LaParfumerie. Cel mai bun forum de parfumerie din Rusia!: Tom Ford și Richard Buckley. Povestea unei călătorii într-un lift. Tom Ford și Richard Buckley - pentru totdeauna Tom Ford și soțul său Richard Buckley

Mâine, 8 decembrie, va fi lansat în Rusia filmul „Under the Cover of Night”, regizat și scris de celebrul designer Tom Ford. Odată și-a construit un imperiu al modei, al cărui șef este de peste 30 de ani. Până în 2013, cifra de afaceri a mărcii sale Tom Ford a ajuns la un miliard de dolari pe an. În același timp, Ford consideră că cinematograful este de ceva vreme vocația sa principală. Și-a investit proprii bani în primul său film, A Single Man, iar riscul a meritat: poza a dat roade de trei ori la box office. Cu ocazia lansării celui de-al doilea film cu Amy Adams și Jake Gyllenhaal în rolurile principale, Tom Ford a acordat un interviu exclusiv pentru HELLO!

Tom Ford cu actorii principali - Jake Gyllenhaal și Amy Adams - la premiera filmului său „Under cover of night” Designerul și regizorul Tom Ford iubește negrul. La evenimente sociale și premiere, el apare în costume de culoare cărbune. Biroul său din Los Angeles de pe Sunset Boulevard este mobilat cu o suită neagră de 50 de nuanțe. În 2005, a fondat compania de film Fade to Black, care înseamnă „dizolvare în negru” în engleză.

Spre deosebire de titlul gotic, filmul a adus până acum doar culori strălucitoare și premii solide vieții lui Ford. După lansarea primului film, „A Single Man”, în 2009, actorul principal Colin Firth a primit un premiu pentru cel mai bun rol masculin în Veneția. După premiera celui de-al doilea film, „Under cover of night”, Ford însuși a luat Marele Premiu la Mostre.

Când am început, toată lumea spunea: „Am râs mult timp când am aflat că ai decis să te recalci de la designeri la regizori”. Nu au crezut în mine. A fost amuzant să urmăresc reacția acestor oameni când și-au dat seama cât de greșit au,

spune Tom. Nu există răutate în cuvintele lui. Există doar fapte: mulți au încercat să construiască o punte între cinema și modă, doar câțiva au reușit și doar o singură persoană a obținut un succes real - Tom Ford.

Tom iubește faptele și ordinea. Pe platoul de filmare, el creează palete întregi de culori pentru personajele filmelor sale, gândește la fiecare pas și storyboard. Este el însuși scenarist, regizor și producător, în cinematograf este oricine, dar nu un designer celebru. Eroii filmelor sale nu poartă costume din ultimele colecții ale lui Tom Ford.

Tom, au trecut șapte ani de la primul tău film. Ce te-a făcut să te întorci din nou la cinema?

Cartea m-a făcut să revin. Acum câțiva ani, un prieten din Londra mi-a recomandat Tony și Susan de Austin Wright. Aceasta este o poveste despre o galeristă de succes, Susan, care într-o zi primește un pachet de la fostul ei soț: acesta îi cere să citească noul său roman. Ficțiunea este împletită cu memoria, povestea din carte - cu amintirile lui Susan însăși...

Când am citit această poveste, mi-am dat seama că nu mă puteam opri să mă gândesc la cartea lui Wright. Și mi-a luat trei ani să înțeleg ce am citit, să rezolv totul. În acest timp, s-au întâmplat și alte lucruri: am avut un fiu și am decis că până la vârsta de trei ani Jack nu va mai fi film. Și când a venit momentul, și-a luat o vacanță de o lună. Nu este un secret pentru nimeni că locuiesc cu partenerul meu Richard de 30 de ani acum și în toți acești ani nu a existat niciodată o neînțelegere sau o trădare între noi. Și așa, în rest, i-am spus calm lui Richard: "În curând voi începe să scriu dimineața, de la 8 până la 13 nu mă deranja. Nimeni să nu vorbească cu mine, cu atât mai puțin să mă sune." Și așa am scris scenariul: am făcut corecturi, am îmbunătățit textul și Richard m-a înțeles. (Zâmbitor.)

Tom Ford l-a întâlnit pe jurnalistul de modă Richard Buckley în 1986 la o prezentare de modă. Ford avea 25 de ani, Buckley - 38. De atunci, au fost de nedespărțit, iar în 2014 s-a știut că Ford și Buckley și-au legalizat relația

Îți este ușor să scrii?

Mai mult decât orice, îmi place să fac asta! Pe hârtie există doar viziunea ta, în rolurile principale reprezinți actori de vis, desenezi imaginea perfectă, totul este în regulă. Din cauza acestui perfecționism, filmez chiar eu lucrările și nu iau propoziții gata făcute. Mi s-a propus să filmez proiecte interesante, dar sunt un adevărat tiran, îmi place prea mult controlul! (Râde) Din fericire, când încep să fac filme, tot ceea ce am plănuit rămâne, iar alți oameni aduc idei bune pe parcurs. Desigur, ceva încă merge prost, dar poate că e mai bine. Oricum, așa mă liniștesc.

Ca om din lumea modei, gândești în imagini când scrii?

Așa e: poza îmi vine chiar înainte să mă așez la masă. Înainte de a începe filmările, chiar îmi fac cercetări foto: caut fotografii care să mă inspire, aleg culori pentru personaje, creez lumea vizuală a scenariului. Acest lucru este foarte asemănător cu ceea ce fac designerii înainte de a crea colecții.

Ești disciplinat la locul de muncă?

Sunt un teribil îngrijit și pedant în toate sferele vieții! Poate că ar trebui să adăugăm elementul „Nu fi atât de plictisitor!” în program. (Râde.) Dar disciplina este cea care ajută la îmbinarea muncii cu viața. Cinematograful este ceea ce mă face fericit acum. Dar în viața mea, în afară de muncă, există Richard și fiul meu, așa că plănuiesc totul foarte clar. De fapt, am o singură „fereastră” pe an pentru a face un film: sfârșitul verii - începutul toamnei, când toate săptămânile modei s-au terminat. Filmările „Under cover of night” am plănuit cu un an înainte și același lucru s-a întâmplat cu „A Single Man”.

În romanul care te-a inspirat, acțiunea are loc în nordul american, dar în film muți personajele spre vest, în Texas. De ce?

Tony și Susan a fost scris în 1993, când aproape că nu existau telefoane mobile, iar lipsa comunicării într-unul dintre episoade a fost cheia intrigii. Acum toată lumea are un mobil, dar suburbiile din Texas sunt o excepție rară, o zonă moartă, așa că i-am mutat acolo pe eroi. Eu însumi am crescut acolo, cunosc bine aceste locuri. A respectat regula „Scrie doar despre asta și trage doar ceea ce știi bine”. Cred că nu contează dacă ești sculptor, artist sau regizor, în opera ta preferată găsești ceva care rezonează cu gândurile tale. Așa că am luat o carte personală a unui scriitor și am făcut-o povestea mea personală.

Și despre ce este povestea asta?

Despre faptul că nu poți împrăștia oameni și sentimente. Ulterior, poți regreta foarte mult că nu ai fost prea receptiv, te-ai comportat crud și ți-a lipsit fericirea. La fel, de exemplu, personajul principal al filmului meu, Susan. Ea locuiește în Los Angeles, o lume atât de închisă a consumului, unde toată lumea doar ia și nimeni nu dă în schimb.

Amy Adams ca Susan în „Undercover of Night” Lumea asta am studiat-o în detaliu. De exemplu, eu însumi am o casă drăguță în Los Angeles și creez colecții pentru oameni precum Susan. (Zâmbește.) Și în tinerețe, eram teribil de naiv și credeam tot ce se arată în filmele de la Hollywood: că atunci când ai bani, lumea devine frumoasă și ești fericit. Întreaga noastră cultură ne învață acest lucru: consumați mai mult, fiți fericiți mai mult. Multă vreme am crezut că așa este. Dar acum vreo zece ani, de parcă m-am trezit și mi-am dat seama: nu asta mă face fericit. Banii și luxul sunt cu siguranță lucruri frumoase. Dar mult mai importante sunt oamenii și sentimentele care rămân după comunicarea cu ei. Acesta este de apreciat cel mai mult.

Deci Susan este un personaj autobiografic?

Și nu numai ea: fiecare dintre personajele filmului a reflectat niște lucruri care mă entuziasmează. De exemplu, când am creat personaje masculine, am explorat conceptul de masculinitate. În cultura noastră, un bărbat adevărat este încă considerat cel care câștigă mult și asigură familia. Alte calități ale acestui om ipotetic - precum inteligența, bunătatea - sunt excluse. Există fete care acum sunt crescute cu mentalitatea „Trebuie să fii frumoasă, să trăiești într-o casă frumoasă și să crești copii”. Educația, mediul face adesea o victimă dintr-o persoană.

V-au afectat aceste atitudini?

Fara indoiala. După cum am spus, am crescut în Texas - un loc în care un bărbat ar trebui să fie un bărbat alfa, puternic, dur și Doamne ferește să plângă. În același timp, nu eram puternic fizic, jucam prost fotbal, îmi plăcea să citesc și eram exagerat de emoționant pentru un băiat. Am fost adesea tachinată și rareori considerată un model de masculinitate. Din fericire, de atunci au existat mai puține astfel de stereotipuri. (Zâmbitor.)

Da, te-ai schimbat mult de atunci.

