Poporul ca subiect al dreptului constituțional al Federației Ruse. Studii profesionale superioare

Natura democratică a statului rus presupune poporul ca singura sursă de putere publică. În același timp, din punctul de vedere al Constituției Federației Ruse, poporul acționează ca sursă de putere nu numai ideologic (partea 1 a articolului 3 din Constituția Federației Ruse), ci și funcțional, prin instituțiile democrației directe, acționând ca un subiect puternic (părțile 2, 3 ale articolului 3 din Constituția Federației Ruse).

Adoptarea unei constituții democratice umple poporul ca subiect al activității politice cu calitățile de subiect de drept, inclusiv acceptarea auto-restrângerii, care se exprimă în obligații legale. Specificul poporului ca subiect de drept constituțional afectează natura și gama obligațiilor legale, dar nu exclude în sine existența acestora. Natura constituțională a statului determină scara, care permite nu numai să se ridice problema obligațiilor legale ale poporului, ci oferă și o sferă foarte reală a conceptului corespunzător. Obligațiile legale ale poporului se corelează cu semnificația sa constituțională funcțională, cu modul în care oamenii se manifestă direct din punct de vedere al constituției în activități semnificative din punct de vedere juridic.

Constituția Federației Ruse vorbește despre exercitarea puterii de către popor și numește principalele forme ale implementării sale directe - un referendum și alegeri libere (partea 3 a articolului 3 din Constituția Federației Ruse). Contextul constituțional ne permite să concluzionam că prezența formelor directe de exercitare a puterii de către popor nu exclude legătura acesteia, în special, cu fundamentele ordinii constituționale, cu drepturile și libertățile omului și ale cetățeanului, precum și cu alte prevederi fundamentale. (adică obligații constituționale, care, în orice caz, pot fi exprimate prin formulele: „observă”, „nu permite”, „nu diminuează (drepturile)”.

Pe de altă parte, semnificația normelor constituționale asupra formelor de exprimare directă a puterii poporului constă nu numai în indicarea directă a posibilităților specifice de exercitare a democrației, ci și în predeterminarea (într-un sistem cu alte norme ale constituție) formele prin care poporul poate lua decizii semnificative din punct de vedere juridic, adică, în esență, este o limitare a poporului din punct de vedere procedural. Esența obligației pasive corespunzătoare, în special, constă în faptul că, din punct de vedere al constituției, se instituie o interdicție a împuternicirii organelor și funcționarilor de către popor contrar alegerilor, sau depășirii deciziilor referendumului prin alte forme de democrație directă și, în general - interdicția de a înlocui unele forme de democrație directă cu altele.

În principiu, nu există prea multe temeiuri pentru a nega posibilitatea auto-restrângerii poporului sub forma stabilirii unor obligații pasive care împiedică implementarea unor mecanisme specifice de exercitare a puterii în vederea realizării anumitor scopuri legale, încă de la înființarea unui astfel de sine. -restricțiile impuse de puterea poporului sunt condiționate (Partea 1, articolul 3 din Constituția Federației Ruse). În același timp, problema actuală este mecanismul și amploarea stabilirii unor astfel de restricții, în special în raportul dintre formele de exercitare a puterii „direct” sau „prin reprezentanți”.

14 A se vedea: Hotărârea Curții Constituționale a Federației Ruse din 8 noiembrie 2012 nr. 25-P privind cazul verificării constituționalității dispoziției părții 1 a articolului 79 din Legea constituțională federală „Cu privire la Curtea Constituțională a Federația Rusă” în legătură cu plângerea Societății pe acțiuni de transport de produse petroliere „Transnefteprodukt” // Rossiyskaya Gazeta. 28 noiembrie 2012

15 A se vedea: Comentariu asupra deciziilor Curții Constituționale a Federației Ruse / otv. ed. B.S. Ebzeev: în 2 vol. Vol. 1: Puterea statului. Administrația locală. M., 2000; T. 2: Protecția drepturilor și libertăților cetățenilor. M., 2000; Bibliografie despre justiția constituțională / ed. M.A. Mitiukov; introducere. Artă. O.G. Rumyantsev, B.A. Strashun; Fundația pentru Reforme Constituționale. M., 2008; Constituția Federației Ruse în deciziile Curții Constituționale a Rusiei. M., 2005.

16 Vezi: Lucin V.O. Constituția Federației Ruse. Probleme de implementare. M., 2002. S. 246.

17 Vezi: Farber I.E. Fundamentele constituționale ale modelului avocatului // Probleme de drept constituțional: colecție științifică interuniversitară. Problema. 3. Saratov, 1979. P. 8.

18 A se vedea: Ginger Ann F. Curtea Supremă și drepturile omului în SUA / per. din engleza. M., 1981. S. 163-164.

19 A se vedea: Proiectul Constituției Federației Ruse; proiecte de legi „Cu privire la Curtea Constituțională a RSFSR”, „Cu privire la partidele politice din RSFSR”, „Cu privire la discuțiile la nivel național din Federația Rusă”, „Cu privire la comisarul parlamentar în Federația Rusă”.

D.S. Veliava

OAMENII FEDERATIEI RUSĂ CA SUBIECT AL RELAȚIILOR CONSTITUȚIONALE ȘI JURIDICE ÎN SFERA MANAGEMENTULUI DE STAT: MIT SAU REALITATE?

Articolul este consacrat problemei participării poporului ca subiect al relațiilor constituționale și juridice la alegeri și referendumuri în condiții moderne.

Cuvinte cheie: personalitate juridică constituțională a poporului, democrație, instituții ale democrației directe, alegeri, referendum.

OAMENII FEDERATIEI RUSĂ CA SUBIECTUL RELAȚIILOR CONSTITUȚIONAL-LEGALE ÎN SFERA MANAGEMENTULUI DE STAT: MIT SAU REALITATE?

Articolul este dedicat problemei participării poporului ca subiect al relațiilor constituțional-juridice privind alegerile și referendumul în condițiile moderne.

Cuvinte cheie: personalitate juridică constituțională a poporului, democrație, instituțiile democrației directe, alegeri, referendum.

„Idealul democratic include libertatea, pentru că democrația nu este nimic fără o motivație internă inițială, fără o alegere internă a unui ideal și fără o urmărire internă liberă a acestuia”.

În știința dreptului constituțional, prevederea privind personalitatea juridică a poporului ar trebui recunoscută ca fiind destul de bine stabilită și tradițională. Majoritatea cercetătorilor tind să rezolve în mod pozitiv problema personalității juridice constituționale a poporului, evidențiind-o ca subiect special de drept1.

© Velieva Jamilya Seifaddinovna, 2014

doctor în drept, profesor asociat, șef al Departamentului de drept constituțional și internațional (Institutul de management Povolzhsky, numit după P.A. Stolypin); e-mail: [email protected]

Totuşi, după o serie de autori, oamenii, naţiunile, grupurile sociale acţionează nu ca subiecte de drept, ci de politică, fiind sursa şi purtătorul puterii politice2. Alți oameni de știință au recunoscut oamenii ca subiect al raporturilor juridice prejudiciabile3. Această poziție a fost justificată de faptul că principalele comunități sociale de oameni (precum oamenii, națiunea, umanitatea în ansamblu) acționează ca instituții decisive ale vieții politice, exprimând conexiunile profunde ale acesteia. În același timp, ele nu au și nu pot avea proprietățile unei ordini în exterior izolate, instituționale, formal personificate, care să le permită să fie subiecte ale raporturilor juridice. Comunitățile sociale acționează în sfera relațiilor juridice nu direct, ci indirect - prin formațiuni sociale personificate (stat, circumscripție etc.) și diverse organizații, incl. partide, sindicate, cooperative etc.4

Oamenii pot acţiona şi acţionează ca purtător de drepturi colective (de exemplu, dreptul la pace, la un mediu favorabil), iar în acest caz nu este vorba atât de dreptul de folosinţă, cât de dreptul de a deţine.

