Ortodoxia la Veneția. Biserica Ortodoxă Rusă din Italia Veneția Ortodoxă

Acest oraș ni se pare a fi un loc al romanticilor, poeților și artiștilor. Este adevărat. Dar Veneția și orașul pelerinilor. În acest oraș, numărul de sanctuare valoroase pentru o persoană ortodoxă poate fi ușor comparat cu Roma. Printre acestea se află aproximativ o cincime din moaștele Sfântului Nicolae. Preotul Alexy Yastrebov și Marina NEFEDOVA vorbesc despre sanctuarele Veneției și despre viața parohiei ortodoxe în cinstea Sfintelor Mir.

Viața ortodoxă în oraș-muzeu

De fapt, în Veneția sunt două locuri în care se află moaștele Sfântului Nicolae: o biserică catolică de pe insula Lido și singura parohie a Bisericii Ortodoxe Ruse din Veneția - Sf. Femeile Purtătoare de Mir. Mai mult, templul în care locuiește parohia femeilor smirnă se numește San Zan Degola – în amintirea tăierii capului lui Ioan Botezătorul. Numele parohiei și al templului nu coincid - ortodocșii pur și simplu slujesc în templul care le-a fost oferit de catolici. Templul este minunat, antic, secolul al XI-lea. Secolul al XI-lea - pentru Veneția este un lucru aproape obișnuit, dar pentru creștinii ortodocși să slujească într-un templu atât de vechi este o raritate.

Există un tavan din lemn gotic, coloane care se presupune că sunt mai vechi decât templul, primul mileniu și un iconostas din placaj. „Da, noi existăm aici cu modestie”, spune părintele Alexy Yastrebov, rector. - Pentru o persoană care a venit din Rusia, unele lucruri par naive... Catapeteasma asta, de exemplu. Dar în loc de asta, timp de 8 ani am avut doar o perdea. Și aceste pupistre ne-au fost aduse pentru o jumătate de an...

Biserica San Zan Degola, parohia Sf. Femei Mironosițe a Bisericii Ortodoxe Ruse, într-un chivot de aur - o părticică din moaștele Sfântului Nicolae

Totul aici nu este al nostru. Deși parohia noastră există în Veneția de 10 ani, iar catolicii ne-au permis să slujim aici, nu avem nici un act legal pentru biserică. Și nu ni l-au mai dat de 10 ani. Ei spun că trebuie să studiem această problemă. Desigur, ne-am dori foarte mult ca acest templu să ne fie dat pentru utilizare permanentă. Ce este nevoie pentru asta? Doar bunăvoința catolicilor. Este imposibil să cumperi un templu în Italia, acest lucru nu se poate face prin lege. Și oamenii nu vor înțelege.”

Parohia Femeilor Purtătoare de Mir este mică. În medie, la slujbele de duminică se adună 60-80 de persoane. Core -10-12 enoriași. Sunt aproximativ 200 de oameni care vin uneori Aceasta este singura parohie din Veneția și din împrejurimi unde se țin slujbe în slavonă bisericească.

În urmă cu 10 ani, la Veneția era un grup de creștini ortodocși vorbitori de limbă rusă care mergeau la templul grecesc al Patriarhiei Constantinopolului. Dar doreau să aibă propria parohie. S-au înscris și au apelat la Sfântul Sinod cu o cerere de a le trimite un preot. Și viitorul rector, preotul Alexy Yastrebov, scria atunci o disertație de filozofie la una dintre universitățile din Roma. Mitropolitul Chiril de Smolensk și Kaliningrad (acum Preasfințitul Patriarh) era atunci președinte al Departamentului pentru Relații Externe ale Bisericii. L-a invitat pe părintele Alexy să ia gradul.

Părintele Alexy și-a terminat teza de preot, călătorind între Roma și Veneția în fiecare weekend (550 km!). Apoi s-a mutat la Veneția împreună cu soția și fiica sa. „Veneția este un oraș artificial, poate fi numit un oraș cu o anumită rezervare, este mai mult ca un muzeu”, spune părintele Alexy. - Nu mulți oameni locuiesc aici. Mai mult, puțini dintre ei mărturisesc credința ortodoxă. Există o Veneție nouă, continentală, toți enoriașii noștri sunt de acolo (și locuiesc și eu acolo). Dar, în general, nu avem enoriași ruși, cu excepția mamei mele, a fiicei mele și a încă o femeie. Există vorbitori de limbă rusă - cetățeni ai Ucrainei și Moldovei. Există italieni - apariția lor în parohie este asociată în principal cu soțiile rusești. Nu există prozelitism din partea noastră!”

Activitatea principală a unui preot ortodox la Veneția, pe lângă munca pastorală, este lucrul cu pelerinii vorbitori de limbă rusă. „Vin mulți pelerini, organizăm slujbe de rugăciune, uneori oamenii trebuie să li se explice unde sunt lucrurile. Da, este adesea necesar să păstrați ordinea. Pentru că pelerinii noștri, uneori din fericire, alteori din altceva, nu se comportă întotdeauna corespunzător, închinarea lor nu ia forme prea adecvate. Dar catolicii sunt uneori tentați de acest lucru și sunt nemulțumiți de comportamentul pelerinilor noștri. Da, educația sovietică probabil va supraviețui poporului nostru mult timp.”

Direcție - lateral

Joseph Brodsky, în eseul său „The Quay of the Incurable”, a scris: „Cred că Hazlitt a spus că singurul lucru care ar putea depăși acest oraș al apei ar fi un oraș construit în aer”. Brodsky, de altfel, s-a născut la 2 zile după amintirea Sfântului Nicolae - 24 mai și a fost înmormântat pe una dintre insulele Veneției, în cimitirul San Michele.

Este un sentiment neobișnuit - părăsiți clădirea gării și vă aflați, așa cum era de așteptat, imediat pe strada principală a orașului. Doar ea este apă. Nu sunt deloc mașini în acest oraș. (Dar, apropo, aici se întâmplă și accidente din transportul pe apă.) Da, chiar și atunci când călătoriți prin Veneția, este important să știți că vaporetele (autobuzele pe apă, principala formă de transport public din Veneția) acostează pe același debarcader atunci când navigați atât acolo, cât și înapoi de-a lungul traseului - fără aceste cunoștințe valoroase, puteți naviga departe, ca autorul acestui text, în loc de centrul orașului undeva în larg. E mai bine să întrebi din nou.

Biserica Parohiei Ortodoxe a Femeilor Mironosițe este de obicei indicată pe hartă ca San Zan Degola (adresa: CampoSanZanDegolà, 1, Santa Croce, Venezia). Dar trebuie să ții cont de faptul că este imposibil să nu te pierzi aici în Veneția. Nici măcar vânzătorul de hărți ale orașului nu a putut explica imediat cum să găsească adresa potrivită - a petrecut mult timp studiind harta pe care a vândut-o.

Brodsky, care a iubit foarte mult Veneția și timp de 17 ani a venit aici aproape în fiecare Crăciun, a scris în încântătoarea sa „Fondamenta degli incurabili” („Turgul incurabilului”): „Oriunde ai merge când pleci de acasă de aici, te vei pierde în aceste învârtiri lungi de străzi și alei, făcând semn să le cunoaștem în întregime, să meargă până la capătul evaziv, ducând de obicei la apă, încât nici măcar nu poți să-l numești cul de sac (fundătură - franceză). Pe hartă, orașul arată ca doi pești prăjiți într-o farfurie, sau poate ca două gheare de homar aproape care se întrepătrund (Pasternak l-a comparat cu un bagel umed); dar nu are nord, sud, est, vest; singura sa direcție este laterală. Te înconjoară ca pe algele înghețate...”

Dar dacă vă înarmați cu o imprimare a unei hărți Google, atunci puteți ajunge cu ușurință la templu pe cont propriu - principalul lucru este să fiți pregătit să nu o găsiți imediat. De la gară aproximativ 15 minute de mers pe jos. Și dacă în centru, în jurul Pieței San Marco, sunt mulțimi de oameni, atunci lângă acest templu este liniște și părăsire, chiar îți poți imagina că stai în această mică piață acum 500 de ani. Poate că tocmai asta s-a întâmplat aici.

La Veneția în loc de Bari

Până acum, destul de ciudat, puțini oameni știu că aproximativ o cincime din moaștele Sfântului Nicolae se află la Veneția. „Deși”, spune părintele Alexy, „acum tot mai mulți oameni au început să vină să-l vadă pe Sfântul Nicolae la Veneția. (Și, desigur, nu ne opunem în nici un fel Bari!) Există o fotografie a acelor relicve care se află în Bari, știm că nu toate sunt acolo. Există multe studii diferite care demonstrează că Biserica Catolică Sf. Nicolae de pe insula venețiană Lido conține relicvele autentice ale Sf. Nicolae. Ei nu mir. Dar, probabil, lucruri precum fluxul de smirnă nu sunt un fenomen fizic automat, ele sunt de altă ordine. Poate de aceea nu curg mir pentru că ortodocșii au uitat de acest altar venețian de câteva secole? Și recent, o mică parte din moaștele Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni se află și în parohia noastră a femeilor purtătoare de mir.”