Cu siguranță am devenit mult mai fericit. Mai ales în ultimii ani: am reușit să creez ceva care merită și nu este doar o colecție sau un parfum. Sunt experiențe, emoții, imagini care sunt pecetluite pentru totdeauna în două dintre filmele mele. Și cu fiecare spectator nou, acest film va prinde din nou viață. Am experimentat asta pentru prima dată când a fost lansat „A Single Man”. Dar acum acest sentiment de fericire este și mai puternic. Și declar cu încredere: regia este cea mai bună profesie din lume.

Disclaimer: nu primesc niciun beneficiu material din aspectul și plasarea acestui text. Toate drepturile asupra textului, traducerii și ilustrațiilor aparțin în totalitate persoanelor indicate în comentarii, tocmai le-am adunat într-un întreg. Textul meu este cu caractere cursive , din fericire, nu sunt atât de multe .

Probabil că toată lumea îl cunoaște pe Tom Ford pe acest forum. Ei știu, în primul rând, după parfumurile pe care le iubim, știu cum este un designer de modă care a lucrat cu Gucci și Yves Saint Laurent și cu propriile sale colecții. Știu cum este un regizor (la urma urmei). , Sper că toată lumea ați vizionat „A Single Man”? Dacă nu toată lumea, atunci rușine și rușine, verificați-vă, voi scrie un fan de blanks pentru o întâlnire parf. și le voi distribui celor care suferă!). Cu toate acestea, designerul de modă nu și-a făcut publicitate niciodată viața personală. Cu toate acestea, nu a ascuns-o - cea mai bună tactică pentru o persoană celebră! Așa că, deocamdată, această latură a vieții lui a rămas pentru noi, dacă nu un secret, atunci cu siguranță un poveste fara detalii.

Într-un interviu cu John Currin, Tom Ford vorbește despre atitudinea sa față de dragoste și sex (textul integral al interviului la linkul din comentariul postării):

„Cred că oamenii nu mă cunosc cu adevărat. Ei știu imaginea pe care le vând. Pentru ei, sunt un vânzător de valori materiale. De fapt, sunt un adevărat introvertit. Sunt foarte umil. Foarte emotionant. Filmul meu nu era despre sex. Era vorba de dragoste. Am atins în mod special acest subiect, pentru că în mintea majorității oamenilor, homosexualitatea este asociată cu sexul, dar nu cu dragostea. Prin urmare, a fost important pentru mine să fac un film despre dragoste, și nu despre sex. Despre lupta interioară prin care trece fiecare persoană gânditoare în viața sa. Toată lumea, mai devreme sau mai târziu, se întreabă - de ce trăiesc? Pentru ce sunt toate acestea? Ce fac eu aici? Acestea sunt aceleași întrebări pe care George (protagonista filmului „Un singur om”) se întreabă.”

Tom Ford - elegant revoltător, misterios, inspirator și nebun - oh, ce naiba ești tu, ce bărbat, și nu despre noi... Și, apropo, despre cine? ..
Povestea de dragoste a lui Tom Ford în sine este nebun de frumoasă și emoționantă. În acest moment, ei sunt împreună cu Richard Buckley de 24 de ani și în tot acest timp au fost împreună cu adevărat „în tristețe și bucurie, în boală și sănătate.” Acestea nu sunt cuvinte simple de jurământ de nuntă - la trei ani de la relația lor, Richard Buckley a fost diagnosticat cu cancer la gât - și Dumnezeu știe prin ce au trebuit să treacă pentru a se iubi în continuare la fel de mult. Sincer, ce diferență are ce sex sunt acești oameni dacă tot se privesc la fel ca atunci, acum 24 de ani, și totuși, în fiecare seară înainte de culcare, la sfârșitul fiecărei scrisori sau apel, își spun unul altuia: „Cred că te iubesc. .”.

Mai jos este textul unui dublu interviu între Tom Ford și Richard Buckley acordat de aceștia revistei gay Out.
E destul de lung, dar la naiba, merită! Sincer, nici un jurnalist specializat exclusiv în povești de dragoste care strâng lacrimile nu o va spune așa cum o fac ei.

Tom Ford, designer și realizator de film:

Uneori se întâmplă să te uiți la o persoană – și ți se pare că l-ai cunoscut toată viața. Chiar în prima seară a comunicării noastre cu Richard, când am băut câteva pahare, am avut impresia că știu totul despre el. Are cei mai sălbatici ochi din lume - ca un eschimos din Alaska. Nu sunt albastre sau gri, sunt o culoare uimitoare pe care nu am mai văzut-o până acum, aproape argintiu. Ei nu radiază nimic, dar într-un mod ciudat te hipnotizează complet. Ne-am întâlnit prima dată la o prezentare de modă la New York în 1986. Avea atunci 38 de ani și era redactorul revistei Women's Wear Daily. Era atât de încrezător și chipeș încât îl făcea practic inaccesibil. S-a uitat la mine atât de atent încât am fost complet confuză și, de îndată ce spectacolul s-a încheiat - a fugit pe ușa spre stradă, doar ca să nu mă ciocnesc de el. Zece zile mai târziu, angajatorul meu, Kathy Hardwick, m-a trimis la biroul Women's Wear Daily să iau câteva mostre de îmbrăcăminte de acolo. Am fost trimis direct pe acoperiș, pentru că în acel moment avea loc o ședință foto. M-am dus la lift, ușile s-au deschis, iar în fața mea a apărut un bărbat cu ochi de culoarea apei. S-a prezentat drept Richard Buckley și a spus că hainele de care aveam nevoie fuseseră deja trimise de pe acoperiș, oferindu-se să mă ducă în ceea ce ei numeau „dulapul de modă”. Era adorabil și se comporta ca un complet idiot în același timp. Părea să danseze în jurul meu, cu ochii strălucind și s-a străduit din răsputeri să fie fermecător. Și am crezut că o singură plimbare cu liftul este suficientă pentru a înțelege că vreau să mă căsătoresc cu el. În viață, sunt destul de pragmatic, dar da, atunci am simțit un fel de legătură mentală. A marcat fiecare cutie din acest „dulap de modă” și - boom! - în acel moment, când am ajuns la cel de care aveam nevoie, eram deja complet în puterea lui. Părea o persoană atât de întreagă. Era atât de frumos, atât de adunat, era atât de mare încât m-a speriat. Și chiar a început să mă urmărească, deși nu prea agresiv. Acest lucru m-a entuziasmat. Și, în același timp, a fost foarte înfricoșător, pentru că am înțeles: el este diferit și tot ceea ce simt pentru el este radical diferit de ceea ce am experimentat înainte.

Am fost împreună la cumpărături de Crăciun într-o sâmbătă și, după primele întâlniri, ne-am petrecut aproape în fiecare noapte împreună. Trebuie să fi trecut câteva zile până ne spunem unul altuia: „Cred că te iubesc”. Astăzi ne spunem unul altuia în fiecare seară înainte de a adormi, o spunem la sfârșitul fiecărui apel telefonic și o scriem la sfârșitul fiecărei scrisori. Ori de câte ori crezi că ești îndrăgostit, ar trebui să spui asta. Ori de câte ori ai chef să săruți mâinile cuiva, trebuie să o faci. Fac asta tot timpul.

Ne-am dus acasă de Crăciun și când ne-am întors mi-a dat cheia apartamentului lui și m-a întrebat dacă mă pot mut cu el. Și m-am mutat. Până atunci ne cunoșteam doar de o lună. A locuit cu cineva trei-patru ani, dar acestea nu erau relații serioase și a căutat în mod deliberat unele serioase. El a intrat în perioada vieții sale când a împlinit 38 de ani, iar eu - când am împlinit 25 de ani, dar eram amândoi gata să ne așezăm, să ne îndrăgostim și să împărtășim o viață unul cu celălalt.

Am reușit să dorm cu un număr mare de oameni și să mă bucur de mult alcool, dans și droguri. Am făcut sex pentru prima dată când aveam 14 ani. La școală, aveam o prietenă care a rămas însărcinată de două ori în timp ce eram împreună. În acele vremuri, în anii 1970, avortul era considerat o formă de control al nașterii și cred că majoritatea liceelor ​​obișnuiau să facă asta din când în când. Desigur, dacă aș fi adolescent astăzi, nu aș face asta nimănui, dar pe atunci era considerat firesc: dezinvoltura cu care era prezentat sexul la televizor. Dacă te uiți la emisiuni TV vechi din anii 70, poți să vezi ușurința cu care toată lumea sare în patul celuilalt fără să se gândească la consecințe. Fără îndoială, SIDA a schimbat fundamental situația.

Unul dintre primii oameni care a fost diagnosticat cu ceea ce se numea atunci cancer gay în 1981 a fost un prieten apropiat al meu. Acest lucru mi-a schimbat complet mintea și de atunci am devenit extrem de precaut. Probabil mi-a salvat viața, dar m-a făcut să-mi schimb pentru totdeauna ideea despre sex. Sexul a devenit asociat cu moartea – cel puțin în mintea mea. Înainte să facem sex pentru prima dată, Richad și cu mine am avut trei întâlniri, pentru că cel mai bun prieten al meu era la spital pe moarte de SIDA. Ne-am întâlnit la o întâlnire – apoi el putea merge la spital, iar eu puteam merge la spital. A fost o perioadă de mare frică, care, desigur, ne-a afectat relațiile sexuale timpurii, ne-am gândit mult la asta, pentru că ne-am văzut prietenii apropiați murind – tocmai în momentul în care ne-am îndrăgostit unul de celălalt. Dacă ne-ar trece prin cap să facem o listă, am constata că jumătate dintre prietenii noștri de la începutul anilor 80 nu mai sunt printre noi. Acest lucru a continuat până la începutul anilor 90, fără a se opri nicio clipă.

