idealismul juridic. Idealismul juridic și cauzele sale Idealismul juridic tgp
Содержание статьи
nihilismul legal- o formă de conștiință juridică, exprimată într-o atitudine negativă sau indiferentă față de normele juridice.
Nihilismul legal poate acționa în 2 soiuri sau forme:
a) teoretic(ideologic)
b)Și practic.
În primul caz, există o fundamentare teoretică, conceptuală a nihilismului drepturilor, când oamenii de știință, filozofii, politologii cred că există valori mai importante (de exemplu, revoluția proletariană mondială) decât dreptul în general, și cu atât mai mult. dreptul unui individ. În cel de-al doilea caz, aceste puncte de vedere și învățături sunt puse în practică, ceea ce are ca rezultat adesea teroarea statului împotriva poporului său.
Cauze:
1) natura despotică a statului. Autoritățile;
2) caracteristică a dezvoltării istorice a statului-va;
3) lacune în legislație, în sistemul juridic;
4) dezvoltarea imperfectă a activităților judiciare și de aplicare a legii.
Dreapta. nihilismul se exprimă în cele ce urmează forme:
1) încălcarea deliberată a legilor, precum și a regulamentelor (infracțiune);
2) neîndeplinirea în masă și încălcarea drepturilor.normelor;
3) răspândirea psihologiei și sentimentelor antijuridice în societate; propaganda directă a cruzimii și violenței;
4) așa-numitul „război al legilor”: crearea unui sistem de drepturi. acte, care este paralelă în raport cu sistemul de legislație; confruntare între legislația centrului federal și legislația subiecților;
5) încălcări în masă ale drepturilor și libertăților umane și civile;
Direcțiile principale ale luptei cu nihilismul legal în stat :
1) garantarea de către stat a drepturilor şi libertăţilor omului şi cetăţeanului ;
2) consolidarea statului de drept pe teritoriul statului-va;
3) punerea în aplicare a regulii principalelor legi și a altor legi ale statului;
4) perfecţionarea sistemului juridic al statului-va;
5) implementarea ordinii juridice în stat-ve;
7) desfășurarea în învățământul juridic de stat-ve.
Idealism juridic(fetișism sau romanticism) - o exagerare a posibilităților reale de reglementare ale formei juridice. Cauze: lipsa de înțelegere a legilor dezvoltării sociale, ignorarea modului în care factorii sociali (inclusiv legile) interacționează în societate. Idealismul juridic nu a primit prea multă dezvoltare la noi.
Direcții principale să lupte împotriva drepturilor. idealism:
1) consolidarea regimului de ordine în stat;
2) garantarea asigurării populației statului a drepturilor și libertăților proclamate ale omului și cetățeanului;
3) îmbunătățirea calității reglementărilor și reducerea acestora;
4) luarea în considerare de către legiuitor atunci când adoptă acte normative de realitate și de proximitate față de viața populației;
5) crearea și dezvoltarea unui mecanism de implementare a unui act normativ care să îndeplinească cerințele de fiabilitate și rezonabilitate;
6) implementarea educației juridice. Dacă nihilismul juridic înseamnă o subestimare a dreptului, atunci idealismul juridic înseamnă supraestimarea lui.
Realizarea dreptului- procesul de implementare a prescripțiilor legale în acțiunile legale ale cetățenilor, organismelor, organizațiilor, funcționarilor și tuturor celorlalți participanți la relațiile publice. Există 4 forme principale de realizare a dreptului (baza unei astfel de împărțiri este gradul de activitate al subiecților în implementarea normelor legale):
1) conformare (subiecții se abțin de la săvârșirea de fapte ilicite, cu alte cuvinte, respectă cerințele drepturilor. normelor);
2) executare (subiecții îndeplinesc îndatoririle, funcțiile, puterile care le sunt atribuite, realizând astfel drepturile relevante. norme );
3) utilizarea (subiecții, la discreția și dorința lor, folosesc drepturile și oportunitățile care le sunt acordate, satisfac interese legitime, își exercită personalitatea juridică);
4) aplicare (o modalitate de exercitare a dreptului, care este asociată cu acțiunile de putere ale organelor jurisdicționale și ale funcționarilor).
Continuitate în drept.
Continuitate în drept- împrumutarea de către legea unui stat a prevederilor sistemelor juridice trecute sau contemporane. Continuitate- un element necesar al legii negaţiei negaţiei, una dintre legile de bază ale dialecticii. Procesul de negare include 2 indisolubil legate element:
dar) eliminarea vechiului învechit sau neîndeplinirea condițiilor modificate;
b) conservarea vechiului pozitiv, valoros, ceea ce este necesar pentru dezvoltarea progresivă.
Succesiunea are 2 aspecte: intern si extern cesiunea de drepturi. dezvoltare.
Aspectul intern al succesiunii - este o legătură între diferitele stadii de dezvoltare a nat. drepturi. sisteme ale unei stări individuale, aspectul exterior este percepția nat. drepturi. sistemul de drepturi străine. experienţă.
Motive:
1) relatii publice ;
2) omul ca destinatar principal are dreptate. norme;
3) relația dintre drept și stat.
Manifestări de continuitate în drept:
1) Avand aceleasi drepturi. norme, ramuri de drept în diferite drepturi. sisteme.
2) Reguli uniforme de tehnică juridică (codurile sunt împărțite în părți generale și speciale).
3) Recepția dreptului roman este percepția Romei. drepturi în modern condiţiile din multe ţări occidentale.
4) Aceleași căi sunt corecte. reglementare - permis, interdicție, obligație pozitivă.
5) Aceleaşi forme de realizare a dreptului.
6) Apropierea internațională si intrastatala drepturile.
7) Natura umană (biologie, genetică).
Continuitatea, care este respectată în dreptul intern, afecteaza:
dar) conţinutul legii – vorbim de conţinutul general democratic progresiv al normelor juridice şi al instituţiilor juridice ;
b) forma de drept (legea rusă funcționează cu aproape aceleași izvoare de drept ca și sistemele juridice anterioare și moderne; numele și statutul juridic, de exemplu, a unor surse de drept precum „lege”, „decret”, „decret”, „decret” ”, etc., - nu o invenție a jurisprudenței sovietice, ci un împrumut rezonabil din trecut);
în) domeniul tehnologiei juridice. În domeniul tehnologiei juridice, continuitatea este cea mai semnificativă. Regulile de ridicare a voinței în lege, formele de exprimare și prezentare a normelor de drept în acte normative, multe construcții juridice, concepte și termeni juridici sunt universale, i.e. acceptabile pentru majoritatea sistemelor juridice, fac parte integrantă din cultura generală a societății. Cele de mai sus, însă, nu exclude posibilitatea unei interpretări diferite sau a le completa cu conținut nou. Ca urmare, unii termeni juridici își păstrează semnificația anterioară (de exemplu, „casus”, „acceptare”, „arbitru”, „prezumție”, etc.), alții sunt folosiți într-un sens diferit. Un înțeles ușor diferit este acum, de exemplu, dat conceptului de „pensiune alimentară”: romanii foloseau acest termen pentru a desemna hrana, locuința, îmbrăcămintea etc.
Principii de drept.
principii de drept - prevederi fundamentale, inițiale, care determină conținutul impactului dreptului asupra relațiilor sociale și acționează ca criterii de valoare pentru subiecții de drept. Principiile dreptului exprimă și caracterizează cele mai importante trăsături ale dreptului ca regulator al relațiilor sociale, ele reprezintă nucleul care unește regulile de drept și care conferă o anumită predeterminare organelor legiuitoare și de drept.
feluri. În funcție de volumul acestuia acţiunile şi influenţa asupra naturii reglementării juridice, principiile dreptului se împart în juridice generale, intersectoriale şi sectoriale. De asemenea, este posibil să se evidențieze principiile instituțiilor juridice individuale, dar în majoritatea cazurilor acestea sunt acoperite de principii sectoriale sau intersectoriale.
Juridic general - acestea sunt principiile de bază, principale, inițiale ale dreptului. Ele caracterizează legea ca întreg, și nu ramura sau instituția sa separată.
Vorbind despre principiile de drept ale statelor democratice moderne, trebuie menționate următoarele. principii:
1) principiul dreptății înseamnă echitabil din punct de vedere al individului, al societății, al reglementării legale de stat, pedeapsă echitabilă, despăgubire echitabilă etc.;
2) principiul umanismului înseamnă că legea este menită să protejeze, în primul rând, o persoană, stabilește și garantează drepturile și libertățile naturale și inalienabile ale fiecărei persoane;
3) principiul unității drepturilor și îndatoririlor - legătura organică și interdependența drepturilor și obligațiilor legale ale participanților la relațiile publice. Principiul presupune nu doar o declarare formală a drepturilor și libertăților cetățenilor, ci și impunerea unor obligații anumitor subiecți (statul, alți cetățeni) pentru a asigura aceste drepturi și libertăți. Nu există îndatoriri fără drepturi și nici drepturi fără îndatoriri;
4) principiul democratiei înseamnă că dreptul trebuie să fie rezultatul efectiv al exercitării democrației, înseamnă și oferirea de oportunități de participare activă a populației la rezolvarea celor mai importante probleme ale societății (organizarea de referendumuri, alegeri);
5) principiul legalitatii înseamnă activitățile tuturor subiecților de drept - societate, stat, funcționari, organizații, cetățeni în cadrul legii și în baza legii;
6) principiul egalitatii cetatenilor in fata legii consacrat în Constituția Federației Ruse ca unul dintre principalele (Capitolul 2 al drepturilor și libertăților omului și cetățeanului, articolul 19, paragraful 1). Înseamnă că este interzisă orice formă de restrângere a drepturilor cetățenilor pe motive de apartenență socială, rasială, națională, lingvistică sau religioasă. Stat. autoritățile trebuie să garanteze egalitatea drepturilor cetățenilor indiferent de sex, rasă, naționalitate, proprietate și statut oficial, religie etc.;
7) principiul vinovăției înseamnă că legal responsabilitatea poate fi atribuită unei persoane dacă aceasta se face vinovată de încălcarea cerințelor unei norme legale
Principiile intersectoriale ale dreptului sunt principii care nu sunt universale, dar sunt inerente mai multor ramuri de drept și exprimă trăsăturile mai multor ramuri de drept conexe.
Principiile ramurilor sunt inerente unei anumite ramuri de drept. Ele caracterizează o ramură separată a dreptului, determină trăsăturile sale individuale care o deosebesc de alte ramuri. De exemplu, aplicarea pedepsei penale numai de către instanță (principiul procedurii penale).
Funcții de drept.
Funcția de lege- manifestarea scopului social al dreptului, o anumită direcție a impactului acestuia asupra relațiilor sociale.
Sunt câteva feluri de funcții:
1) social general;
2) juridică specială.
