și consecințele sale pentru economia Federației Ruse, explicația sa teoretică.

Pentru a analiza mișcarea internațională a capitalului privat, să ne întoarcem la structura balanței de plăți a Federației Ruse, care s-a format în ultimii ani. O trăsătură distinctivă a contului financiar al balanței de plăți a Rusiei în rândul balanței de plăți a țărilor cu economii în tranziție este ponderea mare a împrumuturilor și a împrumuturilor în structura capitalului străin atras și o cantitate semnificativă de forme de export cu venituri mici. a investiţiilor interne.

Astfel, din 2003, conform statisticilor balanței de plăți a Federației Ruse, volumul capitalului străin atras de sectorul privat al economiei interne sub formă de împrumuturi și împrumuturi a crescut la cea mai mare rată. Dacă în 2003 sectorul privat al economiei ruse a atras 53,3 miliarde de dolari. SUA, apoi în 2005 - deja 85,7 miliarde de dolari. SUA, iar pentru trimestrul I-III din 2006 - 58,3 miliarde de dolari. STATELE UNITE ALE AMERICII.

În același timp, alte forme de atragere a capitalului au jucat un rol mai puțin semnificativ pentru economia rusă. În special, fluxul de investiții străine directe în Rusia a rămas destul de stabil în perioada 2004-2005. (în valoare de 15,4, respectiv 15,2 miliarde de dolari SUA), iar afluxul real de investiții directe în economia rusă a fost disproporționat de mic în comparație cu atragerea capitalului de împrumut. În ciuda unei oarecare intensificări a afluxului de investiții străine directe în trimestrele I-III din 2006 (25,5 miliarde de dolari SUA), ponderea mare a veniturilor reinvestite (9,4 miliarde de dolari SUA) rămasă în structura acestora nu ne permite să luăm în considerare această formă de capital. intrări ca o alternativă reală la împrumuturi. Investițiile de portofoliu au jucat un rol și mai puțin proeminent în structura importurilor de capital de către sectorul privat intern. . Volumul lor în 2004-2005. a fluctuat în jurul a 1 miliard de dolari. STATELE UNITE ALE AMERICII. Rolul sporit a devenit remarcabil abia în trimestrul I-III din 2006 (14,3 miliarde de dolari SUA) pe fondul intensificării cumpărăturilor de către nerezidenți a prețurilor în creștere ale acțiunilor companiilor rusești (10,0 miliarde de dolari SUA).

Exportul de capital de către sectorul privat din Rusia în ultimii ani a fost caracterizat de o structură conservatoare. Principalele forme de investiții private rusești în străinătate au fost acordarea de împrumuturi și împrumuturi sub diferite forme, precum și plasarea de fonduri în conturi curente și de depozit în străinătate. Volumul total al exporturilor de capital sub aceste forme în anul 2005 a fost de 18,2 miliarde de dolari. SUA, iar în trimestrul I-III din 2006 a crescut la 24,6 miliarde de dolari. STATELE UNITE ALE AMERICII. În același timp, creșterea soldurilor pe conturile curente și depozitele companiilor autohtone și ale băncilor din străinătate - cea mai puțin profitabilă formă de plasare a capitalului autohton în străinătate - a reprezentat o pondere semnificativă în structura exporturilor de capital de împrumut. În 2005, volumul său s-a ridicat la 4,3 miliarde de dolari. SUA, iar în trimestrele I-III din 2006 - 6,5 miliarde de dolari. SUA (sau aproximativ un sfert din capitalul alocat sub formă de împrumut).

Volumul investiţiilor directe în străinătate, care în 2005 şi în trimestrul I-III din 2006 a fost de 13,7 şi 14,4 miliarde de dolari. În consecință, Statele Unite nu au jucat un rol predominant în structura exporturilor de capital privat rusesc. Volumul investiţiilor de portofoliu ale rezidenţilor din străinătate a fost, de asemenea, scăzut (4,4 miliarde dolari SUA şi 1,9 miliarde dolari SUA în 2005, respectiv în trimestrul I-III din 2006). O caracteristică specifică pronunțată a exportului de capital rusesc este o pondere constantă ridicată a exportului său în forme neînregistrate. Suma fuga de capital care poate fi estimată în 2004-2005. la nivelul de 32,2 şi 39,0 miliarde de dolari. Statele Unite, respectiv, au absorbit o pondere semnificativă din soldul contului curent (55, respectiv 47%) și au depășit exportul de capital în forme tradiționale - investiții directe și de portofoliu, precum și sub formă de împrumuturi și împrumuturi. Abia în 2006 a fost depășită fuga de capital pe scară largă (volumul acesteia în trimestrele I-III a scăzut la 14,6 miliarde de dolari SUA, sau la 20% din soldul contului curent). Comparația elementelor de import și export de capital privat este prezentată în Tabelul 3.

Tabelul 3

Gruparea principalelor elemente ale mișcării internaționale a capitalului privat în Rusia în perioada 2004-2005, miliarde de dolari. Statele Unite ale Americii

O evaluare a motivelor importului în Federația Rusă și exportului de capital privat în străinătate ar trebui să înceapă cu o examinare a rentabilității comparative a investițiilor în Rusia și în străinătate (a se vedea tabelul 4). Luând în considerare investițiile străine acumulate în Rusia, costul deservirii acestora în 2005 a fost cel mai mare în ceea ce privește capitalul propriu - aproximativ 11,5%, costul deservirii capitalului străin sub formă de investiții de portofoliu și împrumuturi a fost de 1,7% și 4,0%. %, respectiv..

Tabelul 4

Costul deservirii capitalului atras de sectorul privat al Federației Ruse și a capitalului rus exportat în străinătate în 2005, miliarde de dolari Statele Unite ale Americii

Creșterea semnificativă a câștigurilor din acțiunile rusești plătite în 2005 sa datorat doar parțial creșterii investițiilor străine directe în Rusia. Astfel, cu o creștere a volumului investițiilor directe de capital străin în Rusia în 2005 cu 46,7 miliarde de dolari. SUA (sau 38%), valoarea veniturilor plătite pe această formă de investiție în același an a crescut cu 81% față de anul precedent. Într-o anumită măsură, creșterea veniturilor plătite s-a datorat unei schimbări în comportamentul marilor companii rusești. Aceștia din urmă au crescut ponderea profiturilor dedicate plăților de dividende, parțial datorită dorinței de a-și spori atractivitatea pieței în procesul de concentrare și centralizare a capitalului pe piața internă și pregătire pentru ofertele publice inițiale de amploare în străinătate (IPO).

Costul strângerii de capital sub formă de investiții de portofoliu pentru debitorii ruși a fost mai mic decât costul capitalului cu caracteristici similare pe piața internațională, ceea ce se datorează predominării acțiunilor companiilor rusești în structura acestui tip de investiții (aproximativ 89%), dividende pentru care variază semnificativ ca mărime. Costul deservirii capitalului străin sub forma altor investiții (care era dominat de capitalul împrumutat) a corespuns în general costului resurselor de credit de pe piața internațională. Costul mediu al deservirii capitalului străin atras de Rusia este estimat condiționat la 6,2%.

