Raportați „care este calitatea educației”
Содержание статьи
- Conceptul de calitate
- Calitatea educației
- Conceptul absolut și relativ de calitate
- Indicator complex
- Conceptul de monitorizare
- Monitorizarea ca principală condiție a calității educației și a tipurilor sale
- Managementul calității educației
- Calitatea educației și a școlii
- Calitatea educației și a universității
- Modalități de îmbunătățire a calității educației
- Link bibliografic
Abordări moderne de evaluare a calității educației.
Sistemul de evaluare a cunoștințelor este un sistem de evaluare a calității desfășurării programelor educaționale, cel mai important element al procesului educațional. Controlul cunoștințelor elevilor este unul dintre elementele principale ale evaluării calității educației. Abordarea modernă a evaluării rezultatelor în educația generală este mai critică.
Evaluarea este una dintre componentele activității educaționale: regulatorul acesteia, indicatorul de performanță. Problema funcției de evaluare a școlii se bazează pe soluționarea a trei probleme principale:
1. Care este scopul evaluării progresului educațional al copiilor?
2. Ce este important de evaluat în primul rând în activitatea cognitivă a școlarilor?
3. Cum se asigură cel mai bine obiectivitatea evaluărilor?
De aici rezultă trei funcții ale profesorului:
Crearea condițiilor pentru includerea elevilor în activități independente, cognitive, educaționale;
1. Stimularea acțiunilor elevilor pentru atingerea scopului, oferirea de sprijin emoțional copiilor în cursul activității, crearea unei situații de succes pentru fiecare copil, menținerea unui fond emoțional general pozitiv;
2. Efectuarea unei examinări a rezultatului obţinut împreună cu copiii. Un profesor de școală ar trebui să fie capabil nu doar să ofere condiții de dezvoltare personală, să facă acest proces simplificat și gestionabil, ci și să predea toate acestea elevilor înșiși, să-i transforme în subiecte gânditoare care să nu se piardă în nicio situație de viață. Este necesar să se abandoneze evaluarea superficială a școlarilor la începutul fiecărei lecții, în cursul însușirii unui material nou. Profesorul efectuează controlul verificării secțiunilor de cunoștințe la sfârșitul unei anumite etape de pregătire pentru a determina rezultatele intermediare și finale ale școlarilor. Frecvența examenelor este determinată de însuși profesorul, în funcție de vârsta copiilor, nivelul lor de educație, complexitatea și semnificația materialului. În același timp, punctajul școlar primit pentru munca de control, profesorul și elevii ar trebui percepuți ca un fel de rezultat pentru astăzi și nu ca o definiție a tuturor abilităților educaționale și cu atât mai mult nu ca o caracteristică a individului. ca un intreg, per total.
Control - procedura de obținere a informațiilor despre activitate și rezultatele acesteia, oferind feedback.
Tipuri de control:
Controlul oral - sondaj individual si frontal. Corectitudinea răspunsurilor este determinată de profesor, a comentat. Pe baza rezultatelor controlului, se acordă note.
Control scris- se realizeaza cu ajutorul unor teste, eseuri, prezentari, dictaturi, probe scrise etc., care pot fi de scurta durata si de lunga durata, se deosebesc prin profunzimea diagnosticului (taietura superficiala sau taietura solida).
Control de laborator-atelier- care vizează testarea capacității elevilor de a lucra pe calculator, cunoașterea software-ului care va fi folosit în lecție, compilarea modelelor de calculator, depanarea programelor.
Controlul mașinii (programat).- ar trebui să fie pe un computer, dacă există programe de control. Poate fi utilizat în toate etapele studiului disciplinelor academice. Diferă prin obiectivitate ridicată atunci când se utilizează mijloace de control create cu pricepere și competență.
Controlul de testare- poate fi mașină sau fără mașină, pe baza testelor.
autocontrol presupune formarea capacității de a găsi în mod independent greșelile, inexactitățile, de a contura modalități de eliminare a golurilor detectate.
Cele mai importante principii pentru diagnosticarea și monitorizarea învățării (progresului):
Obiectivitatea constă în conținutul fundamentat științific al testelor de diagnostic (sarcini, întrebări), proceduri de diagnosticare, atitudinea chiar prietenoasă a profesorului față de toți elevii, evaluarea exactă a cunoștințelor și aptitudinilor adecvate criteriilor stabilite. Obiectivitatea practică a diagnosticării înseamnă că notarea este aceeași indiferent de metodele și mijloacele de control, precum și de cadrele didactice care efectuează diagnosticul.
Sistematicitatea include necesitatea controlului diagnostic în toate etapele procesului didactic - de la percepția inițială a cunoștințelor până la aplicarea lor practică.
Principiul vizibilității(publicitatea) constă, în primul rând, în efectuarea de probe deschise a tuturor elevilor după aceleași criterii. Evaluare a fiecărui elev, stabilit în procesul de diagnosticare, este de natură vizuală, comparabilă. Principiul publicității necesită, de asemenea, dezvăluirea și motivarea evaluărilor.Evaluare - benchmark, prin care elevii judecă standardele de cerințe pentru ei și obiectivitatea profesorului. O condiție necesară pentru implementarea principiului este anunțarea rezultatelor secțiunilor de diagnostic, discuția și analiza acestora cu participarea persoanelor interesate și pregătirea planurilor pe termen lung pentru a umple golurile.
Etape și legături de control.
Este necesară diagnosticarea, controlul, testarea și evaluarea cunoștințelor și aptitudinilor elevilor în succesiunea logică în care sunt studiati.
Etapa 1 . În sistemul de verificare, trebuie avută în vedere identificarea preliminară a nivelului de cunoștințe al studenților. Se desfășoară la începutul anului universitar, combinată cu așa-numita pregătire compensatorie (de reabilitare), care vizează eliminarea decalajelor la începutul anului universitar. an, dar și la mijloc, când începe studiul unei noi secțiuni (curs).
Etapa 2. Verificare curentă în procesul de asimilare a fiecărei teme studiate. Deși se desfășoară de la lecție la lecție, oferă posibilitatea de a diagnostica asimilarea cunoștințelor doar a elementelor individuale ale curriculumului. Funcția principală a verificării curente este educațională. Metodele și formele unei astfel de verificări pot fi diferite, depind de factori precum conținutul contului. materialul, complexitatea acestuia, vârsta și nivelul de pregătire al cursanților, nivelul și obiectivele pregătirii, condițiile specifice.
Etapa 3. O a doua verificare, care, ca și cea actuală, ar trebui să fie tematică. În paralel cu studiul de materiale noi, elevii repetă ceea ce au învățat anterior. Aceasta contribuie la consolidarea cunoștințelor, dar nu face posibilă caracterizarea dinamicii muncii educaționale, diagnosticarea nivelului de forță de asimilare. Un astfel de test dă efectul adecvat numai atunci când este combinat cu alte tipuri și metode de diagnostic.
Etapa 4 . Testarea periodică a cunoștințelor, abilităților studenților într-o secțiune întreagă sau a unui subiect semnificativ al cursului. Scopul unui astfel de test este de a diagnostica calitatea asimilării de către studenți a relației dintre elementele structurale ale contului. material studiat în diferite părți ale cursului. Principalele funcții ale unei revizuiri periodice sunt sistematizarea și generalizarea.
Etapa 5 . Verificarea finală și contabilizarea cunoștințelor, aptitudinilor cursanților dobândite de aceștia în toate etapele procesului didactic. Evidența finală a progresului se realizează la sfârșitul fiecărui trimestru și la sfârșitul anului universitar. Scopul testului este de a determina nu numai nivelul și calitatea învățării elevului, ci și volumul muncii educaționale efectuate de acesta.
Funcția didactică principală a verificării este:
Oferă feedback între profesor și elev;
Obținerea profesorului de informații obiective despre gradul de dezvoltare a materialului educațional;
Identificarea în timp util a deficiențelor și a lacunelor în cunoștințe.
Controlul include: verificare-evaluare (proces)-marca (rezultat).
PROFESORUL ESTE RESPONSABIL DE EVALUARE!
Aș dori să remarc diferența dintre conceptele de „evaluare” și „notă”.
Evaluarea este procesul de comparare a rezultatelor reale cu obiectivele planificate.
O marcă este rezultatul acestui proces, expresia (semnul) condițional formală (exprimă o opinie subiectivă, o impresie).
