Лаборатория виноделия

Flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Содержание статьи
  1. Start
  2. Marina Regală Engleză
  3. Corsari și pirați - două fețe ale aceleiași monede
  4. Marina Britanică
  5. Primul Război Mondial: Flota Mare vs Flota Mării Libere
  6. Al Doilea Război Mondial: lucrați la bug-uri
  7. Falkland: conflict de interese
  8. Război rece
  9. Marina britanică astăzi
  10. In cele din urma

DE-A lungul istoriei britanice, marina a fost un instrument important în conducerea politicii externe britanice. Conducerea țării a luat în mod constant toate măsurile pentru a avea o flotă puternică, căreia i s-a atribuit întotdeauna rolul principal în atingerea obiectivelor de politică externă atât în timp de pace, cât și în timp de război. Acum, cursul politico-militar al Marii Britanii vizează întărirea unității și creșterea puterii militare a Alianței Nord-Atlantice ca principal factor al securității europene, dezvoltarea în continuare a cooperării cuprinzătoare cu Statele Unite și statele lider din Europa de Vest, și asigurarea protecției intereselor britanice în diferite regiuni.

Un loc important în atingerea acestor obiective este atribuit Marinei, care se caracterizează printr-o pregătire constantă ridicată la luptă și capacitatea de a-și desfășura rapid forțele în zonele desemnate ale oceanelor. Se crede că libertatea de navigație permite mișcarea și concentrarea forțelor flotei fără a încălca dreptul maritim internațional, de fapt, Dăruind inamicului motivele de a organiza acţiuni de represalii. Această împrejurare are o importanță nu mică în contextul unei schimbări fundamentale a situației din Europa, când sunt necesare forme mai flexibile de utilizare a forțelor armate pentru atingerea obiectivelor de politică externă în domenii de interes pentru conducerea britanică.

Marina britanică, considerată în mod tradițional principala ramură a forțelor armate, este una dintre cele mai mari din Europa ca număr și putere de luptă. Ele sunt împărțite în marina, aviație navală și marine. Conducerea generală a acestora este îndeplinită de șeful de stat major al apărării, direct - de șeful de stat major al Marinei cu grad de amiral (în terminologia engleză - primul lord de mare, care îndeplinește de fapt funcțiile de comandant). Șeful de cabinet este responsabil de elaborarea și implementarea planurilor de construcție, mobilizare, desfășurare, utilizare în luptă, pregătire operațională și de luptă, îmbunătățire a structurii organizatorice, pregătire și educare a personalului. În marina britanică sunt 51.000 de oameni: 44.000 în marina (inclusiv 6.000 în aviația navală) și 7.000 în marină.Din punct de vedere organizatoric, sunt formate din comenzi (marină, navală în Marea Britanie, aviație navală, corp marino, logistică, antrenament) și Zona Navală Gibraltar (BMP).

Comandamentul Naval (cartierul general în Northwood) include o flotilă de submarine (două escadroane), o flotilă de nave de suprafață (două escadroane de distrugătoare URO și patru fregate URO), o forță operativă navală (portavioane ușoare, elicoptere de aterizare) și un flotilă a forțelor de curățare a minelor (trei escadrile de dragători de mine, una - protecția pescuitului și protecția complexelor de petrol și gaze).

Comandamentul naval din Marea Britanie este condus de un comandant (Portsmouth), care gestionează activitățile centrelor de instruire, monitorizează starea bazelor navale și aeriene, a bazelor și a fortificațiilor de coastă, organizează și efectuează teste de echipamente și arme. Comandamentul este responsabil pentru pregătirea personalului, menținerea mobilizării și pregătirii de luptă a componentelor rezervei marine într-un grad corespunzător, menținerea unui regim operațional favorabil în apele teritoriale și zona economică de 200 de mile. Îndeplinirea acestor sarcini este încredințată comandanților celor trei regiuni navale - Portsmouth, Plymouth, Scoția și Irlanda de Nord. În plus, flota auxiliară, serviciul flotei auxiliare și rezerva navală sunt subordonate comandamentului.

Comandamentul Aviației Navale (Yovilton) include aviație de luptă (trei escadroane de luptători de atac, șapte elicoptere antisubmarin, patru elicoptere de asalt) și auxiliare (șase escadroane).

Comandamentul Marine Corps (Portsmouth) include forțele Marine Corps, grupul de antrenament, rezerva și forțele speciale ale Marine Corps. Comandamentul logistic este responsabil pentru aprovizionarea cuprinzătoare a navelor și unităților de coastă, asigurând întreținerea și repararea de rutină a echipamentelor, precum și desfășurarea de mobilizare a Marinei, iar comandamentul de antrenament (Portsmouth) este responsabil pentru recrutarea echipajelor navelor și pregătirea luptei. sarcini de pregătire pentru ei înainte de a intra pe nave în flotă. BMP Gibraltar este condus de un comandant care este responsabil cu organizarea apărării bazei navale din zonă și secțiuni importante de coastă, menținând un regim operațional favorabil în zona de responsabilitate.

În timp de război, forțele navale ale Marii Britanii au următoarea misiune: lansarea de lovituri cu rachete nucleare pe teritoriul inamicului, participarea la forțele navale combinate NATO la operațiuni (acțiuni de luptă) pentru a câștiga dominația pe mare, protejarea comunicațiilor oceanice (maritime), oferirea de sprijin pentru trupe de uscat în zonele de coastă, conducând operațiuni amfibii. În timp de pace, navele de război ar trebui să opereze ca parte a formațiunilor navale permanente ale NATO în Atlantic și în Marea Mediterană, precum și formațiuni permanente ale forțelor de deminare ale blocului. În perioada amenințată, cea mai mare parte a marinei britanice, alocată forțelor navale comune ale NATO, ar trebui să fie folosită ca parte a flotei de atac a alianței în Atlantic, a forțelor navale comune ale NATO în Atlanticul de Est și în nordul Teatrul de Operații din Europa de Vest. marinele de șoc și combinate ale țărilor aliate în teatrul de operațiuni sud-european.

Scopul principal al îmbunătățirii marinei britanice este o creștere semnificativă a capacităților de luptă ale flotei printr-o actualizare calitativă a tuturor componentelor. Direcția principală a fost de a construi capacitățile de luptă ale forțelor de rachete nucleare de pe mare. În special, au început să primească un sistem promițător de rachete pe mare „Trident-2” cu o rază de acțiune mai mare și o precizie sporită a focului. În plus, a fost modernizat sistemul automat de control al luptei pentru SSBN-urile din zonele de patrulare de luptă. Creșterea stării și invulnerabilității acestor bărci ca urmare a adoptării Trident-2 BR le va extinde zona de patrulare. Un secret mai mare va fi asigurat și prin creșterea adâncimii imersiei lor, dotarea acestora cu centrale nucleare moderne și utilizarea antenelor remorcate.


Submarin "Trenchang" tip "Trafalgar"

În cursul îmbunătățirii forțelor cu scop general, se acordă multă atenție construcției de nave polivalente cu capacități de luptă sporite, capabile să rezolve o gamă largă de sarcini, să îmbunătățească metodele și mijloacele de control și să introducă noi realizări tehnice și descoperiri științifice. . Nucleul forțelor flotei va fi submarinele și navele de suprafață echipate cu arme de rachete moderne și mijloace electronice. Pentru o interacțiune de succes cu marinele altor țări NATO, navele și aeronavele britanice sunt echipate cu sisteme adecvate de comunicare și schimb de informații.

O direcție importantă în dezvoltarea forțelor navale britanice rămâne construcția de submarine nucleare polivalente, precum și îmbunătățirea submarinului din clasa Trafalgar. O deplasare mai mare va face posibilă dotarea acestora cu noi centrale nucleare și sisteme hidroacustice avansate. Toate aceste submarine vor fi înarmate cu rachete de croazieră Tomahawk de fabricație americană, lansate pe mare, în echipamente convenționale, datorită cărora pot fi folosite în operațiuni de distrugere (distruge) ținte terestre inamice.

De asemenea, se acordă multă atenție îmbunătățirii navelor de suprafață, în special, cerințele pentru acestea sunt ajustate ținând cont de redistribuirea importanței sarcinilor rezolvate în condiții moderne. Acest lucru se manifestă în primul rând printr-o schimbare în abordarea construcției portavioanelor. Deși acordă o mare importanță utilizării lor pentru războiul antisubmarin, comandamentul Marinei Britanice consideră totuși posibilă utilizarea lor pentru combaterea aeronavelor inamice, mai ales atunci când se asigură transferul trupelor (forțelor) de întărire către teatrele de operații europene.

Puterea de lovitură a forțelor de suprafață ale flotei este încă formată din trei portavioane ușoare de tip Invincible, care au fost modernizate pentru a crește eficiența sistemelor de apărare aeriană și a crește cu 20 la sută. numărul flotei de aeronave (elicoptere). În special, a fost mărit unghiul de înălțime al trambulinei, ceea ce a făcut posibilă creșterea greutății la decolare a aeronavei Sea Harrier, iar hangarele au fost, de asemenea, convertite pentru a se baza pe portavioane ale elicopterelor promițătoare EN-101 Merlin.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Portavion ușor clasa Invincible R05 Illustrious

Ținând cont de posibilitatea apariției conflictelor locale în condiții moderne și de necesitatea utilizării forțelor amfibii în acestea, comanda a reținut navele de debarcare în Marina pentru operațiunile de debarcare. În acest sens, construcția și modernizarea acestora va fi continuată. Deci, în 1998, flota a fost completată cu un nou port elicopter de aterizare Ocean, care este capabil să transporte o escadrilă de elicoptere Sea King (până la 12 unități).

