Spune-mi cum a murit prințul Igor. Răscoala drevlyanilor și uciderea prințului Igor. Religia și cunoștințele sacre ale drevlyanilor

După ultima călătorie la Constantinopol (944), prințul Igor a trăit cu toată lumea în pace și chiar și-a trimis guvernatorul Sveneld să colecteze tribut. Strângând tribut în orașe, Sveneld s-a îmbogățit și și-a îmbogățit echipa. Echipa prințului Igor a început să-și exprime nemulțumirea: „ Tinerii din Sveneld s-au îmbrăcat în arme și haine, dar noi suntem goi. Vino, prințe, cu noi pentru tribut și te vei primi pe tine și pe noi".
În acest sens, în toamna anului 945, Igor a decis să meargă personal la poliudie, să colecteze tribut și să execute judecata. Ajunși în ținuturile drevlyanilor, potrivit cronicarului, Igor și alaiul lui au început să primească tribut mai mult decât de obicei și au provocat tot felul de violențe asupra drevlianilor. După ce a strâns tribut, echipa, împreună cu Igor, s-au întors la Kiev, dar pe drumul spre casă, Igor s-a răzgândit brusc să se întoarcă. Spunând echipei " Du-te acasă cu tributul, și mă voi întoarce, încă arăt", și-a eliberat cea mai mare parte a echipei sale. El însuși a rămas cu un număr mic de războinici și s-a întors pentru a primi mai mult tribut de la Drevlyans.
Drevlyanii, afland că Igor va veni din nou, au început să se gândească cu prințul lor Mal: ​​” Lupul va intra în oi, va târî toată turma până îl vor ucide, așa că acesta: dacă nu-l omorâm, atunci vom fi distruși cu toții„Hotărând așa, au trimis să-i spună lui Igor:” De ce te duci din nou? Ai luat tot tributul, nu-i așa?„Dar Igor nu i-a ascultat, apoi Drevlyenii, după ce au părăsit orașul Korosten, l-au ucis pe Igor. Există dovezi că” acest nenorocit prinț a fost legat de doi copaci, sfâșiați în două". Deci, conform legendei, prințul Igor a murit.

Marele Duce al Rusiei Igor este una dintre figurile istoriei noastre, pe care s-a turnat multă murdărie. Moartea sa în prezentarea Povestea anilor trecuti a lăsat o amprentă negativă asupra întregii sale domnii, în care s-a vărsat multă sudoare și sânge pentru a întări statul rus.

Cronica ultimelor zile ale prințului spune următoarele: „Echipa i-a spus lui Igor:“ Tinerii din Sveneld se îmbracă cu arme și haine, iar noi suntem goi. Să mergem, prințe, cu noi pentru tribut, și tu îl vei primi și noi îl vom primi.” Și Igor i-a ascultat - a mers la Drevlyans pentru tribut și a adăugat un nou tribut celui precedent, iar oamenii săi le-au violentat. Luând un omagiu, s-a dus în orașul său. Când se întorcea, reflectând, i-a spus echipei sale: „Du-te acasă, mă voi întoarce și mă voi aduna”. Și și-a trimis alaiul acasă și s-a întors cu un mic alai, dorind mai multă avere. În plus, complotul este cunoscut de toată lumea din manualele școlare de istorie, drevlyenii au hotărât la veche: „Dacă un lup se obișnuiește cu oile, va îndura toată turma până când o va ucide; la fel este și acesta: dacă nu-l ucidem, ne va nimici pe toți.” Drevlyanii au organizat o ambuscadă și l-au ucis pe prinț și pe războinicii săi, „din moment ce erau puțini”.