Funcții sociale generale(coincidend cu funcțiile statului) - funcții, prin care dreptul se exprimă ca regulatori sociali ai relațiilor în diverse sfere ale vieții publice:
1) funcţie politică constă în reglementarea relațiilor de putere, a relațiilor dintre grupurile sociale și în reglementarea relațiilor naționale;
2) economic menită să ofere suport juridic pentru fiabilitatea și corectitudinea relațiilor economice, de exemplu, legea stabilește forma de proprietate;
3) culturale si istorice care vizează culegerea și dezvoltarea valorilor culturale și spirituale;
4) funcția de control social constă în executarea impactului dreptului asupra comportamentului subiecţilor cu ajutorul încurajării, stimulării, descurajării de la acţiuni ilegale etc.;
5) educational - o funcţie prin care există o condamnare în ordinea oportună şi justă a reglementării legale;
6) ecologice etc.
Funcții juridice speciale- acestea sunt funcţiile prin care se determină mijloacele şi metodele de reglementare a relaţiilor sociale:
1) funcţie statistică de reglementare exprimată în impactul dreptului asupra relațiilor sociale, prin fixarea acestora în anumite instituții juridice (drepturi de proprietate);
2) dinamica de reglementare I se exprimă în impactul dreptului asupra relațiilor sociale, prin oficializarea mișcării acestora sub forma raporturilor juridice (capacitate, competență) .;
3) de protecţie are ca scop protejarea celor mai semnificative relații publice, se implementează prin aplicarea unor norme speciale de protecție, constă în protecția pozitivă, legală și deplasarea fenomenelor negative ale vieții publice, precum și suprimarea, prevenirea și restabilirea drepturilor încălcate. :
4) compensatorie- funcția prin care se asigură acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul sau prejudiciul cauzat;
5) restauratoare care vizează restabilirea dreptului sau a poziției încălcate;
6) restrictiv care vizează limitarea comportamentului social periculos în relațiile publice;
7) punitiv este de a pedepsi infracțiunile comise.
Drept și lege.
Problema relației dintre drept și drept provoacă multe controverse în literatura juridică. Pentru a înțelege esența problemei, este necesar să se țină seama de faptul că termenul „lege” este destul de ambiguu.
Într-un sens restrâns, o lege este un act de jurizare superioară. forță, adoptată de legislativ sau prin vot popular, în sens larg - orice izvor de drept. În contextul acestei probleme, „dreptul” ar trebui înțeles ca toate sursele oficiale ale juriului. norme (legi, decrete, rezoluții, precedente juridice, obiceiuri sancționate etc.) Dorința de a identifica legea și legea are o anumită bază: în acest caz, cadrul dreptului este strict formalizat, și anume, doar ceea ce este ridicat la legea este recunoscută drept lege; nu există lege în afara legii și nu poate fi. Pe de altă parte, dacă prin lege înțelegem doar normele de drept, atunci concluzia despre identitatea dreptului și a dreptului este inevitabilă. Dacă recunoaștem că dreptul include atât pretenții sociale și juridice (dreptul natural), cât și drepturi subiective, atunci problema relației dintre drept și drept este mai mult decât evidentă.
Astfel, putem desemna 2 abordări principale:
dar) legea este o creație a statului. puterea și legea ar trebui să fie considerate toate sursele oficiale ale normelor, indiferent de conținutul lor (aderent Gabriel Feliksovich Shershenevich);
b) o lege, chiar adoptată de subiectul propriu-zis și în forma procesuală corespunzătoare, poate să nu aibă conținut juridic, să fie o lege ilegală și să exprime arbitrariul politic. Nu poate exista nicio lege înainte și în afara formei sale (legea). Conținutul juridic care nu este ridicat drept lege nu are o garanție de implementare, ceea ce înseamnă că nu este un drept în sensul exact al cuvântului. Până la urmă, ceea ce se numește „drept natural” este de fapt un principiu natural-social care ar trebui să determine conținutul prescripțiilor legale, dar nu este drept (din punctul de vedere al ideilor moderne despre proprietățile dreptului).
În prezent, esența problemei distingerii dintre drept și drept nu constă în opunerea dreptului natural cu dreptul pozitiv, ci în stabilirea unei corespondențe între conținutul și forma dreptului pozitiv însuși.
1) Dreptul și legea ar trebui să fie distinse. Dreptul (sursele oficiale ale normelor) este o formă de exprimare, de obiectivare a dreptului în exterior, iar dreptul este unitatea acestei forme și conținut (reguli de conduită).
2) Nu poate exista nicio lege înainte și în afara legii (a formei ei). Forma - un mod de viață al dreptului, existența sa .
3) O lege poate avea un continut non-legal, sa fie, din acest punct de vedere, o forma goala, fara sens - „lege nelegala”. (Conținutul juridic al unei legi sau conținutul nelegal este determinat atât pe baza principiilor generale ale dreptului natural, cât și pe baza condițiilor istorice specifice existenței unei societăți date.)
4) Distincția dintre drept și drept are un mare sens umanist, întrucât dreptul în speță este considerat ca un criteriu de calitate a dreptului, stabilindu-se cât de mult recunoaște acesta din urmă drepturile omului, interesele și nevoile sale.
Dacă nihilismul juridic înseamnă o subestimare a dreptului, atunci idealismul juridic înseamnă o supraestimare a dreptului. Idealismul juridic este o exagerare a posibilităților reale de reglementare ale formei juridice. Principalele cauze ale pr. idealismului: 1. neînţelegerea legilor dezvoltării sociale. 2. ignorarea modului în care factorii sociali (inclusiv legile) interacționează în societate. 3. ignoranță juridică, simț al dreptății nedezvoltat și deformat, lipsă de cultură politică și juridică. Nihilismul juridic și idealismul juridic, în ciuda direcțiilor lor aparent opuse, în cele din urmă se contopesc și formează, așa cum ar fi, un rău comun „dublat”. Cu alte cuvinte, sunt două fețe ale aceleiași monede. Deși idealismul legal în exterior este mai puțin vizibil, acest fenomen provoacă același rău statului și societății ca nihilismul legal. Este extrem de distructiv în consecințele sale. Se realizează, de regulă, „mai târziu”, când rezultatul devine evident. De aceea, în lupta împotriva nihilismului legal, nu trebuie să cadă în cealaltă extremă a fetișismului legal, a voluntarismului, a idealismului. În general, idei despre posibilitatea unei schimbări fundamentale în societate cu ajutorul legilor înțelepte de origine antică. Chiar și Platon a pornit de la aceasta în visele sale la o stare ideală. Dar viața invariabil respinge aceste noțiuni. În termeni practici, speranțe irealizabile nu pot fi puse în lege; nu este atotputernic. Este naiv să-i ceri mai mult decât poate da cu siguranță, trebuie să i se acorde locul și rolul care decurg din posibilitățile obiective ale acestei instituții. Sarcinile insuportabile nu pot decât să compromită dreptul. Prin urmare, nu poate fi ridicată la un absolut. Idealismul juridic a dat naștere unei crize de credință într-o parte semnificativă a oamenilor în modalitățile legislative, și mai larg în modurile parlamentare și constituționale de soluționare a problemelor urgente, în noile instituții progresiste. Răspândirea idealismului juridic a fost facilitată și de faptul că în țara noastră a predominat multă vreme o abordare pur pragmatică a dreptului (instrument, instrument, mijloace, pârghie etc.). În conformitate cu aceasta, s-a pus pe lege o „povara insuportabilă”, s-au pus speranțe prea mari, care ulterior nu s-au adeverit. Din păcate, există recidive ale lecțiilor trecute și acum, dar acum sub formă de populism, prost concepute, declarații ușoare, programe, promisiuni, șocuri, optimism prefăcut, prognoze nejustificate, mesaje, speranțe de întâmplare, credință într-un miracol, etc. Ca și până acum, se adoptă legi, decrete, rezoluții sau norme juridice individuale, care sunt evident nerealiste și reflectă doar dorința autorilor lor de a alerga „înaintea locomotivei”. Opinia a prins rădăcini printre oameni: legea poate face orice. Și asta în ciuda atitudinii lipsite de respect față de el. Acest paradox arată încă o dată că nihilismul juridic și idealismul juridic sunt doi poli ai unui fenomen care reflectă timpul nostru contradictoriu. De foarte multe ori vechiul adevăr este confirmat: legea este puternică, dar puterea nevoii este mai puternică. Și viața își dictează ea. O lege care nu exprimă „nevoi”, o bucată de hârtie. Guvernul este slab, nu poate colecta taxe, nu poate asigura punerea în aplicare a legilor sale, nu poate opri criminalitatea, nu poate proteja cetățenii. Nu face față funcției primare de regulator al vieții sociale, ordinea, stabilitatea. Instrucțiunile de sus nu sunt în multe cazuri percepute intern de cei cărora le sunt destinate. În aceste condiții, legile există, parcă, de la sine, și viața însăși. Guvernul este neputincios să facă legile să funcționeze, așa că pur și simplu le publică. Dar legiuitorul nu are dreptul să urmeze calea conștiinței obișnuite, este necesar să se adopte de urgență cutare și cutare lege; trebuie să caute mai departe, să prevadă consecințele. Auto-amăgirea juridică este periculoasă, deoarece dă naștere unor speranțe nefondate și liniștește societatea. Absolutizarea legii, înzestrarea acesteia cu proprietăți miraculoase este asemănătoare cu venerarea unui idol creat artificial. Apare întrebarea: ce ar trebui făcut mai întâi pentru a crea condiții sau pentru a adopta legi? Evident, ambele. Opoziția acestor două principii este greșită și inacceptabilă. Procesele legislative și sociale ar trebui să se dezvolte sincron, sunt interdependente. Între timp, sunt adesea observate situații când normele legale fie merg înainte, fie sunt adoptate „după”. De mult s-a spus: pentru a nu fi dezamăgit, nu trebuie să fii fascinat. Este extrem de important și necesar să depășim atât nihilismul juridic, cât și idealismul juridic, care se hrănesc unul cu celălalt.
nihilismul legal.
Nihilismul juridic (PN) este un fel de nihilism social ca concept generic. Esența ei se află în atitudinea generală negativ-negativă, lipsită de respect față de lege, legi, ordinea normativă și din punct de vedere. rădăcini, cauze - în jur. ignoranță, înapoiere, proaste maniere legale ale majorității populației. Unul dintre punctele-cheie aici este percepția arogant disprețuitoare, arogantă, condescendent de sceptică a dreptului, aprecierea acesteia nu ca o idee de bază, fundamentală, ci ca un fenomen secundar în scara generală a valorilor universale, care la rândul său caracterizează măsura societatea civilizată, starea lui spiritul, mentalitatea, sentimentele sociale, obiceiurile.