Odată cu punerea în funcțiune a Marinei Britanice în a doua jumătate a anului 2002, fregata (FR) URO St. Albans finalizează un program multianual pentru construirea unei serii mari (16 unități) de fregate din clasa Norfolk. Douăsprezece dintre ele au fost construite la șantierul naval Yarrow Shipbuilding (Glasgow), încă patru la șantierul naval Swan Hunter (Wallsnd-on-Tyne). Întrucât întreaga serie poartă numele ducilor celebri în istoria țării (vezi tabel), aceste nave se găsesc adesea în publicațiile străine ca fregate din clasa Duke, precum și fregate proiect 21

Navele cu sediul la Baza Navală Portsmouth sunt incluse în a 4-a. iar cei cu sediul la baza navală Devonport - la escadrila 6 fregata.

Fiind cele mai moderne și numeroase nave de război, fregatele din clasa Norfolk formează în prezent baza forțelor de suprafață ale flotei britanice, reprezentate de distrugătoare și fregate. Istoria creării și dezvoltării lor este foarte indicativă. În primul rând, constructorii de nave, datorită creșterii productivității muncii și a reducerii timpului de construcție, au reușit să reducă semnificativ costurile de construcție: dacă nava principală a costat 135,5 milioane de lire sterline, atunci costul fregatelor ulterioare din această serie a scăzut de la 96 de milioane la 60 de milioane de lire sterline (89 milioane de lire sterline). dolari). În același timp, navele respectă pe deplin criteriul „cost/eficiență”. În al doilea rând (și cel mai important), timp de 12 ani. trecut între finalizarea construcției plumbului și ultima fregate, din cauza schimbărilor semnificative în situația militaro-politică din lume și în prioritățile strategice și punctele de vedere ale conducerii militare a Marii Britanii, intenția

rularea și rolul marinei britanice în general și al fregatelor în special. Când fregata St. Albans este introdusă în forțele din Bogota, va trebui să îndeplinească sarcini complet diferite care au fost atribuite dezvoltatorilor proiectului navei.

Dacă în timpul Războiului Rece, marina britanică s-a concentrat în principal pe operațiunile anti-submarine din Oceanul Atlantic, acum au scopul de a proiecta puterea maritimă în operațiunile expediționare ale forțelor armate combinate în orice parte a lumii. În consecință, fregatele, concepute ca nave anti-submarine pentru operațiuni împotriva submarinelor sovietice pe linia Islanda-Insulele Feroe, sunt folosite în condiții moderne pentru a îndeplini o gamă extinsă de sarcini și, de fapt, devin polivalente. În 2000 - 2001, au navigat și au efectuat serviciul militar în apele Oceanului Atlantic, Mării Mediterane și Adriatice, în largul coastei de vest a Africii, în Golful Persic, în mările Orientului Îndepărtat și în Marea Caraibelor. Există cazuri când fregate din clasa Norfolk au operat ca parte a grupurilor de lovitură a portavioanelor americane și franceze sau au făcut parte din formațiunile navale NATO.

O altă caracteristică a acestui proiect este că că, în etapele de dezvoltare, construcție și în timpul exploatării navelor, au fost introduse diverse noi dezvoltări tehnice, nu numai pentru a crește capacitățile de luptă ale fregatelor în sine, ci și pentru a testa și confirma conceptele și tehnologiile care ar trebui să fie utilizate. în proiectele de nave promițătoare, în special distrugătoare de tip „D” erinth.

numele vaporului

Numărul consiliului

Şantier naval

Anul începerii construcției

Anul punerii în funcțiune

postscriptum

„Norfolk”

Devonport

"Argil"

"Lancaster"

Portsmouth

"Marlborough"

„Vânătorul de lebede”

„Ducele de fier”

"Monmouth"

Devonport

"Montrose"

„Westminster”

„Vânătorul de lebede”

Portsmouth

"Northumberland"

Devonport

"Richmond"

Portsmouth

"Somerset"

Devonport

"Grafton"

Portsmouth

„Sutherland”

Devonport

Portsmouth

"Portland"

Devonport

„St. Albans”

Echipajul este de 180 de persoane. Fregate de construcție anterioară (tip Linder sau Proiect 22) cu o deplasare de 2.900 de tone au fost echipate cu echipaje de 260 de oameni. Tendința de reducere a echipajelor navelor de suprafață va continua și în viitor.

Prezența motoarelor electrice în centrala electrică principală (MPP) a navei, oferind o funcționare cu zgomot redus. iar aplicarea lor cu succes este considerată de constructorii britanici de nave ca un factor care confirmă promisiunea conceptului de propulsie electrică.

Experiența echipării acestor nave cu un sistem automat de control al soiei (ASBU) și creșterea sistematică a capacităților acestuia este, de asemenea, planificată să fie luată în considerare în construcția de nave din alte clase.

Proiectul navei a început să sufere modificări deja în stadiul de dezvoltare. Sarcina tactică și tehnică prevedea crearea unei nave ieftine cu arme ușoare, capabilă să observe timp de 30-40 de zile la linia antisubmarină, folosind un sonar cu antenă remorcată extinsă. Cu toate acestea, dat fiind faptul că această linie era la îndemâna aviației marinei sovietice, s-a considerat necesară dotarea fregatelor cu un sistem de rachete antiaeriene. Studiul experienței navelor de război britanice în conflictul din Falkland a condus la decizia de a include în armamentul fregatelor un suport de tun de calibru mediu, rachete antinavă și un elicopter pe navă. Ca rezultat, împreună cu capacitățile anti-submarine, fregatele sunt capabile să lupte cu navele de suprafață, oferind sprijin cu foc forțelor care operează pe coastă, autoapărare și apărare a navelor și navelor din apropiere de armele de atac aerian inamice. Navigabilitatea suficient de ridicată a acestor fregate a făcut posibilă în mod semnificativ (de la una la cinci luni și jumătate, cum ar fi, de exemplu, la patrularea în Atlanticul de Sud), creșterea duratei navigației, sub rezerva realimentării periodice a proviziilor din transporturile de aprovizionare sau la escală în porturi străine.

Reducerea „amenințării” submarinelor în anii 90 a dus la decizia de a nu instala o stație hidroacustică (GAS) 2031Z cu antenă remorcată pe ultimele șapte fregate, deși prezența GAS a fost cea care a predeterminat la un moment dat cerințe ridicate pentru reducerea nivelului de zgomot al navei. Pentru a îndeplini aceste cerințe, centrala este amenajată conform schemei CODLAG, care prevede utilizarea combinată a turbinelor cu gaz, generatoarelor diesel și motoarelor electrice.

Viteza silențioasă și economică (până la 16 noduri) este asigurată atunci când arborii elicei sunt antrenați de motoare electrice, iar cea mai mare (28 noduri) se realizează la utilizarea a două turbine cu gaz. În plus (pentru a reduce semnătura acustică), echipamentul principal al instalației este amplasat pe platforme amortizoare și înconjurat de carcase izolate fonic. Generatoarele diesel sunt situate la 5 m deasupra liniei de plutire. Liniile de arbore scurtate, palele elicei teșite, contururile carenei optimizate, utilizarea unui sistem de perdea cu bule, prezența unui sistem de control al vibrațiilor mecanismului - toate acestea contribuie la obținerea unui nivel scăzut de zgomot în modul de patrulare.


Proiectul prevede măsuri de reducere a vizibilității radar și în infraroșu a fregatei. Potrivit experților occidentali, suprafața efectivă de împrăștiere (ESR) a navelor din această serie este de aproximativ 20 la sută. EPR al unui distrugător proiect 42 de dimensiuni apropiate datorită înclinării suprafețelor verticale cu 7 °, selecției atentă a formei suprastructurilor și utilizării pe scară largă a materialelor absorbante de radar. Pentru a reduce semnătura IR în coșuri, este instalat un sistem de răcire pentru produsele de ardere înainte ca acestea să fie eliberate în atmosferă.

Datorită capacităților insuficiente ale sistemului de control automat al luptei (ASBU) CACS-4 care exista la momentul în care a început construcția fregatelor, conducerea Marinei a luat o decizie discutabilă la prima vedere, dar ulterior a fost recunoscută ca o decizie lungă de a aștepta. crearea unui nou SSCS ASBU, inclusiv 12 locuri de muncă automatizate. Prin urmare, primele șapte nave au fost transferate pe pavilion fără ASBU. Echipamentul fregatelor aflate în construcție și construite cu acest sistem a început în 1994. Software-ul a fost îmbunătățit treptat de-a lungul anilor. În cele din urmă, munca a făcut posibilă combinarea tuturor mijloacelor de iluminare a situației cu sistemele de arme ale navei, precum și cu mijloacele de comunicații interne și externe.