După cum reiese din Tabelul 4, randamentul primit al capitalului autohton exportat sub formă de capitaluri proprii (6,2%) a corespuns în general ratei de rentabilitate a sectorului real al țărilor dezvoltate, unde a fost plasată cea mai mare parte a investițiilor interne directe. Randamentul oarecum supraestimat al investițiilor de portofoliu, care sunt dominate de investițiile rezidenților în titluri de creanță ale emitenților străini (7,2%), se datorează parțial reevaluării negative a activului suport, în timp ce costul relativ scăzut al capitalului autohton exportat sub alte forme. (1, 7%) este asociată cu predominanța depozitelor curente cu randament scăzut și pe termen scurt în structura lor. Nivelul mediu al venitului din capitalul autohton plasat în străinătate este estimat condiționat la 4,6%, adică 1,6 p.p. sub costul relativ al capitalului de deservire atras de Rusia. Soldul negativ al veniturilor din investiţii ale sectorului privat în anul 2005 a fost de 17,7 miliarde de dolari. SUA, o creștere de peste 70% față de anul precedent.

Din analiza de mai sus a costului deservirii capitalului atras și exportat, rezultă că profitabilitatea comparativă a investițiilor în Rusia și în străinătate nu a fost motivul determinant al mișcării investițiilor. Astfel, rentabilitatea investițiilor în capitalul propriu al companiilor rusești a fost semnificativ mai mare decât veniturile din instrumente similare din străinătate, iar investițiile rezidenților în active sub formă de împrumuturi, împrumuturi și depozite ar putea aduce un randament semnificativ mai mare dacă sunt plasate pe piața internă. piaţă. O analiză a scopurilor utilizării capitalului atras de Rusia nu face posibilă identificarea respectării stricte a acestora cu conceptele teoretice. Astfel, din volumul de împrumuturi și împrumuturi atrase de sectorul întreprinderilor nefinanciare în 2005 (70,8 miliarde de dolari SUA), majoritatea au fost utilizate pentru deservirea capitalului străin (27,4 miliarde de dolari SUA) și pentru rambursarea datoriilor asumate anterior ( 29,9 miliarde de dolari SUA). Astfel, cea mai mare parte a capitalului împrumutat a fost folosit nu pentru atingerea unor obiective economice, ci pentru a rambursa datorii contractate anterior și a plăti utilizarea acestora.

Judecând după statistici, atragerea activă de capital de către companiile rusești în 2005 nu a fost marcată de o extindere semnificativă a afacerilor interne pe piețele internaționale - volumul investițiilor străine directe în 2005 a fost de aproximativ 13,7 miliarde de dolari. SUA - au reprezentat doar o mică parte în utilizarea capitalului atras.

Nu a existat o creștere vizibilă a utilizării resurselor împrumutate de către corporațiile naționale pentru achiziționarea de echipamente de import de natură investițională. Deși indicele valoric al importurilor de mașini și echipamente a crescut de 1,4 ori în 2005 față de 2004, o pondere semnificativă a acestei creșteri a fost asociată cu o creștere a importurilor de echipamente de uz casnic. Această concluzie este confirmată, în special, de o ușoară scădere a ritmului de creștere a investițiilor în capitalul fix al întreprinderilor rusești în 2005 la 10,7% (11,7% în 2004), în ciuda unei creșteri semnificative a importurilor de produse cu o pondere mare în valoare. adăugat.

Activitatea relativ scăzută a rezidenților în investirea capitalului autohton în forme tradiționale a fost compensată de volume mari de export în forme neînregistrate - restituirea prematură a veniturilor din export, tranzacții fictive cu titluri de valoare etc. După cum sa menționat mai sus, volumul total al ieșirii de capital, care poate fi interpretat ca a ajuns la 39,0 miliarde de dolari. STATELE UNITE ALE AMERICII. Volumul maxim al exportului de capital în forme neînregistrate din 1993 poate fi estimat la aproximativ 250-260 miliarde de dolari. STATELE UNITE ALE AMERICII. O astfel de evaluare este în general de acord cu opiniile experților ruși care au studiat acest fenomen. De fapt, aceste fonduri sunt în afara controlului statului. Având în vedere structura exporturilor interne, este probabil ca cea mai mare parte a acestor resurse să rămână în conturile rezidenților sau ale reprezentanților acestora în băncile nerezidente sau să fie transformate în diverse forme de creditare către partenerii comerciali și investiții în imobiliare. Cu un grad ridicat de probabilitate, putem concluziona că capitalul exportat sub această formă, datorită „dispersiunii” și naturii sale ilegitime, este practic exclus din implementarea sarcinilor economice generale ale Rusiei.

Într-o măsură mai mare, pentru investițiile rusești în străinătate, sunt aplicabile explicațiile oferite de direcția neokeynesiană. Într-adevăr, o pondere semnificativă a exportului de capital intern a fost dictată de considerente de diversificare a investițiilor și de căutarea unor instrumente străine mai fiabile, care să compenseze riscurile mari ale investițiilor pe piața financiară internă.

În general, trebuie recunoscut faptul că investițiile rusești în străinătate în forme juridice sunt predominant conservatoare, mecaniciste. Partea lor principală este reprezentată de împrumuturile și împrumuturile bancare, precum și de investiții apropiate în conținut economic - solduri pe conturile de tranzacții și depozite în băncile nerezidente. Originea acestor active se bazează în principal pe principiile metodologice de înregistrare a tranzacțiilor de export în balanța de plăți și nu este asociată cu gestionarea activă a acestor resurse de către bănci și întreprinderi nefinanciare. Unul dintre principalele motive pentru exportul deliberat de capital din Rusia nu este fezabilitatea economică a operațiunilor de capital transfrontaliere, ci necesitatea retragerii resurselor din jurisdicția Federației Ruse.

După cum se poate observa din Tabelul 5, volumul total al poziției negative pe investiții directe, de portofoliu și alte investiții (în valoare de 224,5 miliarde de dolari SUA) în Federația Rusă a fost aproximativ egal ca mărime cu valoarea pozitivă imputată a poziției pe circulația capitalului în forme neînregistrate (257 miliarde USD). Aceste tabele confirmă indirect ipoteza despre geneza mișcării capitalului rus deținut de sectorul privat. O parte semnificativă a acesteia, fiind exportată într-o formă ilegală, se întoarce ulterior în Rusia sub formă de investiții ale nerezidenților. În același timp, veniturile pierdute din plasarea activelor „fugade” în străinătate sunt însoțite de cerințe stricte pentru economia rusă de a deservi capitalul importat („nerezident”).

Tabelul 5

Structura agregată a poziției investiționale a Federației Ruse pe tipuri de active și pasive la începutul anului 2006, miliarde de dolari Statele Unite ale Americii

Concluzia că o pondere semnificativă a capitalului atras din străinătate sub formă de împrumuturi și împrumuturi este de origine rusă este confirmată indirect de distribuția pe țară a capitalului importat în Rusia. Cea mai mare parte se desfășoară fie prin țări cu regim fiscal facilitat și țări - azil politic (Țările de Jos, Marea Britanie, Luxemburg), fie prin zone offshore (Cipru, Insulele Virgine) - vezi Fig.6.