Prejudecăți persistente, neîncrederea într-un destin înalt, universalitate, posibilități și chiar necesitatea legii - așa este moral și psihologic
geneza acestui fenomen. Astăzi, principala sursă a crizei PN yavl-Xia a crescut. societate. Tensiune socială, economică. frământări, prăbușirea spațiului de locuit cândva unificat, confruntarea autorităților, moralul și psihologic. instabilitatea societății și multe alte lucruri nu numai că nu contribuie la depășirea PV, dar o reproduc și o cresc constant. Țara noastră are nevoie nu doar socio-economică și politică. Stabilizare, dar și în juridic. Mai mult, stabilizarea juridică poate contribui mult la consolidarea stării de fapt în toate celelalte domenii. Constituția Federației Ruse din 1993 a fost tocmai menită să normalizeze situația, să asigure funcționarea eficientă a tuturor statelor și politicilor. instituţiilor. problema este in
faptul că adoptată prin referendum Către Federația Rusă are o legitimitate insuficientă și socială. baza, ceea ce face dificilă realizarea pe baza ei a unui cetățean solid. pace si armonie. Pentru Federația Rusă a fost scris și adoptat în mare grabă, mulți avocați, politologi, generali și de stat. cifrele chiar și atunci au exprimat obiecții serioase față de proiectul propus. Cu toate acestea, vocile lor nu au fost auzite. Apoi viața însăși a confirmat validitatea acestor observații și a scos la iveală alte neajunsuri și lacune. Acum, însă, problema modificării Codului RF, a modificării lui, se pune mai hotărâtor. În plus, îndoielile cu privire la legalitatea procedurii de pregătire, desfășurare și însumare a rezultatelor unui referendum, însuși faptul aprobării legii de bază a țării de către numărul prescris de alegători nu au fost încă înlăturate în societate. În tipar, politic A existat o discuție aprinsă în cercuri despre necesitatea de a face o serie de amendamente și modificări la acest document care vizează redistribuirea puterii, îmbunătățirea mecanicii de control și echilibru. Această împrejurare reduce foarte mult autoritatea morală și puterea reală a Federației Ruse. Din punct de vedere legal, toată lumea este obligată să trăiască după asta. Există un conflict intern profund în rândul unei anumite părți a populației între dezacordul cu proiectul propus și nevoia externă de a respecta legea de bază deja adoptată. Și aceasta este o altă sursă de nihilism juridic și moral, pentru psihologic. o varietate de personalitate nu îi permite să-și formeze un social clar și activ. atitudine față de status quo-ul actual. PN este un produs al socialului. Relativ, se datorează multor cauze și efecte. În special, este alimentată de realități ale zilelor noastre, cum ar fi politica și populismul cinic al liderilor de toate gradele, lupta de poziții și ambiții, stima de sine și vanitatea. La nivel personal, PN actioneaza in 2 calitati: ca stare de spirit, sentimente, stari si ca mod de actiune, linie de comportament. Nihilismul apare și ca urmare a nemulțumirii subiectului față de statutul său social și juridic, inadecvat, în opinia sa, propriilor capacități. În general, nihilismul apare în teoretic. si practic formă. Este diferit în diferite straturi și grupuri ale societății, depinde într-o anumită măsură de factori precum vârsta, sexul, originea națională, religia, poziția oficială, educația. Nu ultimele cauze ale nihilismului juridic și moral, deformarea conștiinței juridice sunt vicii ale parchetului de anchetă și ale instanței. practică. Eliminarea acestor neajunsuri este una dintre modalitățile de a forma o cultură juridică înaltă a societății, un simț al legalității și justiției. Nihilismul legal este promovat și de nihilismul etic - neglijarea valorilor morale și a tradițiilor. Forme de exprimare ale nihilismului juridic. 1. În primul rând, acestea sunt încălcări directe deliberate ale legilor existente și ale altor acte juridice. 2. Nerespectarea în masă pe scară largă și nerespectarea legislației. rețete. 3. Războiul legilor, publicarea unor acte juridice contradictorii, paralele sau chiar excluse reciproc, cat. de parcă s-ar neutraliza reciproc, irosindu-și puterea în mod inutil. 4. Înlocuirea legalității cu oportunitatea politică, ideologică sau pragmatică. 5.Confruntarea structurilor de putere reprezentativă și executivă la toate nivelurile. 6. O sursă și formă serioasă de exprimare a nihilismului politic și juridic este încălcarea drepturilor omului, în special precum dreptul la viață, onoare, demnitate, locuință, proprietate, securitate. Modalități de prevenire a PI: *Consolidarea statului de drept în țară (respectarea de către toate organele statului, funcționarii, cetățenii a Constituției, a legilor și a regulamentelor), *Prevederea reală a supremației Constituției și a legilor, *garantarea drepturile și libertățile omului și ale cetățeanului, *îmbunătățirea sistemului juridic, * Creșterea autorității instanței și a altor agenții de drept prin îmbunătățirea și eficientizarea acestora, * Asigurarea ordinii și a legii în lagăr, * Educația juridică (formarea a conștiinței juridice și a culturii juridice în rândul cetățenilor din societate). Principalele metode de combatere a IP: persuasiunea, încurajarea, constrângerea, pedeapsa.
71. Jur. Date. Real Compoziții.
Faptele juridice în știință și în practică sunt înțelese ca circumstanțe sociale specifice (evenimente, acțiuni) care, în conformitate cu normele de drept, determină declanșarea unor consecințe juridice - apariția, modificarea sau încetarea raporturilor juridice. Conceptul de fapt juridic combină două momente contradictorii, dar indisolubil legate: acesta este un fenomen al realității - un eveniment sau acțiune (moment material), care, în virtutea indicației normelor de drept, dă naștere la anumite consecințe juridice. (moment legal). Cele de mai sus ne permit să subliniem principalele trăsături ale acestui concept. Faptele juridice sunt circumstanțe: specifice, individuale. Faptele juridice sunt fenomene ale realității care există la un anumit punct în spațiu și timp. Dacă vorbim de fapte-acțiuni, atunci specificul acțiunilor înseamnă că acestea sunt săvârșite de anumiți subiecți și poartă un conținut social și juridic specific. Specificul faptelor-evenimente juridice se exprimă prin faptul că ele apar într-o anumită zonă la un anumit moment în timp. Purtarea de informații despre starea relațiilor sociale cuprinse în obiectul reglementării legale. Faptele juridice sunt doar acele circumstanțe care afectează direct sau indirect drepturile și interesele societății, ale statului, ale grupurilor sociale și ale individului. Evenimentele și acțiunile lipsite de sens social nu pot avea nici o semnificație juridică. Într-un anume fel exprimat (obiectiv) în exterior. Conceptele abstracte, gândurile, evenimentele din viața spirituală interioară a unei persoane și fenomenele similare nu pot fi fapte juridice. În același timp, legislația poate lua în considerare latura subiectivă a acțiunilor (vinovăție, motiv, interes, scop) ca elemente ale unui fapt juridic complex (vezi mai jos). Starea în prezența sau absența anumitor fenomene ale lumii materiale. Trebuie avut în vedere că nu numai fenomenele pozitive (existente), ci și așa-numitele fapte negative (absența relațiilor de subordonare de serviciu, rudenie, alte căsătorii înregistrate etc.) pot avea semnificație juridică. Direct sau indirect prevăzut de lege. Multe fapte juridice sunt definite exhaustiv în statul de drept. Relațiile juridice apar, se schimbă sau încetează din cauza apariției anumitor circumstanțe de viață (fapte). De exemplu, faptul de a fi chemat la serviciul militar activ sta la baza intrării unui recrutat în raporturile juridice de serviciu militar; trecerea în rezervă, dimpotrivă, încetează aceste raporturi juridice; la împlinirea vârstei majoratului iau naștere raporturi juridice care permit participarea unui cetățean la alegerile organelor reprezentative ale puterii de stat; În legătură cu nașterea unui copil, soții au responsabilități pentru creșterea acestuia. Faptele juridice sunt formulate în ipoteze ale normelor juridice. Cu alte cuvinte, faptele juridice dau naștere la relații între subiecți bazate pe prescripțiile normei juridice. Faptele juridice se împart în două grupe în funcție de legătura lor cu voința individuală a subiectului: evenimente și acțiuni. Evenimentele sunt fapte juridice care au loc indiferent de voința oamenilor (nașterea sau decesul unei persoane, majoratul, fenomenele naturale). Acțiunile sunt astfel de fapte juridice, a căror apariție depinde de voința și conștiința oamenilor. Din punct de vedere al legalității, toate acțiunile oamenilor sunt împărțite în legale și ilegale (infracțiuni). Acțiunile licite sunt astfel de fapte juridice care presupun apariția unor drepturi și obligații legale pentru persoanele prevăzute de normele de drept. La rândul lor, acțiunile licite se împart în acte juridice și acte juridice. Actele juridice sunt astfel de acțiuni legale care sunt efectuate special de oameni pentru a intra în anumite raporturi juridice. De exemplu, un contract de vânzare; decizia anchetatorului de a deschide dosar penal; decizia organului de securitate socială privind numirea unei pensii. În primul caz iau naștere raporturi juridice de proprietate, în al doilea - drept penal, în al treilea - pensie. Acțiunile în justiție sunt acțiuni legale care nu vizează în mod specific apariția, schimbarea sau încetarea raporturilor juridice, dar implică astfel de consecințe. De exemplu, un cetățean a scris o scrisoare unui ziar pentru a rezolva problema de mediu a zonei. După publicarea scrisorii, cetățeanul dobândește drept de autor pentru această publicație, deși nu a urmărit un astfel de scop la redactarea scrisorii. Acțiunile ilegale (infracțiunile) sunt astfel de fapte juridice care contrazic (nu respectă) cerințele normelor legale. Conduita greșită încalcă legea și ordinea stabilite în țară. Toate infracțiunile sunt împărțite în infracțiuni și contravenții. Infracțiunile sunt infracțiuni penale. Abaterile sunt disciplinare, administrative și civile. În unele cazuri, raportul juridic este asociat cu prezența unui fapt juridic, în altele - cu prezența combinației lor. Un astfel de set sau sistem de fapte juridice se numește compoziție juridică. Complexitatea relațiilor sociale, relația dintre faptele juridice determină necesitatea unei întregi compoziții juridice ca bază pentru apariția unui raport juridic. Adesea, un singur fapt nu conduce încă la apariția unor drepturi subiective și obligații juridice pentru anumite persoane, ci este doar o condiție prealabilă pentru apariția unei astfel de oportunități, care va deveni realitate dacă există alte sau mai multe fapte juridice. În totalitatea lor, ele vor constitui deja baza necesară apariției unui raport juridic specific. De exemplu, pentru a deveni student al unei instituții de învățământ superior sunt necesare mai multe fapte juridice: absolvirea unei instituții de învățământ secundar, promovarea cu succes a examenelor de admitere, înscrierea prin concurs prin ordin al rectorului. În componența juridică, toate faptele juridice sunt între ele într-o succesiune logică și interconectare. Numai într-o astfel de formă interconectată ele servesc ca bază pentru apariția, schimbarea sau încetarea raporturilor juridice. Lipsa unuia dintre ele distruge întreaga componență juridică și, prin urmare, raportul juridic care ar trebui să-l urmeze nu intervine până la apariția ultimului fapt juridic prevăzut de lege. Întrucât un fapt juridic este urmat de un raport juridic, legiuitorul cere o stabilire fiabilă a împrejurărilor efective ale cauzei astfel încât acestea să se bazeze pe probe incontestabile. Acordarea de prestații și impunerea de obligații asupra subiecților de drept trebuie întotdeauna fundamentate prin materialele cauzei. Multe fapte juridice sunt confirmate de documente oficiale: certificate, pașapoarte, acte de muncă, diplome etc. Dacă autenticitatea unui anumit document este pusă sub semnul întrebării, autoritățile competente ale statului au dreptul de a verifica din nou, de a afla dacă acest fapt a avut loc sau are loc cu adevărat, sau existența lui este infirmată de alte dovezi mai sigure, de exemplu, o opinie de expertiză. privind falsificarea unui document. Faptele juridice necesită fixarea lor în timp util. Omisiunile în această chestiune sunt eliminate prin depășirea dificultăților semnificative și, prin urmare, nedorite.
