Istoricul de artă Maria Cristina a ajutat-o ​​pe Ekaterina Danilova să înțeleagă limbajul picturii lui Giorgio Morandi. El a creat poezia vieții de zi cu zi. o expoziție la scară largă a lui Giorgio Morandi este desfășurată în Muzeul Pușkin Expoziția lui Giorgio Morandi din Pușkin

Expoziția Giorgio Morandi a fost deschisă în Muzeul Pușkin im. Pușkin

În fiecare zi, în fiecare noapte, bombardiere zburau deasupra capului. Și în aceste zile groaznice, nu numai că a scris, ci a scris lucruri complet fericite, pline de soare și de un sentiment atât de abstract calm.

Pentru a descrie și a scrie lumea, Giorgio Morandi avea trei cuvinte - „Natura moartă”, „Peisaj” și „Flori”. A trăit toată viața în casa părintească din Bologna cu trei surori - bătrâne servitoare. Au fost și prieteni adevărați și admiratori. O criză de nervi în armată în timpul primului război mondial și o închisoare fascistă în timpul celui de-al doilea. Lecții de desen pentru copiii din școala elementară. Cercul vieții lui Giorgio Morandi (1890-1964) este laconic și perfect, ca și pictura sa.

Maria Cristina Bandera, director științific al Fundației Roberto Longhi din Florența, i-a explicat lui Ogonyok cum să privească și să înțeleagă picturile marelui italian.

- În Rusia, Morandi este cunoscut în principal de cunoscători și specialiști. Explicați de ce ar trebui să vedeți cu siguranță expoziția Morandi la Muzeul Pușkin?

— Mi-am pus această întrebare înaintea fiecărei expoziții ale lui Morandi pe care le-am curatat și de fiecare dată m-am convins că arta lui, care poate părea atât de modestă, foarte internă, intră în dialog cu fiecare privitor. Și trebuie să adaug: Morandi, cu dorința lui de a ajunge la însăși esența, cu tendința de dialog intern, este foarte aproape în viziunea asupra lumii de privitorul modern.

„Poate că în acest caz îmi poți spune la ce trebuie să fii atent?”

— Întregul nivel al expoziției este foarte ridicat. La Moscova sunt prezentate lucrări, inclusiv din colecții private, adică există doar capodopere (curatorul expoziției din partea rusă este cercetătorul-șef al Muzeului Pușkin, Victoria Markova.— "DESPRE").

În plus, Morandi a stăpânit arta variațiilor cu atâta măiestrie, toate lucrările sale sunt atât de aproape una de cealaltă încât este dificil să scoți în evidență ceva. De exemplu, deja în prima sală sunt patru capodopere ale lui Morandi, inclusiv două picturi din perioada metafizică, dintre care unul aparține Schitului.

Dar la ce v-aș sfătui să fiți atenți este succesiunea lucrărilor din expoziție.Comparați naturile lui moarte și peisajele din perioada târzie - practic nu există nicio diferență în interpretarea lor.

Este foarte important de menționat că, deși îl cunoaștem și îl apreciem pe Morandi ca cel mai mare pictor, a fost și un gravor remarcabil. Și aceste lucrări sunt și la expoziția de la Moscova. Interesant este că lângă gravuri sunt plăci de gravură autentice. Aceasta este o veste mare nu numai pentru publicul rus, ci și pentru expozițiile lui Giorgio Morandi în general.

Când a început boom-ul Morandi în lume?

„Cred că pot spune fără falsă modestie că boom-ul Morandi a început cu o expoziție pe care am avut norocul să o organizez la Metropolitan Museum of Art din New York în 2008. Ea a atras atenția nu numai a publicului larg, ci și a intelectualilor, scriitorilor, artiștilor, pentru care Morandi a devenit o sursă de inspirație. Deși, desigur, filme atât de celebre precum „La Dolce Vita” de Fellini și „Noaptea” de Antonioni au devenit prima, ca să spunem așa, bază fundamentală pentru boom-ul Morandi. În ele, milioane de telespectatori din întreaga lume au văzut lucrările lui Morandi. Și am avut norocul să aducem la expoziția de la Moscova o lucrare rară dintr-o colecție privată, care se apropie foarte mult de ceea ce vedem în „Noaptea” lui Antonioni și a fost scrisă în același timp.

- Și când te-ai îmbolnăvit Morandi? Când ți-ai dat seama că viața ta va fi legată de el?

— Chiar m-am îmbolnăvit pe Morandi. S-a întâmplat așa. Cert este că de fapt sunt, atât prin educație, cât și prin profil, un cercetător al picturii italiene vechi. Dar, lucrând ca director la Fundația Longhi (Roberto Longhi este un critic de artă italian remarcabil, istoric de artă. — "DESPRE"), care a fost un mare cunoscător, colecționar, prieten și propagandist al operei lui Morandi (zece lucrări ale fondului și trei gravuri sunt prezentate la expoziție.— "DESPRE"), am făcut multe. La început le-am cunoscut multe picturi separat, le-am văzut într-o colecție privată, apoi în alta. Dar cu cât este mai departe, cu atât mai pătruns de farmecul picturii sale, de înțelegerea acesteia.

- Ei bine, până la urmă, ce te-a fascinat - culorile lui rafinate, experimentele cu compoziția, metafizica lumii închise a lui Morandi?

- În primul rând, rafinamentul și subtilitatea picturii sale. Scopul căii, care se deschide tocmai în succesiunea lucrărilor sale din diferite perioade. Concentrarea lui asupra lui însuși, adică asupra lumii interioare. Independență față de mediul extern. Sursa de inspirație a lui Morandi este el însuși și lumea lui interioară. Și aceasta este principala trăsătură a farmecului său. Într-una dintre recenziile expoziției mele de la Muzeul Metropolitan de Artă, autorul a scris că fiecare persoană ar trebui să se uite la lucrările lui Morandi în fiecare zi. Pentru că este un exercițiu necesar pentru ochi, pentru minte și pentru suflet.

– Morandi a trăit într-o perioadă foarte crudă, dar nu se simte deloc în operele sale. Aceasta este o lecție pentru noi: cum ar trebui să facem față anxietăților epocii?

– Morandi a supraviețuit cu adevărat la două războaie, a experimentat dificultăți economice serioase, dar, cu toate acestea, pictura lui este plină de un sentiment atât de strălucitor, de bucurie și de calm, încât obținem ocazia de a găsi în noi înșine atât intenție, inspirație și putere de a depăși dificultățile, cât și energie pentru a pentru a merge înainte. Sunt expuse două peisaje frumoase care datează din 1942. Apoi Morandi a fugit din Bologna sa natală, care a fost bombardată în mod constant, și a locuit într-un sat nu departe de oraș. Dar chiar și acolo, în fiecare zi, în fiecare noapte, bombardiere zburau deasupra capului lui. Și în aceste zile groaznice nu numai că a scris, ci a scris lucruri complet fericite, pline de soare și de un sentiment atât de abstract calm.

