Abordare bazată pe competențe: tehnologii de implementare
Содержание статьи
- Ce este o competență?
- Indicatori comportamentali ai competenţei
- Scala de dezvoltare a competențelor
- Tipuri de competențe
- Competențe manageriale
- Competențe de comunicare
- Competențe corporative
- Competențe profesionale (tehnice).
- Aplicarea competențelor - evaluarea personalului
- Dezvoltarea competențelor
- Dezvoltarea unui model de competențe. Etape principale
- Formarea competențelor. Metode
- Implementarea modelului de competențe
- Model de competență. Avantaje
- 1.1. Denumirea și descrierea competenței
- 1.3. Documentatie explicativa
Vă prezentăm un alt articol pentru proprietari și manageri (nu hr), care dezvăluie un alt aspect al evaluării personalului. Ne vom opri acolo:
- ce sunt competentele?
- tipuri de competențe;
- privind aplicarea abordării bazate pe competențe în;
- etapele implementării competențelor;
- beneficiile pe care le primește o companie care formulează competențe.
Ce este o competență?
Sunt necesare criterii clare pentru introducerea unei evaluări sistemice a personalului. Majoritatea metodelor se reduc la evaluarea eficacității (rezultatelor muncii) unui angajat și a unui set de calități personale ale acestuia. Una dintre cele mai importante este abordarea competențelor.
Competență— o caracteristică/criteriu integrală care descrie calitatea comportamentului uman într-o anumită activitate. De regulă, acesta este un fel de model ideal de manifestări comportamentale care îi permit să obțină rezultate, să fie eficient în acest tip de activitate.
Este clar că comportamentul uman în fiecare situație este determinat de mulți factori: atitudini și motivații interne, aptitudini, înțelegere a tehnologiei, cunoștințe. Și chiar și predispoziție genetică.

De exemplu, un manager de vânzări care lucrează în piațăB2B (vânzări corporative mari), abilități puternice de comunicare sunt importante pentru a comunica cu diverși profesioniști și factori de decizie. Și toate acestea pot fi numite „Negociere”:
- flexibilitatea comportamentului, capacitatea de a se adapta în mod conștient la stilul interlocutorului;
- variabilitate în oferirea de alternative;
- abilități dezvoltate de argumentare etc.
Alături de aceste calități, „vânzătorul” trebuie să aibă perseverență în atingerea scopului, capacitatea de a-și planifica și controla activitățile, capacitatea de a lucra sub presiune. Și aceasta este o altă competență - „Orientarea spre rezultate”.
Și astfel, putem spune că fiecare activitate poate fi descrisă printr-un nor de criterii - un model de competență. Mai mult, pentru fiecare afacere, competențele vor fi unice, reflectând specificul acesteia. De aceea vă recomandăm să vă dezvoltați propriile competențe.

Puteți beneficia de serviciile noastre
Indicatori comportamentali ai competenţei
După cum sa discutat mai sus în exemplul de negociere, competențele sunt alcătuite din componente simple - elemente specifice care descriu acțiunea. Și aceste componente se numesc indicatori comportamentali. Pe baza indicatorilor comportamentali se construiește o evaluare a personalului folosind sau un interviu structurat.

Dar asta nu este tot, sunt necesare niveluri de manifestare a competențelor.
Scala de dezvoltare a competențelor
Pentru a descrie calitatea acțiunilor unui angajat, pentru a stabili valori de referință și pentru a putea compara comportamentul arătat cu acesta, există o scală pentru dezvoltarea competențelor. Acestea sunt niveluri care descriu calitatea comportamentului. Și nivelurile pot fi diferite. De exemplu, 4 niveluri (valorile intermediare sunt, de asemenea, posibile - „jumătăți”):
- 0 - competența nu este arătată/absentă;
- 1 - nivelul de dezvoltare de bază;
- 2 - nivelul de deținere încrezătoare a competenței în situații standard;
- 3 — nivelul de calificare (standard, capacitatea de a difuza).
În linii mari, scala de dezvoltare a competențelor poate fi reprezentată ca un termometru „rău-bun”. În conformitate cu acest „termometru”, angajatul este evaluat.
Există mai multe opțiuni pentru descrierea nivelurilor de competență. Exemplele de mai jos arată diferențele. Se poate presupune că au fost create pentru diferite metode de evaluare.
Un exemplu de descriere a competențelor: enumerarea tuturor indicatorilor și nivelurilor comportamentale cu valori pentru performanța unui angajat.
| Formulează o viziune asupra scopului final. Îi organizează pe alții / formează un grup de „adepți”. Motivează eficient oamenii în echipă și munca individuală. Încurajează colegii și subordonații să propună inițiative și independență. Deleagă autoritate și responsabilitate, ținând cont de caracteristicile individuale ale subordonaților și de aspirațiile lor în carieră. Acordă atenție și timp dezvoltării subordonaților. Isi exprima si isi apara propria pozitie fata de problemele in curs de rezolvare. Oferă și solicită feedback. | |||||||||||||||
|
Un exemplu de competență cu o descriere extinsă a indicatorilor comportamentali la fiecare nivel.
| Scor | Nivel | Descrierea indicatorilor comportamentali |
| 4 | Strategic | Pe lângă nivelul 3: - Stabilește astfel de reguli pentru munca grupului, în baza cărora oferă tuturor posibilitatea de a se exprima, rămânând în același timp lider - Asigură adoptarea unei decizii de grup care se concentrează nu numai pe „aici și acum”, ci și pe viitor |
| 3 | Nivelul de aptitudine | Pe lângă nivelul 2: - Motivează grupul pentru atingerea scopului, inspiră, influențează starea de spirit a grupului - Îi orientează pe ceilalți membri ai grupului să lucreze activ în grup - Propune o decizie pe care o ia grupul |
| 2 | Baza | - Preia inițiativa - Interacționează cu fiecare membru al echipei pe baza trăsăturilor individuale de personalitate - Țintește grupul să obțină rezultatul, readuce grupul la rezultat - Organizează munca grupului, sugerează metode și proceduri pentru munca grupului - își asumă responsabilitatea pentru rezultate - facilitează rezolvarea conflictelor |
| 1 | Limitat | - Ia inițiativa la cererea celorlalți membri ai grupului, la îndrumarea celui mai activ membru al grupului Manifestă inițiativă, dar nu reușește să atragă atenția participanților - Organizează munca individuală a membrilor echipei - Îi este greu să-și justifice opinia atunci când încearcă să organizeze munca în grup |
| 0 | Nivel de incompetență | - Are o influență neconstructivă asupra echipei, întrerupe, critică, devalorizează poziția celorlalți - Arată indiferență față de rezultatele muncii în grup – Se retrage din organizarea muncii în grup, acționează numai la instrucțiuni - Nu interacționează cu membrii grupului - provoacă conflicte în grup |
De asemenea, se obișnuiește să se folosească termenul „indicator țintă”, care stabilește valoarea manifestării competenței pentru un anumit public țintă. De exemplu, pentru un manager de nivel superior, competența „Gândire strategică” ar trebui să fie prezentată la nivelul „2”. În timp ce valoarea pentru șeful unității, indicatorul țintă va fi „1,5”.
Pe baza evaluării primite se poate aprecia potențialul angajatului, nevoia de dezvoltare, adecvarea pentru această activitate etc.
Tipuri de competențe
Trebuie să spun că aceasta este o clasificare condiționată. Mai degrabă, este o diviziune pentru a desemna „sfera” competențelor. Într-adevăr, în cursul activității sale, o persoană folosește multe calități integrative. De exemplu, un manager care ține o întâlnire „folosește” mai multe dintre competențele sale în același timp - diferite tipuri.
Dar totuși, uneori puteți găsi o împărțire a competențelor în grupuri:
- manageriale
- comunicativ
- corporativ (valoare)
- profesional (tehnic)
Competențe manageriale
Competențele manageriale descriu acțiunile managerilor în procesul de luare a deciziilor și de comunicare cu subordonații. De asemenea, acestea sunt competențe care descriu calitatea comportamentului său – adesea „Leadership”.
Exemple de competențe manageriale
- Gândire strategică (sau sistemică).
- Planificarea (și organizarea sau controlul)
- Dezvoltarea subordonaților
- Motivația
- Conducere
Competențe de comunicare
Aceasta este o descriere a calității comportamentului în procesul de comunicare în cadrul companiei și cu partenerii externi.
Exemple de nume de competențe comunicative
- Negociere
- Înțelegerea interpersonală
- Influență
În funcție de accente, în descrierea competenței, puteți vedea specificul activităților angajaților și stilurile de comportament binevenite (agresivitate, asertivitate sau poziție de partener).
Competențe corporative
Competențele valorice sunt o parte importantă a modelului de competențe. Ele reflectă filozofia corporativă - Valori și standarde de comportament care sunt binevenite în companie. De aceea unele companii formulează separat competențele corporative.
Exemple de competențe corporative (valorice)
- Orientare spre rezultate
- Orientarea către client (adesea, chiar și intern)
- lucru in echipa
Competențe profesionale (tehnice).
Descrieți cunoștințele, abilitățile și comportamentul oricărui grup profesional de posturi. De exemplu, pentru conducerea IT sau contabili.
Este necesar să înțelegem oportunitatea dezvoltării competențelor profesionale - este acest grup de oameni suficient de reprezentat în companie, cât de des apar schimbări în activitățile lor și în tehnologiile pe care le utilizează.
Aplicarea competențelor - evaluarea personalului
Cele mai frecvent utilizate metode în care sunt utilizate competențele:
- Centrul de evaluare este cea mai eficientă modalitate în cursul unui joc de afaceri special dezvoltat;
- evaluare „Feedback 180/360°”, unde evaluarea angajatului este dată din toate părțile - subordonați, manageri, colegi, clienți.
Dezvoltarea competențelor
Necesitatea dezvoltării competențelor este întâlnită de fiecare companie care evaluează în mod regulat personalul folosind o abordare bazată pe competențe.
Desigur, crearea unui model de competențe este o întreprindere care consumă timp (și adesea necesită un buget intens). De regulă, specialiștii interni, scuzați jocul de cuvinte, nu au competență suficientă pentru o descriere calitativă a competențelor. Principalele greșeli pot fi numite vag de redactare, intersectarea indicatorilor comportamentali (care apar în diferite competențe). Și este nevoie de mult timp pentru a face asta.
Desigur, puteți folosi competențe universale. De exemplu, multe companii iau ca bază munca companiei Lominger și le modifică ușor pentru ele însele. Dar, dacă sarcina este de a transfera calitativ specificul afacerii, nu se poate face fără formularea propriului model. Și în acest caz, este mai bine să contactați furnizorii.
Dezvoltarea unui model de competențe. Etape principale
Principalele etape ale proiectului de dezvoltare a unui model de competențe pot fi numite:
- Definirea scopurilor și obiectivelor (pentru ce formulăm și cum vom aplica), metodologia de dezvoltare.