Idealismul juridic, sau romantismul, este un fenomen opus nihilismului legal. Se exprimă în idealizarea dreptului, reevaluarea rolului dreptului și a capacității acestuia de a juca un rol decisiv în comportamentul real al oamenilor, convingerea că cu ajutorul legilor se pot rezolva toate problemele sociale ale societății.
Categoria „idealismului juridic” a fost introdusă în circulația științifică de către profesorul N.I. Matuzov în 1994 în articolul „Nihilismul juridic și idealismul juridic ca două fețe ale aceleiași monede”. Dar asta nu înseamnă că acest fenomen este „tânăr” și este inerent doar timpurilor moderne. A apărut în zorii civilizației umane și o însoțește de-a lungul întregului drum al dezvoltării sale. Chiar și Platon credea că legile ideale pot deveni principalul mijloc de construire a unui stat ideal, condus de conducători înțelepți. El a fost primul dintre gânditorii greci care a dat o relatare sistematică a societății și a statului.
El a văzut motivul apariției statului în nevoia oamenilor de a se uni pentru a le facilita existența. Când a dezvoltat conceptul de stare ideală, Platon a pornit de la corespondența care, în opinia sa, există între cosmos în ansamblu, stare și sufletul uman individual. Cele trei principii din stat - deliberativ, protector și de afaceri, corespund celor trei principii ale sufletului uman - rațional, furios și pofticios. În conformitate cu aceasta, statul formează trei moșii - filozofi-conducători, războinici-apărători și producători (artizani și fermieri).
Potrivit lui Platon, într-un stat pot exista trei forme principale de guvernare - monarhia, aristocrația și democrația, fiecare dintre acestea putând acționa în două variante. O monarhie legitimă este puterea unui rege luminat, una ilegală este tirania; puterea celor puțini și luminați - aristocrația, cei puțini care se gândesc doar la ei înșiși - oligarhia. Democrația, adică domnia tuturor, poate fi și legală și ilegală.
În societatea statului ideal al lui Platon predomină prosperitatea medie, bogăția excesivă și sărăcia sunt condamnate.
Student și critic al lui Platon, Aristotel și-a dezvoltat conceptul de a crea o stare „medie” și ideală. În ciuda faptului că Aristotel considera o sută de forme istorice ale statului care erau diferite și aveau anumite neajunsuri, cel mai bun sistem de stat, în opinia sa, era cel dominat de oameni care nu erau foarte bogați și nu foarte săraci. Elemente ale acestui sistem „de mijloc” pot fi găsite într-o mare varietate de state: monarhii, aristocrație, oligarhie, democrație.
Statul, după Aristotel, ar trebui să fie implementarea efectivă a virtuții, pe care el o înțelege ca o armonie de mijloc între două extreme. În același timp, el crede că moralitatea și rațiunea înalte sunt caracteristice numai clasei superioare, artizanii, comercianții de piață și altele asemenea, nu le posedă.
Ca stare ideală, Aristotel a conturat una care este autarhie indestructibilă, adică un sistem de reproducere închisă cu dependență minimă de mediul extern și un sistem de sprijin economic care implementează cea mai înaltă valoare morală a eudaimoniei.
Cel mai mare filozof politic al Renașterii, Nicolo Machiavelli, subliniază prezența liberului arbitru în oameni, care determină acțiunile acestora. Cu toate acestea, în opinia sa, doar o parte din rezultatul activității umane depinde de voința, capacitatea și energia unei persoane. Restul este determinat de avere, noroc, noroc, capabil să ridice o persoană la culmile puterii și invers.
N. Machiavelli justifică esența dictatorială a puterii suveranului, de care, se presupune, domnitorul are nevoie nu de dragul puterii în sine, ci pentru prosperitatea statului.
Cele mai cunoscute proiecte renascentiste ale unei societati ideale sunt „Utopia” de Thomas More si „Orasul Soarelui” de Tomaso Campanella.
T. More consideră că structura socială greșită și pasiunile nestăpânite ale celor de la putere sunt sursa tuturor necazurilor societății contemporane. Într-o stare ideală, el nu are libertate individuală, toți membrii societății participă la activități de muncă (artizanat, agricol, intelectual), trecând de la un tip de activitate la altul, nu există proprietate privată, iar aurul nu are preț. Cea mai murdară muncă o fac criminalii transformați în sclavi, cele mai înalte funcții sunt ocupate de intelectuali eliberați de munca fizică.
T. Campanella înfățișează o societate condusă de cărturari-preoți. De asemenea, îi lipsește proprietatea privată. În plus, nu există familie în ea, iar toți copiii sunt crescuți în instituții de stat. Fiecare membru al societății solare trebuie să lucreze patru ore pe zi.
Ca o generalizare, putem spune că toate teoriile utopice timpurii se caracterizează prin reglementarea strictă a tuturor aspectelor societății și prin negarea dreptului unei persoane la intimitate, care în aceste societăți ideale se află sub controlul strict al liderilor săi, chiar și relațiile dintre sexele sunt strict reglementate de lege.
În Rusia, idealismul juridic a primit o dezvoltare și o distribuție deosebită în conștiința juridică la nivelul aparatului puterii de stat în perioada de glorie a ideologiei comuniste și a economiei planificate. Au abundat tot felul de decrete, hotărâri, planuri, care au fost proclamate „mare”, „epocale”, „fatidice” și trecute sub lozincile dezvoltării ulterioare, întăririi, promovării etc. Credința a fost plantată în rolul partidului (PCUS), într-un viitor mai luminos. Cu toate acestea, toate aceste iluzii s-au risipit mai devreme sau mai târziu.
Perioadele de „perestroika” și reformă nu au trecut de acest fenomen. De exemplu, se credea că adoptarea „legii uscate” trebuia să scape societatea de un astfel de viciu precum beția. Implementarea sa, în cele mai bune tradiții ale ideologiei comuniste, care nu a fost încă depășită complet, a fost însoțită de crearea unui număr imens de „societăți de sobrietate”, organizarea de „nunti sobre” larg promovate și tăierea masivă a podgoriilor. în regiunile sudice ale ţării. Drept urmare, viciul nu a fost niciodată eradicat, în timp ce economia a suferit pagube enorme. Un alt exemplu izbitor este Programul de reformă economică de 500 de zile, care prevedea tranziția de la economia planificată la economia de piață, începerea privatizării întreprinderilor de stat și un sistem de măsuri pentru atenuarea consecințelor sociale ale reformelor. Ca urmare, încercarea de a efectua reforme într-un ritm atât de accelerat a avut cele mai grave consecințe sociale pentru majoritatea populației.
Astfel, idealismul juridic al perioadelor sovietice, „perestroika” și reformiste a fost exprimat în convingerea că prin adoptarea anumitor norme juridice, problemele adânc înrădăcinate ale societății pot fi rezolvate într-un timp scurt.
Forme de manifestare a idealismului juridic
Idealismul juridic, ca nihilismul juridic, poate avea diverse manifestări. Se poate manifesta în cadrul aparatului de stat, în viziunea juriștilor, în raport cu dreptul populației. Se pot distinge următoarele forme de idealism juridic:
a) credința necondiționată a cetățenilor că legile „corecte” pot schimba rapid vieți;
b) o atitudine idealistă faţă de posibilităţile legii din partea legiuitorilor. De obicei acest lucru se exprimă în crearea unor norme juridice fără a ține cont de relațiile care s-au dezvoltat în societate, care sunt înaintea timpului lor, întrucât nicio lege nu poate funcționa dacă nu are nimic de reglementat;
c) înțelegerea incorectă a posibilităților normelor juridice de către organele și funcționarii statului, percepția lor literală, exagerarea semnificației lor, fără a ține cont de realitățile vieții, de circumstanțe specifice. Legea nu poate prevedea toate trăsăturile relațiilor din societate, modul de viață care s-a dezvoltat datorită tradițiilor, obiceiurilor și condițiilor locale.
d) atitudinea juriștilor față de drept, ca față de un fel de abstractizare, izolare de realitate. Se exprimă în absența, la crearea normelor legale, a luării în considerare a tuturor condițiilor mediului în care se va implementa - economice, politice și sociale;
e) lipsa unei abordări realiste din partea legiuitorilor la crearea normelor juridice, atunci când adoptarea unei noi legi nu prevede mecanisme de implementare a acesteia.
Agenția Federală pentru Educație
Instituție de învățământ de stat
studii profesionale superioare
UNIVERSITATEA DE STAT DE SISTEME TOMSK
COMENZI ȘI RADIO ELECTRONICĂ (TUSUR)
Facultatea de Drept
Catedra de Sociologie, Psihologie și Drept
lucrare pe termen lung despre TEORIA STATULUI ȘI A DREPTULUI
NIHILISM LEGAL ȘI IDEALISM LEGAL: ASPECTE TEORETICE
Efectuat): elev al grupului 380-a
Tkacenko Tatiana Nikolaevna
Verificat: consilier științific
Tomsk 2012
Introducere
nihilismul legal
1 Conceptul de nihilism juridic și sursele sale
2 Forme de manifestare a nihilismului juridic
Idealism juridic
1 Conceptul și sursele idealismului juridic
2 Forme de manifestare a idealismului juridic
Impactul negativ al idealismului juridic și al nihilismului juridic și modalități de a le depăși
Concluzie
Lista actelor juridice și literaturii utilizate
Introducere
Dezvoltarea societății moderne este indisolubil legată de necesitatea dezvoltării dreptului ca principal regulator al relațiilor sociale și a construirii unui stat de drept.
Constituția din 1993 a proclamat Federația Rusă stat legal. „Federația Rusă – Rusia este un stat legal federal democratic, cu o formă republicană de guvernare”. (Constituția Federației Ruse. - Eksmo, K 65 2010. - 32 p. (legi și coduri).) Dar în prezent aceasta nu a devenit încă o practică, adică statul nu este încă puterea politică care recunoaște statul de drept neconditionat, unic pentru toti membrii societatii, tine cont de interesele acestora, asigura protectia drepturilor si libertatilor. Mai mult, această situație este tipică nu numai pentru Rusia, unde se manifestă mai acut și mai clar datorită democrației încă „tânare”, într-o măsură sau alta se manifestă și în alte țări.
Motivele acestui fenomen sunt legate, în primul rând, de nivelul de dezvoltare a culturii juridice în societate și de particularitățile conștiinței juridice, care are un impact semnificativ asupra organizării vieții publice.