După cum a remarcat pe bună dreptate V.I. Kruss, în ceea ce privește volumul (conținutul), „utilizarea corectă” nu este întotdeauna echivalentă cu „proprietatea”5. El vede esența utilizării dreptului constituțional în folosirea „... drepturilor și libertăților fundamentale ale fiecărei persoane în scopul dobândirii și asimilării acelor beneficii constituționale pe care el însuși le consideră necesare”6.

Cele de mai sus se aplică poporului ca subiect al dreptului constituțional uz: poporul ca subiect de drept nu poate iniția doar punerea în aplicare.

posibilități constituționale (de exemplu, un referendum), dar și de a lua

măsuri active de restabilire a dreptului încălcat. În acest caz, măsurile luate pot fi colective: acțiuni publice (mitinguri, C

demonstrații.), referendum, contestații colective etc. T

Subiecții colectivi de drepturi constituționale pot fi împărțiți în

formalizate în sens juridic, adică care actioneaza sub forma uneia dintre formele organizatorice si juridice prevazute de legislatia in vigoare, si neformalizate.Prima poate fi atribuita de diverse feluri in

organizaţiile şi asociaţiile publice care îşi dobândesc dreptul

subiectivitatea prin înregistrarea de stat sau alte acțiuni semnificative din punct de vedere juridic. Subiecte colective de drept neformalizate şi

sunt comunități formate în mod natural de oameni care nu posedă

statutul oficial. Acestea includ popoare, națiuni și minorități etc. De regulă, aceste entități colective efectuează

puterile lor decurgând din drepturile ce li s-au acordat prin formarea | formarea unui subiect formalizat care să le reprezinte interesele. Totuși, Nr. ca titular al dreptului sunt direct subiectele neformalizate mai sus menționate. 22

Conform Constituției Federației Ruse, purtătorul suveranității și singura sursă de putere în Federația Rusă este poporul său multinațional. Din punctul de vedere al relației de „proprietate”, el este cel care acționează ca subiect real și unic al puterii de stat. Dar este așa și în ceea ce privește „aplicarea legii”? Puterea se exercită printr-un număr de instituții politice și juridice care acționează ca intermediari, mediatori, asigurând în mod ideal „transferul” puterii de la popor. Cu toate acestea, experiența (în primele 47

întorsătura situaţiei noastre politice) arată că astfel de structuri sunt rareori mulţumite de rolul care le este atribuit de „manager” sau manager de stat. După cum notează E. Kholmogorov, „o dată cu privatizarea proprietății în Rusia reformistă, a existat și o privatizare pe scară largă a puterii. Puterea publică s-a transformat dintr-un instrument de administrare de stat și un instrument de autoritate publică într-o resursă a cărei exploatare este de natură privată.

În acest sens, ar trebui să fie de acord cu opinia lui V.T. Kabyshev, care remarcă marea importanță a formulei legislative - „poporul își exercită puterea în mod direct” (Partea 2, articolul 3 din Constituția Federației Ruse). „Nu este o coincidență faptul că Constituția Federației Ruse numește două instituții cu cea mai înaltă expresie directă a puterii poporului: un referendum și alegeri libere. Prin instituțiile democrației directe forma reprezentativă primește autoritate legală de la popor pentru a exercita puterea de stat, i.e. este constituit”.

Să remarcăm, de asemenea, un aspect important, din punctul nostru de vedere, al instituțiilor democrației directe: aceste instituții sunt cele care oferă un element nu numai de „deținere a dreptului”, ci și de „utilizare a dreptului” a oamenilor din Federația Rusă ca subiect special. Cu toate acestea, există obiecții la acest punct de vedere în literatura științifică. De exemplu, E.V. Kolesnikov justifică acest lucru prin faptul că partea 2 a art. 3 din Constituția Federației Ruse denumește formele de participare a popoarelor la exercitarea puterii (referendum și alegeri), iar la ele participă doar corpul electoral, atunci, în consecință, „această comunitate socială nu trebuie legalizată”9. 3 Într-adevăr, putem afirma că în cadrul electoral

¿- purtarea a implicat direct poporul Federației Ruse, ținând cont

Faptul că un drept de vot activ este acordat unui cetățean, i.e. fapt-

I cheski are un caracter individual? Vine la secția de votare

Nu sunt poporul, ci anumiți cetățeni, nu oamenii completează buletinele de vot și le omit

eu in urne. Ce obligă, deci, formula constituțională, că este tocmai „poporul

° își exercită puterea direct”? De ce sunt alegeri și referendum

1 sunt cea mai înaltă expresie a puterii poporului, și nu voinței cetățenilor unui anumit stat?

După cum a remarcat Curtea Constituțională în decizia sa din 22 aprilie I, 2013 nr.8-P, intrarea în raporturi juridice electorale ca bătaie! ratel, un cetățean al Federației Ruse își dă seama nu numai de libertatea sa politică și de interesele subiective asociate cu aceasta, în ceea ce privește „§ anumite preferințe politice, ci și principiul democrației, care aparține fundamentelor sistemului constituțional al Federației Ruse, el § participă la formarea autorităților publice independente și independente, menite să asigure în activitățile lor reprezentarea lui J și realizarea intereselor poporului, drepturilor și libertăților omului și cetățeanului în Federația Rusă.

Evident, scopurile reale ale acestor norme constituționale sunt identificarea și consolidarea voinței poporului ca subiect extrem de generalizat al raporturilor juridice constituționale. Cu alte cuvinte, departe de orice ansamblu de cetățeni ai statului poate pretinde că exprimă voința poporului. 48 În primul rând, o anumită „masă critică” este importantă aici: dacă una

voința politică a fost exprimată de un grup restrâns de cetățeni, opinia oamenilor nu a fost exprimată. De aceea, legislația electorală a aproape tuturor țărilor dezvoltate conține un prag de prezență la vot, doar la atingerea căruia alegerile pot fi recunoscute ca fiind valabile.

În Rusia, pragul de prezență la vot a fost eliminat; sunt considerate valabile la orice participare la vot. Analizând această inovație, S.A. Avakyan notează că, pe de o parte, „a apărut o opinie publică, exprimată de mulți politicieni și oameni de știință: o astfel de reglementare este o profanare a reprezentării populare, deoarece cu un număr mic de oameni care au venit la vot, opinia populației este nereflectat”10. Pe de altă parte, potrivit susținătorilor abolirii pragului de prezență la vot, nimeni nu-i împiedică pe alegători să vină la vot, aceasta este treaba lor.

În această discuție, conturată cu brio de S.A. Avakyan, în opinia noastră, urmărește clar diferența de abordare a oamenilor ca subiect al relațiilor electorale. Susținătorii conceptului individualist pornesc de la faptul că este necesar să se ofere numai oportunități egale și corecte pentru toți de a lua parte la guvernare. Un alt punct de vedere, apropiat de autorul acestui articol, se bazează pe faptul că, atât conform literei, cât și spiritului Constituției, alegerile reprezintă voința poporului și nu se pot reduce la opinia grupurilor individuale de cetăţenii. În consecință, doar poporul poate acționa ca subiect al raporturilor juridice electorale, iar dacă oamenii nu au venit la alegeri, atunci nu pot fi considerați validi.