La trei ani după ce ne-am mutat împreună, Richard a fost diagnosticat cu cancer, iar când s-a întâmplat, diagnosticul părea fatal. Am trăit o tragedie familială foarte puternică și a devenit exact lucrul care, în cele din urmă, ne-a apropiat și mai mult, pentru că am trăit împreună toate acestea, iar istoria noastră personală s-a îmbogățit datorită acestui fapt.

Îmbătrânirea împreună a fost foarte interesantă pentru că amândoi ne-am schimbat. La începutul relației noastre, am fost foarte tăcută. La urma urmei, de fapt, sunt o persoană extrem de, extrem de timidă patologic. Astăzi, aproape nimeni nu crede în asta, pentru că ascund această trăsătură a mea în spatele fațadei unei personalități publice, care îmi ia o cantitate imensă de energie. Și Richard, când ne-am cunoscut, era o persoană sociabilă și foarte vorbăreț. Richard este un extrovertit, eu sunt un introvertit, dar dacă ne întâlnești astăzi vei crede că este invers. Richard poate părea adesea foarte tăcut în aceste zile, mai ales dacă te cunoaște bine. Dar dacă mergi cu Richard la o petrecere, vei descoperi că este extrem de plin de viață. Urăsc petrecerile și încerc să nu merg la ele. Prefer prânzul împreună sau, în cazuri extreme, în compania a patru sau șase persoane apropiate.

Unul dintre lucrurile care mă uimește mereu, deși „uimitor” este o denumire greșită, pentru că nu este tocmai adevărat... Într-un cuvânt, deseori în timpul cinelor cu prieteni apropiați, heterosexuali, le dă seama că Richard și cu mine suntem împreună de 24 de ani, iar ei exclamă: "Uau, băieți! Sunteți împreună de 24 de ani! Uimiți! Și ne-am gândit că homosexualii nu trăiesc atât de mult timp împreună." Și întreb: "De ce? Despre ce vorbești?" Unele dintre cele mai lungi relații pe care le cunosc se întâmplă cu cuplurile de același sex. Mulți dintre prietenii mei heterosexuali s-au căsătorit și au divorțat și s-au căsătorit și au divorțat, dar eu și Richard am continuat să fim o familie. Mi se pare că aceasta este o părere foarte comună și cu prejudecăți, chiar și printre cei mai educați și liberali prieteni ai mei, că relațiile gay se construiesc mai mult pe sex decât pe emoții. Și mă surprinde și șochează. Sunt genul de persoană căreia îi place să facă parte dintr-un cuplu, mereu mi-am dorit asta, mereu am aspirat la asta și nu contează dacă sunt gay sau heterosexual. Richard și cu mine suntem conectați unul cu celălalt și îți dai seama de asta cu o forță nouă de fiecare dată când privești o persoană în ochi și realizezi că ai cunoscut-o dintotdeauna. Parcă ai veni acasă.

Richard Buckley, scriitor și jurnalist:

După trei ani și jumătate la Paris, m-am întors la New York pentru a deveni redactorul unei noi reviste numite „Scene”. În a patra zi a șederii mele în oraș, am fost la prezentarea de modă a tânărului designer David Cameron. În timp ce așteptam să înceapă spectacolul (și avea loc în pod), am observat un tânăr care stătea în mulțime, puțin în lateral, și m-am gândit: „Drăguț!” Foarte drăguț. Când s-a terminat spectacolul, stăteam pe scaunul meu, mă joc cu pixuri și laptop, când cu coada ochiului i-am observat haina de cămilă. Am sărit în sus și m-am grăbit după el. După cum am spus, eram în pod, iar cea mai rapidă coborâre era scările. În timp ce coboram, m-am uitat la el din când în când – și am zâmbit. Și mi-a zâmbit ușor în schimb. Asta a continuat până am ieșit afară și - jur! - a permis de la mine că există urină.

Să trecem înainte 10 zile. Sunt pe acoperișul clădirii Fairchild de pe 12th Avenue și fac o ședință foto dezgustătoare pentru Women's Wear Daily. În acel moment, Owen, directorul nostru de artă, mă întreabă dacă am un iubit.

Nu, răspund.

Cine știe?

Nu. Nici măcar nu am avut timp să merg nicăieri de când m-am întors.

De ce este asta?

Timp de trei ani și jumătate am fost prea departe, acum am două joburi, în plus, trebuie să fiu din nou atras în ritmul de lucru al New York-ului. Deci nu vreau să fiu distras.

Și ce, nu era cineva cu care să nu te deranjeze să mergi?

Atunci i-am povestit despre tipul pe care l-am văzut la spectacolul David Cameron și despre cum a dispărut. În mai puțin de două minute, când Harry, un angajat al camerei obscure, a urcat pe acoperiș și a spus: „A venit un tânăr de la Kathy Hardwick, vrea să ia mostre de haine”. Și în acel moment, același tip din emisiune apare pe acoperiș.

Mă întorc către Owen și spun:

El este!

Cine este el?

Da el este!

Vrei să spui…

M-am apropiat de tânăr și i-am spus că îi pot da toate hainele cu excepția rochiei pe care urma să o fotografiem pentru coperta. L-am dus cu mine la lift și l-am condus de pe acoperiș la primul etaj. În timp ce conduceam, am vorbit ca o școală. Ori de câte ori spun acea poveste, atunci îmi ridic mâinile la cap și îmi folosesc degetele pentru a face genele să fluture. Am cochetat cu acest băiat destul de nerușinat. Și a continuat să tacă, și cu cât părea mai tăcut, cu atât mi se părea mai idiot. Între timp, am continuat să-mi îmbrac hainele în timp ce eram în „dulapul nostru de modă” și i-am spus: „Mâine seară, Katie ia o cină la apartamentul ei în cinstea întoarcerii mele la New York”. Am sperat ca într-o conversație cu ea să menționeze acest lucru, iar Katie, care nu este deloc proastă în domeniul aluziilor secrete gay, să înțeleagă totul și să-l invite și pe el.

Cina din seara următoare a fost excelentă, dar tânărul nu era acolo. După cină, am luat-o pe Cathy deoparte și am întrebat-o:

Cine este asistentul tău?

Nu, nu mă refer la Tova, dar la acel tip foarte drăguț.

Blând.

Blând?

Numele lui adevărat este Tom, dar eu îl numesc Bland.

La acea vreme, Katie era căsătorită cu un bărbat pe nume Tom Snowden și spunea că trebuie să facă oarecum distincția între „curcanii ei”, așa că un Tom (soț) se numea Hard, iar al doilea (Ford) - Gentle.

După cum am spus, capul lui Cathy nu este deloc plin de paie, așa că a înțeles totul perfect și a spus imediat: „Ți se potrivește perfect. Vino luni la cină. O să aranjez totul”.

Probabil că a doua zi dimineață, ajungând la serviciu, Kathy a strigat imediat: "Hei, Gentle! Hai, vino aici!" Și ea i-a spus: „Ascultă, Richard Buckley, redactorul revistelor Women’s Wear Daily” și „Scene”, vrea să se grăbească cu tine. Și avem mare nevoie de el - locația lui este importantă pentru noi - așa că ia-mi cardul de credit și mergi cu el oriunde dorește.

Luni a plouat puternic și m-am dus la biroul lui Kathy Hardwick crezând că mergem la un restaurant. Dar nu. Ciorba de rosii si sandviciuri cu carnati bologna ne asteptau la birou. În mijlocul cinei, Tom s-a ridicat, și-a cerut scuze și a spus că trebuie să se întoarcă la muncă. În acel moment, m-am gândit: bine, bineînțeles, eu am 38 de ani, iar el are 25. Și clar că nu este pentru bătrânii bătrâni. Trei pe o parte - ai tăi nu sunt.

Când m-am întors la birou, zece minute mai târziu, a sunat telefonul. Am ridicat telefonul.

Acesta este Tom Ford de Kathy Hardwick. Vă sun să văd dacă vă pot întreba cum v-ați simți despre perspectiva de a lua cina sau de a bea împreună într-o seară.

Am fost complet surprins deoarece începeam să cred că este un pic arogant, așa că am răspuns așa: „Bine. Dar în seara asta, și mâine, am deja întâlniri cu cineva. Și miercuri merg în sat. și petreceți Ziua Recunoștinței. Deci, ce zici de săptămâna viitoare? Să spunem miercuri?" Mi-a răspuns că ar fi grozav. Am stat doar câteva minute pe linie, dar pentru prima dată mi-a vorbit cu adevărat și am crezut că nu e deloc arogant. De aceea a spus: "Ascultă, să încercăm să cădem de acord astăzi. Dacă dintr-o dată trebuie să anulez întâlnirea noastră, voi avertiza din timp despre asta". Și a spus: „Bine”.

Bine, am fost pe adrenalină 24 de ore pentru că nu aveam nicio întâlnire de afaceri și nu mergeam în țară de Ziua Recunoștinței. Chiar nu a fost nimic din toate astea. Marți, la 16:23, l-am sunat, i-am spus că programarea mea a fost anulată și l-am întrebat dacă mai este liber.

La prima noastră întâlnire, am mers la un restaurant ieftin și degradat din Upper East Side, numit Albuquerque Eats - nu cred că încă mai există. Tom a stat și a făcut planuri pentru viitor: "Peste 10 ani îmi voi arăta propria colecție la Paris și voi deveni milionar. O voi face, uite!" Și m-am uitat la el și m-am gândit: "Ce naiv este tipul!" Dar din moment ce am vorbit mai mult despre alte lucruri, a fost mai degrabă ca și cum am vorbi despre proiecte nerealiste. Simțeam că de fiecare dată când mă uitam în ochii lui, totul în jurul lui începea să înoate și părea că sunt cufundat în el. Am văzut că era un om bun, nobil. Nu a fost atât un val fizic, cât un val emoțional.