Cea mai importantă și relevantă în acest sens este problema atitudinii oamenilor față de lege, care ia uneori forme extrem de opuse. De la pozitiv, când o persoană înțelege necesitatea și importanța legii, până la negativ, când o persoană o respinge complet, considerând-o inutilă și inutilă. Atitudinea față de lege se poate baza pe o abordare rezonabilă, rațională sau pe una emoțională care a apărut sub influența oricăror idei, sentimente sau dispoziții. În prezent, atitudinea negativă, lipsită de respect și, uneori, chiar disprețuitoare a oamenilor față de lege se manifestă cel mai acut, ceea ce duce la faptul că legile sunt ignorate, nu sunt aplicate sau chiar încălcate în mod deschis. Acest fenomen se numește nihilism legal. Are un impact grav asupra formării conștiinței juridice a maselor largi ale populației, care, la rândul său, are un impact negativ asupra dezvoltării economiei și a jurisprudenței.
Opusul nihilismului juridic este idealismul juridic, un fel de reevaluare a posibilităților dreptului, o atitudine excesiv de idealizată față de mijloacele juridice, convingerea că prin adoptarea legilor „corecte” se pot rezolva toate problemele sociale din societate.
Nihilismul juridic și idealismul juridic provin din aceleași probleme ale societății - un nivel scăzut de cultură politică și juridică, un simț distorsionat al dreptății și analfabetism juridic.
În prezent, problemele nihilismului și idealismului juridic, în special cele generate de condițiile moderne, sfera cercetărilor disponibile în prezent, nu sunt acoperite pe deplin. În cea mai mare parte, aceste studii sunt fragmentare, fără o abordare sistematică integrată și studiul formelor specifice de manifestare a acestor fenomene. În plus, cu privire la o serie de probleme, reprezentanții științei juridice nu au un singur punct de vedere asupra acestor fenomene, iar uneori opiniile lor diferă drastic.
Scopul acestui curs este de a lua în considerare întrebările despre conceptul de nihilism juridic și de idealism juridic, de a studia originea, formele de exprimare a acestora, iar apoi de a determina impactul acestora asupra sistemului de relații sociale și modalități de combatere a acestor forme de deformare a juridicului. constiinta.
Sarcinile care sunt determinate de scopul lucrării sunt:
dezvăluirea și clarificarea conceptelor de bază care caracterizează aceste fenomene;
analiza originii lor;
luarea în considerare a formelor de manifestare a nihilismului juridic și a idealismului juridic;
dezvăluirea relației dintre nihilismul juridic și idealismul juridic;
identificarea impactului lor negativ și modalități de a le depăși.
Lucrarea de curs constă dintr-o introducere, trei capitole, cinci paragrafe și o concluzie.
1. Nihilismul juridic
.1
Conceptul de nihilism juridic și sursele sale
Termenul „nihilism” provine din latinescul nihil – „nimic”, și exprimă negația, atitudinea negativă a subiectului (sau a unui grup de subiecți format sub influența unei idei sau comunități de interese, de clasă) față de anumite idealuri, norme, vederi, sisteme de valori sau toate aspectele ființei umane. Aceasta este una dintre formele de atitudine și comportament social, a cărei idee principală este negarea completă a normelor, regulilor, principiilor sociale și tradițiilor.
Nihilismul ca curent de gândire socială își are rădăcinile în trecutul îndepărtat. Ideile nihiliste despre drept au fost prezentate pentru prima dată de către confuciani din China. Spre deosebire de vechii filozofi ai perioadei clasice (Platon, Aristotel), care au luat în considerare problemele alegerii și responsabilității unei persoane, subliniind astfel rolul legii și al legilor, confucianii s-au orientat către conștiința unei persoane, virtuți, filantropie etc. . Ei au susținut că societatea ar trebui guvernată nu de legi, ci pe baza unui sistem de instituții morale.
În lucrările științifice dedicate acestui fenomen, se indică faptul că această tendință s-a dezvoltat cel mai mult în Europa și Rusia în secolele XIX-XX. Este asociat cu numele unor filosofi precum F. Nietzsche, M. Heidegger, P. Proudhon, F. Jacobi și alții. F. Nietzsche, în special, a criticat societatea contemporană și legile ei. Prin nihilism, el a înțeles eșecul idealurilor tradiționale inerente acestei societăți, pierderea valorilor, ducând la declinul și degenerarea întregii omeniri. „Umanitatea nu reprezintă dezvoltarea spre bine, sau pentru cei mai puternici, sau pentru cei mai înalți, așa cum se crede încă. „Progresul” este doar o idee modernă, cu alte cuvinte, o idee falsă. Europeanul de azi este mult inferior ca valoare europeanului Renașterii, dezvoltarea progresivă cu siguranță nu reprezintă nicio nevoie de îmbunătățire, de întărire. (Friedrich Nietzsche. Anticreștin. Damnation to Christianism. OCR: Aleksey Berdnikov, #"justify"> Nihilismul se manifestă în cea mai ascuțită formă în opiniile anarhiștilor - P. Proudhon, M. Stirner, M. Bakunin, în ale căror scrieri abolirea imediată a dreptului și a statului este considerată o condiție prealabilă necesară pentru „eliberarea individului". Evaluarea negativă a dreptului burghez de către M. Bakunin și adepții săi s-a extins la dreptul în general. „Statul, înființat de Dumnezeu pentru a reglementează, organizează și gestionează societatea umană, stă în mod natural deasupra societății, este stăpânul ei, are propria sa minte specială, care se ridică deasupra minții umane obișnuite și o justiție specială care ajută la crearea unei legi care să păstreze statul - legea de egoism. , omule! / Compilat, pregătire de texte, note de A. I. Volodin, B. M. Shakhmatova.- M .: „Rusia sovietică”, 1986. (Artist și publicist . biblioteca unui ateu) OCR Bychkov MN #"justify">Nihilismul juridic se reflectă și în ideologia comunistă. Unul dintre motivele ei a fost afirmația despre „osterirea” dreptului în organizarea apatridă a societății în epoca comunismului, despre sistemul perfect de repartizare a prestațiilor „după nevoi” cu egalitatea generală a tuturor membrilor societății. „Comunismul este o societate extrem de organizată de muncitori liberi și conștienți, în care se va stabili autoguvernarea socială, munca în folosul societății va deveni pentru toți prima nevoie vitală, o necesitate recunoscută, abilitățile fiecăruia vor fi folosite cu cel mai mare beneficiu pentru oameni. „(VI Gromov, GA Vasilyev. Nouă ideologie. - M.: 1998 # „justifică”> Este suficient să ne amintim cât de răspândită a fost mișcarea de organizare a așa-numitelor „echipe populare de voluntari”. În acest sens, implicarea societății în lupta împotriva criminalității au avut un efect pozitiv, în timp ce alte încercări de intervenție activă în acest domeniu, precum înființarea instanțelor de camarazi sau salvarea infractorilor, au avut un rezultat absolut opus. Motivul a fost implicarea oameni incompetenți, analfabeți din punct de vedere juridic, care sunt complet incapabili să rezolve astfel de probleme, o încercare de a înlocui legea cu ideologia. Ca urmare, a condus la formarea unei atitudini nihiliste față de drept și legalitate.
În anii „perestroikei” din țara noastră, problema așa-zisului nihilism social a apărut și mai acut, când multe evenimente istorice care au avut loc în epoca socialismului au fost reevaluate, regândite și condamnate. Pe de altă parte, implementarea unui curs de reforme, o schimbare a stilului de viață odată cu apariția relațiilor de piață au provocat și respingere și o atitudine negativă în rândul unor segmente de populație. Toate acestea nu puteau decât să afecteze atitudinea față de lege, legi, instituțiile statului și puterea în general.
.2 Forme de manifestare a nihilismului juridic
nihilism juridic anarhist
Există două soiuri sau forme de nihilism juridic - teoretic (ideologic) și practic. Prima include fundamentarea teoretică, conceptuală a nihilismului juridic, exprimată în crearea unor teorii și doctrine care neagă sau diminuează atât rolul dreptului în general, cât și drepturile unui individ. În primul rând sunt prezentate unele valori morale (de exemplu, confucianismul) sau postulate ideologice, conform cărora societatea însăși este capabilă să rezolve sarcinile cu care se confruntă (de exemplu, prin „votarea la nivel mondial” într-o societate comunistă). Sau soluția unei probleme globale este stabilită ca scop principal (de exemplu, construirea comunismului sau „eliberarea individului” conform lui M. Bakunin. Ideile, emoțiile, credințele se formează în conformitate cu ideologia.
În al doilea caz, există o implementare practică a acestor opinii și învățături. Acest lucru poate fi exprimat în forme extrem de urâte - teroarea statului împotriva propriului popor, ducând la multe milioane de victime în rândul populației și, ca urmare, transformarea elitei conducătoare într-o clică criminală.
Nihilismul juridic este capabil să se schimbe rapid în conformitate cu procesele și schimbările care au loc în societate pentru a se adapta la noile condiții. Manifestarea sa concretă are multe forme și fațete diferite.
Printre aceștia, profesorul N.I. Matuzov evidențiază cele mai izbitoare:
a) încălcări directe deliberate ale legilor și altor reglementări existente, care constituie o gamă largă de fapte pedepsite penal și abateri civile, administrative și disciplinare, printre care cel mai grav și periculos tip de nihilism juridic este infracțiunea penală mercenară, care provoacă incalculabile fizice, materiale; și daune morale aduse societății.
„Redistribuirea proprietății, „acumularea inițială de capital”, „afacerea neagră”, îmbogățirea cu orice preț, lumpenizarea populației - toate acestea, de regulă, au loc în afara câmpului juridic ... Al nouălea val de infracțiuni amenință cu copleși întreaga societate, suspendă dezvoltarea ei democratică. Cuvântul „nihilism” este prea blând pentru a reflecta tot ce se întâmplă în acest domeniu. Acesta este un fel de transcendență, „legile junglei”. (Matuzov N.I., Malko A.V. Teoria statului și dreptului. - M .: Jurist, 2004, 269 p. #"justifica">)
b) Nerespectarea și nerespectarea pe scară largă a cerințelor legale, atunci când subiecții (cetățeni, funcționari, organe guvernamentale, organizații publice) nu își corelează comportamentul cu cerințele normelor legale, ci se străduiesc să trăiască și să acționeze în conformitate cu „lor lor; propriile reguli”. Acesta este un semn de neputință.
Legile sunt ignorate, sunt blocate și sabotate. Pentru mulți, legea devine un concept foarte condiționat. Decretele președintelui Rusiei nu sunt uneori recunoscute de autoritățile locale sau sunt interpretate de acestea în felul lor. Mulți oficiali federali și regionali, colective întregi și chiar subiecți ai Federației refuză să respecte anumite legi, deoarece, în opinia lor, sunt „greșiți”.
Toate acestea sunt rezultatul unei conștiințe extrem de joase și deformate, a lipsei unei culturi juridice adecvate, o consecință a laxității și iresponsabilității generale.
„Chiar și juriștii romani au proclamat: legile sunt lipsite de sens într-o țară imorală. Ei au mai susținut că o lege inactivă este mai rea decât una absentă. În Rusia, s-a dezvoltat o situație în care ignorând normele legale, Constituția însăși a devenit un obicei. (Matuzov N.I., Malko A.V. Teoria statului și a dreptului. - M .: Yurist, 2004, 269s. # „justifica”> c) război de legi, publicare contradictorii, paralele sau chiar
actele juridice care se exclud reciproc, parcă, se neutralizează reciproc, pierzându-și forța și devenind inutile. Normele juridice adoptate în număr mare nu se potrivesc între ele, sunt slab sincronizate, ceea ce duce la apariția celor mai acute conflicte.