Marcare funcții:
Controlul (la ce nivel este invatat materialul);
stimulatoare
Constatare (elevul este sau nu angajat în această materie);
Sesizarea (ce punctaj a primit studentul pentru materialul studiat);
Punitiv (totul este normal la școală sau este timpul să treci la acțiune);
Reglementare (vă permite să obțineți note pozitive).
Principalele funcții ale mărcii: control și stimulare.
Funcția de control a notei este implementată în toate etapele de învățare (există finală, controlul lecției, diverse forme și tipuri de independente, teme de verificare pentru aceasta). Dacă această funcție de marcare nu este implementată sistematic, nu suficient de obiectiv (și acest lucru, din păcate, se întâmplă la școală), fără o analiză atentă a tuturor factorilor pedagogici însoțitori, atunci pur și simplu își pierde semnificația.
Trebuie subliniat faptul că, punând o anumită notă, profesorul deseori „îl extinde” conținutul. Se verifică nu numai nivelul de stăpânire de către elev a cunoștințelor, aptitudinilor în conținutul lor informativ (ce știe și ce nu știe, nu poate), ci și fixează atitudinea acestuia față de munca sa educațională, îndatoririle școlare zilnice ( acuratețea, diligența, diligența elevului, activitatea sa generală în clasă, interesul pentru subiect și multe altele).
O altă funcție importantă a mărcii este stimularea. Îl încurajează pe elev să se autoperfecționeze. Concentrându-se pe notă, elevul își schimbă comportamentul - tinde, de regulă, să-l corecteze - să fie disciplinat în lecție, să îndeplinească în mod regulat toate cerințele profesorului etc.
Funcția de stimulare și control a mărcii ar trebui să fie în strânsă unitate. Dacă această unitate este încălcată, atunci nota încetează să regleze comportamentul de învățare al elevului. Apoi elevul nu reacționează la notele proaste, subliniază în orice mod posibil indiferența față de acestea, își pierde interesul pentru învățare și caută să se regăsească în alte activități. În aceste condiții, funcțiile de control și stimulare ale mărcii dau naștere fie fricii de o notă proastă, fie neglijării acesteia. Este destul de evident că în ambele cazuri marca încetează să-și mai joace rolul principal. Elevul apreciază mai mult procesul de lucru, iar profesorul apreciază rezultatul final al acestuia. Desigur, procesul este subordonat rezultatului. Dacă elevul s-a gândit dureros la sarcină (care este valoroasă pentru el), dar tot nu a rezolvat-o, atunci profesorul nu-i poate acorda o notă mare. Dar este necesar să apreciem această reflecție dureroasă, căutarea modalităților de rezolvare a problemei.
Iată câteva modalități de evaluare:
Profesorul notează după ureche sau gest fiecare reușită a elevului (intonație, gest, expresii faciale). Trebuie să ne amintim că scopul evaluării este stimularea învățării. Omul are nevoie de succes. Gradul de succes ne determină în mare măsură bunăstarea, atitudinea față de lume, dorința de a munci.
Profesorul își mărește arsenalul de notare (de exemplu: o scară de calitate și cantitate).
După finalizarea lucrării, elevul își pune nota. Pentru aceeași lucrare, profesorul pune și notă printr-o fracție (această tehnică este recomandată pentru referate de teste de pregătire, eseuri, lucrări de laborator și practice, teme individuale și speciale).
Credit de încredere. În unele cazuri, profesorul pune o notă pe „credit”.
Formula criteriilor de evaluare. Foarte des, elevii sunt jigniți de părtinirea notării, lucrările scrise nu sunt emise astfel încât elevii să-și poată vedea greșelile, lipsa de temei al notelor, subestimarea lor, iar acest lucru vine din faptul că elevii nu sunt familiarizați cu criteriile.
Criterii - acesta este un fel de standard, formează baza activității evaluative, servește drept ghid. Standardul este un exemplu de acțiuni individuale ale operațiilor, rezultatele acestora, un exemplu de activitate educațională și cognitivă în sine și rezultatul final al acesteia. Fiecare profesor de materie are standarde pentru evaluări.
Standardul rezultatului final este stabilit în prealabil în sarcina educațională și cognitivă, ca scop și orientare a activității.
S-a stabilit că unul dintre motivele pentru care elevii rămân în urmă în învățare este capacitatea subdezvoltată de a evalua critic rezultatele activităților lor educaționale.
Următorul concept este autoevaluarea - una dintre componentele activității, nu este asociată cu acordarea de note, ci cu procedura de evaluare. În același timp, elevii își oferă o descriere semnificativă și detaliată a propriilor rezultate, le analizează punctele forte și punctele slabe și caută modalități de a le elimina.Elevul se autoevaluează.
Este recomandabil să analizați și să evaluați nu numai rezultatele finale, ci și procesul de lucru asupra acestuia.
Autoevaluarea permite unei persoane să vadă punctele forte și punctele slabe ale muncii sale și să-și construiască propriul program de activități ulterioare pe baza înțelegerii acestor rezultate.
Procedura de autoevaluare în procesul pedagogic nu poate fi realizată printr-un aranjament simplu, necesită o muncă profesională minuțioasă și temeinică.
Există trei forme de activitate de construire a stimei de sine.
Profesorul însuși demonstrează o atitudine pozitivă față de elev, încredere în abilitățile sale, dorința de a-l ajuta să învețe în orice fel.
Profesorul își dezvoltă capacitatea de a oferi o descriere semnificativă. gestionează-ți propria învățare.
Procesul de bază este organizat pe baza unor criterii normative folosind standarde general acceptate. Principalul lucru în munca profesorului ia în considerare criteriul personal, utilizarea standardelor individuale.
O frecvență ridicată a evaluării este considerată un criteriu necesar pentru calitatea muncii unui profesor. Evaluarea superficială este interzisă, frecvența tăierilor de control este determinată de profesor.
Nota finală se stabilește în funcție de media aritmetică a notelor curente. Determinarea notei finale la teste, tăieturi de control, încercări pentru tot materialul studiat.
Utilizarea unui sistem de marcare în cinci puncte. Utilizarea diferitelor tipuri de scale de evaluare, utilizarea pe scară largă a testelor.
Profesorul evaluează singur copiii. Oferă un proces pentru ca elevii să-și autoevalueze realizările.
În prezent, este în curs de elaborare un proiect de sistem federal de evaluare a calității educației.
Până în prezent, multe țări ale lumii (Rusia nu face excepție) au format principalele direcții de politică privind evaluarea educației. Au început să creeze anumite standarde care ar trebui aplicate în procesul de dezvoltare a programelor educaționale. Astfel, aceste norme au servit drept instrument principal pentru determinarea ariilor țintă ale educației și formarea unui spațiu educațional.
Conceptul de calitate
Acest articol examinează pe deplin conceptul de calitate a educației, esența și caracteristicile fundamentale ale acestuia. Pentru început, este necesar să definim ce înseamnă conceptul de calitate în sensul general al cuvântului. Calitatea educaţiei este ce s-a întâmplat?
Cea mai frapantă interpretare a acestui termen este definirea calității ca o combinație a unui număr de proprietăți, caracteristici, caracteristici ale produselor, anumite categorii de bunuri, servicii, materiale sau lucrări care servesc pe deplin drept factor determinant în raport cu capacitatea lor de a satisface nevoile şi cerinţele societăţii şi adecvarea pentru propriul scop.precum şi cerinţele. Măsura de conformitate considerată se formează pe baza unor standarde, contracte sau acorduri specifice. Este important de remarcat faptul că crearea acestei măsuri poate avea loc și în strânsă legătură cu nevoile populației sau ale segmentelor specifice ale acesteia. Cum se corelează acest concept cu categoria educațională?
Calitatea educației

Calitatea educaţiei este cea mai importantă componentă a sferei sociale, care determină absolut exact statul, precum și eficacitatea procesului educațional în societate, gradul de conformitate cu nevoile și chiar așteptările societății (și diferitele sale grupuri, în special) în ceea ce priveşte dezvoltarea şi crearea competenţelor atât civile, cât şi profesionale ale unei persoane ca personalitate. Este important de menționat că indicatorul luat în considerare, în procesul de analiză detaliată, este împărțit în alții mai mici, fiecare dintre acestea fiind capabil să caracterizeze pe deplin unul dintre aspectele activităților educaționale ale unei instituții de învățământ. Dintre acestea, principalele sunt:
- Conținutul procesului de învățământ.