Fig.6. Distribuția pe țară a investițiilor străine direcționate către Federația Rusă în 2004

Un argument suplimentar în favoarea originii interne a unei anumite părți a capitalului importat în Rusia este o comparație a afluxului acestuia cu dinamica fuga de capital. După cum se poate observa din Fig. 7, există o relație destul de clară între ieșirea capitalului rus și afluxul de capital al nerezidenților sub formă de împrumuturi și împrumuturi. Excesul de scurgere asupra volumului de împrumuturi și împrumuturi în 2004 (datorită riscurilor crescute ale investițiilor în economia rusă în legătură cu cazul Yukos) a fost compensat de investițiile mai mari ale nerezidenților în anul următor, 2005, comparativ cu scurgerea.

Fig.7. Dinamica ieșirii de capital rusesc și a afluxului de investiții străine sub formă de împrumuturi și împrumuturi, miliarde. Întreprinderi din SUA

Importul în Federația Rusă de capital străin de origine internă (adică efectuat în numele unor companii nerezidente înființate de proprietari ruși) le-a permis acestora din urmă, în mod destul de legal, să repatrieze în străinătate o parte semnificativă din profiturile primite de întreprinderile autohtone. controlat de acesta. După cum se poate observa din Fig. 8, în perioada 2000-2005, o parte din ce în ce mai mare din profiturile întreprinderilor autohtone, în primul rând cele industriale, a fost exportată în străinătate. Raportul dintre veniturile plătite nerezidenților și rezultatul financiar echilibrat primit de economia în industrie din 2002 a fost aproape de 50%, iar în 2003 a ajuns la 90%. Acest lucru confirmă indirect teza conform căreia proprietarii ruși, prin furnizarea de capital prin intermediul companiilor nerezidente întreprinderilor controlate, au transferat ulterior cea mai mare parte a profiturilor primite din activitățile lor în străinătate sub pretextul plății dobânzilor, dividendelor și altor venituri pe capitalul atras.

Din punct de vedere al validității teoretice, comportamentul investitorilor străini pe piața rusă pare mai logic. După cum sa menționat mai sus, volumul investițiilor străine directe în Rusia în 2005 sa ridicat la 15,2 miliarde de dolari. SUA, având o uşoară scădere faţă de 2004 (15,4 miliarde de dolari). La 1 ianuarie 2006, volumul total al investițiilor străine directe în economia rusă a atins 169 de miliarde de dolari. STATELE UNITE ALE AMERICII. Aparent, doar o parte din aceste investiții pot fi atribuite în mod specific celor străine.

O pondere semnificativă a investițiilor în întreprinderile din industria combustibililor a fost făcută de proprietarii ruși prin intermediul companiilor nerezidente pe care le-au creat.

Fig.8. Dinamica raportului dintre veniturile plătite nerezidenților și rezultatul financiar echilibrat în industrie în perioada 1995-2005

Pornind de la ipoteza că o cantitate semnificativă de investiții străine în industria combustibililor este realizată de reprezentanții capitalului autohton, se poate presupune indirect că investițiile străine sunt concentrate în principal în industriile cu o cifră de afaceri mare a capitalului - în comerț și alimentație publică (32% din totalul investiției) și într-o mică pondere sunt reprezentate în alte sectoare ale economiei (cu excepția combustibililor - peste 20%).

Tactica comportamentului investitorilor străini în Rusia se încadrează destul de exact în motivele propuse de școlile marxiste și neoclasice. Într-adevăr, un anumit exces de capital în țările donatoare, precum și nevoia de a-și promova produsele pe o piață nouă, încăpătoare, provoacă un aflux activ de capital de la nerezidenți în sectoare ale economiei ruse, axat în primul rând pe satisfacerea unei creșteri rapide. cererea consumatorului.

Motivele propuse de D. Mill și de alți adepți ai școlii neoclasice pot fi aplicate pentru a explica mișcarea capitalului în cazul rusesc în felul următor. Necesitatea de a „captura” noi piețe, de a câștiga o poziție de monopol asupra acestora, de a depăși barierele vamale, de a folosi factori de producție mai ieftini pe piața internă, a forțat investitorii străini să treacă activ la organizarea producției produselor lor în Rusia, dobândind în același timp controlul. peste întreprinderile concurente. Confirmarea interesului nerezidenților nu în investiții reale, ci în dobândirea participării la gestionarea afacerilor rusești este că cea mai mare parte a capitalului care a venit pe piața internă sub formă de investiții directe a fost direcționată numai către redistribuirea nominală a drepturi de proprietate, și nu la investiția reală a resurselor străine în reînnoirea capitalului fix al întreprinderilor dobândite. Astfel, în perioada 2001-2005, activele fixe în Federația Rusă au crescut cu doar 3,3% (și chiar au scăzut cu 1,2% în industriile producătoare de bunuri), în timp ce volumul investițiilor străine directe a crescut de peste 5 ori.

În același timp, ca urmare a achiziției active de către investitorii străini a participațiilor în companii rusești, ponderea estimată a nerezidenților în capitalul propriu și alte capitaluri ale companiilor autohtone în 2005 a crescut la 40-50%. Astfel, în unele sectoare, economia internă s-a apropiat de pragul securității economice.

Pe măsură ce piața rusă a bunurilor de larg consum a devenit treptat saturată, ritmul de creștere a investițiilor străine în sectoarele economiei ruse cu cea mai mare cifră de afaceri a capitalului a încetinit oarecum în termeni absoluti. În special, volumul investițiilor străine în industria alimentară, care a atins un vârf în 2000 - 1,8 miliarde de dolari. SUA, până în 2004 a scăzut la 0,97 miliarde de dolari. STATELE UNITE ALE AMERICII. Într-un număr de sectoare atractive pentru nerezidenți, deși volumul investițiilor a crescut în termeni absoluți, pe fondul creșterii depășitoare a investițiilor străine în industria combustibililor, acesta a scăzut în termeni relativi. Astfel, ponderea investițiilor nerezidenților în comerț și alimentație publică, după ce a atins un vârf în 2002 (44,5%), până în 2004 a scăzut la 32,1%.