Pe primele nouă nave, sonarul de joasă frecvență 2031Z cu o antenă extinsă remorcată este folosit ca mijloc principal de iluminare a situației subacvatice. Kinetic a dezvoltat o unitate suplimentară de procesare a semnalului pentru această stație, permițând operatorului să optimizeze alegerea intervalelor de frecvență și a formatului de octave. GAS 2050 cu frecvență medie a arcului funcționează atât în modul activ, cât și în modul pasiv și, pe lângă detectarea și urmărirea submarinelor, este capabil să detecteze torpilele inamice care atacă.

Armamentul torpilă al fregatelor este reprezentat de două tuburi torpile duble de 324 mm, situate unul lângă altul în prova hangarului pentru elicoptere.

Principala sursă de date privind situația aerului este stația radar 996 cu o rază de operare de 2-4 GHz. În acest RIS, se folosește o rețea de antene în faze cu mai multe fascicule, care se rotește pe partea superioară a catargului la o viteză de 30 rpm și este cuplată cu o stație de recunoaștere „prieten sau dușman”. Sunt prevăzute trei metode de revizuire: circulară normală cu înregistrarea obiectelor detectate la distanțe de peste 115 km; optimizat pentru detectarea obiectelor care zboară jos în condiții de interferență naturală sau artificială; vedere la distanță lungă, în care energia radiată este concentrată în fasciculul inferior pentru a crește raza de acțiune. În plus, navele au următoarele radare: navigație 1007 (9 GHz), detectarea țintelor aeriene și de suprafață 1008 (2-4 GHz), două stații de comandă a incendiilor 911 SAM cu posturi de antenă pe suprastructurile de la prova și pupa, precum și sistemul de război electronic UAF sau UAT (interval de operare 0,5-18 GHz).

Pentru a combate un inamic aerian, fregatele sunt echipate cu sistemul de rachete antiaeriene GWS26, care include un Sea Wolf SAM, lansat pe verticală, cu 32 de încărcări, cu un focos care cântărește 14 kg și o rază de tragere de 6 km. Potrivit experților britanici, modernizarea în curs a complexului îl va menține în funcțiune până în 2020.

Sistemul de rachete antinavă GWS60 include un sistem de control al focului și două lansatoare de rachete Harpoon cu patru lovituri, cu un focos care cântărește 227 kg și o rază de tragere de aproximativ 130 km.

Suportul pentru tun de calibru mediu Mk8 (114 mm) este proiectat pentru a distruge ținte maritime și terestre la o distanță de până la 22 - 23 km și aer - până la 6 km. Rata sa de foc este de 25 rds / min, masa proiectilului este de 21 kg. În 2001, fregata Norfolk a devenit prima navă pe care a fost modernizată suportul tunului: acționările hidraulice au fost înlocuite cu cele electrice, greutatea totală a fost redusă cu 4 tone, volumul spațiului de sub punte a fost redus și reflectivitatea turnului. a fost redusă (Fig. 3).

Dezvoltarea unui proiectil cu o rază de acțiune mărită la 29 km este aproape de finalizare. Sistemul de control al incendiului (FCS) GSA 8B este alcătuit dintr-un computer, o consolă pentru operator și o stație optoelectronică de telemetrie situată pe stâlp. Acest stâlp complet stabilizat, cu o greutate de 227 kg, având un design sferic și care include o cameră TV, un telemetru laser și o cameră termică (8 -12 microni), oferă o precizie de punctare de cel puțin 3 m la o distanță de 10 km la o distanță de 10 km. starea marii de 5 puncte. În plus, activitatea SLA este asigurată de două obiective instalate pe sponsonii suprastructurii de la pupa. (Datele din obiective pot fi folosite pentru desemnarea țintei rachetei Sea Wolf.) Arme de artilerie! Include, de asemenea, două monturi de tun DS ZOV cu o singură țeavă de 30 mm. Rata lor de foc este de 650 de cartușe pe minut, raza de tragere pentru ținte aeriene este de 3 km, pentru ținte de suprafață - 10 km. gata să tragă 160 de cartușe de muniție

Nava are patru lansatoare cu șase țevi de 130 mm concepute pentru a trage pleava și momeli infraroșii, precum și dispozitive pentru fixarea pleava gonflabilă.

Capacitățile de luptă ale navei sunt îmbunătățite semnificativ prin desfășurarea permanentă a elicopterului Lynx (Fig. 4), care poate fi folosit pentru a distruge submarine cu torpile Sting-ray sau încărcături de adâncime Mkl. Când operează împotriva navelor ușoare și ambarcațiunilor, elicopterul poartă rachete Sea Skew.

La mijlocul anului 2002, un nou elicopter, Merlin, a intrat în serviciu cu fregata Marlborough. Structura echipamentului său radio-electronic de bord include: radarul Blue Kestrel cu o rază lungă de acțiune, un sonar de coborâre și geamanduri radio-sonar. sistem acustic de procesare a informațiilor, echipamente de transmisie a datelor Link-11. Greutatea maximă la decolare a mașinii este de 14.600 kg (Lynx are mai puțin de 5.000 kg). „Merlin” este capabil să decoleze de pe puntea unei fregate în stare de mare de șase puncte. Acest elicopter va extinde semnificativ atât capacitățile anti-submarine, cât și cele anti-navă ale fregatei. În plus, poate fi folosit pentru a transfera 20 de persoane cu arme personale.

Odată cu finalizarea construcției întregii serii, lucrările de reechipare a fregatelor și adaptarea acestora la noile nevoi operaționale nu se vor încheia. În acest scop, în următorii câțiva ani sunt planificate o serie de activități. În special, cel puțin încă cinci nave vor primi elicoptere Merlin. Din 2006, în locul stației sonar 2031Z, navele în timpul reparațiilor preventive programate vor fi echipate cu un nou sonar activ-pasiv 2087. Această stație, fiind dezvoltată pentru a îmbunătăți capacitatea de detectare a submarinelor cu zgomot redus nu numai în oceane, ci și în apele de coastă, combină un sonar cu adâncime variabilă de joasă frecvență (500 Hz) și o antenă extinsă remorcată pasivă (frecvență de operare 100 Hz). Sonarul și antena extinsă pot fi tractate la diferite adâncimi care sunt optime pentru emiterea și recepția semnalelor. Contractul pentru dezvoltarea și fabricarea primelor șase seturi a fost emis către Thales.

Un alt program prevede echiparea fregatelor cu sistemul de protecție anti-torpilă SSTD în curs de dezvoltare. În a doua jumătate a actualului deceniu, este planificată instalarea echipamentelor sistemului automat american de control al forțelor și mijloacelor de apărare aeriană ale CEC (Cooperative Engagement Capability) pe fregate.

Fregatele din clasa Norfolk au fost construite având în vedere o durată de viață de 18 ani. În acest sens, sunt deja în curs de desfășurare studii privind fezabilitatea planificării reviziei acestora pentru a le prelungi durata de viață sau a dezvolta un proiect pentru o fregata promițătoare.

Proiect portavioane CVF


flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Royal Navy negociază cu marii constructori de nave pentru a produce două portavioane de nouă generație pentru flota sa. Unul dintre ele are o deplasare de 35.000 de tone, celălalt de 40.000 de tone. Fiecare navă ar trebui să fie proiectată pentru 40 de aeronave. Portavioanele urmează să intre în serviciu între 2012 și 2015. Pentru obținerea energiei s-a decis să se folosească reactoare nucleare. Pe baza dimensiunilor totale ale navelor și a puterii centralei electrice, raza de croazieră autonomă estimată va fi de aproximativ 8.000 de mile. Conform calculelor, grupul aerian include 40 de unități de avioane, inclusiv 30 de luptători multifuncționali, 6 elicoptere și 4 avioane de recunoaștere.

Deplasare: 30000-40000 tone

Lungime - n.d.; Lățime - n.d.; Ciornă - n.d.

Tip centrala electrica: reactor nuclear

Numar de arbori: 4

Putere: 280000 CP

Viteza: peste 30 de noduri

Viteza: n.d.

Raza de croazieră: 8000 mile

Armament

40 de unități de aeronave (posibil plasare a 50)

Echipa: 700 persoane

distrugătoare de tip 45


flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Royal Navy a comandat 12 distrugătoare de tip 45 pentru a înlocui distrugătoarele de tip 42 care au fost în serviciu din 1978. Aceste douăsprezece distrugătoare noi urmează să intre în serviciu până în 2014. Antreprenorul principal pentru Royal Navy este BAE SYSTEMS.

Sarcina principală a distrugătoarelor de tip 45 este apărarea aeriană. Pentru a face acest lucru, navele sunt echipate cu radare cu rază lungă de acțiune, rachete orientate de înaltă precizie și un sistem de control și urmărire simultană a rachetelor.

Sistemul de arme al distrugătorului include rachete de croazieră Aster 15 și Aster 30. Rachetele din această serie sunt echipate cu un computer de bord și un dispozitiv activ de orientare. Racheta poartă un focos de 15 kg, raza de distrugere este mai mare de 80 km. Tunul principal de 127 mm este situat în prova navei, patru tunuri de 30 mm sunt pe laterale. La pupa este montată o punte de aterizare pentru un elicopter EH 101 Merlin.