- Metodologia elaborată în raport cu normele de pregătire.
- Forme de educație.
- Baza materială și tehnică.
- Compoziția structurii de personal.
Conceptul absolut și relativ de calitate
Este important de menționat că conceptul de calitate ( calitatea educaţiei este un indicator foarte important) li se atribuie adesea diverse, de regulă, sensuri contradictorii. Cert este că analiza poate fi efectuată atât în ordine absolută, cât și în ordine relativă. Astfel, conceptul absolut presupune o demonstrație de superioritate și un anumit statut, ceea ce are în mod firesc un efect benefic asupra imaginii unei instituții de învățământ.
Conceptul relativ nu percepe calitatea ca pe un atribut al unui serviciu educațional și poate fi considerat sub două aspecte: ca respectarea unui anumit standard de stat sau ca respectarea preferințelor consumatorilor de servicii. Trebuie adăugat că primul aspect reflectă punctul de vedere al producătorului, iar al doilea este interconectat cu opiniile consumatorilor. Cu toate acestea, adesea opinia producătorului nu este echivalentă cu opinia consumatorului, prin urmare, se obișnuiește să se ia în considerare problema calității educației de către una sau alta instituție de învățământ din două părți.
Indicator complex

Monitorizarea calitatii educatiei indică faptul că indicatorul analizat este înzestrat cu un caracter complex. În conformitate cu acest fapt, ar fi recomandabil să rescrieți principalele sale aspecte:
- Interrelația dintre scopul antrenamentului și rezultatul.
- Asigurarea satisfacției absolute a societății cu anumite servicii educaționale.
- Nivel decent de cunoștințe și abilități; dezvoltarea benefică a personalității – mentală, morală și, bineînțeles, fizică.
- Asigurarea tuturor condițiilor pentru o stima de sine sănătoasă a individului, autoguvernarea acestuia, precum și autocertificarea.
- Formarea unei varietăți de medii culturale pentru educație în ceea ce privește cultura politică, îmbogățirea spirituală și, desigur, disponibilitatea unei persoane de a trăi pe deplin în societatea modernă și așa mai departe.
Conceptul de monitorizare

În conformitate cu aspectele de mai sus, poate fi definit ca un sistem de colectare continuă a informațiilor despre proprietățile sale cele mai semnificative, prelucrarea, analiza și, bineînțeles, interpretarea calitativă ulterioară a acestuia, care este necesar pentru a oferi domeniului educației și societății ca un întreg cu fiabil, complet și clasificat pe niveluri.aplicarea de informații privind conformitatea proceselor, precum și a rezultatelor activităților educaționale cu anumite standarde, asupra schimbărilor curente și previziunilor relevante. Scopul principal al formării unui sistem de monitorizare este îmbunătățirea calității serviciilor educaționale.
Managementul calității educației prin monitorizare are o serie de avantaje și dezavantaje, dar pentru a le elimina pe acestea din urmă este necesar doar să se asigure toate condițiile pentru implementarea efectivă a acestui eveniment. Principalele dintre ele sunt următoarele:
- Aplicarea unei abordări sistematice.
- Culegere de metode cantitative și calitative într-un singur set.
- Interpretarea competentă a informațiilor obținute în urma monitorizării.
- Folosind numai instrumente de înaltă calitate.
- Asistență din partea organelor administrative în plan metodologic și, bineînțeles, material.
Monitorizarea ca principală condiție a calității educației și a tipurilor sale

Este important de menționat că clasificarea monitorizării se poate baza pe diverși factori: scopul implementării acesteia, funcțiile cheie, domeniul de utilizare a informațiilor și alții. Cea mai populară este împărțirea tipurilor de monitorizare în funcție de funcțiile lor. În acest fel, calitatea educației (it cea mai importantă componentă a sferei sociale) este reglementată prin monitorizarea următoarelor tipuri:
- Monitorizarea informatiilor.
- Monitorizare diagnostic.
- Monitorizare comparativă.
- monitorizare predictivă.
Este important de menționat că utilizarea tipurilor de monitorizare prezentate în forma sa pură este destul de rară. Astfel, astăzi a devenit popular un astfel de eveniment precum efectuarea unei monitorizări cuprinzătoare, care combină în mod competent toate elementele de mai sus.
Managementul calității educației
Conceptul de monitorizare discutat mai sus este direct legat de managementul calității educației, care trebuie înțeles ca un anumit sistem de decizii (și apoi de acțiuni atât strategice, cât și operaționale), a căror implementare are loc într-o manieră planificată. Acesta vizează furnizarea completă, îmbunătățirea semnificativă, controlul strict, precum și o evaluare competentă a calității proceselor sau serviciilor educaționale.
Este important de menționat că în aproape fiecare țară (Rusia nu face excepție) există o operațiune continuă care asigură și controlează implementarea operațiunilor de mai sus. Acest subiect al procesului de învățământ tratează și chestiuni suplimentare, inclusiv, de exemplu, planificarea procesului educațional și evaluarea însoțitoare a factorilor care reduc calitatea educației. Dintre acești factori se pot distinge unele defecte de natură internă sau externă.
Calitatea educației și a școlii

Până în prezent calitatea educatiei la scoala determinată de următorii factori:
- Matematizarea proceselor educaționale.
- Crearea conștiinței istorice.
- Predarea continuă a limbii materne și a istoriei statului.
- Educația individului ca patriot al țării sale (în conformitate cu cultura și limba națională).
- Formarea unui adevărat apărător al Patriei (pentru băieți).
- Educație de respect absolut pentru muncă, deoarece munca în sine este condiția principală pentru creșterea individului într-un mod creativ.
- Instalare asupra dezvoltării armonioase a omului în raport cu creativitatea.
- Îmbunătățirea calității învățământului profesional.
Calitatea educației și a universității

În sistemul de învățământ superior modern, principalii indicatori ai calității sale impecabile sunt:
- Conformitatea absolută a structurii curriculei cu cerințele clienților, care pot fi, de exemplu, statul, afacerile sau individul, precum și standardele educaționale înrădăcinate.
- Satisfacția ridicată a părților interesate (de exemplu, angajatorii sau studenții) față de calitatea educației.
- Un grad ridicat de satisfacție față de activitățile lor ale angajaților unei instituții de învățământ superior.
- Un efect benefic asupra societății, ridicând nivelul culturii în sensul general al cuvântului.
Modalități de îmbunătățire a calității educației
Astăzi - cea mai importantă sarcină, deoarece bunăstarea acestei sau aceleia țări depinde de productivitatea implementării acesteia. Astfel, cele mai semnificative condiții pentru realizarea acestuia sunt următoarele puncte:
- Activarea standardelor educaționale ale statului, precum și a planului de bază al procesului de învățare.
- Optimizarea diferitelor tipuri de încărcătură de studenți (psihică, fizică și, bineînțeles, educațională).
- Dacă este necesar, asigurați formarea conform unui program individual.
- Dezvoltarea sistemului de învățământ la distanță.
- Sprijin de stat pentru școlile pentru persoanele supradotate.
- Formarea sistemului de stat în raport cu evaluarea calității procesului de învățământ.
- O întărire semnificativă a rolului disciplinelor care pot asigura socializarea elevilor etc.
Organizațiile internaționale implicate în standardizarea bazată pe ISO 9001 au adoptat o definiție în care calitatea este interpretată ca un set de caracteristici ale unui obiect legate de capacitatea acestuia de a satisface nevoile declarate și implicite. În educație, calitatea este de obicei considerată nu doar ca rezultat al activității, ci și ca un proces care vizează obținerea rezultatelor planificate, ținând cont de potențialul intern și de condițiile externe ale obiectului. În acest sens, vorbind despre conținutul termenului „calitate a educației”, trebuie întotdeauna trasată o linie clară între proces și rezultat, diferențierea nivelurilor de educație și delimitarea cerințelor de calitate din partea consumatorilor și clienților de educație. Servicii. De regulă, în sistemul de învățământ profesional se disting nu două, ci trei grupuri de caracteristici: calitatea potențialului de a atinge obiectivul educației, calitatea procesului de formare a profesionalismului și calitatea rezultatului educației. .