Poza este figurativă, strălucitoare, memorabilă. Drept urmare, știm din copilărie că Marele Duce rus Igor este un tâlhar lacom și prost (și-a băgat capul cu un număr mic de soldați la un trib deja jefuit), un comandant mediocru (complotul arderii rusului). flotă de „focul grecesc” în 941), un conducător inutil care nu a beneficiat Rusiei.
Adevărat, dacă gândim bine și ne amintim subiectivitatea izvoarelor scrise istorice, care au fost întotdeauna scrise la comandă, atunci mai multe inconsecvențe pot fi înlocuite. Echipa îi spune Marelui Duce: „și suntem goi”. Cu doar un an în urmă - în 944, bizantinii, înspăimântați de puterea trupelor lui Igor, i-au oferit un uriaș tribut. Prințul „a luat aur și mătase de la greci pentru toți soldații”. Și, în general, este ridicol să spunem că echipa Marelui Duce (elita militară din acea vreme) este „naga”. În plus, cronica relatează că Igor a luat din Bizanț „tribut, pe care l-a luat Oleg și nu numai”. Oleg a luat 12 grivne de argint per frate (o grivne a echivalat cu aproximativ 200 de grame de argint). Pentru comparație, un cal bun costa 2 grivne. Barcă maritimă de luptă cu laturile bătute - 4 grivne. Este clar că după o asemenea bogăție, „comorile” drevlyanilor - mierea și blănurile - sunt un tribut obișnuit (taxă).

Următoarea inconsecvență este imaginea „nefericitului prinț”, un comandant mediocru. În anii lungi ai domniei sale (condus din 912 - a murit în 945), Igor a pierdut o singură bătălie - în 941. Mai mult decât atât, rivalul Rusului era puterea mondială a acelui timp, care poseda tehnologii militare avansate - Bizanțul. În plus, victoria a fost câștigată de bizantini din cauza lipsei unui factor surpriză - grecii au avut timp să se pregătească bine pentru luptă (bulgarii au raportat despre atacul Rusului) și utilizarea celor mai puternice arme ale acel timp. A fost așa-zisa. „Focul grecesc” - un amestec combustibil care a fost folosit în scopuri militare, compoziția sa exactă nu este cunoscută. Nu exista protectie fata de aceasta arma, amestecul combustibil ardea chiar si pe apa. Trebuie să ținem cont și de faptul că campania militară în ansamblu a fost câștigată de Igor. Trei ani mai târziu, Marele Duce a adunat o nouă armată, a completat-o ​​cu varangi, a făcut o alianță cu pecenegii și a trecut la inamic. Bizantinii s-au speriat și au trimis o ambasadă cerând pace. Prințul a primit un tribut bogat și a încheiat un tratat de pace. Igor sa dovedit nu numai ca războinic, ci și ca diplomat - de ce să lupte dacă inamicul însuși oferă o pace profitabilă? El nu a uitat de trădarea bulgarilor – el „a ordonat pecenegilor să lupte cu pământul bulgar”.

De ce prințul Igor ordonă pecenegilor? Există un răspuns și, de asemenea, nu se încadrează în imaginea unui „tâlhar și aventurier”. În 915, când „pecenegii au venit pentru prima dată pe pământul rusesc”, Marele Duce a putut să-i oblige la pace. Este clar că dacă pământul rus era slab, situația s-ar fi dezvoltat altfel. Ca în acele vremuri, așa și acum, popoarele înțeleg doar limbajul forței. Pecenegii au migrat la Dunăre. În 920, în analele pecenegilor, există o altă frază - „Igor a luptat împotriva pecenegilor”. Atenție - nu a respins raidul, nu a luptat cu ei în țara rusă, ci „a luptat împotriva pecenegilor”, adică a mers la ei și a câștigat. Drept urmare, pecenegii vor decide să încerce forțele Rusiei abia în 968. În plus, dacă soarta faptului că Igor a putut în 944 „comanda” pecenegilor să lupte împotriva pământului bulgar, ei erau în dependență de vasal de Rusia. Cel puțin unele dintre triburi. Acest lucru este confirmat de participarea forțelor auxiliare peceneg la războaiele din Svyatoslav. Timp de 48 de ani (două generații) pecenegii nu au îndrăznit să atingă pământurile rusești. Acest lucru spune multe. Doar o singură linie - „Igor a luptat împotriva pecenegilor” și o întreagă ispravă uitată a armatei ruse. Lovitura a fost atât de puternică încât vitejii războinici ai stepelor de două (!) generații s-au temut să atace Rusia. Pentru comparație, polovtsy, care au venit mai târziu decât pecenegii, au făcut doar cincizeci de atacuri majore asupra pământurilor rusești în o sută cincizeci de ani. Ca să nu mai vorbim de micile raiduri, care nu au fost luate în considerare. Și dacă luăm perioada domniei baptistului Rusiei Vladimir Svyatoslavich, atunci el a trebuit să construiască o linie de fortărețe de-a lungul granițelor de sud ale statului, să alunge războinici din tot statul acolo. Sub Vladimir, relațiile dintre Rusia și Stepă s-au deteriorat brusc - a existat o „mare bătălie” neîncetată cu pecenegii, care aproape anual pătrundeau în suburbiile Kievului. Potrivit împăratului bizantin Constantin al VII-lea Porphyrogenitus, hoardele pecenegi au cutreierat la o distanță de doar o zi de călătorie din Rusia.