Caracteristici tactice și tehnice

Deplasare: 6500 tone;

Lungime - 152, m; Latime - 18 m;

Tip centrala electrica - turbina cu gaz

Putere: 50 mw

Viteza: 30 de noduri

Raza de croazieră: peste 5000 mile

Armament

  • lansatoare de rachete
  • 1 pistol de 127 mm
  • 4 mitraliere de 30 mm
  • 1 elicopter
  • radar

Submarine nucleare din clasa Vanguard


flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Submarinele din clasa Vanguard sunt cele mai mari submarine aflate în serviciu cu Marina Britanică. Prima barcă din clasă, Vanguard a intrat în serviciu în 1993, Victorious în 1995, Viligiant în 1996 și Vengeance în 1999.

Vanguard poate transporta 16 rachete Trident, Tridet II sau D5 - toate sunt rachete balistice strategice. Fiecare rachetă poartă până la 12 focoase independente (MVIR) fiecare cu 100-120 kilotone. Raza de acțiune a rachetelor este de peste 11.000 km la viteză supersonică. Greutate - 65 de tone.

Patru tuburi torpilă de 533 mm sunt plasate în prova submarinului. Arsenalul include torpile ghidate de sârmă cu un focos de 134 kg și orientare activă și pasivă. Raza de distrugere - 13 km cu orientare activă și 29 km cu orientare pasivă.

Caracteristici tactice și tehnice

Deplasare - 16000 tone

Lungime: 149,9 m

Latime:12,8m Inaltime:n.d.

Tip centrală electrică: Reactor nuclear

Număr de arbori: n.d.

Putere: n.d.

Viteza: 25 noduri

Interval de croazieră: n.d.

Armament

  • rachete
  • torpile
  • sonar

Echipa: 135 persoane

Academia de Stat Baltic

flota de pescuit

Departamentul Naval

Facultatea de navigație

abstract

« Caracteristicile marinei britanice "

Efectuat:

Verificat:

Kaliningrad 2004

.
Continuarea subiectului comparării marinelor principalelor puteri maritime. Intrări anterioare - după etichetă .

Studiul statistic prezentat ține cont de tot ceea ce se numeștecapital navelor- nave de război ale principalelorclase, plus fregate și nave de debarcare apte pentru navigație, adică acea componentă a Marinei care este capabilă să proiecteze forță asupra regiuni îndepărtate ale lumii. Navele în construcție (netransferate în flotă înainte de 01.01.2016) sunt incluse în datele inițiale pentru referință- nu se iau in calcul nici in numarul total de nave, nici in deplasarea totala. A fost făcută o excepție pentru al treilea submarin de tip „Astyut” -S121 „Artful”, predat Marinei în data de 18 martie 2016, care se ia în considerare cu vârsta.0,00 . Numele navelor sunt date în transcriere rusă, verificate pentru conformitatea cu ortografiile sau dicționarul lor tradițional transcriere fonetică. Pentru a determina deplasarea suprafeței, marja de flotabilitate a SSBN de tip Wangard acceptat 12%(similar cu SSBN-urile din clasa Resolution), submarinele din clasa Trafalgar - 12%, Astyut - 14%.


.
7 observații statistice:

1 ) este trist să vezi (nu din simpatie pentru NATO, ci din punctul de vedere al unui iubitor de istoria navală) cât de jos a căzut odată puterniculMare Flota, care era mai puternică decât cele două marine ale lumii care o urmau împreună (standard cu două state) - total33 (treizeci si trei! ) principalele nave de război cu deplasare totală brută259 mie. tone (in 12 ori mai puţin decât SUA şiTrei ori - Rusia și China).

2 ) după punerea în funcțiune (în 2017 și 2020) a celor mai noi două portavioane de tip Queen Elizabeth, greutatea flotei britanice, în sens literal și figurat, va crește semnificativ (în sens literal - până la389 mii de tone), iar decalajul cu cele trei puteri maritime de frunte se va reduce la8 ȘiDouă vremuri, care însă nu vor schimba foarte mult imaginea lumii în ansamblu; creștere în continuareRegal Marinei iar deplasarea sa totală nu este de așteptat;

3 ) deplasarea medie a principalelor nave ale marinei britanice este încă similară cu cea a marinei ruse (7800 Și7600 t) și corespunde unui distrugător, dar după transferul Queens-ului în flotă, ar trebui să crească semnificativ și să atingă nivelul unui crucișător ușor (11000 T); acest fapt caracterizează flota britanică caflota din zona oceanică (spre deosebire, de exemplu, de astăziChinez);

4 ) Regal Marineidestul de tânăr – vârsta medie a navelor sale15,7 anul in care este mijlocul de aur între tânăra Marina PLA (12,6 ) și US Navy întărit (19,2 ) ; pe fundalul flotelor intens actualizate, marina noastră încă arată frumospalid (24,6 ), care, fără îndoială, va fi corectată pe parcursul implementării Programului de construcții navale militare până în 2050.

5 ) ponderea navelor noi (în exploatare în ultimii 10 ani) - valoarea „inversa” cu vârsta medie, în DIU Marea Britanie este egală27,3% (în S.U.A -21,4% , China are39,5% , in Rusia -12,6% );

6 ) cele mai „vechi” tipuri de nave ale marinei britanice sunt submarinele din clasa Trafalgar (vârsta medie26,4 al anului),Fregate clasa Duke (20,0 ), SSBN clasa Wangard (19,7 ) și port elicopterul de aterizare „Ocean” (17,3 ) ; a inlocuiClădirea „Trafalgaram” „Astyuty”, începând din 2023 (link 1 ) „Ducii” vor fi înlocuite cu nave de război „de uz general” (global luptă navelor) Proiectul 26 (de fapt, deja distrugătoare), „Vangards” - „Succesori”(aproximativ din 2028), nu există informații cu privire la înlocuirea lui „Ocean” (cu excepția acestuia -link 2 );

7 ) Construcția de nave militare din Marea Britanie pare să se „degradeze” împreună cu Marina – timpul mediu de construcție pentru distrugătoarele de acest tip„Îndrăzneală” (6,32 ani) în2,3 ori mai mult decât „Burkov” (2,77 ), iar submarinele de tip Astyut sunt încorporate3,6 de ori mai mult „Virginia” (9,98 împotriva2,74 , „Articul” -11 ani! ) - Îmi amintesc de legendarul „Dreadnought”, construit „în 1 an și 1 zi” (de fapt în 20luni, ceea ce este fără principii), iar construcția fără grabă a lui „Ash” la Sevmash nu mai provoacă emoții negative.(Aceasta, desigur, este o glumă - ne vom concentra pe lideri, nu pe cei în urmă).■

Pe 15 iunie 1953, 200 de nave de război, majoritatea britanice, au ancorat în portul exterior Portsmouth, demonstrând puterea și măreția Imperiului pe care soarele nu apune niciodată.


Punțile ardeau cu un luciu lustruit, iar șiruri de marinari eleganti aliniați de-a lungul părților laterale salutau cu voce tare iahtul regal. Țevile puștilor străluceau solemn, apele Solentului străluceau și scânteiau de bucurie și peste tot, cât se vedea cu ochii, Însemnul Alb al Marinei Regale flutura în vânt. Iar peste toată această splendoare, sfâșiind vata albă ca zăpada a norilor cu aripile lor, au alergat 300 de avioane ale aviației navale.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție



Marea paradă navală, programată să coincidă cu urcarea pe tronul Elisabetei a II-a, a fost ultima din flota britanică. Nici catargele înalte, nici părțile cenușii ale navelor nu au mai putut proteja Marea Britanie de catastrofa iminentă - mecanismul de prăbușire a imperiului a fost lansat, iar acum aroganții britanici nu puteau decât să aștepte ca ultima colonie să se despartă și odinioară. marea putere avea să se transforme în cele din urmă în „mică Britanie”.

Și dacă nu există colonii, atunci nu există flotă. Marea Britanie nu-și putea permite să păstreze sute de nave de război chiar așa, de dragul prestigiului notoriu - chinuit de probleme economice, a redus radical cheltuielile militare. Cuirasate puternice au fost casate, excesul de portavion și distrugătoare au fost vândute treptat altor țări.

La începutul anilor 1980, imnul „Rule, Britain, by the seas!” suna ca o batjocură la adresa marinarilor britanici. Flota Majestății Sale s-a degradat la o stare complet bestială - Războiul din Falkland a arătat că navele britanice pot fi împușcate în siguranță din zborul de mitralare.

Fregate slabe murind din cauza rachetelor neexplodate, a armelor învechite și a portavioanelor care nu au îndrăznit să intre în zona de luptă pentru a acoperi direct distrugătoarele și navele de debarcare... Doar pregătirea tradițională ridicată a marinarilor britanici și faptul că 80% bombele care lovit navele nu au explodat.

Nici pregătirea excelentă a personalului, nici sistemul logistic și suport de luptă gândit până la cel mai mic detaliu nu au putut suplini lipsa unui sistem normal de apărare aeriană. Cronica Războiului Falkland descrie cazuri sălbatice în care echipajele navelor britanice au fost nevoite să lupte cu avioanele Forțelor Aeriene Argentinei cu salve amicale de la... puști. Concluzia este logică - o treime din cele 80 de nave și vase britanice care au ajuns în zona de luptă au primit diverse avarii de la aeronavele argentiniene. Șase dintre ele au fost scufundate.