În raport cu rezultatele, în cazul cel mai general, calitatea educației este înțeleasă ca o caracteristică integrală a sistemului de învățământ, reflectând gradul de conformitate a rezultatelor educaționale efectiv atinse cu cerințele normative, așteptările sociale și personale ale elevilor. Fără îndoială, această definiție îndeplinește doar o funcție de orientare, întrucât componentele caracteristicilor integrale se modifică în concordanță cu obiectivele etapei de învățământ, iar totalitatea lor se relevă într-o combinație de diverși indicatori și factori care determină calitatea educației, în funcție de nivelul interpretării sale. În special, prin variarea cerințelor și indicatorilor, această definiție poate fi aplicată atât sistemului de învățământ profesional, cât și cel secundar. De exemplu, dacă cerințele pieței muncii, în calitate de consumator, sunt aduse în prim-plan în sistemul de învățământ profesional, atunci setul de indicatori va lua o formă foarte specifică a unui set de competențe profesionale și va fi relevat în moduri diferite în funcţie de domeniile şi profilurile de pregătire în învăţământul profesional.
Elevii și părinții acestora, profesorii, societatea, piața muncii etc. pot acționa ca consumatori și clienți ai serviciilor educaționale. În general, atunci când se evaluează calitatea educației în procesul de acreditare a universităților, trebuie să se țină cont de un întreg set de componente, inclusiv de calitatea personalului didactic, științific și pedagogic și a programelor educaționale; tehnologii de învățare, controlul procesului de învățământ, metode motivante ale activității pedagogice, baza materială și tehnică, mediul informațional și educațional, rezultatele învățării elevilor, managementul educației, cercetarea științifică etc.
Putem spune doar că conceptul de „calitate a educației” este complex, combinând caracteristicile tuturor componentelor educației, condițiile și rezultatele procesului educațional. Fiecare dintre componente este considerată diferit în funcție de cine acționează ca evaluator al nivelului de calitate atins. De exemplu, în sistemul de învățământ superior, administrația universitară este interesată în primul rând de indicatorii de calitate ce țin de numărul de subperformanțe dintr-o instituție de învățământ, procentul deducerilor, costurile de școlarizare, eficacitatea implementării programelor de formare etc. Profesorul determină calitatea din punct de vedere al rezultatelor fiecărui elev și al grupelor de studiu individuale, evaluând capacitatea elevilor de a aplica cunoștințele în rezolvarea problemelor practice, de a gândi în afara cutiei și de a trata procesul de învățare în mod responsabil. Studentul percepe calitatea educației ca fiind pregătire pentru succes, obținând un loc de muncă de prestigiu pe piața muncii după absolvire. Din punctul de vedere al acestuia din urmă, calitatea rezultatului educației poate fi interpretată ca gradul de conștientizare a profesionalismului, capacitatea de a găsi cu succes un loc de muncă și o carieră și implementarea cererilor de salarii mari.
Ideile despre calitate variază nu numai în funcție de grupurile de participanți la procesul educațional, ci se schimbă și ținând cont de factorul timp. Cerințele moderne ale societății pentru dezvoltarea personalității unui absolvent de universitate au suferit schimbări semnificative chiar și în comparație cu trecutul recent - anii 90. ultimul secol. Prioritățile în interpretarea calității rezultatelor educației s-au mutat spre caracterizarea capacității de adaptare a absolventului în comunitatea profesională, dezvoltându-i abilitățile cognitive și creative, formând responsabilitatea civică și conștiința de sine juridică, spiritualitate și cultură. În prezent, atunci când se evaluează calitatea performanțelor educaționale ale absolvenților sistemului de învățământ profesional, nu cantitatea de cunoștințe dobândite sau algoritmi de reproducere în funcție de eșantioane este cea care iese în prim-plan, ci competențele cheie, o abordare creativă a soluționării educaționale și probleme de viață, capacitatea de a dobândi în mod independent cunoștințe și de a le aplica în situații apropiate activității profesionale viitoare.
Pe fondul acestor schimbări, a apărut o nouă definiție a calității educației, în cadrul căreia aceasta este interpretată ca un ansamblu de caracteristici ale rezultatelor procesului educațional care determină formarea consecventă, eficientă a competenței, a conștiinței profesionale, a culturii organizaționale. , și capacitatea de a se autoeduca. În general, totalitatea acestor caracteristici la nivelul stabilirii obiectivelor ar trebui să reflecte capacitatea unui specialist de a desfășura activități profesionale în conformitate cu cerințele stadiului actual de dezvoltare economică, eficiență ridicată, combinată cu responsabilitatea socială pentru rezultatele activitati profesionale.
Cu paradigma țintă pentru interpretarea rezultatelor calității educației în procesul de evaluare a acesteia la toate nivelurile procesului de învățământ, este necesar să răspundem la întrebările: ați obținut ceea ce era de așteptat și dacă puteți vorbi despre prezența un anumit nivel de calitate. Astfel, în procesul de învățământ devine posibil să se constate prezența cunoștințelor de calitate în cazurile în care nivelul de realizări educaționale implementat este apropiat de cel planificat, acționând ca criteriu și precizat sub forma cerințelor standardelor educaționale de stat.
Evaluarea calității realizărilor educaționale complică semnificativ abordarea dezvoltării standardelor educaționale de stat, adoptate și implementate de-a lungul anilor de metodologii și creatorii acestora. În ciuda căutării sistematice a modalităților de îmbunătățire a structurii și formei de prezentare a cerințelor standardelor, de la an la an se manifestă subestimarea rolului măsurătorilor pedagogice. Paradigma țintă dominantă face ca standardele să fie nemăsurabile, excluzând astfel posibilitatea utilizării lor efective pentru colectarea informațiilor empirice și implementarea mecanismului de management al calității educației bazat pe feedback.
De la sfârşitul anilor '90. Secolului 20 în multe ţări străine cu o cultură foarte dezvoltată în domeniul măsurătorilor pedagogice s-a format o abordare dinamică a interpretării calităţii rezultatelor educaţionale. Deși ideea introducerii unui factor de timp nu este în concordanță cu paradigma țintă care stă la baza abordării conceptuale a dezvoltării standardelor educaționale, unde calitatea este normalizată prin stabilirea cerințelor pentru rezultatele educaționale și trebuie comparată cu rezultatele învățării atinse și planificate. , abordarea dinamică a intrat ferm în practica multor structuri, evaluând calitatea educației. În favoarea ei este practica pe termen lung a atestării, care necesită proceduri de evaluare bazate pe operaționalizarea cerințelor standardelor și arată posibilitățile limitate ale paradigmei țintă pentru managementul eficient al calității educației. Conform abordării dinamice, calitatea este interpretată ca schimbări pozitive în procesele și rezultatele educației, datorate dezvoltării științei și producției și reflectând tendințele de schimbare a obiectivelor educației, a nevoilor elevilor, ale societății și ale pieței muncii. Identificarea unor astfel de modificări vă permite să faceți rapid acțiuni corective în procesul de învățare care contribuie la rezolvarea eficientă a problemelor managementului calității educației.
Pentru a aplica o abordare dinamică în evaluarea calității rezultatelor educaționale, este necesar să se acumuleze date privind activitatea cognitiv-creativă, nivelul de formare a competențelor, cunoștințele și abilitățile dobândite sau alte realizări educaționale ale elevilor pe întreaga perioadă de studiu și să se înregistreze acestea. date pentru a analiza creșterea calității sub forma unei statistici descriptive (descriptive) și a diverselor documente la nivel cantitativ și calitativ de măsurare. Astfel, într-o abordare dinamică, evaluarea calității rezultatelor învățării se bazează pe o analiză multivariată a modificărilor unui număr de indicatori ai calității educației, ceea ce face posibilă identificarea tendințelor schimbărilor calității, anticiparea acestora și realizarea nu numai decizii operaționale, ci și strategice de management.
În general, cerințele pentru calitatea educației și însăși înțelegerea acesteia se schimbă pe măsură ce societatea, economia și știința se dezvoltă. Datorită discrepanței dintre rezultatele educației și cerințele moderne ale societății și nevoile pieței muncii, a apărut o abordare bazată pe competențe a interpretării calității, reflectând aspirațiile participanților la procesul educațional de a crește eficacitatea acestuia. pe fondul priorității pragmatismului fără a aduce atingere caracterului fundamental al rezultatelor educației. Astfel, în prezent, poate fi considerată cea mai fructuoasă înțelegere a calității educației, în care acestea urmează calea îmbinării abordărilor bazate pe competențe și dinamice, care permit formarea unui set de cerințe de calitate adecvate tendințelor moderne. în schimbarea obiectivelor educației, a nevoilor elevilor, ale societății și ale pieței muncii, să aplice aparate de măsurători pedagogice și să obțină evaluări fiabile și valide ale acelor schimbări pozitive în procesele și rezultatele educației care pot fi corelate cu interpretarea inovatoare acceptată. a indicatorilor de calitate a educaţiei.