Surse străine confirmă opinia despre puterea Rusiei în timpul domniei Marelui Duce Igor. Geograful și călătorul arab al secolului al X-lea, Ibn-Khaukal, îi numește pecenegi „un vârf de lance în mâinile Rusilor”, pe care Kievul îl întoarce oriunde dorește. Istoricul arab, geograful Al-Masudi numește Don - „râul rus”, iar Marea Neagră – „rus, pentru că nimeni nu îndrăznește să înoate de-a lungul lui, în afară de Rus”. Asta în timpul domniei lui Igor Stary. Scriitorul bizantin, istoricul Leon Diaconul numește Bosforul Cimmerian (modernul Kerci) o bază rusă, de acolo Igor și-a condus flota către Imperiul Bizantin. Din acordul cu Bizanțul din 944, reiese clar că Rusia sub Igor controla atât gura Niprului, cât și trecerile către Crimeea din stepă.

Întrebarea este cine este marele om de stat? Igor, care a fost plătit de puternicul Imperiu Bizantin, pecenegii au fost „mușchiul armei sale” și timp de două generații nu au îndrăznit să tulbure granițele rusești, conducătorul care a făcut din Don „râul rusesc”. Sau Vladimir „Sfântul” - participant la un război intestin fratricid, care a deținut sute de concubine și a construit închisori pe Desna, din pecenegi, care au călătorit o zi de călătorie din orașele rusești.

Misterul morții lui Igor și rolul Olgăi

Întrebarea este cum a căzut marele suveran, comandant și diplomat, care a luat aur, argint și mătase de la greci, într-o capcană creată de lăcomia războinicilor săi? Potrivit istoricului Lev Prozorov, Igor a fost ucis nu de drevlyeni, ci de echipa Varangiană, care era formată în principal din creștini. Există câteva fapte despre asta. În primul rând, o echipă rusă adevărată nu l-ar părăsi pe prinț. Echipa și prințul erau una. Războinicii nu l-au putut lăsa pe prinț într-un ținut ostil. Echipa prințului a suferit daune semnificative în 941. Prin urmare, pentru a strânge tribut, a luat detașamentele varange și „echipa mică”. În al doilea rând, armata lui Igor înainte de campania împotriva Bizanțului din 944 a fost completată cu vikingi. După a doua campanie împotriva Bizanțului, tratatul din 944 menționează că o parte semnificativă a rușilor depun jurământ în biserica catedrală a profetului Ilie din Kiev Podil. Cronica explică: „Pentru că mulți varangi sunt creștini”. În al treilea rând, lăcomia (motivul oficial al morții lui Igor și al echipei mici) nu era caracteristică Rusului și, în general, păgânilor din nordul Europei. Rusi, slavii i-au uimit întotdeauna pe străini cu generozitatea și dezinteresul lor, care se transforma adesea în extravaganță. Creștinii germani, creștinii polonezi, dimpotrivă, se distingeau prin lăcomia de pradă. În al patrulea rând, autorul bizantin Leon Diaconul scrie că Igor a fost ucis de „germani”, iar creștinismul de pe malul Mării Varangiei a fost numit atunci „credința germană”.