Mai fusesem în relații diferite, așa că eram suspicios de multe lucruri, dar cu Tom îmi era teamă să repet aceleași greșeli pe care le-am făcut cu alți băieți. Am fost ars din temelii de multe ori, așa că am învățat să țin oamenii la distanță. Și apoi, de Revelion, nu am mers nicăieri. Ne-am cazat în micul meu apartament din Piața San Marco. I-am dat o cutie mică Tiffany care conținea cheia apartamentului meu. S-a mutat a doua zi.

Tom este un domn modern încântător. Suntem amândoi de modă veche în acest sens. Ajutăm doamnele să se așeze la masă și să deschidă ușa pentru oameni. Dacă ești bine crescut, oamenii observă asta. Și ei apreciază. Pentru că le arăți respect. Când am fost diagnosticat cu cancer la gât în ​​1989, Tom a refuzat să comunice cu unii oameni din cauza modului în care au reacționat la acesta. Cel mai bun prieten al meu și unul dintre mentorii mei a murit - unul în '87, celălalt un an mai târziu. Au murit de SIDA, așa că au fost destul de mulți oameni care au sugerat că eu de fapt am SIDA. Unii dintre ei au refuzat să mă întâlnească, pentru că erau siguri că cu siguranță se vor infecta cu asta. Tom a exclus astfel de oameni din viața sa - și n-ar vorbi cu ei dacă i-ar întâlni brusc pe stradă.

Acum nu-mi pot imagina cum aș trăi fără Tom. Nici nu-mi pot imagina ce se va întâmpla cu mine dacă i se va întâmpla ceva. Există un singur Tom pentru mine. El este în continuare aceeași persoană pe care am cunoscut-o acum 24 de ani: un bărbat cu o inimă mare.

Nu cred că am altceva de adăugat decât unul.
În acest interviu, există cuvinte surprinzător de corecte rostite de Tom însuși:
„De câte ori crezi că ești îndrăgostit, ar trebui să spui asta. Ori de câte ori ai chef să săruți mâinile cuiva, trebuie să o faci. Fac asta tot timpul.”

Iubim unii pe alții.
Vă rog.

Biografii celebrităților

4734

27.08.14 10:37

Deja un cunoscut designer, s-a „recalificat” ca regizor, și cu mare succes: ambele filme au câștigat premii la Festivalul de Film de la Veneția.

Biografia lui Tom Ford

Pasiune pentru artă

Părinții săi, Shirley Bunton și omonimul complet al fiului său, Tom Ford, erau în imobiliare. Afacerea lor avea sediul în orașul Texas Austin, când la sfârșitul lui august 1961 cuplul avea un copil. În curând, familia s-a mutat în San Marcos, iar când fiul avea 11 ani, s-a stabilit în statul New Mexico. Acolo, în Santa Fe, Tom și-a petrecut adolescența.

Nu și-a putut imagina fără artă încă din copilărie, așa că la 17 ani, imediat după școală, a plecat la New York pentru a deveni student universitar. Tom a avut deja o apariție foarte prezentabilă, ceea ce l-a ajutat să-și găsească un loc de muncă cu jumătate de normă ca model pentru publicitate la televiziune. Nu a absolvit niciodată, Ford a decis să-și continue studiile la Parsons School of Design. La început, a studiat designul interior, apoi și-a schimbat brusc direcția: tipul a devenit interesat de industria modei. Tom a mers la Paris - unde, dacă nu în acest oraș, s-ar putea deveni mai priceput în profesia de designer de modă. A lucrat la casa de modă Chloe, dar s-a ocupat doar de relații publice.

Ca un Phoenix dintr-un morman de cenusa

La 25 de ani, Ford s-a întors la New York și a devenit designer independent pentru Cathy Hardwick pe faimosul Fifth Avenue. Câțiva ani mai târziu, s-a angajat cu Perry Alice, devenind director artistic în departamentul de blugi.

Viitoarea vedetă a designului a luat o decizie fatidică în 1990. A părăsit din nou America pentru a se muta în capitala italiană a modei, orbitorul Milano. Gucci trecea printr-o perioadă dificilă în acel moment, așa că nu este surprinzător faptul că aproape nou-venitul Tom Ford a fost angajat ca director artistic la doar doi ani după ce a lucrat ca designer de îmbrăcăminte pentru femei. Astfel, în 1992, în mâinile acestui talentat artist a fost conceptul tuturor produselor brandului legendar, de la parfum până la accesorii. Curând devine director de creație, iar compania începe să reînvie ca un Phoenix dintr-un morman de cenușă: în câteva luni din 1995, veniturile companiei cresc cu peste 85%.

Recunoaștere mondială

Cunoscătorii au apreciat rapid abordarea neconvențională a creativității a lui Ford: în 1996, a primit un premiu înalt de la Consiliul Creatorilor de modă din SUA. A devenit designerul anului.

Un an mai târziu, a intrat în topul celor mai frumoși cincizeci de oameni de pe planetă. El însuși a fost foarte sceptic în privința a fi inclus în această listă - Tom a înțeles că totul este trecător și temporar și chiar și cineva se poate sătura de propria frumusețe foarte repede.

Când Gucci a devenit proprietarul unei acțiuni la Yves Saint Laurent - s-a întâmplat în 2000 - Tom era deja responsabil pentru imaginea generală și poziționarea legendarului brand francez. Statutul de cel mai bun designer al Statelor a fost confirmat de acesta încă o dată, în 2001.

În „înot liber”

Acest lucru a permis lui Ford să-și înregistreze marca comercială. În „înot liber” pornește în sfârșit în 2004, părăsind compania în care și-a dezvoltat talentul timp de 14 ani.

Acum lucrează pentru marca Tom Ford International. Pași importanți au fost contractul cu Este Lauder și lansarea unei colecții de ochelari de soare în colaborare cu Marcolin.

Tom avea planuri grandioase de a-și deschide propriile buticuri, iar în 2007 aceste aspirații au început să devină realitate. În 2007, un butic de pe Madison Avenue din New York și-a deschis porțile, apoi s-a deschis un magazin în Zurich, Elveția. Un an mai târziu, o sucursală a companiei a început să opereze în Toronto, Canada, apoi la Moscova.

Stilul lui Tom Ford este fascinant: gravitează spre glamourul clasic, fie că este vorba de rochii de mătase „zburătoare” sau de costume originale. O atmosferă extraordinară domnește în buticurile sale. De exemplu, într-un magazin de pe Madison Avenue, vizitatorii sunt întâmpinați de un portar respectabil și de un administrator de ajutor. Oaspetele se află într-o lume uimitoare, cu un interior uimitor de scump - de la covoare luxoase la șeminee de marmură luxoase.

Pentru a simți „viața reală”, departe de prezentări de modă și nesfârșite prezentări de modă, Tom a putut să filmeze primul său film. A invitat actori celebri, iar toți (Colin Firth, Julianne Moore, Matthew Goode și starul în devenire Nicholas Hoult) au fost de acord să colaboreze cu debutantul. Ford a devenit unul dintre producătorii casetei și a co-scris scenariul. O poză emoționantă despre un profesor gay care se confruntă cu pierderea unei persoane dragi a primit recenzii elogioase. Iar Firth, care joacă rolul principal din A Single Man, a fost nominalizat la Oscar și la Globul de Aur și a primit un premiu de film al Academiei Britanice.

Viața personală a lui Tom Ford

Ford probabil nu ar fi putut filma o dramă atât de subtilă dacă el însuși nu ar fi fost homosexual. Relația sa cu jurnalistul Richard Buckley durează de mai bine de un sfert de secol – o fidelitate de invidiat pentru o vedetă, nu?

În septembrie 2012, cuplul, care a apelat la serviciile unei mame surogat, a avut un fiu, Alexander. Familia deține un vechi conac în Londra, lângă Hyde Park, unde locuiesc acum.

În 2016, a avut premiera thrillerul lui Ford Under the Cover of Night, cu Amy Adams, Jake Gyllenhaal, Isla Fisher, Michael Shannon și Aaron Taylor-Johnson.

(Tom Ford) este un cunoscut regizor american de modă și film. Fondatorul Casei de modă Tom Ford. A câștigat o mare popularitate datorită muncii sale ca director de creație al Caselor și. De asemenea, a devenit cunoscut ca regizor al filmului nominalizat la Oscar A Single Man.

Biografie și carieră

Biografia primilor ani (1961-1986)

Născut pe 27 august 1961 în Austin, Texas (SUA). Părinții săi, Tom Ford și Shirley Burton, au lucrat ca agenți imobiliari. Ford și-a petrecut primii ani în suburbii Houston, Texas și San Marcos. Când avea 11 ani, familia s-a mutat în Santa Fe (New Mexico). Acolo, Tom a intrat în St. Michael's și apoi transferat la Santa Fe Preparatory School, absolvind în 1979.

La vârsta de 16 ani, Ford a părăsit Santa Fe pentru a urma Colegiul Bard la Simon's Rock. Cu toate acestea, a abandonat rapid studiile și s-a mutat la New York la vârsta de 17 ani pentru a studia istoria artei la Universitatea din New York. După ce a studiat doar un an, Ford a părăsit această instituție de învățământ, hotărând să se concentreze pe filmarea reclamelor de televiziune. A participat în același timp la 12 campanii publicitare naționale.