1Scopul acestui articol este de a studia principalele abordări ale dezvăluirii conceptului de „calitatea educației”, sistematizarea abordărilor interne și analiza materialelor străine de la organizații internaționale de top în domeniul politicii de calitate a învățământului superior. În literatura pedagogică și științifică, conceptul de „calitate a educației” este studiat în diferite planuri: conceptual, teoretic și metodologic. Pe baza unei analize sistem-funcționale, autorii propun să distingem patru abordări ale conceptului de „calitate a educației”, și anume: abordare orientată spre obiectiv, abordare de benchmarking, abordare centrată pe rezultat și abordare orientată pe valoare. Categoria „calitatea educației” este considerată de autorii din diferite poziții ale părților interesate ale procesului de învățământ (care au propriile cerințe pentru latura de calitate a educației): statul, societatea, universitatea, angajatorii, studenții și părinții. În cadrul fiecăreia dintre abordările de mai sus, sunt posibile opțiuni alternative (de exemplu, o abordare orientată spre consumator, o abordare orientată spre standard, o abordare a calității ca superioritate și exclusivitate), ceea ce dovedește multidimensionalitatea, consistența și complexitatea concept în studiu.
calitate
calitatea educatiei
educatie inalta
concept
abordare a calității
1. Aaviksoo, J. Asigurarea calității: o viziune neortodoxă a problemei // J. Aaviksoo // Alma Mater (Buletinul liceului). - 2002. - Nr 6. - P.3-8.
2. Vroeynstein, A. I. Evaluarea calității învățământului superior. Recomandări pentru evaluarea externă a calității în universități / AI Vroeynstein. - M.: MNEPU, 2000. - anii 180.
3. Galagan, A. I. Probleme de aderare la GATS în domeniul educației: o analiză a tendințelor globale / A. I. Galagan // Izvestiya MA VSh. - 2006. - Nr. 3. - P.70.
4. Lebedev, O. E. Managementul calității educației / O. E. Lebedev, Sankt Petersburg, 2004. - 136 p.
5. Motova G. N., Navodnov V. G. Examinarea calității educației: o abordare europeană. - M.: Agenţia Naţională de Acreditare în domeniul educaţiei, 2008. - 100 p.
6. Potashnik, M. M. Managementul calității educației: o monografie și o metodă orientate spre practică. indemnizaţie / M. M. Potashnik. - M.: Profesor. Societatea Rusiei, 2000. - 448 p.
7. Polonsky, V. M. Dicționar de concepte și termeni conform legislației Federației Ruse privind educația / V. M. Polonsky. - M., 1995.
8. Frazer, M. Asigurarea calității în învățământul superior: un plan pentru viitor. Conferința de dezbatere a calității suplimentului învățământului superior, 1993. - P. 43.
9. Harvey, L. și Green, D. Definiting quality, Assessment and Evaluation in Higher Education, 1993. - Vol 18. - Nr. 1. - pp.9-34.
10. Lagrosen, S., Seyyed, R. Examinarea dimensiunilor calității în învățământul superior.// Quality Assurance in Education. - 2004. - Vol. 12.-Iss: 2.
11. Stella, A. Înțelegerea cadrelor de asigurare a calității în regiunea Asia-Pacific: indicatori de calitate. - Rețeaua de calitate Asia-Pacific. - 2007. - 10 p.
12. Vlasceanu, L., Grunberg, L., Parlea, D. Quality Assurance and Accreditation: A Glossary of Basic Terms and Definitions. - Bucureşti, 2007. - 152 p.
IntroducereProblema îmbunătățirii calității educației, a calității pregătirii specialiștilor și a creșterii potențialului educațional este o problemă cheie în multe țări ale lumii în domeniul învățământului superior. Multe țări dezvoltate sunt preocupate de starea actuală a educației și încearcă în mod constant să-i îmbunătățească calitatea. Înțelegerea termenului „calitatea educației” este una dintre cele mai dificile probleme ale educației rusești. Baza teoretică și metodologică pentru studiul problemelor de calitate au fost lucrările unor autori precum V. I. Andreev, B. E. Grinkrug, T. V. Davydenko, V. A. Kalnei, A. M. Kats, M. V. Krulekht, O E. Lebedev, VN Maksimova, VP Panasyuk, VM Polonsky, VM. MM Potashnik, IV Telnyuk, BE Fishman, SE Shishov, E. A. Yamburg și alții.
Potrivit lui MM Potashnik, neclaritatea conceptului de „calitatea educației” este cauzată de o încălcare a cerinței de stabilire a obiectivelor operaționale, și anume „... pentru a determina calitatea educației, cerința de stabilire a obiectivelor operaționale și numai operaționale. formularea rezultatului este obligatorie. Dacă această cerință nu este îndeplinită, calitatea educației este pur și simplu imposibil de determinat.
Având în vedere complexitatea conceptului integral de „calitatea educației”, precum și ambiguitatea utilizării acestuia în literatura pedagogică și științifică, devine necesară utilizarea unei abordări sistematice în abordarea acestei probleme. Astfel, scopul principal al studiului a fost studiul și sistematizarea abordărilor interne ale interpretării „calității educației”, analiza evoluțiilor externe în acest domeniu și sistematizarea principalelor materiale ale organizațiilor internaționale de top în domeniul politicii de calitate a învățământului superior.
Pe baza unei analize funcționale de sistem, evidențiem patru abordări ale conceptului de „calitatea educației”: abordare orientată către obiective; abordarea de benchmarking; abordare centrată pe rezultat; abordare bazată pe valori. Sub auspiciile UNESCO, se desfășoară cercetări privind calitatea educației în diferite țări, inclusiv în Rusia. Să comparăm opiniile diverșilor cercetători pentru a identifica componenta acestei categorii pedagogice.
Abordare orientată spre obiective
Cele mai complete evoluții în domeniul abordărilor calității educației îi aparțin profesorului Lee Harvey. Alături de abordări precum: exclusivitate, perfecțiune, rambursare și transformare, acest autor evidențiază o abordare a calității ca corelare a scopului, și anume, „calitatea este legată de scopul stabilit de furnizorul de servicii educaționale”. De remarcat că această abordare este cea de frunte și este susținută de majoritatea autorilor străini, o contribuție uriașă la diseminarea căreia au avut-o K. Ball, L. Vlaseanu, D. Wodehouse, L. Grunberg, D. Parlea. O poziție similară este luată de autorii ruși S. E. Shishova, V. A. Kalnei, M. V. Krulekht și I. V. Telnyuk. Autorii aderă la interpretarea conceptului de „calitate a educației” ca grad de realizare a scopurilor și obiectivelor educaționale stabilite, dar, în același timp, iau în considerare satisfacerea așteptărilor participanților la procesul educațional de la servicii educaționale oferite de instituție. În ciuda unei anumite puncte de vedere comune asupra acestei interpretări, unii autori, în special J. Aaviksoo, notează existența unei înțelegeri vagi a calității educației ca scop strategic: „Când oamenii vorbesc despre calitate, este întotdeauna util să se afle ce înseamnă ei prin calitate (ca scop strategic). Observațiile mele arată că înțelegerea care există în universități este foarte vagă. În Glosarul termenilor cheie în domeniul asigurării și acreditării calității, L. Vlaseanu, L. Grunberg, D. Parlea notează că calitatea în acest sens este adesea definită ca primirea echitabilă a unor servicii adecvate pentru banii cheltuiți, arătând cât de eficient investițiile sunt utilizate de procesele și mecanismele existente; precum și obținerea unor valori suplimentare în aprecierea schimbărilor intervenite în decursul diferitelor procese educaționale.
Un invariant al acestei abordări poate fi abordarea calității, ca conformitate cu scop, care ne-a venit din industrie. Omul de știință american J. Juran a definit calitatea unui produs sau serviciu ca fiind adecvată pentru utilizare. Transferând acest concept în planul educației, putem afirma apariția următoarei situații: un program de învățământ prevăzut cu profesori de înaltă calificare și bază materială și tehnică poate să nu fie deloc solicitat într-o regiune în care nu este nevoie de astfel de profesii. . Abordarea „potrivit scopului” a analizei calității este extrem de comună astăzi și necesită mulți factori din partea instituției de învățământ pentru a articula clar și clar prioritățile în domeniul realizării, îmbunătățirii și asigurării calității.