Expoziția are o sală cu lucrări care sunt unite prin cuvântul „Flori”. Acestea sunt tablouri pe care Morandi însuși îi plăcea să le dăruiască prietenilor, cunoștințelor și colegilor. Cinci lucrări cu flori au fost prezentate lui Roberto Longhi și soției sale, inclusiv o natură moartă florală din 1943. A fost scrisă într-o perioadă dificilă, dar poza dă fericire perfectă din schema de culori, din sentimentul pe care îl evocă. I-a prezentat această natură moartă lui Roberto Longhi pentru că l-a ajutat să iasă din închisoare, unde artistul a fost închis în timpul fascismului.

- Există un mit conform căruia Morandi a fost un cavaler al picturii, iar pensulele folosite au fost îngropate în grădină cu onoruri.

Această glumă este adesea spusă. Nu știu cât de adevărat este, pentru că nimeni nu era prezent în acel moment. Dar în același timp este foarte plauzibil. Chiar și fotografiile arată cât de bune au fost pensulele Morandi, așa că poți crede cu ușurință în înmormântarea lor. Dar dacă vom vizita apartamentul lui Morandi din Bologna și casa lui de țară, vom vedea acolo un număr imens de perii. Ce a îngropat atunci?

— Se mai spune că compozițiile sale cu vase seamănă cu catedralele. Cum vi se pare aceasta comparatie?

- Aceasta este o metaforă foarte adevărată, explică bine esența naturilor moarte ale lui Morandi. Nu s-a uitat la obiecte de sus, ci le-a așezat, parcă, la nivelul ochilor. Prin urmare, s-au dovedit a fi foarte maiestuoase, monumentale. El a folosit vase, ca coloanele în arhitectură, pentru a organiza spațiul. Și acest exercițiu simplu poate fi făcut de fiecare spectator al expoziției. Una dintre săli afișează cinci obiecte autentice din atelierul său, inclusiv celebra vază cu dungi. Dacă fiecare dintre noi coboară la nivelul obiectelor, semnificația lor arhitecturală va deveni imediat vizibilă.

De aceea Morandi a folosit obiecte de forme geometrice extrem de simple - fara bucle sau rasuciri pentru tine! Sfera, cubul, cilindru sunt cele mai de bază forme care sunt folosite și în arhitectură. Regizorul Sydney Pollack, când a realizat un documentar despre arhitectul Frank Gehry, a comparat cu bună știință una dintre clădirile sale cu o natură moartă Morandi.

- Schema rafinată de culori a lui Morandi este o altă descoperire a lui. Artiștii care l-au urmat au profitat de asta? Și-au stăpânit moștenirea?

— Da, Morandi este un gigant al trecutului, pe umerii căruia au stat mulți artiști moderni, dar este atât de individual încât este imposibil să-l copiezi sau să-l imite. Cineva și-a luat tehnica unei lovituri foarte ușoare, cineva - pasiunea lui pentru interpretarea lumii interioare, dar nu se poate spune că Morandi are succesori sau adepți în cel mai adevărat sens al cuvântului.

— Nu găsesc nicio sursă cu discursul direct al lui Morandi. Nu a încercat să explice ce făcea?

- Morandi chiar nu a vorbit prea mult, a folosit cuvinte foarte succint, dar le-a înzestrat cu un sens profund, ca obiectele din pictura sa. Nu a făcut nicio declarație, ca futuriștii sau alți participanți la mișcările de avangardă. A dat puține interviuri, printre care se remarcă conversația din 1958, în care și-a exprimat cât mai deplin punctele de vedere (interviul a fost reprodus în traducere rusă în catalogul expoziției și folosit în proiectarea sa.— "DESPRE").

Așa că, de exemplu, în acest interviu, el își explică interesul pentru Cezanne, care nu era deloc evident pentru Italia. El vorbește despre marii artiști italieni ai trecutului, Giotto, Piero della Francesca și Caravaggio, urme ale căror influențe sunt vizibile în opera lui Morandi. Se recunoaște că scopul picturii sale este de a ajunge la esența lucrurilor, adică nu la forma exterioară, ci la esență. Și când un jurnalist l-a întrebat pe Morandi cum se raportează el la arta abstractă, Morandi i-a răspuns: ce poate fi mai abstract decât realitatea însăși? Se poate spune că aceasta este o întrebare pe care Morandi ne-ar putea adresa tuturor astăzi.

Morandi a fost la modă în timpul vieții sale? S-a vandut bine?

- Nu, nu a avut mare succes comercial și nu a aspirat deloc la el. Dar avea prieteni colecționari care îi cumpărau lucrările pe bani puțini. Și a lucrat relativ puțin. Adică dacă comparăm numărul lucrărilor sale cu numărul de ani trăiți, atunci a scris puțin. A lucrat încet, concentrat, concentrat asupra muncii lui.

Roberto Longhi și-a comparat calea creativă cu o frânghie, de la început până la sfârșit. Iar după moartea artistului într-o emisiune TV dedicată prietenului său, Roberto Longhi a spus că în 50 de ani numărul marilor artiști se poate număra pe degetele unei mâini. Și unul dintre ei, desigur, va fi Morandi.

Intervievat de Ekaterina Danilova

Citate

„M-am săturat de o mărturisire liniștită”

Giorgio Morandi despre sine în artă

„Eu cred că nu există nimic mai abstract, mai ireal decât ceea ce vedem. Știm: tot ceea ce noi, ca oameni, putem vedea în lumea obiectivă, de fapt, nu există așa cum o vedem și o percepem. Materia există , cu siguranță, dar nu are nici un sens propriu, cum ar fi cel pe care i-o atribuim. Putem ști doar că o ceașcă este o ceașcă și un copac este un copac."

„În timp ce toți artiștii italieni ai generației mele erau îngrijorați dacă erau prea „moderni” sau „internaționali” sau, dimpotrivă, dacă nu erau suficient de „naționali” sau „imperiali”, am rămas totuși singur, se pare că aveam recunoaștere destul de liniștită, nu m-am repezit niciodată la el. Reținerea mea a servit drept apărare. Și în ochii marilor inchizitori ai artei italiene, am rămas nimic altceva decât un fel de profesor provincial de tehnică gravura gravură la Academia de Arte Frumoase din Bologna.”

„Întotdeauna m-am concentrat pe o gamă mult mai restrânsă de subiecte decât majoritatea artiștilor, așa că pericolul de repetare a fost mult mai mare pentru mine. Cred că am reușit să-l evit dând mai mult timp construcției picturilor mele ca variații pe una sau alta. multele subiecte”.

Despre personalitatea lui Morandi

Morandi este un fenomen uimitor. Modul său de viață nu este tipic pentru persoanele dintr-un manual de istoria artei și, în general, atipic pentru secolul al XX-lea. Morandi nu a fost un artist boem - dimpotrivă, a dus o viață obișnuită și și-a petrecut timpul ca toți locuitorii obișnuiți ai Bologna. Nu a lucrat cu viața personală: a împărțit o casă cu trei surori care i s-au dedicat complet. Iar Morandi, la rândul său, s-a dedicat în totalitate creativității, fără a fi distras de nimic altceva.