Trebuie remarcată o altă problemă - de fapt, în Rusia de astăzi, democrația se realizează într-o formă „trunchiată”. federal con- s

Legea constituțională din 28 iunie 2004 nr. 5-FKZ „Cu privire la referendumul Federației Ruse către Federație”11 a complicat atât de mult procedura de desfășurare, încât astăzi

ziua însăși posibilitatea unui referendum pare a fi foarte efemeră. În ambulanța de presă a acestei Legi, se prevede că „libertatea este garantată de stat | voința cetățenilor Federației Ruse la referendumul Federației Ruse, protecția principiilor democratice și a regulilor de drept care determină

dreptul cetățenilor de a participa la un referendum. n

Amintiți-vă că garanțiile în știința juridică sunt definite ca modalități

înseamnă asigurarea punerii în aplicare a drepturilor și libertăților individului, precum și

protectie si protectie in cazul incalcarii acestora. Cu alte cuvinte, garanții (în e

caz - constituțional și juridic) asigură punerea efectivă în aplicare a | drepturi și libertăți constituționale. D

În ceea ce privește instituirea „referendumului” s-au creat condiții care creează | bariere în calea implementării acestuia. Se pune întrebarea: poate parlamentul, în calitate de președinte,

organism presupus, care exprimă interesele întregului popor rus, ia (

legile materne nu sunt în interesul oamenilor? La urma urmei, după cum a subliniat Curtea Constituțională a Federației Ruse, actele parlamentare trebuie să întruchipeze interesele majorității în societate, și nu numai ale majorității parlamentare în sine12.

Stabilind condițiile și procedura de desfășurare a referendumului, legiuitorul federal trebuie să respecte cu strictețe temeiurile constituționale ale instituției referendumului ca una dintre formele de exprimare directă a puterii aparținând poporului și nu poate anula sau diminua dreptul de a participa la un referendum, care aparține cetățenilor Federației Ruse, introduce 49

restricții disproporționate. Totuși, în același timp, Curtea a subliniat că legiuitorul federal, atunci când decide asupra chestiunilor de reglementare legislativă a condițiilor și procedurii de desfășurare a referendumului și a alegerilor pentru autoritățile publice, are suficientă putere de apreciere. Ar trebui marja de apreciere să limiteze aplicarea instituției democrației directe la nivel federal? Însăși Curtea Constituțională a Federației Ruse observă că „libertatea de apreciere” este limitată de trăsăturile formelor superioare de democrație directă, scopul și corelarea acestora.

Cu toate acestea, o astfel de „libertate de discreție”, care limitează dreptul poporului rus de a participa la gestionarea afacerilor statului, ar trebui să aibă limite constituționale. Curtea Constituțională a Federației Ruse a subliniat în mod repetat că restricțiile privind drepturile și libertățile sunt permise numai pentru a proteja valorile constituționale pe baza principiului egalității juridice și a criteriilor de rezonabilitate, proporționalitate (proporționalitate) și necesitate apărute. din ea și nu ar trebui să denatureze conținutul principal al drepturilor și libertăților constituționale și să încalce însăși ființa lor. Mai mult, într-o altă decizie, Curtea Constituțională a Federației Ruse a remarcat obligația legiuitorului federal de a respecta cerințele constituționale de mai sus în punerea în aplicare a reglementării legale în sfera democrației, subliniind totuși „ținând cont de specificul istoric și factori politici inerenti statului rus”.

Rezumând, trebuie remarcat că problema nu constă în imposibilitatea formalizării sau „legalizării” în mod semnificativ a poporului ca subiect special al raporturilor constituționale și juridice. Modificările care se fac în prezent în legislația electorală trădează încrederea autorităților în „incapacitatea” oamenilor, nevoia de a acționa ca „reprezentant legal”.

1 Pentru mai multe detalii vezi: Aleksev S.S. Teoria generală a dreptului: în 2 vol. T. 2. M., 1982. S. 149; Kutafin O.E. Subiectul dreptului constituțional. M., 2001. S. 317-329; Burtsev A.A. Sistemul subiecţilor raporturilor constituţionale şi juridice: autor. dis. ... cand. legale Științe. M., 2005. S. 17; Mateikovici M.S., Voronin V.V. Oamenii, societatea civilă, publicul ca subiecte ai raporturilor constituționale și juridice // Drept și politică. 2007. Nr. 10. S. 85-92; Kutafin O.E. constituționalismul rus. M., 2008.

2 Vezi: Osnovin V.S. Relațiile sovietice de stat-juridice. M., 1965. S. 38-39.

3 Vezi: Gubenko R.G. Poporul sovietic - subiect al raporturilor juridice constituționale // Statul și dreptul sovietic. 1980. Nr 10. S. 114-115.

4 Vezi: Farber I.E., Rzhevsky V.A. Întrebări ale teoriei dreptului constituțional sovietic. Problema. 1. Saratov, 1967, p. 60; Kabyshev V.T., Mironov O.O. Categoria „oameni” în legislația constituțională sovietică // Jurisprudență. 1969. Nr 4. S. 40-41.

5 Kruss V.I. Teoria dreptului constituțional. M., 2007. S. 63.

6 Ibid. S. 21.

7 Kholmogorov E. Mesaj de la Președintele Federației Ruse. URL: http://www.apn.ru (data accesului: 15/01/2014).

8 Kabyshev V.T. Paradigma constituțională a Rusiei la începutul mileniului // Journal of Russian Law. 2008. S. 47.

9 Drept constituțional al Rusiei: manual / ed. G.N. Komkova. M., 2005. S. 21.

10 Avakyan S.A. Libertatea opiniei publice și garanțiile constituționale și juridice ale punerii în aplicare a acesteia // Drept constituțional și municipal. 2013. Nr 1. S. 12-21.

11 Vezi: Sobr. legislatie Ros. Federaţie. 2004. Nr. 27, art. 2710.

12 Rezoluția Curții Constituționale a Federației Ruse din 12 aprilie 1995 nr. 2-P „Cu privire la cazul interpretării articolelor 103 (partea 3), 105 (părțile 2 și 5), 107 (partea 3), 108 (partea 2), 117 (partea 3) și 135 (partea 2) din Constituția Federației Ruse” // Buletinul Curții Constituționale a Federației Ruse. 1995. Nr. 2-3.

480 de ruble. | 150 UAH | 7,5 USD ", MOUSEOFF, FGCOLOR, "#FFFFCC",BGCOLOR, "#393939");" onMouseOut="return nd();"> Teză - 480 de ruble, transport 10 minute 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână și de sărbători

Kazmina, Ekaterina Alekseevna. Poporul ca subiect al dreptului constituțional al Federației Ruse: disertație ... candidat la științe juridice: 12.00.02 / Kazmina Ekaterina Alekseevna; [Locul de protecție: Ros. stat social. un-t].- Moscova, 2011.- 186 p.: ill. RSL OD, 61 12-12/115

Introducere

1. Caracteristicile constituționale și juridice ale categoriei „oameni” 16-83

1.3. Poporul ca subiect al suveranității 69-83

2. Implementarea personalității juridice constituționale a poporului din Federația Rusă 84-151

2.1. Conceptul și sistemul de forme (metode) de implementare a personalității juridice constituționale a poporului 84 ​​- 100

2.2. Forme directe de realizare a drepturilor poporului din Federația Rusă 101 - 131

2.3. Forme indirecte de realizare a drepturilor poporului din Federația Rusă 132-151

Concluzia 152-157

Bibliografie

Conținutul statutului constituțional al poporului

Constituția Federației Ruse, acționând ca lege fundamentală a statului, numește poporul multinațional purtătorul suveranității și singura sursă de putere în Federația Rusă. Articolul 3 din Constituție citat este unul dintre cele fundamentale, de bază și este plasat în Capitolul 1 din „Fundamentele ordinii constituționale”. Toate prevederile acestui capitol au cea mai înaltă forță juridică. Orice prevederi ulterioare ale Constituției în sine sunt menite să dezvăluie prevederile capitolului 1 și nu pot intra în conflict cu acestea. Acest lucru ne permite să vorbim despre semnificația semnificativă a faptului că poporul este recunoscut ca sursă a puterii și purtător al suveranității, iar această prevedere necesită cea mai mare atenție și cercetare.