În același timp, Tom Ford a început să studieze arhitectura interioară la renumitul Parsons The New School for Design College of Art and Design.

În timpul șederii sale la New York, Ford a devenit un vizitator obișnuit al scandalosului și cel mai popular club de noapte Studio 54. Acolo și-a dat seama că orientarea lui sexuală nu era tradițională. Era disco și glamour-ul cluburilor de noapte au avut, de asemenea, o mare influență asupra lui ca designer.

„Am fotografii mari cu femei goale făcute de Warhol. Am și o versiune masculină a acestei serii, dar demnitatea bărbaților este mult mai greu de atârnat pe perete.

„Am avut prietene. Mi-a plăcut să fiu cu ei, dar prefer bărbații”.

În timp ce studia la Parsons The New School for Design, a petrecut un an și jumătate la Paris, unde a lucrat ca stagiar în serviciul de presă al casei de modă și a fost angajat în relații publice. Treaba lui era în principal să trimită haine la ședințe și ședințe foto pentru reviste. În această perioadă, Ford a dezvoltat o dragoste pentru modă, pe care a studiat-o pe tot parcursul anului superior la facultate. Dar, cu toate acestea, Tom Ford a absolvit Parsons The New School for Design cu o diplomă în arhitectură.

Cariera timpurie (1996-1994)

În timpul interviurilor de angajare după facultate, Tom Ford a menționat mereu că a studiat la Parsons The New School for Design, dar a ascuns faptul că a absolvit arhitectura. De asemenea, a tăcut despre faptul că a ocupat o poziție scăzută în domeniul relațiilor publice în Casa Chloe.

„Odată am studiat arhitectura și chiar m-am gândit să devin arhitect. În acest moment, cei doi prieteni ai mei și cu mine am ajuns la Leningrad și într-o noapte, stând pe un pat într-un hotel, m-am gândit: „Este atât de stupid. De ce fac asta? Trebuie să fac modă.” Și am decis să devin designer.”

În ciuda lipsei sale de experiență în industria modei, Ford a sunat-o pe designerul Katie Hardwick în fiecare zi, timp de o lună, sperând să obțină un loc de muncă în îmbrăcămintea ei sport la preț mediu. În cele din urmă, Cathy a fost de acord să-l întâlnească. Hardwicke a spus mai târziu că nu are niciun motiv să-i dea lui Ford un loc de muncă. Ea a întrebat cine sunt designerii săi europeni preferați, la care Ford a răspuns: „și”. Câteva luni mai târziu, când a întrebat de ce a spus asta, Ford a spus: „Pentru că purtai ceva de la Armani” . După cum a concluzionat Cathy, nu a fost deloc surprinzător că Ford a primit postul după aceea. Acolo a lucrat doi ani.

În 1988, Ford s-a mutat la Perry Ellis. La acea vreme, el era designerul mărcii. Tom Ford a lucrat și la Perry Ellis timp de doi ani, iar apoi, potrivit lui, pur și simplu s-a săturat de moda americană. Mai târziu, într-un interviu pentru New York Times, el a spus:

„Dacă voi fi un designer bun, ar trebui să părăsesc America. Cultura mea mă inhibă. Stilul american este prea strident. Pretinde că este prea actual. Europenii apreciază stilul real.”

Foarte curând Ford a avut ocazia să intre în industria modei europene: celebra casă de modă Gucci, care produce produse de lux, a căutat să consolideze prezența pe piață a liniei sale pentru femei. La acea vreme, conform fostului director de creație al companiei, Don Mello, „Nimeni nu visa să poarte Gucci”. În 1990, l-a angajat pe un Tom Ford aproape necunoscut să conducă linia de prêt-à-porter pentru femei Gucci, iar deja în septembrie, Ford și partenerul său de mult timp, jurnalistul Richard Buckley, s-au mutat la Milano. Mello a declarat mai târziu:

„A fost foarte riscant pentru un designer american să se mute în Italia pentru a se alătura unei companii care era departe de a fi un brand.”

Rolul lui Ford în casa Gucci a început rapid să devină semnificativ. Foarte curând, a început să dezvolte colecții pentru bărbați, iar după aceea, colecții de pantofi. Când în 1992 compania a părăsit directorul de design Richard Lambertson, Tom Ford și-a preluat funcția și a condus departamentele de prêt-à-porter, parfumerie, publicitate și design de magazine ale mărcii. Deja în 1993, Ford era ocupat să dezvolte 13 linii Gucci, iar munca sa în casa de modă îi lua 18 ore pe zi. De-a lungul acestor ani, Ford a avut o relație creativă dificilă cu Maurizio Gucci, președintele companiei și proprietar în proporție de 50%. Potrivit lui Don Mello, „Maurizio a vrut ca toate piesele Gucci să fie rotunde și maro, în timp ce Ford a încercat să le facă pătrate și negre.” . În ciuda faptului că Maurizio Gucci a vrut să-l concedieze pe Ford, Domenico de Sole, directorul general al Grupului Gucci, a insistat ca designerul să rămână. Cu toate acestea, munca lui Ford la casa de modă la începutul anilor 90 a avut loc în culise, iar activitățile sale au fost umbrite de persoana lui Maurizio Gucci, care era fața publică a companiei.

Director de creație Gucci și Yves Saint Laurent (1994-2004)

În 1994, Ford a primit în sfârșit funcția de director de creație al Casei Gucci. În primul său an la conducerea companiei, designerul și-a câștigat credibilitate readucând trendul cu pantaloni din velur, satin strâmți și cizme metalice. În 1995, a angajat un stilist și fotograf francez pentru a crea o serie de campanii publicitare noi, contemporane, pentru brand. Între 1995 și 1996, vânzările Gucci au crescut cu 90%. Bazându-se pe puterea și succesul colecțiilor Ford, în octombrie 1995, marca Gucci a devenit publică, vândundu-se cu 22 de dolari fiecare. Datorită ofertelor globale suplimentare, prețul pe acțiune a crescut la 48 USD în martie 1996 și la 75 USD în 1999.

La începutul anului 1999, un conglomerat de bunuri de lux (Louis Vuitton Moet Hennessy) condus de Bernard Arnault și-a mărit pachetul de acțiuni la Gucci printr-o preluare. Domenico de Sole a reacționat la emiterea de noi acțiuni încercând să dilueze participațiile lui Arnault. Ford și de Sole au abordat și holdingul francez Pinault-Printemps-Redoute () cu o propunere de a forma o alianță strategică. François Pinault, fondatorul companiei, a preluat ideea și a cumpărat 37 de milioane de acțiuni Gucci, ceea ce reprezenta 40% din cota totală. Cota lui Arno era de 20%. Astfel, Ford a devenit cel mai mare acționar al Gucci.

Până la sfârșitul anului 1999, casa Gucci, care era aproape de faliment când Ford a devenit director de creație, era evaluată la 4,3 miliarde de dolari. Când Ford și de Sole au părăsit compania în 2004, grupul Gucci era deja evaluat la 10 miliarde de dolari.

Când casa de modă Yves Saint Laurent a fost achiziționată de Grupul Gucci în 2000, Tom Ford a fost numit în funcția de designer șef. Pentru Ford, acesta a fost un fel de realizare a unui vis, pentru că de mic s-a închinat talentului celor mari și a visat să lucreze în casa de modă a maestrului. În timpul mandatului său la Yves Saint Laurent, Ford a câștigat de mai multe ori premiul Council of Fashion Designers la America Awards.

La fel ca și în cazul Gucci, Ford a reușit să catapulteze marca clasică înapoi în mainstream. Campaniile sale publicitare pentru parfumurile YSL Opium (cu o roșcată complet goală, îmbrăcată doar cu colier și tocuri înalte) și YSL M7 (cu campionul la arte marțiale Samuel de Cubber, de asemenea, gol) au fost numite scandaloase și provocatoare, dar ei au fost cei care a reușit să aducă parfumurile mărcii la noi niveluri de creativitate și expresie artistică și a contribuit la succesul comercial.

În aprilie 2004, Ford și-a rupt relația cu Grupul Gucci după ce el și Domenico de Sole nu au reușit să ajungă la un acord cu conducerea Pinault-Printemps-Redoute privind controlul artistic al grupului de companii.

„Întotdeauna am tratat serialul ca pe un film. Ai câteva minute, iar în acest timp trebuie să infectezi publicul cu ceea ce faci.

Tom Ford (2004 până în prezent)

După ce a acumulat o experiență semnificativă de 10 ani în industria modei, în 2004 Tom Ford a început să lucreze la crearea propriei mărci. În aprilie 2005, făcând echipă cu Domenico de Sole, designerul a anunțat lansarea liniei sale „Tom Ford”. Domenico de Sole a devenit președinte al companiei. În același an, Ford a anunțat un parteneriat cu Grupul Marcolin, cu care a lansat o linie de ochelari de soare și rame. În plus, a semnat un contract cu Estee Lauder pentru a produce o linie de cosmetice și parfumuri Tom Ford. Linia completă de cosmetice a mărcii a fost lansată în toamna anului 2011. Colecția de optică și linie de frumusețe de la Tom Ford s-a dovedit a fi un mare succes și a intrat în top 3 dintre toate mărcile prezentate în centrele comerciale din întreaga lume.

În aprilie 2007, primul magazin emblematic al mărcii Tom Ford a fost deschis în New York, la 845 Madison Avenue. Totodată, a fost lansată colecția de debut de îmbrăcăminte și accesorii pentru bărbați de la Tom Ford.