Despre rolul lui Cezanne pentru arta secolului al XX-lea

Lucrările timpurii ale lui Morandi sunt de obicei atribuite direcției metafizice, importantă pentru arta italiană de la începutul secolului al XX-lea. În tinerețe, Morandi a lucrat în spiritul creativității și, dar în curând a început să-și caute propriul drum. Lucrările din perioada timpurie la expoziția de la Pușkin sunt reprezentate de trei picturi.

La începutul secolului al XX-lea, pictura a cunoscut pentru prima dată nu numai o criză temporară, dar și-a pierdut rolul principalei arte italiene, a cărei limbă s-a format la începutul secolelor al XIII-lea și al XIV-lea. S-a bazat pe literatură - inclusiv nume atât de mari precum Dante Alighieri și Francesco Petrarca. Începând cu secolul al XVIII-lea, artelor plastice din Italia i sa acordat principalul rol social. În secolul al XIX-lea, ștafeta a fost transmisă, iar opera a devenit principala artă națională.

Punctul de cotitură în artele vizuale se datorează descoperirii picturii franceze - Poussin, Courbet, Géricault și Cezanne, care au fost o linie. Figura cheie pentru întregul secol XX a fost Cezanne, el a fost cel care a arătat că impresionismul a devenit învechit. Impresioniștii au reușit să traducă viața în limbajul picturii pure și poetice, dar în același timp au redus pictura la o senzație de moment, distrugându-i temeliile. Cezanne a putut să revină la elementele de bază ale picturii clasice.

Giorgio Morandi în studio. Pe la 1950

© Ansa/Archivi Fratelli Alinari, Firenze

Pe calea artei italiene la începutul secolului trecut

La începutul secolului al XX-lea, artiștii italieni au început să-l descopere pe Cezanne și pe alți francezi. În țară au început să apară reviste, care vorbeau despre noile tendințe în artă și imprimau reproduceri franceze. În plus, pictorii francezi au participat la Bienala de la Veneția - acolo i-a întâlnit și Morandi, care de-a lungul vieții, cu excepția Elveției italiene, nu a călătorit aproape niciodată nicăieri. Chiar și la Roma din casa lui din Bologna, unde a trăit și a lucrat în mod constant, a mers doar să-l vadă pe Caravaggio și Pietro della Francesca - restul clasicilor - Botticelli, Raphael - nu l-au îngrijorat cu adevărat.

Cezanne i-a ajutat pe italieni să-și deschidă propriile clasice și să vadă valoarea absolută a renașterii italiene. Această cale a fost urmată de Carra și de Chirico, deși pentru cei din urmă nu era atât de evidentă. Unele dintre lucrările lui Carra amintesc foarte mult de Pietro della Francesca - un artist demonstrativ pentru secolul al XV-lea italian, a cărui pictură se concentrează pe plasticitate, compoziția spațiului. Pentru astfel de inovatori din prima sau a doua generație a Renașterii, construcțiile de perspectivă și perspectivă au fost foarte importante: așa au căutat noi căi în artă.

Giorgio Morandi. Flori. 1918. Ulei pe pânză. Colecție privată

Despre esența picturii italiene

Pentru a înțelege esența artei lui Morandi, trebuie să înțelegeți semnificația pe care a avut-o apelul italienilor în secolul al XX-lea către propriile lor surse. Din Renaștere încoace, principala problemă care i-a îngrijorat pe pictorii italieni a fost interacțiunea spațiului și a formei plastice. S-a rezolvat diferit în școli diferite - la fel ca o problemă de matematică. Diferite soluții au format diferite limbi și diferite țesături figurative.

Giotto a fost primul care a pus problema formei. Fiecare dintre lucrările sale este într-un anumit sens un cadru în spațiu, în interiorul căruia sunt plasate figuri . Spre deosebire de arta bizantină cu necorporalitatea ei, figurile lui Giotto au volumul sculpturilor. Înainte de Giotto, icoanele erau mai degrabă un semn și un simbol; în aceste picturi nu exista acțiune și ca și cum nu ar exista o lume în jur. Și în operele lui Giotto a apărut dramaturgia. El nu numai că a arătat complotul, dar părea să transforme ceea ce se întâmpla într-un teatru. Așa că italienii au reușit să facă pictura – artă atemporală – să trăiască în timp.

Problema formei este, de asemenea, indicativă pentru natura morta italiană. Caravaggio a conturat această problemă într-un mod nou: spre deosebire de Giotto, el nu a descris spațiul în detaliu, ci putea pur și simplu să contureze fundalul cu un plan și să plaseze un corp tridimensional în interiorul acestuia. Caravaggio are un tablou-manifest "Cos de fructe" unde de fapt nu există spațiu, nici masă. În schimb, se conturează doar o margine laterală, dar apare iluzia că acest spațiu există: pentru că Caravaggio îl subliniază cu o umbră.

Desigur, arta nu este doar formă, dar este greșit să subestimezi importanța formei. Înțelegerea plasticității formei a fost principala problemă a artei europene în general. Este indicativ că în afara Italiei, plasticitatea nu a fost la fel de profund înțeleasă. În pictura germană și franceză, de exemplu, problema formei poate să nu existe deloc. Mulți dintre artiștii lumii nu au reușit să construiască această relație spațială în pictura lor. Poate că aceasta este particularitatea gândirii italiene.

Giorgio Morandi. Natură moartă. 1958. Ulei pe pânză. Colecție privată, Torino

Despre sensul naturii moarte pentru Morandi

Într-un interviu din 1953, Morandi subliniază importanța momentului în care l-a descoperit pe Cezanne. În același timp, Cezanne este cel care începe pentru prima dată după impresioniști natură moartă . Dintre impresioniști, doar Renoir a făcut puțină natură moartă, deși nu i-a acordat prea multă atenție. Această aliniere nu este întâmplătoare: o natură moartă este un exercițiu cu o formă spațială fără plot, în care intriga nu ascunde pictura. Iar pentru Morandi, esența picturii a fost tocmai forma.

Așa se dezvoltă drumul lui Morandi în istoria artei secolului XX: el merge în direcția pe care a conturat-o Cezanne, se îndreaptă către clasicii săi naționali, precum Pietro della Francesca, și alege mai mult natura moartă decât peisaj (spre deosebire de Cezanne, care totul dimpotrivă: peisajul era mai interesant pentru el). Morandi vede spațiu pur și formă pură în natura moartă. În timp ce mulți artiști de la începutul secolului al XX-lea au intrat în pur formalism și abstracție, Morandi își găsește propriul drum printre ei, aderând la un limbaj figurativ.

Morandi a spus că el recunoaște arta doar de dragul artei, și nu de dragul politicii, de dragul limbajului și așa mai departe. A ales arta figurativă și, prin urmare, se pare că ar fi descris lumea obișnuită. De fapt, această lume obișnuită nu l-a interesat. Știm cum a colectat compoziții pentru picturile sale: și-a acoperit vasele și vasele elegante de porțelan cu tencuială și tempera, le-a pictat în diferite culori. Așa că s-a îndepărtat de sensul lor cotidian și le-a simplificat.