În cadrul abordării orientate către obiective, se pot distinge între abordările alternative care au fost dezvoltate în anii 1990, și anume:
- - Abordare centrată pe consumator. Calitatea, ca satisfacție a consumatorului, este asociată cu importanța tot mai mare a relațiilor de piață în domeniul învățământului superior, care urmărește să răspundă așteptărilor tuturor părților interesate. Această interpretare este urmată atât de cercetătorii noștri ruși (A. M. Kats, I. V. Musovsky, P. I. Tretyakov, B. E. Fishman, T. I. Shamova), cât și de autori străini (Sh. Lagrosen, R. Seid-Hashemi, M. Leitner). Potrivit fostului ministru al Educației din Australia, A. Woutson, „pentru a supraviețui și a prospera într-o lume în schimbare rapidă, universitățile trebuie să intre pe piață și să devină întreprinderi de afaceri orientate spre consumator” . Cu toate acestea, în domeniul învățământului superior, există o întrebare ambiguă cu privire la cât de multă satisfacție a clienților poate fi echivalată cu ceea ce este bun pentru client. În cazul nostru, studenții care acționează ca consumatori direcți ai serviciilor educaționale ar putea să nu realizeze ce este bine pentru ei și dacă primirea unei educații de calitate este nevoia lor actuală.
- - Abordare orientată spre standarde(calitatea ca prag/standarde minime). În multe sisteme europene, definiția calității este utilizată pe scară largă ca respectare a standardelor de bază/minime, atunci când un program de învățământ/instituție de învățământ trebuie să respecte criteriile și normele externe sau interne dezvoltate. L. Vlaseanu, D. Parlea în lucrările lor subliniază că „în acest caz, punctul de plecare poate fi considerat stabilirea unor standarde minime de implementare a instituției/programului și crearea bazei unui mecanism de îmbunătățire a calității” . Potrivit lui L. Harvey și D. Newton, cele mai multe studii arată că calitatea este strâns legată de responsabilitate și conformare și nu face nimic pentru a îmbunătăți învățarea elevilor. Într-adevăr, cerințele standardelor, care sunt adesea impuse din exterior, nu au nimic de-a face cu personalitatea unui anumit elev, cu calitatea educației pe care dorim să o definim. Sursa acestei abordări este controlul calității utilizat în industrie. În învățământul superior, termenul „standard” este folosit pentru a se referi la așteptări predeterminate. Dacă o universitate îndeplinește standardele stabilite, poate fi considerată o universitate de calitate. Acest concept este urmat de majoritatea organismelor de reglementare pentru a se asigura că instituția sau programul academic îndeplinește nivelurile de prag. În acest caz, poate apărea întrebarea: poate fi luat în considerare un program educațional de înaltă calitate, care îndeplinește standardele, dar nu este solicitat în rândul studenților? Cine stabilește standardele? Îndeplinirea standardelor de către universitate garantează că studenții vor primi o educație de calitate?
De fapt, conceptul de „calitate” este mult mai larg și nu poate îndeplini doar scopul îndeplinirii standardelor. Astfel, M. Fraser în lucrarea sa „The Quality of Higher Education: An International Aspect” a analizat calitatea educației ca categorie complexă și a inclus în acest termen nu doar un set de anumite standarde, ci și procesul educațional, activitățile de facultăți, respectarea obiectivelor din domeniul politicii calității și competența absolvenților.
Abordarea de benchmarking
O variantă alternativă a abordării orientate spre standard este abordarea de evaluare comparativă. Rețeaua Internațională pentru Asigurarea Calității Agențiilor de Învățământ Superior (INQAAHE) definește criteriul de referință ca fiind un punct de referință pentru evaluarea comparativă. Calitatea în contextul benchmarking-ului acționează nu numai ca conformitate cu standardele și ca rezultat, ci și ca o realizare rezonabilă și ca depășire a standardului. Rezultatele benchmarking-ului sunt importante, în primul rând, pentru instituția de învățământ însăși, iar pe baza acestora se iau decizii care sunt necesare pentru activitățile ulterioare ale universității în domeniul politicii de îmbunătățire a calității educației.
Un invariant al abordării benchmarkingului poate fi abordarea calității ca superioritate/exclusivitate, care este urmată de autorii străini L. Harvey, T. Peters, R. Waterman, M. Doherty, R. Middlehurst, C. Cheng, M. Tam. Conform acestei abordări, doar cele mai bune standarde de excelență (de exemplu, nivelul ridicat de complexitate al programului educațional, complexitatea procedurilor de testare a elevilor, includerea programului educațional în lista celor mai bune programe educaționale din țară, etc.) pot fi indicatori de calitate. Cu toate acestea, A. I. Vroijnstein în lucrarea sa „Evaluarea calității învățământului superior” avertizează că conceptul de „calitate” este adesea confundat cu conceptul de „excelent”. „De multe ori oamenii vorbesc despre îmbunătățirea calității, adică despre dorința de a fi excelent, excelent. Cu toate acestea, a fi bun nu înseamnă a fi excelent. Desigur, fiecare universitate încearcă să ofere educație de înaltă calitate, dar nu orice universitate poate fi Universitatea Yale sau Institutul de Tehnologie din Massachusetts.
Alături de abordările de mai sus, unii cercetători evidențiază o abordare a calității ca raportare (B. Khem) sau ca realizarea numărului minim de erori / absența defectelor (E. Stella).
Abordare centrată pe rezultate
VM Polonsky consideră calitatea educației drept rezultat și consideră că aceasta este caracterizată de „un anumit nivel de cunoștințe și abilități, dezvoltare mentală, fizică și morală, pe care absolvenții unei instituții de învățământ l-au atins în conformitate cu obiectivele planificate de formare. și educație”. În același timp, este important să înțelegem care ar trebui să fie nivelul competențelor dobândite ale absolvenților, iar o întrebare la fel de importantă este cum să evaluăm acest nivel, adică rezultatele învățării.
Un punct de vedere oarecum diferit asupra înțelegerii esenței calității educației, ca atingere a unui rezultat, este exprimat de O.E. Lebedev. Autorul consideră că calitatea educației trebuie înțeleasă ca „un set de rezultate educaționale care oferă elevilor capacitatea de a rezolva în mod independent problemele care sunt semnificative pentru ei, a căror realizare necesită un timp care să permită elevilor să se angajeze în alte activități care sunt semnificative pentru dezvoltarea lor”. În cadrul abordării centrate pe rezultat, este posibil să se evidențieze abordări ale calității procesului educațional bazate pe indicatori cheie de performanță; privind indicatorii intra-instituționali; indicatori orientați către cerințele organismelor externe.
Abordare bazată pe valoare
Calitatea poate fi definită în termeni de valoare suplimentară. Autorii străini D. McClain, A. Ashworth, R. Harvey. Ch. Cheng și M. Tam au investigat conceptul de „calitate” din punctul de vedere al exprimării valorilor și au dezvoltat 7 modele de calitate în educație. În practică, diferitele grupuri reprezintă câmpul semantic al acestui concept de „calitatea educației” în moduri diferite. Deoarece viziunea calității este determinată de ideea subiectivă a învățământului superior, este oportun să vorbim despre diferite aspecte ale calității. După cum a arătat analiza literaturii științifice, metodologice și speciale, categoria „calitatea educației” trebuie luată în considerare din diferite poziții ale părților interesate ale procesului educațional (Tabelul 1).
Tabelul 1. Părți interesate în calitatea educației și rezultatul așteptat
|
Părțile în cauză |
rezultat asteptat |
|
Stat |
|
|
Societate |
|
|
Personal de conducere |
|
|
profesori |
|
|
Angajatorii |
|
|
elevi |
|
|
Părinţi |
|
Calitatea este o chestiune de dezbatere pentru toate părțile interesate. În același timp, fiecare disciplină își formulează cerințele pentru latura de calitate a educației. Universitățile, care sunt responsabile în ultimă instanță de calitatea serviciilor educaționale oferite, se confruntă cu sarcina de a îndeplini cât mai mult posibil toate cerințele părților interesate.
concluzii
- Conceptul de „calitatea educației” este un concept sistemic care are o serie de definiții. Lipsa unei singure definiții se datorează faptului că conceptul are o structură complexă, multidimensională.