Actuala Constituție folosește în același timp termenul de oameni în două accepțiuni: politic (etatist) și etnic. Astfel, recunoscând poporul ca purtător al suveranității, sursă de putere, vorbind despre modalitățile în care poporul își exercită puterea în articolul 3, folosind construcția „noi, poporul multinațional al Federației Ruse” din preambul, Constituția nu acordă importanță conținutului etnic al acestui termen. Totodată, vorbind despre egalitatea și autodeterminarea popoarelor în partea 3 a articolului 5, despre activitățile popoarelor care locuiesc pe teritoriul relevant în articolul 9, despre garanțiile pentru popoare ale dreptului de a-și păstra limba maternă, creând condiții pentru studiul și dezvoltarea sa în articolul 68, despre drepturile popoarelor indigene în articolul 69, Constituția se îndepărtează evident de înțelegerea politică generală (etatistă) a poporului și se concentrează pe anumite trăsături (cum ar fi limba, teritoriul de conviețuire, etc.) care unesc oamenii în anumite grupuri – popoare. Folosește chiar pluralul pentru termen.

O situație similară, constând într-o înțelegere dublă (cel puțin) a categoriei „oameni”, a fost stabilită de mult în știința juridică rusă (în special, în știința dreptului constituțional). Categoria studiată face și obiectul unei atenții deosebite a reprezentanților diferitelor ramuri ale științei (științe politice, sociologie, filozofie etc.), precum și termeni derivați din această categorie: democrație, suveranitate populară etc. În același timp, varietatea lucrărilor științifice nu a condus la o înțelegere comună a conținutului categoriei „oameni” și, în plus, duce adesea la confuzii cu categorii similare, precum „națiune”, „populație”, „societate”. ”, „corp electoral”.

În cadrul unei cercetări de disertație, este firesc imposibil să luăm în considerare toate interpretările existente ale categoriei „oameni” studiate. Dar pare necesar să oferim cele mai comune definiții expuse în mod tradițional în dicționarele explicative. Deci, conform Marelui Dicționar explicativ al limbii ruse, oamenii sunt populația statului, locuitorii țării; națiune, naționalitate, naționalitate; principala masă muncitoare a populației țării; grup de oameni 1. Dicționarul explicativ al Marii Limbi Ruse Vie de V. Dahl menționează șapte sensuri ale acestui cuvânt: aceștia sunt oameni care s-au născut într-un anumit spațiu; oameni în general, limbă, trib; rezidenți ai țării care vorbesc o singură limbă; locuitori ai statului, țara fiind sub o singură conducere; gloate, oameni de rând; mulți oameni, mulțime 2.

Aceste definiții reflectă în mod obiectiv pozițiile principale din diverse ramuri ale științei cu privire la conținutul categoriei „oameni”, și anume aspectele istorice, politice, naționale, politico-economice, demografice, sociologice și alte aspecte ale utilizării acesteia.

Cu toate acestea, știința juridică în general, dreptul constituțional în special, necesită certitudine, specificitate în definirea categoriei studiate. Din cât de clar este formulat conținutul termenului, efectul unei anumite norme de drept va fi atât de larg distribuit. În funcție de faptul dacă o anumită persoană aparține unui anumit popor, nivelul conștiinței sale juridice și gradul responsabilității sale față de stat și societate depind adesea, prin urmare, poziția statului în raport cu anumite persoane și grupurile lor depinde și de acest.

În prezent, în știința dreptului constituțional, unitatea în înțelegerea conținutului categoriei „oameni” nu a fost atinsă, în ciuda faptului că de-a lungul istoriei dezvoltării științei juridice interne, categoria studiată a fost în mod repetat subiectul. de studiu. La prima vedere, literatura educațională folosește adesea definiția unui popor ca ansamblu de cetățeni, iar în știință destul de des această problemă este considerată rezolvată și fără îndoială1. Cu toate acestea, discuția în știință a fost și este. Într-adevăr, ea și-a dobândit cea mai mare amploare în perioadele pre-revoluționare și revoluționare ale dezvoltării statului rus, cu toate acestea, chiar și în etapa de construire a statului sovietic, oameni de știință proeminenți au criticat însăși posibilitatea de a clasifica oamenii ca subiecte de drept, ceea ce, în consecință, sugera nesemnificația problemei ridicate în general. Opiniile oamenilor de știință ruși asupra acestei categorii s-au transformat, în primul rând, în funcție de realitățile socio-politice ale statului, pe baza cărora se pot distinge următoarele etape ale formării opiniilor asupra categoriei „oamenilor”. : prerevoluționar, sovietic, post-sovietic.

Poporul ca subiect al suveranității

Cu toate acestea, legiuitorul, după ce a permis poporului să adopte Constituția din 1993, a limitat semnificativ drepturile poporului în ceea ce privește adoptarea Constituției, iar în chestiunile de modificare a prevederilor acesteia, a luat, în general, o poziție fără ambiguitate - poporul nu are dreptul de a modifica sau de a modifica iniţierea unei revizuiri a Constituţiei. În opinia noastră, acest lucru este fundamental greșit. O Constituție adoptată popular este cel mai important semn al democrației. Într-un stat democratic, poporul însuși are dreptul să stabilească principiile generale de funcționare a statului și a societății, rolul și locul lor în sistemul de putere. Poporul, deținând calitățile de purtător al suveranității, trebuie să aibă inevitabil dreptul de a legifera, manifestat în primul rând în dreptul de a-și adopta și schimba Constituția. În acest drept este întruchipat caracterul constitutiv al democrației.

În plus, literatura științifică și juridică ridică întrebarea dacă oamenii au drepturi economice.

Deci, V.D. Mazaev ridică problema recunoașterii poporului ca subiect al raporturilor constituționale și juridice de proprietate publică. Poporul multinațional, conform valorilor constituționale, ar trebui să fie titularul proprietății naționale. Poporul, fiind o sursă de putere, inclusiv economică, în opinia sa, transferă o parte din atribuțiile sale de proprietar către instituții publice speciale, împreună cu atribuțiile, transferă anumite obiecte de proprietate pentru îndeplinirea sarcinilor de putere publică în interesele societatii. Toate proprietățile de stat și municipale ar trebui să reflecte interesele titularului de bază al titlului - poporul, societatea. Și în acest sens, a fost considerat și este considerat ca un folk

(Comoara nationala. Acest punct de vedere este destul de rar pentru știința modernă a dreptului constituțional. Totuși, în anumite etape ale dezvoltării democrației ruse, au fost consacrate în lege și prevederile care fac posibilă încadrarea poporului ca subiect al drepturilor de proprietate de stat. Astfel, Declarația privind suveranitatea de stat a RSFSR, în partea 5 a articolului 5, a stabilit dreptul exclusiv al poporului de a deține, de a folosi și de a dispune de bogăția națională a Rusiei2. În ciuda faptului că Constituția nu a recunoscut poporul ca subiect al drepturilor de proprietate de stat, articolul 3 a proclamat poporul multinațional purtătorul suveranității și singura sursă de putere în Federația Rusă. Această prevedere poate fi extinsă la drepturile suverane ale poporului în sfera dispunerii proprietății statului.