Biserica Sf. Nicolae O. Lido. Veneția. Fotografie de pe site-ul nikola-ygodnik.narod.ru

Cum au ajuns relicvele la Veneția? Venețienii au adus sanctuare ortodoxe din tot Bizanțul. Putem spune că Veneția este un oraș al sanctuarelor furate. „La început moaștele Sfântului Nicolae au fost luate de barieni”, continuă părintele Alexie. „Dar s-au grăbit și nu au luat totul, doar părțile principale.” Mica parte rămasă din relicve a fost adunată și ascunsă de greci. Dar 10 ani mai târziu au sosit venețienii, sub tortură au aflat unde se păstrau moaștele și le-au adus la Veneția, pe insula Lido. Acum, pe lângă moaștele Sfântului Nicolae, acolo se păstrează și moaștele altor sfinți din Myra: Sfântul Nicolae - „unchi”, care a fost numit în mod greșit unchiul Sfântului Nicolae, deși era unchiul altui sfânt, și sfințitul mucenic Teodor, de asemenea Arhiepiscop de Myra în Licia”.


O piatră cu inscripția în greacă: „Moaștele umilului Nicolae care curg smirna”. Fotografie de pe site-ul nikola-ygodnik.narod.ru

Santa Lucia și alții

Părintele Alexy este binecunoscut în Veneția. El este autorul unui ghid detaliat al sanctuarelor ortodoxe din acest oraș unic. Cartea lui (este în rusă) este vândută în Catedrala Sf. Mark - principala catedrală din Veneția. Vânzătorii, întrebați dacă există ceva despre Veneția în rusă, spun așa - ah, Alexy! - și scot un ghid destul de gros.

„Cu cât locuiesc mai mult aici, cu atât sunt mai convins că este în general imposibil să spun despre toate sanctuarele. Dacă spui cuiva, persoana din al doilea zece nu mai reacționează.” Grupurile de pelerinaj vizitează de obicei mai multe locuri principale. În primul rând, Catedrala Apostolului și Evanghelistului Marcu, patronul Veneției, care adăpostește moaștele sale. Apostolul Marcu a propovăduit în Alexandria și în peninsula italiană, în orașul Aquileia, care în vremea noastră nu a supraviețuit ca oraș. Pentru Veneția acest lucru a fost de cea mai mare importanță. „Adevărul este”, spune părintele Alexie, „că, în general, numai la Roma, singura din tot Occidentul, ar putea exista un patriarhat – pentru că se presupune că apostolii au predicat doar în acest oraș. Și nicăieri altundeva. Da, în Asia Mică apostolul Pavel a propovăduit în fiecare sat, dar în Occident - doar la Roma. Dar apoi s-a dovedit că al doilea oraș din vest pe care l-a vizitat unul dintre apostoli a fost Aquileia. Chiar și St. Dmitri Rostovsky a scris despre asta, ca să nu mai vorbim de sursele occidentale. Prin urmare, în Aquileia a existat patriarhia. Iar după Aquileia, titlul de patriarhie a fost transferat la Veneția, ca oraș principal al acestei metropole. Și până astăzi, Episcopul Veneției poartă titlul de patriarh - Patriarh al Veneției. Acest lucru este unic în lumea catolică.”

Moaștele apostolului Marcu, după cum se știe, au fost păstrate în Alexandria, dar venețienii și-au stabilit scopul de a le obține. Ceea ce au făcut, furându-i în 833 din Alexandria. De atunci, moaștele au rămas aici, în principal, Catedrala Catolică „de aur” (din cauza frumosului mozaic auriu) Sfântul Marcu, în interiorul altarului.

Și în partea stângă a catedralei se află vechea icoană bizantină miraculoasă a Maicii Domnului „Nicopea” - tot prada venețienilor.

Ce alte relicve ale sfinților ortodocși sunt în Veneția? Să numim câteva: moaștele Sfântului Teodor Stratilates (în Biserica Catolică în numele Schimbării la Față a Domnului, Chiesa di San Salvador), sfântul neprihănit Zaharia, părintele Ioan Botezătorul - în templul cu același nume lângă San Marco. În biserica greacă se află moaștele Sfântului Atanasie cel Mare al Alexandriei, contemporan cu Sfântul Nicolae. Moaștele Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei se află în biserica San Giovanni in Bragora (în această biserică a fost botezat Antonio Vivaldi). Moaștele sfintei mucenițe Lucia a Siracuza - celebra Santa Lucia - sunt și ele venerate de ortodocși. Cruce monahală personală a Sf. Savva cel Sfințit. Și aceasta este doar o mică parte a listei de altare! Apropo, moaștele Sfântului Sava au fost la Veneția din secolul al XIII-lea până în 1965. În 1965, a avut loc o scurtă încălzire a relațiilor dintre bisericile din est și vest, iar trei sanctuare furate s-au întors înapoi la est: capul Sfântului Apostol Tit, moaștele Sfântului Sava Sfințitul și moaștele lui. Sfântul Luca al Greciei de la mănăstirea Hosios Loukas - s-au întors la ea. Dar apoi relația s-a răcit, ușa s-a trântit, iar de atunci ortodocșii nu au primit nimic înapoi de la catolici.


Moaștele Sf. Atanasie din Alexandria, Veneția, Biserica Sf. Zaharia

Dar, în general, așa cum spune părintele Alexy, în Veneția există o biserică la fiecare pas și aproape în fiecare biserică există sanctuare. Dar trebuie să rețineți că unele temple din Veneția au o taxă de intrare.

Aici există temple foarte vechi - Biserica Sf. Iacob al Zebedeului, de exemplu, din secolul al VIII-lea. Are o coloană - conform legendei, aceasta este coloana porticului lui Solomon de la Templul Ierusalimului.

Sau magnifica bazilica Frari din secolul al XIV-lea (din dialectul venețian - de la „frati”, adică „frați”, frați franciscani) - numele complet este Santa Maria Gloriosa dei Frari. Aici se află Adormirea Maicii Domnului a lui Tizian (în altarul principal, chiar vizavi de intrare). În stânga este una dintre cele mai bune lucrări ale lui Tițian „Madona din Pesaro”, în dreapta este tripticul „Madona întronată cu sfinți” de Giovanni Bellini. Iar în racla bazilicii se păstrează multe sanctuare - inclusiv într-un vas special - sângele lui Hristos (conform legendei, Maria Magdalena a strâns sângele - de pe Cruce sau din Mormânt). Altarul a fost adus de căpitanul flotei venețiane Melchior Trevisan și, la rândul său, i-a fost dat de către muribundul Patriarh greco-catolic al Constantinopolului. Altarul a fost păstrat în Frari încă din secolul al XV-lea. Părintele Alexy face un scurt tur al Frari. Iese rectorul bazilicii, pregătindu-se să servească slujba de seară. Se salută, părintele Alexy îi urează „Liturghie de bună”.

Parohia ortodoxă a Mironosițelor speră în Sfântul Nicolae că le va ajuta să-și găsească propria biserică. Este un lucru ciudat - catolicii urmăreau moaștele sfinților - și acum aproape că au uitat de venerația lor. Poate că, pentru ca această venerație să continue, este important ca pelerinii ortodocși să nu uite de ei? Cu siguranță există speranță de vindecare aici.

Între două Biserici

Când vine vorba de tabloul religios, tot ceea ce are legătură cu Italia este de obicei asociat cu catolicismul tradițional. Veneția, desigur, este un pământ catolic. Dar situația religioasă din Veneția a fost întotdeauna specială.

Din punct de vedere istoric, Veneția a ocupat o poziție de mijloc între Bisericile din Occident și cele din Orient. Aceasta este o trăsătură caracteristică a culturii spirituale și seculare locale.

Dorința medievală de a imita Bizanțul – deși inițial în riturile și ceremoniile curții imperiale – a persistat și după Cruciada a IV-a: influența creștinismului răsăritean se resimte și astăzi aici. Acest lucru este deosebit de izbitor în grandioasa Catedrală Sf. Marcu, unde puteți vedea, de exemplu, o catapeteasmă gotică din marmură de la sfârșitul secolului al XIV-lea (în timp ce bisericile catolice de obicei nu au catapetesme) sau o imagine a Fecioarei Nikopeia („ biruitor”) din secolele XI-XII, în fața cărora în Bizanț, trupele imperiale au cerut mijlocire în ajunul luptelor (în mod ironic, sau mai bine zis, de Providența lui Dumnezeu, icoana a fost surprinsă chiar înainte de înfrângerea Romani și jefuirea Constantinopolului în timpul Cruciadei a IV-a). Iar Catedrala Sf. Marcu însăși a fost ridicată sub conducerea maeștrilor bizantini, după modelul Apostleion din Constantinopol (templul celor 12 apostoli).