- Formarea grupului (grupurilor) de proiect cu implicarea unui număr maxim posibil de participanți. Acest lucru va reduce și mai mult rezistența angajaților. Grupurile pot fi complet diferite ca direcție și timp de existență.
- Dezvoltarea directă a competențelor.
- Proceduri de testare și evaluare a grupurilor focus.
Formarea competențelor. Metode
Cele mai cunoscute metode de dezvoltare a competențelor sunt:
- Metoda grilei de repertoriu- se analizează comportamentul celor mai eficienți angajați, se întocmește o listă de indicatori comportamentali. Se desfășoară mai des sub formă de interviuri cu manageri, în urma cărora se formează un tabel (grilă) cu numele angajaților și indicatorii acestora.
- Metoda incidentului critic se bazează pe interviuri cu angajații (și managerii), în cadrul cărora aceștia vorbesc despre situații critice, acțiuni care au dus la succes sau, dimpotrivă, nu au permis rezolvarea situației.
- Metoda atributelor directe- cel mai rapid și mai ușor atunci când managerilor cheie li se prezintă carduri care descriu competențe gata făcute. Managerii sunt invitați să aleagă din acest set pe cele care sunt cele mai semnificative pentru afacere.
Implementarea modelului de competențe
Implementarea modelului de competențe are loc conform clasicilor managementului schimbării. Dacă simplificăm modelul, atunci principalele zone de atenție pot fi considerate următoarele:
- Este necesar să se creeze motivație pentru utilizarea competențelor. Arată-le angajaților că acesta va fi un instrument de învățare și o oportunitate de dezvoltare în companie. Și va permite managerilor să ia decizii mai informate. Și acest lucru se poate întâmpla în cursul desfășurării procedurilor de evaluare pilot folosind exemplul competențelor standard (neadaptate companiei).
Apropo, aceasta este varianta pe care o oferim clientilor atunci cand firma nu are propriul model - sa inceapa de undeva. Începeți procesul. Pentru a arăta cel puțin la nivelul unui grup sau al unui public țintă că evaluarea personalului după competențe „nu este înfricoșătoare, ci utilă”.
În acest caz, implementăm, de exemplu, Evaluarea luminii, în urma căreia participanții primesc recomandări pentru dezvoltare.
- Informarea maximă a angajaților și implicarea în proces. Și aici, așa cum am menționat mai sus, este necesar să se lucreze atât înainte de dezvoltarea, cât și după formularea competențelor.
Aceasta poate avea loc sub formă de mailing-uri care descriu sarcinile de implementare a modelului, descriu toate etapele, solicită feedback etc. Desigur, grupurile de lucru față în față dedicate dezvoltării și traducerii pot fi considerate forma cea mai de lucru.
Deja în această perioadă pregătitoare (care poate fi implementată și după dezvoltarea modelului), se vor primi feedback, se vor identifica cei mai rezistenți angajați sau cei pe care se poate baza inovațiile.
- Odată ce competențele au fost dezvoltate, este necesar să se efectueze un prim episod de evaluare folosindu-le și să se arate eficiența implementării. Aceasta rezolvă problema „propagandei” inovațiilor și înlăturarea rezistenței de la unii dintre cei care se îndoiesc (a șasea etapă a modelului de schimbare conform lui Kotter).
- Implementarea schimbărilor în mod regulat, consolidarea modelului de competențe la nivelul managementului obișnuit.
De exemplu, una dintre părțile introducerii competențelor în „viața companiei” poate fi utilizarea acestora de către manageri în timpul feedback-ului regulat către subordonați. Operând cu terminologia abordării bazate pe competențe, referirea la indicatorii comportamentali ai modelului corporativ formează câmpul conceptual în care trăiesc angajații.
Și aceasta nu este o listă completă a zonelor de atenție. Pentru fiecare companie sunt diferite. Dar toate acestea ar trebui să vizeze formarea unei atitudini pozitive față de evaluarea competențelor. Este clar că formarea unei atitudini este un proces lung. La asta ne referim când vorbim despre posibila durată a proiectului. Așadar, principalele domenii de atenție sunt motivația, informarea, implicarea, propaganda.

Model de competență. Avantaje
Principalele avantaje ale unui model de competență corporativă sunt:
- criteriile aplicate angajaților reflectă specificul afacerii, activitățile angajaților și cultura corporativă a companiei;
- competențele devin pentru angajați un fel de faruri care trebuie ghidate după - stabilesc standardele de comportament care le permit să aibă succes în această activitate;
- se formează un mediu în dezvoltare în companie (desigur, în timpul evaluării periodice a personalului din punct de vedere al competențelor);
- simplifică procesul decizional (în domeniul mișcării în carieră a angajaților);
- costurile de căutare, adaptare și dezvoltare a personalului sunt reduse semnificativ;
- simplifică interacțiunea cu furnizorii de servicii în domeniul evaluării și dezvoltării personalului.
„A avea sau a nu avea?”- asta este întrebarea. Și fiecare companie decide. Iar noi, Business Games Lab, ajutăm doar la implementarea eficientă a planurilor noastre: dezvoltăm și implementăm un model de competență corporativă, evaluăm angajații și propunem un program pentru dezvoltarea lor.
Principalele caracteristici ale competențelor cheie.În literatura pedagogică modernă este prezentat un set destul de mare de competențe, care actualizează problema selecției și sistematizării acestora după anumite criterii. De exemplu, în cadrul simpozionului Consiliului Europei pe tema „Competențe cheie pentru Europa”, a fost identificată următoarea listă orientativă de competențe cheie: studiu; căutare; gândi; coopera; sa trecem la afaceri; adapta .
Problema selectării competențelor de bază (cheie, universale) este una dintre cele centrale pentru educație. Toate competențele cheie se disting prin următoarele trăsături caracteristice:
În primul rând, sunt multifuncționale, stăpânirea lor vă permite să rezolvați diverse probleme din viața profesională sau socială de zi cu zi.
În al doilea rând, competențele cheie sunt supradisciplinare și interdisciplinare, sunt de natură generalizată, motiv pentru care se transferă ușor în diverse situații, nu doar la școală, ci și la locul de muncă, în familie, în sfera politică etc.
În al treilea rând, competențele cheie necesită o dezvoltare intelectuală semnificativă: gândire abstractă, auto-reflecție, determinarea propriei poziții, stima de sine, gândire critică etc.
În al patrulea rând, competențele cheie sunt multidimensionale, adică includ diverse procese mentale și abilități intelectuale (analitice, critice, comunicative etc.), know-how, precum și bunul simț.
Competențele cheie se bazează pe cunoștințe universale, aptitudini, experiență generalizată a activității creative, relații emoționale și valorice. Universal, conform L.N. Bogolyubov, sunt cunoștințe fundamentale, care includ generalizări teoretice largi, categorii științifice de bază. De exemplu, în matematică, astfel de concepte includ conceptul de „număr”, în fizică - „energie”, în istorie - „stat”, etc., iar abilitățile universale sunt metode generalizate de activitate.
Tipuri de competențe și structura lor.În conformitate cu împărțirea conținutului educației în meta-disciplină generală (pentru toate disciplinele), inter-disciplină (pentru un ciclu de materii) și subiect (pentru o anumită materie), AV Khutorskoy oferă o ierarhie a competențelor pe trei niveluri. : 1) competențe cheie; 2) competențe generale ale disciplinei; 3) competențe de subiect. Competențele cheie se referă la conținutul general (meta-subiect) al educației. Competențele generale de subiecte se referă la un anumit ciclu de materii, iar competențele de subiecte sunt asociate cu un anumit subiect. Toate grupurile de competențe sunt interconectate: competențele cheie sunt specificate mai întâi la nivelul ciclului de discipline, iar apoi la nivelul fiecărei discipline individuale pentru fiecare nivel de educație.
Analiza compoziției componente a competențelor cheie în cadrul diferitelor studii pedagogice și psihologice ne permite să ne întoarcem la definirea structurii competențelor cheie ale elevilor.
IN ABSENTA. Zimnyaya și Yu.G. Tatur componentele obligatorii ale competențelor cheie includ: motivația pozitivă (dorința) de a demonstra competență; reprezentări valori-semantice (relații) la conținutul și rezultatul activității (aspect valoare-semantic); cunoștințele care stau la baza alegerii metodei de desfășurare a activității relevante (baza cognitivă a competenței); capacitatea, experiența (deprinderea) de implementare cu succes a acțiunilor necesare pe baza cunoștințelor existente (aspect comportamental); autoreglare emoțional-volițională.
G.K. Selevko prezintă competența cheie ca un complex de componente, incluzând componente de cunoștințe (cognitive), activitate (comportamentală) și relaționale (afective). A.V. Tikhonenko, pe lângă componentele enumerate ale competențelor cheie, include o componentă socială (capacitatea și disponibilitatea de a îndeplini cerințele ordinii sociale pentru un specialist competent).
Astfel, structura competențelor cheie se caracterizează printr-un caracter integrativ și reprezintă unitatea componentelor sale constitutive: motivaționale, cognitive, valorice-semantice, comportamentale, care ar trebui să se reflecte în conținutul învățământului secundar general.
Clasificarea competențelor cheie. Problema clasificării competențelor cheie, de asemenea, nu are o soluție clară în literatură.
„în domeniul activității cognitive independente, bazată pe asimilarea modalităților de dobândire a cunoștințelor din diverse surse de informare, inclusiv extracurriculare;
în domeniul activităților civile și sociale (executarea rolurilor de cetățean, alegător, consumator);
în domeniul activității sociale și de muncă (inclusiv capacitatea de a analiza situația de pe piața muncii, de a evalua propriile capacități profesionale, de a naviga în normele și etica relațiilor, abilitățile de autoorganizare);
în sfera casnică (inclusiv aspecte legate de propria sănătate, viața de familie etc.);
în domeniul activităților culturale și de agrement (inclusiv alegerea modalităților și mijloacelor de folosire a timpului liber, îmbogățind cultural și spiritual individul)”.
Pe baza prevederilor formulate în psihologia domestică cu privire la faptul că: a) o persoană este subiect de comunicare, cunoaștere, muncă (B.G. Ananiev);
b) o persoană se manifestă în sistemul de relații cu societatea, cu alți oameni, cu sine, cu munca (V.N. Myasishchev); c) competenţa umană are un vector de dezvoltare acmeologică (N.V. Kuzmina, A.A. Derkach); d) profesionalismul include competențe (A.K. Markova) I.A. Zimnyaya a identificat trei grupuri principale de competențe:
1. Competențe referitoare la persoana însăși ca persoană, subiectul activității, comunicare:
Competențe de salvare a sănătății: cunoașterea și respectarea normelor unui stil de viață sănătos, cunoașterea pericolelor fumatului, alcoolismului, dependenței de droguri, SIDA; cunoașterea și respectarea regulilor de igienă personală, viața de zi cu zi; cultura fizică a unei persoane, libertatea și responsabilitatea de a alege un stil de viață;
Competențe de orientare valoric-semantică în lume: valori ale ființei, ale vieții; valori culturale (pictură, literatură, artă, muzică); ştiinţă; producție; istoria civilizatiilor, tara proprie; religie;
Competențe de integrare: structurarea cunoștințelor, actualizarea adecvată situațional a cunoștințelor, extinderea, creșterea cunoștințelor acumulate;
Competențe de cetățenie: cunoașterea și respectarea drepturilor și obligațiilor unui cetățean; libertate și responsabilitate, încredere în sine, demnitate, datorie civică; cunoașterea și mândria față de simbolurile statului (steamă, steag, imn);
Competențe de autoperfecționare, autoreglare, autodezvoltare, reflecție personală și subiectivă: sensul vieții; Dezvoltare profesională; dezvoltarea limbajului și a vorbirii; stăpânirea culturii limbii materne, cunoașterea unei limbi străine.