Faptul revenirii echipei la Kiev este, de asemenea, interesant, prințul și cei mai apropiați asociați ai săi au fost uciși, iar soldații s-au întors vii și sănătoși. Ei nu sunt pedepsiți, iar povestea lor ridicolă devine povestea oficială. Este clar că asasinarea a avut un client. Comunitatea creștină din Kiev la acea vreme se simțea bine, chiar și prințul Askold a acceptat credința creștină, sub Igor a apărut o biserică catedrală. Comunitatea creștină a avut și un înalt patron - prințesa Olga, soția lui Igor. Se crede oficial că la acea vreme ea era păgână și a fost botezată de mâna împăratului bizantin Constantin. Dar sursele bizantine nu confirmă această versiune.

„Răzbunarea” Olgăi ridică și mai multe întrebări. Se presupune că ea și-a răzbunat soțul „după obiceiuri păgâne crude”. Trebuie remarcat faptul că, conform obiceiurilor păgâne, vrăjimea de sânge era o chestiune a unui cerc restrâns de oameni - acesta este un frate, fiu, tată al celui ucis, fiul fratelui sau fiul surorii. Femeile ca răzbunători nu erau considerate. În plus, în acele vremuri faptele creștinilor nu erau mai puțin (dacă nu mai cumplite) decât cele ale neamurilor. De exemplu, împăratul creștin Iustinian cel Mare a ordonat masacrul a 50.000 de creștini răzvrătiți la hipodromul din capitală, iar împăratul Vasile al II-lea a ordonat executarea a 48.000 de bulgari (tot creștini) capturați.

Numărul morților este surprinzător, doar la „sărbătoarea sângeroasă”, conform cronicii, au fost uciși 5 mii de drevliani care băuseră vin grecesc. Apropo Olga se grăbește și numărul celor uciși, se face impresia că nu este vorba de o răzbunare, ci de o „curățare” de posibili martori. Adevărat, se pare, nu vom ști niciodată dacă Olga a fost printre organizatorii acestei crime sau dacă a fost folosită „orb” de agenții Constantinopolului care au acționat prin comunitățile creștine din Kiev și ținutul Drevlyane.

Igor a fost primul prinț al vechiului stat rus din dinastia Rurik. Puțini oameni știu că Rurik însuși a fost prințul de Novgorod. Și prințul Oleg, numit Profetul, a subjugat Kievul și i-a transferat capitala. Oleg era o rudă cu Rurik și, pe moarte, i-a lăsat lui tânărul Igor, precum și un fel de regență cu el. Profetul Oleg a domnit în unanimitate ca un autocrat nelimitat, dar a făcut o serie de fapte, mai ales sângeroase, în numele tânărului Igor. De exemplu, după ce i-a înșelat pe prinții Askold și Dir care au condus acolo de la Kiev, el i-a executat, spunând: „Nu sunteți prinți și nu sunteți o familie princiară. Dar sunt dintr-o familie princiară. Și acesta este fiul lui Rurik.

Prințul Igor a condus Kievul timp de 33 de ani și s-ar părea că viața lui, ca strămoș real al dinastiei, ar trebui să fie cunoscută cu certitudine. Cu toate acestea, nu este. Nu există unitate nici măcar în determinarea datei nașterii sale. Prin urmare, enciclopedia indică faptul că s-a născut în jurul anului 878, cu un an înainte de moartea tatălui său, pe care unii istorici nu îl consideră, în general, o persoană istorică.

Majoritatea oamenilor care au absolvit școala sovietică își vor putea aminti că Igor a fost un prinț nesemnificativ care a murit în timp ce colecta tribut de la drevlyeni din cauza lăcomiei și prostiei sale. Cu toate acestea, această versiune a adevărului istoric nu corespunde. Mai mult, cauzele morții sale și adevărații ucigași nu au fost stabilite în cele din urmă.