Comportamentul investitorilor străini în raport cu investițiile de portofoliu în instrumente rusești este explicat în mare măsură de opiniile neo-keynesiene cu privire la motivele investițiilor în scopul diversificării activelor. Creșterea dinamică a prețurilor instrumentelor financiare corporative pe piața internă, creșterea ratingurilor suverane ale Federației Ruse și extinderea în acest sens a limitelor de credit pentru aceasta au permis nerezidenților să utilizeze titluri de creanță interne în volume mari în gestionarea activelor strategii. Ca urmare, în 2005-2006. pătrunderea investitorilor străini s-a intensificat nu numai pe piața obligațiunilor corporative de primă clasă, ci și în eșaloanele II și III de instrumente ale emitenților autohtoni. Până la sfârșitul anului 2005, investițiile de portofoliu în Rusia sub formă de investiții în titluri de creanță din sectorul privat au ajuns la 14,4 miliarde de dolari. STATELE UNITE ALE AMERICII. Ținând cont de evaluarea volumului total de capitalizare a pieței de obligațiuni a sectorului privat intern (aproximativ 17,6 miliarde de dolari SUA în echivalent), ponderea investițiilor nerezidenților în titluri de creanță ale emitenților din sectorul privat ruși a atins în 2005 aproximativ 70-80%.

Analiza structurii și motivației mișcării internaționale a capitalului în raport cu Rusia ne permite să tragem o serie de concluzii. Dinamica și structura mișcării capitalului străin confirmă în mare măsură validitatea teoriei neoclasice a investiției în obiecte rusești pentru a ocoli taxele vamale și a organiza producția de mărfuri la locul de consum, precum și pentru a minimiza costurile de producție și pentru a reduce. timpul de a aduce produsele consumatorului. Ar trebui recunoscut drept echitabil pentru Rusia și motivația propusă de economiști pentru importul de capital străin pentru a câștiga influența de monopol a străinilor pe piața locală și a „recupera” nișe de piață de la producătorii autohtoni. Este imposibil să nu menționăm confirmarea pe piața rusă a premiselor teoretice ale ideilor neo-keynesiene despre utilizarea investițiilor în instrumentele pieței financiare interne în scopul diversificării investițiilor de capital străin pe termen scurt, precum și în scopul de maximizare a profiturilor în condiţiile unor rate relativ scăzute pe pieţele naţionale de investitori (şcoala marxistă). Și, din păcate, există puține motive pentru a explica importurile de capital ale Rusiei prin necesitatea de a include întreprinderile autohtone în lanțurile de producție ale CTN-urilor, precum și prin modelul ciclului de viață al produsului.

Aparent, fundamentarea motivelor exportului de capital rusesc provoacă mari probleme teoretice. Conform datelor statistice, o parte relativ mică din acesta este exportată în forme tradiționale, pentru care sunt aplicabile în principal motive neo-keynesiene - diversificarea activelor întreprinderilor și băncilor nefinanciare ruse prin plasarea acestora în investiții de portofoliu, împrumuturi și împrumuturi în străinătate. . Teza școlii neoclasice, bazată pe ipoteza că locuitorii fac investiții directe pentru a cuceri nișe de piață pentru lanțurile de vânzare a mărfurilor autohtone pe piețe noi, este parțial confirmată (aceasta se aplică, în primul rând, investițiilor companiilor petroliere rusești în achiziţionarea de reţele de vânzare şi distribuţie în străinătate). Cu toate acestea, un motiv mai important pentru exportul de capital privat intern în străinătate ar trebui recunoscut ca necesitatea retragerii acestuia din jurisdicția Federației Ruse. În același timp, spre deosebire de schemele clasice de evacuare a capitalului național din țările în curs de dezvoltare, când, după ce a fost exportat de rezidenți, este „dispersat” pe piețele occidentale, capitalul intern rămâne extrem de concentrat și revine parțial în Rusia în mod modificat. forme - împrumuturi și împrumuturi, investiții directe și de portofoliu ale nerezidenților care acționează efectiv în numele deținătorilor de capital intern exportat.

Analiza efectuată mărturisește eficiența scăzută (s-ar putea spune chiar scăzută) a mișcării internaționale a capitalului privat pentru dezvoltarea economiei ruse. O parte semnificativă a mișcării de capital în Federația Rusă se datorează unor motive non-economice - retragerea ilegală a resurselor interne din jurisdicția Federației Ruse și „revenirea” acesteia sub formă de investiții străine pentru a repatria legal profiturile. primite de întreprinderile rusești controlate. Ca urmare, cea mai mare parte a investițiilor străine nu se transformă în investiții în scopuri industriale, activele fixe ale întreprinderilor autohtone nu sunt modernizate, iar structura înapoi a economiei este conservată. Mai mult, exportul în străinătate a unei părți semnificative din profiturile primite de organizațiile nefinanciare ruse privează de fapt economia de resurse pentru reproducere extinsă.

Exportul intens de capital intern sub forme neînregistrate și utilizarea ineficientă a resurselor străine atrase au condus la crearea unei sarcini a datoriilor pentru economia rusă, care nu are surse durabile de rambursare. Încă din 2005, refinanțarea obligațiilor asumate anterior și deservirea acestora au necesitat deturnarea unei părți semnificative a împrumuturilor și a împrumuturilor nou atrase de întreprinderile nefinanciare. Absența unui mecanism de redistribuire a resurselor financiare pe piața internă a dus la specializarea nefirească a Rusiei în exportul de capital, cu o subcapitalizare clară a aproape tuturor sectoarelor economiei naționale.

În opinia noastră, problema dezvoltării unui program de stat pentru împrumuturile externe ale sectorului privat a ajuns la maturitate în Rusia. Un astfel de program ar trebui să includă o indicație a tipurilor, calendarului și volumelor de investiții străine necesare pentru a asigura modernizarea economiei interne. Programul poate prevedea o defalcare a investițiilor atrase de către industrie și ar trebui să fie prevăzut cu măsuri de sprijin de stat pentru importurile de capital - în special, subvenționarea ratelor dobânzilor la împrumuturile externe pentru debitorii ruși, oferirea de garanții de stat etc. Exportul de capital intern prin sectoarele individuale ale economiei interne ar trebui să fie legate de starea principalelor fonduri ale industriei investitorilor și de umplerea pieței interne ruse cu produsele sale. În cazul unei capitalizări insuficiente și al deficitului de produse ale unei întreprinderi, se poate impune o taxă suplimentară asupra veniturilor acesteia obținute din exportul de capital sau se poate introduce o cotă obligatorie pentru repartizarea investițiilor întreprinderii între companiile interne și externe. piețe. În opinia noastră, adoptarea acestor măsuri este destul de realistă, întrucât o pondere semnificativă a capitalului atras de sectorul privat revine companiilor cu participare de stat - i.e. asupra subiectelor ale căror decizii economice depind într-un fel sau altul de autorităţile publice.

În opinia noastră, măsurile de reglementare de stat a structurii mișcării internaționale a capitalului ar trebui completate cu o monitorizare atentă, permițându-ne să tragem concluzii cu privire la conformitatea acesteia cu obiectivele macroeconomice ale Rusiei. O astfel de monitorizare ar trebui să includă:

1. Compararea caracteristicilor costurilor deservirii exportului și importului de capital de către Federația Rusă cu indicatorii financiari internaționali și interni.

2. Structura utilizării resurselor străine atrase pentru deservirea și refinanțarea datoriilor contractate anterior, a investițiilor în modernizarea producției interne și achiziționarea de echipamente de producție din import.