Partea 1 a articolului 9 din Constituția Federației Ruse conține o dispoziție conform căreia terenurile și alte resurse naturale sunt utilizate și protejate în Federația Rusă ca bază a vieții și activității popoarelor care trăiesc pe teritoriul respectiv. Această formulare este destul de abstractă, în plus, Constituția nu prevede în mod clar dreptul de proprietate asupra multor obiecte care, în semnificația lor, constituie moștenirea națională a întregului popor rus. În timp ce, de exemplu, resursele naturale, obiectele culturale servesc ca o condiție necesară pentru realizarea drepturilor suverane ale poporului.

Astfel, Curtea Constituțională a Federației Ruse, în Rezoluția sa din 9 ianuarie 1998, a recunoscut că „fondul forestier - având în vedere rolul său multifuncțional vital și semnificația pentru societate în ansamblu, necesitatea asigurării dezvoltării durabile, precum și întrucât utilizarea rațională a acestei resurse naturale în interesele Federației Ruse și ale subiecților săi - este o proprietate publică a poporului multinațional al Rusiei și, ca atare, este proprietate federală de un fel special și are un regim juridic special"1.

„Conținutul dreptului de proprietate publică”, spune V.D. Mazaev, poate fi exprimat în primul rând: în asigurarea voinței proprietarului de a forma și dispune de proprietate publică; în formarea scopurilor și obiectivelor principale ale managementului proprietății publice; stabilirea limitelor de înstrăinare a proprietății publice; în controlul asupra utilizării proprietății publice (controlul parlamentar, controlul poporului); în controlul lucrătorilor și participarea lucrătorilor la conducerea întreprinderilor publice. Argumentele date de V.D. Mazaev, par a fi foarte convingător, și împărtășim poziția de a recunoaște poporul ca subiect al relațiilor legate de proprietatea publică.

Îndatoririle sunt următorul element al statutului constituțional. Legislația rusă modernă nu conține norme de natură imperativă în raport cu oamenii. Acesta este un gol semnificativ care trebuie umplut. Istoria dezvoltării legislației constituționale a țărilor străine cunoaște exemple de atribuire poporului a obligației de a rezista puterii antipopulare. Astfel, Constituțiile Ungariei, Germaniei, Portugaliei și Slovaciei prevăd dreptul și datoria poporului de a apăra sistemul constituțional, puterea poporului, mai ales dacă toate celelalte mijloace au fost epuizate. În acest fel se fixează datoria de rezistență a întregii populații de cetățeni ai statului. Unele dintre noile constituții ale țărilor africane, adoptate după răsturnarea regimurilor dictatoriale, conțin reguli privind rezistența la puterea ilegală și prin mijloace pașnice. Constituția japoneză își obligă poporul să se abțină de la orice abuz de libertăți și drepturi și recunoaște responsabilitatea permanentă a poporului de a le folosi în interesul bunăstării publice. Astfel, această Constituție numește direct poporul nu doar subiect cu îndatoriri proprii, ci și subiect responsabil de exercitarea drepturilor, deși nu prevede în mod direct măsuri de influență pentru încălcarea acestei îndatoriri.

Prevederi similare, în opinia noastră, sunt necesare în Constituția Rusă modernă. Ele sunt concepute pentru a aminti de responsabilitatea oricărui organism și funcționar față de popor, că guvernul, oficialii sunt în slujba poporului și nu invers, că oamenii au dreptul de a rezista puterii neconstituționale, opresive și de a o schimba. . Ca tipuri de astfel de rezistență, N.A. Bogdanova își propune să ia în considerare modalitățile comportamentului său care decurg din posibilele opțiuni de exercitare a drepturilor constituționale ale unui cetățean, reflectând atitudinea acestuia față de putere. În special, vorbim de acțiuni de protest desfășurate în cadrul dreptului constituțional la manifestații pașnice, procesiuni, pichete, mitinguri, desfășurate în conformitate cu regulile prevăzute de actele normative. Alte exemple de exprimare a nemulțumirii față de autorități sunt neparticiparea la alegeri, votul împotriva tuturor, ceea ce are ca rezultat inferioritatea organelor de stat formate, inferioritatea puterii. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, apar consecințe negative pentru oamenii înșiși.

Forme directe de realizare a drepturilor oamenilor din Federația Rusă

Opinia legiuitorului este, de asemenea, în concordanță cu poziția Curții Constituționale, care, în Rezoluția sa din 16 iulie 2007 nr. Partidul Muncitoresc Comunist - Partidul Muncitoresc al Comuniștilor” spune că doar politică suficient de mare și bine structurată. partidele pot reflecta interesele unui popor multinațional2. Cu toate acestea, nu este posibil să se determine cu exactitate câte persoane care sunt membri ai partidului pot caracteriza partidul ca o asociație mare. Curtea Constituțională a aderat la o poziție similară în Rezoluția sa din 01 februarie 2005 nr. 1-P „Cu privire la cazul verificării constituționalității al doilea și al treilea paragraf al paragrafului 2 al articolului 3 și paragraful 6 al articolului 47 din Legea federală. Legea „Cu privire la partidele politice” în legătură cu o plângere a organizației politice publice „Partidul Republican Baltic”3, totuși, la acea vreme cerințele pentru componența cantitativă a partidului politic erau mult mai blânde și prevedeau nevoia de doar zece mii. oameni. Ceea ce, în opinia noastră, a fost destul de suficient și nu a necesitat o creștere de cinci ori. Desigur, o reducere a numărului de partide care au depășit pragul de 7 la sută ar face posibilă „evitarea fragmentării corpului de adjuncți în multe grupuri mici”1. Dar această contracție ar trebui să se dezvolte mai corect - într-un mod natural și inevitabil pentru o lungă perioadă de timp.

După cum sa menționat deja, principala caracteristică pentru recunoașterea unui organism reprezentativ este alegerea acestui organism sau funcționar. Aceasta ridică problema recunoașterii Adunării Federale a Federației Ruse ca organism reprezentativ. Într-adevăr, articolul 94 din Constituție prevede: Adunarea Federală - Parlamentul Federației Ruse - este organul reprezentativ și legislativ al Federației Ruse. Cu toate acestea, Consiliul Federației nu este un organism ales. Doar jumătate dintre reprezentanții subiecților sunt aleși, și chiar și atunci, prin alegeri indirecte. Acest lucru nu ne mai permite să vorbim despre natura cu adevărat reprezentativă a acestui organism. Această problemă necesită o atenție specială în capitolele ulterioare ale acestui studiu.

În legislația rusă modernă, nu există suficiente reguli privind responsabilitatea constituțională a deputaților poporului față de popor (posibilitatea de a rechema la nivel federal, ordine ale alegătorilor, rapoarte ale alegătorilor), ceea ce presupune separarea inevitabil a reprezentantului de reprezentat. . Toate acestea fac posibil să vorbim despre un nivel insuficient de înalt de dezvoltare a sistemului de democrație mediată în Rusia în ansamblu și formele sale individuale, în special.

Pe baza celor de mai sus, putem da următoarea definiție a democrației mediate. Democrația mediată este activitatea unui organ ales, oficial sau asociație publică a cetățenilor în scopul de a reprezenta voința poporului și implementarea acesteia.

Sistemul formelor și modalităților de implementare a personalității juridice constituționale a poporului este un sistem de mijloace pentru implementarea unui număr de drepturi și libertăți constituționale ale cetățenilor de către indivizi și grupuri de persoane care alcătuiesc poporul, a căror utilizare în totalitatea lor. exprimă voinţa generală a poporului în ansamblu.