Pe de altă parte, domenii vaste ale relațiilor sociale care au nevoie în mod obiectiv de reglementare juridică nu sunt acoperite de normele juridice, în timp ce anumite aspecte ale vieții societății sunt suprasaturate cu reglementare. Toate acestea creează o dezordine juridică, confuzie, un război de legi și autorități. Complexitatea legislației oferă spațiu pentru acțiuni voluntariste ale structurilor de putere și ale funcționarilor.
d) înlocuirea legalității cu oportunitatea politică, ideologică sau pragmatică, dorința diferitelor funcționari și organisme, grupuri și forțe publice de a-și realiza interesele în afara cadrului Constituției sau într-un „spațiu juridic rar”. În același timp, oportunitatea poate acționa sub formă de stat, regională, locală, de partid și chiar personală.
Mintea multor oficiali de rang înalt este dominată de ideea că „de dragul afacerilor” sau „de bun simț” se poate renunța la lege. Legalitatea este adesea opusă așa-numitului „bun simț”, de la care se face un pas către arbitrar și „inițiativă” legală.
e) Confruntarea la toate nivelurile a structurilor reprezentative și executive ale puterii, ambițiile personale și rivalitatea liderilor, în care au ieșit în prim-plan considerente de prestigiu sau carierist, ambiția și nu respectarea legii.
Drept urmare, în țara noastră, ramurile (organele) puterii sunt în permanență în război și se confruntă între ele ca antipozi. Dezechilibrul de putere rezultat este un teren propice pentru nihilismul legal.
Ca urmare a „luptei sub acoperire”, războaie de dovezi compromițătoare, ciocniri între diverse grupuri și clanuri oligarhice, pătrunderea criminalității în aparatul de stat, situația juridică din societate rămâne instabilă.
f) încălcări ale drepturilor omului, în special precum dreptul la viață, onoare, demnitate, locuință, proprietate, securitate.
Protecția juridică slabă a individului subminează credința în lege și capacitatea statului de a asigura ordinea și liniștea în societate. Neputința legii nu poate da naștere unei atitudini pozitive față de aceasta, ci provoacă nemulțumire, iritare și protest. O persoană încetează să prețuiască și să respecte legea, pentru că nu vede în ea un garant și un sprijin de încredere, care chiar și printre cetățenii care respectă legea dezvoltă nihilismul și neîncrederea în instituțiile existente. Recunoașterea și consolidarea constituțională a drepturilor și libertăților naturale ale omului nu este încă însoțită de măsuri adecvate de consolidare și punere în practică a acestora. Imposibilitatea de a-și exercita dreptul dă naștere la dezamăgire, scepticism, înstrăinare față de acesta.
g) Forma teoretică a nihilismului juridic provine din postulate vechi și noi asociate cu dogmatizarea și vulgarizarea unor binecunoscute prevederi ale marxismului cu privire la stat și drept, alături de o serie de idei incorecte, distorsionate, idealizate despre realitatea juridică de stat ( ofilirea dreptului, înlocuirea reglementării juridice cu norme generale sau morale, supremația politicii asupra legii, puterea asupra legii, determinismul economic rigid etc.).
„Acestea sunt principalele zone de distribuție și, în același timp, cele mai tipice forme de exprimare a nihilismului juridic în prezent. Există și alte „dimensiuni” și modificări ale acestuia (legi improvizate, declarative și verbose, disprețul instanței, departamentalism, procese necontrolate de suveranizare și separatism, dezechilibru al sistemului juridic, inconsecvență în management, neplăți, conflict de puterile și jurisdicția diferitelor organe, permisivitatea etc. .d.)”. (Matuzov N.I., Malko A.V. Teoria statului și dreptului. - M .: Jurist, 2004, 269s. #"justify"> 2. Idealism juridic
.1 Conceptul și sursele idealismului juridic
Categoria „idealismului juridic” a fost introdusă în circulația științifică de către profesorul N.I. Matuzov în 1994 în articolul „Nihilismul juridic și idealismul juridic ca două fețe ale aceleiași monede”. Dar asta nu înseamnă că acest fenomen este „tânăr” și este inerent doar timpurilor moderne. A apărut în zorii civilizației umane și o însoțește de-a lungul întregului drum al dezvoltării sale. Chiar și Platon credea că legile ideale pot deveni principalul mijloc de construire a unui stat ideal, condus de conducători înțelepți. El a fost primul dintre gânditorii greci care a dat o relatare sistematică a societății și a statului.
El a văzut motivul apariției statului în nevoia oamenilor de a se uni pentru a le facilita existența. Când a dezvoltat conceptul de stare ideală, Platon a pornit de la corespondența care, în opinia sa, există între cosmos în ansamblu, stare și sufletul uman individual. Cele trei principii din stat - deliberativ, protector și de afaceri, corespund celor trei principii ale sufletului uman - rațional, furios și pofticios. În conformitate cu aceasta, statul formează trei moșii - filozofi-conducători, războinici-apărători și producători (artizani și fermieri).
Potrivit lui Platon, într-un stat pot exista trei forme principale de guvernare - monarhia, aristocrația și democrația, fiecare dintre acestea putând acționa în două variante. O monarhie legitimă este puterea unui rege luminat, una ilegală este tirania; puterea celor puțini și luminați - aristocrația, cei puțini care se gândesc doar la ei înșiși - oligarhia. Democrația, adică domnia tuturor, poate fi și legală și ilegală.
În societatea statului ideal al lui Platon predomină prosperitatea medie, bogăția excesivă și sărăcia sunt condamnate.
Student și critic al lui Platon, Aristotel și-a dezvoltat conceptul de a crea o stare „medie” și ideală. În ciuda faptului că Aristotel considera o sută de forme istorice ale statului care erau diferite și aveau anumite neajunsuri, cel mai bun sistem de stat, în opinia sa, era cel dominat de oameni care nu erau foarte bogați și nu foarte săraci. Elemente ale acestui sistem „de mijloc” pot fi găsite într-o mare varietate de state: monarhii, aristocrație, oligarhie, democrație.
Statul, după Aristotel, ar trebui să fie implementarea efectivă a virtuții, pe care el o înțelege ca o armonie de mijloc între două extreme. În același timp, el crede că moralitatea și rațiunea înalte sunt caracteristice numai clasei superioare, artizanii, comercianții de piață și altele asemenea, nu le posedă.
Ca stare ideală, Aristotel a conturat una care este autarhie indestructibilă, adică un sistem de reproducere închisă cu dependență minimă de mediul extern și un sistem de sprijin economic care implementează cea mai înaltă valoare morală a eudaimoniei.
Cel mai mare filozof politic al Renașterii, Nicolo Machiavelli, subliniază prezența liberului arbitru în oameni, care determină acțiunile acestora. Cu toate acestea, în opinia sa, doar o parte din rezultatul activității umane depinde de voința, capacitatea și energia unei persoane. Restul este determinat de avere, noroc, noroc, capabil să ridice o persoană la culmile puterii și invers.
N. Machiavelli justifică esența dictatorială a puterii suveranului, de care, se presupune, domnitorul are nevoie nu de dragul puterii în sine, ci pentru prosperitatea statului.
Cele mai cunoscute proiecte renascentiste ale unei societati ideale sunt „Utopia” de Thomas More si „Orasul Soarelui” de Tomaso Campanella.
T. More consideră că structura socială greșită și pasiunile nestăpânite ale celor de la putere sunt sursa tuturor necazurilor societății contemporane. Într-o stare ideală, el nu are libertate individuală, toți membrii societății participă la activități de muncă (artizanat, agricol, intelectual), trecând de la un tip de activitate la altul, nu există proprietate privată, iar aurul nu are preț. Cea mai murdară muncă o fac criminalii transformați în sclavi, cele mai înalte funcții sunt ocupate de intelectuali eliberați de munca fizică.
T. Campanella înfățișează o societate condusă de cărturari-preoți. De asemenea, îi lipsește proprietatea privată. În plus, nu există familie în ea, iar toți copiii sunt crescuți în instituții de stat. Fiecare membru al societății solare trebuie să lucreze patru ore pe zi.
Ca o generalizare, putem spune că toate teoriile utopice timpurii se caracterizează prin reglementarea strictă a tuturor aspectelor societății și prin negarea dreptului unei persoane la intimitate, care în aceste societăți ideale se află sub controlul strict al liderilor săi, chiar și relațiile dintre sexele sunt strict reglementate de lege.
În Rusia, idealismul juridic a primit o dezvoltare și o distribuție deosebită în conștiința juridică la nivelul aparatului puterii de stat în perioada de glorie a ideologiei comuniste și a economiei planificate. Au abundat tot felul de decrete, hotărâri, planuri, care au fost proclamate „mare”, „epocale”, „fatidice” și trecute sub lozincile dezvoltării ulterioare, întăririi, promovării etc. Credința a fost plantată în rolul partidului (PCUS), într-un viitor mai luminos. Cu toate acestea, toate aceste iluzii s-au risipit mai devreme sau mai târziu.
Perioadele de „perestroika” și reformă nu au trecut de acest fenomen. De exemplu, se credea că adoptarea „legii uscate” trebuia să scape societatea de un astfel de viciu precum beția. Implementarea sa, în cele mai bune tradiții ale ideologiei comuniste, care nu a fost încă depășită complet, a fost însoțită de crearea unui număr imens de „societăți de sobrietate”, organizarea de „nunti sobre” larg promovate și tăierea masivă a podgoriilor. în regiunile sudice ale ţării. Drept urmare, viciul nu a fost niciodată eradicat, în timp ce economia a suferit pagube enorme. Un alt exemplu izbitor este Programul de reformă economică de 500 de zile, care prevedea tranziția de la economia planificată la economia de piață, începerea privatizării întreprinderilor de stat și un sistem de măsuri pentru atenuarea consecințelor sociale ale reformelor. Ca urmare, încercarea de a efectua reforme într-un ritm atât de accelerat a avut cele mai grave consecințe sociale pentru majoritatea populației.
Astfel, idealismul juridic al perioadelor sovietice, „perestroika” și reformiste a fost exprimat în convingerea că prin adoptarea anumitor norme juridice, problemele adânc înrădăcinate ale societății pot fi rezolvate într-un timp scurt.