Ortodoxia a continuat să influențeze Veneția după cucerirea Constantinopolului de către turci: prin insulele grecești (inclusiv Creta), aflate sub stăpânirea Republicii Venețiane din secolele al XIII-lea până în secolele al XVIII-lea. Apropo, această influență a fost reciprocă: de exemplu, în bisericile grecești moderne, băncile au apărut tocmai în perioada contactelor strânse cu venețienii. Și Veneția, la rândul ei, a celebrat timp de secole amintirea sfinților Bisericii neîmpărțite.

Venețienii înșiși se considerau cu mândrie, în primul rând, cetățeni ai orașului-stat, și abia apoi - aparținând unei anumite tradiții religioase. „Veneziani, poi Cristiani” - „întâi venețienii, apoi creștinii”: locuitorilor lagunei nu le-a lipsit niciodată autosuficiența și nici un sentiment de superioritate. În anii 20 ai secolului al XVI-lea, Doge Andrea Gritti a propus chiar ideea unei „noui Rome”, proclamând Veneția moștenitorul Imperiului Roman de mult dispărut.

Însuși Senatul „Republicii Sf. Marcu” și-a numit patriarhii - așa au fost intitulați episcopii conducători ai granițelor venețiene de la sfârșitul secolului al VI-lea până în prezent. Un episod caracteristic a avut loc la începutul secolelor XVI-XVII: venețienii au refuzat cu îndrăzneală să se supună Vaticanului, când Papa Clement al VIII-lea a ordonat tuturor candidaților pentru episcopi ai Italiei să se prezinte la Roma pentru „examinarea episcopilor”. Veneția credea că trebuie să aleagă și să aprobe ea însăși episcopii săi conducători. Și Vaticanul a trebuit în cele din urmă să cedeze...

Cu toate acestea, reversul acestei independențe a fost o altă dependență: de autoritățile laice. Statul a intervenit în chestiuni pastorale și a numit episcopi și preoți. Rezultatul a fost un fel de teocrație, oficializată după construirea Bazilicii Sf. Marcu. Sfântul apostol a fost declarat „șeful statului”, „domnind” împreună cu doge. După căderea Constantinopolului, această doctrină a devenit oficială. Ca urmare, Dogul, de exemplu, fiind șeful laic al orașului-stat și nu șeful Bisericii, avea totuși autoritatea de a-i învăța pe oameni „binecuvântarea solemnă” în zilele de sărbătoare majore - acest lucru a fost învățat de la „pergola”, un amvon special din Bazilica Sf. Marcu. Și bazilica în sine era biserica de casă a dogului, iar clerul ei era subordonat nu episcopului, ci tocmai „vicarului Sfântului Marcu”...

Centrul Altarelor

Credința deja menționată a făcut din Veneția centrul altarelor: „mai multe relicve - mai mulți patroni”. Altarele au fost aduse de primii fondatori ai orașului și puse la temelia templelor și altarelor; Bizanțul a donat aliaților săi relicve sfinte; în timpul erei anarhiei în unele părți ale imperiului, moștenirea creștinismului a fost jefuită; În timpul cuceririlor arabe și turcești, moaștele au fost scoase, salvându-le de la profanare.

Astfel, „orașul podurilor și canalelor” a devenit proprietarul unei colecții unice de moaște - conform catalogului din secolul al XVIII-lea, în oraș s-au păstrat 49 de moaște de sfinți! Din păcate, războaiele napoleoniene au făcut propriile ajustări la aceste statistici: în 1797, republica a căzut sub atacul francezilor, apoi a trecut în mâinile austriecilor. Bisericile au fost devastate, moaștele puteau fi pur și simplu aruncate - cuceritorii erau mult mai interesați de racle prețioase.

Totuși, ceea ce rămâne merită atenția fiecărui creștin evlavios.

Pod

…Se întâmplă ca oamenii care aproape niciodată nu merg la biserică în Rusia, care vin la Veneția să se relaxeze, încep să se intereseze de viața bisericească: este greu să fii indiferenți față de lumea sfințeniei ortodoxe, pe care mulți o întâlnesc probabil pe neașteptate aici, în Occident. . Veneția a fost atât tâlharul Ortodoxiei, cât și patronul ei, „Micul Bizanț”. Și pentru mine, acest oraș este, în primul rând, un oraș al podurilor, atât la propriu, cât și la figurat. „Podul dintre Est și Vest” - deși această expresie a devenit dezgustătoare.

Sfinții nu aparțin exclusiv Orientului sau Occidentului. Sunt posesiunea binecuvântată a tuturor celor care îi acceptă și cinstesc cu credință și dragoste sunt o realitate care ne ajută pe noi, ortodocși și catolici, să ne înțelegem mai bine.

De aceea, când oamenii vin aici, nu vin în vizită, ci pentru a merge acasă – la sfinții noștri, frații și surorile noastre în Hristos slăvit de Biserică – pentru a le cere rugăciunile și binecuvântările.

Moaștele lui Nicolae Făcătorul de Minuni au fost păstrate la Veneția, pe insula Lido, din 1099.„Partea venețiană” a moaștelor sfântului este partea pe care barienii nu au avut timp să o ia în grabă când au luat cea mai mare parte a moaștelor din Myra în 1087. Săvârșirea slujbelor ortodoxe la moaștele Sfântului Nicolae de pe insula Lido a devenit deja o bună tradiție pentru credincioșii ortodocși. Cu toate acestea, credincioșii ortodocși din Veneția și pelerinii vin la Bazilica Sf. Nicolae pe tot parcursul anului pentru a face rugăciune privată.

„Mare va fi beneficiul de la biserica noastră!” Anul 2013 a marcat 230 de ani de la întemeierea primei biserici rusești din Peninsula Apenini. A devenit o biserică de casă la ambasada Rusiei din Republica Venețiană, fondată prin decret personal al împărătesei Ecaterina cea Mare. În 1783, generalul-maior Semyon Romanovich Vorontsov a sosit din Rusia la Veneția în calitate de trimis și s-a preocupat imediat de construcția templului, care a fost amplasat inițial într-unul dintre incintele ambasadei și a fost sfințit în numele Sf. supremii apostoli Petru si Pavel. Curând a fost numit un rector, ieromonahul Justin (Fedorov).

Parohie ortodoxă în numele Sfintelor Mir din Veneția

Hramul: Ziua Pomenirii Sfintelor Mironosițe (a doua duminică după Paști). Crearea și întărirea comunității, pelerinaj, mărturie ortodoxă - acestea sunt principalele domenii de activitate ale parohiei Sf. Mir. Slujbele divine la parohie se desfășoară în principal în slavonă bisericească, dar se poate auzi și citirea ecteniilor și a Sfintei Scripturi în italiană și română. Acest lucru nu este surprinzător, pentru că enoriașii provin din diferite țări și reprezentanți ai diferitelor națiuni: moldoveni, ucraineni, ruși, bieloruși, sârbi, italieni.

Templul nostru este întotdeauna deschis în timpul slujbelor

Dacă călătoriți cu un ghid de la slujba de pelerinaj al Parohiei Sfinte Mironosițe, atunci nu este nicio problemă în alegerea unui traseu - veți fi dus către cele mai importante lăcașuri sfinte ale orașului, în conformitate cu prevederile timp disponibil pentru tine.

Ești în Veneția de câteva ore.

Cel mai bine este să vă concentrați asupra bisericilor situate în zonele San Marco și Castello. Aceasta va include Bazilica Sfântul Marcu, Biserica Sfântul Zaharia, Biserica Ortodoxă Greacă și Templul Sfântului Ioan Botezătorul. Acest traseu este convenabil deoarece, deplasându-te din Piața San Marco, unde cel mai probabil ghidul tău social îți va lua rămas bun de la tine, te îndrepți de-a lungul digului Riva degli Schiavoni până la vaporetto și debarcaderul. Astfel, dacă navighezi din Veneția cu barca, micul tău pelerinaj se va încheia chiar lângă debarcader. Reperul tradițional este Hotelul Gabrielli.

O zi întreagă în Veneția vă stă la dispoziție.

O poți începe cu rugăciunea la moaștele Sfântului Nicolae de pe Insula Lido. Apoi, pe măsură ce se îndepărtează de Lido, vaporetto va face opriri la insula Sf. Elena și Arsenale, unde este convenabil să coborâți și să vizitați bisericile Sf. Egale cu apostolii Elena și Sfântul Ioan Botezătorul. Din aceasta din urmă, mergeți până la Biserica Greacă Sf. Gheorghe și apoi la Biserica Sf. Zaharia. Dacă ajungeți la ora prânzului, vizitați bisericile Santa Maria Formosa și San Zulian, care nu se închid pentru pauză. Puteți ajunge cu ușurință la Bazilica Sf. Marcu de-a lungul mercheria de la Biserica Sf. Iulian. Nu uitați de sanctuarele insulei Sf. Gheorghe (San Giorgio Maggiore), situate chiar vizavi de Palatul Dogilor. După-amiaza târziu, vizitați Catedrala Mântuitorului Hristos (San Salvador), iar apoi, trecând Podul Rialto, granița dintre Sestiere Sf. Marcu (San Marco) și Sf. Paul (San Polo), vizitați cel mai biserica antică din Veneția, San Giacometto, Bazilica Frari, Scuola Grande Saint Roch și Scuola Grande a Sfântului Ioan Evanghelistul.