Vorbim doar de drepturi individuale, întrucât nu toate drepturile cetățenilor, atunci când sunt utilizate, presupun adoptarea unei decizii care are impact asupra poporului în ansamblu, dar nu poate atrage consecințe exclusiv pentru un singur cetățean. Deci, de exemplu, dreptul la recurs poate fi un act individual legat de o chestiune privată, care implică apariția unui rezultat juridic pentru un anumit cerc restrâns de persoane, sau chiar pentru o singură persoană. Și o petiție colectivă, poate chiar de o scară integrală rusească, al cărei subiect poate fi relațiile publice, cu participarea poporului rus în ansamblu, va deveni o formă de realizare a drepturilor poporului.

Dintre formele directe (directe) de realizare a drepturilor poporului se pot evidenția: un referendum (inclusiv sondaje, plebiscite, votarea problemelor prezentate ca inițiativă de legiferare civilă, votul privind schimbarea granițelor și transformarea unei municipalități). , votul privind rechemarea aleșilor); alegeri; petiții; evenimente publice (mitinguri, procesiuni, demonstrații, pichete, întâlniri); mandatul imperativ al deputaților și aleșilor (ordine, recenzii, rapoarte); participarea la activitățile partidelor politice; administrația locală.

Dintre formele indirecte, trebuie evidențiate: activitățile unui organ ales al puterii de stat și ale unui funcționar în management și legislație (inclusiv procesul de formare a organismului, responsabilitatea sa în ansamblu, precum și membrii săi); o serie de forme clasificate în mod tradițional drept directe, prin prisma manifestării feedback-ului între oficialii guvernamentali și popor (petiții, recenzii etc.); autoguvernarea locală (în ceea ce privește activitățile organelor reprezentative ale autoguvernării locale și ale aleșilor). La caracterizarea formelor individuale apar multe întrebări cu privire la conținutul acestora, metodele de implementare și reglementarea legislativă. Unele forme pot fi clasificate atât ca directe, cât și indirecte. De exemplu, exprimarea voinței în timpul alegerilor este o formă directă, în timp ce distribuirea mandatelor de deputat (care este parte integrantă a alegerilor) este indirectă. Toate aceste aspecte fac obiectul capitolelor ulterioare ale acestui studiu.

Forme indirecte de realizare a drepturilor poporului din Federația Rusă

Caracterul reprezentativ ar trebui să se reflecte în însăși activitatea Parlamentului. Deputați ai Dumei de Stat și membri ai Consiliului Federației, în conformitate cu Legea federală din 8 mai 1994 „Cu privire la statutul de membru al Consiliului Federației și statutul de deputat al Dumei de Stat a Adunării Federale a Federația Rusă”, poate menține permanent contactul cu alegătorii, ținând întâlniri cu aceștia. În știință, se exprimă opinia că este necesar să se legifereze obligația unui deputat al Dumei de Stat de a raporta periodic despre activitatea sa în parlament, despre activitățile Dumei de Stat și ale fracțiunii sau grupului său de adjuncți, formalizând aceste rapoarte cu protocoale. ulterior trimisă Dumei de Stat, care, ca urmare a generalizării lor la întâlnirile cu alegătorii și prin intermediul presei, ar trebui adusă la cunoștința poporului în ajunul unor noi alegeri1. Această poziție ridică o serie de întrebări. În primul rând, dacă deputații aleși pe listele de partid sunt obligați să raporteze alegătorilor sau dacă trebuie să raporteze partidului politic care delegă un astfel de membru. În al doilea rând, de ce ar trebui să fie prezentate astfel de rapoarte numai înainte de alegeri? Răspunsul pare evident: pe durata mandatului nu există o astfel de nevoie, pentru că. răspunderea pentru îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor lor nu poate apărea. Și în ajunul unor noi alegeri, deputatul are nevoie și dorință de a fi reales. Este timpul să faci o impresie pozitivă. Instituțiile de raportare, precum și ordinele și revizuirile, sunt necesare, dar ele pot funcționa numai în condiții de alegeri directe și de vot pentru sau împotriva unui anumit candidat. În caz contrar, deputatul răspunde exclusiv în fața partidului său, care este determinat de regulamentul intern al partidului, asupra căruia alegătorul nu poate exercita nicio influență. Iar partidul însuși nu este responsabil pentru acțiunile sale față de alegători, care, de altfel, din cauza nihilismului legal larg răspândit, de multe ori nici măcar nu știu cine este deputatul „lor”. Acest lucru se datorează și faptului că destul de des se votează pentru un partid popular, larg reprezentat în mass-media, condus de o persoană celebră, fără a se familiariza cu programul și personalul partidului. Și în condițiile implicării înalților oficiali ai nivelurilor federale și regionale în partid, plierea treptată a unui sistem unipartid sau a unui sistem multipartid formal este inevitabilă, atunci când opoziția nu are puncte de vedere obiectiv opuse, dar este doar un paravan pentru încălcarea principiilor democrației.

O serie de autori văd avantaje și în principiul de partid al formării unui corp de deputați, care se manifestă prin luarea în considerare a factorului social, întrucât, de regulă, partidele politice în activitățile lor se bucură de sprijinul anumitor segmente ale populației care fac sus electoratul lor1. În opinia noastră, acest lucru ar putea avea loc dacă organismul reprezentativ, și într-adevăr în Federația Rusă în general, ar avea o mare varietate de partide politice care să realizeze interesele diferitelor grupuri sociale. În condițiile actuale, acest lucru nu este posibil.

Probleme similare apar la nivelul entităților constitutive ale Federației Ruse. Legea federală nr. 184-FZ din 6 octombrie 1999 „Cu privire la principiile generale de organizare a organelor legislative (reprezentative) și executive ale puterii de stat ale subiecților rusi.

Federația” prevede o astfel de procedură pentru formarea organelor legislative (reprezentative) ale entităților constitutive, conform cărora cel puțin 50% dintre deputați sunt aleși pe listele înaintate de partidele politice. Ca urmare a acestui fapt, după cum a menționat T.Yu. Nyrkova și N.A. Petrov, până la 1 ianuarie 2009, a fost introdus un sistem electoral complet proporțional în nouă entități constitutive ale Federației Ruse. Toate acestea implică aceleași probleme ca la nivel federal: separarea deputaților de alegători, absența instituțiilor de responsabilitate față de alegători și, cel mai important, absența reprezentanților intereselor unei părți semnificative a poporului.

Prevederile legii în studiu și ale Constituției privind posibilitatea dizolvării Dumei de Stat și a organului legislativ (reprezentativ) al subiectului de către Președintele Federației Ruse în cazul respingerii candidatului propus de acesta pentru postul de președinte al Guvernului și, respectiv, cel mai înalt funcționar al subiectului, sunt de asemenea foarte controversate. Aceste prevederi nu se încadrează tocmai în natura democratică a statului. Legiuitorul este astfel forțat inevitabil să accepte candidați, făcându-i astfel absolut dependenți de Președinte. Desigur, măsurile de răspundere colectivă constituțională în raport cu organele reprezentative ar trebui aplicate, însă, nu în aceste cazuri. Întrucât în ​​acest fel Președintele poate manipula dreptul de a se dizolva în propriile interese. Toate acestea pot indica o creștere a centralizării puterii prezidențiale și o slăbire a drepturilor poporului rus.