Giorgio Morandi. Natură moartă. 1941. Ulei pe pânză

© Collezione Patrimonio Artistico Eni S.p.a.

Pe modestia lui Morandi

Arta este înșelătoare prin asemănarea ei cu lumea exterioară. În acest sens, muzica pare a fi mai ușor de perceput: deja ne pregătește din timp pentru abstracție, oferind o lume pură a sunetului. Morandi din pictura sa pare să creeze o compoziție muzicală pe interacțiunea dintre ritm și forme, transmițând astfel viziunea sa asupra vieții. Poate părea că toată viața a scris același lucru, dar în moduri complet diferite.

Arta lui Morandi reflectă toate evenimentele petrecute în lume în timpul vieții sale. Din dragoste pentru izolare, a fost numit călugăr într-o chilie. În același timp, călugărul din chilie a participat la primul război mondial, a trecut prin epoca fascismului, al doilea război mondial. În timp ce a luptat pentru independența sa creativă, a trebuit să trăiască o viață fără nori. Morandi nu a scris niciodată pentru a câștiga bani, a trăit foarte modest. A lucrat foarte încet, creând doar câteva lucrări pe an. Odată ce Antonioni a venit în studioul său să-i cumpere un tablou, drept urmare, marele director de fotografiat a plecat fără nimic - Morandi a spus că nu este nimic de vânzare.

În secolul XX, arta era extrem de părtinitoare - nu numai în perioada totalitarismului, când în Italia o mulțime de artiști erau colaboratori, ci și într-un sens mai complex - arta s-a dezvoltat rapid, iar mulți artiști au cedat influenței diferitelor stiluri. și tendințe. Morandi, în schimb, a reușit să mențină puritatea stilului său și să nu facă compromisuri. La începutul călătoriei sale, a fost asociat pentru scurt timp cu metafizica, dar după aceea, de-a lungul vieții, nu a experimentat nicio influență din partea altor artiști sau grupări de artă. În acest sens, Morandi nu este Picasso.

Editorii își exprimă recunoștința față de curatorii Muzeului Pușkin pentru ajutorul acordat în pregătirea materialului.

Spre arhiva

Pictură de Giorgio Morandi în filmul La Dolce Vita de Federico Fellini. Un cadru din filmul „Sweet Life”.

Expoziția lui Giorgio Morandi s-a încheiat la Moscova. 1890-1964, care a durat între 25 aprilie și 10 septembrie 2017 la Muzeul Pușkin im. Pușkin. Anterior, care este și prima, expoziția lui Morandi la Moscova a avut loc în 1973, acum 44 de ani, tot în Muzeul Pușkin.

Opera lui Morandi este artă de dragul artei. Stăpânul și-a trăit viața fără urmărirea condițiilor de piață și a comerțului. Nu s-a pătat cu colaborarea cu regimul fascist italian, așa cum s-a întâmplat cu unii artiști care au lucrat în Italia în acei ani. Faima l-a depășit pe Morandi în primii ani postbelici și destul de neașteptat - Eduard Roditi scrie că faima începe în 1948.

Morandi este un artist cult pentru mulți oameni implicați în artă: artiști, istorici de artă, designeri, arhitecți, realizatori de film.

Tablouri de Giorgio Morandi / Giorgio Morandi au jucat în La Dolce Vita de Federico Fellini, 1960. Se pare că sunt doi dintre ei. Natura moartă a lui Morandi, deținută de Michelangelo Antonioni, participă la filmul său „Noapte” din Trilogia Alienation.

2.


Fotografie din filmul Noapte din 1961 de Michelangelo Antonioni din Trilogia Alienation

Scriitorul Edward Roditi, care a luat un interviu lung cu Giorgio Morandi spune:

„Când l-am cunoscut pe Morandi în 1958, el avea 68 de ani. Este un bărbat înalt, subțire, cu părul gri, foarte erudit, prin îmbrăcăminte și maniere evită cu încăpățânare orice amănunt care ar putea lăsa să se înțeleagă stilul de viață boem pe care cu toții îl considerăm tipic artiștilor.

3.


Giorgio Morandi în studio. BINE. 1950. Ansa / Archivi Fratelli Alinari, Firenzeimage.

Credincios tradiției burgheze consacrate a orașelor de provincie din nordul Italiei, duce același mod de viață „pe furiș” ca majoritatea profesorilor universitari sau reprezentanților altor profesii liberale ai orașului natal, remarcați în același timp printr-un măsură cu totul specială de modestie, izolare și asceză, pe care, vorbind despre reținerea lui Morandi, îl caracterizează încă ca un excentric.

4.

Giorgio Morandi. Auto portret. 1925. Ulei pe pânză. Fundația Magnani Rocca, Mamiano di Traversetolo (Parma). Fotografie de

Versiunea rusă a Oxford Dictionary of Art [*] despre Morandi:

Morandi, Giorgio (1890-1964), pictor și gravor italian. Născut în Bologna și a trăit acolo toată viața.

5.

Morandi, Giorgio (1890-1964). Natura moartă metafizică. 1918 Ulei pe pânză, 71,5 x 61,5 cm.Intrat în 1948. Transferat de la Muzeul de Stat al New Western Art, unde a intrat în 1933 ca schimb. Număr de inventar: GE-8957. Nu pe afișaj permanent. Schitul de Stat.

Dacă nu ținem cont de influența futurismului asupra picturii sale și de câțiva ani, începând cu 1918, devotamentul față de ideea de pictură metafizică a lui de Chirico, s-a ținut la distanță de disputele intelectuale și experimentele estetice ale secolului al XX-lea.

6.

Giorgio Morandi. Natură moartă. 1918. Ulei pe pânză. Fundația Magnani Rocca, Mamiano di Traversetolo (Parma). Fotografie de

Cu excepția peisajelor timpurii, a pictat aproape întotdeauna doar naturi moarte, evitând cu grijă conținutul literar și simbolic, folosind combinații de culori fin alese. Stilul artistului are ceva în comun cu purismul, dar este mai poetic și intim, respirând o atmosferă de calm și sensibilitate cultivată.

Mai presus de toate, pictura sa a fost influențată de Cezanne, pe care îl admira. După al Doilea Război Mondial, Morandi a devenit celebru în întreaga lume, iar pictura sa, pentru poezia și angajamentul față de valorile pur estetice, s-a bucurat de un mare respect în rândul tinerilor artiști italieni. [*]

7.


Giorgio Morandi. Natură moartă. 1919. Pinacoteca Brera (colecţia Jesi), Milano. Fotografie de

În lucrarea din 1919, Morandi, ca și maeștrii Renașterii, plasează obiecte în partea de mijloc a unui fundal plat, împărțit în trei dungi. Umbrele în cădere fac posibilă înțelegerea faptului că planul este înclinat. Această lucrare aparține perioadei timpurii a operei lui Morandi, când s-a bazat foarte mult pe opera marilor maeștri ai Renașterii.

Se știe exact când a fost pictată această natură moartă, deoarece Morandi scria despre ea într-o scrisoare către Carlo Carra din 14 octombrie 1919: „Acum lucrez la o natură moartă în care pun o sticlă și alte obiecte într-un avion, iese bine.”