Și acesta este rezultatul unei coliziuni cu o Argentina îndepărtată, care are doar 5 rachete antinavă! Și la ce se poate aștepta când se întâlnește cu un adversar mai serios?

Rapoarte sumbre despre moartea navelor în Atlanticul de Sud au încetinit prăbușirea flotei Majestății Sale - înspăimântați de bombele argentiniene, britanicii s-au repezit „în galop prin Europa” pentru a achiziționa tunuri robotizate antiaeriene pentru autoapărarea navelor lor - la o lună după încheierea războiului, a fost comandat primul lot de falange americane. Au început lucrări urgente pentru a îmbunătăți supraviețuirea; decorul interior sintetic a fost înlocuit cu materiale incombustibile. Noile modificări ale distrugătoarelor de tip 42, cu falangele instalate și muniția antiaeriană sporită, corespundeau deja mai mult sau mai puțin standardelor mondiale acceptate în clasa lor. Construcția în serie a submarinelor nucleare multifuncționale din clasa Trafalgar a continuat, portavionul ușor Ark Royal, a treia navă din clasa Invincible, era finalizată ...

Și totuși, prin toată rigiditatea britanică, slăbiciunea și dimensiunea redusă a flotei Majestății Sale s-au arătat clar. Întreaga componentă de suprafață a fost o replică a unor nave de război adevărate - și oricât de mult au încercat designerii britanici, s-a dovedit a fi imposibil să construiești un distrugător modern cu drepturi depline în corpul unei nave cu o deplasare de mai puțin de 5 mii de tone. . Fregata plină de vegetație „Tip 42” a rămas o „rățușă urâtă” pe fundalul semenilor săi americani, japonezi sau sovietici.

renaştere

Până la mijlocul anilor 1990, în istoria marinei britanice a început o nouă eră. „Suntem puțini, dar suntem în veste” - această expresie descrie cel mai bine Marina Regală modernă.
Britanicii, ca și înainte, nu sunt capabili să construiască nave în serii mari (de fapt, acest lucru nu este impus de situația de politică externă). Dar, în ceea ce privește calitatea echipamentului naval, britanicii creează un cu adevărat unic, adesea superior tuturor analogilor lumii din clasa sa.

Super-distrugătoarele de apărare aeriană de tip Daring, submarine nucleare multifuncționale Estute, portavion de tip Queen Elizabeth ... toate acestea sunt însoțite de o pregătire excelentă a personalului (numai profesioniștii servesc) și o schemă detaliată de utilizare a flotei: ce, unde, când, pentru ce.

Numărul de unități de luptă de suprafață din Royal Navy, la prima vedere, poate stârni un zâmbet: doar 4 nave de debarcare universale, precum și 18 distrugătoare și fregate din 2013 (un alt distrugător HMS Duncan este în prezent în curs de încercări pe mare, intrarea sa în serviciul este programat pentru 2014).
Simbolurile ciudate din fața numelui fiecărei nave de război britanice (HMS) nu sunt altceva decât o abreviere pentru Her Majesty's Ship (Her Majesty's Ship).

Cele mai multe dintre navele britanice de suprafață îi aparțin fregate „Tip 23”, cunoscute și sub denumirea de tip „Duke”. Există 13 unități în serviciu, toate construite între 1987 și 2002.

Din punct de vedere tehnic - nave obișnuite, neremarcabile, cu o deplasare de aproximativ 5000 de tone, concepute pentru a îndeplini sarcini de escortă, patrulare și auxiliare pe tot globul.
Centrala combinată diesel-electric-turbină cu gaz (de tip CODLAG) vă permite să vă deplasați cu viteze de până la 28 de noduri (se raportează că HMS Sutherland ușor a dezvoltat 34 de noduri în timpul testelor din 2008). Interval de croazieră 7.500 mile (14.000 km) la o viteză economică de 15 noduri. - destul pentru a traversa Atlanticul de două ori.

Echipaj - 185 ... 205 persoane, în funcție de sarcini.

Armamentul este standard pentru țările NATO, ținând cont de unele tradiții britanice:
- 8 rachete antinava „Harpoon”;
- sistem de apărare aeriană maritimă „Sea Wolf” (32 UVP în prova fregatei);
- pistol universal britanic de 4,5 inci (calibru 114 mm);
- o pereche de instalații automate de artilerie „Oerlikon” DS-30M;
- torpile antisubmarine de dimensiuni mici;
- heliport la pupa, hangar.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție


Fregata HMS Northumberland


Navă multifuncțională robustă pentru conflicte de intensitate scăzută. Principalul dezavantaj al fregatei de tip 23 este sistemul său de apărare aeriană Sea Wolf. În ciuda aspectului său formidabil și a celor 32 de rachete gata de lansare, caracteristicile acestui complex se aseamănă mai mult cu un sistem portabil de apărare aeriană Stinger decât cu un sistem de apărare aeriană cu drepturi depline. Raza maximă de tragere este de 10 km, se poate considera că fregata britanică Type 23 este complet neprotejată de atacurile aeriene.

Cu toate acestea, în realitate, atacarea Type 23 din aer ar fi foarte problematică. La urma urmei, „fratele mai mare” se plimbă întotdeauna în apropiere - distrugătorul inimitabil de apărare aeriană de tip „Drăzneț” (alias „Tipul 45” sau tipul „D”).

"Indraznet"... În total, din 2003, flota Majestății Sale s-a alimentat cu șase nave de acest tip. Cele mai moderne distrugătoare din lume, în designul cărora sunt introduse cele mai avansate tehnologii în domeniul sistemelor navale de apărare aeriană existente.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Două radare cu matrice fază activă: centimetru - pentru detectarea țintelor care zboară joase pe fondul apei și decimetru - pentru monitorizarea spațiului aerian la o distanță de până la 400 km.
Un sistem antiaerian PAAMS fantastic capabil să doboare rachete de croazieră care se repezi la o înălțime de 5 metri cu o viteză de Mach 2,5. Muniția complexului este de 48 de rachete din familia Aster cu un cap activ (o altă surpriză!). Poligonul de tragere al „Asterilor” este de 120 km.
.html

Cea mai mare navă din Marina Britanică de astăzi este HMS Ilustru- singurul portavion ușor din clasa Invincible care a supraviețuit.

În momentul de față, în legătură cu dezafectarea aeronavei Sea Harrier VTOL, nava nu este utilizată în scopul propus și este clasificată ca port elicopter de aterizare. Este de așteptat ca vechea navă, lansată în 1978, să părăsească Royal Navy anul viitor.

De asemenea, flota britanică are mai multe unități de suprafață mare - două docuri pentru elicoptere din clasa Albion și un port elicopter pentru aterizare din clasa Ocean. Toate cele trei nave au fost construite între 1994 și 2004.

HMS Ocean este un analog al lui Mistral - o navă de aterizare universală de dimensiuni similare, cu o punte de zbor solidă, dar fără o cameră de andocare pupa (navele de aterizare sunt lansate folosind grinzi sloop). Grup aerian - până la 18 elicoptere: polivalent „Lynx”, „Merlin” și „Sea King”; transport militar greu „Chinook”; Elicoptere de atac Apache. Interiorul navei este proiectat pentru a găzdui 830 de marini.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție


HMS Ocean


Navă de debarcare din clasa Albion, spre deosebire de Ocean, sunt lipsiți de o punte de zbor solidă și de un hangar pentru elicoptere, dar au o cameră de andocare umplută cu apă, proiectată pentru 8 șlepuri autopropulsate (4 aterizare tanc și 4 ușoare). Ambarcațiuni de debarcare suplimentare pot fi lansate folosind grupe. Nava de aterizare poate transporta 400 de parașutiști într-un singur zbor (până la 700 pentru o perioadă scurtă de timp), heliportul de la pupa lung de 64 de metri permite operațiunile simultane de decolare și aterizare a două elicoptere de transport Merlin.

Când situația depășește confruntarea colonială cu papuanii și lucrurile încep să ia o întorsătură cu adevărat serioasă, este rândul flotei de submarine nucleare. Peștii negri alunecoși nu știu să „arată steagul” și să strice priveliștea la orice paradă (fu! ce ciudați!). Singurul lucru pe care îl pot face aceste mașini este să întrerupă comunicațiile maritime, scufundând pe toți cei care le întâlnesc pe drum sau să „acopere” ținte în adâncul teritoriului inamic cu o salvă de rachete de croazieră. Și apoi, mormăind nemulțumit de mașinile frigorifice și pompele circuitelor reactorului, traversați oceanul într-o poziție scufundată cu o umbră întunecată pentru a adormi din nou la debarcaderul din Davenport (baza britanică a flotei de submarine).

În total, britanicii au astăzi 7 submarine nucleare multifuncționale - cinci Trafalgar vechi construite în anii 1980 și două cele mai noi submarine din clasa Estute.

"Trafalgar" este o ambarcațiune modestă cu o deplasare la suprafață de 4800 tone (sub apă - 5300 tone). Viteza scufundată - 32 de noduri. Echipaj - 130 de persoane. Armament - 5 tuburi torpilă, muniție - până la 30 de torpile Spearfish ghidate ("pește-spadă") cu o rază de tragere de până la 30 de mile (când trageți la distanțe mai scurte, viteza unei torpile poate ajunge la 80 de noduri ≈ 150 km / h) .
Din 1998, submarinele din clasa Trafalgar au putut transporta CBM-uri tactice Tomahawk în loc de o parte din torpile.