2. Competențe legate de interacțiunea socială a unei persoane și sfera socială:
Competențe de interacțiune socială: cu societatea, comunitatea, echipa, familia, prietenii, partenerii; conflictele și soluționarea acestora; cooperare; toleranta, respectul si acceptarea celuilalt (rasa, nationalitate, religie, statut, rol, gen); mobilitate sociala;
Competențe de comunicare (oral, scris): dialog, monolog, generare și percepție a textului; cunoașterea și respectarea tradițiilor, ritualului, etichetei; comunicare interculturală; Corespondență de afaceri; munca de birou, limba de afaceri; comunicare în limbi străine, sarcini comunicative, niveluri de influență asupra destinatarului.
3. Competențe legate de activitățile umane:
Competențe ale activității cognitive: stabilirea și rezolvarea problemelor cognitive; soluții nestandardizate, situații problematice - crearea și rezolvarea acestora; cunoașterea productivă și reproductivă, cercetare, activitate intelectuală;
Competențe de activitate: joc, studiu, muncă; mijloace si metode de activitate: planificare, proiectare, modelare, prognoza, activitati de cercetare, orientare in diverse activitati;
Competențe tehnologia informației: primirea, prelucrarea, emiterea de informații (citire, luare de notițe), mass-media, tehnologii multimedia, alfabetizare informatică; posesia tehnologiei electronice, de internet.
Să prezentăm un alt punct de vedere asupra chestiunii în discuție. Pe baza obiectivelor principale ale educației generale, precum și a structurii experienței sociale, a experienței personale, a principalelor activități ale elevului, A.V. Khutorskoy identifică șapte grupuri de competențe cheie pentru educația generală:
1. Competențe valoro-semantice. Acestea sunt competențe în domeniul viziunii asupra lumii asociate cu orientările valorice ale elevului, capacitatea sa de a vedea și înțelege lumea din jurul său, de a naviga în ea, de a-și realiza rolul și scopul, de a alege ținta și setările semantice pentru acțiunile și faptele sale, de a lua decizii. . Aceste competențe oferă un mecanism de autodeterminare a elevilor în situații de activități educaționale și de altă natură. De ele depinde traiectoria educațională individuală a elevului, programul vieții sale în ansamblu.
2. Competențe culturale generale. Aceasta este o serie de probleme în legătură cu care studentul trebuie să fie bine conștient, să aibă cunoștințe și experiență de activitate. Aceasta include - trăsăturile culturii naționale și universale, fundamentele spirituale și morale ale vieții umane, popoarele individuale și omenirea, fundamentele culturale ale familiei, fenomenele și tradițiile sociale și sociale, rolul științei și religiei în viața umană, impactul lor. asupra lumii, competențe în viața de zi cu zi și zona cultural - de agrement. Aceasta include și experiența studentului de a stăpâni imaginea științifică a lumii.
3. Competențe educaționale și cognitive. Acesta este un set de competențe în domeniul activității cognitive independente, cuprinzând elemente de activități logice, metodologice, educaționale generale, corelate cu obiecte reale cognoscibile. Aceasta include cunoștințele și abilitățile de organizare a stabilirii obiectivelor, planificare, analiză, reflecție, autoevaluare a activității educaționale și cognitive. În raport cu obiectele studiate, elevul stăpâneşte deprinderile activităţii productive: obţinerea de cunoştinţe direct din realitate, însuşirea metodelor de acţiune în situaţii nestandardizate, metode euristice de rezolvare a problemelor. În cadrul acestor competențe, sunt determinate cerințele pentru alfabetizarea funcțională adecvată: capacitatea de a distinge faptele de conjecturi, posesia abilităților de măsurare, utilizarea metodelor probabilistice, statistice și a altor metode de cunoaștere.
4. Competențe informaționale. Acesta este un set de competențe în domeniul activităților informaționale folosind un complex de tehnologii informaționale și informatice moderne. Cu ajutorul obiectelor reale (TV, casetofon, telefon, fax, computer, imprimantă, modem, copiator, scaner) și tehnologii informaționale (audio, video, e-mail, media, Internet), capacitatea de a căuta, analiza independent. și selectați informațiile necesare se formează, organizați, transformați, stocați și transmiteți-o. Aceste competențe asigură abilitățile activității elevului în raport cu informațiile conținute în disciplinele și ariile educaționale, precum și în lumea înconjurătoare.
5. Competențe de comunicare. Acesta este un set de competențe în domeniul activității comunicative. Acestea includ cunoașterea limbilor necesare, modalități de interacțiune cu oamenii și evenimentele din jur și îndepărtate, abilități de lucru în grup și stăpânirea diferitelor roluri sociale într-o echipă. Studentul trebuie să fie capabil să se prezinte, să scrie o scrisoare, o cerere, să completeze un chestionar, să pună o întrebare, să participe la o discuție etc. Pentru stăpânirea acestor competențe în procesul de învățământ, se fixează numărul necesar și suficient de obiecte reale de comunicare și modalități de lucru cu acestea pentru elevul fiecărui nivel de învățământ din cadrul fiecărei discipline sau arii de învățământ studiate.
6. Competențe sociale și de muncă. Acesta este un set de competențe în diverse domenii ale activității sociale și de muncă ale unei persoane. Aceasta include cunoștințe și experiență în domeniul activităților societății civile (jucând rolul de cetățean, observator, alegător, reprezentant), domeniul social și al muncii (rolul de consumator, cumpărător, client, producător), în domeniul relațiilor familiale. (roluri de fiu-fiică, roluri de tată) sau de mamă, bunic sau bunica), în domeniul economiei și dreptului (capacitatea de a analiza situația de pe piața muncii, de a acționa în conformitate cu beneficiile personale și sociale, de a cunoaște și de a putea de a-și folosi drepturile etc.), în domeniul autodeterminarii profesionale. Stăpânind competențe sociale și de muncă, studentul stăpânește abilitățile de activitate socială și de muncă care sunt minim necesare vieții în societatea modernă.
7. Competențe de autoperfecționare personală. Acesta este un set de competențe care vizează stăpânirea modurilor de autodezvoltare fizică, spirituală și intelectuală, de autoreglare emoțională și de auto-sprijin. Obiectul real în domeniul acestor competențe este elevul însuși. El stăpânește metodele de activitate în propriile interese și capacități, care se exprimă în autocunoașterea continuă, dezvoltarea calităților personale necesare unei persoane moderne, formarea alfabetizării psihologice, o cultură a gândirii și a comportamentului. Aceste competențe includ regulile de igienă personală, îngrijirea personală a sănătății, alfabetizarea sexuală, cultura de mediu internă. Aceasta include, de asemenea, un set de calități asociate cu elementele de bază ale vieții în siguranță a individului.
Această listă de competențe cheie este prezentată în cea mai generală formă, este specificată în funcție de caracteristicile de vârstă ale elevului, de conținutul educației în domeniile educaționale și de disciplinele academice individuale.
Un punct de vedere interesant asupra acestei probleme este A.M. Novikov, care vorbește despre „calificări de bază”. Introducând calificări de bază de supradisciplină, el pornește de la faptul că între învățământul general și cel profesional începe să crească un strat din ce în ce mai puternic de componente educaționale, care nu poate fi atribuit nici învățământului general, nici învățământului profesional propriu-zis. Sunt necesare astăzi în orice activitate de muncă, acestea sunt calificările de bază. Acestea includ posesia de abilități „transversale”: lucrul pe computere, utilizarea bazelor de date și a băncilor de date, aceasta este cunoștințele și înțelegerea ecologiei, economiei și afacerilor, cunoștințe financiare, ingeniozitate comercială, abilități de transfer de tehnologie (transferul de tehnologii dintr-o zonă în altul), abilități de marketing și marketing, cunoștințe juridice, cunoaștere a sferei brevetelor și a licențelor, capacitatea de a proteja proprietatea intelectuală, cunoașterea condițiilor de reglementare pentru funcționarea întreprinderilor de diferite forme de proprietate, capacitatea de a prezenta tehnologii și produse, cunoașterea terminologiei profesionale a limbilor străine. În plus, aici trebuie adăugate cunoștințele sanitare și medicale, cunoașterea principiilor existenței într-un mediu competitiv și posibil șomaj, pregătirea psihologică pentru schimbarea profesiei și a domeniului de activitate etc. .
„Spre o educație generală”, scrie A.M. Novikov, pregătirea în aceste calificări de bază nu poate fi atribuită, deoarece este imposibil să se dezvolte abilitățile de a utiliza baze de date și bănci de date, tehnologii de transfer etc. este posibilă numai în procesul oricărei activități profesionale specifice (educative și profesionale). În același timp, calificările de bază sunt cunoștințe și abilități „transversale” necesare pentru a lucra peste tot și în orice profesie. Poate că acesta este doar domeniul învățământului politehnic, într-un „sunet nou”, într-o „ediție nouă” .
TEHNOLOGIA DE FORMARE A COMPETENȚELOR ÎN PROCESUL DE IMPLEMENTARE A CURRICULUMULUI DISCIPLINEI
Sklyarenko A.N.
Articolul are în vedere posibilitatea rezolvării problemei propriu-zise a formării competențelor în procesul de implementare a curriculum-ului disciplinei, ca un concept multidimensional. În special, autorul propune o nouă abordare a organizării procesului educațional bazat pe Tehnologia formării competențelor. Articolul prezintă pe scurt principalele caracteristici ale tehnologiei, structura, regulile de organizare și implementare a Tehnologiei de formare a competențelor.
În articol se analizează posibilitatea deciziei unei probleme actuale de formare a competenţei în cursul studierii curriculum-ului disciplinei, ca concept multidimensional. În special, autorul oferă noua abordare a organizării procesului educațional pe baza Tehnologiei de formare a competenței. În articol sunt prezentate pe scurt semnele de bază ale tehnologiei, structura, regulile de organizare și realizarea Tehnologiei de formare a competenței.