Conservatorul expoziției, Viktoria Emmanuilovna Markova, consideră că această natură moartă arată în primul rând influența lucrărilor lui Paolo Uccello, în special a celebrelor sale bătălii.

8.


Paolo Uccello „Bătălia de la San Romano” 1436-1440. Uffizi / Paolo Uccello. Battaglia di San Romano. 1436-1440. l3270 x h1880 mm. Tempera pe panou. Galeria Uffizi, Florența. Original (4061 x 2368).

Giorgio Morandi:

Am beneficiat adesea de studierea lucrărilor unora dintre marii maeștri ai trecutului. Cu toate acestea, nu mi-am pierdut niciodată interesul pentru experimentele contemporanilor mei. Cred că, în orice caz, Giotto, Masaccio, Paolo Uccello, Piero della Francesca și Fouquet mai au multe de învățat oricărui artist contemporan.

---
Singurul gen de artă care a continuat să mă intereseze după 1910 a fost arta unora dintre maeștrii Renașterii italiene - Giotto, Paolo Uccello, Masaccio și Piero della Francesca, apoi Cezanne și primii cubiști.

---
Cezanne și Seurat îi datorez o mare parte din înțelegerea artei maeștrilor italieni ai Renașterii.

9.


Giorgio Morandi. Natură moartă. 1919. Colecţia ENI. Fotografie de

În 1919, Morandi a fost ghidat de maeștrii trecutului: Giotto, Masaccio și Paolo Uccello; se adresează și artiștilor de la începutul secolului al XVII-lea, în special Caravaggio. În plus, Morandi manifestă din nou interes pentru opera lui Cezanne. Acest lucru a fost reflectat în „Natura moartă” din 1919. Se vede clar aici că artistul era familiarizat cu opera lui Paul Cezanne „Natura moartă cu comodă” din 1887-1888, pe care, la fel ca majoritatea celorlalte picturi ale maestrului francez, Morandi le-a văzut doar în reproduceri.

Interesul pentru Caravaggio și artiștii secolului al XVII-lea este trădat de schema de culori închise. Forma pliurilor dure ale șervețelelor aflate pe o suprafață orizontală amintește de draperiile și fețele de masă din Bacchus al lui Caravaggio. Și parcă pâinea pietrificată este asemănătoare cu pâinea înfățișată pe masă în pictura lui Caravaggio „Hristos la Emaus”.

Morandi și-a menționat „Natura moartă” într-o scrisoare către prietenul său Giuseppe Raimondi din 11 septembrie 1919 și i-a cerut insistent să trimită monografia lui Ambroise Vollard despre Cezanne.

10.


Morandi, Giorgio (1890-1964). Natură moartă. Pe la 1925. Ulei pe pânză, 51 x 57,5 ​​cm.Accesiunea: 1948. Transferat de la Muzeul de Stat de Artă Nouă Occidentală, unde a intrat în 1931. Număr de inventar: ГЭ-8898. Nu este afișat permanent. Schitul de Stat.

Giorgio Morandi:

Când aveam douăzeci de ani, cel mai mare vis al meu era să merg la Paris. Din păcate, acest lucru a fost împiedicat de dificultăți materiale prea grave, care m-au obligat să rămân în Italia.

Și apoi au fost predarea și responsabilitățile familiale, așa că nu am apucat să plec niciodată în străinătate.

---
În primele mele lucrări, create în 1912-1916, există influențe clare ale primilor cubiști parizieni și, de asemenea, și mai ales, Cezanne.

11.


Giorgio Morandi. Natură moartă. 1929. Colecţie privată. Fotografie de

Giorgio Morandi:

Pictorul meu preferat când am început să pictez a fost Cezanne. Ulterior, între anii douăzeci și treizeci, am dezvoltat un interes profund și pentru opera lui Chardin, Vermeer și Corot.

---
Chardin, cred, este cel mai mare dintre toți pictorii de natură moartă. Cu ajutorul pigmenților, a propriilor forme și a simțului spațiului, a materiei sale - matiere, așa cum o numeau criticii francezi - a reușit să evoce în ochii noștri imaginea lumii care îl interesa.

12.


Giorgio Morandi (1890-1964). Natură moartă. 1948. Ulei pe pânză. Fundația Magnani Rocca, Mamiano di Traversetolo (Parma). Fotografie de

Giorgio Morandi:

Cred că rămân mai mult un susținător al artei de dragul artei decât al artei pentru religie, dreptate socială sau glorie națională. Nimic nu-mi este mai străin decât ideea unei arte care ar trebui să servească unui alt scop decât sarcinile interne ale artei în sine.

13.


Atelierul lui Giorgio Morandi. Această fotografie nu a fost în expoziție. Museo d "Arte Moderna di Bologna. / La expoziție au fost două fotografii din 1990 ale atelierului lui Morandi Luigi Ghirri / Luigi Ghirri. Poate că aceasta este o serie cu fotografii nr. 13-17

Edward Roditi:

„Morandi și-a petrecut aproape toată viața în același apartament de modă veche care a aparținut părinților săi, pe una dintre străzile mici cu porticuri la parter - aceste străzi sunt caracteristice chiar inimii centrului vechi al Bologna. Nu s-a căsătorit niciodată, la fel cum cele trei surori ale sale, cu care împarte apartament, nu au fost niciodată căsătorite. Morandi tratează surorile, cu toată marea lor experiență de viață și respect, corespunzătoare profesiei de dascăl, ca cu trei fete imature care au nevoie constant de îndrumarea și patronajul lui. Pentru a ajunge în camera pe care o folosește ca garsonieră, trebuie să treacă prin dormitorul surorilor, unde își petrec cea mai mare parte a timpului. Înainte de a îndrăzni să treacă pragul atelierului său sau să se întoarcă de acolo în fața apartamentului, bate mereu la ușă și așteaptă câteva clipe pentru a nu deranja pe nimeni.

14.

Pe pereții sufrageriei mici și ai sufrageriei, mobilate foarte simplu, în gustul sfârșitului secolului al XIX-lea, se află câteva tablouri frumoase: un mic Jacopo Bassano - una dintre acele scene pe un complot din Sfintele Scripturi, căruia maestrul venețian i-a dat trăsăturile caracteristice vieții rurale a vremii și a localității sale. Există și două mici schițe ale lui Giuseppe Maria Crespi, maestru al barocului din Bologna. Unul dintre studiile lui Crespi de către Morandi este o pictură în ulei încântătoare a unei tinere, prezentată cu spatele privitorului în timp ce stă la masa de toaletă, cu chipul reflectat într-o oglindă.

15.


Atelierul lui Giorgio Morandi. Această fotografie nu a fost în expoziție. Muzeul de Artă Modernă din Bologna.