Mult mai interesantă este povestea navelor cu propulsie nucleară de tip Estute - HMS Astute și HMS Ambush sunt deja în serviciu, următoarele patru bărci sunt în diferite stadii de construcție (de exemplu, HMS Agamemnon a fost așezat acum două săptămâni, în iulie 2013). Al șaptelea „Estiute” - HMS Ajaks este planificat să fie pus în funcțiune în următorii ani.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție


Ambuscadă HMS


"Estitie"- cel mai modern proiect din lume de submarin nuclear multifuncțional cu capacități de luptă considerabile. Apa dulce și oxigenul „Astute” se extrage direct din apa mării, iar singurul motiv pentru a apărea la suprafață o dată la trei luni este schimbarea echipajului și completarea proviziilor de alimente. Multe soluții inovatoare au fost introduse în designul bărcii, este invizibilă și inaudibilă pentru inamic, în loc de periscopul obișnuit - un catarg multifuncțional cu camere video, camere termice și un telemetru laser. Britanicii sunt mândri să raporteze că Estute, fără măcar să părăsească baza, este capabilă să urmărească mișcarea navei de linie Queen Elizabeth II de-a lungul întregului traseu de la Londra la New York.

Principalele argumente ale super-ambarcațiunii sunt 6 TA de calibrul 533 mm și o încărcătură de muniție de 38 de torpile, mine și rachete de croazieră Tomahawk (în acest moment, Marina Britanică a adoptat Tomahawk Block IV, cea mai avansată modificare a Axei). cu capacitatea de a reprograma în zbor și de a ataca ținte în mișcare).

Britanicii au și „jucării” mai înfiorătoare - patru nave cu propulsie nucleară de tip Vanguard, purtători de rachete balistice pe bază de submarin „Trident-2” - 16 bucăți în pântecele fiecărui „pește”. Totul este simplu aici - bam! bam! și sfârșitul vieții pe pământ.

În ceea ce privește mijloacele mai puțin distructive, pe lângă toate cele de mai sus, marinarii britanici au 15 nave de mine, distrugătorul de antrenament Bristol și două duzini de nave de patrulare, inclusiv spărgătorul de gheață HMS Protecor.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție


HMS Protector în largul coastei Antarcticii


Majestatea Sa are și propriul ei secret - Royal Fleet Auxiliary (RFA). Flota auxiliara de 19 nave portacontainere, tancuri, nave de aprovizionare integrata, nave de asalt amfibie si atelier plutitor RFA Diligence, cu o deplasare de 10.850 tone.

RFA este doar începutul. În situații de criză, Ministerul Apărării începe să rechiziționeze nave de la proprietari privați. Orice mijloace sunt folosite, de exemplu, în timpul războiului din Falkland, linia de lux Queen Elizabeth a fost rechiziționată de la compania Cunard Line ca spital.

RFA este cel mai important element al flotei, permițând navelor Majestății Sale să se deplaseze rapid în orice zonă a planetei și să transporte forțele expediționare cu ele. Fără aceste nave, britanicii nu ar fi putut lupta pe țărmuri străine și ar fi fost triști sub cerul înnorat al Foggy Albion.

Epilog

În prezent, marina britanică este mai puternică ca niciodată în ultimii 50 de ani. Royal Navy este un instrument bine echilibrat și bine pregătit pentru orice sarcină urgentă - de la operațiuni internaționale în cadrul NATO până la desfășurarea ostilităților pe cont propriu.

În viitor, flota Majestății Sale se așteaptă la unele schimbări - până la sfârșitul acestui deceniu ar trebui finalizată epopeea cu construcția a două portavioane de tip Queen Elizabeth. Soarta acestor nave a fost rescrisă de mai multe ori - de exemplu, în 2010 s-a presupus că la trei ani de la construirea portavionului principal, acesta va fi eliminat și vândut unei alte țări (Coreea de Sud și Taiwan au fost numiți printre posibilii cumpărători ). Acum planurile s-au schimbat din nou - ambele portavioane pot rămâne în rândurile Marinei Regale, dar vor fi reconstruite pentru decolarea cu trampină; instalarea catapultelor a fost recunoscută ca fiind o risipă inutilă. Ce se va întâmpla în continuare - timpul va spune, portavionul principal „Regina Elisabeta” ar trebui să intre în funcțiune în 2016.

Fleet Tanker RFA Wave Ruler

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție


Submarin cu rachete strategice din clasa Vanguard

Săptămâna trecută, „VO” a publicat material despre starea forțelor armate din Foggy Albion. Expertul, care nu era jenat în termeni, a descris plin de culoare declinul forțelor aeriene și marinei puternice cândva (armata britanică nu era în mod tradițional o prioritate).


Cheltuielile militare ale Marii Britanii reprezintă doar 1,9% din PIB, ceea ce nu are cel mai bun efect asupra capacității de apărare a țării. Totuși, autorul a mers prea departe, atingând domenii despre care nu are o idee clară. Lipsa de informare a fost plină de presupuneri, care, potrivit autorului, ar trebui să corespundă liniei generale a poveștii sale.

Marea Britanie nu poate conta pe „linia îndepărtată de nave acoperite de furtuni” prin „stăpânirea mărilor”, lucrurile stau chiar mai rău cu ea decât cu aviația.


„Leu britanic ponosit: „Du-te, pisică bătrână arsă!”, autorul Y. Vyatkin.

Cântărind greșelile altora, puțini dintre noi nu vom pune mâna pe cântar (L. Peter). Obiectivitatea este un concept subiectiv. Pentru estimări precise, este necesar să aveți întreaga cantitate de informații, ceea ce este puțin probabil în practică. Maximul pe care îl poate face un jurnalist este să fie imparțial, analizând datele de care dispune.

O cunoaștere mai apropiată cu Royal Navy duce la o concluzie neașteptată: flota lor este în cea mai bună stare din ultimii 50 de ani. Iar bugetul limitat este suficient pentru a menține una dintre cele mai bune marine din lume. Pentru a ne convinge de acest lucru, derulăm înapoi acum câteva decenii.

1982, conflict din Falkland: cel mai bun pe care l-a avut Marea Britanie au fost distrugătoarele de tip 42 (4200 de tone) cu capacități de luptă limitate. Opt unități în serviciu.

Portavioanele și SeaHarriers au eșuat apărarea împotriva Forțelor Aeriene Argentinei, echipate cu avioane din anii 1950. Așa erau portavioanele alea.

Câteva zeci de distrugătoare și fregate (2000 de tone) construite în anii 1950-60. Capacitățile acestor „nave” sunt evidențiate de un simplu fapt: din opt duzini de rachete trase de sistemul de apărare aeriană „SiKat”, ... au fost înregistrate 0 lovituri.

Nu este surprinzător că 30 de nave și vase (o treime din escadrilă!) au fost avariate prin intermediul unui atac aerian. Amiralii britanici își datorează victoria stării și mai deplorabile a forțelor armate din Argentina, au refuzat 80% din bombele aruncate.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție


Ca un film de știri al celui de-al Doilea Război Mondial. Sistemele de apărare aeriană ale navelor britanice au făcut posibilă împușcarea lor directă.

Au trecut trei decenii. Cum s-a schimbat marina britanică?

Nucleul de luptă al KVMS-ului modern este șase distrugătoare de clasă Daring (Tip 45), puse în funcțiune în 2009-2013.

„Deringurile”, în general, nu sunt nici o capodopera a construcțiilor navale, au un sistem de apărare aeriană destul de problematic


Din acelasi articol.

Mențiunea sistemului problematic de apărare aeriană a fost deosebit de ciudată, având în vedere că Darings sunt cele mai bune nave specializate de apărare antiaeriană/rachetă din lume. Acolo unde distrugătoarele britanice eșuează, nimeni nu poate.

Cât de justificată este o astfel de afirmație? Pentru a vă asigura că sunt cei mai buni din clasa lor, uitați-vă doar la nave.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Distrugătorul iese în evidență pentru toată lumea. De la un layout competent, cu o înălțime remarcabilă a stâlpilor de antenă, până la caracteristicile de calitate ale antenelor în sine (2 radare cu AFAR) și sistemul antiaerian PAAMS (S), care a stabilit o serie de recorduri pentru interceptarea țintelor în condiții dificile.

„Daring” este de două ori mai mare decât distrugătoarele de tipul anterior (Tipul 42). Deplasarea sa totală este de aproximativ 8000 de tone. Absența armelor de lovitură și a rachetelor cu rază lungă se explică prin timp de pace: în prova Daring, spațiul este rezervat pentru 12-16 silozuri suplimentare de rachete.

Chiar și la un deceniu după așezare, nivelul de apărare aeriană a distrugătoarelor britanice rămâne de neatins pentru marinele majorității țărilor lumii.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Pe lângă Darings, componenta de suprafață include 13 fregate din clasa Duke, care s-au alăturat în rândurile Marinei în perioada 1990-2002. În ceea ce privește caracteristicile și componența armamentului, ele corespund aproximativ BOD-ului intern pr. 1155. În același timp, „Dezii” sunt mai tineri decât BOD-urile și distrugătorii autohtoni cu o medie de 10 ani.