O caracteristică a noii generații de curricule de discipline (CUD) (module, practici) ca parte a programului educațional principal care implementează Standardul Educațional de Stat Federal al Învățământului Profesional Superior este implementarea ideilor abordării bazate pe competențe, una ale căror trăsături caracteristice este deplasarea accentului de la profesor și conținutul disciplinei (abordarea „centrată pe profesor”) asupra cursantului și a rezultatelor așteptate ale învățării (abordare centrată pe cursant).
O astfel de schimbare a accentului de la conținutul educației către rezultatele sale implică și o anumită dezvoltare a Curriculum-ului Disciplinelor (CUD), care necesită schimbări structurale și procedurale în procesul de concepere a acestuia.
Proiectarea curriculei de discipline (programe educaționale disciplină-disciplinare) pe baza unei abordări bazate pe competențe este în prezent o sarcină destul de complexă și, în același timp, urgentă a educației moderne. Iar prezentarea rezultatelor stăpânirii curriculei disciplinelor (rezultatele învățării) în formatul (în termeni) de competențe este complicată de multidimensionalitatea însuși conceptului de competență.
Deși nu există o definiție general acceptată a conceptului de competență, în ciuda popularității sale din ce în ce mai mari. Numeroase încercări de rezolvare a acestei probleme sunt făcute până în prezent, dar punctul de plecare, în raport cu care se pot evalua diverse abordări în definirea și aplicarea conceptului de competență, a fost conturat doar în prezent. Multidimensionalitatea, care este o reflectare a naturii însăși a conceptului de competență, este cea care a stat la baza dezvoltării Tehnologiei de formare a competențelor.
Tehnologia formării competențelor (scurtă descriere a tehnologiei)
Tehnologia de formare a competențelor (CFC) este considerată de autor ca un sistem de metode de organizare a activităților unui profesor și al unui elev, care formează un proces programat (algoritmic) de interacțiune a acestora, care vizează atingerea rezultatelor planificate ale învățării (în formatul competenţe) prin creşterea eficienţei procesului de învăţământ datorită optimizării maxime a acestuia.
Scopul creării și implementării TFK este de a asigura condițiile pentru atingerea rezultatelor învățării planificate în format de competențe (ca standard pentru asimilarea completă a materialului educațional studiat (denumit în continuare standard)) în cadrul timpul de studiu (clasele) stabilit cu precizie.
Ideea științifică a TPC este de a dezvolta un astfel de sistem programat (algoritmic) de interacțiune între un profesor și un elev, în care atingerea rezultatelor planificate ale învățării în formatul competențelor (ca standard pentru asimilarea completă a studiului). material educațional) devine potențial posibil pentru toți elevii.
1. Principalele caracteristici ale tehnologiei de formare a competențelor.
Conform principalelor cerințe metodologice pentru tehnologiile pedagogice, tehnologia de formare a competențelor îndeplinește următoarele criterii de fabricabilitate.
Conceptualitatea (bazarea pe un anumit concept științific).
Consecvența (posedarea logicii procesului, interconectarea tuturor părților sale, integritate).
Eficiență (garantarea atingerii standardului de pregătire stabilit).
Reproductibilitatea (capacitatea de a se reproduce cu garanția unui nivel suficient de ridicat al eficacității sale).
Gestionabilitate (posibilitatea de planificare preliminară, proiectare și diagnosticare a procesului de învățare).
2. Structura tehnologiei pentru formarea competenţelor.
Criteriile de fabricabilitate enumerate determină structura tehnologiei pedagogice pentru formarea competențelor, care include trei părți.
1) Baza conceptuală. Dezvoltarea tehnologiei pentru formarea competențelor s-a bazat pe ideile următoarelor tehnologii pedagogice: tehnologia de învățare tradițională (reproductivă); tehnologia dezvoltării educației (L.S. Vygodsky, L.V. Zankov, D.B. Elkonin, V.V. Davydov etc.); tehnologie de învățare la distanță; teoria formării etapei a acțiunilor mentale (P.Ya. Galperin, D.B. Elkonin, N.F. Talyzina etc.); tehnologie de asimilare completă (J. Carrol. B. Bloom); tehnologie de învățare garantată (V.M. Monakhov).
3) Partea procedurală (proces tehnologic). Se caracterizează ca un proces continuu, proiectat, dar inițial nu complet stabilit, ci format și dezvoltat în procesul de acțiuni secvențiale sistematizate, prestabilite (algoritmice) ale profesorului, garantând atingerea rezultatelor planificate ale învățării. Partea procedurală (procesul tehnologic) este o combinație a următoarelor elemente (Fig. 2): forme de organizare a procesului de învățământ, metode de predare, suporturi didactice, diagnosticare a procesului de învățământ, tehnologii educaționale.
3. Esenţa tehnologiei pentru formarea competenţelor.
O tehnologie pedagogică tipică este construită după formula (Fig. 1).
TFC \u003d Obiective + Sarcini + Conținut + cont. Vizualizări + Metode + | Forme +
tehnologie tehnologie disciplina control 1 învăţare
(generale și (reguli (logica (tipuri, (tehnici, T (simple,
specific) organizații și forma corespunzătoare, mijloace) \ compozit,
implementarea TPC) domenii ale științei) metode) complex)
Figura 1. Formula tehnologiei
Secvența specificată de elemente ale structurii tehnologiei pedagogice (Fig. 1) este cea mai tipică pentru multe tehnologii. Dar, în același timp, trebuie menționat că, în funcție de obiectivele și specificul unei anumite tehnologii, elementele acesteia pot fi fie incluse în structura tehnologiei într-o măsură mai mare sau mai mică, fie complet absente. .
Trebuie remarcat faptul că toate aceste elemente ale tehnologiei de formare a competențelor (Fig. 3.) trebuie luate în considerare într-o anumită relație, care decurge din condiționalitatea lor obișnuită unul față de celălalt. Deci: scopurile tehnologiei determină structura și logica conținutului disciplinei academice studiate; sarcinile tehnologiei determină modalitatea de a-și atinge scopul; scopurile și conținutul - determină metodele și formele de instruire, alegerea tehnologiilor educaționale, tipurile de control și organizare a instruirii.
Tehnologia de formare a competențelor (TFK) este exprimată prin următoarea formulă:
Standardul de asimilare completă a materialului educațional studiat *
TFC = Obiective + tehnologii Sarcini + tehnologii Conținut + cont. Tipuri de discipline + Metode de control + Forme + Învățare
(generale și specifice) (reguli de organizare și implementare a TPC) (logica domeniului relevant al științei) (tipuri, forme, metode) (tehnici, mijloace) (simple, compozite, complexe)
format
COMPETENȚA DISCIPLINARĂ
Figura 2. Formula tehnologiei de construire a competențelor
Cu alte cuvinte, organizarea și implementarea tehnologiei de formare a competențelor se caracterizează printr-o configurație specială a elementelor structurii tehnologiei FC între ele, un anumit mod conceput de mecanismul de interacțiune a acestora, supus unor reguli stricte, respectarea cărora garantează atingerea scopului stabilit (rezultatele învăţării planificate în format de competenţe). Tehnologia formării competențelor, așadar, se confruntă cu sarcina de a formula astfel de reguli de organizare și implementare a tehnologiei de formare a competențelor, care va deveni baza mecanismului de interacțiune între elementele structurii TPC.
4. Reguli de organizare și implementare a tehnologiei de formare a competențelor.
Structura tehnologiei pentru formarea competențelor în general, corespunzătoare secvenței tipice a elementelor structurii tehnologiilor pedagogice (Fig. 2), are unele trăsături care o deosebesc semnificativ de tehnologiile pedagogice existente în prezent (Fig. 2).
1. Baza conceptuală a tehnologiei, care este construită pe regulile de organizare și implementare a mai multor tehnologii pedagogice.
2. Rezultate planificate ale învățării garantate de tehnologia de consolidare a competențelor (în formatul competențelor).
3. Standardul pentru asimilarea completă a materialului educațional studiat (standardul), care este în esență elementul de control al structurii tehnologiei de formare a competențelor, pe de altă parte, asigură configurația cu totul specială a elementelor Structura TFK în relație între ele.
Rezultate planificate ale învățării garantate de tehnologia de consolidare a competențelor (în formatul competențelor)
De regulă, scopurile și obiectivele formării sunt prescrise în programa disciplinelor. Obiectivele sunt o declarație generală amplă a intențiilor de învățare ale profesorului. Obiectivele sunt prescrise de profesor pentru a arăta conținutul general și focalizarea programului.
Sarcinile curriculum-ului disciplinelor sunt, de regulă, formularea intențiilor educaționale, i.e. Cum este atins scopul studierii programului?
Astfel, scopul programului arată conținutul general și focalizarea programului, în timp ce scopul programului oferă informații din ce în ce mai specifice despre ce rezultate intenționează să obțină profesorul programului.
Avantajul notării rezultatelor învățării este că acestea sunt declarații clare despre ceea ce se așteaptă ca elevul să cunoască, să înțeleagă și/sau să poată demonstra la sfârșitul procesului de învățare și cum își va demonstra realizările. Astfel, rezultatele învățării sunt mai precise, mai ușor de scris și mult mai acceptabile decât sarcinile.
O abordare bazată pe rezultatele învățării stă la baza elaborării unui standard pentru asimilarea completă a materialului educațional studiat. Standardul este un element al sistemului de formare a competențelor disciplinare (TFK), care, în esență, fără a încălca logica procesului de cunoaștere, fără a încălca structura procesului de asimilare a cunoștințelor și, de asemenea, fără " mergând împotriva" particularităților formării personalității în procesul de activitate (activitate cognitivă), va asigura asimilarea consecventă a cunoștințelor, formarea deprinderilor, abilităților, abilităților, asimilarea experienței activității creative și experiența relațiilor emoțional-valorice. prin organizarea unui proces programat (algoritmic) de interacțiune între un profesor și un elev care se încadrează în intervalul de timp al unei lecții.
Formularea cunoașterii și înțelegerii materialului educațional studiat de către elev, conștientizarea oportunității de a demonstra rezultatele învățării obținute sunt descrise prin „verbe de acțiune” sau „verbe de acțiune fără ambiguitate”, conform altor surse: acțiune, calitate, stare. verbe.
O formulare clară a rezultatelor învățării contribuie, pe de o parte, la o înțelegere exactă de către profesor a volumului și formei (etc.) în care este necesară predarea și evaluarea materialului programului și, pe de altă parte, la claritate pentru student - ce anume va studia, ce nivel de realizare trebuie să obțină și cum trebuie să-și demonstreze realizările.
Prezentarea rezultatelor învățării în format de competențe
Multidimensionalitatea conceptului de „competență” este o reflectare a naturii sale, care în sine permite existența mai multor definiții ale sale. Totodată, criteriul certitudinii unui concept nu este singura lui definiție, ci limitele spațiului său semantic, definitoriu, pentru care se demonstrează că acest aspect al conceptului are sens în contextul utilizat. Prin urmare, este sigur să spunem că limitele conceptului de competență sunt suficient de definite.