- Pe baza abordării sistem-funcționale, autorii au identificat patru abordări ale conceptului de „calitatea educației”: abordare orientată spre obiective, abordare de benchmarking; abordări centrate pe rezultat și orientate spre valoare;
- Conceptul de „calitate” poate avea semnificații diferite în funcție de aspecte precum așteptările părților interesate; corelarea conceptului de „calitate” cu alte concepte și anume: date de intrare și ieșire, procese, sarcini, scopuri ale educației, caracteristici ale mediului academic etc.
Totuși, în „Glosarul termenilor de asigurare a calității și de acreditare” întocmit de UNESCO pentru Masa rotundă „Indicatori de acreditare la nivelurile instituționale și de program ale învățământului superior” (3-8 aprilie 2003) în cadrul proiectului „Indicatori strategici”. al secolului superior”, se observă că integrarea următoarelor elemente de calitate este comună tuturor abordărilor în determinarea calității: garantarea implementării standardelor minime de educație; capacitatea de a stabili obiective în diferite contexte și de a le atinge cu indicatori de intrare și variabile de context; capacitatea de a satisface cerințele și așteptările consumatorilor principali și indirecti și ale părților interesate; străduindu-se pentru îmbunătățire.
În urma studierii diverselor abordări de interpretare a calității educației, am ajuns la concluzia că conceptul de „calitate a educației” este de natură sistemică, complexă și ambiguă. Calitatea în domeniul învățământului superior este un concept multidimensional care acoperă toate funcțiile și activitățile sale: implementarea programelor academice care corespund celor mai recente realizări ale științei; un grad înalt de cercetare științifică; dotarea instituției de învățământ cu echipamente, bază materială și tehnică, fond de bibliotecă modernă; selectarea personalului cu înaltă calificare; crearea unei culturi a calității în universitatea în ansamblu. Toate condițiile de mai sus formează un concept general de înțelegere a calității academice în domeniul educației, spre care se străduiește orice comunitate academică și instituție de învățământ din țară.
Recenzători:
- Komelina V. A., Doctor în Științe Pedagogice, Profesor, șef. Departamentul de Teorie și Metode de Tehnologie și Educație Profesională, Universitatea de Stat Mari, Yoshkar-Ola.
- Arefieva S. A., Doctor în Științe Pedagogice, Profesor, Universitatea de Stat Mari, Yoshkar-Ola.
Link bibliografic
Apakaev P.A., Merlina N.I., Matveeva O.A. ANALIZA SISTEMICĂ ȘI FUNCȚIONALĂ A ABORDĂRILOR ALE CONCEPTULUI DE „CALITATE A EDUCAȚIEI” // Probleme moderne ale științei și educației. - 2012. - Nr. 3.;URL: http://science-education.ru/ru/article/view?id=6444 (data accesului: 02/01/2020). Vă aducem la cunoștință jurnale publicate de editura „Academia de Istorie Naturală”
Recent, problemele calității educației școlare și managementul acesteia au fost discutate pe larg în societatea rusă la toate nivelurile. La prima vedere, se pare că toate acestea sunt artificiale, exagerate, pentru că de câteva decenii nu facem altceva decât să luptăm pentru calitatea educației, pentru îmbunătățirea constantă a acestuia.
Problema calității educației provoacă dezbateri aprinse, iese multă literatură despre ea, unde autori diferiți iau poziții diferite.
Calitatea începe cu idei despre ea, adică cu conceptul de „calitate a educației”. Experiența arată că participanții la procesul educațional au percepții diferite asupra calității.
Unii reduc calitatea educației la calitatea educației. La întrebarea: „Care este calitatea educației la școală?” răspuns: „Atât de multe procente”.
Alții sub calitatea educației înțeleg calitatea educației în diferite interpretări și a întregii educații.
În al treilea rând - gradul de dezvoltare a personalității
În al patrulea rând - numărul de absolvenți înscriși în universități.
În al cincilea rând - pregătirea absolvenților pentru viață în șase poziții: pregătirea pentru muncă, apărarea Patriei, viața de familie, timpul liber rezonabil, educația continuă, îngrijirea sănătății.
Astăzi sub calitatea educatiei astăzi înțeleg stăpânirea conștientă de către elev a principalelor componente ale culturii umane, experiența socială și cele mai recente cunoștințe fundamentale; capacitatea de a utiliza conținutul stăpânit al educației pentru a rezolva probleme practice.
În discursul său, ministrul Educației A.A. Fursenko (revista Itogi, 5 decembrie 2007, nr. 49) spune (citat):
"Educație de calitate- acesta este cel care pregătește oamenii care sunt solicitați, capabili de autodezvoltare.
Există, de asemenea, semne formale - de exemplu, participarea la olimpiade sau nivelul notelor la examenul de stat unificat.
Puteți numi o duzină și jumătate de criterii, inclusiv cum ar fi atmosfera într-o instituție de învățământ, cât de des se întâlnesc studenții după absolvirea școlii sau a universității și cum vorbesc despre profesori, la ce universități intră și ce posturi ocupă ...
Dar, în general, ar trebui să se judece nu după niște indicatori formali ai procesului, ci după rezultate.
Rezultate bune - dacă absolventul a reușit, s-a regăsit, atunci educația a fost de înaltă calitate."
Sub calitatea educaţiei în Concepte ale sistemului regional de evaluare a calității educației în regiunea Novosibirsk se referă la gradul de conformitate a rezultatelor educaționale reale obținute cu cerințele normative, așteptările sociale și personale.
Care sunt abordările moderne ale calității educației. Dintre publicațiile studiate, în opinia mea, această problemă este abordată destul de pe deplin și amănunțit în lucrările doctorului în științe pedagogice, profesorul M.M.Potashnik.
Care este noutatea de a pune problema calității educației?
Principala diferență dintre noua idee de educație (și, prin urmare, a calității acesteia) este că conceptul de „educație” este văzut ca inegal cu învățarea, unde aceasta din urmă este doar o parte a educației și nu singurul și nu dominant. parte.
Deși până acum majoritatea profesorilor, vorbind despre calitatea educației, au de fapt în vedere calitatea educației. Și oricât de mult efort depun profesorii pentru dobândirea cunoștințelor, abilităților și abilităților, simplele ZUN, ca să spunem așa, nu se adaugă la o piață civilizată normală, care este o condiție prealabilă și fundament pentru o economie eficientă, care să asigure o calitate înaltă. de viaţă pentru populaţie.
Nici cei mai buni ZUN nu dau naștere unor oameni foarte educați, inteligenți, luminați, conștiincioși.
Scara valorilor morale a fost încălcată în țară și, fără ele, nu există oameni decente, cultură materială, economie normală și, prin urmare, nu poate exista un nivel normal de viață în societate.
Așa va fi până ne dăm seama că educația nu înseamnă doar și nu atât predarea ZUN-urilor, ci, în primul rând, și în primul rând, creșterea și dezvoltarea individului, socializarea ei . Copiii care nu au primit o educație de calitate nu sunt socializați și vor intra în paturi asociale.
Socializarea ar trebui să devină subiectul rezultatelor educaționale și să fie evaluată ca urmare a activităților profesorului și elevului.
Rezultatele cunoștințelor academice devin din ce în ce mai puțin principalii indicatori ai calității educației; ele sunt înlocuite de indicatori atât de importanți precum formarea unei motivații stabile pentru cunoaștere, formarea competențelor de supra-subiect și cheie, experiența socială utilă din punct de vedere social.
Competențele sunt abilități generale bazate pe cunoștințe, experiență, valori, înclinații, care se dobândesc prin educație și autoeducație și care determină mobilitatea socială a unei persoane.
Exemplu. Un absolvent, care a primit cunoștințe bune, cunoaște fluent noile tehnologii de comunicare, știe să conducă o mașină (chiar dacă nu are una), poate comunica cu străinii în limbile lor, este alfabetizat din punct de vedere economic și știe ce tip de depozit este este mai profitabil pentru el să deschidă într-o anumită bancă, ce hârtie valoroasă și când este mai profitabil să cumpere, știe să scrie o declarație de creanță la instanță fără a apela la avocați etc.
Când o persoană nu are multe competențe, există handicap social, este greu pentru o persoană Trăi .