În 2017, la șantierul naval din Glasgow a fost așezată fregata de luptă Global Combat Ship de următoarea generație (Tip 26) cu o deplasare totală de peste 8.000 de tone. Se așteaptă ca înainte de sfârșitul următorului deceniu, Marina să primească opt dintre aceste fregate supra-aglomerate.

Așa arată de fapt „leul britanic ponosit”.

În paralel, este în derulare dezvoltarea proiectului Type 31e, cunoscut și sub denumirea de „fregata de uz general”. O versiune mai modestă a navei din zona oceanului, planificată a fi construită într-o serie de 5 unități.

Portavioane

În 2017, portavionul Queen Elizabeth a început testele pe mare. Cu o deplasare totală de peste 70 de mii de tone, ea a devenit cea mai mare navă de război construită vreodată în Marea Britanie. Și, de asemenea, primul portavion cu drepturi depline al Marinei Regale din ultimii 38 de ani, de când învechitul Ark Royal a fost tăiat în metal în 1980.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Cum se va schimba potențialul marinei odată cu apariția Reginei Elisabeta și a geamănului său, portavionul în construcție Prințul de Wales, a cărui livrare către flotă este programată pentru 2020?

În ciuda dimensiunilor sale extraordinare, Queen Elizabeth nu are catapulte și este proiectat pentru a opera aeronave cu decolare și aterizare verticală (scurtă). Conform planului, dimensiunea reală a grupului aerian va fi de doar 24 de avioane de luptă F-35B și mai multe unități de avioane cu aripi rotative. În configurația de aterizare, este posibil să plasați elicoptere de transport-lupt (inclusiv CH-47 Chinook grele), convertiplane și o escadrilă de atac AN-64 Apache.

Se știe că nici măcar „Nimitz” american - spre deosebire de navele mai puternice și mai avansate cu o aripă aeriană mai mare, nu sunt capabile să influențeze situația în războaiele locale. Atunci ce se așteaptă britanicii? Evident, reginele nu vor reprezenta nicio forță semnificativă.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Un lucru este sigur - chiar și o astfel de navă este mai bună decât un dig gol.

70 de mii de tone nu au putut fi irosite. Britanicii au primit o platformă universală - un aerodrom mobil cu câteva zeci de avioane de luptă, un port elicopter antisubmarin, o navă de aterizare și o bază radar naval - datorită radarului său puternic, Regina este capabilă să controleze spațiul aerian într-o rază. de 400 km.

Acum va fi montat oriunde va deveni posibil să folosiți o astfel de navă. Problema necesității este scoasă din sfera discuțiilor. Statutul de „putere maritimă” obligă să existe un portavion.

Odată cu apariția portavioanelor, a apărut întrebarea despre soarta viitoare a navelor de aterizare Albion și Bulwerk (Oplot), care au intrat în serviciu în 2003-2004. UDC-urile britanice nu se disting prin capabilități remarcabile, inferioare ca totalitate de caracteristici față de Mistralul francez. Ținând cont de faptul că operațiunile de aterizare pot fi efectuate cu participarea portavioanelor Queen Elizabeth, durata de viață planificată a UDC-ului din clasa Albion (până în 2033-34) poate fi ajustată în jos.

Posibilitatea de anulare anticipată a UDC are un alt motiv: există un element „umbră” în structura marinei britanice. Flota auxiliară (RFA) - nave maritime cu destinație specială conduse de echipaje civile, în timp ce îndeplinesc sarcini pur militare. Tancurile de mare viteză, navele de aprovizionare integrate, navele de asalt amfibie și portavioanele de elicoptere deghizate în nave civile.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție


Nava cu aburi pașnică „Mounts Bay” demonstrează andocarea ambarcațiunilor de debarcare

Flota auxiliară este completată activ cu echipamente noi. Așadar, în 2017, a fost pusă în funcțiune o cisternă de mare viteză (KSS) de tip nou „Tidesspring” cu o deplasare de 39.000 de tone. Această unitate este coloana vertebrală a Marinei Britanice, oferind operațiuni pe tot globul.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție


Tancul RFA Tiderace parcat la baza navală americană Yokosuka (Japonia)

Componentă subacvatică

În serviciu - 10 submarine nucleare:

4 „Avangarda” cu scop strategic și 6 submarine polivalente: trei „Trafalgar” (1989-1991) și trei „Astyut” din noua generație.

Încă două submarine din seria Astyut se află în diferite stadii de construcție, al treilea construit, dar nu la timp pentru a intra în serviciu (Odeishes), a început testarea în ianuarie 2018.

Având în vedere starea tehnică a navelor, vârsta lor fragedă și echipamentul (de exemplu, toate cele șase submarine sunt purtătoare de rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune), marina britanică poate revendica locul al doilea în lume (după Statele Unite) în ceea ce privește numărul de submarine pregătite pentru luptă.

Este bine cunoscut faptul că SSBN-urile britanice sunt înarmate cu rachete balistice americane Trident-2. Mai puțin cunoscut este faptul că britanicii folosesc focoase nucleare mai avansate de design propriu, cu randament exploziv reglabil (de la 0,5 la 100 kt).

Toate cele șase submarine nucleare multifuncționale sunt înarmate cu rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune. Marea Britanie este singurul dintre aliații SUA căruia i s-a acordat dreptul de a-l achiziționa pe acesta, care combină o rază de zbor strategică cu un focos convențional.

Ritmul achizițiilor de rachete de croazieră este lent: în fiecare deceniu, britanicii achiziționează aproximativ 65 de rachete Tomahawk pentru a compensa consumul de rachete existente. Prima utilizare în luptă a avut loc în timpul bombardamentului Serbiei din 1999, 20 de rachete au fost lansate de submarinele britanice. În viitor, lansările CD-ului au fost făcute din Oceanul Indian în sprijinul operațiunii din Afganistan, invazia SUA a Irakului și bombardarea Libiei în 2011.

Cel mai demn dintre adversarii vrednici

Singura flotă din lume care are experiență în desfășurarea războiului naval în condiții apropiate de cele moderne. Capabil în practică să ofere sprijin logistic pentru o operațiune maritimă majoră la o distanță de 13 mii de kilometri de țărmurile sale.

O evaluare a stării și capacităților Marinei Regale este imposibilă fără a ține cont de realitățile geopolitice ale timpului nostru. Marina britanică este un element integrant al marinei americane, care are un format multinațional. Calitățile antiaeriene ale Darings sunt folosite pentru a oferi apărare grupurilor de portavion americane. Cisternele auxiliare ale flotei escortează escadrile americane. Trafalgars cu propulsie nucleară lansează rachete de croazieră pentru a sprijini operațiunile SUA în Orientul Mijlociu.

Cu mult înainte ca împăratul Petru să „taie o fereastră” în Marea Baltică și să pună bazele marinei ruse, „stăpâna mărilor” Anglia a condus valurile de pe tot globul timp de secole. Condițiile preliminare pentru aceasta au fost atât locația specială, insulară a Marii Britanii, cât și nevoia geopolitică de a lupta împotriva puterilor europene puternice - Spania, Franța, Portugalia.

Start

Primele nave serioase ale Marii Britanii pot fi considerate trireme și direme ale Imperiului Roman, care a abordat problema construcțiilor navale la fel de serios ca orice altceva - navele sale cu vele și vâsle erau vârful tehnologiei din acea vreme. După plecarea romanilor și formarea multor regate diferite pe teritoriul insulelor britanice, navele britanicilor au pierdut semnificativ în toate componentele - tonaj, fabricabilitate și cantitate.

Impulsul pentru apariția unor nave mai avansate au fost raidurile scandinavelor - vikingii feroce pe drakkar-uri rapide și manevrabile au făcut raiduri devastatoare asupra bisericilor și orașelor de pe coastă. Construirea unei flote mari de patrulare a permis britanicilor să reducă semnificativ pierderile din invazii.

Următoarea etapă în dezvoltarea marinei britanice a fost invazia lui William Cuceritorul și formarea unui stat unitar, Anglia. Din acel moment, merită să vorbim despre apariția flotei engleze.

Marina Regală Engleză

Istoria oficială a Marinei Regale a Angliei ar trebui să înceapă cu Henric al VII-lea, care a mărit flota britanică de la 5 la 30 de nave. Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, britanicii nu au găsit lauri deosebiti pe mare, dar după victoria asupra „Armatei Invincibile” spaniole și o serie de alte victorii, situația cu despărțirea navală de navele amirale europene (Spania și Franța) a început să se stabilească.

Corsari și pirați - două fețe ale aceleiași monede

În istoria Marinei Britanice, o linie specială și controversată merită remarcată activitățile celebrilor corsari englezi, dintre care cei mai faimoși au fost Henry Morgan. În ciuda „activității sale principale” sincer prădătoare, primul dintre ei a fost numit cavaler și i-a învins pe spanioli, iar al doilea a adăugat un alt diamant coroanei engleze - arhipelagul Caraibe.