"Sunt un designer. Sunt creativ, dar nu sunt artist pentru că tot ceea ce fac este făcut pentru a fi vândut”.

În septembrie 2010, ca parte a unei prezentări private la magazinul emblematic de pe Madison Avenue, Tom Ford a arătat colecția de femei mult așteptată pe câteva dintre icoanele sale de stil, inclusiv.

„O rochie strălucitoare trăiește pentru o clipă. Maxim - până la sfârșitul petrecerii.

În prezent, există 49 ​​de magazine și colțuri Tom Ford offline în centrele comerciale din Milano, Tokyo, Las Vegas, Zurich, New Delhi, Shanghai și orașele rusești.

„Nu m-ar deranja să-l îmbrac pe Barack Obama. Arată bine, dar costumele lui nu i se potrivesc prea bine”.

Cariera de film

În martie 2005, Tom Ford a anunțat deschiderea propriei sale companii de producție de film, Fade to Black, unde a regizat, produs și co-scris primul său lungmetraj, A Single Man (2008). Bazat pe romanul cu același nume al lui Christopher Isherwood, filmul îi are în distribuție pe Colin Firth, Julianne Moore, Matthew Goode și Nicholas Hoult. Filmul a avut premiera la cea de-a 66-a ediție anuală a Festivalului de Film de la Veneția, iar în decembrie 2009, A Single Man a fost lansat în întreaga lume.

Filmul a primit mai multe nominalizări și premii, inclusiv o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor pentru Colin Firth, o nominalizare la Independent Spirit pentru cel mai bun film întâi și cel mai bun scenariu pentru Tom Ford, o nominalizare la Globul de Aur pentru Colin Firth și Juliana Moore pentru cel mai bun actor și Cea mai bună actriță, Premiile pentru cel mai bun actor pentru Colin Firth la Festivalul de Film de la Veneția și Premiile BAFTA, Premiul Blue Lion la Festivalul de Film de la Veneția și Premiul pentru film remarcabil pentru Tom Ford la Premiile GLAAD Media.

Nominalizări și premii în industria modei

• 1995: Premiul Internațional al Consiliului Creatorilor de Modă din America (CFDA).
• 1997: Revista People: 50 de cei mai frumoși oameni
• 1999: Premiul Style Icon - Elle Style Awards UK
• 2000: Cel mai bun designer internațional - VH1/Vogue Awards 2000: Fashion Editors Club Award - Premiul Japoniei
• 2000: Omul anului - British GQ International
• 2000: Premiul Superstar - Fashion Group International
• 2001: Designerul anului pentru femei - Council of Fashion Designers of America (CFDA)
• 2001: Cel mai bun designer de modă - Revista TIME
• 2001: Designerul anului - GQ USA
• 2001: Mulțumiri speciale din partea Consiliului Director - Council of Fashion Designers of America (CFDA)
• 2002: Cel mai bun designer de accesorii Yves Saint-Laurent - Council of Fashion Designers of America (CFDA)
• 2003: Fashion Contribution Award - Premiile Naționale de Design ale Muzeului de Design Cooper Hewitt
• 2004: Rodeo Drive Walk – Premiul de stil
• 2004: Lista internațională a celor mai bine îmbrăcați oameni - Hall of Fame
• 2005: Premiul pentru contribuție André Leon Talley - Savannah College of Art & Design
• 2006: Design revoluționar de accesorii - Premii de excelență a Consiliului pentru accesorii (ACE).
• 2007: Premiul Victor Russo - Premiile GLAAD Media
• 2007: Personalitatea anului - DNR
• 2008: Designerul anului pentru bărbați - Council of Fashion Designers of America (CFDA)
• 2009: Omul anului - GQ Germania
• 2010: Cel mai bun designer de îmbrăcăminte pentru bărbați - Council of Fashion Designers of America (CFDA) (nominalizat)
• 2011: Omul Anului – Revista STATUS
• 2011: Designerul internațional al anului - Elle UK
• 2011 : Omul deceniului - GQ Rusia

Viata personala

Tom Ford este gay în mod deschis. El și partenerul său, jurnalistul Richard Buckley, locuiesc împreună din 1986 și urmează să adopte copii. Anterior, Buckley a fost redactorul revistei pentru bărbați Vogue Hommes International. În 1989 a fost diagnosticat cu cancer. După tratamentul și recuperarea lui Richard, cuplul s-a mutat din New York în Italia. Ford și Buckley locuiesc în prezent în Los Angeles, Londra și Santa Fe.

„Dacă mâine mor brusc, atunci 50% din proprietatea mea va merge la stat. Dacă eu și Richard am fi fost un cuplu heterosexual, acest lucru nu s-ar fi întâmplat.”

Au avut și trei câini fox terrier. Primul câine pe nume John a locuit cu Ford și Buckley timp de 14 ani și chiar a reușit să apară pe catwalk. Cuplul are acum grijă de doi câini pe care Ford i-a regizat în filmul său A Single Man.

„Mă voi pensiona doar când voi muri”.

Interviu Tom Ford cu Alice Kavanagh (13 februarie 2012)

E.K.: Ai spus odată că la cinci ani ai visat să ajungi la 50 de ani. Ce este un băiețel care visează să împlinească 50 de ani?
T.F.: Da, e chiar o nebunie. Am avut noroc, parintii mei m-au crescut in asa fel incat am fost un copil atipic de 5 ani. Cred că întotdeauna am fost foarte rezervat și am știut exact ce îmi doresc de la o vârstă fragedă.

E.K.: Ești unul dintre designerii de top, dar te descrii ca o persoană timidă și introspectivă. Credeți că este posibil să reușiți în această eră a celebrității fără să acordați măcar o mică atenție personalității dvs.?
T.F.: Nu. Astăzi, atenția este necesară pentru a avea succes. Am un fel de personalitate divizată: în viața mea personală sunt foarte timid, nu-mi place să atrag atenția asupra mea și adesea petrec timp singură. Cât despre viața publică, într-un stadiu foarte incipient, mi-am dat seama că trebuie să fiu vizibil, că „vocea” mărcii ar trebui să vină de la designer, adică de la mine. Legătura cu cumpărătorul este foarte importantă, pentru că el, într-un fel, cumpără personalitatea și gustul designerului. Astăzi este important ca un designer să fie o persoană publică.

E.K.:Ai spus odată că a te îmbrăca este același lucru cu a-ți pune armura. De ce te protejezi în acest fel?
T.F.: Cred că îmbrăcându-se și îngrijindu-se, o persoană capătă o oarecare încredere. Această încredere îl ajută să fie pregătit pentru orice situație.

E.K.:Este important pentru tine să mulțumești altora?
T.F.: Este important pentru toată lumea, nu-i așa? Nu este aceasta dorința principală a tuturor oamenilor? Cred că acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii cumpără articole de lux: ei cred că, cu cât arată mai bine, cu atât ceilalți le plac mai mult. De fapt, cred că oamenii care sunt atrași de lumea modei sunt inițial foarte vulnerabili. La fel este și cu artiștii și actorii de film. Au nevoie să fie iubiți.

E.K.: Îți prezinți colecțiile sub formă de evenimente private, închise, pentru că nu vrei să fii dependent de recenziile criticilor și ale presei. Credeți că alte mărci de modă pot exista într-un mod similar?
T.F.: Ceea ce vreau să evit în primul rând este publicarea instantanee a fotografiilor de îmbrăcăminte în presă. Aproape toate mărcile de modă publică imediat fotografii de la spectacol, așa că oamenii se uită la aceste fotografii, văd celebrități în aceste haine și apoi văd replici de haine în colecțiile mărcilor mai ieftine. Toate acestea se întâmplă la câteva săptămâni după spectacol. Astfel, în momentul în care ajunge în magazine, colecția nu mai respiră noutate. Pare bătrână. Prin urmare, am luat decizia să-mi arăt colecțiile în privat și să nu arăt fotografii presei până când hainele vor fi puse în vânzare.

E.K.:Estetica pe care ai proiectat-o ​​pentru Casa Gucci a definit stilul anilor '90. Ce definește stilul acestui deceniu?
T.F.: Cred că obsesia noastră de a încerca să definim cumva epoca în care trăim este o totală prostie. Nu putem trage concluzii reale despre timpul nostru până nu l-am trăit. Titluri precum „Filmul deceniului!” mă fac să râd când este 2011. Cine poate ști asta când au trecut doar doi ani din acest deceniu? Este încă prea devreme pentru a defini lucrurile care caracterizează (sau vor caracteriza) deceniul. De regulă, fiecare deceniu este o reacție la ultimii zece ani. Prin urmare, putem spune că în următorul deceniu vor fi mai puține străluciri și glamour, iar cea mai mare atenție va fi acordată calității și conținutului. Dar, din nou, poate lucrurile vor fi foarte diferite, nu putem ști asta.

E.K.: Anii Gucci au fost marcați de energie sexuală. Cum ai defini linia dintre sexualitate și pornografie?
T.F.: Nu consider sexul și corpul uman rușinoase. Cred că este frumos, așa că mulți oameni pot spune că sexul este adesea urmărit în munca mea. Nu am înțeles niciodată teama de trupul gol care predomină astăzi.

E.K.:Ați descris perioada post-Gucci drept o criză de mijloc. Cum ai supraviețuit?
T.F.: Aș spune că filmarea primului meu film, A Single Man, a fost un fel de curățare pentru mine. Criza mea de mijloc a fost afișată pe ecran și, făcând acest film, am putut să merg mai departe, să trec la următoarea fază a vieții mele.