Alegerea picturilor din această mică colecție demonstrează în mod clar înclinația lui Morandi pentru o artă care nu este nici prea aristocratică, nici prea democratică. La fel ca marii maeștri ai impresionismului francez, el a rămas strâns asociat cu valorile și gusturile clasei de mijloc stabile, crezând cu fermitate în principiul mijlocului de aur exprimat de Horațiu. În epoca culturii de masă, modestia și reținerea caracteristice modului de viață și manierelor lui Morandi emană asupra noastră un farmec aparte, ușor demodat, chiar, mai degrabă, eleganța neconstrânsă, care distingea această pătură socială care dispare sub ochii noștri. .

16.


Atelierul lui Giorgio Morandi. Această fotografie nu a fost în expoziție. Muzeul de Artă Modernă din Bologna.

Edward Roditi:

Morandi s-a oferit să-mi arate atelierul lui. Pe pereți atârnau mai multe tablouri neterminate. Ici-colo pe mese erau grupate câteva dintre obiectele uzuale de uz casnic, acoperite cu un strat gros de praf: sticle, cutii, pahare, aranjate ca în naturi moarte.

17.


Atelierul lui Giorgio Morandi. Această fotografie nu a fost în expoziție. Muzeul de Artă Modernă din Bologna.

Unul dintre tablouri avea o culoare neobișnuit de strălucitoare. Există mai multe straturi ascunse de vopsea în lucrarea finită a lui Morandi - roșu și albastru strălucitor, dând suprafeței gri și albului său o strălucire caldă.

18.


Luigi Ghirri. Fotografie din albumul „Atelier Morandi”, Paris, 1992 / Luigi Ghirri (1943-1992) „Atelier Morandi”, Editions Contrejour, Paris, 1992.Imagini: 31,4 x 40,4 cm environ; portofoliu: 63,2 x 52,3 cm. Portfolio comprenant 10 tirages chromogéniques couleur montes sous passe-partout. Chaque tiraj este signé de Paola Ghirri, titré, date et numéroté 1/1 au crayon et tampon sec « LUIGI GHIRRI » sous l'image. Estimare: 8 000-10 000 €. Rezultat: 22.500 €.

În același mod în care straturile de culori strălucitoare se pot ascunde sub un strat gros de praf neutru care acoperă sticla sau porțelanul acelor obiecte reale pe care Morandi le înfățișează.

19.


Facebook

Un timp mai târziu, am continuat să-mi amintesc de atmosfera acelor camere din Bologna, unde totul, oricât de mic și de neimportant părea în ochii tuturor, părea să aibă semnificație și valoare, și poate chiar măreție.

20.

2017. Articol din atelierul lui Morandi. Casa Muzeu a lui Giorgio Morandi / Muzeele din Bologna. Fotografie de / Au fost cinci articole la expoziție. Alte trei sunt aici: Facebook

Edward Roditi:... în ultimii ani, în lucrările tale, ai încercat să privezi obiectele simple cotidiene de sensul lor cotidian pentru a le reduce rolul la un fel de abstractizare obiectivă, obiectivă, spre deosebire de abstracția geometrică neobiectivă a lui Mondrian. Tipul tău de abstractizare transcende realitatea fără a pierde din vedere obiectele din lumea reală și formele lor.

Giorgio Morandi:... Sunt de acord cu tine că nu am nimic de-a face cu Mondrian.

21.

. Atelierul lui Giorgio Morandi. Această fotografie nu a fost în expoziție / Paolo Monti (1908-1982). Servizio fotografico: Bologna, 1981. Inscripție: Sullo chassis della diapositiva n.11 Monti specifica: „Morandi”. Biblioteca Europeană de Informații și Cultură.

„Morandi folosea rar plante vii. El a perceput mai degrabă florile (mai ales cele care stăteau nemișcate în vaze mici) ca niște figuri... artistul a folosit din ce în ce mai mult florile uscate, precum și cele din hârtie sau mătase. Față de toate celelalte, a preferat florile de mătase, pe care artizanii bolognezi le făceau în secolul al XVIII-lea din coconi de viermi de mătase, vopsiți cu coloranți naturali. [Eduard Roditi]

22.

Giorgio Morandi. Flori. 1920. Colecție privată. . Încadrat: Facebook

Morandi a dedicat mai multe perioade din viața sa temei florilor. Una dintre cele mai bune picturi ale artistului „Flori” în 1920 a devenit prototipul pentru compozițiile ulterioare care înfățișează flori.

Conform legendei, Giorgio Morandi mergea adesea la Florența pentru a vizita Uffizi, unde se uita iscoditor la buchete de flori în vaze pe care îngerii le aduc în tronul Maicii Domnului în tronarea „Maesta” a lui Giotto, apelul la care în timpul lui Morandi. a fost considerat aproape obligatoriu pentru artist.

23.


Fragment dintr-un tablou. Giorgio Morandi (1890-1964). Natură moartă. 1953. Ulei pe pânză. Fundația Magnani Rocca, Mamiano di Traversetolo (Parma). Fotografie de / Poza integrală: Facebook. Acest tablou a fost inițial planificat pentru catalogul expoziției, dar din cauza finanțelor limitate, a fost folosită o natură moartă diferită.

Giorgio Morandi:

Lucrările mele nu sunt atât de numeroase, dar nu m-am gândit niciodată la asta și, sincer, acest aspect nu mă interesează deloc. În total, cred că am finalizat vreo șase sute de tablouri până în prezent, iar acum, când am probleme serioase cu vederea, pictez doar patru-cinci pe an.

---
M-am concentrat întotdeauna pe o gamă mult mai restrânsă de subiecte decât majoritatea artiștilor și, prin urmare, pericolul de repetare a fost mult mai mare pentru mine. Cred că am reușit să o evit dând mai mult timp construcției picturilor mele ca variații pe una sau alta dintre aceste câteva teme. În afară de asta, am trăit mereu o viață liniștită și izolată, nu am avut niciodată prea multă dorință de a concura cu alți artiști contemporani, fie în ceea ce privește performance-ul sau expozițiile.

24.


Drum alb. Hârtie indiană. Oferta pe cupru. Expoziție: Colecție privată, Roma. Imagine aici: Muzeul Morandi din Bologna / MAMbo - Museo d "Arte Moderna di Bologna

Edward Roditi: Tocmai ați spus că nu ați fost niciodată dispus să vă asumați responsabilitatea de a consilia și de a preda, totuși ați predat gravură și gravură de mulți ani.

Giorgio Morandi: Am fost de acord doar pentru că această disciplină presupunea doar predarea tehnicii.

25.


Drum alb, 1933. Cupru. Institutul Național de Grafică, Roma. Imagine: MAMbo - Museo d "Arte Moderna di Bologna / Au fost mai multe plăci de gravură originale la expoziție.

Edward Roditi: Până acum, în cursul discuției noastre, ați citat doar marii pictori și nu o dată - nici unul dintre maeștrii recunoscuți ai gravurii. Înseamnă asta că te-ai considerat întotdeauna mai mult un pictor decât un maestru al gravurii?

Giorgio Morandi:În ceea ce mă privește, este același lucru, diferența este doar în formele practice de exprimare.

Edward Roditi: Consider că, în orice caz, predarea gravurii nu implică discuții despre esența și scopurile artei, ca în situația cu predarea picturii. În majoritatea academiilor, gravura este predată ca un fel de disciplină secundară, adică mai mult ca tehnică decât ca stil.