Marina Britanică

Istoria oficială a marinei britanice (există discrepanțe legate de prezența flotelor Angliei și Scoției înainte de 1707, când acestea au fost unite) începe la mijlocul secolului al XVII-lea. De atunci, britanicii au început să câștige din ce în ce mai puține înfrângeri în luptele navale, câștigând treptat gloria celei mai puternice puteri navale. Culmea superiorității engleze pe valuri cade în războaiele napoleoniene. Ele au devenit, de asemenea, un moment de glorie pentru navele cu pânze care ajunseseră la plafonul lor tehnologic până atunci.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Sfârșitul războaielor napoleoniene a ridicat Marina Regală a Marii Britanii pe piedestalul celei mai puternice flote din lume. În secolul al XIX-lea, britanicii au fost primii care au schimbat lemnul și pânzele pentru fier și abur. În ciuda faptului că marina britanică practic nu a participat la bătălii majore, a fost considerată foarte prestigioasă, iar atenția acordată menținerii puterii și pregătirii de luptă a forțelor navale era o prioritate. Seriozitatea atitudinii britanice în avantajul lor în oceane este evidențiată de faptul că doctrina nerostită prescrie menținerea următorului echilibru de putere: marina britanică trebuia să fie mai puternică decât oricare două marine la un loc.

Primul Război Mondial: Flota Mare vs Flota Mării Libere

Marina britanică în Primul Război Mondial nu s-a arătat la fel de strălucitor pe cât s-ar fi putut aștepta înainte de începerea sa: Marea Flotă, a cărei sarcină principală era să învingă flota germană de mare liberă, nu și-a făcut față sarcinii - pierderile sale au fost mult mai mari decât cele ale germanilor. În ciuda acestui fapt, capacitățile Marii Britanii de construcții navale au fost atât de mari încât și-a păstrat avantajul, forțând Germania să abandoneze tactica unor bătălii mari și să treacă la tactici de raider folosind formațiuni mobile submarine.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Crearea a doua, fara exagerare, nave de razboi emblematice, care au devenit fondatorii unor intregi tendinte in constructia navala, dateaza din aceasta perioada. Primul a fost HMS Dreadnought, un nou tip de navă de luptă cu armament puternic și o instalație de turbină cu abur care i-a permis să dezvolte o viteză fantastică de 21 de noduri pentru acele vremuri. Al doilea a fost HMS Ark Royal, un portavion care a servit în marina britanică până în 1944.

În ciuda tuturor pierderilor din Primul Război Mondial, până la sfârșitul acestuia, Marea Britanie avea o flotă uriașă în bilanț, atârnată de un buget care nu se scurge ca o povară grea. Prin urmare, Acordul de la Washington din 1922, care limita echipajul la un anumit număr în fiecare dintre clasele de nave, a fost o adevărată salvare pentru insulari.

Al Doilea Război Mondial: lucrați la bug-uri

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Marina Regală a Marii Britanii avea douăzeci și două de portavioane de mare capacitate și de avioane), 66 de nave din clasa crucișătoarelor, aproape două sute de distrugătoare și șase duzini de submarine, fără a număra cele aflate în construcție. Aceste forțe le-au depășit de mai multe ori pe cele disponibile Germaniei și aliaților săi, ceea ce a permis britanicilor să spere la un rezultat favorabil pentru ei înșiși în bătăliile navale.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Germanii, bine conștienți de superioritatea britanicilor, nu s-au implicat în ciocniri directe cu puternicele escadroane ale aliaților, ci s-au angajat în război de gherilă. Un rol deosebit l-au jucat submarinele, dintre care al Treilea Reich a nituit aproape o mie!

Karl Dönitz, „Guderianul subacvatic”, a dezvoltat tactica „haita de lupi”, care presupunea atacarea convoaielor și atacurile „mușcă și sări”. Și la început, detașamentele zburătoare ale submarinelor germane i-au adus pe britanici într-o stare de șoc - debutul ostilităților în Atlanticul de Nord a fost marcat de un număr uluitor de pierderi atât în flota comercială, cât și în marina britanică.

Un factor favorabil suplimentar pentru Germania a fost faptul că bazele marinei britanice în 1941 s-au pierdut semnificativ în număr și calitate - înfrângerea Franței, capturarea Belgiei și Olandei a dat o lovitură gravă planurilor insulelor. Ei bine, Germania a avut ocazia să folosească eficient submarine mici cu un timp de navigație autonom scurt.

Situația a fost inversată prin descifrarea codurilor submarinașilor germani, crearea unui nou sistem de convoi, construirea unui număr suficient de nave specializate de convoi, precum și sprijinul aerian. Succesele ulterioare ale Marii Britanii pe mare au fost asociate atât cu capacități uriașe de construcție navală (britanicii au construit nave mai repede decât le-au scufundat germanii), cât și cu succesele aliaților pe uscat. Retragerea Italiei din război a privat Germania de bazele ei militare mediteraneene, iar Bătălia de la Atlantic a fost câștigată.

Falkland: conflict de interese

În perioada postbelică, navele marinei britanice au fost remarcate serios în Argentina. În ciuda caracterului neoficial al conflictului, pierderea insulelor s-a ridicat la câteva sute de oameni, câteva nave și o duzină de luptători. Desigur, Marea Britanie, care era cu un ordin de mărime superioară în puterea navală, a recâștigat cu ușurință controlul asupra Falklands.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Război rece

Principala cursă a înarmărilor a avut loc nu cu vechii adversari - Japonia sau Germania, ci cu un aliat recent al blocului - Uniunea Sovietică. Războiul Rece putea deveni fierbinte în orice moment, așa că marina britanică era încă în alertă maximă. Amplasarea bazelor navale, dezvoltarea și punerea în funcțiune de noi nave, inclusiv submarine cu arme nucleare - toate acestea au fost deja făcute de britanici la rangul de al doilea număr. Principala confruntare a avut loc între cei doi titani - Uniunea Sovietică și Statele Unite.

Marina britanică astăzi

Până în prezent, este considerat cel mai mare din Lumea Veche și este inclus (pe bază de rotație) în formațiunile Marinei NATO. Portaavionele și crucișătoarele de rachete cu capacitatea de a transporta focoase nucleare sunt principala forță de lovitură a Marinei în prezent: 64 de nave, dintre care 12 sunt submarine, 2 portavioane, 6 distrugătoare, 13 nave din clasa fregate, trei de aterizare, 16 dragători de mine și douăzeci de bărci de pază și de patrulare. O altă navă auxiliară, Fort George, este considerată o navă militară mai degrabă condiționat.

Nava emblematică este portavionul „Bulvark” - o navă multifuncțională care îndeplinește nu numai sarcinile de bază de aeronave bazate pe transportoare, ci și funcții de aterizare (transportul a până la 250 de pușcași marini și echipamente de aterizare). Bulvark a fost construit în 2001 și pus în funcțiune în 2005.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Forța principală de suprafață sunt fregatele din seria Norfolk, numite după ducii englezi, iar forța subacvatică este SSBN-urile din seria Vanguard, echipate cu rachete nucleare. Flota are sediul în Plymouth, Clyde și Portsmouth, iar baza Plymouth Devonport este în acest rol din 1588! În acel moment, navele se ascundeau în el, așteptând chiar „Armada invincibilă” spaniolă. De asemenea, este singurul în care sunt reparate nave cu motoare nucleare.

Dezmembrarea navelor marinei britanice din clasa SSBN (submarine nucleare) nu este efectuată - insularii nu au o astfel de capacitate tehnologică. Prin urmare, submarinele care și-au îndeplinit durata de viață sunt pur și simplu puse sub control până la vremuri mai bune.

Trecerea unui crucișător rusesc cu rachete în apropierea apelor teritoriale ale Marii Britanii în 2013 i-a șocat nu doar pe locuitori, ci și pe marina țării. Marina Rusă în largul coastelor Marii Britanii! În ciuda statutului de putere maritimă, britanicii nu au găsit cu ușurință o navă comparabilă în clasă și capabilă să avanseze spre crucișătorul rus.

flota britanică. Nave și nave ale marinei britanice. Ambiții cu lipsă de muniție

Britanicii au deținut conducerea în crearea a două bătălii pe mare care au schimbat fața bătăliilor navale timp de mulți ani: dreadnought, o navă militară puternică și rapidă, care își depășește rivalii atât ca manevrabilitate, cât și ca putere de salvare, și portavionul, o navă care astăzi este forța principală a Marinei din toate țările mari.

In cele din urma

Ce s-a schimbat în flota engleză din timpul stăpânirii romane până în zilele noastre? Marina britanică și-a făcut drum de la fragilele nave ale jarl-urilor sași la fregate de încredere și cele mai puternice „manovar” ale erei Drake și Morgan. Și apoi, deja la apogeul puterii sale, el a fost primul în toate lucrurile pe mare. Două războaie mondiale au zguduit stăpânirea lui Pax Britannika, iar după el marina sa.

Astăzi, Marina Britanică se află pe locul 6 la tonaj, în urma Indiei, Japoniei, Chinei, Rusiei și SUA, iar „insularii” pierd în fața americanilor de aproape 10 ori! Cine ar fi crezut că câteva secole mai târziu, fosta colonie va arunca o privire condescendentă către fosta metropolă?

Cu toate acestea, marina britanică nu este doar tunuri, portavioane, rachete și submarine. Aceasta este istorie. O poveste cu mari victorii și înfrângeri zdrobitoare, fapte eroice și tragedii umane... „Bucură-te Britannia, stăpâna mărilor!”