Dacă mai ai două zile.

Dacă mai aveți două zile, atunci la traseul de o zi (vezi mai sus) adăugați o excursie în insulele din nordul lagunei, începând de la Torcello conform schemei prezentate mai sus. Începând călătoria devreme, veți putea acoperi toate cele patru insule (Torcello, Burano, Murano, San Michele) fără grabă, chiar oprindu-vă la magazinele de dantelă din Burano și la magazinele de sticlă de artă din Murano. La sosirea la Fondamente Nova te vei afla aproape de Biserica Sf. Ioan si Pavel si biserica si manastirea Sf. Francisc.

Desigur, succesiunea locurilor pe care le puteți vizita va depinde atât de ora de deschidere a bisericilor, cât și de locația „sediului” hotelului dumneavoastră.

Dacă aveți nevoie de ajutor, puteți contacta

Protopopul Alexi Yastrebov, rectorul parohiei ruse din Veneția, vorbește despre modul în care a strâns materiale pentru cartea sa „Sanctuarele Veneției”, a cărei prezentare a avut loc la Moscova în noiembrie, despre sanctuarele venețiene, căutările și descoperirile sale. Și, de asemenea, despre cine vine astăzi să trăiască și să lucreze în acest oraș străvechi, devenind enoriașul unei biserici rusești.
- Părinte Alexy, te rog să ne spui cine este interesat de sanctuarele din Veneția astăzi și cum ai început tu însuți să strângi toate aceste informații?
- Când am ajuns la Veneția, a devenit important pentru mine să înțeleg ce respiră acest oraș, de unde a crescut și care sunt fundamentele sale spirituale.
Veneția este complet unică. În primul rând, stă pe apă, ceea ce în sine este neobișnuit, iar în al doilea rând, nu are nici straturi păgâne, nici moderne: este un oraș creștin medieval care a supraviețuit până în zilele noastre, plin de altare. Se întâmplă că într-un templu mic sunt adunate mai multe altare, care uimesc prin semnificația lor.
- Nu cumva Roma e asa?
- Există multe straturi istorice în Roma: vedem „Roma păgână”, „Roma creștină”, „Roma modernă”. Veneția este mai omogenă. În plus, există mult spațiu în Roma, așa că pentru sanctuare deosebit de semnificative a fost posibil să se construiască special un templu sau o mănăstire mare pentru ca acestea să locuiască acolo. Veneția este mult mai compactă, așa că cel mai mult se putea face a fost amenajarea unei racle pentru altarele dintr-o biserică deja construită.
Când a început serviciul meu la Veneția, am avut imediat dorința să descriu aceste sanctuare. Mai întâi, mi-am făcut o listă generală a acestora, apoi o listă mai detaliată, de-a lungul timpului am adăugat adnotări acolo și apoi m-am interesat de modul în care aceste sanctuare au ajuns la Veneția. Atribuirea unui număr de altare este încă controversată și m-a interesat să știu de ce venețienii cred că ei sunt cei care păstrează sanctuarele originale. Așa s-a adunat treptat cartea mea.
- Poveștile din care sanctuare vă amintiți în mod special?
- Sunt multe. De exemplu, celebra aventură cu moaștele Sfântului Apostol Marcu. Oamenii care transportau moaștele trebuiau, ca orice călători, să fie supuși unei inspecții sarazine la graniță. Pentru musulmani, carnea de porc este carne necurată, iar la efectuarea controalelor vamale, sarazinii încercau să nu se atingă de ea. Știind acest lucru, călătorii au ascuns relicvele între carcasele de porc într-unul dintre coșuri, iar încărcătura valoroasă a trecut neobservată.
O altă poveste este legată de prințesa bizantină Maria Argyropoula, datorită căreia șeful Sfintei Barbara a venit la Veneția. La începutul secolelor X-XI, Maria s-a căsătorit cu fiul Dogului Venețian, iar unchii ei, co-împărații bizantini, i-au dat acest altar ca zestre. S-ar părea că tânăra soție a Dogului, care, de altfel, a adus o astfel de comoară în oraș, ar trebui să fie întâmpinată cu cordialitate și ospitalitate, dar nu a fost cazul.
Venețienii, deși erau familiarizați cu obiceiurile bizantine și locuiau în apropierea Bizanțului, nu acceptau tot ce era acceptat printre romani. Pur și simplu au provocat o furtună de indignare că Maria a folosit cosmetice decorative, furculițe și cuțite. Peter Damiani, un teolog celebru al vremii, a scris un întreg tratat acuzator conform căruia Maria folosește aceleași furci ca și cele cu care Satana îi chinuiește pe păcătoși în iad. Utilizarea produselor cosmetice a fost considerată rușinoasă. Nu se știe cum s-ar fi dezvoltat relația dintre Maria și venețieni în viitor: după ce a locuit în Veneția doar un an, prințesa a murit de ciuma.
- Asta e povestea! Cum ați colectat toate aceste informații, de unde ați luat materialul?
- Când am fost repartizat la Veneția, vorbeam deja destul de bine italiană, așa că pur și simplu m-am dus la bisericile locale (în mare parte catolice, desigur) și am vorbit cu preoții. Catolicii au fost foarte înțelegători cu căutarea mea, au fost întotdeauna gata să ajute și, în general, au comunicat foarte amabil și deschis, astfel încât să nu trebuiască să depășesc prejudecăți sau obstacole. Când am avut nevoie de informații mai detaliate și specifice, am apelat la biblioteci și arhive.
- Nu te-ar putea ajuta sursele moderne, de exemplu, ghidurile italiene?
- Am reușit să găsesc foarte puține în sursele moderne: din păcate, puțini oameni sunt astăzi interesați de antichități. Ghidurile se concentrează în principal pe artă, mai degrabă decât pe altare.
-Sunt mulți pelerini ortodocși în Veneția?
- Acum zece ani, când viața noastră bisericească abia începea, trebuia să comunicăm cu pelerini sau coordonatori de programe de pelerinaj care nu considerau necesar să vină la Veneția. Astăzi situația este diferită. Nu am întâlnit statistici, dar, din câte pot judeca, acum toate grupurile de pelerini din Rusia sau Ucraina care pleacă într-o călătorie în Italia vizitează întotdeauna Veneția. Informațiile despre altare au devenit disponibile pentru toată lumea, iar oamenii vor în mod natural să vină și să onoreze sanctuarele, așa că există o mulțime de pelerini.
Să-i adăugăm pe cei care pleacă singuri în pelerinaj (zile acestea sunt din ce în ce mai mulți) și pe cei care vin să venereze sanctuarele în vacanță în Italia. Aceștia nu sunt pelerini în sensul deplin al cuvântului, dar credința lor este cea care îi motivează să vină la Veneția. Se poate spune că astăzi pelerinii ortodocși fac parte integrantă din Veneția.
- Mulți oameni vă folosesc ghidul?
- Practic, ghidul este conceput pentru cei care călătoresc independent, deoarece grupul de pelerini este condus de un ghid calificat care vă va spune despre cele mai importante locuri și altare ale orașului pentru un credincios.
- Există rute de pelerinaj dovedite astăzi?
- Mulți dintre credincioșii noștri se străduiesc să ajungă la moaștele Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni de pe insula Lido, vizitează adesea moaștele Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, și merg și la Sfânta Mare Muceniță Barbara pe insula Burano. Văd des creștini ortodocși la moaștele Sfântului Pavel de la Teba în Biserica Sfântul Iulian și, bineînțeles, în Bazilica Sfântul Marcu. În diferite biserici în care se află sanctuare, se aude că pelerinii ruși au trecut și s-au rugat la moaște.
- Cum reușiți să îmbinați componentele de pelerinaj cu cele culturale? Într-adevăr, pe lângă relicve și alte sanctuare materiale, Veneția este un oraș unic în ceea ce privește arta creștină de diferite epoci și confesiuni, variind de la mozaicurile din San Marco până la exemple uimitoare de arhitectură și pictură baroc. Sunt pelerinii ortodocși interesați de asta? Este posibil să le „întoarcem” spre artă?
- Nu știu dacă reușesc ceea ce ceri, dar mi-ar plăcea să funcționeze într-un fel sau altul.
„Cultura” se bazează pe „cult”, ceea ce înseamnă că este cu adevărat cultură numai atunci când este centrată pe cult. Apropiindu-se de sacru, cultura capătă integritate și intenție, îndepărtându-se de credință, devine rece și crudă. Este foarte interesant de observat modul în care pictura, artele plastice și arhitectura evoluează de-a lungul secolelor: treptat creativitatea se îndepărtează de Biserică, trece de la îndumnezeire la umanizare, de la teologie la umanism. În ciuda acestei tendințe, galaxii de arhitecți, sculptori și artiști celebri au lucrat la Veneția tocmai cu scopul de a glorifica tocmai acei sfinți la care vin acum pelerinii ortodocși. A cunoaște cele mai bune exemple de gândire artistică occidentală, întruchipată în cel mai neobișnuit oraș din lume, se află nu numai pe un plan pur estetic, ci hrănește și spiritual. Prin urmare, este complet logic că trebuie să vorbim despre aceste sculpturi și picturi.
- Ce sfaturi ați putea da călătorilor din Rusia despre care ghidurile standard nu tac?
- Ghidurile seculare percep capodoperele de artă ca pe o valoare în sine, dar autorii înșiși și contemporanii lor au perceput aceste lucrări ca un cadru pentru spațiul sacru al templului. Iar conținutul lor este dezvăluit pe deplin doar atunci când ne amintim acest lucru și le înțelegem ținând cont de contextul religios.
- Parohia ta din Veneția are zece ani. Este aceasta singura parohie a Bisericii Ortodoxe sau mai sunt altele?
- În Veneția există un templu grecesc vechi de 500 de ani, există o parohie românească. Dacă vorbim de parohii ale Bisericii Ortodoxe Ruse, da, biserica noastră este singura. A fost deschis în 2003 ca ​​răspuns la o scrisoare a credincioșilor ortodocși din Veneția, care au cerut Sfântului Sinod să le trimită un preot.
- Începutul este destul de liniștit și s-ar putea aștepta ca Veneția să fie un teren foarte fertil pentru începutul vieții parohiale, dacă oamenii înșiși vor să li se trimită un preot. Dar, în realitate, nu este atât de simplu, nu-i așa?