Giorgio Morandi: Din acest motiv am ales să predau gravura.

26.


Peisaj (curte pe Via Fondazza). 1935. Colecția Merlini (în depozit la Muzeul Morandi, Bologna / Muzeele din Bologna). Fotografie de

Morandi a petrecut luni lungi în oraș. Îi lipsea contactul direct cu natura Apeninilor din vecinătatea Bologna și s-a concentrat asupra spațiului din curte, pe care îl putea vedea de la fereastra studioului său. Lucrările pe această temă s-au numit „Curtea de pe Via Fondazza”. Expoziția prezintă două lucrări din această serie.

Din punct de vedere al timpului și stilului, această „Curte de pe Via Fondazza” aparține perioadei de intense cercetări picturale pe care Morandi a condus-o în anii ’30. Acest tablou a fost selectat pentru prima expoziție retrospectivă importantă a lui Morandi la a 3-a Quadrienale de Artă Italiană la Roma în 1939.

27.


Curte pe Via Fondazza. 1958. Muzeul Morandi, Bologna / Muzeele din Bologna / Cortile di via Fondazza. George Morandi. 1958, ulei pe pânză, 30,6 x 40,5 cm. Muzeul Morandi. prin intermediul

Edward Roditi: Am auzit zvonuri că ai o listă lungă de așteptare cu numele celor care vin la tine să cumpere una dintre lucrări și nu găsesc nimic gata.

Giorgio Morandi: Acest lucru nu este în întregime adevărat. Dar, desigur, îmi pare puțin rău că nu reușesc să fac față cererii constante pentru picturile mele.

28.


Peisajul se apropie de natura moartă, iar natura moartă se apropie de peisaj. Fotografie de

Giorgio Morandi:

Singurul meu vis este să mă bucur de liniștea și liniștea de care am nevoie pentru a lucra, dar mi-am pierdut liniștea de când am primit un premiu la Bienala din Sao Paulo în urmă cu doi ani. Acum am mai mulți vizitatori străini în fiecare lună decât în ​​orice alt moment al vieții mele în zece ani. Mi-a devenit greu să scriu: toți acești invitați, împreună cu scrisorile la care trebuie să răspund, îmi ocupă mult timp.

29.


Natură moartă. 1963. Ulei pe pânză. Colecție privată. Fotografie de

Giorgio Morandi:

Am fost norocos în sensul că viața a mers fără probleme. Mi-a revenit numai în ocazii foarte rare să părăsesc Bologna, orașul meu natal, precum și regiunea Emilia. Așa că, de exemplu, am fost în străinătate doar de două ori, una dintre ele în urmă cu câțiva ani, când am trecut granița cu Elveția pentru a vizita o expoziție de artă într-o stațiune de pe malul unui lac italo-elvețian. În plus, vorbesc doar limba vernaculară, după cum puteți vedea singur, și citesc doar ziare italiene.

30.


Decor. 1963. Ulei pe pânză. Colecție privată. Fotografie de

Giorgio Morandi:

Naturile mele moarte din acea vreme rămân naturi moarte și nu sugerează în niciun caz reflecții metafizice, suprarealiste, psihologice sau literare. Manechinele mele de croitorie sunt obiecte ca oricare altele, nu au fost alese pentru a sugera prezenta simbolica a fiintelor umane, a figurilor legendare sau mitologice. Pentru aceste lucrări, am ales denumirile obișnuite - „Natura moartă”, „Flori”, „Peisaj”.

31.


Locuri morandene. Această fotografie nu a fost în expoziție / Credit foto: Paolo Righi - Meridiana Immagini. Via: MAMbo - Museo d "Arte Moderna di Bologna

Giorgio Morandi:

Eu cred că nu există nimic mai abstract, mai ireal decât ceea ce vedem. Știm că tot ceea ce noi, ca ființe umane, putem vedea în lumea obiectivă, de fapt, nu există așa cum o vedem și o percepem. Materia există, desigur, dar nu poartă nici un sens interior propriu, precum cel pe care i-o atribuim noi. Putem ști doar că o ceașcă este o ceașcă și un copac este un copac.

32.


Natură moartă. 1942. Colecție privată, Bologna. Fotografie de

Upgrade de master. Această „Natura moartă” din 1942 a fost prezentată de artist lui Carlo Ludovico Raggianti, unul dintre cei mai apropiați critici ai săi. Morandi a tăiat partea superioară a acestui tablou cu foarfecele. Acesta este un caz excepțional și unic, despre care suntem informați prin nota făcută de Raggyanti alături de reproducerea „Natura moartă” din cartea sa „Arta, munca, capacitatea de a vedea”. El scrie: „Într-o conversație, Morandi și-a exprimat îngrijorarea că obiectele erau amplasate oarecum puțin în partea superioară a compoziției, iar în fața unui prieten uluit, a scos pânza din cadru, a apucat foarfecele uriașe de croitor și a tăiat rapid partea de sus. Privind la ce s-a întâmplat, la distanță, a spus: „Așa e mai bine”. Apoi mi-a întins o pânză împăturită și a adăugat: „Ține-o cu tine”.

În ciuda istoriei sale, această lucrare nu este deloc percepută ca un fragment.

33.

Herbert List / Herbert List. Giorgio Morandi în atelierul său din Bologna. 1953. Fotografie a deschis expoziția

Edward Roditi: Ați putea să-l sfătuiți pe tânărul artist să urmeze drumurile maeștrilor artei moderne non-obiective, sau mai degrabă, să se întoarcă, așa cum sugerează mulți pictori, la arta figurativă?

Giorgio Morandi: Când eram tânăr, nu am simțit niciodată nevoia de un astfel de sfat. Singura sursă de educație artistică pentru mine a fost întotdeauna studiul operelor de artă - atât lucrările maeștrilor din trecut, cât și ale contemporanilor mei, care pot oferi răspunsuri la întrebările noastre, dacă, desigur, le formulăm corect. Dar tinerii artiști care merită cu adevărat dreptul de a fi numiți cu acest nume și atenția noastră asupra lor ar refuza, și pe bună dreptate, să accepte orice sfat dat atât de ușor ca cel despre care vorbiți. Respect libertatea individului, în special a artistului, și, prin urmare, nu mi-ar putea fi nici măcar util ca ghid sau instructor și nu mi-aș dori să fiu așa nici măcar atunci când mi se cere. Când aproape toți artiștii italieni ai generației mele erau îngrijorați dacă erau prea „moderni” sau „internaționali” în stilul lor, sau, dimpotrivă, dacă nu erau suficient de „naționali” sau „imperiali”, am rămas totuși singur - aparent, pentru că am avut suficientă recunoaștere liniștită, nu m-am grăbit niciodată la el. Reținerea mea, așadar, mi-a servit drept apărare și, în ochii marilor inchizitori ai artei italiene, nu am rămas decât un fel de profesor provincial de gravură în tehnica gravurii la Academia de Arte Frumoase din Bologna.

Alte câteva fotografii din expoziție - un album de 27 de fotografii.