Igor a început să domnească independent abia după moartea profetului Oleg - o personalitate de asemenea semi-legendară, cel puțin nemenționată în nicio sursă străină, și asta în ciuda faptului că „scutul său se află pe porțile Țaregradului”. Oleg a murit în 911 (conform altor surse în 922). Înainte de moartea sa, a reușit să-l căsătorească pe Igor cu viitorul prim sfânt rus - Prințesa Olga. Înainte de căsătorie, Olga era numită Barieră și venea din Pskov, unde era fie plebee, fie, dimpotrivă, din familia nobiliară Gostomysl. Este posibil ca, de fapt, să se fi născut la Plovdiv și să fi fost o prințesă bulgară. O serie de istorici susțin că Olga era fiica profetului Oleg. Și se știe doar cu siguranță că la botez a primit numele Elena.

După Olga, Igor și-a mai luat câteva soții. Cu toate acestea, potrivit cronicilor antice, cel care a devenit mai târziu sfânt s-a bucurat de cel mai mare respect din partea lui. Se crede că căsătoria a fost încheiată în 903, totuși, chiar și această dată este foarte îndoielnică. Mai ales dacă analizăm faptul că fiul lor Svyatoslav s-a născut în 942.

Prințul Igor a făcut prima sa campanie militară împotriva drevlyanilor în 914. Acest trib slav își avea capitala în Iskorosten, la 150 de kilometri de Kiev. Profetul Oleg i-a cucerit, dar după moartea sa, Drevlyans au refuzat să plătească tribut. Igor i-a învins pe Drevlyani și i-a acoperit cu tribut mai mult decât pe Oleg. În 915, Igor a avut prima ciocnire cu pecenegii. Igor a reușit să încheie cu ei o „pace veșnică”, care a durat până în 920, după care a avut loc de fapt un război continuu la granițele Rusiei și ale stepei.

În timpul domniei lui Igor, echipele ruse au navigat de bunăvoie peste Marea Caspică, jefuind statele de coastă ale regiunii. Au reușit chiar să jefuiască și să masacreze capitala Albaniei caucaziene, orașul Berdaa, situat pe teritoriul Azerbaidjanului modern. „Rus, lacom de bătălii,... a pornit în mare și a invadat pe punțile navelor sale... Acest popor a devastat întreg teritoriul Berdaei... Acesta este altceva decât tâlhari, ca lupii și leii. Ei nu se complac niciodată în distracția sărbătorilor... Ei pun stăpânire pe țări și cuceresc orașe...” a scris Nizami mai târziu.

Cu toate acestea, gloria militară a lui Oleg - același scut, l-a atras foarte mult pe prințul Igor. În 941, a întreprins prima campanie împotriva Constantinopolului. Interesant este că cronicile rusești care povestesc despre această campanie sunt o repovestire a surselor grecești, spun ei: „11 iunie ... roua au navigat la Constantinopol pe zece mii de corăbii”. Principalele forțe ale bizantinilor din acea vreme luptau pe alte fronturi. Totuși, șeful orașului, avertizat de bulgari despre invazie, a intrat cu îndrăzneală în luptă.

Bizantinii erau înarmați cu „foc grecesc” - un amestec combustibil capabil să ardă în apă și au reușit să ardă cea mai mare parte a flotei ruse. Călătoria s-a încheiat în nimic. Cu toate acestea, drept rezultat, prințul său Igor a devenit primul conducător rus care a apărut în cronicile bizantine. El este primul care a fost menționat încrucișat atât în ​​surse rusești, cât și străine. Și, în consecință, el este primul conducător al Rusiei, a cărui existență reală este considerată dovedită.