- Desigur. Sub acea scrisoare către Sinod erau vreo sută de semnături, dar, în realitate, dintre semnatari, eu însumi am văzut doar cinci-șapte persoane.
O caracteristică aparte a vieții parohiale în străinătate este cifra de afaceri enormă. Și apoi, nu avem propriul nostru templu. Biserica Catolică ne-a dat temporar la dispoziția noastră vechea Biserică Venețiană a Tăierii Capului lui Ioan Botezătorul, iar în ultimii doi ani slujim acolo continuu. Aici sunt instalate un iconostas temporar, pupitre și sfeșnice. Avem o școală duminicală și o sală în care poți organiza ceai după liturghie.
- Servirea în străinătate este percepută ca ceva foarte prestigios. Dar în realitate?
- Aș spune că, mai degrabă, acesta este un serviciu responsabil.
- Cine sunt creștinii ortodocși venețieni care vin în biserica ta?
- Majoritatea cetățeni ai Moldovei și Ucrainei care lucrează în Italia ca îngrijitori ai persoanelor în vârstă sau bolnave. De obicei vin în Italia de câțiva ani, iar în acești ani devin enoriașii noștri. Apoi vin alții să le înlocuiască. De aceea vorbesc despre cifra de afaceri.
- Acești oameni vin cu obiceiurile lor locale, idei despre relația dintre preot și enoriași și superstiții. Pe de o parte, acest lucru trebuie tratat cu grijă, pe de altă parte, este imposibil pentru tine, o persoană cu mai multe studii superioare și cu experiență bisericească îndelungată, să te adaptezi la asta. Cum gasesti echilibrul?
- Am încercat să iau imediat totul de bun, inclusiv ceea ce nu poate fi schimbat. Oamenii care vin să lucreze în străinătate au deja o perioadă grea, așa că încerc să-i accept așa cum sunt, să înțeleg că au deja păreri consacrate, idei despre multe lucruri, inclusiv viața bisericească și relațiile din biserică. Încerc să nu-i exagerez.
Când nu tratezi oamenii cu condescendență, încerci, în cuvintele apostolului, „să plângi cu cei care plâng și să te bucuri cu cei care se bucură”, anumite diferențe de viziune asupra vieții și chiar unele „ciudățenii” sunt percepute cu calm, fără indignare sau condamnare. De exemplu, deja percep ca ceva normal și banal obiceiurile moldovenești de a „binecuvânta apa” pentru o femeie în travaliu sau de a ridica și flutura masa cu ofrande în timpul unei slujbe de înmormântare.
- Viața asistentelor, a curățenilor și a bonelor este destul de dificilă. De ce fel de ajutor au cel mai adesea nevoie și poți să-i susții cumva? Aici, părintele Arsenie la Lisabona și părintele Andrei la Madrid ajută prizonierii vorbitori de limbă rusă închiși în Portugalia și Spania, dar acesta este un exemplu extrem în Italia, probabil că este cumva mai bine; Dar în viața de zi cu zi, cum este viața lor? Reușesc să meargă la servicii? Participați la evenimente parohiale?
- Viața asistentelor este o cruce grea.
Să luăm o situație tipică: o persoană provine, de exemplu, din Ucraina, unde a ocupat o poziție socială proeminentă și a fost respectată de concetățeni, are o familie în care are și el un loc important și se găsește brusc într-o situație destul de scăzută. nivelul scarii sociale. Toate titlurile și diplomele lui nu sunt de folos nimănui de aici reîncepe de la capăt, de altfel, fără prea multe speranțe de a realiza ceva, și asta la 50 de ani, când cea mai mare parte a vieții lui este deja în urmă! Primele impresii ale oamenilor sunt foarte amare, o astfel de schimbare a locului și stilul de viață este un adevărat test de forță.
Din păcate, italienii cu greu observă suferința morală a îngrijitorilor. Dimpotrivă, ei se consideră binefăcători ai popoarelor sărace, întinzându-le o mână de ajutor, și uită adesea că compatrioții lor refuză să facă aceste sarcini grele. Când vorbesc despre lipsa de înțelegere a italienilor cu privire la drama internă profundă a familiilor rupte, nu vreau să spun că ei tratează cumva compatrioții noștri într-un mod deosebit de rău, deși acest lucru se întâmplă și din când în când. Dar chiar dacă toate condițiile ar fi ideale, este totuși foarte dificil pentru o persoană să fie fără patria sa, fără cei dragi și, în majoritatea cazurilor, acest lucru este de neînțeles pentru locuitorii locali.
- Acești oameni reușesc cumva să pătrundă în spiritul orașului în care i-a aruncat soarta Apare ceva deosebit în toți cei care trăiesc de ceva vreme în Veneția, acest oraș complex, mistic, romantic?
- Nu mi se pare că cineva are timp să fie pătruns cu un fel de misticism sau romanticism. Ca să spunem sincer, nu au timp de dragoste! Unii oameni simt nevoia de a venera sanctuare, motiv pentru care ghidul este parțial solicitat în parohia noastră. Deși, în mod ciudat, sunt încă foarte puțini enoriași care au explorat locurile sfinte ale Veneției.
- Știm că există o capelă pe aeroportul din Veneția. Spune-ne mai multe despre asta, te rog.
- Într-adevăr, la aeroport există un lăcaș de cult (sala di culto), pentru că nu este o capelă în sensul strict al cuvântului, necreștinii pot veni acolo să se roage. Două zboruri Aeroflot plus zboruri Transaero sosesc la Veneția în fiecare zi - turiștii noștri din Veneția ocupă unul dintre primele locuri ca număr.
În urmă cu câțiva ani, m-am gândit că unii dintre ei ar putea beneficia de la o discuție cu un preot sau de la o scurtă slujbă în timp ce așteaptă să se îmbarce într-un avion. A existat o deplină înțelegere reciprocă din partea conducerii aeroportului și a conducerii filialei Aeroflot: am primit un card de capelan din plastic, iar la ghișeul de check-in al Aeroflot a fost anunțat că la una sau alta oră va avea loc o slujbă de rugăciune. se ține în sala de rugăciune cu un acatist către Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni, patronul călătorilor.
Timp de câteva luni am venit regulat la aeroport în fiecare sâmbătă dimineața, am observat ghișeele de check-in aglomerate ale zborului Veneția-Moscova (avionul putea găzdui 300 de pasageri), am așteptat credincioșii la intrarea în sala de rugăciune, dar în toate acestea. luni nu a venit nimeni la capelă! Nicio persoană nu a vrut să scrie o notă, să se roage în timp ce citește acatistul sau pur și simplu să comunice cu preotul. Oamenii au trecut pe lângă mine cu saci plini cu mărfuri scutite de taxe vamale, în mare parte alcool, iar unii s-au uitat surprinși, alții zâmbind la hainele mele de preot.
Nu numai că, când oamenii de la biroul de check-in au văzut anunțurile mele, au întrebat dacă totul este în regulă cu avionul! Căci atunci de ce este oferit să participi la o slujbă de rugăciune cu un acatist? Vă puteți imagina câți oameni mi-au citit anunțul în aceste câteva luni? Și nici măcar nu a venit! Este clar că oamenii se grăbesc și se agita înainte de a se urca în avion. Au nevoie să cumpere suveniruri și băutură atât de necesară pentru ruși. Dar nu mi-am putut imagina nici măcar unul.
După cum ați văzut, în unele locuri oamenii au fost chiar aproape de a se plânge, au văzut în propunerea mea un fel de impunere de ajutor rugător sau dovezi ale unei defecțiuni a avionului; Așa că dacă ai întrebat de superstițiile enoriașilor mei, atunci, cel mai probabil, ele sunt răspândite nu printre ei, ci printre concetățenii mei, împovărați cu diplome de studii superioare și statut social înalt.
- Majoritatea enoriașilor tăi se află în circumstanțe foarte dificile și este puțin probabil ca aceștia să poată face donații semnificative. Cum trăiește parohia?
„Oamenii încă încearcă să ajute și să trateze acest lucru în mod destul de responsabil, așa că există un sentiment de comunitate, o familie unită și sprijin din partea acesteia. Vin pelerinii, și sunt cei care ne ajută intenționat, de exemplu, ca să putem organiza un fel de eveniment. Patriarhia Moscovei trimite anumite subvenții preoților.
- Cu siguranță este nevoie de a comunica nu numai cu enoriașii, ci și cu cei care sunt angajați în aceeași slujire cu a dumneavoastră. Cu ce ​​clerici comunici?
- Cu grecii, cu românii. În catedrala greacă, despre care am menționat-o deja, slujesc mitropolitul și clerul catedralei. Avem o relație minunată, mergem la ei și concelebrăm, iar la a zecea aniversare a parohiei lor, unul dintre preoții catedralei a venit la noi și i-a salutat pe toți în numele Mitropolitului.
-Sunt mulți preoți ruși în Italia?
- Chiar zilele trecute am avut o întâlnire și s-au înscris 56 sau 57 de clerici - preoți și diaconi ai Bisericii Ortodoxe Ruse.
- Probabil servesc mai ales la Roma?
- Nu, nu! Acesta este în principal nordul Italiei, unde aproape fiecare oraș mic are parohiile noastre. Desigur, sunt preoți la Roma. Dar în Sud există puține parohii, cu excepția Bari, Napoli și Sicilia.
- Viața acestor parohii este orientată în principal către migranți?
- Nu numai. În Roma, Milano și alte orașe mari există un alt strat social, de exemplu, oamenii de afaceri noștri, gospodinele ruse - soțiile celor care lucrează în străinătate.
- În timpul celor 10 ani de serviciu în Italia, care a fost cea mai vie impresia ta?
- Cel mai frapant este întâlnirea zilnică cu destinele și căutările umane. Am spus deja că uneori oamenii noștri sunt nevoiți să îngrijească bătrâni grav bolnavi sau să fie lângă o persoană într-o stare psihică inadecvată. Această experiență este un șoc puternic. Adesea, o astfel de muncă ajută la dezvoltarea umilinței și la reevaluarea vieții. De multe ori în străinătate oamenii se întorc la Dumnezeu și fiecare astfel de convertire este uimitoare. Când vezi și simți că într-un fel îl ajuți pe o persoană să-L găsească pe Dumnezeu și să vină la biserică, acest lucru, desigur, uimește imaginația.