Facebook

Stare de nervozitate

VK

Odnoklassniki

Telegramă

Expozitii

25 aprilie - 10 septembrie 2017 Galeria de Artă Europeană și Americană a secolelor XIX-XX a Muzeului de Stat de Arte Frumoase (GMII numit după AS Pușkin) deține o expoziție a unuia dintre cei mai cunoscuți artiști italieni care au scris în limbă al artei moderne, metafizice - Giorgio Morandi (1890-1964). Marina Devovna Loshak, directorul muzeului, a numit această expoziție „un dar pentru mine însumi”.

Morandi a intenționat inițial să devină sculptor, dar apoi, sub influența lui P. Cezanne, a început să picteze peisaje, naturi moarte... În spectacolul său, natura moartă iese mai în concordanță cu conceptul de „natura moartă” și foarte ciudat - atunci când o creează, artistul nu folosește flori naturale, iar florile primesc un accent pe formă, iau forma unor forme geometrice.

Pe lângă Cezanne, Morandi a fost inspirat de Chardin, Vermeer, Caro. În apartamentul său au atârnat și Jacopo Bassano, un reprezentant al școlii venețiene din secolul al XVI-lea, și Giuseppe Maria Crespi, un maestru al școlii bologneze din epoca barocului târziu. Potrivit memoriilor prietenilor, viața și gusturile lui Morandi aparțineau clasei de mijloc și erau definite ca „farmec de modă veche”.

Giorgio Morandi a fost insociabil și singuratic, a trăit toată viața cu trei surori și a comunicat într-un cerc îngust. În același timp, potrivit organizatorilor, artistul a căutat mereu ceva nou și nu s-a repetat niciodată în căutarea sa. Expoziția de la Muzeul Pușkin prezintă naturi moarte, peisaje, sculpturi, gravuri, care permit privitorului să experimenteze diferitele etape ale dezvoltării artistului. Aceasta este prima expoziție majoră a operei lui Morandi la Moscova din 1974.

M.D. Loshak a spus că și-ar dori să vadă la expoziție gurmanzi care sunt capabili să înțeleagă limbajul picturii moderne fine. „Este foarte important pentru noi să vină publicul potrivit”, a spus ea.

Pentru cei care sunt interesați de momentele materialiste, va fi interesant că celebra licitație Sotheby's vinde tablouri de G. Morandi cu aproximativ 30'000 - 1'500'000 de euro, iar gravurile sale costă 3.000 - 25.000 de euro. Pentru astfel de sume, lucrările pictorului italian au intrat sub ciocan în 2016. În Muzeul Pușkin puteți vedea 90 de exponate, inclusiv 70 de picturi.

Muzeul Pușkin im. A. S. Pușkin, italia

Adaugă E Vesti la sursele tale preferate

Unde: Galeria Tretiakov de pe Krymsky Val

Prima expoziție a marelui italian la Moscova, fondatorul „artei metafizice” Giorgio de Chirico. În Galeria Tretiakov puteți vedea mai mult de o sută de lucrări, inclusiv nu numai picturi și grafică, ci și sculpturi, precum și costume de teatru. Designul lor, Chirico, a fost dezvoltat special pentru baletul „Ball” al lui Serghei Diaghilev. Imaginile luminoase și memorabile ale artistului creează un sentiment de mister, ca și cum ar trebui doar să privești imaginea și misterele universului vor fi dezvăluite. În lucrările lui De Chirico s-au inspirat Kazimir Malevich și suprarealiștii, inclusiv Salvador Dali.

Experiențe de ospitalitate inumană

Unde: MMOMA pe Bulevardul Gogolevsky

Ca parte a unui proiect interdisciplinar la intersecția unei expoziții, a unui târg de carte, a unei conferințe științifice și a unui concert de muzică, două clădiri de pe Bulevardul Gogolevsky s-au transformat într-un hotel. După cum era de așteptat, există o recepție, un hol, camere cu paturi și chiar camere tehnice. Exponatele devin astfel oaspeți ai hotelului. Printre acestea se numără reportajul lui Yevgeny Antufiev despre o călătorie la Zvenigorod în căutarea copacului preferat al lui Anton Cehov și a lucrării lui Alexei Buldakov, în care un procesor de computer extrage bitcoini și încălzește camera în același timp, precum și alte instalații, sculpturi, videoclipuri. artă și picturi ale artiștilor străini și ruși contemporani.

Comorile lui Nukus. Din colecția Muzeului de Arte de Stat al Republicii Karakalpakstan

Unde: Muzeul Pușkin im. LA FEL DE. Pușkin

„Capodopere din deșert” uimitoare au sosit la Moscova din Uzbekistan pentru doar o lună. Colecția muzeului de avangardă rusă din orașul Nukus este a doua după colecțiile Muzeului Rus din Sankt Petersburg. Acesta este meritul fostului director al muzeului local, Igor Savitsky: a început să completeze colecția cu artă populară și artefacte arheologice și a devenit atât de purtat încât a trecut mai întâi la picturi ale artiștilor „avangardei turcești”. iar apoi la lucrările artiştilor dezamăgiţi din afara republicii. Savitsky a salvat literalmente pânzele lui Konstantin Istomin, Robert Falk, Lyubov Popova și alte figuri emblematice ale secolului al XX-lea, scoțându-le în secret din Moscova în trenuri ca obiecte personale. Expoziția este amplasată în două clădiri ale muzeului deodată, dar pentru aceasta este valabil un singur bilet.

Giorgio Morandi. 1890−1964

Unde: Galeria de artă europeană și americană a secolelor XIX-XX. ekov

Giorgio Morandi este o figură semnificativă în pictura secolului al XX-lea, precursorul minimalismului. O retrospectivă la scară largă în Pușkin vă permite să studiați cu atenție diferitele perioade ale operei artistului. Este pentru cei care au timp și dorință să se plimbe încet prin holuri, dintre care patru sunt ocupate de celebrele naturi moarte monocrome. Pe lângă acestea, sunt prezentate pânze metafizice, peisaje, portrete și gravuri. Arhitectul Cyril Ass a transformat sălile muzeului astfel încât ele însele să semene cu lucrările ascetice ale lui Morandi.

Post Restant. Colecții de avangardă rusă din muzeele regionale.

Unde: Muzeul Evreiesc și Centrul de Toleranță

A doua parte a expoziției de succes dedicată lucrărilor din 1918-1930, adică deja perioada sovietică, când avangarda a devenit incomodă pentru autorități. Pânzele marcate de formalist au fost trimise masiv „în exil” în orașe din întreaga țară, de la Kostroma la Omsk, de la Krasnodar la Arhangelsk, ceea ce, de fapt, le-a permis să supraviețuiască până în zilele noastre. Peste o sută de tablouri sunt unite prin stiluri și școli, direcții non-obiective și figurative, arătând toată diversitatea avangardei sovietice. Expoziția prezintă atât picturile uitate ale maeștrilor avangardişti - Wassily Kandinsky, El Lisitzky, Lyubov Popova, Alexander Rodchenko - cât și lucrările studenților lui Malevici și ale artiștilor puțin cunoscuți.