Singura ocazie de a schimba componența corpului reprezentativ de către poporul însuși rămân doar alegerile regulate. În plus, actualitatea lor este importantă. În acest sens, merită să fim de acord cu opinia specială a judecătorului Curții Constituționale N.V. Vitruk, exprimat la Decretul din 144 aprilie 1997 nr. 7-P „Cu privire la cazul verificării constituționalității Decretului președintelui Federației Ruse din 2 martie 1996 nr. 315 „Cu privire la procedura de amânare a termenului pentru alegerile în organele legislative (reprezentative) ale puterii de stat ale entităților constitutive ale Federației Ruse" , Legea Regiunii Perm din 21 februarie 1996 "Cu privire la organizarea alegerilor deputaților Adunării Legislative a Regiunii Perm" și parte 2 al articolului 5 din Legea Regiunii Vologda din 17 octombrie 1995 „Cu privire la procedura de rotație a componenței Adunării Legislative a Regiunii Vologda” (modificată la 9 noiembrie 1995 anul)”, potrivit căruia „Un organ legislativ (reprezentativ) al puterii de stat care nu a fost actualizat în timp nu are un mandat de alegători (al poporului), poate să nu mai reflecte alinierea forțelor socio-politice, interesele alegătorilor, prin urmare, pot denaturează ideea de reprezentare populară, care decurge direct din principiul democrației consacrat în articolul 3 din Cons. reglementările Federației Ruse” \ În acest sens, mandatul autorităților statului federal este stabilit prin Constituție, cu toate acestea, reducerea mandatului în ordinea răspunderii constituționale și juridice ar trebui să fie în continuare posibilă, dar nu și creșterea acestuia.

Lukashova, Nina Fiodorovna

Problema rolului maselor populare în politică, precum și chestiunile despre rolul individului în ea, este dificil de rezolvat corect în cadrul unei abordări ideologice. Deși adepții marxismului au aderat în mod tradițional la această abordare. Aceștia au fundamentat rolul maselor în viața publică cu ajutorul mai multor teze despre clasele reacționare și progresiste, despre lupta de clasă, despre Partidul Comunist, care exprimă interesele poporului muncitor și, în final, despre liderii care sunt capabili să conduce poporul spre progres socio-economic și spiritual. Practica politică care s-a dezvoltat pe această bază a pus, de fapt, poporul în postura de obiect manipulat liber de partid. Nu este greu de înțeles că în acest caz formularea problematică a întrebării poporului ca subiect al politicii nu avea sens. A fost complet înlocuită de clișee ideologice, care afirmau, de exemplu, că „adevăratul subiect este masele de oameni, ca forță principală care creează și transformă revoluționar lumea culturii și a vieții sociale” (8) .

În condițiile moderne, abordările ideologice ale acestei probleme, care dau naștere la o serie de întrebări perplexe, nu au dispărut. Numai locul vechilor clișee ideologice a fost ocupat de noi, dar nu mai puțin subiectivi și lipsit de ambiguitate. Acum nu mai este Partidul Comunist, ci elita politică care a început să revendice rolul de aproape singurul subiect al politicii. S-a ajuns la punctul în care conceptul de „oameni” a început să dispară din lexicul politic și chiar și cetățenii-alegători sunt numiți cel mai adesea „electorat”. Ideologia statală modernă a tăcut problema rolului maselor populare (muncitori și alte clase muncitoare). Mai mult, în ultimii ani am fost nevoit să citesc și să aud destul de multe atacuri împotriva poporului, ca împotriva unei forțe întunecate, recționare, incapabile de a desfășura activitate creativă constructivă. În ajunul alegerilor pentru Duma de Stat, cunoscutul personaj de teatru M. Zaharov, într-un articol publicat în Izvestiya la 05.11.95, a scris despre motivele incapacității poporului rus de a vota corect la viitoarele alegeri. . Iată cuvintele lui: „... un sclav ereditar, care a absorbit cu plăcere normele comportamentale ale unui tată-sclav și ale unui bunic-sclav în genetica sa, s-a eliberat de sclavie, nu poate deveni decât sclav”. Să spunem că sunt doar emoții.

Cu toate acestea, este de remarcat faptul că oamenii au dat dovadă de o conștiință politică destul de ridicată la alegerile din 1995, când i-a votat pe cei pe care i-a considerat necesar, în care au văzut purtători de cuvânt pentru interesele lor. O altă întrebare este cât de active din punct de vedere politic sunt masele. Mulți observatori notează că, în condițiile moderne, secțiuni destul de largi ale oamenilor nu se percep pe ei înșiși ca subiecte ale vieții politice, ei privesc politica prin ochii spectatorilor, mai degrabă decât a participanților. (9) .

În ce condiții pot fi oamenii adevăratul subiect al politicii? Răspunzând la această întrebare, nu se poate decât să se atingă problema activității politice a populației, a culturii și a conștiinței sale politice, care este necesară pentru o înțelegere și evaluare corectă a situației politice și o percepție critică a încercărilor de manipulare a conștiinței acestora de către diverse. subiecte politice. Un alt factor de implicare a maselor largi de oameni în politică îl reprezintă condițiile în care sunt plasați oamenii. Ei pot stimula, pot suprima și îi pot da o anumită direcție. Adesea acest lucru se datorează dezvoltării instituțiilor democratice. Sistemul de alegeri pentru organele politice puterea poate fi organizată în moduri diferite, dar prin ele alegătorii influențează puterea. Același lucru se poate spune despre sistemul democrației directe – referendumuri sau sondaje, în cadrul cărora opinia publică este studiată pe anumite probleme politice. Alături de aceste două grupuri de condiții, există și altele. Acestea includ, de exemplu, mentalitatea oamenilor, atitudinea lor tradițională față de putere și oamenii care exercită puterea.

Analizând chestiunea subiectelor politicii, nu se poate ignora personalitatea individuală, obișnuită sau de masă, căreia îi aparțin sau se consideră majoritatea oamenilor. Trebuie remarcat faptul că conceptul de persoană „obișnuită” ca subiect al politicii este relativ. O persoană individuală în relație cu alta poate fi atât obișnuită, cât și neobișnuită. Un profesor obișnuit are un statut diferit în raport cu colegii și studenții săi. Cu toate acestea, există anumite probleme politice care se aplică în mod egal profesorilor și studenților. Ca cetățeni și alegători, aceștia acționează în condiții egale.

De foarte multe ori, circumstanțele obiective, în cazul nostru, puterea de stat, îi apar unei persoane obișnuite ca o forță asupra căreia nu poate exercita nicio influență. Pe această bază, se naște un conformism politic larg răspândit, adică adaptarea pasivă la circumstanțele politice, care este adesea folosit de puterea politică în propriile interese. Adesea există indiferență politică sau o atitudine indiferentă față de politică. Oamenii cu astfel de opinii nu țin cont de faptul că, dacă nu se gândesc la politică, atunci politica totuși se va gândi la ei și îi va influența. Din relațiile politice, ca factor obiectiv cel mai important, o persoană nu poate fi oprită, decât dacă, desigur, dorește să joace rolul unui pion într-un joc politic. Cu toate acestea, mulți trebuie să se convingă că a trăi într-o societate politică și a nu-i cunoaște regulile înseamnă a te lăsa manipulat (și chiar înșelat) de politicieni fără scrupule.

Cu privire la modul în care circumstanțele obiective afectează o persoană, adică forțele externe, inclusiv puterea politică, au gândit mulți gânditori. F. M. Dostoievski are o lucrare în care situația este foarte clar luată în considerare atunci când o persoană se dovedește a fi nesemnificativă și inactivă în fața forței circumstanțelor. Acestea sunt celebrele Note din Underground. Eroul „Notelor” are o teorie deosebită, care se numește „teoria zidului”. El pleacă de la faptul că totul într-o persoană provine din mediul înconjurător, care îi apare ca un zid, un zid de legi care îl confruntă. Dacă este așa, atunci nu există niciun element creativ într-o persoană și se reduce la un șurub, la un obiect. Nu este necesar ca subiect, dar se poate simți destul de confortabil. Nu este nevoie să te gândești la nimic, să faci orice, să te străduiești pentru orice. Personalitatea în aceste condiții trebuie inevitabil să se degradeze. Eroul pare să fie o astfel de persoană, „Nu sunt doar rău, dar nici nu am reușit să devin nimic: nici rău, nici bun, nici ticălos, nici cinstit, nici erou, nici insectă, ” recunoaște el. (10) .