3. Analiza nivelului de pătrundere a capitalului străin în capitalul social al companiilor ruse și controlul asupra menținerii securității economice a Federației Ruse.

4. Identificarea volumului de capital străin atras de origine autohtonă și a nivelului de presiune asupra profiturilor întreprinderilor autohtone asociate cu repatrierea veniturilor de către nerezidenți în străinătate.

Acest set de măsuri, în opinia noastră, va face posibilă realizarea unui echilibru între interesele economice de stat și private ale Rusiei în domeniul investițiilor străine și interne, să asigure utilizarea efectivă a capitalului mobilizat de pe piețele internaționale pentru dezvoltarea progresivă a economia rusă și reduce riscul exploatării potențialului economic intern.

Exportul și importul de capital este realizat de toate țările, deși la o scară diferită. Capitalul este exportat, importat și operează în străinătate în forme private și de stat, monetare și de mărfuri, pe termen scurt și lung, de împrumut și de afaceri. Capitalul exportat sub forma antreprenoriala este reprezentat de investitii de portofoliu si directe.

Există diverse teorii ale mișcării internaționale a capitalului, în primul rând cele așa-zise tradiționale: neoclasice, neokeynesiene, marxiste. Un loc aparte îl ocupă conceptele de CTN, deoarece acestea acordă multă atenție modelelor de investiții antreprenoriale.

Mecanismul de pregătire și implementare a investițiilor directe se bazează pe analiza proiectului, dar are propriile caracteristici. Crearea de firme și companii cu capital rusesc în străinătate a fost un pas logic în dezvoltarea piețelor externe.

Mișcarea internațională a capitalului, ocupând un loc de frunte în relațiile economice internaționale, are un impact uriaș asupra economiei mondiale.

Contribuie la creșterea economiei mondiale. Capitala trece granițele în căutarea unor zone favorabile pentru aplicarea și creșterea sa la scară globală. Afluxul de investiții străine pentru majoritatea țărilor ajută la rezolvarea problemei lipsei de capital productiv, crește capacitatea de investiții și accelerează creșterea economică. De asemenea, întărește diviziunea internațională a muncii și cooperarea internațională.

Exportul de capital este una dintre cele mai importante condiții pentru formarea și dezvoltarea diviziunii internaționale a muncii. Pătrunderea reciprocă a capitalului între țări întărește legăturile economice și cooperarea dintre ele,

Jucând un rol stimulator în dezvoltarea economiei mondiale, mișcarea internațională a capitalului provoacă diverse consecințe pentru țările-exportatoare și importatoare de capital. Consecințele mișcării internaționale a capitalului afectează obiectivele socio-economice și politice ale unei anumite țări. Desigur, ele sunt diferite pentru țările dezvoltate și subdezvoltate, precum și pentru țările cu economii în tranziție. Cu toate acestea, în orice caz, nu se poate baza pe posibilitatea de a folosi doar factori pozitivi, eliminând consecințele negative. Politica publică ar trebui să caute compromisuri, evidențiind factorii prioritari într-un proces atât de complex și controversat precum migrația internațională a capitalului.

Climatul investițional se îmbunătățește în Rusia. Rusia participă destul de caracteristic la mișcarea internațională a capitalului. Importă activ capital de împrumut și slab - antreprenorial. În același timp, Rusia se caracterizează prin fuga de capital pe scară largă. Recent, amploarea fuga de capital a încetinit, iar îmbunătățirea ratingului investițiilor Rusiei ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra creșterii investițiilor private în Rusia.

Principalul parametru, pe care statul îl poate influența într-o oarecare măsură, este cererea de investiții. Este un analog al cererii efective de bunuri, doar în acest caz cererea este de bani, iar în schimb este prezentată o propunere de investiție - un produs de investiții, a cărui vânzare va permite investitorului să primească un câștig de capital din fondurile investite. . Fondurile bugetare sunt utilizate în principal pentru implementarea programelor de investiții federale și regionale.

Analiza datelor arată că, în ciuda depășirii declinului activității investiționale, situația în majoritatea sectoarelor economiei rămâne dificilă. Reducerea continuă a investițiilor în dezvoltarea anumitor sectoare ale economiei are un impact negativ asupra structurii de vârstă a activelor fixe. Este necesar să găsim investiții, să atragem investitori privați, străini.

1. Economie / Zhuravleva G.P. -M.: Economist, 2006

2. Curs de teorie economică: manual / ed. M.N. Chepurina, E.A. Kiseleva. - Kirov: ASA, 2005

3. Relații economice internaționale: un curs de prelegeri / Semenov K.A. -M., 2002

4. Relații economice internaționale: Manual / Noskova I.Ya., Maksimova L.M. -M., 2003

5. Economia mondială: manual / editat de A.S. Bulatov. -M.: Economist, 2005.

6. Economia mondială și relațiile economice internaționale în stadiul actual: Manual / Sergeev P.V. - M.: Avocat nou, 2002

7. Economie internațională / Mikhailushkin A.I., Shimko P.D. -M.: Liceu, 2002

8. Teoria economică / Sedov V.V. -M., 2003

9. Relaţii economice internaţionale: manual / ed. I.P. Faminsky. - M.: Economist, 2004

10. Anuarul statistic rusesc

Unul dintre fenomenele caracteristice economiei mondiale moderne este mișcarea capitalului între țări.

Mișcarea internațională a capitalului se bazează pe împărțirea sa internațională ca unul dintre factorii de producție - concentrarea istorică stabilită sau dobândită a capitalului în diverse țări, care este o condiție prealabilă pentru producerea anumitor bunuri de către acestea, mai eficiente din punct de vedere economic decât în ​​alte țări. ţări.

Diviziunea internațională a capitalului se exprimă nu numai în furnizarea diferită a țărilor cu stocuri acumulate de resurse materiale necesare producției de bunuri, ci și în diferențele dintre tradițiile istorice și experiența de producție, nivelurile de dezvoltare a producției de mărfuri și mecanismele pieței, ca precum și pur și simplu resurse monetare și alte resurse financiare. A avea suficiente economii (capital în numerar) este o condiție esențială pentru investiții și extinderea producției.

Capital- este o valoare auto-crescătoare, care este sub forme productive și monetare.

Mișcarea internațională (migrația) capitalului- transferul de capital deținut de persoane juridice și persoane fizice dintr-o țară în alte țări în scopul de a realiza un profit (venit), de a-și consolida pozițiile într-o economie străină, de a lupta pentru piețe și resurse.

Fluxul de capital diferă semnificativ de circulatia marfurilor:

Comerțul exterior se reduce la schimbul de bunuri ca valori de folosință.

Exportul de capital este procesul de retragere a unei părți a capitalului din circulația națională într-o țară dată și de mutarea acestuia sub formă de mărfuri sau monetară în procesul de producție și circulație al unei alte țări.

La început, exportul de capital a fost specific unui număr mic de țări industrializate. Acum, procesul de export de capital devine o funcție a oricărei țări în curs de dezvoltare cu succes. Capitalul este exportat de către țările lider, și țările mijlocii dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Mai ales NIS. Motivul ieșirii de capital este excesul relativ de capital într-o țară dată, supraacumularea acestuia.