E.K.:Acest film este o adevărată capodopera! Chiar mi-a plăcut. Ai surprins oamenii trecând prin asta. Ești fericit că ai putut să-ți demonstrezi valoarea de regizor tuturor celor care nu au crezut în tine?
T.F.:„A Single Man” a fost cel mai personal proiect pe care l-am făcut vreodată. Reacția pozitivă a publicului la acest film înseamnă foarte mult pentru mine.

E.K.:Sunteți un semn zodiacal Fecioara, iar Fecioarele sunt cunoscute ca fiind perfecționiste. Îți faci patul în fiecare dimineață?
T.F.: Fiecare dimineata? Razi? Îl umplu chiar și noaptea când merg la toaletă.

E.K.:Poate că toaleta ta este, de asemenea, un mediu ideal?
T.F.: Desigur, totul este perfect acolo. Dar cred că mulți vor fi mai surprinși de modul în care îmi este organizată garderoba.

E.K.: Crezi că perfecționismul tău poate deveni enervant pentru alții?
T.F.:Întotdeauna îi spun lui Richard [Richard Buckley, partenerul pe termen lung al lui Tom Ford] că este norocos că poate pleca de acasă și mă lasă acolo. Și nu pot să fug de mine însumi.

E.K.: Se pare că lucrezi constant. Ce faci in timpul tau liber?
T.F.: Sunt norocos pentru că îmi place munca mea mai mult decât oricine altcineva din lume. Designul de haine, interioare și genți este ceea ce îmi place cel mai mult să fac. În timpul liber îmi place să fac sport, să fac drumeții, să joc tenis, yoga și schi.

E.K.: Știu ce ai spus despre banii, proprietățile și stilul de viață nu sunt suficiente pentru fericire. Ce face imaginea ta despre viață completă?
T.F.: Pot spune fără nicio umbră de îndoială că pentru mine cel mai important lucru în viață sunt relațiile mele cu ceilalți oameni.

E.K.:Unde te simti cel mai fericit?
T.F.: Sunt fericit când petrec timp la ferma mea Santa Fe cu Richard și câinii și caii noștri.

E.K.: Bine, atunci ultima întrebare. Evaluează sărutul lui Terry Richardson pe o scară de zece puncte.
T.F.: Nu cred că sărutul ar trebui judecat.

Interviu cu Tom Ford de Lisa Isner pentru revista GQ (25 ianuarie 2012)

L.I.:Salut Tom. Ce mai faci?
T.F.: Totul e bine cu mine. Stai puțin, vreau să fac acest interviu întins.

L.I.: Bine, hai să o tratăm ca pe o vacanță. Privind cariera ta, poți spune cu siguranță că succesul te-a găsit foarte ușor.
T.F.: Deloc! Am aproape 50 de ani! Sunt designer de 25 de ani.

L.I.: Dar te-ai mișcat atât de repede și ai realizat atât de multe. Ești complet lipsit de frică?
T.F.: Sunt absolut neînfricat! Ei bine, desigur, asta nu este în întregime adevărat. Tind să fiu entuziasmat și obsedat de lucruri tot timpul, dar nu las frica să stea în calea ceea ce vreau cu adevărat să fac. Cred în soartă și că se va împlini. Întotdeauna am avut un fel de voce interioară și am învățat să o ascult.

L.I.: Traiesti viata pe care trebuia sa o traiesti?
T.F.: Trăiesc exact viața pe care am plănuit să o trăiesc când aveam cinci ani. Viața mea a adus câteva evenimente pe care nu le-aș fi putut prevede și mi-a oferit multe lucruri. Am crezut că posesiunile materiale îmi vor aduce fericire, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Și datorită acestui lucru, am învățat să disting importantul de lipsit de sens.

L.I.: Dacă pierzi totul mâine?
T.F.: Dacă mâine pierd totul brusc, atunci nu voi deveni mai fericit sau mai nefericit decât acum. I-am spus recent partenerului meu Richard: „În sfârșit simt că suntem la fel de fericiți acum ca atunci când locuiam în primul nostru apartament din Manhattan și când nu aveam bani”.

L.I.:Amândoi v-ați schimbat foarte mult de-a lungul anilor.
T.F.: Am muncit din greu la asta. Mi se pare că în urmă cu câțiva ani a venit un moment în care am spune cu ușurință că nimic nu funcționează și trebuie să ne oprim. Deși, poate că Richard nu va fi de acord cu mine, pentru că este mai în vârstă decât mine, este mai rațional și mai puțin dramatic. Pentru mine totul este alb sau negru. Poate că nu sunt chiar așa astăzi, dar multă vreme am văzut totul fie în lumină neagră, fie în lumină albă, distingând doar succesele și eșecurile și nu încercând să găsesc o cale de mijloc.

L.I.:Cum ai găsit acest mijloc de aur?
T.F.: Am atins un punct scăzut când aveam 40 de ani și nu eram mulțumit de ceea ce făceam pentru Gucci. Am muncit prea mult, rupt între Paris, Milano și Londra, am creat 16 colecții pe an și am obosit și obosit foarte mult. Am fost dezamăgit și epuizat. Iar acest sentiment s-a intensificat după ce a părăsit Gucci. Mă simțeam de parcă aș fi încetat să mai fiu o persoană. S-a pus prea multă energie pentru a face bani. Au fost foarte importanți pentru mine, dar apoi am început să înțeleg că banii nu aduc și îmi vor aduce fericirea la care mă așteptam de la ei. Cultura modernă încearcă să ne convingă că, dacă vrei să fii fericit, trebuie să te îmbogățești. Trebuie să locuiești într-o casă, să porți așa și așa pantofi, să cumperi așa și așa... Și eu am crezut în toate acestea, am cumpărat-o pe toate. Dar am avut norocul să reușesc și să înțeleg că banii și materialismul nu aduc întotdeauna fericire. Nu m-au făcut fericit. În acea perioadă de depersonalizare, incertitudinea cu privire la viitor, alcoolul și încercările de a mă vindeca, m-au făcut să mă reconsider totul în viața mea. Drept urmare, am devenit mai spiritual.

L.I.:La ce te gandesti?
T.F.: Nu vreau să spun că merg la biserica prezbiteriană în fiecare duminică, așa cum făceam în copilărie. Tocmai am început să citesc mult și să înțeleg mai clar că sunt o persoană spirituală. Am înțeles întotdeauna calea universului și am știut ce ușă merită să fie deschisă și care nu. A înțeles importanța vocii interioare. Dar când am avut succes, am uitat de toate acestea și mi-am pierdut drumul. După ce mi-am regândit părerile asupra multor lucruri, mi-am dat seama că a crea obiecte mă face fericit. Îmi place să fac lucruri.

L.I.:Și apoi ai părăsit Gucci, te-ai mutat în Los Angeles și ai lucrat la filmul „A Single Man” timp de patru ani.
T.F.: După aproximativ un an și jumătate, toată presa de modă a început să scrie, ceva de genul „Sperăm că nu va reuși în filme și nu o va face”. Oamenii din industria modei se mișcă foarte repede și se așteaptă la aceeași viteză de la orice altceva. Puteți face o colecție în patru sau cinci luni, apoi o altă colecție, dar acest număr nu va funcționa cu cinematograful.

L.I.: V-a deranjat faptul că filmul a durat atât de mult să fie produs?
T.F.: La început am fost îngrijorat, dar privind în urmă, mi-am dat seama că nu aș fi putut să o fac mai devreme. Pe vremea când lucram la A Single Man, eram exact acolo unde trebuia să fiu pentru a face acest film. Este la fel cu revenirea la colecțiile pentru femei. Prietenii mei îmi tot spuneau că ar trebui să creez din nou haine pentru femei. Dar știam că nu sunt încă pregătit pentru asta, pentru că nu găsisem încă ce să spun și nu găsisem o modalitate de a face distracția. Când am cântărit totul și am decis să mă întorc, m-am gândit: „OK, voi continua să fac asta doar dacă îmi place. De îndată ce nu mă mai distrez, voi închide compania sau o voi vinde.” Chestia este că, dacă meseria nu este distractivă, nu merge la fel de bine. Cele mai recente colecții ale mele pentru Gucci și Yves Saint Laurent au fost unele dintre cele mai bune lucrări ale mele. Au fost frumoase, hainele au fost făcute foarte bine, sunt mândru de aceste colecții… Dar au fost create fără bucurie. Au fost creați cu disciplină. Colecțiile mele anterioare pentru Gucci au radiat bucurie pentru că era nou pentru mine la acea vreme, îmi plăcea să fac aceste colecții și cred că s-a arătat. Lucrurile făcute cu dragoste vorbesc de la sine. Și când o femeie trece pe lângă umerase, aceste lucruri încep să-i vorbească. Femeia le răspunde și le cumpără. Eu cred că energia poate fi transferată prin lucruri materiale pe măsură ce le creați.

L.I.: Acesta este un gând foarte spiritual.
T.F.: Asta e. Dacă ar fi să aleg o religie acum, ar fi taoismul sau chiar Vedanta... sau religia nativilor americani. Trebuie să spun că cred că indienii au avut o atitudine corectă față de natură. Au respectat-o ​​și au înțeles ce aveau nevoie de la ea. Iubesc natura pentru că totul în ea are sens. Dacă petreceți timp la ferma noastră sau în alt loc în natură, atunci tot ceea ce vă deranjează se va evapora pur și simplu. Cea mai mare problemă este că am pierdut legătura cu natura, cu ceea ce contează cu adevărat în lume.