Un cetățean obișnuit poate fi subiect de politică, la fel ca oamenii în prezența unei combinații de multe condiții. Acestea includ: cunoștințele politice și conștiința politică, interesele politice și conștientizarea lor, psihologia politică. Toate acestea luate împreună ar trebui să ofere unei persoane o idee științifică despre puterea statului și modalitățile de influențare a acesteia. Un alt set de condiții se referă la nivelul de dezvoltare a democrației, mass-media, funcționarea mecanismului politic și sprijinul juridic.

Una dintre cele mai importante condiții pentru subiectivitatea politică a unei persoane este interacțiunea sa cu alți oameni. Este greu de imaginat o persoană ca subiect al relațiilor politice dacă acționează singură, excluzând, desigur, activitățile teroriste sau alte acte similare. O persoană care nu are drepturi și funcții de putere nu poate fi subiect în sine, deși anumite acțiuni politice din partea sa sunt posibile, dar nu sunt foarte eficiente. Prin urmare, oamenii care luptă pentru participare politică se unesc în grupuri, partide, sindicate, organizează acțiuni comune și desfășoară alte acțiuni politice împreună cu alte persoane.

Nu înseamnă asta că un individ nu poate fi subiect al politicii, că un astfel de subiect aceasta sau acea comunitate? Nu, nu. Cert este că o persoană, ca subiect al relațiilor sociale, acționează cel mai eficient atunci când acționează împreună cu alte persoane. În cele din urmă, omul este cel care are subiectivitatea adevărată. Indivizii care alcătuiesc cutare sau cutare comunitate ca purtători de subiectivitate sunt cei care permit acestor comunități să joace în mod obiectiv rolul de subiecți politici. O altă problemă o reprezintă puterile politice pe care aceste comunități le primesc sau le însușesc. Este obișnuit să se considere comunitățile politice ca verigi intermediare între cetățenii individuali și puterea politică și să se reducă rolul lor politic la participarea la alegeri. Cu toate acestea, o astfel de opinie este eronată. Rolul unui individ ca subiect al politicii nu se limitează în niciun caz la funcțiile sale de alegător. Constituțiile unui număr de țări, inclusiv Constituția Federației Ruse, formulează un întreg sistem de drepturi în totalitatea lor care determină capacitatea fiecărui cetățean de a influența relațiile politice. De fapt, problema drepturilor omului și a drepturilor civile nu este altceva decât garanții legale pentru formarea subiectivității politice personale.

Oamenii ca subiect al KPO

Când vorbim despre oameni ca subiect al KPO, ne referim la faptul că oamenii sunt considerați nu doar ca o categorie demografică, ci ca un ansamblu de indivizi care alcătuiesc societatea unei anumite țări și baza existenței sale statale.

In juridic Lit (Konyukhova IA) dă următoarea definiție a poporului: în conformitate cu constituția, acesta este un set de cetățeni ai Federației Ruse care are ... putere și, în anumite condiții, are dreptul de a o exercita, este purtător al suveranității și singura sursă de putere din Federația Rusă. Compoziția poporului include națiuni stabilite din punct de vedere istoric și vii compact, prin urmare, poporul este denumit poporul multinațional al Federației Ruse.

Un popor (un popor este mai larg decât conceptul de națiune) este o națiune.

Populația

comunitate locala

1. Oamenii sunt sursa întregii puteri în societate și în stat (Articolul 3, Partea 1 - aceasta înseamnă că relațiile de putere, ca stat juridic, se bazează pe participarea poporului la aceste relații).

2. Poporul este considerat subiect al relațiilor, la adoptarea unei noi constituții (Preambulul constituției: „noi suntem poporul multinațional al Federației Ruse”).

3. Poporul este subiectul ca:

Oameni - state (statut juridic special), acesta este un statut juridic în care oamenii sunt baza statului, iar statul este destinat să servească poporul.

4. Art. 69 Către Federația Rusă - stabilește că statul garantează drepturile popoarelor indigene în conformitate cu principiile și normele general recunoscute ale dreptului internațional și ale tratatelor internaționale.

În Federația Rusă, Legea federală din 30 aprilie 1999 „Cu privire la garanțiile drepturilor minorităților indigene din Federația Rusă” este în vigoare.

5. Luând în considerare structura federală, statele disting astfel de subiecți ai KPO ca popoarele republicilor din cadrul Federației Ruse (articolul 65, partea 1 - numele celor 21 de republici ca nume al națiunii). Se evidențiază populația unui teritoriu, regiune a unui oraș cu importanță federală, regiune autonomă, district autonom, iar populația unei formațiuni municipale este evidențiată.

6. Națiunea este, de asemenea, evidențiată ca subiect al KPO - de regulă, un raport juridic general sau un statut juridic și o astfel de relație precum „națiunea statului” apare atunci când interesul națiunii este întruchipat în acest stat, iar statul își direcționează eforturile pentru a exprima și proteja interesele națiunii.

Spania (un număr mare de națiuni diferite).

Există aproximativ 170 de naționalități în Rusia, interacțiunea se realizează prin crearea autonomiei naționale-culturale.

Statul ca subiect poate fi considerat în două categorii:

1. Statul rus. Această categorie este deosebit de importantă pentru relații precum „oamenii statului”, „societatea statului”, „cetățeanul statului”, „statul este o asociație obștească”, „economia și statul”, „statul”. proprietatea si statul”.

Cetățenia este un raport juridic stabil al unei persoane cu statul exprimat prin drepturile și obligațiile reciproce.

2. RF - folosit în relațiile federale, și în acest caz în structura internă a statului, precum și în politica națională și regională.

Autoritățile publice ca subiect al KPO

Rusia este un stat federal. Există două niveluri de autoritate:

1. Nivel federal.

2. Nivelul subiectului.

Organismele locale de autoguvernare

Artă. 12 este fix. Fiecare municipalitate ar trebui să aibă organisme locale de autoguvernare:

Ø Organul reprezentativ (Duma Oraşului Tomsk).

Ø Seful municipiului.

Ø Primar (Tomsk).

Ø Administratia locala ca organ executiv si administrativ.

Ø Organul de supraveghere.

Ø Camera de Conturi (Tomsk).

Ø Comisia Electorală din Tomsk.

Indivizii ca subiecti

Persoane fizice care au statut constituțional și juridic diferit:

cetățean al Federației Ruse

Cetăţean al unui stat străin

· Fără cetăţenie

· Cu dublă cetățenie

Refugiat

· Migrant forțat.

Persoană care solicită azil politic

Entitățile KPO ca participanți la procesul electoral

Un alegător este un cetățean al Federației Ruse cu drept activ de vot:

ü Candidat la funcția de deputat sau candidat la funcții elective.

ü Confidenții candidaților.

ü Comisiile electorale (comisia electorală centrală, circumscripţie, secţie).

ü Membrii comisiilor electorale cu drept de vot consultativ decisiv (asociație electorală).

Asociații obștești

Asociațiile obștești sunt egale în fața legii.

Legea federală din 19 mai 1995, care prevede următoarele forme organizatorice și juridice ale asociațiilor obștești:

1. Organizare publică.

2. Fond public.

3. Instituție publică.

4. Organul de iniţiativă publică.

Asociațiile religioase ca subiect al KPO

Două forme de îmbinare:

1. Grup religios.

2. Organizare religioasă.

Membru al organelor reprezentative

MP- este o persoană aleasă de alegătorii organului electoral relevant în organul reprezentativ al statului. autorităţilor sau organului reprezentativ al municipiului. Pe baza votului universal, egal și direct și prin vot secret.