Primul eșec nu l-a descurajat pe prințul Igor. În 943-944, prințul adună o nouă armată, care, pe lângă unitățile slave, include multe echipe de varangie și pecenegi a angajat cavalerie. Mărșăluiește din nou spre Constantinopol și câștigă și fără a vărsa nici măcar o picătură de sânge. Bizantinii au fost atât de înspăimântați de rapoartele despre o armată uriașă a prințului, încât au trimis ambasadori înainte care au promis să plătească tribut, să răsplătească cu generozitate fiecare războinic și, în termeni moderni, să ofere negustorilor ruși tratamentul de națiune cea mai favorizată. După ce a discutat cu echipa, prințul a acceptat aceste propuneri. Și s-a întors la Kiev cu faimă și avere.

Faptul că acest prinț, înțelept prin multe bătălii și treizeci de ani de domnie, extinzându-și granițele și reținând cu succes asaltul dușmanilor, a făcut mai departe, conform versiunii oficiale, sfidează explicația logică. În 945, el, la cererea trupei, care „a fost suprautilizată și uzată”, a trimis să primească tribut drevlyanilor. Trebuie înțeles că trupa este cea mai înaltă pătură a societății de atunci, din care s-au format ulterior boierii, așa că cu siguranță nu puteau să moară de foame și să fie prost îmbrăcați. În plus, nimic nu este raportat nicăieri despre refuzul drevlyanilor de a plăti tribut, pe care Igor le-a impus încă din 914. Adică, se dovedește că autocratul, după ce a adunat toată conducerea țării, merge să-și jefuiască propriii supuși. Ei bine, să spunem că exact asta s-a întâmplat. Apoi, se pare, în viitor a luat-o razna. După ce a adunat tribut fără nicio rezistență, Igor trimite cea mai mare parte a echipei cu obiecte de valoare la Kiev și se întoarce la Iskorosten cu o bandă mică, dorind să-l jefuiască din nou. Drevlyanii, sub conducerea prințului Mal, se revoltă, îi distrug echipa, în timp ce prințul însuși, legat de doi copaci, este sfâșiat.

Mai departe mai mult. Inamicul, atât de urât încât s-a ales cea mai brutală execuție pentru distrugerea sa, este îngropat cu mare fast și onoare lângă Iskorosten, turnându-i peste trup o movilă uriașă. Prințul Mal, fără să se gândească de două ori, merge s-o cortejeze pe Prințesa Olga. Neconsolata văduvă, firesc, ca un bun creștin, poruncește ca el și întregul său urmaș să fie îngropați de vii în pământ, ca răzbunare pentru moartea soțului ei. Mai mult, a fost atât de zdrobită, încât mai târziu a mai mers de trei ori să se răzbune pe Drevlyans.

Faptul că ceva nu este în regulă în această versiune, istoricii l-au observat de mult timp. Este destul de dificil să te bazezi pe cronicile antice ca document de încredere, deoarece totul a fost scris exclusiv la ordinea conducătorilor și în modul pe care acești conducători l-au considerat corect. S-a propus o versiune conform căreia Igor ar fi putut fi ucis de varangi nemulțumiți. În versiunea extinsă, versiunea spune că varangii au fost mituiți. Rămâne întrebarea: de către cine? Vechiul principiu detectiv spune: „Qui prodest” - căutați pe cineva care să beneficieze.

Așadar, prințesa Olga, neavând drepturi dinastice pentru asta, după moartea prințului Igor, a condus singură Rusia timp de 17 ani, din 945 până în 962.

Până în 912, Rusia Kievană a fost condusă de prințul Oleg în numele lui Igor, deoarece acesta din urmă era încă foarte tânăr. Fiind modest prin fire și educație, Igor și-a tratat cu respect bătrânii și nu a îndrăznit să-și revendice drepturile la tron ​​în timpul vieții lui Oleg, care pentru faptele sale și-a înconjurat numele cu un halou de glorie. Prințul Oleg a aprobat alegerea unei soții pentru viitorul conducător. Prințul Igor de Kiev s-a căsătorit în 903 cu o fată simplă, Olga, care locuia lângă Pskov.