În tehnologia formării competențelor, conceptul de „competență” este considerat multidimensional (interpretarea conceptului de „competență” „A”, „B”, „C”, conform cercetărilor lui I.A. Zimnyaya). Autorul (cu unele modificări) a preluat rezultatele analizei, conform studiului I.A.Zimnyaya, a trei direcții de cercetare
definiții ale conceptului de „competență”, identificarea definiției conceptului de „competență” și posibilitatea evidentă de a distinge conceptele de „competență” și „competență”. În consecință, conform studiului lui Zimnyaya I.A.: Competența „A” este conținutul stabilit al educației (adică aceleași cunoștințe, abilități și metode de formare a acestora ca și cele stabilite anterior de profesor în programe). Competența „B” – acționează ca o reprezentare a calităților necesare unei persoane (cunoștințe, aptitudini) care asigură eficacitatea rezultatului activităților ulterioare. un rezultat tangibil al învățării care trebuie evaluat calitativ și cantitativ. Competența „B” este un „fenomen mental” intern, ascuns, este o imagine a rezultatului unei acțiuni, un program de acțiune... care este o condiție prealabilă și bază pentru formarea competenței. Unde „competența” este o calitate personală actualizată, integratoare, bazată pe cunoaștere, condiționată intelectual și socio-cultural, manifestată în activitatea, comportamentul unei persoane și interacțiunea acestuia cu alte persoane în procesul de rezolvare a diverselor probleme.
Potrivit autorului acestui articol, aspectele competenței „A”, „B” și „C” sunt componente ale unui (unic) concept - competență, care se formează, în primul rând, în procesul de studiere a disciplinei academice și , în al doilea rând, în procesul întregii perioade de studii la universitate (Fig. 2), cu condiția ca procesul de formare a competențelor să se bazeze pe tehnologia formării competențelor (CFT).
1 aspect. De fapt, interpretarea pedagogică a competenței.
În interpretarea I.A. Zimnyaya, conform primei interpretări a conceptului de „competență”, competența este conținutul pregătirii care este stabilit și care urmează să fie stăpânit.
„Cerința (norma) dată pentru pregătirea educațională a elevului” în tehnologia formării competențelor (Fig. 3) este conținutul disciplinei academice. Acesta este sistemul adaptat pedagogic (didactic) de cunoștințe științifice, abilități și metode de activitate pe care elevul trebuie să le învețe în procesul de studiere a disciplinei. Dar, în același timp, trebuie remarcat că, alături de conținutul disciplinei, elevul (deși pasiv) învață și modalități de activitate comună - activitățile elevului și ale profesorului, care vizează atingerea scopurilor educaționale stabilite, i.e. indirect prin forme de educație, metode de predare, tehnologii educaționale.
Standardul de asimilare completă a materialului educațional studiat
(suport metodologic al conținutului disciplinei academice)
TEHNOLOGII EDUCAȚIONALE
Figura 3. Competența A
2 aspect. Interpretarea psihologică a competenței.
În interpretarea I.A. Interpretarea psihologică de iarnă a competenței (Fig. 4) se relevă ca o condiție importantă pentru eficacitatea rezultatului activității.
Unde eficiența este raportul dintre nivelul atins de stăpânire a standardului și nivelul maxim posibil, preplanificat al standardului pentru asimilarea completă a materialului educațional studiat.
Rezultatul activității este ceea ce elevul primește ca urmare a activității sale educaționale.
valoare. Rezultatul activității este întotdeauna asociat cu scopul (corespunde / nu corespunde).
Înțelegerea acestei interpretări a conceptului de competență se bazează pe cea mai importantă problemă a educației moderne - formarea motivației pentru învățare, în special motivația pentru activități orientate spre realizare (motivația de realizare). Motivația de realizare (ca dorință de succes (rezultate înalte) în activități), manifestată în comportament activ, orientat spre scop, este o activitate de realizare, care este determinată în situațiile în care există o sarcină și un standard pentru implementarea acesteia.
Standardul de asimilare completă a materialului educațional studiat
(suport metodologic al conținutului disciplinei academice)
(logica domeniului relevant al științei) (tipuri, forme, metode) (tehnici, mijloace) (simplu, compuse, complexe)
TEHNOLOGII EDUCAȚIONALE
Figura 4. Competența B.
3 aspect. Interpretarea lingvistică a competenței.
În interpretarea I.A. Zimnyaya - interpretarea lingvistico-psihologică a competenței (pe baza poziției lui N. Chomsky asupra competenței lingvistice) este interpretată ca un fel de formare mentală internă, un fel de program de acțiune (Fig. 5), .
Această interpretare a competenței provine din poziția lui N. Chomsky despre „diferența fundamentală” dintre competență (cunoașterea limbajului propriu de către vorbitor - ascultător) și utilizare (performanță), adică. utilizarea efectivă a limbii în situații specifice. În același timp, N. Chomsky subliniază că „numai într-un caz idealizat... folosirea este o reflectare directă a competenței”. De fapt, utilizarea nu poate reflecta direct competența, care este legată de opoziția dintre cunoașterea limbii și competența de vorbire (de către cursantul limbii).
Prin urmare, dacă competența este un conținut stăpânit și stăpânit structurat și organizat didactic, care este o educație internă, mentală, o imagine a conținutului cunoștințelor, programe de implementare a acestora, metode și algoritmi de activitate, atunci „utilizarea” este un real motivat. manifestarea competenței ca potențial ascuns în activități și comportament. Astfel, putem spune că utilizarea dezvăluie alcătuirea psihologică a unei persoane, caracteristicile sale personale, iar în „logica noastră, folosirea „performanței” este interpretată ca competență”.
Conform interpretării linguo-psihologice a competenței (în interpretarea IA Zimnyaya) în cadrul TPC, competența (acest fapt necesită cercetări suplimentare detaliate și rafinament) este înțeleasă ca ambele: în primul rând, conținutul instruirii care este stabilit și a fi stăpânit, și în al doilea rând, ca o condiție pentru eficacitatea rezultatului activității și, în al treilea rând, ca program de acțiune pentru proiectarea, furnizarea, implementarea și motivarea, în condiții prestabilite, a conținutului pregătirii oferite și care urmează să fie însușită. .
Conţinutul învăţării stăpânite în acest fel şi reprezentând „imaginea conţinutului de cunoştinţe, programe de implementare a acestora, metode şi algoritmi de acţiuni, actualizaţi în activitate şi comportament, este de competenţa elevului, ca persoană condiţionată personal şi intelectual,”. manifestarea motivată a competenţelor subiectului de învăţământ
proces".
Mediul educațional al universității
Standardul de asimilare completă a materialului educațional studiat
(suport metodologic al conținutului disciplinei academice)
Obiective + tehnologii
Sarcini + tehnologii
Vizualizări + comenzi
Forme + învățare
(general si specific)
(regula de organizare și implementare a TFC)
(logica domeniului relevant al științei)
(tehnici, mijloace)
(simplu, compus, complex)
TEHNOLOGII EDUCAȚIONALE ȘI
a format COMPETENȚA DISCIPLINARĂ
Conținutul stăpânit al disciplinei academice (imaginea conținutului de cunoștințe, abilități, experiență, cunoștințe viitoare; programe pentru implementarea acestora; metode și algoritmi de acțiuni)
Figura 5. Competența B
Aceasta înseamnă că interpretarea linguo-psihologică a competenței depășește curriculumul disciplinei, iar formarea și dezvoltarea competenței declarate la nivelul competenței studentului are loc deja la nivelul mediului educațional al universității (Fig. 5).
Datorită faptului că în această etapă de dezvoltare a învățământului profesional superior specificul formării bazate pe competențe abia începe să se contureze, nu este încă posibilă măsurarea și evaluarea competenței elevului, deoarece Competența, formată pe baza și fundamentul competenței, este o formare complexă, eterogenă, diversă, multidimensională, de fapt personală, abordări de măsurare și evaluare care nu au fost încă formulate în viitor.
Acum, potrivit autorului, nu putem vorbi decât despre corespondența nivelului de competențe ale studentului declarat pentru formare în FSES HPE și capacitatea universității de a oferi un mecanism de formare a acestora, un sistem de măsurare și evaluare a formării competențe la un nivel sau altul din cel declarat în FSES HPE.
Formarea competențelor bazate pe tehnologie, ca poate una dintre primele, dar destul de realiste abordări pentru rezolvarea problemei tranziției la educația bazată pe competențe, determină și o nouă idee a calității educației. Sistemul larg răspândit de evaluare a calității educației care s-a dezvoltat de-a lungul mai multor ani în ceea ce privește nivelul cunoștințelor-deprinderi însușite de elevi în procesul de învățare este completat de sarcina de a dezvolta și implementa mecanisme de asigurare a calității educației orientate pe competențe. .
Calitatea educației poate depinde și depinde de mulți factori, și în special de calitatea activității pedagogice a instituției de învățământ în care studentul primește educația, de baza ei educațională și materială și științifică, metodologică, organizatorică, managerială, financiară, etc. suport economic, tehnic si de personal, universitate de etica profesionala. Prin urmare, putem spune cu încredere că (conform interpretării linguo-psihologice a competenței) competența formată nu poate fi considerată decât
să fie considerată ca o condiție prealabilă și bază pentru formarea competenței (ca calitate personală a unui elev, manifestată în activitate), atunci când elevul este plasat în așa-numitul „mediu lingvistic”, adică. o astfel de „școală științifică a universității”, trecând prin care, în el (studentul) se vor forma „calități personale integrative, bazate pe cunoaștere și condiționate socio-cultural, manifestate în activitățile și comportamentul său, interacțiunea cu alte persoane din proces de rezolvare a diverselor probleme în învățare, viață și viitoare activitate profesională”, de fapt, competență. Și aceasta înseamnă că o astfel de „școală științifică a universității”, mediul său educațional profesional ar trebui să fie deja format acum, asigurând astfel calitatea garantată a educației în viitor, precum gradul de conformitate a rezultatelor educaționale obținute cu obiectivele sale declarate.
Astfel, combinarea acestor (trei) abordări ale interpretării conceptului de „competență” a stat la baza dezvoltării unei formule prin care se construiește și se implementează tehnologia formării competențelor (Fig. 2). Tehnologia oferă posibilitatea formării competențelor (competențe disciplinare) ca concept multidimensional, ca sistem al celor trei fundamente esențiale ale sale: pedagogic, psihologic, lingvistic.
psihologic, determinând manifestarea lui în activitate.
Una dintre caracteristicile tehnologiei de formare a competențelor este introducerea conceptului de „competență disciplinară” (DC), i.e. aceasta este competența, a cărei formare vizează studiul uneia sau altei discipline a programului de învățământ.