Cele mai importante dintre ele sunt:

1) discrepanța dintre cererea de capital și oferta acestuia în diferite părți ale economiei mondiale;

2) posibilitatea dezvoltării pieţelor locale de mărfuri;

3) disponibilitate în țările în care se exportă capital, materii prime și forță de muncă mai ieftine;

4) mediu politic stabil și climat investițional general favorabil în țara gazdă, regim investițional preferențial în zonele economice speciale;

5) standarde de mediu mai scăzute în țara gazdă decât în ​​țara capitală donatoare;

6) dorința de a pătrunde în sens opus pe piețele țărilor terțe care au stabilit restricții tarifare sau netarifare mari asupra produselor unei anumite corporații internaționale.

Factori, facilitarea exportului de capital și stimularea acestuia:

1) interconectarea și interconectarea în creștere a economiilor naționale;

2) cooperare industrială internațională;

3) politica economică a țărilor industrializate, care urmăresc să dea un impuls semnificativ dezvoltării lor economice prin atragerea de capital străin;

4) stimulatori importanți sunt organizațiile financiare internaționale care dirijează și reglementează fluxul de capital;

5) un acord internațional privind evitarea dublei impuneri a veniturilor și a capitalului între țări, promovează dezvoltarea cooperării comerciale, științifice și tehnice.

Subiecte circulația capitalului în economia mondială și sursele originii acestuia sunt:

2) organizaţii economice şi financiare de stat, internaţionale.

Mișcarea capitalului, utilizarea acestuia se realizează în următoarele forme:

1. După sursele de provenienţă, capitalul aflat în mişcare pe piaţa mondială se împarte în oficialȘi privat.

- Capital oficial (de stat) - fonduri de la bugetul de stat, transferate în străinătate sau primite din străinătate prin hotărâre a guvernelor, precum și prin hotărâre a organizațiilor interguvernamentale.

Sursa capitalului oficial este bugetul de stat, adică, în final, banii contribuabililor.

Prin urmare, deciziile privind circulația unui astfel de capital în străinătate sunt luate în comun de guvern și autoritățile reprezentative (parlament).

Capitalul este considerat și oficial, care este gestionat de organizații internaționale în numele membrilor acestora (împrumuturi de la FMI, Banca Mondială, cheltuieli ONU pentru menținerea păcii etc.)

- Capital privat (nede stat) - fonduri ale companiilor private, băncilor și altor organizații neguvernamentale, transferate în străinătate sau primite din străinătate prin decizie a organelor lor de conducere și a asociațiilor acestora.

Sursa acestui capital o constituie fondurile firmelor private care nu au legătură cu bugetul de stat.

Dar, în ciuda autonomiei relative a firmelor în luarea deciziilor cu privire la mișcarea internațională a capitalului lor, guvernul își rezervă de obicei dreptul de a-l reglementa și controla.

2. În funcție de natura utilizării, există:

- Capital antreprenorial - fonduri investite direct sau indirect în producție în scopul realizării de profit.

Capitalul privat este folosit mai des ca capital antreprenorial.

- Capital împrumutat - fonduri acordate în împrumut în scopul obținerii dobânzii.

La scară internațională, capitalul oficial din surse publice este utilizat în principal ca capital de împrumut.

3. În funcție de perioada de investiție, există:

- Capital pe termen mediu și lung - investiții de capital pe o perioadă mai mare de 1 an.

Toate investițiile de capital antreprenorial sub formă de investiții directe și de portofoliu sunt de obicei pe termen lung.

- Capital pe termen scurt - investiții de capital pe o perioadă mai mică de 1 an.

4. În funcție de scopul investiției de capital, există:

- Investiții directe(investiții directe) - investiții de capital în întreprinderi industriale, comerciale și alte întreprinderi în scopul administrării acestora.

Ele formează baza dominației corporațiilor internaționale pe piața mondială. Distribuția investițiilor străine pe țară și industrie determină în mare măsură structura economiei mondiale moderne, relația dintre părțile individuale ale economiei mondiale.

- Investiții de portofoliu(investiții de portofoliu) - investiții de capital în valori mobiliare străine care nu conferă investitorului dreptul la control real asupra obiectului investițional.

Astfel de investiții se bazează, de asemenea, în principal pe capital antreprenorial privat, deși statul emite adesea propriile sale și achiziționează titluri străine.

- împrumuturi internaționale- furnizarea de capital de credit bazat pe principiile rambursării, urgenței și plății.

- Asistență economică- gratuit și sub formă de împrumuturi preferențiale (fără dobândă, cu dobândă scăzută).

Formele de mișcare internațională de capital care sunt recunoscute de fiecare țară anume sunt de obicei stabilite în ea legislatia bancara si investitionala.

Comparând preferința relativă pentru atragerea capitalului sub diferite forme, trebuie subliniat faptul că investițiile directe au o serie de avantaje.

Pentru inceput:

1) se activează activitatea sectorului privat,

2) extinderea accesului pe piețele externe,

3) accesul la noi tehnologii și metode de management este facilitat.

În acest caz, este mai probabil ca profiturile să fie reinvestite în țară decât exportate în țara de origine.

In afara de asta:

4) afluxul de capital antreprenorial nu crește valoarea datoriei externe.

În practica mondială, mișcarea capitalului diferă semnificativ de investițiile străine.

Mișcarea capitalului conține: chitanțe de plată pentru tranzacții cu parteneri străini, acordarea de împrumuturi etc.

Sub investitii straine este înțeleasă ca mișcarea capitalului, urmărind scopul de a stabili controlul și participarea la conducerea unei companii din țara care primește capitalul.

Mișcarea internațională a capitalului ocupă un loc de frunte în relațiile economice internaționale, are un impact uriaș asupra economiei mondiale:

1) contribuie la creșterea economiei mondiale;

2) adâncește diviziunea internațională a muncii și cooperarea internațională;

3) crește volumul comerțului reciproc între țări, inclusiv produse intermediare, între ramurile corporațiilor internaționale, stimulând dezvoltarea comerțului mondial.

Consecinţă pentru tari capital exportator, este exportul de capital în străinătate fără atragerea adecvată a investițiilor străine, ceea ce duce la o încetinire a dezvoltării economice a țărilor exportatoare.

Exportul de capital afectează negativ nivelul de ocupare a forței de muncă în țara exportatoare, iar circulația capitalului în străinătate afectează negativ balanța de plăți a țării.

Pentru țările care importă capital, consecințele pozitive pot fi următoarele:

1) importul reglementat de capital (contribuie la creșterea economică a țării destinatare a capitalului);

2) a atras capital (creează noi locuri de muncă);

3) capital străin (aduce tehnologii noi);

4) management eficient (contribuie la accelerarea progresului științific și tehnologic în țară);

5) aflux de capital (ajută la îmbunătățirea balanței de plăți a țării beneficiare).