Începutul domniei

După moartea lui Oleg, Igor a devenit un prinț cu drepturi depline al Rusiei. Domnia lui a început cu un război. În acest moment, tribul Drevlyans a decis să iasă din puterea Kievului și a început o revoltă. Noul conducător i-a pedepsit aspru pe rebeli, provocându-le o înfrângere zdrobitoare. Această bătălie a început numeroase campanii ale Prințului Igor. Rezultatul campaniei împotriva drevlyanilor a fost victoria necondiționată a Rusiei, care, în calitate de câștigătoare, a cerut un tribut suplimentar din partea rebelilor. Următoarele campanii au avut ca scop confruntarea pecenegilor, care, după ce au alungat triburile Ugor din Urali, și-au continuat înaintarea spre vest. Pecenegii, în lupta împotriva Rusiei Kievene, au ocupat cursurile inferioare ale râului Nipru, blocând astfel oportunitățile comerciale ale Rusiei, deoarece prin Nipru trecea calea de la varangi la greci. Campaniile conduse de prințul Igor împotriva lui Polovtsy au fost desfășurate cu succes alternativ.

Campanii către Bizanț

În ciuda confruntării continue cu polovțienii, noi războaie continuă. În 941, Igor declară război Bizanțului, continuând astfel politica externă a predecesorilor săi. Motivul noului război a fost că, după moartea lui Oleg, Bizanțul s-a considerat liber de obligațiile anterioare și a încetat să mai îndeplinească termenii tratatului de pace. Campania împotriva Bizanțului a fost cu adevărat remarcabilă. Era prima dată când o armată atât de mare înainta spre greci. Domnitorul Kievului a luat cu el aproximativ 10.000 de corăbii, potrivit cronicarilor, adică de 5 ori mai mult decât armata cu care Oleg a câștigat. Dar de data aceasta rușii nu au reușit să-i ia prin surprindere pe greci, au reușit să adune o armată mare și au câștigat prima bătălie pe uscat. Drept urmare, rușii au decis să câștige războiul prin bătălii navale. Dar nici asta nu a mers. Navele bizantine, folosind un amestec incendiar special, au început să ardă cu petrol navele rusești. Războaiele rusești au fost pur și simplu uimiți de această armă și au perceput-o ca fiind cerească. Armata a trebuit să se întoarcă la Kiev.

Doi ani mai târziu, în 943, prințul Igor organizează o nouă campanie împotriva Bizanțului. De data aceasta armata era și mai mare. Pe lângă trupele rusești, au fost invitate și detașamente de mercenari, formate din pecenegi și varangi. Armata s-a mutat în Bizanț pe mare și pe uscat. Noile campanii au promis că vor avea succes. Dar atacul surpriză a eșuat. Reprezentanții orașului Chersonesos au reușit să raporteze împăratului bizantin că o nouă mare armată rusă înainta spre Constantinopol. De data aceasta, grecii au decis să evite luptele și au propus un nou tratat de pace. Prințul Igor de Kiev, după ce a discutat cu alaiul său, a acceptat termenii tratatului de pace, care erau identici cu termenii tratatului semnat de bizantini cu Oleg. Aceasta a pus capăt campaniilor bizantine.

Sfârșitul domniei prințului Igor

Conform înregistrărilor din anale, în noiembrie 945, Igor a adunat o echipă și s-a mutat la Drevlyans pentru a colecta tribut. După ce a adunat tribut, a eliberat majoritatea trupelor și, cu o echipă mică, a mers în oraș Iskorosten. Scopul acestei vizite a fost de a cere tribut pentru sine personal. Drevlyanii au fost revoltați și au plănuit crima. După ce au înarmat armata, au pornit spre prinț împreună cu alaiul său. Așa s-a întâmplat uciderea domnitorului Kievului. Trupul său a fost îngropat lângă Iskorosten. Potrivit legendei, crima a fost extrem de brutală. Era legat cu mâinile și picioarele de copaci îndoiți. Apoi copacii au fost eliberați... Astfel s-a încheiat domnia prințului Igor...