Competențele disciplinare, formulate în termeni mai restrânși, mai specifici de cunoștințe, aptitudini, aptitudini, experiență, abilități, permit:
Detaliați cerințele pentru nivelul de stăpânire a curriculum-ului disciplinei (pe subiecte, secțiuni, tipuri de cursuri);
Planifică și alocă rațional timpul necesar elevului să stăpânească materialul studiat;
Implementează conexiuni intra și interdisciplinare, coordonează conținutul competențelor formate, evită dublarea materialului studiat;
Determinați contribuția fiecărei discipline la formarea competențelor profesionale generale și culturale generale, i.e. contribuția la rezultatele finale ale învățării;
Clasificați importanța fiecărei discipline a programului de învățământ și abordați mai rezonabil definirea intensității muncii acesteia în unități de credit.
Competențele disciplinare sunt rezultatul precizării competențelor (profesionale și culturale generale) definite în Standardul educațional de stat federal pentru învățământul profesional superior în secțiunea Cerințe pentru rezultatele însuşirii programelor educaţionale de bază.
Organizarea procesului de învățământ pe baza formării sistemice a competențelor (pe baza tehnologiei formării competențelor) va face posibilă, în opinia autorului, primii pași reali în trecerea de la idei fundamentate teoretic de învățare bazată pe competențe. la implementarea lor în practică.
Astfel, sarcina studiului, care a fost dezvoltarea unui mecanism algoritmic de interacțiune între un profesor și un elev, a vizat atingerea rezultatelor învățării planificate (în formatul competențelor) prin optimizarea procesului educațional, i.e. s-a rezolvat în general dezvoltarea unui mecanism de formare a competenţelor în procesul studierii unei discipline academice.
Tehnologia dezvoltată de formare a competențelor folosește mecanismul de formare a competențelor (competențe disciplinare) în cadrul curriculum-ului disciplinei. Si aici
despre modul în care se produce formarea competenței disciplinare în procesul studierii unei discipline academice, se pare că se poate vorbi doar după dezvăluirea structurii competențelor disciplinare. Acest lucru permite răspunsul la întrebarea: ce se formează în detaliu în procesul de studiere a disciplinei?
Alegerea mijloacelor, formelor și metodelor de formare a competențelor disciplinare în sine va depinde de ce componente constă structura competențelor disciplinare, i.e. a primit răspuns la întrebarea: cum este procesul de formare a competenței disciplinare? Aceste întrebări și răspunsuri vor fi prezentate în următoarele articole ale ciclului „Tehnologia formării competențelor”.
Lista bibliografica:
1. Bogdanov I.V., Lazarev S.V., Anufrienko S.S., Chmykhova E.V., Usoltseva I.V., Kalinina N.V. Psihologie și Pedagogie // Recomandări metodice. [Resursă electronică]. Mod de acces:
- (http://imp.rudn.ru/ffec/psych-index.html - august 2010)
2. Procesul Bologna: Rezultatele învăţării şi abordarea bazată pe competenţe (carte - Anexa 1) / Ed. ed. Dr. ped. Științe, profesorul V.I. Baidenko - M .: Centrul de cercetare pentru problemele calității pregătirii specialiștilor, 2009. - 536 p.
3. Fry H., Ketteridge S., Marshall A. Handbook for Teaching and Learning in Higher Education. Londra: Kogan Page, 2000
4. Raport privind proiectul „Suport științific și metodologic pentru proiectarea programelor educaționale de bază ale învățământului profesional superior care implementează Standardele educaționale de stat federale ale învățământului profesional superior al unei noi generații bazate pe o abordare bazată pe competențe” a unei ținte departamentale analitice program (supervizor științific al proiectului - Selezneva NA, co-supervizor - Borisova NV , coordonator proiect - Azarova R.N.), - M .: 2008
5. Zimnyaya I.A. Formarea și evaluarea formării competențelor sociale în rândul studenților universitari în dezvoltarea unei noi generații de OEP HPE: Modul educațional. Pentru programul de formare avansată a cadrelor didactice universitare în domeniul proiectării PEP, implementând Standardul Educațional de Stat Federal al Învățământului Profesional Superior. - M.: Centrul de Cercetare pentru Problemele Calității în Formarea Specialiștilor, 2010. - 42 p.
6. Klepko S.F. „Filosofia iluminismului în context european” - Poltava: POIPPO, 2006. -328 p. (Tradus de Borovaya O.A.).
7. Khurum S.Kh. Formarea motivaţiei de realizare la adolescenţi / Buletinul Statului Adyghe
Universitatea de Stat Nr. З, 2008, înregistrată la 1 decembrie 2008 sub numărul 042080005З / 0111 în Registrul publicațiilor științifice electronice. [Resursă electronică]. Mod de acces: (http://vashabnp.info/_ld/4/467_s.khurum2008_3.pdf) sau
(http://db.inforeg.ru/eni/artUst.asp?j=10&id=0220611340&idfull=0421000053).
8. Devisilov V.A. Journal of Higher Education Today Nr. 9, 2008. - P. 18-22.
9. Verbitsky A.A., Larionova O.G. Abordări personale și competențe în educație. Probleme de integrare. - M.: Logos, 2009. - 336 p.
10. Sklyarenko A.N. Tehnologii inovatoare în educație. Instrucțiuni. // M.: Editura Institutului de Drept Internațional, 2011. - p. 225.
Cuvinte cheie: tehnologie de formare a competențelor, tehnologie pedagogică, competență disciplinară, curriculum de discipline.
Cuvinte cheie: tehnologie de formare a competenței, tehnologie pedagogică, competență disciplinară, programa de discipline.
Tehnologiile educaționale moderne ca mijloc de formare a competențelor cheie
În stadiul actual de dezvoltare a educației, se acordă multă atenție problemei stăpânirii competențelor și în special formării competențelor cheie. Pentru prima dată, ideea formării competențelor cheie în procesul educațional a fost prezentată de experții Consiliului Europei în 1996 în „proiectul european” privind educația. Această idee și-a găsit expresie în Standardul Educațional de Stat pentru Învățământul General de Bază.Schimbările care au avut loc în ultimii ani în practica educației domestice și noile principii ale educației centrate pe elev, abordarea individuală și subiectivitatea în învățare care sunt introduse în același timp necesită noi metode de predare.
În primul rând, cele care, printre altele, ar forma nu doar abilități, ci competențe, adică abilități care sunt direct legate de experiența aplicării lor în activități practice.
Problema competențelor de bază a devenit un subiect de discuție în întreaga lume. Această problemă este deosebit de relevantă acum în legătură cu modernizarea învățământului rus.„Conceptul pentru modernizarea învățământului rusesc pentru perioada de până în 2010” afirmă că „...o școală de învățământ general ar trebui să formeze un sistem integral de cunoștințe, abilități, abilități universale, precum și experiența activității independente și responsabilitatea personală a elevilor. , adică competențe cheie care determină calitatea modernă a educației”. (diapozitivul numărul 2)
Introducerea competențelor în componenta normativă și practică a educației permite rezolvarea unei probleme tipice școlii rusești, când elevii pot stăpâni bine un set de cunoștințe teoretice, dar întâmpină dificultăți semnificative în activități care necesită utilizarea acestor cunoștințe pentru rezolvarea specificului vieții. sarcini sau situații problematice.
Este necesar să dezvăluiți componenteleelemente ale conceptului de „competență”
(diapozitivul numărul 3)
cunoştinţe
este setul de fapte necesare pentru a face treaba. Cunoașterea este un concept mai larg decât abilitățile. Cunoașterea reprezintă contextul intelectual în care o persoană lucrează.
aptitudini
- aceasta este deținerea de mijloace și metode pentru îndeplinirea unei sarcini specifice. Abilitățile vin într-o gamă largă; de la forța fizică și dexteritatea până la antrenamentul de specialitate. Comun abilităților este specificul lor.
capacitatea
- o predispoziție înnăscută de a îndeplini o anumită sarcină.
stereotipuri de comportament
înseamnă formele vizibile de acțiune întreprinse pentru a îndeplini o sarcină. Comportamentul include răspunsuri moștenite și dobândite la situații și stimuli situaționali. Comportamentul nostru reflectă valorile, etica, credințele și răspunsurile noastre la lumea din jurul nostru. Atunci când o persoană demonstrează încredere în sine, formează o echipă de colegi sau manifestă o predispoziție pentru acțiune, comportamentul său este în concordanță cu cerințele organizației. Aspectul cheie este capacitatea de a observa acest comportament.
eforturi
- aceasta este o aplicare conștientă într-o anumită direcție a resurselor mentale și fizice. Efortul se află în centrul eticii muncii. Orice persoană poate fi iertată pentru lipsa de talent sau abilitate medie, dar niciodată pentru lipsa de efort. Fără efort, o persoană seamănă cu vagoanele fără locomotivă, care sunt, de asemenea, pline de abilități, dar stau fără viață pe șine.
Competență - ansamblu de calități personale ale unui elev (orientări valoro-semantice, cunoștințe, aptitudini, abilități), datorate experienței activităților sale într-un anumit domeniu semnificativ social și personal.
Sub Competențele cheie înseamnă cele mai universale prin natura și gradul de aplicabilitate al competențelor.
Formarea lor se realizează în cadrul fiecărei discipline academice, de fapt, sunt suprasubiecți. Competențele pentru un student sunt o imagine a viitorului său, un ghid pentru stăpânire. Însă în perioada de studiu se formează în el anumite componente ale acestor competențe „adulte”, iar pentru a se pregăti nu doar pentru viitor, ci și pentru a trăi în prezent, stăpânește aceste competențe din punct de vedere educațional. Competențele educaționale nu se referă la toate tipurile de activități la care o persoană participă, de exemplu, un specialist pentru adulți, ci doar la cele care sunt incluse în domeniile educaționale generale și disciplinele academice. Astfel de competențe reflectă componenta disciplină-activitate a educației generale și sunt concepute pentru a asigura atingerea cuprinzătoare a obiectivelor sale. Următorul exemplu poate fi dat. Un elev la școală stăpânește competența unui cetățean, dar își folosește pe deplin componentele după absolvire, prin urmare, în timpul studiilor, această competență apare ca una educațională.
Nu există o listă unică de competențe cheie convenită. Întrucât competențele sunt, în primul rând, ordinea societății pentru pregătirea cetățenilor săi, o astfel de listă este în mare măsură determinată de poziția convenită a societății într-o anumită țară sau regiune. Nu este întotdeauna posibil să se ajungă la un astfel de acord.
Cu toate acestea, pot fi formulate următoarele caracteristici esențiale:(diapozitivul numărul 4)
- competente cheie sunt diferiteuniversalmijloace mentale, instrumente (metode, metode, tehnici) pentru ca o persoană să atingă obiective care sunt semnificative pentru el (rezultate);
- competente cheie permite obține rezultate în situații incerte, problematice . Sunt să le permită să rezolve probleme în mod independent și în colaborare cu ceilalți , adică să se ocupe de situații. , pentru a cărui rezolvare nu există niciodată un set complet de fonduri acumulate
Rezumând opiniile cercetătorilor atât naționali, cât și străini (V.I. Baidenko, E.F. Zeer, A.I. Zimnyaya, D.A. Ivanov, G.I. Ibragimov, A.M. Novikov, O.N. Oleinikova, YG Tatura, AV Khutorsky, SE Shishov, J. Sho Ravenna și alții), S. , precum și materialele proiectului european TUNING, pare posibil, în opinia noastră, să concluzionam că
competente cheie -este un set de bază cunoştinţe,abilități generale (universale), calități personale, permițând obținerea de rezultate pozitive în domeniul profesional și în alte domenii ale vieții.