Lista de competențe pe care ar trebui să le aibă un absolvent cu o educație bună sau de înaltă calitate este nesfârșită și specifică fiecăruia, dar există câteva aspecte comune și se pot distinge așa-numitele competențe universale:
- informativ- capacitatea de a căuta, analiza, dobândi informații pentru a rezolva probleme;
- comunicativ - capacitatea de a lucra eficient cu ceilalți;
- auto-organizare - capacitatea de a stabili obiective, de a planifica, de a trata sănătatea în mod responsabil, de a utiliza pe deplin resursele personale;
- autoeducativ - disponibilitatea de a-și proiecta și implementa propria traiectorie educațională de-a lungul vieții, asigurând succesul și competitivitatea lor și a familiilor lor.
Dacă o persoană nu are un scop, atunci el devine un mijloc de a atinge obiectivele altor oameni.
Fundamental nouă este însăși interpretarea conceptului „calitatea educației” ca raport între scop și rezultat, ca măsură a atingerii scopului, cu condiția ca scopul să fie stabilit și prezis în zona de dezvoltare proximă a copilului. În acest caz, evaluăm calitatea comparând rezultatele cu capacitățile maxime ale copilului. Niciun rezultat nu poate fi considerat bun, oricât de semnificativ ar fi ele, dacă copilul poate obține mult mai mult, și nici un rezultat, oricât de mic, nu poate fi considerat rău dacă corespund capacităților maxime ale copilului. Nu a existat o astfel de abordare în experiența trecută a educației ruse, sau aproape nu a existat (practica de masă este binecunoscută, când obiectivele sunt despre un lucru, rezultatele despre altul și, prin urmare, ambele erau incomparabile).
Doar pe baza unei noi definiții a calității educației - educația este recunoscută ca calitate dacă copilul este instruit și adus la maximum posibil pentru el (în zona dezvoltării sale proximale), ceea ce schimbă radical întregul sistem pt. evaluarea calitatii scolilor: exista o oportunitate reala de a aprecia nu doar liceele, gimnaziile si scolile cu un procent mare de elevi fara C-uri, ci si scolile care predau bine copiii cu dizabilitati, scolile cu clase de invatamant special etc., care are nu sa întâmplat niciodată înainte.
Odată cu interpretarea modernă a calității educației, se determină nivelul de creștere a unui elev, care fie este proiectat și evaluat separat, fie este inclus în indicatorul „grad de dezvoltare a personalității”. Acest lucru restabilește prioritatea creșterii în educație, care este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea societății.
În același timp, se pune problema realizării unității în interpretarea conceptului de „dezvoltare a personalității”. Unele, atunci când evaluează dezvoltarea, caracterizează gradul de dezvoltare a intelectului, voinței, emoțiilor, motivelor, nevoilor, intereselor etc. Altele - dezvoltare mentală, morală, estetică, de muncă, juridică, fizică și de altă natură. În ultimii ani, dezvoltarea personalității include indicatori atât de importanți precum dezvoltarea și maturitatea civilă, spirituală, socializarea personalității, adaptarea ei socială și mobilitatea socială.
În acest sens, fiecare școală, toți cei implicați în evaluarea calității educației, pe baza analizei propriilor activități pedagogice, educaționale și manageriale, a propriei erudiții, a nivelului de competență profesională, trebuie să determine setul de parametri, indicatori. , caracteristici care vor determina gradul de dezvoltare al copilului specific individual. Mai mult, gradul de dezvoltare este determinat de metoda de evaluare colectivă a experților (după tipul de consiliu psihologic și pedagogic), care va face posibilă evaluarea sistematică a rezultatelor reale ale educației.
Odată cu o nouă definiție a calității educației, se naște o nouă înțelegere progresivă, încă nerealizată de toți lucrătorii școlii, că nici un ZUN (profund, puternic etc.) nu poate fi scopul unei școli moderne, că acesta este doar unul. a mijloacelor de a atinge acele sau alte scopuri și valori ale unei persoane.
Aceste sau acele valori sunt baza fundamentală a oricărei educații de calitate. Ce valori vor fi insuflate - așa va trăi o persoană.
Exemplu. Există un absolvent bine pregătit care a stăpânit bine ZUN-urile, dar nu înțelege că aceste ZUN-uri sunt doar mijloace care îi permit să-și aranjeze o viață mai mult sau mai puțin demnă. Imaginați-vă că, chiar având un nivel bun de pregătire profesională, va fi nevoit să aleagă valori, de exemplu, să trăiască pe gâtul părinților și acasă, sau să caute și să găsească un loc de muncă bine plătit, dar undeva departe. de acasă. Totul depinde de ce valori profesează tânărul; dacă înțelege realitățile pieței muncii și alte idei care nu sunt incluse în manualele școlare de fizică și matematică.
Dar nu este nevoie să te opui valorilor și cunoștințelor: o persoană are nevoie de ambele pentru a-și forma o personalitate.
Pentru prima dată, există o aliniere justă a evaluărilor semnificative din punct de vedere social ale calității educației, eliminând contradicția care a prins rădăcini în Rusia între copiii care sunt predispuși la activitate mentală și, prin urmare, pot studia cu ușurință la „4” și „5” , și copiii care sunt predispuși la alte tipuri de activități și au obținut un mare succes în ele.succes. Aceasta conduce, în cele din urmă, la egalitatea valorii sociale atât a celor orientați către universitate, cât și a celor care sunt orientați către profesii profesionale; are loc o restabilire a statutului demn al absolvenţilor orientaţi spre munca în producţie. Țara, societatea are nevoie de absolvenți care se remarcă prin profesionalism, conștiinciozitate, responsabilitate. La urma urmei, calitatea vieții depinde în foarte mare măsură de șoferi, asistente, cei care coac pâine și topesc minereu. În producția de astăzi, este nevoie de absolvenți nu atât de plini de cunoștințe academice, ci de oameni pregătiți profesional, mobili, conștiincioși, responsabili, talentați, cu profesii active. Acest lucru va duce, fără îndoială, la o creștere a calității vieții, la o creștere a nivelului acesteia pentru cea mai mare parte a populației (în țară acum, cu un exces de, de exemplu, avocați, există o lipsă acută de operatori de buldozer, excavatoare). , operatori de mașini și muncitori cu înaltă calificare de aproape toate specialitățile care creează valorile materiale necesare).
A devenit posibil să se distingă indicatori ai calității educației la diferite niveluri de guvernare: școlar, municipal, regional.
Discuția despre necesitatea de a găsi noi abordări în evaluarea calității educației școlare, asociată cu profundele schimbări civilizaționale care au avut loc în lume, nu s-a oprit din anii 60 ai secolului trecut. Motivul este destul de obiectiv - școala continuă să se concentreze pe învățare, eliberând o persoană în viață antrenat- un interpret calificat. În timp ce informaționalul de astăzi
societatea cere unei persoane persoana instruita capabil să învețe și să reînvețe în mod independent de mai multe ori de-a lungul vieții, gata pentru acțiune și luare decizii independente.
Adamsky Alexander Izotovich, reprezentând Institutul Evrika pentru Probleme de Politică Educațională, identifică următoarele cerințe noi pentru rezultatele educației și procesul educațional:
Cea mai importantă cerință este cererea pentru caracterul de masă al competențelor creative, care până acum erau considerate de elită, și pentru pregătirea în masă pentru recalificare.
O altă cerință nouă este accentul pus pe necesitatea învățării pe tot parcursul vieții. Individualizarea traiectoriilor educaționale ar trebui să aibă loc: cea mai mare parte a ansamblului de noi servicii educaționale nu mai este format de profesor/stat în raport cu elevul imatur/pasiv, ci de o persoană independentă pentru sine.
În sistemul educației pe tot parcursul vieții, factorul cheie de performanță este munca independentă a elevului și, în consecință, accesul independent la resursele educaționale și tehnologiile de autoeducație.
Astfel, construirea unui sistem modern de management al calității educației este indisolubil legată de modificarea conținutului existent al educației și tehnologiilor educaționale. Locul cunoștințelor subiectului și al pregătirii subiectului ar trebui să fie ocupat de competențe cheie. Asimilarea disciplinelor școlare încetează să mai fie unicul și principal scop al educației.
Socializarea ar trebui să devină subiectul rezultatelor educaționale și să fie evaluată ca urmare a activităților profesorului și elevului.