Potrivit VTsIOM, numărul cetățenilor care nu intenționează să părăsească țara a crescut de la 75% la 88%. În același timp, deși peste 40 de mii de cetățeni părăsesc Rusia pentru reședința permanentă în străinătate în fiecare an, recent s-a observat tendința opusă - numărul rușilor care doresc să emigreze din țară este în scădere.

Cei care emigrează astăzi din Rusia - cine sunt ei? Rectorul Bisericii Sfinte Femei Mir din Veneția, preotul Alexy Yastrebov, comentează situația.

– Părinte Alexy, care vine astăzi în Italia să stea aici multă vreme sau pentru totdeauna?

– Voi vorbi în continuare despre Veneția, și nu despre toată Italia. Emigrarea din Rusia ca atare nu este foarte vizibilă. Adică putem spune că aici vin oameni de afaceri pentru a-și deschide propriile afaceri, femei care se căsătoresc cu italieni. Dar, în general, îmi este greu să stabilesc câți ruși sunt.

Din păcate, aceasta este o declarație amară a bisericii noastre: faptul că rușii sunt elementul care vine rar în parohiile ortodoxe. Adică, chiar dacă sunt emigranți din Rusia, de multe ori nu au nevoie de Biserică. Pentru mine, ca rus, acest lucru este foarte, foarte regretabil. Și lucrăm mai ales pentru moldoveni și ucraineni.

Motivele celor care vin sunt de înțeles: sunt forțați de situația economică dificilă din patria lor. Oamenii vin în principal din Ucraina la muncă. Foarte des, acestea sunt femei în vârstă și de vârstă mijlocie, care câștigă bani pentru copiii lor - tineri profesioniști care primesc 10 dolari pe lună acasă pentru munca lor calificată. Se întorc uneori acasă de oboseală: e greu să lucrezi fără weekend și vacanțe la o vârstă înaintată... Dar vin tineri din Moldova care nu consideră că este rușinos să lucreze la muncă plătită, dar slab calificată. Ei rămân apoi și își întemeiază familii.

– Ei bine, mai sunt enoriași ruși?

- Sunt o minoritate. În 99% din cazuri aceștia sunt compatrioți căsătoriți. De exemplu, avem o femeie, o persoană din comunitatea științifică, care și-a cunoscut soțul în Rusia și s-a întors în anii 90. Mai multe persoane au sosit acum cinci sau șase ani. Sunt câteva cupluri mixte cu care m-am căsătorit și care au dispărut fericit din vederea parohiei. Unii dintre ei au avut copii, iar pentru unii am botezat un copil în Biserica Ortodoxă, iar pentru alții le-am botezat deja copiii în Biserica Catolică.

– Există vreunul dintre enoriașii tăi care a părăsit recent Rusia din motive politice?

- Absolut nimeni. După părerea mea, totul este complet exagerat.

– Se întâmplă ca studenții care vin să studieze ulterior să decidă să nu se mai întoarcă?

– Din câte știu, aproape toți studenții se întorc acasă. Adevărat, un student din Ucraina, care ne-a ajutat să creăm site-ul, nu s-a întors în patria sa, s-a dus la Amsterdam și s-a căsătorit acolo.

– Care este statutul social al enoriașilor emigranți, nivelul lor cultural?

– Probabil că trebuie să vorbim despre fostul statut social al celor sosiți. Până la urmă, aici totul a fost resetat, toți au devenit complet egali și sunt în aceleași condiții, fie că este vorba de ingineri șefi, de oameni cu două studii superioare și de oameni fără studii superioare. Aici se lucrează adesea la îngrijirea bătrânilor, la curățenie și așa mai departe.

Cunosc cazuri când oameni care erau bandiți în patria lor au fugit la Veneția pentru a scăpa de probleme. Dar aici, venind la Dumnezeu, au devenit diferiți. Adică a fost o renaștere reală, vizibilă.

În ceea ce privește nivelul cultural general, este diferit. Deși în mare parte enoriașii noștri sunt oameni simpli. Încercăm încetul cu încetul să facem ceva în materie de educație, pentru că oamenii sunt receptivi la cultură... De exemplu, duminica viitoare mergem la Ravenna cu enoriașii noștri să ne uităm la celebrele mozaicuri. Oamenii au luat acest lucru pozitiv, în ciuda faptului că anterior puteau fi de acord doar cu călătoriile de pelerinaj. În curând vom merge la Aquileia - acest oraș are și mozaicuri minunate.

– Dificultăți ale vieții locale?

– Cel mai banal lucru este că nu locuiești în patria ta. Ești dintr-un alt trib, clan. Uneori nu este ușor să găsești o limbă comună cu nativii și să accepti atitudinile lor foarte diferite.

Există și un astfel de moment în care unii spun: „au venit în țara noastră în număr mare”. Acest lucru se datorează în mare măsură comportamentului vizitatorilor înșiși, dar există și prejudecăți. Oamenii care locuiesc în locul lor, în patria lor, nu trebuie să suporte nicio manifestare xenofobă. Trebuie să suportăm.

Apoi, noi, ca parohie, trăim 9 ani fără o biserică permanentă, literalmente pe drepturi ale păsărilor. Parohia ar putea fi dată afară mâine și din punct de vedere psihologic este greu. Oamenii aduc ceva la templu pentru a-l decora, dar trebuie să refuze: ce să decoreze dacă nu există un loc de reședință permanent.

În Rusia, oricum, ești acasă, în ciuda tuturor aspectelor negative, poți să ridici templul, să mergi la aceiași filantropi pentru ajutor... Aici nimeni nu are nevoie de tine, în afară de câteva zeci de oameni care au uniți în jurul parohiei, oameni care nu numai că nu sunt bogați, ci și constrânși financiar.

– Emigranții se susțin între ei?

– Nu există practic niciun sprijin în rândul rușilor. Cel puțin nu am auzit și nici nu am văzut. Există asociații culturale ale compatrioților, există un consiliu de coordonare al compatrioților. Activitățile lor principale sunt concertele și alte evenimente de acest gen. Comunitățile ucrainene sunt mai active, asistența acordată compatrioților lor este mai realistă, chiar până la găsirea unui loc de muncă.