Grupuri de competențe cheie: (diapozitivul numărul 5)
- Competențe valoro-semantice.
Acestea sunt competențe asociate cu orientările valorice ale elevului, capacitatea sa de a vedea și înțelege lumea din jurul său, de a naviga în ea, de a-și realiza rolul și scopul, de a putea alege setările țintă și semantice pentru acțiunile și faptele sale și de a lua decizii. Aceste competențe oferă un mecanism de autodeterminare a elevilor în situații de activități educaționale și de altă natură. De ele depind traiectoria educațională individuală a elevului și programul vieții sale în ansamblu.
-
Competențe culturale generale.
Cunoașterea și experiența activităților din domeniul culturii naționale și universale; fundamentele spirituale și morale ale vieții omului și ale omenirii, ale popoarelor individuale; fundamentele culturale ale fenomenelor și tradițiilor familiale, sociale, publice; rolul științei și religiei în viața umană; competențe în sfera gospodărească, culturală și de agrement, de exemplu, deținerea unor modalități eficiente de organizare a timpului liber.
-
Competențe educaționale și cognitive.
Acesta este un set de competențe ale elevilor în domeniul activității cognitive independente, cuprinzând elemente de activități educaționale logice, metodologice, generale. Aceasta include modalități de organizare a stabilirii obiectivelor, planificare, analiză, reflecție, autoevaluare. În raport cu obiectele studiate, elevul stăpânește abilități creative: obținerea de cunoștințe direct din realitatea înconjurătoare, însuşirea tehnicilor problemelor educaţionale şi cognitive, acţiuni în situaţii anormale. În cadrul acestor competențe sunt determinate cerințele alfabetizării funcționale: capacitatea de a distinge faptele de conjecturi, posesia abilităților de măsurare, utilizarea metodelor probabilistice, statistice și a altor metode de cunoaștere.
-
Competențe informaționale.
Abilități de activitate în legătură cu informarea în disciplinele academice și în domeniile educaționale, precum și în lumea înconjurătoare. Deținerea de medii moderne (TV, magnetofon, telefon, fax, computer, imprimantă, modem, copiator etc.) și tehnologie a informației (înregistrare audio-video, e-mail, media, Internet). Căutarea, analiza și selectarea informațiilor necesare, transformarea, stocarea și transmiterea acesteia.
-
Competențe de autoperfecționare personală
care vizează stăpânirea căilor de autodezvoltare fizică, spirituală și intelectuală, de autoreglare emoțională și de auto-sprijin. Elevul stăpânește metodele de activitate în propriile interese și oportunități, care se exprimă în autocunoașterea continuă, dezvoltarea calităților personale necesare unei persoane moderne, formarea alfabetizării psihologice, o cultură a gândirii și comportamentului. Aceste competențe includ reguli de igienă personală, îngrijirea propriei sănătăți, alfabetizarea sexuală, cultura ecologică internă și moduri de viață în siguranță.
Pentru a trece la antrenament, este necesar să setați competențe într-o formă de activitate. În acest caz, chiar numele competenței va determina esența metodei corespunzătoare.
În condițiile educației pentru dezvoltare este necesar să se asigure o activitate maximă(diapozitivul numărul 6 ) elevul însuși în procesul de formare a competențelor cheie, întrucât acestea din urmă se formează numai în experiența propriilor activități. În conformitate cu aceasta, mulți cercetători asociază inovațiile în educație cu metodele de predare interactive, care sunt înțelese ca „... toate tipurile de activități care necesită o abordare creativă a materialului și oferă condiții pentru dezvăluirea fiecărui elev”.Interactiv („Inter” este reciproc, „a acționa” înseamnă a acționa) înseamnă a interacționa, este în modul de conversație, de dialog cu cineva. Metodele interactive și active au multe în comun. Spre deosebire de metodele active, cele interactive sunt axate pe o interacțiune mai largă a elevilor nu numai cu profesorul, ci și între ei și pe dominația activității elevului în procesul de învățare (vezi Fig.).
dar)
b)
Orez. Metode de predare active (a) și interactive (b).
În întregime, metoda interactiva poate fi considerat cel mai multformă modernă de activ metode .
Metodele interactive includ următoarele:discuție, conversație euristică, „brainstorming”, joc de rol, jocuri „de afaceri”, traininguri, metoda cazului, metoda proiectelor, lucru în grup cu material ilustrativ, discuție video etc.
1. Metoda proiectului
Activitatea de proiect a elevilor printre tehnologiile pedagogice moderne, din punctul nostru de vedere, este cea mai adecvată scopurilor educației - formarea competențelor cheie. Metoda proiectului poate fi considerată una dintre tehnologiile de dezvoltare orientate spre personalitate, care se bazează pe ideea dezvoltării abilităților cognitive ale elevilor, a inițiativei creative, a capacității de a gândi independent, de a găsi și rezolva probleme, de a naviga în spațiul informațional, și capacitatea de a prezice și evalua rezultatele propriilor activități. Metoda proiectului este mereu axată pe activitatea independentă a elevilor - individuală, pereche, grup, pe care elevii o desfășoară pentru o anumită perioadă de timp. Pe parcursul implementării proiectului, studentul este implicat într-un proces activ cognitiv creativ; în acelaşi timp au loc atât consolidarea cunoştinţelor existente în materie, cât şi însuşirea de noi cunoştinţe. In afara de asta,se formează competenţe de suprasubiect : abilități de cercetare (căutare), comunicative, organizaționale și manageriale, reflexive, de lucru în echipă etc.
2. Metoda cazului
Metoda de caz (Studiu de caz) este o tehnică de predare care utilizează o descriere a situațiilor reale economice, sociale, domestice sau de altă natură (din cazul englezesc - „caz”). Atunci când lucrează cu un caz, studenții caută și analizează informații suplimentare din diverse domenii de cunoaștere, inclusiv cele legate de viitoarea lor profesie.
„Esența sa constă în faptul că studenților li se oferă să înțeleagă o situație din viața reală, a cărei descriere reflectă nu numai o problemă practică, ci actualizează și un anumit set de cunoștințe care trebuie dobândite la rezolvarea acestei probleme. În același timp, problema în sine nu are soluții clare.
Când lucrează cu un caz, elevii formează următoarelecomponente ale competențelor de bază Cuvinte cheie: rezolvarea problemelor, comunicare, aplicarea în practică a cunoștințelor subiectului, abilități de negociere, asumare a responsabilității, toleranță, abilități de reflexie
3. Metoda cercetării
Formarea unei personalități creative cu gândire creativă în condiții moderne este o sarcină urgentă. Ca urmare, se acordă din ce în ce mai multă preferințămetode de cautare: cercetare și euristică (căutare parțială), care se bazează pe învățarea bazată pe probleme. Aceste metode răspund cel mai bine cerințelor unei abordări bazate pe competențe care vizează dezvoltarea activității, responsabilității și independenței în luarea deciziilor. Ambele metode sunt similare; diferenţa constă în gradul de independenţă al elevilor.
Forma de cercetare de desfășurare a cursurilor folosind elemente de învățare bazată pe probleme implică următoarele activități ale elevilor:
Familiarizarea cu domeniul și conținutul studiului de caz;
Formularea scopurilor și obiectivelor studiului;
Colectarea datelor despre obiectul studiat (fenomen, proces);
Efectuarea unui studiu (teoretic sau experimental) - selectia factorilor studiati, ipotezele, modelarea si realizarea unui experiment.
Explicarea datelor primite;
Formularea concluziilor, prezentarea rezultatelor lucrării.
Această abordare face posibilă înțelegerea cursului cercetării științifice, diverse interpretări ale datelor obținute și găsirea punctului de vedere corect corespunzător realității. Activitatea de cercetare face posibilă formarea unor astfel decompetente cheie, ca abilități de muncă creativă, independență în luarea deciziilor, dezvoltă observația, imaginația, capacitatea de a gândi în afara cutiei, de a percepe dialectic fenomenele și tiparele lumii înconjurătoare, de a exprima și apăra punctul de vedere propriu sau de grup.
4. Discuții
Discuțiile educaționale reprezintă o astfel de formă de activitate cognitivă a elevilor în care subiecții procesului educațional își schimbă într-o manieră ordonată și intenționată opiniile, ideile, judecățile asupra problemei educaționale în discuție. În timpul discuţieise formează următoarele competențe: comunicativ (capacitatea de a comunica, de a formula și de a pune întrebări, de a-și apăra punctul de vedere, de a respecta și de a accepta interlocutorul etc.), capacitatea de a analiza și de a sintetiza, de a-și asuma responsabilitatea, de a identifica problemele și de a le rezolva, capacitatea de a-și apăra punctul de vedere, adică . aptitudini sociale etc.
5. Tehnici de joc
Jocul stimulează participarea activă a elevilor la procesul de învățare și îi implică chiar și pe cei mai pasivi.
Practica a confirmat eficacitatea aplicării tehnicilor de joc în etapa finală (la finalizarea studiului temei, secțiunii, cursului). În același timp, participanții la joc dobândesc experiență nouă, se formează roluri noi, abilități de comunicare, capacitatea de a aplica cunoștințele dobândite în diverse domenii, capacitatea de a rezolva probleme, toleranța și responsabilitatea.
6. Metoda brainstorming
Această metodă, care vizează generarea de idei pentru rezolvarea unei probleme, se bazează pe procesul de rezolvare comună a sarcinilor problematice puse în timpul unei discuții organizate.
Metoda „brainstormingului” vă permite să implicați numărul maxim de elevi în muncă activă. Aplicarea acestei metode este posibilă în diferite etape ale lecției: pentru introducerea de noi cunoștințe, control intermediar al calității asimilării cunoștințelor, consolidarea cunoștințelor dobândite (la o lecție generală pe o anumită temă a cursului).
Brainstormingul este o metodă eficientăstimulare activitatea cognitivă, formarea abilităților creative ale elevilor atât în grupuri mici, cât și în grupuri mari. În plus, se formează capacitatea de a-și exprima punctul de vedere, de a asculta adversarii și abilitățile de reflexie.
Loc de frunte printre astfel de metode găsite în arsenalpractica pedagogică mondială și domestică, aparține astăzimetoda proiectului.
Metoda proiectului este o metodă de predare cuprinzătoare care vă permite individualizarea procesului educațional, permite copilului să dea dovadă de independență în planificarea, organizarea și controlul activităților sale.
"Metoda proiectelor" - a fost folosit în multe școli și universități în anii 20; astăzi practica școlară revinelal.