2.2 Forme de manifestare a idealismului juridic
Idealismul juridic, ca nihilismul juridic, poate avea diverse manifestări. Se poate manifesta în cadrul aparatului de stat, în viziunea juriștilor, în raport cu dreptul populației. Se pot distinge următoarele forme de idealism juridic:
a) credința necondiționată a cetățenilor că legile „corecte” pot schimba rapid vieți;
b) o atitudine idealistă faţă de posibilităţile legii din partea legiuitorilor. De obicei acest lucru se exprimă în crearea unor norme juridice fără a ține cont de relațiile care s-au dezvoltat în societate, care sunt înaintea timpului lor, întrucât nicio lege nu poate funcționa dacă nu are nimic de reglementat;
c) înțelegerea incorectă a posibilităților normelor juridice de către organele și funcționarii statului, percepția lor literală, exagerarea semnificației lor, fără a ține cont de realitățile vieții, de circumstanțe specifice. Legea nu poate prevedea toate trăsăturile relațiilor din societate, modul de viață care s-a dezvoltat datorită tradițiilor, obiceiurilor și condițiilor locale.
d) atitudinea juriștilor față de drept, ca față de un fel de abstractizare, izolare de realitate. Se exprimă în absența, la crearea normelor legale, a luării în considerare a tuturor condițiilor mediului în care se va implementa - economice, politice și sociale;
e) lipsa unei abordări realiste din partea legiuitorilor la crearea normelor juridice, atunci când adoptarea unei noi legi nu prevede mecanisme de implementare a acesteia.
3. Impactul negativ al idealismului juridic și al nihilismului juridic și modalități de a le depăși
În ciuda faptului că idealismul juridic și nihilismul juridic au direcții opuse, ambele aceste fenomene sunt negative și afectează negativ procesele care au loc în societate.
Deși manifestările de idealism juridic sunt mai puțin vizibile, nu trebuie subestimat prejudiciul pe care acesta îl provoacă societății și statului. Acest fenomen este poate chiar mai insidios decât nihilismul legal, deoarece efectele sale nu sunt vizibile imediat, ci apar după mult timp.
Așadar, credința oarbă în legile „bune” și, odată cu ele, în schimbări rapide în viață în bine, în cele din urmă dă naștere la dezamăgire în oameni, iar apoi la neîncrederea oamenilor în lege și în statul în ansamblu. Crearea unor norme juridice care pot fi progresive în esență, dar care sunt înaintea timpului lor, de asemenea, nu aduce nimic bun. Între timp, convingerea legiuitorilor că este suficient să se elaboreze și să adopte legi „inteligente” și „corecte”, iar societatea va începe să trăiască și să se dezvolte după noi principii, duce la apariția unei mase de norme juridice care încearcă să acopere toate domeniile noi ale vieții. Dar, din păcate, legile singure nu pot schimba vieți peste noapte. Legile care nu funcționează pot provoca doar ironie și iritare. Abundența normelor juridice nerealizate duce la neîncrederea în capacitățile lor, la faptul că legea se transformă într-un „sunet gol”.
Birocrația excesivă, dorința de a respecta fiecare literă de lege, exagerând semnificația acestora, din partea organelor și funcționarilor statului pe fondul general al unui nivel ridicat de inegalitate socială contribuie la creșterea iritației față de funcționari și guvern în general.
Ca urmare, toți acești factori duc împreună la o atitudine negativă, negativă față de lege și instituțiile statului în general în rândul maselor largi ale populației. Adică, idealismul juridic de-a lungul timpului duce la fenomenul opus - nihilismul legal, „hrănindu-l” într-un mod deosebit.
Nihilismul juridic deja în chiar numele său reflectă esența sa - o atitudine negativă, negativă, lipsită de respect față de lege, legi și ordinea normativă. Gradul de exprimare al nihilismului juridic poate varia de la o atitudine indiferentă față de lege, subestimarea ei evidentă până la refuzul complet, ostil, de protest.
În țara noastră în ultimii ani s-au creat numeroase premise pentru dezvoltarea manifestărilor acestui fenomen. Ele pătrund în întreaga societate, de la cele mai înalte eșaloane de putere până la cetățenii de rând. Neglijarea legilor, neîncrederea în posibilitatea legii dă naștere unui sentiment de impunitate, ceea ce duce la creșterea numărului de infracțiuni, la creșterea criminalității. Neputința autorităților, pătrunderea nihilismului juridic în mediul structurilor statului, când autoritățile însele încearcă să nu urmeze spiritul și litera legii, ci să ajusteze normele juridice „pentru ei înșiși”, determină o creștere a tensiune socială în societate, care este deosebit de periculoasă.
Cu toate acestea, există modalități de a depăși nihilismul juridic și idealismul juridic, deși acesta este un proces îndelungat care afectează diferite sfere ale relațiilor sociale. Ar trebui să vizeze nu numai schimbarea legislației, ci și condițiile obiective de viață. Pentru a face acest lucru, este necesar să revigorăm și să afirmăm credința oamenilor în drept, acționând în următoarele domenii:
a) aduce întregul cadru legislativ, atât la nivel federal, cât și regional, în conformitate cu Constituția;
b) eliminarea poziţiilor contradictorii, care se exclud reciproc, din actele normative;
c) la elaborarea unor noi legi, să adopte o abordare clară și echilibrată a conținutului acestora, evaluând relația acestora, mecanismele și pârghiile de implementare a acestora, capacitatea lor de a se aplica condițiilor existente, ținând cont de relațiile care s-au dezvoltat în societate;
d) implicarea în activități legislative a specialiștilor de înaltă calificare în domeniul dreptului, precum și, în elaborarea normelor juridice care reglementează orice domeniu specific de activitate - specialiști profesioniști în acest domeniu;
e) asigurarea executării obligatorii a legilor prin perfecţionarea mecanismelor de implementare a normelor legale, mizând în primul rând pe procedurile legale;
f) direcția eforturilor societății pentru creșterea nivelului culturii generale și juridice a cetățenilor, a conștiinței lor juridice și morale.
Concluzie
În concluzie, aș dori să spun că pentru a depăși astfel de forme de deformare a conștiinței publice precum nihilismul juridic și idealismul juridic ,
se impune, în primul rând, studierea cauzelor care stau la baza care împiedică desfășurarea normală a proceselor judiciare în țara noastră și instaurarea statului de drept. Și în primul rând aici este nivelul scăzut al culturii juridice a societății, neglijarea ordinii juridice pe care am moștenit-o. Specialiștii în drept modern văd o creștere a acestui nivel într-o schimbare a tipului de înțelegere juridică. În opinia acestora, în momentul de față, legea este înțeleasă ca un instrument de constrângere la supunerea față de autorități și exprimă un interes absolut al statului. Doar prin schimbarea paradigmei tradiționale a înțelegerii juridice, reconstruirea sistemului de valori și principii ale structurii sociale, îndreptându-le spre întruchiparea autonomiei libere a individului, aducând în prim-plan conținutul „uman” încă subestimat al dreptului. , se poate trece spre drept și cultură juridică. Și împreună cu ei să construim un stat cu adevărat legal. Lista actelor normative utilizate și literatura de specialitate
1. Constituția Federației Ruse. - M.: Eksmo, K 65 2010. - 32 p. - (Legi și coduri). Codul civil al Federației Ruse (părțile unu, doi, trei, patru): de la 1 februarie 2009. - Novosibirsk: Sib. univ. editura, 2009. - 537 p. Abdulaev M.I. Teoria statului și dreptului: manual / ed. a II-a, supliment. - M.: Control financiar, 2004. - 410 p. M.A. Bakunin. „Societatea secretă internațională pentru eliberarea omenirii”, Ridică-te, omule! / Comp., pregătire de texte, note. A. I. Volodina, B. M. Shakhmatova.- M .: „Rusia sovietică”, 1986. (Artist și publicist. Biblioteca ateului) OCR Bychkov M. N., http://lib.ru/NICSHE /.txt Barkhatova E.Yu. Comentariu la Constituția Federației Ruse. - M.: „Prospect”, 2010. - 256 p. Batalina V.V. Istoria doctrinelor politice și juridice: Cheat sheet. - M.: Bine-carte, 2008. - 112 p. Marea Enciclopedie Sovietică. - M.: 1969-1978. http://bse.scilib.com/ Vengerov A.B. Teoria statului și dreptului: manual pentru școlile de drept. a 3-a ed. - M.: Jurisprudenţă, - 2000. - P.528 Grachev M.V. Filosofia Renașterii (secolele 14-16): articol, http://grach-ucheny.ucoz.ru/publ/29_filosofija_vozrozhdenija_14_16_vv/1-1-0-65 Gromov V.I., Vasiliev G.A. Noua ideologie., http://lib.ru/POLITOLOG/new_ideology.txt Zubanova S.G. Crib pe teoria statului și a dreptului. - M.: Allel, 2010. - 6 p. Kamyshev E.N., Kamyshev S.E. Teoria statului și dreptului: manual. - Tomsk: Centrul Interuniversitar Tomsk pentru Educație la Distanță, 2004. - 248 p. Kamyshev E.N., Kamyshev S.E. Teoria statului și dreptului: Ghid de studiu. - Tomsk: Centrul Interuniversitar Tomsk pentru Educație la Distanță, 2004. - 125 p. Confucianismul. Enciclopedia online „Krugosvet”, http://www.krugosvet.ru/enc/gumanitarnye_nauki/filosofiya/KONFUTSIANSTVO.html Lazarev VV Teoria generală a dreptului și a statului: Manual. Ed. a III-a, - M .: Jurist, 2001. - 520s. Livshits R. 3. Teoria dreptului. Manual - M.: Editura BEK, 1994. - 224 p. Machiavelli N. Suveran: Lucrări. - M.: Editura CJSC EKSMO-Press; Harkov: Editura „Folio”, 2001. - 656 p. (Seria „Antologia gândirii”). Matuzov N.I., Malko A.V. Teoria statului și a dreptului. M .: Jurist, - 2004, - p. 269 Milonov I.V. Comunismul este viitorul luminos al omenirii., http://lib.ru/POLITOLOG/milonow.txt Nietzsche F. Anticreştin. Blestema crestinismul. OCR: Alexey Berdnikov, http://lib.ru/NICSHE/antichristianin.txt Pigolkin A.S., Golovastikova A.N., Dmitriev Yu.A., Saidov A.Kh. / Ed. LA FEL DE. Pigolkin. - M.: Yurayt-Izdat, 2005. - 613 p. Pristensky V.N. Nihilismul juridic: rădăcini filozofice și antropologice // CREDO NEW: jurnal teoretic. 