Există, de asemenea, consecințe negative ale atragerii de capital străin:

1) afluxul de capital străin înlocuiește capitalul local sau profită de inactivitatea acestuia și îl obligă să iasă din industriile profitabile;

2) importul necontrolat de capital poate fi însoțit de poluarea mediului;

3) importul de capital este adesea asociat cu împingerea pe piața țării destinatare a mărfurilor care și-au depășit deja ciclul de viață, precum și întrerupte din cauza proprietăților de proastă calitate identificate;

4) importul de capital de împrumut duce la o creștere a datoriei externe a țării;

5) utilizarea prețurilor de transfer de către corporațiile internaționale duce la pierderi ale țării beneficiare în venituri fiscale și taxe vamale.

Nivelul macro al fluxului de capital- transferul interstatal de capital. Statistic, se reflectă în balanța de plăți a țărilor.

Nivelul micro al mișcării capitalului- circulatia capitalului in cadrul companiilor internationale prin canale intra-corporate.

După cum știți, relațiile internaționale în domeniul economiei au multe forme și este incorect să le interpretăm doar ca relații de vânzare de mărfuri, în timpul cărora se intersectează incorect. Experții identifică de la trei până la opt forme de relații economice internaționale, iar mișcarea internațională a capitalului este una dintre cele mai importante forme de cooperare economică internațională. Vă vom spune mai multe despre asta în acest articol.

Mișcarea internațională a capitalurilor (IMC) este un proces economic obiectiv. Motivul acestei mișcări este diferența dintre randamentul capitalului din diferite țări. În esență, capitalul este aceeași resursă ca și restul, dar prețul său este exprimat nu în termeni monetari, ci în procentul de profitabilitate pe care îl poate aduce investiția sa. Astfel, mai devreme sau mai târziu, se acumulează o sumă de capital la care dobânzile nu mai satisfac proprietarii săi. În acest caz, ei încep să privească către țările mai puțin dezvoltate, pe ale căror piețe există un deficit semnificativ de această resursă, ceea ce înseamnă că randamentul investiției va fi semnificativ mai mare.

Principalele forme de mișcare internațională de capital:

1) exportul de capital antreprenorial. Se realizează sub formă de investiții de portofoliu (de portofoliu) sau directe (directe) în străinătate. Diferența fundamentală dintre aceste tipuri de investiții este că investițiile directe au ca scop obținerea dreptului de a administra o întreprindere, în timp ce investițiile de portofoliu vizează doar primirea de dividende sau în scopul de a juca pe diferența de prețuri ale acțiunilor;

2) export Este similar cu exportul de capital antreprenorial, dar cu singura diferență că în acest caz toate comisioanele pentru utilizarea resurselor împrumutate (sub forma unei rate a dobânzii), urgența, rambursarea sumei principalului și prezența a unui gaj sau garanție sunt respectate;

3) ajutor. Este un transfer gratuit de beneficii financiare sau iertarea datoriilor debitorilor (Clubul din Londra se ocupă de datoria privată, iar Clubul creditorilor din Paris se ocupă de datoria publică).

Trebuie remarcat faptul că orice țară acționează atât ca exportator, cât și ca importator de capital. Rusia în mișcarea internațională a capitalurilor nu face excepție. Astfel, multe companii investesc în crearea de noi unități de producție în propria țară (un exemplu izbitor este producătorii de automobile care investesc în crearea propriilor fabrici în Federația Rusă). În același timp, rezidenții noștri investesc și în alte țări (de exemplu, Gazprom, care își dezvoltă infrastructura în țările prin care trec fluxurile de tranzit).

Mișcarea internațională a capitalului nu este doar mișcarea resurselor financiare și de altă natură între diferite țări. Acesta este un regulator automat puternic, datorită căruia nivelurile de dezvoltare economică ale țărilor sunt nivelate, iar acest regulator nu este activat decât de situația de pe piețele resurselor de capital ale unui anumit stat. Mișcarea internațională a capitalului face posibil ca țările cu un nivel de dezvoltare mai scăzut să găsească investitori care vor fi pregătiți să investească în proiecte cu risc ridicat (din cauza instabilității politice, a unui sistem de legislație imperfect, a lipsei de experiență în a investi în acest domeniu). stat), dar în același timp cu un randament mai mare. Datorită acestui proces, devine posibilă crearea de noi locuri de muncă și capacități de producție, populația este asigurată cu bunurile necesare, iar bugetul de stat este asigurat cu venituri fiscale de la întreprinderile înființate.

Cuvinte cheie:circulația internațională a capitalului, migrația capitalului, exportul capitalului, importul capitalului

Diviziunea internațională a muncii se realizează nu numai prin schimbul de bunuri și servicii, ci și prin exportul și importul de capital. Acest proces a devenit larg răspândit la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Exportul de capital- este mișcarea valorii în străinătate sub formă monetară sau de mărfuri pentru a obține sistematic profituri sau a obține alte beneficii economice, precum și politice.

Cu alte cuvinte, esența exportului capitalul se reduce la retragerea unei părţi din resursele financiare sau materiale din procesul cifrei de afaceri economice naţionale dintr-o ţară şi includerea lor în procesul de producţie din alte ţări. Mișcarea capitalului dintr-o țară în alta este legată, în primul rând, de avansul dezvoltării economice interne a țării exportatoare în comparație cu creșterea comerțului exterior al acesteia.

Nevoia de export capitalul este cauzat de formarea în ţările industrializate a unui „exces” de capital, care se datorează supraacumulării acestuia.

În stadiul actual de dezvoltare a economiei mondiale unul dintre principalii factori în dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale este tu-capital purtător. Asemenea forme de relații economice internaționale precum comerțul internațional cu bunuri, servicii, tehnologii afectează aspectele monetare și financiare: în implementarea operațiunilor de export-import se efectuează decontări internaționale sau sunt necesare împrumuturi internaționale; în cazul migrației internaționale a forței de muncă, salariul. transferurile sunt transferate.

Formarea și dezvoltarea migrației internaționale de capital a început mult mai tarziu forme de relații economice internaționale precum comerțul internațional cu mărfuri, migrația internațională a forței de muncă.

Pentru apariția doar a posibilității de a exporta capital, suficient economii semnificative el in tara.

În evoluţia relaţiilor apărute în domeniul migraţiei internaţionale de capital, mai multe etape .

Etapa 1- începe după finalizarea proceselor de acumulare iniţială a capitalului şi odată cu dezvoltarea relaţiilor de producţie capitaliste - la începutul secolelor XVII-XVIII. și a durat până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Această etapă se numește „etapa nașterii exportului de capital”. Procesele de ieșire reflectă cel mai exact termenul de „export de capital”, deoarece acesta din urmă a migrat exclusiv într-o singură direcție (de la metropole la colonii) și era de natură limitată și aleatorie.

Etapa 2- de la sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea. și până la mijlocul secolului al XX-lea, adică pe măsură ce relațiile de producție capitaliste s-au stabilit și s-au răspândit în economia mondială. Procesul de export de capital se desfășoară atât între țările industriale, cât și între țările industriale și în curs de dezvoltare. În această etapă, exportul de capital a devenit un fenomen tipic, recurent și caracteristic, ceea ce ne permite să definim acest termen și să numim această etapă - „etapa exportului de capital”.