Metoda proiectului se bazează pe ideea că activitatea educațională și cognitivă a școlarilor este îndreptată spre rezultatul care se obține la rezolvarea uneia sau a alteia probleme semnificative practic sau teoretic.
Rezultat extern poate fi văzut, înțeles, aplicat în practică reală.
Rezultat intern - experienta de activitate - devine un atu de nepretuit al elevului, imbinand cunostintele si aptitudinile, competentele si valorile.
Profesorul rămâne cu sarcina dificilă de a alege problemele pentru proiecte, iar aceste probleme nu pot fi luate decât din realitatea înconjurătoare, din viață.
FormeproduseproiectaActivități
Iată o listă (departe de a fi completă!) cu posibilele rezultate ale activităților proiectului:
- Web-site-ul web;
- Analiza datelor sondajelor sociologice;
- Atlas;
Plan de afaceri;
- Film video;
- Expoziţie;
- Ziar;
Factură;
- Un joc;
- Hartă;
- Colectie;
- Compoziție muzicală;
- produs multimedia;
- Design dulap;
- Celebrare;
- Prognoza;
- Publicare;
Ghid;
- O serie de ilustrații;
- Sistemul de autoguvernare a școlii;
- Director;
- Analiza comparativa;
- Articol;
- Scenariu;
- Tutorial;
- Excursie.
Mă voi concentra pe o astfel de formă ca produs multimedia:
prezentări multimedia
Înregistrare video
Carti animate
simulatoare,
Teste interactive
Jocuri educative
Pe de o parte, elevul, care a venit la lecție, a ascultat profesorul, s-a uitat la imaginile de pe ecran și a finalizat sarcina, poate percepe toate acestea doar ca distracție. Pe de altă parte, mult depinde de profesor, de ce rol îi va atribui elevului. Este posibil și necesar să implicăm copiii în colectarea de materiale (fotografii, video, audio), cineva va găsi materialul pe Internet, vă va spune cum să-l aranjați cel mai bine, mai ales că elevii noștri sunt mai capabili să se ocupe de computere.
Fiecare afacere nouă și interesantă are propriile modalități de a învăța. În lucrul cu IT, fiecare decide dacă folosește surse gata făcute, cum ar fi CD-urile, sau își creează propriul produs.
Ieșire: pentru profesor, este recomandabil să se combine diverse metode și forme de organizare a procesului de învățământ pentru a obține cel mai mare efect din utilizarea lor.
DESCRIERE TEHNICA
Competență
„TEHNOLOGII DE MODĂ”
Organizația WorldSkillsRussia (WSR), cu acordul comitetului tehnic și în conformitate cu statutul organizației și cu regulile de desfășurare a competițiilor, a stabilit următoarele cerințe minime pentru ca această abilitate profesională să participe la competiție.
Descrierea tehnică include următoarele secțiuni:
1. INTRODUCERE
2. CALIFICAREA ȘI SCOPUL LUCRĂRII
3. PROIECT DE CONCURS
4. MANAGEMENTUL ABILITĂRILOR ȘI COMUNICAREA
6. CERINȚE DE SIGURANȚĂ ÎN INDUSTRIE
7. MATERIALE ȘI ECHIPAMENTE
8. REPREZENTAREA COMPETENȚEI VISITATORILOR ȘI Jurnaliştilor
9. ANEXĂ
Data efectivă:
Tymchikov Alexey, director tehnic al WSR
Expert șef WSR
Expert WSR
1.1. Denumirea și descrierea competenței
1.1.1 Denumirea competenței:
tehnologia modei
1.1.2 Descrierea competenței
Tehnologia modei este o competență care demonstrează abilitățile de a crea haine. Abilitățile tehnice asociate cu această competență includ design, dezvoltarea modelelor, abilitățile de tăiere și tehnologia îmbrăcămintei finisate.
Un lucrător din industria modei trebuie să posede toate abilitățile practice enumerate, în același timp să posede perspicacitatea în afaceri și abilitățile interpersonale necesare atunci când lucrează cu clienții. Abilitățile excelente de service clienți sunt esențiale pentru vânzări. Creatorul de modă trebuie să înțeleagă nevoile clientului și să poată sugera tehnologii adecvate pentru dezvoltarea și implementarea proiectului. Solicitările clienților trebuie să fie înțelese și îndeplinite clar, exact și la timp.
Creatorul de modă practicant trebuie să fie familiarizat cu materiile prime cu care lucrează și să aplice cunoștințe extinse despre aprovizionarea, achiziția, procesarea și depozitarea eficientă a tuturor materialelor. Țesăturile sunt adesea scumpe și pot fi ușor deteriorate dacă nu sunt manipulate corespunzător.
Designul vestimentar necesită creativitate, talent artistic și de design, cunoașterea inovațiilor tehnologice, inclusiv estetica și caracterul practic. Un designer de modă, un croitor trebuie să cunoască legile compoziției și să le aplice în practică, să cunoască teoria și tehnicile designului. Demonstrați o cunoaștere aprofundată și înțelegere a echipamentelor specializate. Utilizarea corectă a acestuia este esențială. O altă cerință este un nivel ridicat de cunoștințe tehnice a metodelor de proiectare. Diferitele țesături reacționează diferit în timpul procesului de fabricație și acest lucru ar trebui să fie luat în considerare deja în etapa de realizare a modelului.
Există o gamă largă de industrii în sectorul modei. Unii producători produc loturi mici pentru retaileri sau lucrează pentru case haute couture sau modele personalizate pentru clienții individuali. Cealaltă parte a spectrului profesional este producțiile de masă mari și întreprinderile mari de îmbrăcăminte pentru care un designer de modă poate produce prototipuri. Industria modei este un proces cu adevărat global: un prototip de produs poate fi proiectat într-o țară și produs în alta.
Este important ca concurentul să fie la curent cu cele mai recente tendințe în modă. La fel de importantă este cunoașterea inovațiilor în producția de textile, precum și a noilor mașini și echipamente.
Daune semnificative companiei pot fi cauzate dacă tendințele modei nu sunt luate în considerare la proiectarea unei colecții sau a articolelor individuale.
1.2. Zona de aplicare
1.2.1 Acest document conține informații despre standardele necesare pentru participarea la concurs, criteriile de evaluare, metodele și procedurile care guvernează competiția. Fiecare Expert și Concurent este obligat să se familiarizeze cu această Descriere Tehnică și să o urmeze în timpul pregătirii și desfășurării competiției.
1.3. Documentatie explicativa
1.3.1 Deoarece această Descriere tehnică conține doar informații referitoare la competența profesională relevantă, ea trebuie utilizată împreună cu următoarele documente:
· „WorldSkillsRussia”, Regulile competiției;
· „WorldSkills International”, „WorldSkills Rusia”: resurse online la care se face referire în acest document;
Concursul este organizat pentru a demonstra și evalua calificările în acest tip de abilitate. Sarcina de concurs constă numai din sarcini practice.
2.1. Cerințe de calificare
În timpul finalizării unuia sau mai multor module de sarcini enumerate mai jos, vor fi testate următoarele abilități:
Organizarea muncii si management
Materiale, caracteristici, proprietăți și aplicații ale acestora
· Procese ale industriei modei din întreaga lume
· Procese de producție în masă, producție de colecții mici și principii de lucru cu clientul individual
Terminologie, inclusiv denumiri în limba engleză
Specializarea sectorială a domeniilor din industrie, inclusiv: tricotaje, îmbrăcăminte bărbătească, îmbrăcăminte pentru copii și bebeluși
· Marketing și practici de afaceri
Importanța dezvoltării profesionale continue
· Reguli de siguranță
Importanța curățeniei și o mai bună organizare a locului de muncă
Importanța planificării și organizării eficiente a muncii
Importanța îngrijirii în pregătirea și îngrijirea țesăturilor în timpul producției și vânzărilor
Reguli pentru utilizarea instrumentelor și echipamentelor speciale utilizate în industria modei
Achiziționați materiale și țesături la cel mai mic cost posibil și într-o manieră etică și responsabilă cu mediul înconjurător
Abilități de comunicare și interpersonale
Concurentul trebuie să cunoască și să înțeleagă:
· Că confidenţialitatea clientului este decisivă în relaţiile cu acesta
Tactul, confidențialitatea și diplomația la întâlnirea cu clienții sunt foarte importante
Comunicare eficientă cu alți profesioniști din industrie (inclusiv furnizorii de materiale sau subcontractanții)
· Abilități eficiente de prezentare și vânzări
Participantul trebuie să fie capabil să:
Comunicați eficient cu clienții și lucrați cu clienții cu deplină confidențialitate și discreție
· Oferiți sfaturi de specialitate cu privire la stil, culoare și țesături care vor satisface nevoile clientului și se vor potrivi evenimentelor specifice.
Prezentați idei, proiecte, viziuni și soluții de producție clienților individuali și corporativi
Rezolvarea problemelor, inovație și creativitate
Concurentul trebuie să cunoască și să înțeleagă:
Importanța individualității și relevanța pentru locul de muncă în industria modei
Importanța creativității și relevanța acesteia pentru industria modei
Participantul trebuie să fie capabil să:
Demonstrați inovația în design
Gândește și dezvoltă creativ soluții inovatoare
Utilizați creativitatea pentru a rezolva problemele de proiectare și producție
· Modificați îmbrăcămintea pentru a oferi utilizatorului o experiență mai bună: potriviți, actualizați sau faceți îmbrăcămintea mai potrivită pentru situație
Evaluează critic calitatea îmbrăcămintei și caută în mod activ soluții pentru a atinge excelența
design vestimentar
Concurentul trebuie să cunoască și să înțeleagă:
Elemente și principii de proiectare
Gama de țesături și materiale de care dispune creatorul de modă, caracteristicile, aplicarea și îngrijirea acestora
· Tendințe în modă ale sezonului curent (culoare, stil, materiale, branding, siluete și accesorii)
Influența culturii și tradițiilor în designul modei
Gama și tipul de materiale înlocuitoare care pot fi utilizate la crearea pieselor de îmbrăcăminte
Consecvența culorilor și stilurilor, materialelor/țesăturilor, accesoriilor și temelor inspiraționale
Gamă de stiluri, siluete și modele găsite în îmbrăcăminte
Influența formei și dimensiunii corpului uman asupra aspectului și potrivirii produsului
Influența caracteristicilor naționale și a tehnicilor tradiționale de tăiere asupra designului vestimentar
· Cum să aplicați concepte și idei de design potențiali clienți sau profesioniști din industrie
Participantul trebuie să fie capabil să:
Aplicați tendințele actuale ale modei unui proiect nou
Definiți modele pentru piața țintă sau pentru individ atunci când dezvoltați articole de modă
Creați ilustrații, tablouri de tendințe și colaje inspiraționale pentru a împărtăși idei, concepte, viziuni
Identificați și aplicați diferite tipuri de țesături și selectați materiale adecvate pentru sarcini specifice
Aplicați cunoștințele pentru a dezvolta modele și stiluri de bază