2005. Nr. 1 Rusetskiy A. Doctrina lui Aristotel despre stat și drept: articol, http://rusetskiy.ru/stati/?idnews=29 Tumanov V.A. Despre nihilismul juridic // Statul și dreptul sovietic: jurnal, 1989. nr. 10 Shevchuk D.A. Teoria statului și dreptului: Note de curs. - M.: Eksmo, 2009. - 299 p. Idealismul juridic este opusul direct al nihilismului juridic, dar ambele categorii au consecințe negative similare ca conținut. Categoria „idealism juridic” a fost introdusă în circulația științifică în 1994 de profesorul N. I. Matuzov în articolul „Nihilismul juridic și idealismul juridic ca două fețe ale aceleiași monede” Cutuma juridică (Dreptul cutumiar) este un izvor de drept stabilit istoric și o regulă de conduită. Mai târziu, a fost adesea sancționat de stat și inclus în sistemul său de norme juridice. Școala normativistă de drept este o direcție în teoria și filosofia dreptului, ai cărei reprezentanți consideră dreptul ca un singur sistem de norme și caută să exploreze acest sistem în sine. Această teorie a primit forma cea mai completă din punct de vedere logic în secolul al XX-lea. Fondatorul acestei teorii este G. Kelsen. Kelsen a propus să considere dreptul drept un sistem ierarhic de norme, fiecare având ca bază pentru realitate o normă superioară. Fundamentul suprem al realității... Teoria libertariană a presei este una dintre teoriile normative ale comunicării de masă, descrisă pentru prima dată de F. Siebert și de coautorii săi T. Peterson și W. Schramm în 1956. Teoria se bazează pe filozofia liberalismului, conform căreia scopul statului este bunăstarea cetățenilor săi. Conform acestei teorii, toate mijloacele de informare în masă ar trebui să fie proprietate privată și să concureze între ele pe Piața Liberă. Teoria relațiilor internaționale este o disciplină în care relațiile internaționale sunt considerate din punct de vedere teoretic. Această disciplină urmărește și analizează tiparele generale ale relațiilor internaționale sub formă de concepte. Ole Holsti descrie funcționarea teoriei relațiilor internaționale ca pe o pereche de ochelari de soare colorați care permit unei persoane să vadă în ei diferite culori ale lumii înconjurătoare, dar nu întreaga realitate. De exemplu, un realist poate neglija anumite... Dreptul natural (lat. jus naturale) este un concept al filozofiei dreptului și jurisprudenței, adică un ansamblu de principii și drepturi inalienabile care decurg din natura umană și independente de punctul de vedere subiectiv. Dreptul natural se opune dreptului pozitiv, în primul rând, ca normă ideală perfectă - una imperfectă existentă și, în al doilea rând, ca normă care decurge din natura însăși și, prin urmare, neschimbătoare - schimbabilă și dependentă de stabilirea umană. Teoria relațiilor internaționale critice este o abordare de cercetare în cadrul teoriei relațiilor internaționale care a luat contur și a devenit influentă la începutul anilor 1970 și 1980 și este asociată în primul rând cu numele unor cercetători precum Robert Cox și Andrew Linklater. Drepturile majorității sunt un drept al omului ca urmare a trecerii drepturilor omului de la dreptul subiectiv (pretenții recunoscute ale individului) la dreptul obiectiv (norme sociale și reglementări). Minarhism (în engleză minarhism; din latină minimus - cel mai mic + alt grecesc ἄρχη - început, putere) - doctrina conform căreia funcțiile și puterile statului ar trebui să fie minime, limitate la protejarea libertății și proprietății fiecărui cetățean sau persoană care locuiește pe teritoriu de stat. Minarhismul, împreună cu anarho-capitalismul, este una dintre cele două ramuri ale filosofiei politice libertariene. Spre deosebire de anarho-capitaliști, minarhiștii cred că impozitarea este acceptabilă, cu condiția ca impozitele... Teoriile originii statului sunt teorii care explică sensul și natura schimbărilor, condițiile și cauzele apariției statului. Inclus în subiectul de studiu al teoriei statului și dreptului. Drept public - ansamblu de ramuri de drept care reglementează relațiile legate de asigurarea interesului general (public) sau național. În relațiile de drept public, părțile acționează ca inegale din punct de vedere juridic. Unul dintre aceste partide este întotdeauna statul sau organismul său (oficial), înzestrat cu autoritate; în sfera dreptului public relaţiile sunt reglementate exclusiv dintr-un singur centru, care este puterea de stat. Comportamentul părților în... Teoriile normative ale mass-media de Denis McWile sunt teoriile comunicării de masă ale lui Denis McWhile care sunt denumite „normative”. Ei se ocupă de idei despre cum ar trebui să funcționeze mass-media sau despre ce se așteaptă de la ei. Teoriile descriu ce rol ar trebui să joace mass-media în mod ideal. Teoriile lui Denis McWile recomandă o activitate practică ideală. Ei prezic „opțiuni ideale” pentru consecințele unor astfel de activități. Baza teoriilor nu este observația empirică... Justiția este conceptul de datorie, care conține cerința conformității acțiunii și a pedepsei: în special, conformitatea drepturilor și obligațiilor, munca și remunerația, meritele și recunoașterea lor, infracțiunea și pedeapsa, conformitatea rolului diferitelor pături sociale. , grupurile și indivizii din societate și poziția lor socială în aceasta. În economie, cererea de egalitate a cetățenilor în distribuirea unei resurse limitate. Lipsa corespondenței corespunzătoare între aceste entități este apreciată ca o nedreptate... Teoria libertar-juridică a dreptului și a statului (echivalent: teoria libertariană a dreptului și a statului; teoria libertariană a dreptului) - conceptul de înțelegere a dreptului și a statului, dezvoltat de academicianul Academiei Ruse de Științe Vladik Sumbatovici Nersesyants în anii 70-90. XX, care este o tendință independentă în filosofia dreptului rusă, concurând cu alte tipuri de înțelegere a dreptului în Rusia (teoria pozitivistă a dreptului în toate variantele sale, tendința dreptului natural și altele). A devenit... Liberalismul republican este o abordare teoretică din cadrul școlii liberale a teoriei relațiilor internaționale care explică influența diferitelor grupuri sociale și preferințele acestora asupra comportamentului statului pe arena internațională. Responsabilitatea este relația de dependență a unei persoane de ceva (de altceva) percepută de aceasta (retrospectiv sau prospectiv) ca bază determinantă pentru luarea deciziilor și acțiunile direct sau indirect menite să păstreze sau să promoveze altceva. Obiectul de responsabilitate poate fi alte persoane, incl. generațiile viitoare, comunitățile, precum și animalele, mediul, valorile materiale, sociale și spirituale etc. Politica (greaca veche πολιτική „activitatea statului”) este un concept care include activitățile autorităților publice și ale administrației publice, precum și problemele și evenimentele vieții publice legate de funcționarea statului. Studiul științific al politicii se realizează în cadrul științei politice. Impactul juridic - procesul de influență a legii asupra vieții publice, conștiinței și comportamentului oamenilor cu ajutorul mijloacelor atât legale, cât și nelegale. Vălul ignoranței este un experiment de gândire pe tema justiției sociale, inventat de filozoful și politologul american John Rawls. În situația inițială, în care încă nu există societate, ci doar indivizi, este necesar să se convină asupra bazelor cooperării reciproc avantajoase. Persoanele contractante trebuie să fie imparțiale, prin urmare lipsite de cunoștințele despre statutul lor social, clasa, abilitățile mentale și alte calități personale care oferă... Realismul este una dintre tendințele de conducere ale teoriei politice normative moderne, unind autori care se opun reducerii (în sens larg) a problemelor filozofiei politice la probleme morale. Un loc obișnuit în rândul teoreticienilor care aderă la programul realismului politic este credința că așa-numitul „liberalism înalt” care a dominat teoria politică de decenii postulează o scădere a importanței relative a politicii, subordonarea acesteia... Economia constituțională este o direcție științifică și practică la intersecția dintre economie și constituționalism, care descrie și analizează influența reciprocă a factorilor juridici și economici în luarea deciziilor guvernamentale care afectează drepturile economice și sociale garantate de Constituție, precum și relația dintre probleme de aplicare a Constituţiei cu structura şi funcţionarea economiei. Teoria statului și dreptului este o știință juridică fundamentală care studiază esența, cele mai generale modele și tendințe în originea, dezvoltarea și funcționarea statului și dreptului în interacțiunea lor constantă și formează, de asemenea, concepte și categorii comune tuturor științelor juridice. . Fără asimilarea ei, este problematică înțelegerea cunoștințelor mai specifice, empirice, despre stat și drept folosite de principalele științe juridice. Autonomia voinței - în sensul tradițional al dreptului internațional privat, instituție conform căreia părțile la o tranzacție care are o legătură juridică cu ordinea juridică a diferitelor state pot alege la discreția lor legea care va reglementa relația lor și a fi aplicată. de către ei înșiși sau de către o instituție judiciară sau alte autorități competente la această tranzacție (latină lex voluntatis). Teoria democrației este un set de afirmații și presupuneri descriptive, analitice și normative care se concentrează pe fundamentele democrației și ale instituțiilor democratice. Există trei direcții principale în teoria modernă a democrației: fenomenologică, explicativă și normativă. Teoria fenomenologică descrie și clasifică sistemele democratice existente. Teoria explicativă încearcă să stabilească ale cui preferințe joacă un rol într-o democrație, care ar trebui să fie... Ocolirea legii este un concept juridic special cu mai multe fațete, cu mai multe valori și complex, care își are originea în dreptul Romei antice și a supraviețuit până în zilele noastre ca un rudiment juridic. Unul dintre puținele concepte juridice specifice de natură „cauciuc”, în timp ce, spre deosebire de unele concepte similare, este utilizat pe scară largă în jurnalism și în limbajul de zi cu zi. În lumina diferitelor teorii ale „ocolirii legii” se poate da o interpretare diferită a acesteia. Libertarianismul (libertarianism în engleză; din latină libertas - „libertate”) este un set de filozofii și mișcări politice care susțin libertatea ca principiu de bază. Libertarienii caută să maximizeze libertatea și autonomia politică punând accent pe libertatea de alegere, asocierea voluntară, judecata individuală și dreptul la proprietate. Modelul de lege națională privind dezvoltarea toleranței este un document elaborat de un grup de experți ai Consiliului European pentru Toleranță și Reconciliere (ECTR) și care reglementează legal relațiile juridice într-un domeniu precum toleranța în țările europene. Democrația (greaca veche δημοκρατία „democrație” din δῆμος „popor” + κράτος „putere”) este un regim politic bazat pe metoda de luare a deciziilor colective cu influență egală a participanților asupra rezultatului procesului sau asupra etapelor sale esențiale. Deși această metodă este aplicabilă oricăror structuri sociale, astăzi cea mai importantă aplicație a sa este statul, deoarece are o mare putere. În acest caz, definiția democrației este de obicei restrânsă la un regim politic în care... Teoria imperativelor (germană: Imperativentheorie) este una dintre cele mai semnificative teorii formaliste din jurisprudența germană, apărută în Germania la sfârșitul secolului al XIX-lea. A fost formulată cel mai complet pentru prima dată în lucrarea lui August Ton „Rechtsnorm und subjektives Recht” (Normă juridică și drept subiectiv), publicată în 1878. Egalitatea în fața legii, egalitatea este cel mai important principiu al democrației și liberalismului clasic, conform căruia toți cetățenii sunt egali în fața legii, indiferent de rasă, naționalitate, sex, locul de reședință, poziție în societate, convingeri religioase și politice. Încălcarea acestui principiu se numește discriminare. Familia juridică este unul dintre conceptele centrale ale dreptului comparat; reprezintă un set mai mult sau mai puțin larg de sisteme juridice naționale care sunt unite printr-un izvor comun al dreptului, concepte de bază, structura dreptului și calea istorică de formare a acestuia. Libertatea politică este o calitate naturală care este inalienabilă unei persoane și comunităților sociale, exprimată în absența ingerinței în suveranitatea unei persoane de a interacționa cu sistemul politic prin constrângere sau agresiune. Drepturile și libertățile politice sunt fundamental diferite de drepturile și libertățile personale, sociale, economice și de altă natură prin aceea că, de regulă, sunt strâns legate de apartenența la cetățenia unui stat dat.Concepte înrudite