Nu există nicio cooperare între parohii și asociațiile culturale. Atitudinea este favorabilă, dar nu există o comunicare comună activă. Practic, fiecare merge pe drumul lui.

– Dificultăți care apar în familiile mixte?

– Este greu când nu te căsătorești din dragoste, pentru că atunci trebuie să trăiești cu o persoană care poate fi chiar neplăcută, pentru că uneori se căsătoresc cu bătrâni... Factorul motrice poate fi dorința unei vieți liniștite, confortabile, iar italienii se compară favorabil cu bărbații ruși: au grijă de copii minunat, îi tratează minunat, visează la ei, pur și simplu există un cult al copiilor.

În plus, întrucât legislația italiană protejează drepturile femeilor, unele doamne ruse chiar profită de acest lucru pentru a-și da în judecată soțul pentru o parte din proprietatea pe care soția nu a ajutat-o ​​în niciun fel să o creeze.

Dar, în general, dacă oamenii se căsătoresc din dragoste, dacă scopul lor principal este să creeze o familie, atunci vedem cum le merge viața bine.

Deși încă nu este ușor pentru femeile rusești. Diferența de mentalitate este evidentă. Și, în ciuda condițiilor bune, a dragostei soțului, chiar și a rudelor soțului, femeile se simt adesea deplasate. Trebuie să ne confruntăm des cu asta. O persoană suferă, deși totul este cu adevărat bine în viața lui.

Diferența de mentalitate poate fi exprimată, de exemplu, în faptul că italienii din Veneția nu sunt obișnuiți să-și exprime gândurile deschis. În loc să spună nu, vor spune da și se vor asigura că înțelegi că de fapt este nu. O persoană obișnuită cu un dialog mai deschis poate simți că este înșelată. Acest lucru se manifestă și la trecerea prin autorități - te enervează: auzi răspunsuri, plănuiești ceva, dar se dovedește că nimeni nu s-a gândit să facă nimic.

Diferite tradiții culturale și de familie. Acest lucru se observă atât în ​​viața de zi cu zi, în amenajarea casei, cât și în ierarhia familiei. Aici mama soțului este o persoană care locuiește într-o familie tânără, fiind prezentă aproape în dormitorul soților. Fiii italieni sunt foarte infantili, așa că un „tip” de patruzeci de ani, așa cum se spune aici, este absolut neajutorat. Acesta este motivul pentru care, apropo, soțiile rusești sunt atât de apreciate: femeile italiene sunt mai emancipate, iar o rusoaică este iubitoare, frumoasă și nu face pretenții speciale. Dar o femeie vrea să trăiască cu propria ei familie separată, dar nu funcționează: toate problemele trebuie rezolvate nu cu soțul ei, ci cu mama lui.

Când se nasc copiii, toate rudele se năpustesc asupra lor și toată lumea vrea să îngrijească, să ajute și să dea sfaturi cu privire la creșterea lor. Și pentru ortodocși aceasta este o problemă.

Rudele vor să-i boteze în Biserica Catolică, și de multe ori nici măcar pentru că ei înșiși aderă la credință, ci pentru că este obișnuit. „Ce le vom spune vecinilor?!” Ei sărbătoresc botezul - o tradiție, mereu la scară mare, cu mulți invitați. Și apoi mă duc la vreo biserică ciudată, mai ales că aici nu prea seamănă cu o biserică ortodoxă obișnuită. Și vorbesc de neînțeles, într-o limbă de neînțeles... Pentru oamenii care merg până la a boteza fundamental un prunc în Ortodoxie, aceasta este o ispravă.

Găsindu-te printre palate, canale și distracția zgomotoasă a unei mulțimi multilingve, descoperă o Veneție diferită, păstrând cu grijă numeroase altare creștine în bisericile sale.

Rectorul parohiei ortodoxe ruse a Sfintelor Mironosițe, protopopul Alexy Yastrebov, ne-a condus prin cele mai importante locuri ale acestui minunat oraș.

În cinstea hramului

Pur și simplu este imposibil să ratezi piața principală, unde se află celebra Catedrală Sf. Marcu, așa că Părintele Alexy, ca și alte zeci de ghizi, își începe povestea aici.

– În 828, negustorii venețieni Buono și Ristico, salvând de la profanare moaștele apostolului Marcu, le-au scos în secret din Alexandria capturate de musulmani. Acest sfânt, care a predicat cândva în orașele din nord-estul Italiei, a fost declarat patronul Veneției, iar simbolul său - un leu înaripat - a început să fie înfățișat pe steagul, stema și clădirile republicii.

Special pentru moaștele apostolului s-a construit o bazilică, dar în secolul al X-lea, în timpul unei lovituri de palat, a izbucnit un incendiu, flăcările s-au extins la bazilică, iar aceasta a ars complet.

Un nou templu a fost construit pe acest loc. Cu toate acestea, în 1063 a fost reconstruită. Noua bazilică a fost creată după modelul Catedralei celor Doisprezece Apostoli din Constantinopol - faimosul „Apostleion”. Sfințirea sa a avut loc în 1094. Dar această dată nu poate fi considerată anul finalizării construcției - de-a lungul secolelor următoare templul a fost extins și decorat continuu. Aspectul unic al catedralei este dat de celebra cvadrigă, luată de cruciații din Constantinopol, și de colonada din marmură multicoloră. În general, San Marco este un exemplu rar de arhitectură bizantină în Europa de Vest.

Și într-adevăr, privind această catedrală, înțelegi că nu o vei confunda niciodată cu alta. Ea uimește și se gravează în memorie imediat și pentru totdeauna.

Pe pământ sau în cer?

Intram in bazilica si ne trezim inconjurati de aur, pietre pretioase si mozaicuri stralucitoare care creeaza atmosfera unica a San Marco.

„Cel mai vechi mozaic al catedralei se întinde pe o suprafață de 4240 de metri pătrați”, își continuă povestea părintele Alexy, „și acoperă nu numai fațada templului, ci și bolțile cupolelor, arcadele din interiorul catedralei și, de asemenea, decorează podeaua. În centrul bazilicii, în altarul catedralei, se află moaștele Apostolului și Evanghelistului Marcu.

San Marco este un exemplu rar de arhitectură bizantină în Europa de Vest. Cel mai vechi mozaic al catedralei se întinde pe o suprafață de 4240 mp.

Cel mai vechi mozaic al catedralei se întinde pe o suprafață de 4240 de metri pătrați

În spatele tronului se află o adevărată capodoperă a artei bizantine - „Iconostasa de aur” (Pala de Oro). Acesta este cel mai vechi altar, rugat de secole. Pala este realizată folosind tehnica smalțului cloisonne și constă din două părți.

În partea de sus se află șapte icoane bizantine care au fost luate de la mănăstirea din Pantocrator din Constantinopol, mormântul împăraților bizantini. Iar cel de jos este un catapeteasmă cu patru niveluri, în centrul căruia se află o imagine a binecuvântării Domnului, înconjurat de patru evangheliști.

În total, Palu include 250 de emailuri, bogat decorate cu pietre prețioase.

Cu ce ​​se poate compara această splendoare cu adevărat regală? Poate doar cu Biserica Hagia Sofia din Constantinopol. În urma ambasadorilor ruși sosiți în Bizanț pentru a se familiariza cu creștinismul, aș vrea să spun: „Și ei nu știau dacă suntem în cer sau pe pământ...”

Trezoreria Templului

Ocolim catapeteasma și ne aflăm în capela bazilicii, unde se află cinstitul chip al Maicii Domnului „Nicopea”.

„Prima mențiune a acestei imagini datează din 610”, spune însoțitorul nostru. – Conform legendei antice, a fost foarte venerat în Bizanț și mai ales în armata imperială. De aici și numele grecesc al icoanei „Nicopeia”, care înseamnă „Victorioasă”. Împărații luau întotdeauna altarul cu ei în campanii. În luptă, a fost capturat de franci în ajunul căderii Constantinopolului în 1204.

Din galeria din partea dreaptă ne deplasăm în vistieria catedralei, care este rar vizitată de turiștii gălăgioși. Aici, în unsprezece nișe, se păstrează cele mai rare moaște: moaște ale Patimilor lui Hristos și moaștele sfinților lui Dumnezeu.

Voi enumera doar câteva dintre ele: o parte din piatra Sfântului Mormânt, o parte din pânza înmuiată în Sângele lui Hristos, o parte din Arborele Sfintei Cruci, patru spini din Coroana de spini a Mântuitorului, sfântul cui. al Domnului, părul cinstit al Preasfintei Maicii Domnului, cinstitul picior al Sfântului Gheorghe Biruitorul, parte din moaștele lui Teodor Stratilate, parte din capetele lui Ioan Botezătorul, parte din moaștele lui Nicolae Făcătorul de Minuni, cinstitul degetul Sfintei Maria Magdalena, parte din moaștele Marelui Mucenic Panteleimon.

Există chiar și obiecte personale ale Sfântului Marcu - un inel și o Evanghelie, scrise, după cum sugerează experții, de mâna însuși apostolului.