L.I.:Nu-i așa că e amuzant că ești încă într-o afacere dominată de aspectul vizual și foarte superficial la asta.
T.F.: Sunt mereu rupt între aceste fapte. Este ca un paradox pentru că, pe de o parte, stau aici și vorbesc despre ceea ce mi-a permis să-mi găsesc echilibrul și să mă simt fericit, iar pe de altă parte, creez lucruri care au o dată de expirare. Lucrez într-o industrie care îi poate face pe oameni nefericiți și nesiguri să nu aibă așa ceva sau altul. Prin urmare, în această etapă a vieții mele, încerc să creez produse care să aibă viitor. Dacă ești suficient de norocos să ai venituri suficiente pentru a deține aceste lucruri, atunci ele vor aduce bucurie pură în viața ta. Dar nu te vor face fericit.

L.I.:Dar ele te pot ajuta să te simți fericit.
T.F.: Poate asa este. Dar, până la urmă, aceste lucruri nu înseamnă nimic. Eu cred că totul în această lume are proprietatea de a fi trecător. Dacă spargi sticla, atunci nu este nimic de care să-ți faci griji, pentru că va reveni la starea de nisip și praf din care a fost creat. Totul în lume se mișcă într-un cerc, iar energia doar își schimbă formele.

L.I.:Cred că ai devenit mai amuzant de când ai încetat să bei.
T.F.: Pentru că sunt mai fericit. Am băut nu pentru a mă relaxa, ci pentru a scăpa de probleme. Alcoolul slăbește inhibițiile, dar interdicțiile există cu un motiv. Pentru mine, alcoolul a fost o modalitate de a trece prin lucruri pe care nu voiam să le fac. Acum nu beau și nu fac acele lucruri. Dacă nu vreau să merg la o petrecere, nu merg acolo.

L.I.:Ai sânge american?
T.F.: Nu, familia mea este din Scoția. Dar New Mexico a fost întotdeauna un loc plăcut pentru mine.

L.I.: Te-ai simțit ca un ciudat în copilărie?
T.F.: Am crezut că sunt grozav și toți ceilalți sunt proști.

L.I.:Cum te-ai îmbrăcat atunci?
T.F.: Foarte ciudat! Nu am purtat cămăși cu mâneci scurte. Tricourile polo cu mâneci scurte sunt un lucru, dar încă nu-mi plac bărbații în cămăși țesute cu mâneci scurte. Am purtat mereu cămăși cu mâneci lungi și mi-am suflecat mânecile până la umeri, în așa fel încât să arate ca niște manșete uriașe. Am purtat și o servietă în clasa I și a II-a. Pentru asta am fost adesea bătut. Apoi, în anii 70, am trecut printr-o perioadă a cămășilor evazate și cu imprimeu floral. Mi-am crescut părul, așa că am arătat ca o fată pentru o vreme.

L.I.:Sunt sigur că ai fost extraordinar!
T.F.: Când eram tânăr, eram drăguță. Chiar și la vârsta de optsprezece ani, eram mai drăguț decât arătos. Nu spun asta din vanitate, doar cred că odată cu vârsta devin mai frumoasă.

L.I.: Cum crezi că arată diferit femeile din Paris, New York și Los Angeles?
T.F.: Ele sunt foarte diferite. Deși, trebuie să spun că în ultimii 15 ani granițele s-au încețoșat puțin. Cred că standardele de frumusețe din Los Angeles și Londra sunt identice. În Los Angeles și Londra, toate femeile, cel puțin dintr-un anumit grup, au păr blond, sâni și buze artificiale. Lucrurile devin mai grele la New York. Oamenii sunt stresați și se vede chiar și în modul în care au suferit operații plastice. Cred că cei mai sexy oameni din lume sunt italienii, spaniolii și francezii. Sunt naturali, iar acest lucru este încă de mare importanță pentru ei.

L.I.:Bine, acum am câteva întrebări despre mărimea virtuților tale.
T.F.: Urăsc interviurile, așa că încerc întotdeauna să mă asigur că conversația este despre ceea ce vreau să vorbesc.

L.I.: Adevăr?
T.F.: Da, de fapt, sunt foarte timid. Dar nimeni nu crede în asta.

L.I.:Într-adevăr, nimeni nu s-ar fi gândit la asta.
T.F.: Munca mea este performanța. Dar adevărata mea muncă este întâlnirile de birou și munca de proiectare. Și îmi place această parte. Îmi place să aduc idei la viață. Dar nu-mi place să vorbesc despre asta pentru că nu este creativ.

L.I.:Trebuie să faci totul bine?
T.F.: Da, urăsc când lucrurile nu merg.

L.I.: Și continui să încerci până reușești?
T.F.: Dacă merită, atunci da.

L.I.:Pari a fi o persoana puternica.
T.F.: Am încredere în instinctele mele.

L.I.:Cum le deosebești între toate aceste gânduri din capul tău?
T.F.: Nu spun că nu trebuie să gândiți și să reflectați. Trebuie să-ți folosești creierul, dar ar trebui să înțelegi că acesta este un organ complet diferit.

L.I.:A existat un moment sau o persoană definitorie în viața ta?
T.F.: Fiecare clipă, fiecare pas. Dacă aș fi rămas în Texas, aș fi fost cu totul altă persoană decât cea care s-a mutat în New Mexico. Mai mult, mutarea la New York și întâlnirea cu toți oamenii cu care am vorbit acolo m-au influențat. Fiecare pas din viața mea a influențat pasul următor.

L.I.:Cum te simți când ești în mod constant agățat de fani și admiratori?
T.F.: Băieții nu sar niciodată peste mine. Și fetele mă lovesc pentru că e distractiv pentru că știu că sunt gay.

L.I.:Fete ca tine.
T.F.: Ei bine, îmi plac fetele.

L.I.:Ești cel mai heterosexual gay pe care îl cunosc.
T.F.: Cred că suntem cu toții pe o scară de alunecare a sexualității. La un moment dat, am fost hetero, m-am culcat cu femei și m-am îndrăgostit de ele. Dar acum sunt bine cu Richard. Pot spune că dacă nu aș fi fost cu Richard și s-a întâmplat să întâlnesc o femeie care să mi se potrivească, atunci aș putea fi destul de fericit cu ea. Din punct de vedere biologic, sunt la fel de atrasă atât de bărbați, cât și de femei. Dar la nivel emoțional, femeile nu mă atrag așa cum o fac bărbații.

L.I.:Pe cine îți place să fotografiezi mai mult - femei sau bărbați?
T.F.: Acestea sunt lucruri diferite. Găsesc femeile incredibil de frumoase. Găsesc și bărbații frumoși, dar le văd sexualitatea diferit față de sexualitatea femeilor. Dacă un bărbat are un magnetism sexual puternic, s-ar putea să întâmpin dificultăți la filmare. Cu femeile, pot rămâne mai obiectiv.

L.I.: Priviți corpul și proporțiile prin ochii unui sculptor.
T.F.: Nu sunt sculptor, dar fac asta. O fac cu pantofi. Îmi amintesc că am stat pe bancheta din spate a unei mașini la vârsta de șapte ani și mă uitam la pantofii pe care tocmai îi cumpărasem. Eram înnebunit după faptul că forma unuia dintre ele a deviat de la proporții. Am venit acasă, am scos cizmele alea și nu le-am mai pus niciodată.

L.I.: Regreți ceva?
T.F.: Nu regret nimic din ce am făcut vreodată în viața mea. Chiar dacă au fost cele mai stupide și mai stupide fapte. Nici măcar nu regret că am atins sânii Victoriei Beckham în fața lui David o dată și, din această cauză, nu a vorbit cu mine timp de șase luni, așa că a trebuit să trimit flori și felicitări de scuze. Nu regret pentru că m-a învățat ceva. „Hei, atunci nu ar trebui să bei atât de mult și să faci astfel de lucruri în fața soților tăi.”

L.I.:Cred că oamenii cred că ești „domnul perfect”.
T.F.: Doamne, mă găsesc atât de imperfect. Dacă oamenii ar cunoaște eu adevăratul meu, m-ar urî.

L.I.:Ce esti adevarat?
T.F.: Sunt foarte periculos.

L.I.:Nu cred că ești periculos. Ei bine, poate doar puțin. Crezi că pierzi această calitate de-a lungul anilor?
T.F.: Așa e, devin din ce în ce mai puțin periculos.

L.I.:Ei bine, acesta este un alt motiv pentru care îmbătrânirea nu este atât de rea, nu? Dacă ți s-ar spune că te poți întoarce la orice vârstă, ce vârstă ai alege?
T.F.: Nu. Nici măcar nu mi-aș vrea vechiul meu trup înapoi.

L.I.:Unde vei fi când vei împlini 85 de ani?
T.F.: Am o idee, dar este mai puțin clar decât dacă ai întreba despre asta acum cinci ani. Răspunsul ideal pentru astăzi ar fi: voi locui în Santa Fe și voi lăsa părul să albească! Voi arăta destul de bine pentru un bărbat de 85 de ani. Sper să fac yoga, astfel încât să rămân flexibil și să mă pot apleca și să mă mișc normal. Și probabil că voi face mai mult film decât modă. Sau poate voi face sculpturi de lut.

L.I.:Ar fi minunat.
T.F.: Nu știu exact cum voi arăta, dar știu că voi încerca să arăt cât mai bine. A avea grijă de aspectul meu este o parte integrantă a vieții mele.

L.I.:Te iubesc, dar trebuie să plec. Avem o mulțime de informații grozave!
T.F.: Si eu te iubesc si iti multumesc pentru tot.

Site-ul oficial: www.tomford.com