Astfel, exportul de capital este procesul de retragere a unei părți a capitalului din circulația națională a unei țări date și de mutare a acestuia sub formă de mărfuri sau monetară în procesul de producție și circulație al altei țări pentru a extrage profituri mai mari.

Etapa 3- De la mijlocul anilor 50 - 60 ai secolului XX. - stadiul de evoluţie al mişcărilor internaţionale de capital, continuând până în prezent, reflectă termenul „migrația internațională a capitalului”. Motivul pentru utilizarea acestui termen este următoarele circumstanțe:

In primul rand, exportul de capital este realizat nu numai de țările industrializate, ci și de multe țări în curs de dezvoltare și foste socialiste;

În al doilea rând,țările devin simultan atât exportatori, cât și importatori de capital;

al treilea, exportul de capital determină mișcări inverse semnificative ale capitalului sub formă de dobânzi la împrumuturi, profituri de afaceri, dividende pe acțiuni. De exemplu, plățile de dobânzi la împrumuturile externe.

Pe baza celor de mai sus, migrația internațională a capitalului este un proces de contra-mișcare a capitalului între diferite țări ale economiei mondiale, indiferent de nivelul lor de dezvoltare socio-economică, aducând venituri suplimentare proprietarilor lor.

Baza obiectivă a migrației internaționale de capital este dezvoltarea economică inegală a țărilor economiei mondiale, care în practică se exprimă:

· în acumularea neuniformă de capital în diferite țări;

· în „exces relativ” de capital în țările separate;

· în discrepanța dintre cererea de capital și oferta acestuia în diferite părți ale economiei mondiale.

Termen „excedent relativ de capital” legat, în primul rând, de faptul că în țările industrializate nu există un surplus absolut de capital, întrucât se crede că din punct de vedere economic producția tinde spre creștere nelimitată și, în consecință, nevoia de capital ar trebui să fie întotdeauna.

Dezvoltarea procesului de migrație internațională a capitalului este influențată de două grupe de factori, printre care:

1) factori economici: dezvoltarea producției și menținerea ratelor de creștere economică; schimbări structurale profunde atât în ​​economia mondială, cât și în economiile țărilor individuale; aprofundarea specializării internaționale și a cooperării producției; creșterea transnaționalizării economiei mondiale (de exemplu, volumul producției de către filialele străine ale companiilor transnaționale americane este de 4 ori mai mare decât volumul exporturilor de mărfuri din SUA); creșterea internaționalizării proceselor de producție și integrare;

2) factori politici: liberalizarea exportului (importului) de capital (ZEL, zone offshore etc.); politica de industrializare în țările „lumii a treia”; realizarea de reforme economice (privatizarea întreprinderilor de stat, sprijinirea sectorului privat, întreprinderilor mici); politica de sprijinire a ocupării forței de muncă.

La exportul de capital, subiectele sunt ghidate de fezabilitate economică, care constă în următoarele:

Primirea de profituri suplimentare

Stabilirea controlului asupra altor entități;

Ocolirea barierelor protecționiste în calea circulației fluxurilor de mărfuri,

Apropierea producției de noi piețe;

Obținerea accesului la cele mai recente tehnologii (de exemplu, prin achiziționarea unui pachet de control),

Păstrarea secretelor producției prin crearea de filiale în străinătate.Astfel, concernul auto japonez Toyota, pătruns pe piața americană, a preferat să își organizeze propria filială decât fuziunea cu General Motors, deși ultima variantă era mai profitabilă;

Economii la plata impozitelor, în special la crearea sau înregistrarea întreprinderilor în zone offshore și zone economice libere,

Reducerea costurilor pentru protecția mediului.

Fezabilitatea economică a importului de capitalco-valoare în:

Oportunități de dezvoltare a anumitor industrii noi și vechi;

Atragerea de resurse valutare suplimentare;

Extinderea potențialului științific și tehnic;

Crearea de locuri de muncă suplimentare.

Participarea țării la procesele de migrație internațională a capitalului se reflectă într-o serie de indicatori.

Aloca cifre absolute, de exemplu, volumul exporturilor de capital, volumul importurilor de capital, soldul export-import de capital, numărul întreprinderilor cu capital străin în țară, numărul persoanelor angajate în acestea etc. Pe baza echilibru, ţările economiei mondiale sunt clasificate ca țară predominant exportatori de capital (Japonia, Elveția), țară predominant importatori de capital (SUA, Marea Britanie) și ţări cu echilibru aproximativ (Germania, Franta).

Un alt grup de indicatori -relativ,care reflectă mai realist alinierea forţelor care s-a dezvoltat în migraţia internaţională a capitalului şi dependenţa ţării de exportul-importul de capital. Printre ei:

1) raportul de import de capital (Kik), reflectând ponderea capitalului străin (FC) în PIB-ul țării:

Kik = (IC / PIB) * 100%;

2) raportul de export de capital (Kek), care reflectă ponderea capitalului exportat (CE) în raport cu PIB-ul (sau PNB) al țării:

Kek = (EC / PIB) * 100%;

3) coeficient care reflectă ponderea capitalului străin la nevoile interne de investiții din țară:

Kp \u003d (IR / D (K)) * 100%,

unde Kp - factor de cerere, IC - capital străin, D (K) - cerere de capital în țară.

4) alți indicatori relativi - ponderea companiilor străine sau mixte în producția națională, ritmul de creștere a exporturilor (importurilor) de capital în raport cu perioada anterioară, valoarea investițiilor străine pe cap de locuitor a țării.

Mișcarea internațională a capitalului ca factor de producție capătă diverse specific forme.

Conform surselor de provenienţă a capitalului , care este în mișcare pe piața mondială, se împarte în oficial și privat.

Capitală oficială (de stat).- fonduri de la bugetul de stat virate în străinătate sau primite din străinătate prin hotărâre a guvernelor, precum și prin hotărâre a organizațiilor interguvernamentale. Sursa capitalului oficial este bugetul de stat, adică, în final, banii contribuabililor. Prin urmare, deciziile privind circulația unui astfel de capital în străinătate sunt luate în comun de guvern și autoritățile reprezentative (parlament).

Capital privat (nede stat).- Fonduri ale companiilor private, băncilor și altor organizații neguvernamentale transferate în străinătate sau primite din străinătate prin hotărâre a organelor lor de conducere și a asociațiilor acestora. Sursa de origine a acestui capital o constituie fondurile firmelor private care nu au legătură cu bugetul de stat.

Dar, în ciuda autonomiei relative a firmelor în luarea deciziilor cu privire la mișcarea internațională a capitalului lor, guvernul își rezervă de obicei dreptul de a-l reglementa și controla.

După natura utilizării aloca:

. capitalul antreprenorial- fonduri investite direct sau indirect în producție în scopul realizării de profit;