O astfel de concentrare de altare creștine într-un spațiu restrâns pare incredibilă! Ar putea fi construit un templu sau o mănăstire separată pentru fiecare dintre ei, dar venețienii, desigur, nu s-ar despărți niciodată de comorile lor, care fuseseră adunate de secole.

După ce ne-am plecat în fața sanctuarelor, ne apropiem de vitrinele cu ustensile bisericești antice. Această colecție este unică. Multe obiecte au fost luate din vistieria imperială și din sacristia Bisericii Hagia Sofia din Constantinopol.

Una dintre cele mai vechi din oraș

După ce părăsim Catedrala San Marco, ne îndreptăm spre Catedrala Mântuitorului Hristos – una dintre cele mai vechi din oraș. Din secolul al VII-lea a suferit mai multe reconstrucții. Acum este o biserică cu trei nave, construită în formă de cruce latină.

Aici Părintele Alexie ne-a atras atenția asupra a două lucrări ale lui Tițian, „Schimbarea la Față” și „Vestirea”. Dar principalul motiv pentru care preotul aduce pelerini aici este ocazia de a venera moaștele Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilate, care sunt păstrate în lăcașul de deasupra tronului din dreapta. Capul sfântului este clar vizibil prin capacul de sticlă,

mâna și picioarele încoronate, nepieritoare, încălțate cu sandale.

Venerabilul cap al dreptei Ana, mama Preasfintei Maicii Domnului, este păstrat în sacristia templului, dar, din păcate, nu este disponibil pentru închinare credincioșilor.

Lui Vasile cel Mare

Există biserici ortodoxe în Veneția? Se pare că există doar unul. Aceasta este Biserica Greacă Sf. Gheorghe. Aici ne conduce părintele Alexy.

„Construirea bisericii de piatră și a turnului clopotniță a fost finalizată în secolul al XVI-lea”, explică preotul. – Icoanele, frescele și mozaicurile datează din secolele XVI-XVII. La decorarea interioară a templului lucrau cei mai buni meșteri ai vremii. Astfel, catapeteasma a fost creata de pictori celebri de icoane cretani - Michael Damaschin si parintele Emmanuel Dzanes Bunialis.

Altarul principal al templului este o racla de argint realizata in forma de mana. În ea se păstrează mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare. La cererea pelerinilor, clerul scot lăcașul din altar și îl așează pe capul credincioșilor.

Unde a fost botezat Antonio Vivaldi?

În timp ce făceam obiective turistice în cartierul venețian Costello, am ajuns foarte curând la Biserica Sf. Ioan Botezătorul.

„Renumitul compozitor Antonio Vivaldi a fost botezat în acest templu antic, fondat în secolul al VIII-lea”, își continuă povestea preotul. – Și venim aici să-l cinstim pe Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei.

Moaștele Sfântului Ioan au fost transferate la Veneția în secolul al XIII-lea. Sosirea lor a fost marcată de un adevărat miracol. Inițial s-a presupus că vor fi păstrate în Catedrala Sf. Marcu, dar galera cu chivotul, trecând pe lângă Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, s-a oprit brusc pe loc. Nu au putut-o mișca. Atunci s-a hotărât transportarea chivotului pe uscat. Cu toate acestea, s-a dovedit a fi atât de grea încât nimeni, în afară de rectorul Bisericii Baptiste, nu l-a putut ridica. Preotul a purtat prețioasa raclă în piața principală a orașului, dar a început o ploaie atât de puternică încât toți participanții la cortegiul solemn s-au ascuns în cea mai apropiată biserică. S-a dovedit a fi Biserica Sf. Ioan Botezătorul. Aici a rămas cancerul - dintr-un motiv sau altul nu a fost posibil să-l muți în alt loc.

În templu, toată lumea poate venera sfintele moaște, care sunt situate sub sticlă într-un altar de marmură și, în plus, poate venera și alte sanctuare mari. Aici se păstrează doi spini din Coroana de spini a Mântuitorului, parte din Arborele Dătător de Viață al Crucii Domnului, parte din coasta lui Ioan Botezătorul și crucea monahală a Sf. Savva cea Sfințită.

Biserica Sf. Elena

Următoarea oprire pe traseul nostru este Biserica Sf. Elena, care se află pe insula cu același nume. Se poate ajunge pe jos: mai întâi de-a lungul terasamentului, apoi de-a lungul podului.

„Exista un templu și un spital pe acest loc deja în secolul al XII-lea”, spune preotul. – În secolul al XIII-lea, a fost reconstruită și sfințită în cinstea sfintei Regine Elena. Acest lucru s-a întâmplat cel mai probabil imediat după transferul relicvelor ei.

În 1211 (sau 1212), un preot pe nume Aicardo, aflat în Constantinopol capturat de cruciați, a găsit moaștele Sfintei Elena și le-a dus la Veneția.

Doar capul cinstit al sfintei regine, îmbrăcat într-o raclă de argint, a supraviețuit până astăzi.

Pe insula Lido

Nu toți cei care vin la Veneția știu că poți venera moaștele Sfântului Nicolae nu numai în Bari, ci și pe insula Lido. Mergem acolo cu un mijloc de transport neobișnuit pentru noi - un autobuz de apă. Din apa de la iesirea din laguna se vede o priveliste minunata asupra manastirii Sf. Nicolae - hramul calatorilor si al marinarilor. Pe drum, părintele Alexy spune:

– Moaștele Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni se păstrează în acest templu încă din secolul al XI-lea. Povestea apariției lor la Veneția este cu adevărat uimitoare. După cum știm, locuitorii din Bari au ajuns pentru prima dată în Myra Lycia, unde Sfântul Nicolae a slujit și a murit. S-au grăbit să îndepărteze moaștele făcătorului de minuni și o parte din acest altar neprețuit putea rămâne între zidurile templului.

Câțiva ani mai târziu, cetățenii Republicii Sf. Marcu au mers la Myra cu speranța de a găsi măcar o mică parte din altar - Sf. Nicolae Făcătorul de Minuni a fost profund venerat de locuitorii insulelor venețiene.

Ajunși la Myra Lycia, venețienii au început să interogheze slujitorii unde ascund moaștele rămase, dar au susținut că barienii au luat totul. Soldații erau pe punctul de a părăsi biserica, când dintr-o dată s-a simțit un parfum minunat pe unul dintre culoar.

După ce au demontat podeaua, venețienii au descoperit un sicriu de cupru care conținea moaștele sfântului. După ce au luat prețioasa relicvă, au plecat acasă. I-a fost atât de plăcut Domnului, încât corabia cu lăcașul a ajuns la Veneția în ziua amintirii Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni și a fost întâmpinată de localnici cu mari onoruri.

Părintele Alexy este autorul ghidului „Sanctuarele Veneției”, în care puteți găsi toate informațiile de care pelerinii au nevoie. Pe lângă istoria Veneției și informații utile despre relicve creștine, ghidul conține o hartă detaliată a orașului, indicând templele de vizitat. În funcție de timpul liber, rutele sunt oferite pentru câteva ore, toată ziua sau 2-3 zile. În total, sunt menționate 44 de temple unde puteți venera sanctuare creștine, așa că faceți pelerinaje în jurul orașului „podurilor și canalelor”
poate o săptămână sau două. Ghidul îl puteți achiziționa în librăriile Catedralei Sf. Marcu sau Parohia Sfintelor Mironosițe

Doisprezece ani fără templu

În urmă cu doi ani, parohia Sfintelor Mironosițe și-a sărbătorit a 10-a aniversare. Dar totuși credincioșii nu au propriul lor templu. În 2003, dieceza catolică a oferit parohiei posibilitatea de a desfășura slujbe în vechea Bazilica Tăierea Capului lui Ioan Botezătorul (San Giovanni Decollato, cadran local. San Zan Degolà) în sesterul Sfintei Cruci.

Limba slujbelor este în principal slavona bisericească, dar anumite părți ale slujbelor sunt vorbite în italiană și română. Parohia Sfintelor Mir este internațională, este formată din oameni din țările CSI: Rusia, Ucraina, Belarus și Moldova. Mai sunt italieni, sârbi și români.

Liturghia și slujbele de rugăciune se săvârșesc nu numai în Biserica Tăierii Capului lui Ioan Botezătorul, ci și în alte biserici catolice - la moaștele sfinților. La astfel de slujbe participă pelerinii ortodocși din diferite țări ale lumii.

La înmânarea Premiului Makariev părintelui Alexy pentru ghidul său la Veneția

La rândul său, comunitatea Sfintelor Femei Mironosițe vizitează adesea locurile asociate cu viața și isprava marilor asceți creștini. Venețienii ortodocși au vizitat deja Țara Sfântă de trei ori și se pregătesc pentru a patra călătorie.

Neavând încă ocazia să construiască un templu de piatră pe pământ venețian, părintele Alexy îl construiește printre oameni. Preotul vede sensul slujirii sale în străinătate în a transmite, ori de câte ori este posibil, opinia Bisericii Ortodoxe asupra diferitelor evenimente din lumea modernă.